Mă aplec din cer şi până pe pământ ca să fac voia Tatălui Savaot, precum în cer, aşa şi pe pământ, căci Tatăl Mă voieşte mereu, mereu învăţător peste om. Mă aplec ca un Dumnezeu mare şi slăvit de toate cetele cereşti, căci cel slăvit se apleacă să aducă mulţumire pentru slava lui. Amin.
Porţile se ridică, iar Eu intru cuvânt în cartea Mea de azi pe pământ, şi am intrat. Amin, amin, amin.
O, copii străjeri înaintea Mea când vin cuvânt în staulul Meu şi al poporului Meu de azi! Eu şi cu voi trebuie mereu să-l învăţăm pe el, iar el trebuie să asculte, ca să se facă voia Tatălui pe pământ ca şi în cer; mereu, mereu trebuie să-i fie lui deschisă urechea pentru învăţătură, căci vai celui neînvăţat de un învăţător mereu, mereu, că acela îşi face voia sa, şi nu este al nimănui unul ca acela.
Omul trebuie să fie slujit de îngeri, iar altfel nu trebuie să-i fie viaţa. Dacă el însă nu are învăţător peste el, nu are nici îngeri slujitori, ci are numai voia sa de stăpân peste el, şi cu ea îşi spune lui toate câte vrea şi face.
Iată, copii cu suspin în voi ca şi Mine, nu-l pot avea pe om fiu al Meu, căci Eu ascult de Tatăl Meu, şi numai ce-Mi spune El, aceea fac, şi ca un Fiu Mă port cu Tatăl, şi moştenesc iubirea şi puterea Lui în cer şi pe pământ, lângă El şi lângă om, şi sunt slujit de îngeri, căci sunt supus lui Dumnezeu Tatăl, dar omul nu poate până nu-şi face voia sa, bietul de el, şi de la început s-a ascuns el de Dumnezeu ca să-şi facă voia sa. De la început n-a priceput omul ce înseamnă Dumnezeu cu el, şi el cu Dumnezeu pe pământ, căci cine-şi face voia, acela nu ştie ce este Dumnezeu lângă om, nu ştie cum trebuie slujit Dumnezeu. Aş vrea, fiilor copii, să înţeleagă omul voia Mea pe pământ. Aş vrea să înţeleagă omul că îi trebuie tată pe pământ dacă vrea să fie fiu. Privesc pe pământ ca să văd, şi nu văd decât om care face voia sa însăşi, din culcare până în sculare, şi din sculare până în culcare, iar pentru folosul lui Dumnezeu pe pământ şi peste om, nu-l mai văd pe om să lucreze ceva. A spus trâmbiţa Mea prin cuvântul ei aşa: «Cei ce au voia lor, aceia pier prin ea», iar Eu i-am spus ei că au fost două căi din care putea să-şi aleagă una poporul cel cincizeci de ani hrănit de cuvântul Meu de peste el, ca să fac Eu din el fiul Meu, ca să aibă tată cel ce crede că este Dumnezeu în cer şi pe pământ pentru omul care voieşte să-L aibă de Tată pe Dumnezeu. A venit vremea să spun cu glasul cuvântului Meu în lungul şi în latul pământului că omul care nu face voia lui Dumnezeu pe pământ, acela nu este al lui Dumnezeu, ci este al diavolului, care-l face pe om să-şi facă voia sa şi să nu fie omul fiu al lui Dumnezeu pe pământ. Nimeni nu-I poate spune „Părinte” lui Dumnezeu dacă nu are lucrare de fiu cu învăţător peste el. Le-am spus ucenicilor Mei să Mă vestească peste neamurile pământului şi am grăit aşa: «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi pe Cel ce M-a trimis, iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă şi de Cel ce M-a trimis după om». Omului îi trebuie salvare din moartea pe care şi-a făcut-o prin smulgerea lui din Dumnezeu pentru voia sa însăşi, iar el trebuie să asculte de Mine pentru această salvare din moarte. Dacă Eu, Dumnezeu fiind, am stat şi stau numai în voia şi cuvântul Tatălui, omul cum ar trebui să lucreze acum, după ce atâta vreme nu a ascultat de Cel ce l-a făcut pe om la început? Eu din voia lui Dumnezeu l-am făcut pe om, şi nu altfel l-am făcut pe el.
Iată, poporul hrănit cu acest cuvânt timp de cincizeci de ani, a pierit din lipsă de înţelepciune, dacă a pierit, şi nu voiesc să-l aud pe om să spună că are înţelepciune, nu voiesc, de vreme ce omul nu are în el şi peste el temerea de Dumnezeu, care l-ar face pe el fiu ascultător de Dumnezeu. Nu poate fi pe pământ şi în om înţelepciune mai mare ca ascultarea de Dumnezeu, iar cine n-o iubeşte pe ea ca pe viaţa sa însăşi, acela este fiu al deşertăciunii cea de peste oamenii care-şi fac voia lor, iar trâmbiţa Mea a spus: «Cei ce au voia lor, aceia pier prin ea».
O, nici un om nu poate să-Mi închine Mie nimic frumos din el dacă nu are peste el învăţător din cer, căci Eu i-am spus de la început omului că nu este bine să fie singur omul. Cel singur nu lucrează după povaţă peste viaţa lui. De la începutul lui cu Mine l-am voit pe om numai sub povaţa Mea, iar când el n-a mai voit aşa, s-a ascuns, şi L-a pierdut pe Dumnezeu dacă a lucrat aşa.
Tot omul care se ascunde în el însuşi cu cele bune şi cu cele rele ale lui, îl pierde pe Dumnezeu, poporul Meu. Şi iată, tot omul se ascunde de Dumnezeu. O, poporul Meu, tot omul se ascunde. Nu poate omul până nu-şi face voia sa. Cel ce nu-L sfinţeşte pe Dumnezeu în el, acela îl doboară pe Domnul pentru voia sa însăşi, căci are altă iubire în el unul ca acela şi nu poate face acela voia Tatălui Făcătorul. Omul îşi conduce iubirea după inima sa, după carnea sa, şi nu mai are omul învăţător pentru iubirea lui, iar ea îl duce pe el în depărtare de Dumnezeu şi în ispita de a nu avea peste el învăţător de viaţă, care să-i întrebe mereu viaţa, mereu iubirea, dacă este ea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în om sau după a omului, şi iată, nu ştie omul ce înseamnă moartea, ca apoi să ştie ce înseamnă viaţa lui şi cum poate să aibă în el viaţă.
Mă fac învăţător peste tine, omule fără de cer în viaţa ta, şi îţi spun aşa: sunt două căi din care poate să-şi aleagă omul una: supunerea, care este de-a dreapta Mea, şi voia liberă, care este de-a dreapta omului. Supunerea este lucrarea Mea, şi cu ea de-a dreapta Mea fac voia lui Dumnezeu Tatăl, căci sunt Fiul Lui, iar cel ce o iubeşte pe ea ca înţelepciune a lui, acela Mă alege pe Mine pentru dreapta sa şi stă sub învăţătura Mea şi se face fiu, ca şi Mine, sub voia lui Dumnezeu Tatăl; iar voia liberă, care este de-a dreapta omului, este lucrarea omului fără tată din cer peste el, şi acela îl are de tată pe diavolul, duhul deşertăciunii, sămânţa cea vicleană, care îl desparte de Dumnezeu pe om, căci duhul cel căzut din slavă la început, are ca hrană invidia asupra lui Dumnezeu, după ce acest duh şi-a pierdut prin nesupunere slava lui cea de lângă Dumnezeu.
O, omule fără de cârmă peste paşii tăi! Auzi-Mă! Auzi-Mă când îţi grăiesc ca să te deştept pentru duhul înţelepciunii supunerii, căci înţelepciunea supunerii i-a făcut sfinţi şi preaiubiţi Mie pe atâţia oameni mici şi mari care şi-au dat ale lor la săraci ca să se lepede de sine şi să se facă ei locaş al Meu pe pământ, şi nu şi-au împărţit ei bogăţia şi adunătura lor cu gând să se semeţească înaintea Mea cu faptele lor bune, ci au făcut aşa pentru lepădarea de sine a lor, pentru ieşirea lor de sub apăsări, ca să fie ei apoi fără sarcini şi ca să Mă poată primi pe Mine în ei apoi cu bogăţia iubirii Mele şi a supunerii Mele de Fiu al Tatălui Savaot. Nici un bogat nu împarte bogăţia sa la cei bogaţi care au ca şi el, ci o împarte la cei ce nu au bogăţii, la cei săraci, ca să scape ei apoi de sarcina cea grea a iubirii de sine, care îl robeşte pe om atât de nemilos. Aşa şi Eu lucrez, şi îmi împart bogăţia slavei Mele la cei săraci cu duhul, ca să scap de sarcina Mea cea grea a iubirii Mele pentru om, care Mă apasă atât de nemilos când n-am cui s-o dau, când n-am cu cine s-o împart, când n-am pe cine s-o aşez ca să fie ea împărţită şi iubită şi să-i fie omului de viaţă şi să Mă slujească de-a dreapta Mea omul, iar de-a dreapta Mea este supunerea, calea cu Dumnezeu. Amin.
Eu sunt calea, omule! Eu, şi nu tu! Nu te mai încrosnia cu cele ce pier. Apleacă-te să-Mi auzi duhul învăţăturii cu care Mă scutur peste pământ ca să Mă audă tot omul, căci Eu Mă împart prin cei ce Mă împart şi care sunt trimişii Mei spre tine, ucenici cu suspin ca şi al Meu pentru omul care îşi are de-a dreapta sa voia liberă, voia sa pentru el, dar Eu din nou îţi amintesc şi spun: cei ce au voia lor, aceia pier prin ea, iar cei ce au voia Mea, aceia trăiesc şi sunt. Amin, amin, amin.
– O, Bunule învăţător! în ziua mea de pomenire facă-se voia Ta în voia mea, căci voia mea este să spun şi eu poporului Tău de azi şi oamenilor de pe pământ, că Tu eşti dulce şi eşti fructul vieţii şi eşti voia sfinţilor, care au împărţit sarcinile lor la săraci ca să aibă ei lepădare de sine întreagă şi să se facă locaş al strălucirii Tale în ei, o, dulce învăţător, căci dulce este învăţătura Ta, dar oamenii îşi înghit amarul lor şi nu ştiu ce fac dacă fac aşa, şi nu au înţelepciunea supunerii cei ce se dau spre voile lor. Eu am fost uceniţă cu suspin ca şi al Tău şi am dorit cu dor lepădarea de sine ca să mă aşez de-a dreapta Ta pentru supunere, pentru voia Ta în voia mea, şi am rămas pe pământ pildă de sfinţenie şi de iubire a Ta în trupul, în sufletul şi în duhul meu, şi am fost omului învăţătoare prin cele în mine plăcute voii Tale, şi n-am voit să mă scrii în cer cu nici o faptă bună, decât cu lepădarea de mine însămi şi cu odihna Ta în mine, căci Tu eşti împăratul Cel fără de ţară şi fără de casă dacă omul nu se supune Ţie ca să se facă adăpost al Tău. Durerea Ta se sfărâmă în Tine şi în sfinţii Tăi, căci omul nu poate pe pământ până nu-şi face voia. Dă-i poporului Tău de azi înţelepciunea supunerii, Bunule învăţător, ca să-l ai Tu mereu pe el fiul Tău. Amin, amin, amin.
– Aşa voiesc să fie poporul Meu de azi, fiu cu Tată să fie el, o, uceniţa Mea cea cu suspin ca şi al Meu, căci tu şi toţi cei care au iubit duhul supunerii prin lepădare de sine, aţi judecat lumea, căci scris este: «Sfinţii vor judeca lumea», şi nu poate spune lumea că nu a avut învăţătura şi puterea să fie ea voia Mea.
O, copii din porţi, cu suspin ca şi al Meu în porţi! Ce puţin sunteţi voi văzuţi! Eu vă acopăr pe voi şi slava înţelepciunii Mele din voi, ca să pot încăpea cu voi pe pământ. Dau să-i ajut pe mulţi să priceapă înţelepciunea supunerii sfinte şi deşertăciunea voii libere, şi privesc pe pământ ca să văd, şi nimeni nu ştie să vă vadă pe voi şi bogăţia Mea din voi pentru om. Aş vrea mereu, mereu să vă am plini de putere şi de pace şi de dulce ca să pot Eu vorbi cu voi, şi cu poporul Meu apoi, nu numai cu voi, atâtea cuvinte care rămân între Mine şi voi cu adânca lor înţelepciune pentru viaţa şi priceperea omului pierdut din Mine pentru voia sa însăşi. Voi grăi mult acestui popor şi la tot omul şi voi da să-i fac pe mulţi să poată cu înţelepciunea supunerii care nu cere pentru omul însuşi, căci sfinţii s-au aşezat în lepădare de sine şi s-au făcut supunere pentru voia lui Dumnezeu şi mereu au judecat ei lumea care se face voie a ei. Eu sunt dulce în cei dulci Mie, dar cei ce nu se fac voie a Mea, nu-i pot vedea pe cei sfinţi în care Eu petrec pe pământ.
Mereu, mereu voi aduce peste tine învăţătura supunerii şi înţelepciunea ei, poporul Meu, iar tu învaţă-te să iubeşti şi să grăieşti ca Dumnezeu, ca să se vadă din cer şi de pe pământ că tu eşti fiul Meu şi că stai de-a dreapta Mea, lucrând lucrare ca şi a Mea, iubind înţelepciunea vieţii, supunerea sub voia Mea. Amin.
Taina Mea cea sfântă îţi împart Eu ţie, poporul Meu, şi spun aşa: înţelepciunea supunerii sfinte este iubirea cea de sub cruce, popor al milei Mele. Amin, amin, amin.
27-10-2006
