Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt Se aşează cuvânt în carte ca să-Şi păstorească poporul. Amin, amin, amin.
Cobor cu hrană de cuvânt, şi cobor putere pentru ca să pot să te păstoresc, poporul Meu, dar tu să nu uiţi că puterea cea mai bună, cea mai mare pentru venirea Mea la tine stă în puterea iubirii tale şi a statorniciei în iubirea ta pentru Dumnezeu şi pentru venirea Sa. Eu te-am povăţuit mereu pentru toate ale tale dinspre tine spre Mine, ca să fie toate plăcute Mie, şi numai aşa ele sunt apoi ale Mele de la tine, şi numai aşa tu îţi strângi la Mine pentru ca să ai. Eu fără tine nu pot strânge nimic pentru tine, şi de aceea te aşez mereu la masa Mea cu hrană de cuvânt pe ea, că fără hrană nu poate sufletul, aşa cum nici trupul nu poate.
Când Eu l-am făcut pe om i-am făcut şi hrană, dar mai întâi l-am povăţuit să Mă asculte ca pe Ziditorul său, şi aşa să lucreze şi aşa să păzească tot ceea ce Eu i-am dat să facă şi să aibă. Acum, la naşterea din nou a lumii, după ce omul M-a îndurerat vreme de şapte mii de ani, Mă aşez din nou cuvânt peste tot şi peste toate, căci am zis prin Scripturi: «Noi le facem pe toate!». Şi iată, încă o dată lucrez om din cuvânt, ca să ia omul învăţătură de facere şi să stea sub ea şi să Mă primească de Păstor, că vreau să fiu Păstor, şi după dreptate să fiu, şi vreau, poporul Meu, să înveţi tu de la Mine facerea ta, ca să încep cu tine, fiindcă de aceea te-am făcut Eu pe tine popor al Meu în zilele acestea ale naşterii din nou a lumii. Ia învăţătură din pilda cea pomenită azi după aşezarea cea din părinţi. Ia şi învaţă de la Mine să fii popor frumos şi să-Mi dai ceea ce ai de la Mine, că Eu am venit pe pământ şi M-am făcut Om, şi aşa i-am arătat omului cum să fie şi cum să lucreze şi cum să iubească pe Dumnezeu, şi am spus acum două mii de ani să fie omul ca Mine, blând şi smerit cu inima, iar cine este aşa, acela găseşte calea, găseşte pe Dumnezeu, bate şi i se deschide lui.
Blând şi smerit cu inima a venit înaintea Mea vameşul, rugându-Mă să fiu milos cu el, iar Eu am făcut dreptate inimii lui cea cu aplecare şi cu zdrobire în ea recunoscându-şi neputinţele lui faţă de cele plăcute lui Dumnezeu.
Pe pământ omul îşi poartă cu greu truda cea pentru viaţă, dar dacă e blând şi smerit cu inima, el vine cu inima la Mine şi cere pentru el mila Mea, cere cu inima zdrobită dacă e blând şi smerit cu inima. Fariseul însă nu poate să facă tot aşa când stă înaintea Mea ca să Mi se arate că este. El, ştiind calea şi toate cele plăcute lui Dumnezeu, aduce Mie, zice el, pe cele plăcute Mie, şi bate la uşa Mea ca să-Mi arate pe cele împlinite de el precum am arătat Eu calea cea bineplăcută Mie, dar Eu am spus pentru calea omului cu Mine: «Cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa, iar cel ce se înalţă pe sine, va fi smerit, căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har». Amin.
Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie har ceresc în om, poporul Meu. Pe ea o au numai cei ce se leapădă de sine, iar Eu i-am spus omului: «Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie». O, greu mai înţelege acest har omul care dă să vină după Mine şi la Mine. I-am spus omului să-Mi urmeze Mie dacă se leapădă de sine pentru ca să vină după Mine. De două mii de ani am spus acest cuvânt, şi de două mii de ani cei ce dau să vină după Mine se fac farisei între Mine şi ei, căci omul nu are har, nu are iubire de Dumnezeu pentru Dumnezeu, ci are pentru sine, şi Mă scoate pe Mine dator pentru calea lui înspre Mine. Eu însă îi spun acum omului că nu va găsi calea Mea decât cel ce este ca Mine, blând şi smerit cu inima, mergând zdrobit în el pe calea cea cu slavă pe ea, pe calea cea cu smerenie ca a Mea aşa cum vameşul îşi bătea inima zdrobindu-şi-o înaintea Mea ca să-l miluiesc pe el pentru neputinţele lui.
Iubirea de Dumnezeu se face har ceresc în om, şi se împarte, şi îl împarte pe Dumnezeu când ea este ca Dumnezeu în om. Vin la tine, poporul Meu, cu arhiereii cei serbaţi azi, ca să te înveţe ei iubirea cea plină de har ceresc, lucrătoare de Dumnezeu pe pământ. I-am iubit pentru lepădarea de sine a lor şi i-am înălţat pe pământ pentru harurile Duhului Sfânt, ca să le lucreze ei pe ele înaintea oamenilor şi să vadă oamenii calea Mea cea cu smerenie pe ea, căci cel ce ştie să se lepede de sine, acela ştie să-Mi şi urmeze Mie. Amin, amin, amin.
– Noi, Doamne blând şi smerit cu inima, de aceea Te-am iubit, şi cine Te iubeşte, după dreptate Te iubeşte, căci Tu eşti blând şi smerit cu inima, şi aşa îl înveţi pe om iubirea, lepădarea de sine care se face în om iubire a harului ceresc. Cine Te află cu adevărat, acela se leapădă de sine, Doamne, aşa cum am lucrat noi de Te-am îmbrăţişat mângâindu-Te pe drumul Tău cel greu în căutarea omului pierdut de Tine, iar de noi am uitat şi Ţi-am slujit lucrării Tale înaintea oamenilor, căci am avut înţelepciunea firii, care ne-a ajutat să cunoaştem lumina şi să vedem întunericul care stă pe pământ peste om, căci omul nu este blând şi smerit cu inima şi nu poate cu Tine omul, şi poate cu el, şi apoi îţi mulţumeşte Ţie pentru cele lucrate de el, căci cel ce nu se smereşte, acela ştie să se înalţe pe sine înaintea Ta şi a oamenilor, Doamne. Slava Ta cea plină de har ne-a dat nouă azi cuvânt în venirea Ta cu sfinţii Tăi la poporul Tău din mijlocul căruia înveţi învăţătura Ta ca să aibă toate neamurile pământului de unde să ia şi să ştie să umble pe căile Tale, pe căile iubirii cereşti, iubire cu har ceresc în ea.
Binecuvântăm pe fiii cei unşi în grădiniţa cuvântului Tău pentru lucrarea Ta de azi peste pământ şi scuturăm peste ei harurile iubirii cereşti ca să lucreze ei prin slava aceasta şi să înveţe mereu ca nişte copii ascultători de Dumnezeu, căci cei fără de învăţătură nu au umilinţă, nu au lucrare, Doamne. Le dăm lor întărire duhului şi sufletului şi trupului. Le dăm din iubirea noastră cea plină de har ceresc, căci cu ea am lucrat noi pe pământ după ce am părăsit veacul acesta trecător şi ne-am făcut slujitori ai Tăi, ai harurilor Tale, ca să-i ajutăm pe oameni să Te cunoască după adevăr. Dar cei ce sunt ai Tăi pe pământ nu sunt iubiţi de oameni, căci duhul îngâmfării, duhul de fariseu îi stăpâneşte pe oameni, şi nu ştiu ei să se lepede de sine pentru calea Ta aşa cum noi am urmat Ţie între oameni.
Noi îţi aducem rugă plină de milă pentru cei de sub povara venirii Tale cuvânt şi învăţătură de viaţă pe pământ. Dă-i poporului Tău de azi har ceresc în iubirea lui cea pentru Tine ca să poată el să-Ţi sprijine cu puterea Ta lucrarea venirii Tale după două mii de ani cuvânt pe pământ. Amin.
Te învăţăm, popor al venirii Domnului, să înveţi de la Domnul tot ce tu faci şi împarţi. El este blând şi smerit cu inima, iar tu să fii ca El. înalţă-ţi inima spre El prin rugăciune smerită şi blândă, şi aşa să-ţi împarţi în jur inima ta, căci cel ce se leapădă de sine, se face iubire pentru Dumnezeu, har ceresc, cu iubire în el pentru Dumnezeu şi pentru om, ca să vină pe pământ Domnul şi cu sfinţii Săi întru împărăţie veşnică precum este scris. Amin.
Tu, Doamne, binecuvintează intrarea şi ieşirea sfinţilor Tăi, şi dă-i poporului Tău har ceresc, că pe pământ e greu, dar cerul Tău e dulce şi se face mângâiere şi putere pentru cei ce Te iubesc cu har ceresc în iubirea lor. Amin, amin, amin.
– O, sfinţi iubiţi şi slăviţi de iubirea cu care M-aţi slujit pe pământ! Daţi mângâieri şi tămăduiri şi puteri şi biruinţă sfântă poporului venirii Mele, căci ruga voastră Eu o iau şi o împlinesc spre slava Mea peste poporul Meu şi peste pământ, ca să ia omul învăţătură de viaţă. Amin.
Iar tu, poporul Meu, adu-Mi mereu rugăciune cu har ceresc în ea, cu fierbinte dor în ea, ca să pot cu tine să le înnoiesc pe toate câte Eu le-am făcut şi să aşez cu totul împărăţia Mea în mijlocul tău şi să vină cei însetaţi şi să găsească la tine râul vieţii, şi să înveţe omul viaţa Mea în el şi calea lui cu Mine, poporul Meu. Amin, amin, amin.
12-02-2006
