La porţile cuvântului Meu aştept mai înainte de zorii zilei. Eu, Domnul Iisus Hristos, aştept la porţi, că am cuvânt în Mine în ziua aceasta, iar el trebuie să-şi ia loc în cartea sa. Amin.
E clipa scursului zilei de azi, a duminicii din ziua aceasta, copii neputincioşi în porţi. Mai înainte de zori aştept să puteţi pentru Mine ca să vin în cuvânt. O, să nu se scurgă ziua acestei sărbători fără să Mă aşezaţi cuvânt în carte, căci după ce am coborât în cea din urmă oară între voi, am strâns iarăşi cuvânt, fiilor copii, iar fără el între voi, după ce el ia fiinţă în Mine, e greu de voi, şi e greu de Mine, că e greu cuvântul Meu când el grăieşte şi nu poate grăi. Da, fiilor, el grăieşte, şi tot el nu poate grăi, că dacă el nu se aşează pe pământ, Mă apasă, şi apăsarea Mea vă apasă şi pe voi, căci îmi sunteţi porţi, iar Eu sunt greu în porţi, şi mult M-aş alina să nu uite poporul Meu ce sunteţi voi, căci cine nu uită aceasta, vă ajută la greu şi nu apasă pe el, şi nu apasă pe voi cel ce vă ajută pentru greul Meu de peste voi, ci, din contra, are grijă mare acela, are grijă de Mine şi de voi, iar de el nu mai are, şi aceasta înseamnă Dumnezeu în om, şi aceasta nu înseamnă omul în om.
O, copii însărcinaţi cu multul Meu cuvânt care se naşte din Mine! Hai să vă dau putere pentru ca să-Mi daţi fiinţă în carte, că altfel vă frânge trupul această sarcină, căci Dumnezeu este greu când nu poate, când este neputincios în omul plăcut Lui. Eu, Cel ce vindec pe cel neputincios al Meu, sunt neputincios în el când nu poate el pentru Mine din pricina neputinţei lui, şi de aceea îl vindec pe el şi tot mereu îl ridic pentru Mine, căci pentru el dacă-l ridic, nu-i foloseşte lui, adică sufletului lui. Când Eu îl vindec pe cel neputincios, acela cade în şi mai grea durere dacă nu ştie ce să facă pentru vindecarea lui cea de la Mine, şi tare mult, tare mult Mă doare, poporul Meu, când omul iarăşi face greşale după ce Eu, Domnul, i le vindec la cererea lui sau la mila Mea de el, ca apoi el să-Mi mulţumească şi nu să facă ce vrea el cu darul milei Mele.
O, ce pildă mare de învăţătură am lăsat Eu prin vindecarea slăbănogului! Când Eu l-am găsit pe el pe marginea scăldătorii vindecătoare prin îngerul ei, el era neajutorat. Bolnav de multă vreme cum era, neajutorat de nimeni dintre cei ce se adunau pentru vindecarea de neputinţele celor neputincioşi ai lor, Mi-a fost milă de el, şi apropiindu-Mă i-am spus: «Voieşti să te faci sănătos? Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta, iar de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie şi mai rău».
O, poporul Meu, cine, după ce este iertat de greşale, cine are grijă apoi să nu mai greşească pentru ca nu cumva să-i fie lui şi mai rău? Cine, fiilor, cine pe pământ? N-a înţeles nimeni timp de două mii de ani cuvântul Meu cel aşezat asupra celui slăbănog de treizeci şi opt de ani după ce Eu l-am vindecat pe el la scăldătoarea oilor, acolo unde toţi îşi căutau vindecarea lor, iar unul altuia nu şi-o căutau. Eu însă altfel am lucrat. Am căutat pe cel ce nu avea ajutor de pe pământ ca să ajungă până la ajutorul cel prin înger din cer.
O, poporul Meu, pe pământ omul nu se lasă ajutat de Dumnezeu, căci altceva înseamnă aceasta faţă de ceea ce ştie omul că înseamnă, că iată, cel ajutat nu ştie, apoi, să se ferească de răul în care a fost ca să nu-i fie lui, apoi, şi mai rău. Acela rămâne dator cu ascultare, şi trebuie să nu mai greşească, dar el nu ascultă aşa, şi apoi este şi mai rău şi este pedepsit şi mai rău chiar cu multele lui greşale de după aceea. Eu l-am ajutat pe cel ce nu avea cine să-l ajute de pe pământ, şi de aceea v-am învăţat Eu să aveţi milă, să faceţi voi milă cu cei ce nu are cine să-i pomenească după ce ei pleacă din trup, căci pentru cei plecaţi din trup e şi mai mare fapta ca pentru cei ce sunt încă pe pământ şi care, încă, iarăşi greşesc şi iarăşi stau nevindecaţi, de vreme ce mereu trebuie ajutaţi, şi apoi ei iarăşi greşesc. Cei plecaţi din trup nu-i mai poate ajuta oricine, ci numai Dumnezeu şi cei asemenea lui Dumnezeu.
O, mare este învăţătura Mea cea din ziua aceasta de pomenire a slăbănogului cel vindecat de mila Mea cerească! O, poporul Meu, nu trebuie să aibă omul pretenţie să-l ajute cineva, ci să fie ajutat numai când este ajutat, iar el să se lase ajutat atunci. O, omule, nu eşti tu acela care te crezi că eşti, ci eşti acela care te vede altul cum eşti, căci altul te vede şi nu tu, fiindcă omul nu se poate singur citi, ci numai din faţa lui îl citeşte pe el, aşa cum este şi cu o carte pe care după ce o deschide cineva, o citeşte. Cu omul însă este altfel, nu este ca şi cu o carte pe care trebuie s-o iei şi s-o deschizi ca să vezi ce este în ea, ce scrie în ea. Omul nu se poate ascunde, ci este cel din afara lui, că în afara lui se vede că se ascunde în el, căci făţărnicia omului este cea mai citită carte a felului de a fi al omului, şi el se face greu în jur, şi aceasta este semnul că el nu este adevărat.
O, poporul Meu, ţi-am dat povaţă, fiule, şi ţi-am spus că dacă nu ştii să legi o rană, tu să nu faci rană, căci sângele celui rănit strigă lepădat de cel ce l-a rănit. Am pus poveţe fel de fel în mijlocul tău, că voiesc să înveţe de la Mine tot omul, numai să am Eu cum să grăiesc în tine, poporul Meu. Slăbănogul cel vindecat de Mine nu M-a iertat apoi de greşalele vieţii lui, pentru care el suferise, chiar dacă Eu i-am spus să nu mai greşească, şi ca să-i fie lui şi mai rău ca până atunci, ca să se despartă de Dumnezeu şi mai rău ca până atunci, căci despărţirea de Dumnezeu a omului e cea mai mare pedeapsă a lui.
O, omule, nu răni om şi apoi să fugi fără să pansezi rana, căci sângele celui ce suferă de la tine, strigă la Mine prin rana lui. Dar este o şi mai grea rană rana aceea pe care i-o faci tu pe ascuns fratelui tău. Aceea este şi mai strigătoare la cer, căci este cinstea Mea din fratele tău rănită, este rană pentru Mine aceea pe care o faci celui ce Mă iubeşte cu durere pentru durerile Mele. Dacă te doare ceva de al Meu din tine din pricina aproapelui, şi el nu ştie, aproapele tău este în întuneric, şi el nu ştie întunericul său, căci cine face o rană şi nu o leagă apoi, acela este în întuneric faţă de fratele său cel rănit de la el.
O, poporul Meu, rană contra rană e durere mare pentru Mine de la tine, iar Eu nu vreau ca tu să semeni cu cel ce a zis: «Am ucis om pentru rana mea», ci, din contra, să te scoli să legi întâi rana celui rănit, şi apoi s-o legi şi pe a ta, şi aceasta înseamnă legea Domnului cu tine, poporul Meu; o, şi cât aş vrea să ia tot omul această învăţătură cerească şi s-o aşeze om peste om apoi pe pământ! Tu eşti poporul cel învăţat de Dumnezeu, dar omul din lume nu are de unde să ia învăţătura vieţii aşa cum o ai tu de la Mine.
O, fiilor, voi să nu fiţi iubitori de sine şi mândri în voi şi pentru voi, căci acestea duc la pretenţii şi apoi la despărţiri între fraţi de la cele pământeşti dintre fraţi. Nu e bine să staţi înaintea cerului răniţi unul de la altul, căci voi sunteţi creştini şi nu lume, şi vai celui ce se înşeală cu ceea ce este trecător, şi iată, fiilor, Eu n-am venit pe pământ să judec între frate şi frate, că dacă fac aşa, unul din ei rămâne vinovat. Eu am venit să ridic vina; vina pe care omul nu vrea să şi-o poarte, şi nici pe cea a aproapelui său nu poate s-o poarte dacă pe a lui n-o poate purta. Eu însă vin vindecător peste om, căci am învăţătură de viaţă, şi vă spun vouă pentru tot omul că vorbirea de rău nu vindecă, nu răcoreşte sufletul omului, şi ea trebuie depărtată de om. Cel ce nu-ţi primeşte vorbirea de rău, nu înseamnă că acela nu este prietenul tău sau că prin aceasta îţi face rău, ci înseamnă că-ţi face bine, că-ţi taie prilejul acestui păcat pe care de şapte mii de ani îl face omul asupra altui om, şi, mai greu decât atât, asupra lui Dumnezeu, poporul Meu, şi omul nu ştie cum vine aceasta.
O, mult Mă doare când îl văd pe cel ce zice că Mă iubeşte, şi el nu ştie cum să fie al Meu, cum să se dea Mie ca să fie al Meu. O, nu ştie omul să-Mi facă Mie fii, să-Mi facă Mie rod şi să Mi-l dăruiască apoi. O mulţime de părinţi îşi dau dracului copiii, căci îi zic copilului „Lua-te-ar dracu!” atunci când copilul îi supără. Dracul însă nu i-l ia, i-l lasă tot lui, dar nu mai este al lui, ci este al celui căruia el l-a dăruit prin cuvântul cel rostit, şi apoi prin copilul cel dăruit îl are şi pe părinte, îl trage şi pe părinte, căci altfel nu poate să fie. Cu Dumnezeu însă nu este tot la fel, şi dacă-I dai Domnului copilul, nu mai este al tău, dar dacă îl mai ţii în inimă şi în grijă şi după aceea, o, nu mai e ca şi cum a fost cu diavolul, care ţi-l lasă tot ţie, ci este altfel. Iată ce s-a întâmplat în poporul Meu cu toţi copiii şi cu toţi părinţii pe care Eu, Domnul, nu-i mai am ai Mei. Mulţi părinţi au făcut voia copiilor, şi i-am pierdut şi pe părinţi şi pe copii. Mulţi copii au făcut voia părinţilor, şi i-am pierdut şi pe copii şi pe părinţi. Dar părinţii care şi-au dat lui Dumnezeu copiii şi n-au mai căutat apoi cu grijă spre ei, aceia au înţeles vorbirea Mea cea cu greutate când Eu acum două mii de ani am spus: «Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi dacă vin».
O, poporul Meu, cel ce zice că Mă iubeşte pe Mine dar îşi iubeşte şi copilul, acela nu Mă iubeşte. Cine-şi iubeşte copilul, acela nu-L poate iubi şi pe Dumnezeu, căci la Mine trebuie să fie măsura întreagă, poporul Meu. Cine-şi iubeşte copilul, acela este slujitor la idoli, este iubitor al rodului păcatului lui, şi nu-i este ruşine să facă aceasta, şi Mă îndurerează cu rană adâncă acela care este iubitor de Dumnezeu cu sfertul de măsură. O, aşa ştie omul să Mă iubească, poporul Meu, şi iată, vai celui ce nu ştie să fie ucenicul Meu când el zice că aceasta este!
O, nu se poate jumătate, nu se poate nici la Dumnezeu, nici la oameni. Nu se poate un om să se dea pe jumătate păcatului, chiar dacă îl auzi pe el că nu a păcătuit decât pe jumătate. O, e altfel aceasta. E de ajuns să-L părăseşti numai o clipă pe Dumnezeu, şi aceasta este trădare, dar omul nu ştie ce înseamnă vindecarea de la Dumnezeu atunci când el vine la Mine ca să fie viu apoi. Eu i-am spus slăbănogului să nu mai greşească, să nu mai facă păcat ca să-i fie lui şi mai rău, căci păcatele peste păcate, după ce omul le cunoaşte ca păcate, acelea sunt cea mai grea pedeapsă a omului, care dă ceea ce este veşnic pe ceea ce este trecător.
S-au supărat iudeii pe cel vindecat de slăbănogie dacă Eu i-am zis lui să-şi ia patul şi să meargă la casa sa. L-au certat, spunându-i că nu-i este îngăduit să-şi ia patul în zi de sâmbătă, căci a fost în ziua sâmbetei vindecarea lui. El însă şi-a ridicat pe umeri patul suferinţei, care nu i-a mai fost povară de dus, ci vindecare i-a fost, fiindcă povara lui i-o luasem Eu, căci n-am venit în lume să judec omul, ci ca să-l vindec am venit, ca să iau vina lui am venit, iar lui i-am spus să nu-şi mai facă alta, ca să nu-i fie lui şi mai rău, ca să nu-Mi fie Mie şi mai rău de la om, poporul Meu, căci grea îmi este pedeapsa de la om. Tot păcatul omului este pedeapsă pentru Dumnezeu, este pedeapsa Mea, căci Eu M-am născut pentru ca să iau vina omului pe umerii Mei. O, cum de nu vrea omul să semene cu Mine sau măcar să-şi poarte cu umilinţă umilinţa cea de la greşalele lui? El Mă roagă mereu să i-o iau, iar Eu sunt milos, sunt încă milos, şi sunt însărcinat de la om, căci omul nu-şi poate duce pedeapsa pe care şi-o lucrează.
O, poporul Meu, am slăbit de tot în om. Sunt slăbănogul în om, aceasta sunt în om, şi nu găsesc vindecare pentru rana Mea, ci găsesc rană peste rană de la om.
Mă plâng pe Mine, vă plâng şi pe voi, copii însărcinaţi cu multul Meu cuvânt care se naşte din Mine şi care nu-şi află sălaş şi împlinire în om. O, multă neputinţă am şi în voi de câte ori Eu sunt lovit din părţi în voi, căci cine Mă ştie cu voi, caută pentru binele Meu peste ei, caută la voi voia lor, şi aceasta e slăbire pentru voi, copii miloşi, dar mila ar fi să fie răsplătită tot cu milă, fiilor miloşi. Eu însă îl întăresc pe poporul Meu cel milos, ca să aibă grijă de sarcinile Mele de peste voi, iar ei să se facă uşori şi plăcuţi în toată clipa, şi cu mare veghe să lucreze peste statul lor cu Mine şi peste statul Meu cu ei, şi unii altora să ne fim uşurare, şi cu umilinţă să lucrăm aceasta. Amin.
O, poporul Meu, numai viaţă, numai iubire, numai ascultare şi împlinire să am Eu din mijlocul tău, căci Eu n-am venit să judec între frate şi frate, ci am venit, poporul Meu, să iau vina asupra Mea, să ridic vina, şi tot aşa să trăieşti şi tu între pământ şi cer, căci noi avem de întocmit cer nou şi pământ nou prin duhul iubirii cu care Eu am făcut lumea, poporul Meu. Amin, amin, amin.
22-05-2005
