Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfântului Ioan Botezătorul

Oştirile de sfinţi sunt în coborârea Mea cuvânt pe pământ, căci plata sfinţilor este umblarea Mea cu ei când vin de la Tatăl cu venirea Mea la om şi după om. Nimic nu este mai dulce pentru sfinţi pe pământ şi în cer ca şi Dumnezeu, poporul Meu, căci sfinţii ştiu că numai Dumnezeu este Cel ce poate îndulci duhul şi viaţa şi inima omului, iar El este Cel veşnic. Amin.

O, poporul Meu, sunt la masa ta cu înaintemergătorul Meu Ioan. El Mi-a fost ucenic, iar darul proorociei, care locuia în el de la Dumnezeu, avea ca lucrare mărturisirea despre Mine, Mielul lui Dumnezeu. El Mi-a dat Mie ucenicii lui, şi apoi a mers la Tatăl mai înainte de Mine şi M-a mărturisit sfinţilor cerului, şi M-a mărturisit celor din iad, căci atât de mare este darul celui ce mărturiseşte pe Dumnezeu, iar cei din iad, care de atâta timp aşteptau şi aşteaptă învierea, au săltat atunci cu duhul şi şi-au uşurat durerea la auzul numelui Meu şi al lucrării Mele pe care o lucrez pentru învierea omului, poporul Meu, căci precum Moise a fost trimisul lui Dumnezeu ca să-l scoată din robie pe Israel şi să-i dea lui pământul făgăduinţei, tot aşa am fost şi Eu trimisul Tatălui pe pământ şi în iad, ca să-l scot pe om din întuneric la lumină, de la moarte la viaţă, şi am fost Fiul Tatălui Savaot, şi ucenic I-am fost. Amin.

O, poporul Meu, vai celui fără de învăţător peste el, că acela nu poate fi ucenic şi nu poate să ridice ucenici şi nu poate lucra pentru Dumnezeu, şi nici pentru el nu poate, căci lucrare pentru om înseamnă cea care dăinuie apoi. Eu M-am făcut învăţător din pricina iubirii Mele şi a milei Mele pentru om, şi nu altfel trebuie să lucreze cel ce voieşte să fie învăţător. Cel ce nu ridică ucenici de un lucru cu el, nu este învăţător unul ca acela, iar Eu am lucrat ca Tatăl, Care M-a trimis, şi tot aşa a lucrat şi Ioan, botezătorul Meu, iar lucrarea mărturiei lui L-a adeverit pe Dumnezeu, pe Mine, Mielul Tatălui, căci a spus la ucenicii lui: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică pe umerii Lui păcatele lumii; El trebuie să crească, iar eu să scad, căci mai înainte de mine era». Amin.

– O, învăţătorul meu, Tu eşti Mielul lui Dumnezeu, şi eşti împovărat de suferinţă, Doamne, căci ai ridicat pe umerii Tăi povara cea grea a păcatelor lumii, a suferinţei cea pentru păcat, Doamne. Adevăratul învăţător este cel care-l învaţă pe om viaţa cea veşnică şi dulceaţa suferinţei cu care omul îşi păstrează viaţa, căci viaţa e tot ce este mai scump pe pământ şi în cer, Doamne. Ai fost plin de suferinţă şi ai fost Mieluţ, căci cu blândeţe mare ai purtat povara suferinţei pentru ca Tatăl să ierte păcatele lumii, iar eu am venit să Te mărturisesc Mielul lui Dumnezeu, ca să creadă lumea în Tine şi să aibă viaţă lumea, Doamne.

O, popor al Mielului lui Dumnezeu! El a spus: «Cel ce crede în Mine nu va muri niciodată, şi va avea viaţă veşnică». Omul este cel ce trebuie să împlinească acest cuvânt al Mielului lui Dumnezeu, iar eu L-am mărturisit pe El lumii, ca să creadă lumea că de la Tatăl a venit la om, şi că va lua pe umerii Lui povara suferinţei, ispăşirea păcatelor lumii, căci este învăţător de viaţă veşnică pentru om, iar ucenicii Lui sunt fiii vieţii, precum eu am fost şi sunt.

O, Doamne, învăţătura pentru ucenici este credinţa în Tine, căci ea lucrează apoi faptele vieţii, Doamne, iar eu îi învăţam pe oameni să se pocăiască şi să lucreze în ei împărăţia Ta, care este rodul pocăinţei omului, căci împărăţia Ta se vede când este, Doamne. Nimic nu este mai dulce pentru sfinţi ca şi Dumnezeu, iar sfinţii Tăi se fac dulci pentru Tine, căci ei sunt cei ce cunosc taina slavei şi dulcele ei, şi mare este această iubire, pe care oameni n-o cunosc, iar Tu vii şi îi înveţi pe oameni taina aceasta, căci eşti învăţător, Doamne, şi fericiţi sunt cei care iubesc să se facă ucenici ai învăţăturii Tale şi mărturisitori ai Tăi, precum eu am fost, mărturisindu-Te oamenilor trimisul Tatălui, Mielul lui Dumnezeu, împovărat cu păcatele lumii pentru ca s-o mântuieşti, Doamne, pe ea. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu, botezătorul Meu Ioan, de lângă Mine Mă mărturiseşte, şi se face învăţător al vieţii veşnice peste om, căci are, ca şi Mine, iubire şi milă pentru om. Orice ucenic al Meu este ca Mine, şi aşa să lucrezi şi tu azi taina vieţii, poporul Meu. E zi de serbare de sfinţi în mijlocul tău, iar Eu te învăţ să-Mi fii ucenic, şi te înzestrez mereu cu această ştiinţă, căci iubirea şi mila de om te învaţă, poporul Meu, iar Eu Mă uit la tine şi voiesc să te văd că aşa lucrezi şi că aşa împarţi. O, uită-te la lucrarea sfinţilor, şi lucrează ca Mine şi ca sfinţii, căci iubirea şi mila de om îşi găsesc puterea în lucrarea umilinţei de duh, şi plină de duhul păcii sfinte este această lucrare în om, poporul Meu. O, fă-te cuvântul iubirii pentru Domnul şi pentru sfinţi şi pentru om, şi învinuieşte-ţi tăcerea când ea îl robeşte pe Domnul Cuvântul înăuntrul tău, căci precum hrana cea pentru trup înviorează trupul, mai mult decât atât lucrează pentru duh merindea cea pentru suflet, cuvântul vieţii, poporul Meu. O, mare este plata cea pentru ucenici, căci ei au pentru om merindea cea de veci, cuvântul vieţii, şi nu este om mai mare ca acela care face viaţă dulce pentru Dumnezeu înăuntrul lui, şi apoi în afara lui, semănând din ea pentru viaţă în oameni. Aceasta este lucrarea de ucenic al Meu, şi pe care Eu ţi-am dat-o s-o lucrezi, şi dulce s-o lucrezi, poporul Meu, şi să vadă apoi lumea la tine, şi să înveţe ea de la tine că nimic nu poate fi mai adevărat şi mai dulce pentru viaţa omului, nimic ca şi Dumnezeu, Cel plin de milă pentru om. Amin.

Pentru mărturisire trebuie iubire şi credinţă, şi trebuie milă şi ascultare de fiu înaintea celui ce te învaţă să fii, iar Eu, Domnul, privindu-te mereu, poporul Meu, te învăţ şi te îndemn, te privesc şi te aştept mereu, mereu, să-Mi fii tu mângâiere, şi ucenic să-Mi fii, şi să Mă mângâi tu cu lucrarea ta de ucenic al Meu, poporul Meu. Amin, amin, amin.

20-01-2007