Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii pildei vameşului şi a fariseului

Aştept deasupra voastră, copii neputincioşi în porţi. Aştept să Mă aşez în carte cu cuvântul zilei pomenirii pildei vameşului şi a fariseului. Aştept să mai pun pregătire dumnezeiască peste om, dacă vrea omul să audă şi de la Dumnezeu, şi să pun şi peste cei ce sunt poporul cuvântului Meu, că e greu pe pământ, şi am spus că şi cerului de sfinţi şi de îngeri îi este greu fără Dumnezeu pe pământ. Eu pe pământ M-am făcut şi Mă fac cuvânt. Voi însă acum sunteţi iarăşi şi iarăşi neputincioşi pentru puterea Mea cu care cobor pe pământ ca să Mă fac cuvânt.

I-am spus poporului Meu să-Mi dea putere să vin. I-am spus să Mă aştepte cu suspin şi cu aşteptare când ştie că vin, şi i-am spus că dorul lui de Dumnezeu leagă cerul cu pământul şi fuge oastea diavolească dinaintea coborârii Mele când dau să cobor din greu cuvânt pe pământ. Dar pe voi vă găsesc în porţi iarăşi fără putere pentru Mine. Eu ştiu că sunt povara voastră cea grea, dar v-am spus să ştiţi că e greu fără Dumnezeu pe pământ. Eu ştiu, şi Mă doare mai mult ca pe voi când vi se frânge trupuşorul sub greul venirii Mele, dar nu pot să stau nici Eu împiedicat pe drumul venirii Mele între cer şi pământ, şi alt fir pregătit de Mine pentru venirea Mea cuvânt la om, nu am, fiilor copii. Vă rog, ajutaţi-Mă să-Mi las sarcina jos, că Mă apasă şi pe Mine şi pe voi şi vin diavolii şi râd înaintea Mea pe seama Mea şi a voastră atunci când voi nu Mă puteţi ţine ca să Mă las la timpul lui cu cuvântul şi nu să stau sub el când el se zbate din Mine ca să coboare şi să se aşeze pe pământ.

O, de câte ori voi nu Mă puteţi ţine, de câte ori nu-Mi deschideţi porţile să intru, de câte ori voi nu puteţi la timp să Mă primiţi, duhul rău dă să vă facă rău, şi dă să-Mi facă Mie rău, şi dă să poată el să vă aducă rău, ca să suferiţi. Vă arăt strânsura lui, vă arăt bucuria lui şi tot ce dă el să poată atunci când voi nu puteţi, şi vă ajut să vă sculaţi şi să-Mi deschideţi, şi ca să vin apoi cu cuvântul şi cu timpul lui şi cu lucrul la timp, fiilor copii, că dacă voi nu staţi cu tărie porţi ale Mele, Mă apasă şi pe Mine şi pe voi greutatea cuvântului care îşi are vremea lui de coborâre şi care poposeşte la porţi ca să se deschidă ele şi ca să intru Eu şi cuvântul Meu, fiilor copii. Iată, plângem unii pentru alţii. Noi de mila voastră, şi voi de mila Noastră, căci greul de pe pământ e mare, iar trupul este neputincios.

îmi este pregătit cuvântul şi vremea lui de coborâre şi pe care v-am vestit-o din vreme ca să vă pregătiţi în întâmpinarea Mea, şi vă găsesc în mare neputinţă în porţi şi, ca un Dumnezeu mare ce sunt, suflu peste voi, intru în voi ca să aveţi putere, căci sunt vindecător şi vă ajut aşa cum medicul cu ştiinţa sa forţează spre putere vlaga cea stinsă a trupului neputincios, şi iarăşi poate acela pentru el însuşi. Vouă însă pentru Dumnezeu trebuie să vă poată trupul şi sufletul şi duhul, căci Dumnezeu v-a făcut puntea Sa de trecere între cer şi pământ până la om, fiilor storşi de puteri, şi Eu trebuie să grăiesc poporului Meu, ca să ia din grăirea Mea cu el cel ce Mă caută de la izvor. Iar voi, hai, fiilor, hai prin puterea Mea, ajutaţi-Mă să călătoresc! Amin, amin, amin.

O, poporul Meu, de câte ori îmi fac cale spre tine, Eu îmi anunţ străjerii cei dintre Mine şi tine şi nu vin până nu Mă vestesc mai întâi. Cu lacrimi multe cât cuvântul Meu cel mult, te rog iarăşi, ca şi la cea din urmă a Mea grăire peste tine, te rog, poporul Meu, nu uita să Mă aştepţi să vin. Şi ca să Mă aştepţi, trebuie să Mă primeşti, poporul Meu. Când ştii că vin, să-Mi dai putere să vin. Eu aşa te-am învăţat să lucrezi, şi ţi-am spus să-Mi presari în cale dor, căci dorul tău de Mine leagă cerul cu pământul. Vai Mie dacă uiţi de cele ce te învăţ, dacă nu ai grijă să-Mi vindeci porţile prin care intru la tine, că Eu mereu dau să-i uşurez de dureri şi de apăsări şi de aşteptare pe cei din porţi ca să pot să vin, că fără Mine cu tine în cuvânt, cerul cel atât de aproape de pământ e tot atât de departe de om şi nu pot să-Mi mai săvârşesc lucrarea cu care Tatăl M-a trimis cuvânt pe pământ la om. Lucrarea umilinţei de duh voiesc s-o aşez în om, căci de aceea M-a trimis Tatăl iarăşi după om. Mintea omenească însă nu Mă lasă să Mă lipesc de om şi să-l fac pe om dumnezeu din Dumnezeu, aşa cum Tatăl Mi-a spus Mie să fiu din El.

Am stat cu omul pe pământ treizeci şi trei de ani, ca să înveţe de la Dumnezeu omul care a crezut că Eu M-am născut din Dumnezeu. Am rămas pe pământ scris cu toată viaţa Mea, de la naşterea Mea şi până la suirea Mea la Tatăl. Am petrecut viaţa aşa cum voieşte Tatăl s-o petreacă şi omul, dar omul nu ştie să stea cu Dumnezeu şi lângă Dumnezeu şi în Dumnezeu.

Uită omul de viaţa Mea, dar de viaţa sa nu uită. Omul trăieşte în sângele său şi aşa vrea el să se numească al Meu. Cuvântul Meu cel de cincizeci de ani, acum, la sfârşit de timp, şi cuvântul Meu cel de acum două mii de ani, l-a tot învăţat pe om să nu se semeţească cu viaţa lui lângă viaţa Mea, să nu se semeţească în numele Meu, că e păcat cu mare pagubă peste om acest păcat. Eu am avut în Mine şi în viaţa Mea pe pământ, viaţa Tatălui şi supunerea sub învăţătura Lui mereu, şi ascultarea, şi tot nu M-am semeţit, ci M-am smerit cu viaţa înaintea oamenilor. Omul însă nici înaintea lui Dumnezeu nu se smereşte cu viaţa sa, şi aşa se crede el al Meu, aşa, fariseu, cum ştie el să fie cu omul şi cu Dumnezeu, ba chiar şi cu el însuşi. Fariseul este făcut din făţărnicie, şi sub ea se ascunde când se crede drept, când se bucură să aibă dreptate şi să fie mai mult decât altul ca şi el, şi aşa stă el cu viaţa lui înaintea Mea crezându-se al Meu cu orice chip, chiar şi după ce prin această semeţie cade în păcate multe şi urâte, numindu-Mă pe Mine Dumnezeul lui, iar pe el, făptura Mea. Râd diavolii de Mine când îl văd pe om că se aseamănă cu Mine, că se laudă că este al Meu, ridicându-se prin aceasta peste om şi peste Dumnezeu, şi mereu om pe om se biruieşte cu semeţia de a se crede că este făptura Mea, iar Eu vin să caut omul, şi îl găsesc în păcatul semeţiei şi nu pot să stau nici lângă el, darămite în el cu pilda vieţii Mele!

Mintea omenească nu poate cu cele cereşti, poporul Meu. Ea este duşmanul Meu şi al omului care stă împotriva Mea cu mintea lui, cu duhul lui semeţ din el, şi între om şi om apoi. Iată, poporul Meu, de ce nu-L poate mărturisi pe Dumnezeu nici omul de rând, nici fariseul, căci Dumnezeu înseamnă în om minte cerească, duh ceresc, care omoară în om duhul omenesc, mintea care stă mereu în om mai presus de Dumnezeu, de parcă pe om Eu l-am făcut pentru el şi nu pentru Mine.

O, numai el stă în el omul, căci Eu nu pot sta cu minte omenească în om, şi ies cu totul, şi rămâne omul sărac de tot ce ar putea avea, căci Eu în om caut ce trebuie să aibă el pentru vecia lui, şi omul este pedepsit pentru vecii de însăşi mintea lui de om, iar Eu stau cu Duhul Sfânt în faţa omului ca să-l fac să dea duhul lui pe Duhul Sfânt şi să pot petrece Eu în om, şi să se scrie omul în cartea Mea, în cartea vieţii Mele, căci viaţa Mea de pe pământ şi mintea ei cerească este carte de învăţat din ea, şi omul n-o învaţă mai înainte de orice grai al minţii lui.

O, de nimic nu uită omul mai mult ca de Dumnezeu, poporul Meu. O, ce frumos este acest nume: „poporul Meu”! Când Eu spun: „poporul Meu”, acest popor trebuie să fie frumos ca şi numele acesta, dar mintea omenească uită de Dumnezeu, şi omul se crede că este al Meu, şi îşi zic oamenii neam creştinesc, şi îşi zic „biserică sfântă”, fără să semene viaţa lor cu viaţa Mea ca să pot Eu locui în ea.

Iată, omul de rând, vameşul care aşa se credea, om de rând, de durerea din piept se zbătea, că n-o mai putea purta, şi, venind cu ea înaintea Mea, cunoscându-şi păcatele, îmi cerea mângâiere în durerea de la ele şi zicea: «Fie-Ţi milă de mine, Dumnezeule!». Eu când l-am privit i-am ajutat rugăciunea, căci cel ce se smereşte pe sine înaintea Mea şi nu înaintea oamenilor pentru trecere sau pentru slavă deşartă, acela va fi înălţat, acela caută spre Dumnezeul Cel smerit cu duhul şi se înalţă spre El pentru durerea lui, ca să capete umilinţă de la Dumnezeu şi răcoare de suflet împotriva apăsării păcatelor pe care el le-a săvârşit.

O, poporul Meu, vameşul, departe încă fiind de templul de rugăciune, se vedea că se roagă, căci îşi bătea pieptul care îl durea de la păcate, şi nu avea îndrăzneala să-şi îndrepte privirea spre cer, ci numai mintea cea durută, numai duhul cel zdrobit în el după milă de la Dumnezeu. Dar fariseul nu s-a arătat că se roagă, ci a fost descoperit de Dumnezeu cum îşi zicea în sine privind spre vameş: «îţi mulţumesc, Doamne, că nu sunt răpitor, sau nedrept, sau adulter ca ceilalţi oameni, sau ca şi acest vameş, ci sunt postitor şi dau zeciuială din toate câte mi se cuvin». Mintea lui cea omenească nu-l învăţa decât să se îndreptăţească, iar cine se îndreptăţeşte, se semeţeşte prin aceasta, şi uită omul că oricine se înalţă pe sine, va fi umilit şi nu va afla milă de la Dumnezeu, Care le stă împotrivă celor ce se îndreptăţesc împotriva celor ce se smeresc pentru cele greşite ale lor.

Vai de omul fariseu care îi mai şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru semeţia sa cu care îşi lucrează faptele, fie ele şi bune. E plin pământul de om fariseu, şi e păcat cu mare cădere făţărnicia cea lucrată cu semeţie înaintea lui Dumnezeu. Cine îşi îndreptăţeşte faptele şi mintea, acela are minte omenească, minte care nu atinge înălţimea cerului, înălţimea smereniei, poporul Meu. Omul care se foloseşte de mintea lui, acela nu află pe cel binefăcător lui, acela rămâne în sângele lui din care îşi trage mintea, şi nu Mă pot stăpâni să nu spun că e plin pământul, e apăsat în adânc pământul de la mulţimea de farisei de pe el. Nu pot să nu strig la om că e fariseu şi că nu are minte decât de la carne şi de la sânge, minte omenească are omul.

O, poporul Meu, să Mă audă omul ce grăiesc Eu, Domnul, Cel drept prin smerenia Sa. Celui ce îi mulţumeşte în sine lui Dumnezeu, îi spun Eu, Domnul, că în Dumnezeu şi nu în sine trebuie să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru faptele sale. Iar celui ce se roagă în sine lui Dumnezeu, tot Eu îi spun şi aceluia că nu în sine, ci în Dumnezeu trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru milă peste greşalele sale, căci aşa a făcut vameşul ieşind din el cu durerea din piept, şi bătându-se pentru păcatele sale striga la mila Mea, de l-a văzut fariseul şi n-a putut răbda acesta umilinţa prin care vameşul se înălţa la Dumnezeu cu durerea lui, cu rana din pieptul lui, căci păcatul pe care omul şi-l cunoaşte face rană în inima omului umilit prin păcat, iar cel ce este fariseu se simte oricum ar fi el vrednic de Dumnezeu de nu mai plânge după milă, şi iată, vai omului mare faţă de omul de rând care nu are sub ce să-şi învelească păcatele!

Nu este păcat mai orb ca şi semeţia care îl cade pe om în acest păcat! Nu este om mai orb spre Dumnezeu ca şi cel ce se semeţeşte în sine cu faptele lui înaintea lui Dumnezeu! O, poporul Meu, învăţătura Mea este bucuria şi lacrima sfinţilor, căci sfinţii se bucură în cer de la cei smeriţi cu duhul pe pământ, şi plâng cu Mine de la cei semeţi cu mintea între oameni. O, poporul Meu, am în mijlocul tău copii cu minte cerească, de Mine lucrată în ei. I-am pus călăuză a ta spre smerenia Mea dumnezeiască, fiindcă voiesc să stai fără de păcat înaintea Mea, dar fără călăuză peste tine te scrie duhul rău cu semeţie înaintea Mea. învaţă de la Mine cartea vieţii Mele pe pământ, şi aşa să-ţi zideşti viaţa Mea în viaţa ta, că Eu am ascultat de Tatăl, şi trebuie şi tu să asculţi de Tatăl, şi să te rogi lui Dumnezeu, dar nu ca omul care se roagă în sine, ci ca acela care se roagă în Dumnezeu, poporul Meu, ca să vadă fariseii de pe pământ smerenia ta înaintea Mea, aluatul tău, inima ta curată, căci aluatul fariseilor este făţărnicia, care îi dă pe ei de gol înaintea oamenilor când ei dau să se ascundă în sine sub învelişul hainei creştineşti, care este judecata pentru cei făţarnici de sub ea, iar ei cu mintea lor omenească nu pricep aceasta. Şi iată, mintea cerească din om stă împotriva păcatului, aşa cum stăteau proorocii lui Dumnezeu în mijlocul poporului lor care îl uita pe Dumnezeu pentru mintea lui.

O, de nimic nu uită omul mai mult ca de Dumnezeu, poporul Meu! Dumnezeul Cel adevărat este tainic, pentru că Duhul Lui este smerenia înaintea omului, iar dumnezeul cel mincinos este descoperit, pentru că duhul lui este semeţia cu care se înalţă spre căderea sa în acest păcat.

O, poporul Meu, nu te teme cu călăuză peste tine! Ea are minte cerească, şi cu care alungă mintea omenească din mijlocul tău. Teme-te fără călăuză, căci fără ea, duhul cel potrivnic Duhului Sfânt îţi face minte de om, care se semeţeşte pentru ea însăşi în om, şi vai omului fără Dumnezeu, fără minte cerească, fără învăţător din cer pentru mintea lui!

O, copii neputincioşi în porţi! Dacă voi scădeţi în mintea şi în inima celor ce trebuie să fie poporul Meu, apoi aceia se înalţă spre căderea lor. Dacă voi nu le sunteţi înţelepciune a minţii şi apoi a graiului şi apoi a faptei vieţii lor, ei merg ca orbii şi nu ajung nicăieri, căci nimeni nu vede fără de lumină. Eu sunt Lumina lumii, fiilor copii. Să ştiţi că şi voi sunteţi, căci sunteţi cuvântul Meu, cuvântul lui Dumnezeu peste poporul Meu şi peste pământ. Amin. Să ia pildă poporul Meu din ce este bun şi rău, şi să aleagă cu cârmă în faţă viaţa care nu stă în sine, ci în Dumnezeu din om, copii duruţi de pe pământ, ca şi Dumnezeu duruţi pe pământ. O, veniţi spre mângâierea Mea! O, cum să v-o mai dau ca să aveţi putere pentru venirea Mea? E greu fără Dumnezeu pe pământ. E numai minte de om pe pământ. Nu fiţi mici, nu fiţi micşoraţi pentru coborârea Mea, ci fiţi cât ea, şi nu vă lăsaţi doborâţi împotriva ei, că Eu, fiilor copii, sunt umilit cât nu are omul ochi şi minte să vadă şi să înţeleagă, dar îl ascult pe Tatăl aşa cum lucrează El. Amin.

Te-am învăţat, poporul Meu, iar şi iar. Prin cei zdrobiţi în porţi îţi dau cuvântul Meu care doare în Mine când nu pot să-l aşez la vremea lui în mijlocul tău, şi spre om apoi. Nu uita cuvântul Meu de peste tine. Dacă nu te uiţi tot timpul în el, tu Mă îndurerezi, poporul Meu, iar Eu te-am rugat şi te rog cu jale: dă-Mi putere să vin, şi fie-ţi dor de Dumnezeu, că e greu fără Dumnezeu, poporul Meu.

O, fericit sunt Eu de la cei ce nu rămân în sine, căci dacă ei aşa lucrează, ei au înţelepciunea cea cu călăuză şi rămân în Dumnezeu, căci şi Eu tot aşa lucrez. Amin.

Mă voi umili pentru cei ce nu iubesc înţelepciunea cea cerească şi Mă voi înălţa în cei ce cu dor trăiesc în Mine, aşa cum Eu în Tatăl sunt şi petrec în cer şi pe pământ, căci Tatăl cu aşa închinători poate tot ce are de împlinit prin Mine, iar Eu, prin cel ce se face casă a Mea, voie a Mea, prin care Eu să lucrez cu biruinţă sau să rabd spre înţelepţirea omului care nu poate ca Dumnezeu. Eu însă nădăjduiesc ca un Dumnezeu, şi tot aşa şi biruiesc, căci sunt ascultător de Tatăl, Care poate, poporul Meu. Amin, amin, amin.

22-02-2005