Naşterea Mea din Fecioară, minunea prin care Eu, Dumnezeu Fiul, M-am născut prunc pe pământ acum două mii de ani, a fost umilinţa Tatălui, minune care nu se suie la mintea omului, căci mintea lui este mică pentru ca să se poată umili când Dumnezeu îi grăieşte lui prin minuni, şi de aceea Dumnezeu a venit pe pământ şi S-a născut şi a crescut cu chip blând şi smerit înăuntru şi în afara Sa, acoperindu-Şi slava Sa, căci omul este mic şi nu este născut din cer ca să le poată pricepe pe cele cereşti venite pe pământ sub chipul umilinţei, acoperindu-şi slava lor înaintea omului, căci scris este: «Nu poate omul să-L vadă pe Dumnezeu în toată slava Sa şi să rămână viu omul». Sub chipul umilinţei Mele însă, omul M-a putut vedea treizeci şi trei de ani pe pământ, iar în cei ce Eu am pus darul umilinţei de duh, aceia M-au cunoscut că am fost Dumnezeu Fiul, trimisul Tatălui după om, şi Mi-am împlinit lucrarea, căci omul este cel ce împlineşte lucrările Mele pe pământ, şi fără om Eu nu le pot împlini, dar îmi trebuie om blând şi smerit cu inima precum Eu sunt, căci dacă omul nu este aşa, nu poate să creadă în cele ce vin de la Dumnezeu între oameni acoperindu-şi slava lor ca să poată veni. Amin, amin, amin.
Amintirea naşterii Mele cea de acum două mii de ani ar fi să-l facă pe om mai umilit, mai încăpător în el însuşi pentru Dumnezeu, căci Eu M-am umilit cu totul pentru ca să vin pe pământ, dar dacă omul nu se suie cu mintea la umilinţa Mea, el se bucură, se măreşte în sine la amintirea minunilor lui Dumnezeu, şi face din zilele umilinţei Mele zile de bucurie pentru el, nu zile de umilinţă şi de rod de credinţă sfântă care să rodească în el darul umilinţei de duh, care l-ar învăţa pe el taina aceasta, că mare taină este darul umilinţei de duh şi nu se suie la mintea omului tainele cereşti care vin pe pământ pentru facerea omului, căci omul nu este făcut, nu are cine să-l facă pe om, şi făcut să fie apoi.
Pe pământ sunt două feluri de neamuri: neamul omenesc şi neamul creştinesc. Neamul omenesc poartă numele de fiii oamenilor, iar neamul creştinesc poartă numele de fiii lui Dumnezeu. Am venit pe pământ sub chip de om cu totul, căci am murit ca omul ca să nimicesc în trupul Meu moartea, cel din urmă vrăjmaş pe care omul trebuie să-l nimicească, dar cu puterea Mea din el şi nu cu puterea lui. Omul însă nu se apropie să cunoască această minune lucrătoare de om nou în om. Omul trebuie să nimicească păcatul în trupul său după ce ajunge să-şi amintească de moartea omului zidit din pământ de mâna Mea, şi căruia i-am spus apoi că dacă nu va asculta de Mine va muri negreşit.
O, fii ai lui Dumnezeu, şi voi, fii ai oamenilor! Omul nu poate păcătui decât după ce el moare, căci păcatul se naşte mai întâi în minte şi apoi se coboară în trup şi îi omoară omului inima prin otrava lui, şi apoi omul îşi pierde puterea sufletului şi se învoieşte cu plata păcatului, şi aşa moare omul şi aşa se face el sălaş diavolului care l-a scos pe om din raiul pe care Eu l-am aşezat pe pământ pentru om ca să fie omul după chipul şi asemănarea Mea şi nu să se facă diavol prin nesupunere şi prin neascultare, lucrări prin care omul se face pe sine dumnezeu peste el.
Mama Mea Fecioara Mă priveşte cu duhul plin de umilinţă şi are lângă ea şi lângă Mine pentru sărbătoarea naşterii Mele toate puterile cereşti, toţi îngerii şi toţi sfinţii în sărbătoarea Mea şi a ei. Mă mângâie mama Mea aşa cum Mă mângâia când eram prunc mic, în care a crescut minunea omului cel nou, om născut din cer pe pământ, coborât din cer şi născut pe pământ pentru lucrarea pe care Tatăl a avut-o de lucrat pentru naşterea din nou a omului care voieşte să fie din cer pe pământ şi nu de pe pământ aşa cum a rămas omul cel ieşit din om vreme de şapte mii de ani.
Mama Mea cea plină de blândeţe şi de duh umilit ca şi Fiul ei, Cel Unul născut din Tatăl şi din ea, Mă mângâie aici, pe pământul ţării întoarcerii Mele cu duhul şi cu cuvântul între oameni, pe pământul cel întâi ieşit din ape la facerea cerului şi a pământului, pe locul din care Eu, Cuvântul Tatălui, am luat lut cu mâna şi l-am plămădit pe om în ziua a şasea între zilele facerii, zile măsurate cu măsură cerească: o seară şi o dimineaţă fiecare din cele şase zile ale facerii. Iar a şaptea zi a fost odihna Mea, şi Eu am sfinţit-o pe ea, căci omul era atunci sfânt ca şi Dumnezeu, prin supunere şi prin ascultare şi nu cunoştea frica, ci numai bucuria Mea în el.
Mă mângâie mama Mea aici, pe pământul întoarcerii Mele cu duhul şi cu cuvântul între oameni, şi îmi grăieşte şi îi grăiesc înaintea neamurilor de pe pământ. Amin, amin, amin.
– O, Fiule copil al Tatălui şi al meu şi al celor ce Te cunosc şi Te cresc cu dor şi cu iubire în ei! Eu stau cu mâinile întinse deasupra pământului român ca să-l ocrotesc pentru Tine şi pentru cei ce s-au făcut ai Tăi în mijlocul lui. Taina lui e cât şapte mii de ani. Taina lui stă acoperită, căci aşa este lucrarea tainelor Tale şi aşa lucrează ea spre descoperirea ei. Dar omul s-a aşezat prea mare pe pământ şi nu se aşteaptă ca Tu să vii să-i spui că nu el este stăpân pe pământ şi că Tu eşti, fiindcă eşti Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, iar omul de pe pământ e om, că dacă n-ar fi om şi atât, nu s-ar fi încumetat să se facă stăpân peste ale Tale şi fur înaintea Ta, Doamne.
Tu naşti cuvânt de viaţă şi de mângâiere pe pământ, chemându-l pe om la darurile Tale, darurile umilinţei de duh, cu care el poate pătrunde taina vieţii, duhul prunciei, fără de care omul nu poate pătrunde taina împărăţiei cerurilor, împărăţia Ta în om, Fiule Doamne, împărăţie furată de om după ce Tu ai făcut omul. La început omul nu a fost prunc, căci l-ai făcut după chipul şi asemănarea Ta, dar el n-a fost ca Tine, supus şi ascultător ca un prunc, n-a luat de la Tine acest duh al prunciei, duhul de fiu, pe care Tu îl aveai, căci erai Fiul Tatălui Tău.
O, mâna Ta cea tare şi ocrotitoare este aşa când ea are peste cine să lucreze aşa, când omul stă fiu sub mâna Ta cea făcătoare, după ce el se dă Ţie spre facere din nou, din cer şi nu din om cum este omul făcut. Dar acum mâna Ta se trage în lături de peste tot omul care nu Te are pe Tine de Dumnezeu venit de la Tatăl pentru ca să asculte de Tine omul de pe pământ. Face omul din zilele umilinţei Tale zile de bucurie pentru el, nu pentru Tine, dar ceasul Tău a sosit mai mult ca acum două mii de ani, ca să-Ţi iei înapoi ce este al Tău şi nu al omului, Doamne şi Stăpânule a toate. Pământul român este acum în mâna Ta, nu în mâna omului, şi Te rog, acum, de pe el pentru Tine, nu Te mai rog pentru om. Te rog, Fiule ascultător şi supus, adu-Ţi aminte de făgăduinţele Tale rostite pentru pământul român şi ia cârma acestei corăbii care va pluti pe deasupra a tot răul care va bate păcatul de pe pământ şi pe tot omul mare în duhul lui şi care dă încă să stăpânească pământul alegerii Tale, pământul întoarcerii Tale de la Tatăl cu sfinţii Tăi, Doamne Cel scris în Scripturi ca să vii iar.
Să deschidă omul necredincios Scripturile acestor zile şi să caute în înţelepciunea lor şi a tainelor lor, să caute cu duh umilit şi nu cu mărire de sine cum că el ştie cuvântul Tău şi că nu mai vrea altceva decât Scripturile. Tu însă n-ai murit, ci ai înviat cu mare slavă acum două mii de ani, şi nu ai înviat ca să taci pe veci, ci ca să grăieşti atunci şi acum, aşa cum i-ai spus omului că Tu eşti Alfa şi Omega, şi nu altfel eşti, iar cel ce nu Te primeşte aşa, va fi bătut mult, ca şi cel ce va fi găsit lenevindu-se pentru cele de la Tine pentru om aduse cu Tine pe pământ. Amin.
Te rog, Fiule ascultător, să nu treacă cerul şi pământul spre taina cea încă neînţeleasă de om pentru cer nou şi pentru pământ nou, până ce Tu nu Te vei slăvi pe pământul român cu toate făgăduinţele Tale cele pentru el rostite prin gura Ta înaintea fiilor cuvântului Tău, din care Ţi-ai făcut pe pământ poporul de nou Ierusalim, popor de sfinţi în mijlocul neamurilor pământului, în mijlocul neamului oamenilor, neam viclean şi stricat şi prin care ei strălucesc ca nişte luminători ai lumii, Doamne. îndură-Te şi ocroteşte cu toate puterile cereşti coborârea Ta cuvânt pe pământul român şi aşează-Te tainic şi descoperit la cârma corăbiei salvării şi fă-i pe oameni să înveţe să se închine Ţie în Duhul Adevărului, cu Care Tu îi înveţi pe cei aleşi de Tine pentru slava Ta de azi şi pui mereu în ei darul credinţei sfinte, darul rugăciunii poruncite de gura Ta pentru pământul român, ca să ai credinţă pe pământ în calea venirii Tale, şi pe calea ei să poţi veni, după cum ai şi putut să împlineşti ca un Dumnezeu Care poţi totul în numele Tatălui Nostru, Tatăl Savaot. Amin.
Uită-Te, Fiule Doamne, spre cei ce se numesc pe ei biserică a Ta pe pământ, şi clatină de la locul ei cel sus pus minciuna cea îmbrăcată în haină de miel, că Tu, ca şi acum două mii de ani, eşti ţinut sub obroc şi îţi este folosit numele pentru ca să-şi facă din el slavă a lor oamenii minciunii care îşi zic biserică. Dar altfel este neamul creştinesc, şi nu este ca cel lumesc care se surpă curând, curând de peste tot cu toate turnurile lui peste care va cădea foc din cer, ca toate să fie lămurite şi încercate prin foc şi nu altfel, spre vederea celor ce sunt şi vor rămâne, şi ale celor ce nu sunt şi care vor arde cu foc. Amin.
O, mai înainte de lămurirea a toate cele ale voastre şi nu ale lui Dumnezeu cum căutaţi voi să înşelaţi pe oamenii care nu mai văd calea vieţii şi adevărul ei, daţi-vă la o parte de pe locurile voastre înalte, de pe scaunele voastre împodobite! Dezbrăcaţi-vă de haina slavei deşarte, aruncaţi de la voi mândria şi de bunăvoie îmbrăcaţi-vă în sac, spre pocăinţă şi spre iertarea păcatelor, prin împăcarea cu Dumnezeu, că vine peste voi zi de spaimă, zi care arde ca un cuptor şi care pedepseşte în ea toată slava deşartă şi pe toţi cei ce se închină ei, şi ea lor. Veniţi spre pocăinţă! Aplecaţi-vă spre izvorul cuvântului care se face adiere de Duh Sfânt peste cei credincioşi lui, şi foc cu pucioasă peste cei necredincioşi Fiului meu!
Cuvântul Tatălui este Fiul meu în mijlocul pământului român. Naşterea Lui mai înainte de vecii din Tatăl, şi acum două mii de ani prunc din trupul meu cel fecioresc, a fost umilinţa Tatălui, Care S-a aplecat cu Fiul Său până la om, şi minunea aceasta nu se poate sui la mintea omului care nu se poate umili când Dumnezeu Făcătorul îi grăieşte lui prin minuni, prin chipul Lui cel blând şi smerit între oameni şi prin oameni. Amin.
Şi acum, Fiule Doamne, naşte iarăşi lumea precum ai promis acum două mii de ani, şi cu Duhul Adevărului fă-Ţi loc în minţile şi în inimile celor ce nu se ştiu decât pe ei stăpâni pe pământ! Iar ca să Te ştie, atinge-Te de ei, şi Te aşează apoi Stăpân a toate, după cum eşti peste cei credincioşi şi peste cei necredincioşi, ca să ştie lumea că de la Tatăl ai ieşit şi că El Te-a trimis şi Te trimite cu Scripturile care aşteaptă de la Tine, prin cuvântul Tău din ele, împlinirea lor, Fiule. Amin, amin, amin.
– O, M-am născut pe pământ, mamă, prunc mic din tine, şi Dumnezeu mare peste pământ, şi fericită este sluga pe care o găsesc priveghind înaintea Mea acum, la venirea Mea, iar cei ce nu cred venirea Mea, vor crede în ea, mamă. Amin.
Pe vremea când mucenicul Ştefan Mă mărturisea Dumnezeu viu înaintea celor ce M-au omorât spre învierea Mea şi a celor credincioşi venirii Mele după om, scrâşneau din dinţi cei care îl vedeau pe el strălucind ca îngerii din cer pentru plata mărturisirii lui cea despre Mine. Dar au trecut două mii de ani de atunci şi s-au îngrăşat prea tare cei ce stau azi, ca şi atunci, pe scaunul cel Mie şi urmaşilor Mei hărăzit de Tatăl, căci Tatăl Mi-a zis prin Duhul: «Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec», şi altfel nu este această taină.
O, nu mai e de mult biserică cea care şi-a pus numele de biserică a Mea. Ea este locul slavei deşarte a oamenilor măririlor pământeşti. în zadar se ţin ei cu mâinile amândouă de scaunele lor care sunt lemne şi pietre. Aceşti oameni mincinoşi nu cunosc supunerea şi ascultarea înaintea Mea, iar cine nu este supus lui Dumnezeu, nu-L vede, nu-L ştie pe Dumnezeu, şi de aceea îndrăznesc aceştia să-şi ia măriri care pier odată cu ei, judecându-i înaintea Mea prin cei ce sunt ai Mei, credincioşi şi mărturisitori şi purtători de Dumnezeu pe pământ. în zadar se ţin aceştia de scaunele lor, că iată, vine un vânt mare de la Mine şi îi va smulge pe ei dinaintea oamenilor, şi oamenii vor vedea puterea Mea care doboară la pământ pe cei mândri şi ridică pe cei smeriţi, după cum Scripturile proorocesc să fie. Amin. Iar mărturisitorul Ştefan, cel mucenicit pentru slava Mea, cu dor mărturiseşte dintre sfinţi şi spune aşa:
– Răscumpără, Doamne, sângele meu şi al celor ce au fost tăiaţi de pe pământ pentru mărturisirea Ta! Deschide cartea, deschide cerul ca să coboare puterile cereşti, domniile cereşti pe pământ, şi fă dreptate sfinţilor Tăi şi Ţie, Doamne răstignit pentru iertarea păcatelor lumii care se întoarce spre pocăinţă, şi fă împărăţie a cerurilor pe pământul român, pe care sfinţii Tăi vin cu Tine şi mărturisesc că Tu ai deschis cerurile şi grăieşti, şi numele Tău se numeşte: Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.
– Le-am deschis. Amin. Acum cincizeci de ani le-am deschis în taină, şi tot M-au aflat duşmanii împărăţiei cerurilor şi Mi-au prigonit vasele Mele. Au trecut de atunci cincizeci de ani, şi cerurile nu s-au mai închis, şi Eu sunt cuvânt peste pământul român cu sunet mare de trâmbiţă.
Cerurile se deschid tot mai tare, tot mai mult, ca să cobor Eu cu multă slavă şi cu adevărul. Amin. Eu sunt Adevărul, şi numai Eu sunt; Eu şi cei ce se fac după chipul şi asemănarea Mea în ei, şi apoi în afara lor. Amin.
Eu sunt Domnul umilinţei şi al slavei ei. Nu este slavă mai mare ca umilinţa de duh. Ferice celui ce este găsit aşa şi celui ce se face aşa înaintea Mea, căci este gata venirea Mea, şi Mă sărbătoresc curând pe pământul român cu praznicul cincizecimii venirii Mele.
S-au scurs cincizeci de ani de cuvânt al Meu peste pământ, şi lumea a fost găsită necredincioasă, căci pe neştire este venirea Mea peste cei ce nu veghează pentru ea.
Vin cuvânt de facere nouă pe pământul român ca să le înnoiesc pe toate. Aplecaţi-vă, voi, cei ce v-aţi aşezat să cârmuiţi prin valuri corabia Mea, acest pământ, pământul român, pe care Eu Mi-am aşezat tronul cuvântului Meu de pe care grăiesc şi binecuvintez şi curăţ cu el fărădelegea de peste tot. Amin.
Iar tu, popor al cuvântului Meu, învaţă darul umilinţei de duh, darul prunciei, darul prin care omul este supus lui Dumnezeu şi ascultător de Tatăl. întăreşte-Mi porţile venirii Mele şi Mi le ocroteşte cu grijă, căci ele nu trebuiesc lovite, ci întărite. Eu din porţi grăiesc şi lucrez după voia Mea care stă în porţi. Amin.
O, poporul Meu, nu uita să fii ca pruncul, ca împărăţia cerurilor din cei mici pe pământ. Tu drepturi să nu cauţi, să nu vrei aşa, ci să ştii înţelepciunea fiilor lui Dumnezeu care au numai îndatoriri şi care toate drepturile le lasă Stăpânului lor, Domnul Făcătorul. Amin.
Pace ţie, şi fă-ţi datoria înaintea Mea pentru vremea Mea cea odată cu tine pe pământ! Pacea Mea peste porţile tale, porţile dintre Mine şi tine, şi veghează ca o slugă fericită de slujirea cea pentru Stăpânul său! Eu sunt Stăpânul. Eu sunt Cel ce sunt, iar tu să fii popor sfânt, bob udat şi ocrotit de mâna Mea, şi din care va ieşi poporul român, noul Meu popor român, popor sfânt, spre slava Mea peste toate neamurile de pe pământ şi spre răscumpărarea dreptăţii sfinţilor Mei care aşteaptă venirea Mea cu ei pe pământ sfânt. Amin, amin, amin.
09-01-2005
