Cuvântul lui Dumnezeu la paisprezece ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim

Eu, Domnul şi cuvântul Meu cel din Tatăl, Mă scriu cu zi de sărbătoare pentru grădina cuvântului lui Dumnezeu din zilele acestea, iar voi, copii din porţi, dimpreună cu tot poporul cuvântului Meu, întăriţi-vă inimioarele şi aşezaţi-vă sărbătoare înaintea Mea, că Eu stau în mijlocul vostru cu viaţa cuvântului Meu care vă aşează pe voi înaintea Mea, şi pe Mine înaintea voastră, şi apoi lucrează cuvântul Meu peste pământ. Amin.

O, fiilor, e sub durere ţara venirii Mele cuvânt în ea. E apăsat neamul român sub varga mâniei Mele, şi voiesc să vă aud pe voi cerându-Mi să-l izbăvesc şi să-i dau din Duhul Meu de viaţă, iar viaţa este cea care stă în Dumnezeu cu tot cu om, căci plăcut îmi este neamul al cărui Dumnezeu sunt Eu, iar Eu îl ocrotesc pe el. Chiar şi durerea cea pentru trezire e tot iubirea Mea pentru om, dar trebuie s-o trezesc pe România ca să trăiască ea după cuvântul Meu, că Eu în ea Mă fac cuvântul cel pentru naşterea din nou a lumii, împlinind Scriptura aceasta despre care am grăit acum două mii de ani. Amin.

Duhul Sfânt al cuvântului Meu îi cere neamului român iubire pentru Dumnezeu, credinţă în acest cuvânt care curăţă fărădelegea de pe pământ şi care mângâie pe cei ce iubesc în Dumnezeu şi nu în lumea aceasta. Cobor pe pământ cu Scriptura înnoirii lumii, prin care chem omul să iubească în Dumnezeu, nu în lume, căci duhul lumii l-a scos pe om din împărăţia Mea şi l-a învăţat cu traiul cel de pe pământ şi nu din cer. Pe pământ trebuie să fie împărăţia Mea şi nu a omului, iar omul trebuie să fie locaş al slavei Mele, împărăţie a cerurilor, pe care o voiesc plină de bucurie în om, plină de glasul cuvântului Meu care iarăşi face lumea. Amin.

O, poporul Meu, în ziua aceasta de sărbătoare pentru grădiniţa cuvântului Meu, Eu te aşez înaintea Mea rugător pentru ţara română. Mâna Mea s-o izbăvească de sub greu, de sub durerea ei. Duhul Meu s-o înnoiască, iar fiii ei să caute viaţa lui Dumnezeu în ei şi între ei, căci păcatul poartă în el pedeapsa lui, iar Eu o voiesc curată pe România, fiindcă va să vin curând cu slavă văzută în ea şi să Mă vestesc Dumnezeul ei şi să-i ridic pe cei ce sunt români cu inima şi cu fapta, şi să-l numesc cu numele ei pe tot sufletul care va iubi să se facă după chipul şi asemănarea Mea, care va fi curând, curând peste fiii acestui neam, pentru slava venirii Mele, ca să am masă şi casă în ţara Mea nou aleasă aşa cum este voia Mea şi nu voia ei, iar voia ei să iubească voia Mea, căci sunt Dumnezeul ei. Amin.

O, popor al cuvântului Meu, te învăţ în Duhul Sfânt să ceri pentru România împărăţia păcii Mele, ca să aibă ea iubirea şi ocrotirea Mea şi să se gătească ea după plăcerea Mea, casă a venirii Mele după două mii de ani, căci din mijlocul ei am lucru mult de aşezat peste pământ, ca să aduc apoi spre vedere cerul cel nou şi pământul cel nou şi om nou, cu iubirea Mea în el pe pământ, şi odihna Mea în om, aşa cum l-am dorit Eu pe om atunci când l-am zidit spre bucuria Mea.

Şi acum, poporul Meu, având în mijlocul tău pe cei unşi între Mine şi tine, voiesc să aud glasul rugăciunii tale pentru România, care plânge sub încercare şi nu ştie să-şi afle izbăvirea din ispitele care au prins-o sub ele pentru depărtarea ei de Dumnezeu. Ridică mâinile, poporul Meu, şi cu fierbinte duh de rugăciune spune-I Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt rugăciunea ta pentru ţara ta şi a Mea, şi aşa să te rogi:

Doamne al puterilor în cer şi pe pământ, Doamne al răbdării şi al îndurării, în marea Ta durere de la depărtarea de Dumnezeu a neamului român şi a tot omul de pe pământ, Te mângâiem, inimă lângă inimă Te mângâiem în durerea Ta pentru ţara venirii Tale. Ea este aleasa Ta şi masa Ta de nuntă, dar ea nu poate să Te cunoască, fiindcă s-a depărtat de Duhul Sfânt, Care ştie de la Tine în om, iar păstorii care stau peste ea în numele Tău n-au milă de ea. Dar ai Tu, şi nu uita de mila Ta de ea dacă ai venit în ea ca s-o păstoreşti pe păşunea Ta. Dă-i ei darul Duhului Sfânt prin botezul Tău cu Duhul Sfânt şi cu foc. Dă-i ei duhul treziei şi al credinţei sfinte, şi apoi al iubirii şi al cunoaşterii lui Dumnezeu. Opreşte-Ţi mânia cea venită peste ea pentru deşteptarea ei. Certarea Ta de peste ea să-i fie ei înviere, şi apoi viaţă cu Tine, şi scap-o pe ea de duhul lumii, de duhul pierzător al acestui veac, căci lumea şi pofta ei piere, dar să rămână România şi fiii ei, Doamne, iar Tu să faci din ei casa Ta şi neamul Tău de sfinţi, că dulce este omul sfânt, şi binecuvântare pe pământ este viaţa cea sfântă în om.

în poporul Tău vor fi numai sfinţi; ştim că aşa ai vestit prin prooroci, dar întindem mâinile spre Tine ca să pui Tu în ele, iar noi să dăm neamului român înţelepciunea Ta, înţelepciune de facere a omului nou după chipul şi asemănarea Ta pe pământul român, şi să se întindă această minune peste tot pământul apoi, ca să înnoieşti aşa lumea şi nu cu certare, Doamne al puterilor.

Şi acum, însufleţeşte-Te în noi ca să ştim să-Ţi cerem, prin Duhul Tău să ştim, ca Tu să poţi împlini.

Porunceşte ploii şi măsurii ei cea multă să meargă înapoi la locul ei, şi să vină ea pe pământ numai pentru hrana oamenilor, hrană care creşte cu ploaie şi cu soare şi cu lumină şi cu harul Duhului Sfânt, Care dă viaţă peste toate şi mângâiere peste toate.

Porunceşte vântului cel iute să nu nimicească făptura Ta de pe pământul român, ci să se tragă înapoi în cămările lui, iar când iese, să vină dulce şi mângâios, ca să răcorească şi să vorbească despre viaţă, şi să cânte cu glasul lui cântecul iubirii Tale pentru cei ce Te iubesc, pentru venirea Ta cuvânt pe pământ, Doamne al puterilor.

Porunceşte cu iubire stihiilor toate să nu lovească pământul român, ci să-l ocrotească pentru şoapta Duhului Tău Cel Sfânt, Care Se face cuvânt pe pământ. La toate să le porunceşti să lucreze cu măsura binecuvântării şi a mângâierii, şi să aduci pace sfântă şi lumină din lumina Ta peste pământul român.

Te cerem pentru români şi peste români, ca să ştie neamul român să nu aibă alt dumnezeu afară de Tine, şi tot mai mult să asculte, şi să vină să înveţe voia Ta s-o facă, şi să fie neamul român neam sfânt, şi apoi neam slăvit înaintea Ta, de la care vor învăţa viaţa cea veşnică şi binecuvântarea toate neamurile pământului, care se vor plânge văzând venirea Ta cu slavă şi slăvindu-Te cu sărbătoarea ei în mijlocul pământului român, ales de Tine la început şi acum, ca să lucrezi de pe el taina veşniciei a toate câte au fost şi sunt în Tine şi nu în lumea aceasta, Doamne al puterilor.

Şi vino, Doamne, în noi cu Duhul Cel Sfânt al rugăciunii, şi prin El fierbinte să-Ţi cerem toate câte sunt rostite de Tine pentru făgăduinţa mântuirii. Acoperă cu ocrotirea Ta, cu mila Ta, şi apoi cu slava Ta ţara română, iar sfinţii şi îngerii Tăi să-i dea de la Tine, şi mereu învaţă-ne să Te rugăm pentru ea, iar Tu să împlineşti aşa. Amin, amin, amin.

O, copii ai cuminţeniei şi ai rugăciunii, caldă să vă fie inima cea pentru rugăciune, căci inima nu trebuie să aibă o altă lucrare decât lucrarea care cere pe Dumnezeu pe pământ, voia Lui pe pământ ca şi în cer, iar când inima vă lucrează şi pentru cele ce sunt de împlinit, ţineţi-o în Mine şi nu în lumea aceasta cea plină de venin. Mereu sunt între voi, şi vă învăţ să nu fiţi în lume, să nu staţi în lume, ci să staţi în Mine, fiilor. Nu Eu trebuie să lupt să vă am, ci voi trebuie să luptaţi aceasta. Eu doar vă învăţ voia Mea în voi, căci cel neînvăţat de Dumnezeu nu-L face pe Dumnezeu pe pământ, şi îl face pe diavolul, iar Eu Mă supăr pe om dacă face aşa, şi iată, fiecare faptă îşi atrage răsplata ei.

Omul trebuie să se facă bucurie şi să umble în lumina Mea, că altfel el stă în întunericul din el. Dar Eu sunt învăţătorul Cel cu viaţă veşnică în cuvânt, şi aşez peste om înţelepciunea vieţii, şi apoi dăinuirea fiilor vieţii, iar pentru toată această împlinire pe pământ, omul trebuie să asculte de Dumnezeu.

Voi, fiilor ai cuvântului Meu cel de viaţă făcător, voi să nu încetaţi să umblaţi în lumină, căci viaţa cea în lumină este viaţă păzită de îngeri şi mereu aşezată pe drumul vieţii la orice clătinare a ei dacă omul este umilit. Omul trebuie să stea în mare umilinţă ca să nu cadă din Dumnezeu, căci Adam a căzut din Mine dacă nu s-a putut umili pentru căderea lui. El s-a supărat pe Mine atunci când Eu am văzut că nu Mă mai ascultă, şi am pus de el deoparte raiul, casa cea pentru viaţă şi pentru ascultare în ea. Taina ascultării este taina vieţii, şi vai omului care ascultă de sine şi nu poate fi frumos ca Dumnezeu, căci Eu ascult de Tatăl, ca să fiu Cel frumos, şi ca să ia şi omul din această taină a vieţii, care îl străluceşte pe om înaintea Mea şi înaintea oamenilor. Cel ce ascultă de Dumnezeu pe pământ, acela este om frumos, şi acela cunoaşte această lucrare a ascultării pe pământ, căci omul după ce greşeşte trebuie să asculte. Cel ce greşeşte este cel ce nu ascultă, dar dacă el iubeşte să fie cel frumos, intră apoi în ascultare pe pământ, căci ascultarea este de la Dumnezeu, şi toată lucrarea ei înseamnă lumină.

O, poporul Meu, stau în mijlocul tău cu gura plină de învăţătură ca să ia din gura Mea fiii oamenilor şi să înveţe ei să scape de pieire, să scape de neascultare. Cel ce se păstrează cu toate ale sale în lumină, acela este om cu inima curată de el însuşi, şi este fiu al păcii, că nu altceva face pacea, iar omul care stă înăuntrul lui, acela naşte numai război, căci diavolul se ascunde în el şi lucrează prin cele ascunse ale omului, fiindcă diavolul iubeşte întunericul omului.

Umblaţi în lumină, fiilor. E bine să fiţi ştiuţi şi văzuţi mereu, ca să fiţi cu inima curată mereu, şi să fiţi numiţi fiii lui Dumnezeu. Fiţi cu inima curată de voi înşivă, şi plină de Dumnezeu să vă fie ea, căci întunericul este de la om, fiilor. Când Adam s-a ascuns înăuntrul lui ca să nu-l ştie Dumnezeu, Eu l-am strigat afară şi i-am arătat ascunsul său, dar dacă el nu s-a umilit pentru ascunsul său, s-a supărat şi nu M-a mai iubit, şi s-a purtat apoi departe de inima Mea cu inima lui, şi le-a iubit pe ale sale şi nu pe Dumnezeu. Aşa îl părăseşte omul pe Dumnezeu, căci cel ce nu umblă în lumină, nu mai iubeşte lumina, ci întunericul, care îi face diavolului casă în om.

O, poporul Meu, nu e bine să stea omul înăuntrul lui, căci lumina Mea îl strigă afară când el face aşa, şi e rar omul care se umileşte la strigătul Meu care îl scoate pe om la lumină aşa cum am lucrat şi cu Adam. Omul nu se poate păzi pe sine pentru cele din el, dar el nu ştie să creadă aceasta şi ca să caute apoi cu lucrarea luminii. Eu însă am venit pe pământ cuvânt, şi Mi-am pecetluit grădiniţă sfântă, din care lucrez cu cuvântul şi îl strig pe om afară din el ca să-l învăţ ascultarea, şi să înveţe el de la Mine să fie blând şi smerit cu inima, şi aşa să treacă de la moarte la viaţă, de la întunericul din el la lumina cea din afară, de la învârtoşare la ascultare, de la semeţie la umilinţă şi la pruncie, prin toate aceste taine, care aduc pe pământ şi peste om viaţa şi răscumpărarea făpturii.

Şi acum, Duhul Meu Cel blând şi smerit mângâie rana ta, Românie. Pacea Mea să se reverse peste tine ca un râu, dar caută, ţara Mea, să ai păstori care să te poarte spre Mine şi nu spre ei, căci din pricina celor ce stau peste tine fără viaţa Mea în ei, tu suferi acum durere, ţara Mea. Trezeşte-l tu pe cel între păstorii tăi care este de la Mine şi prin care am mărturisit acum paisprezece ani biserică curată pe pământ, biserică de nou Ierusalim şi neam sfânt şi mântuitor de la Mine în mijlocul tău. Trezeşte-l pe cel între păstorii tăi credincios şi adevărat pentru mântuirea ta şi aşează-l să ceară la Tatăl împăcarea ta cu Dumnezeu, ţara Mea. Adu-l cu faţa spre izvorul Meu şi pune-l mijlocitorul tău spre Mine, dar trezeşte-ţi duhul credinţei şi al cunoştinţei tainelor Mele cu care lucrez din mijlocul tău peste pământ, ţara Mea. Amin.

Sunt în sărbătoare cu ziua amintirii pecetluirii acum paisprezece ani a grădiniţei cuvântului Meu, a Sfintei Sfintelor bisericii României, căci toate se întocmesc iarăşi, iar cele vechi, iată, trec cu trosnet, şi se lucrează ţară sfântă, nou Ierusalim pe pământul român, şi acest nume va fi peste tot pământul: România, ţara Noului Ierusalim, limanul celor mântuiţi. Amin, amin, amin.

O, popor al cuvântului Meu de azi! Mă voi întoarce iar în cartea Mea, după ce veţi ridica spre Mine această zi de sărbătoare, şi Mă voi scrie încă în carte, ca să vă dau din Mine povaţă, şi lucrare cu povaţă, şi să fiţi fii ai ascultării. Amin.

Iată, poporul Meu, Eu sunt povăţuitorul tău, ca să fii tu fiu al ascultării, căci dacă ai povăţuitor, ai şi ascultare, iar cel ascultător este păzit de îngeri, dar nimeni nu poate să asculte decât cel ce crede că Dumnezeu şi nu omul a aşezat pe pământ duhul ascultării. Tot ce este între cer şi pământ, lucrat de cuvântul Meu, toate ascultă de Dumnezeu şi de dreptatea a toate câte se petrec, iar când dreptatea asupra celor rele, lucrate de om, pare a se schimba, aceasta o face pocăinţa omului, pocăinţa care îl înduplecă pe Dumnezeu spre iertarea cea împotriva faptelor rele ale omului, căci omul se uneşte atunci cu Dumnezeu, iar cel ce este unit cu Dumnezeu nu-l poate ajunge răul pe care l-a făcut, după ce el condamnă răul din el, părăsindu-l şi aşezându-se în Mine, purtat fiind apoi de duhul ascultării, duhul care îl poartă pe om pe cărarea îngerilor vieţii. De aceea te învăţ Eu mereu, poporul Meu, să stai în Mine, nu în lumea aceasta, să iubeşti în Mine, nu în lumea aceasta, că în lume nu este duh de ascultare spre pază de îngeri peste tine, şi este numai omul şi întunericul dinăuntrul şi din afara lui.

Omului nu-i place cu Dumnezeu pe pământ, căci Dumnezeu este lumină, şi în lumină petrece şi lucrează tot ce lucrează, iar omul nu este învăţat să fie ştiut şi văzut cu cele dinăuntru ale lui dacă acelea nu seamănă cu Dumnezeu, ci seamănă cu omul şi cu diavolul, căruia îi place ascunderea omului, şi prin care diavolul dăinuieşte între cer şi pământ.

I-am învăţat pe ucenici cum poate omul să fie al lui Dumnezeu, fiu al luminii, şi apoi ucenic al Meu, cu care Eu să lucrez lumină multă pe pământ şi toate Scripturile care aşteaptă una după alta împlinirea lor cea de la Dumnezeu. Lumina, fiilor, este cea care nimiceşte de peste tot pe toate cele ascunse care se luptă prin om împotriva luminii, a îngerilor luminii, iar Eu le-am spus la ucenici: «Umblaţi în lumină!», şi i-am învăţat să creadă în Mine, ca apoi să asculte de tot ceea ce Eu îi învăţ să împlinească.

O, fiilor, şi pe voi v-am învăţat, şi tot mereu vă învăţ drumul vostru cu Mine, iar pe diavolul întunericului îl ţin departe de voi când el aude că vă învăţ să staţi cu inima în mână, nu în piept; să staţi cu cele din ea în lumină ca să vă slujească îngerii luminii, îngerii care slujesc la cei ce stau în Dumnezeu, văzuţi şi ştiuţi cu tot ce fac şi simt ei.

O, poporul Meu, nu poate omul să fie al lui Dumnezeu decât dacă ascultă de El, dar oamenii nu ştiu să facă această lucrare. Când i-am trimis pe ucenici spre oameni, le-am spus lor: «Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte, iar cine nu vă primeşte pe voi, pe Mine nu Mă primeşte, şi pe Acela Care M-a trimis». Nu le-am spus să se ascundă cu omul în ei înşişi, ci le-am spus să umble în lumină nimicind răul din om în chip văzut şi ştiut, aşa cum Eu am lucrat văzut şi ştiut de ei, şi nu cum a lucrat cu Mine Adam, care a luat din pomul cel pus deoparte şi s-a ascuns în neascultare. Ea este locul cel mai tainic în care omul se ascunde de Dumnezeu când el uită că pentru lumina Mea nu este loc tainic.

O, poporul Meu, nu este cu inima curată cel ce se ascunde. Ascunderea când omul se lasă dus de gândul lui cel neştiut, zice el, îngerii întunericului văd fapta lui, şi o slujesc pe ea, şi ea îl învinuieşte pe om la Dumnezeu. Lumina omului însă îl ţine pe Domnul şi pe îngerii Lui lângă om, că omul cu inima curată se face mereu văzut şi cunoscut, căci are duh iubitor de oameni, şi un aşa duh nu stă în sine, şi un aşa om nu face nimic care să trebuiască tăinuit, ci se face lumină prin toate cele plăcute şi lucrate de el, pentru el şi pentru semenii lui. Cel ascuns în sine când Eu îl strig afară din el se supără pe Mine ca şi Adam, dar cel ce stă în lumină se bucură când îl aşez înaintea Mea, aşa cum s-a bucurat Lazăr când l-am strigat afară din mormânt, căci el a fost în duhul ascultării iubind taina luminii.

A ieşit Lazăr din mormânt la cuvântul Meu, poporul Meu. Cel viu cu trupul însă nu vede, şi de aceea nu ascultă; nu vede, şi de aceea nu crede şi de aceea se iubeşte pe sine.

O, nu e bine să stea omul înăuntrul lui, că atunci trebuie să-l strige Domnul afară ca pe Lazăr din mormânt, şi omul se supără pe Dumnezeu când îl strigă, aşa cum s-a supărat Adam când s-a ascuns înăuntrul său şi în femeie, şi apoi după femeie s-a ascuns când Eu l-am strigat.

O, poporul Meu, te învăţ, fiule, să fii ucenicul Meu, ca să am cu cine să lucrez peste oameni calea luminii lor spre Mine. Nu pot lucra fără ucenici, ci trebuie să am un popor numai pentru Mine, ca să asculte de Mine, şi prin duhul ascultării lui să fie iarăşi lumină pe pământ. Le-am spus la ucenici: «Cine nu lasă pentru Mine tată şi mamă, soţi şi copii, ţarini şi ranguri, prieteni şi avuţii şi pe sine însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu», căci toate acestea îl trag înapoi din Mine pe om, şi îl învaţă ascunderea apoi. Dar tu, poporul Meu, să iubeşti viaţa, să iubeşti ascultarea, ca să fii păzit de căderi şi să fii în toată clipa ucenicul Meu, ca să nu aibă vreme duhul întunericului să-ţi poarte mintea în afară de frica de Dumnezeu şi de duhul ascultării, căci prin acestea Eu te am al Meu, şi te am prin duhul râvnei cea plină de iubire pentru Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, şi iată, iarăşi lucrează înnoirea lor. Amin.

Te povăţuiesc să te păstrezi frumos înaintea îngerilor luminii, căci Eu am pus lege bună în toate câte le-am făcut, poporul Meu. Fiţi fii ai zilei, fiilor, că vreau să vă deprind să vă sculaţi de dimineaţă şi să nu vă culcaţi târziu după ce înserează. E mai bine să lucraţi ziua, fiilor, ca nu cumva apoi să vă învăţaţi să lucraţi noaptea. Sculatul de dimineaţă vă aşează în întâmpinarea luminii ca să nu vină ea peste pământ când voi dormiţi, iar această lucrare vă va învăţa să staţi înaintea Mea pentru venirea Mea cu dimineaţa Mea. Dacă vă strigă cineva la poartă de dimineaţă, nu este frumos să nu fiţi voi treji cu toţii, ci e frumos să fiţi ca unul, şi aşa veţi trăi unul în altul pentru cele vii şi frăţeşti. Culcaţi-vă când se face seară bine, şi sculaţi-vă de dimineaţă la răsăritul soarelui, fiilor, ca să fiţi fiii dimineţii veşnice. Citiţi în Scripturi ce este plăcut lui Dumnezeu, şi aşa să faceţi în toată vremea, ca să nu rămână neîmplinite de voi toate cele din Scripturi cu care Eu am povăţuit pe om spre viaţă.

Mâinile voastre să facă multe cruci pe trupul vostru şi peste toate câte voi aveţi şi folosiţi, fiilor. Picioarele voastre să vă poarte trupul în lumină spre toate voile Mele cu voi, şi ale voastre cu Mine, şi să vestească mereu pacea, iar inimile să le lăsaţi în Mine şi în toţi cei ce sunt ai Mei, ca să puteţi avea duhul şi lucrarea ascultării care nu vă lasă să pieriţi de pe calea îngerilor luminii.

Iată, fiilor, am lucrat cu milă multă pentru sufleţelul care a fost acum ridicat dintre oameni, că el ştia bine despre coborârea Mea la voi, dar duhul îngâmfării din el îl ridica cu judecată şi cu necuminţenie asupra lucrului Meu cu voi, asupra păcii Mele dintre voi. Cel ce Mă cunoaşte şi aude venirea Mea şi nu se teme ca s-o primească şi ca să ia din ea duh de ascultare întru întâmpinarea Mea, acela se aşează potrivnic Mie, căci omul nu ascultă de Dumnezeu aşa cum a ascultat Lazăr când l-am strigat afară din mormânt, şi a ascultat şi sufletul lui, nu numai trupul, căci trupul este purtat de suflet. Omul însă stă mereu în sine şi nu-Mi răspunde, pentru că el este mare pe pământ şi uită de voia Mea în el. Dar mila Mea este mare când îmi este milă de om, şi am căutat să nu las acest sufleţel să se piardă în neascultare, în neîmplinire şi în duh de om mereu, mereu. Lucrarea Mea cu voi e munte înalt, fiilor, şi cine dă să lovească în acest munte se zdrobeşte în el, că Eu pe voi vă ocrotesc din cer şi de pe pământ, prin cei credincioşi coborârii Mele şi prin cei ce Mă împlinesc în ei. N-am voit pe acest sufleţel să-l prindă venirea slavei Mele cu spatele spre cuvântul Meu de azi şi spre împlinirea lui. Nu voiesc depărtarea de Mine a omului, şi de la aceasta, dureri de la el spre Mine, ci voiesc să nu-l las pe om să se piardă prin necunoştinţa lui de Dumnezeu, căci omul care se face mare pe pământ, uită de duhul umilinţei inimii, duhul care îl păzeşte pe om pe pământ. Acum vă rog pe voi, aveţi grijă înaintea Mea de stăruinţa pentru mântuirea sufletului lui, ca să-i fac lui bine acum când el vede cum este Dumnezeu cu voi. Dar el este rănit acum, că nu s-a voit să fie oprirea lui spre Mine la poarta cea însemnată de Mine pe pământ, şi care străjuieşte grădiniţa cuvântului Meu. Eu însă îl voi vindeca de această rană, prin pocăinţa celor din casa lui, care nu ştiu să Mă iubească pentru venirea Mea la voi cuvânt de înviere şi de învăţătură pentru ascultarea de Dumnezeu a omului. Voi însă căutaţi să ştiţi bine lucrarea de ucenici, ca să fiţi de folos Mie pentru mântuirea multora care nu ştiu să se facă salvatori de lângă Mine şi nu de lângă lume pentru om. Amin.

V-am povăţuit acum să staţi mai mult învăluiţi în duhul ascultării, fiilor. Iubirea de Mine să n-o înlocuiţi cu nici o iubire, că iată cât de uşor alunecă omul care gândeşte din sine netemându-se de el însuşi! Vă voi învăţa mereu, şi cald vă voi învăţa, că mare este înţelepciunea Mea când omul o iubeşte în el, şi iată, cuvântul învăţăturii Mele este între voi.

O, poporul Meu, fă de-a pururi faptă din cuvântul Meu, şi fii harnic să Mă asculţi şi să Mă iubeşti, şi vei fi lumină din cer pe pământ, şi vei fi rod al ascultării, şi bucuria Mea cea dulce vei fi, poporul Meu. Amin, amin, amin.