Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia

O, nu vă lăsaţi spre neputinţă, copii care-Mi scrieţi cartea cuvântului Meu din zilele acestea, căci el aduce apoi peste voi noi puteri când vouă vă sunt de atâtea ori doborâte puterile, puterile Mele din voi, nu ale voastre, fiilor copii. O, e mare război în cer, dar uitaţi-vă cât de mare stau la cârma luptei, şi daţi-vă unul altuia puteri în porţi şi staţi porţi pentru cuvântul Meu ca să-i pot da fiinţă pe pământ şi să se împlinească el şi să se vadă cum Eu, Domnul, din lumea cea nevăzută cuvintez şi lucrez spre vedere ca să Mă arăt, prin cuvânt împlinit Dumnezeu adevărat peste tot şi peste toate. Amin.

Lumea îngerilor stă mereu în slujba planurilor Mele, a Scripturilor Mele ca să le împlinească. Lumea îngerilor e cerul, şi au dat îngerii Mei luptă mare împotriva îngerilor întunericului acestui veac lumesc, îngeri care voiau să Mă biruiască de la cârma luptei. Eu însă v-am poruncit vouă să ridicaţi mânuţele şi să-Mi cereţi Mie să încep să fac biruinţă din cer pentru ţara Mea şi a voastră, ţara cuvântului Meu, şi să dobor în zilele ce vin planul lui antichrist, care se zbate cu puterea şi cu lucrarea diavolului să-Mi stăpânească el pământul alegerii Mele, pământ pe care Eu sunt Stăpân, Eu şi planul Meu cel pentru sfârşitul fărădelegii de pe pământ. Amin.

Am proorocit în dimineaţa sărbătorii zilei de pecetluire cu legea sfinţeniei peste grădiniţa cuvântului Meu, zi care a fost zi de jale (12 decembrie 2004, ziua alegerilor prezidenţiale în România, n.r.), am proorocit că voi face trezire peste poporul român şi duh de bărbăţie, şi că voi căpătui zilele stăpânirii lui antichrist, iar lumea îngerilor, la auzul cuvântului Meu cel rostit pentru acest început de biruinţă, a dezlănţuit război din amândouă părţile, iar Eu am vegheat şi am început cu zile de biruinţă. Am biruit tot ce diavolul a plănuit din vreme prin toate descântecele lui, căci voi v-aţi rugat, precum Eu v-am vestit şi v-am învăţat, iar în ziua când lovitura împotriva biruinţei Mele a vrut să fie dată v-am spus să-Mi cereţi cu mânuţele şi cu inimioarele ridicate spre Mine toate odată într-un glas pe cel ce va să biruiască împotriva a tot planul diavolesc, pregătit să-Mi curme mersul Meu spre zilele gloriei ţării întoarcerii Mele cuvânt pe pământ, şi aşa Eu am împlinit, iar lumea îngerilor buni şi a celor răi care au făcut război între ei au sfârşit ziua cu biruinţa de partea Mea, şi aşa voi sta Eu la cârma luptei nevăzută între cele două feluri de lumi ale îngerilor, şi aşa voi aduce Eu înaintea Tatălui, apoi, toată biruinţa Mea, căci toate îmi vor fi supuse, ca apoi Eu să le supun Tatălui, împreună cu Mine şi cu toţi iubitorii de Dumnezeu. Amin.

O, copii zdrobiţi în porţi, să nu se scurgă ziua aceasta fără ca Eu, Domnul, să nu o însemnez în cartea Mea cu voi, ziua intrării în cele ce nu se văd a trâmbiţei Mele Verginica. Să vă ridicaţi aşa cum puteţi, să ne ridicăm unii pe alţii, Noi pe voi, şi voi pe Noi, fiilor copii, fiilor cuvântători, şi să-i dăm glas cuvântului de sărbătoare, de pomenire a trâmbiţei Mele care a sunat înaintea Mea ca să pregătească ea zilele Mele de acum cu voi peste pământ, căci acum Eu, Domnul, trâmbiţez în toate laturile ca să sfârşesc ce a mai rămas de lucrat pentru supunerea a tot şi a toate înaintea Tatălui Savaot. Amin.

Hai, Eu vă dau putere, vă iau neputinţa, vă iau povara care vă apasă şi v-o dau pe a Mea, chiar dacă Mi-e aşa de milă de voi pentru poverile de pe voi. Să ne miluim unii pe alţii, să ne mângâiem, că nu are cine, fiilor copii, şi să lucrăm lucrarea zilei, căci Tatăl Meu lucrează, şi Eu lucrez, şi voi să lucraţi, că lucrarea lui Dumnezeu nu stă din lucru chiar dacă omul nu lucrează la ea, nu stă în ea, nu ia din ea ca să fie ca Dumnezeu, lucrător, şi nu fără de lucru să stea omul. Sunt cincizeci de ani de când glasul Meu roagă pe om să lucreze pentru Mine şi nu am putut până la voi să fac omul să-şi lase lucrul şi rangul şi casa şi coasa ca să facă apoi lucrul Meu, şi să înveţe mai întâi să-l facă. Am folosit-o pe Verginica de trâmbiţă prin care să-i strig pe oameni să audă glasul Meu şi să împlinească ei cuvântul Meu. Douăzeci şi cinci de ani am trâmbiţat prin ea (1955-1980, n.r.), şi apoi am trecut cu ea în cele ce nu se văd, şi s-a făcut serbare în cer pentru ea în ziua aceea, pentru intrarea ei între sfinţii cei mari cu lucrarea, şi mulţi de pe pământ mijlocesc acum la Mine prin ea pentru mântuirea lor, iar sfinţii şi îngerii serbează azi ziua ei de intrare în cer şi încă aproape douăzeci şi cinci de ani de lucrare a ei, dar din cer acum. Amin. Grăiesc cu ea şi îi amintesc de cartea ei din mijlocul poporului Meu şi al ei şi al vostru, fiilor din porţi, şi Mă uit în ea şi văd cum Eu vă spun prin cartea ei acum un an să fiţi sfinţi din zori şi până în zori, şi tot aşa să vă şi rugaţi, şi să plângeţi cerând biruinţa Mea şi a voastră peste pământ, şi să plângeţi rugându-vă pentru duh de umilinţă peste cei fără de umilinţă, şi să căutaţi să fiţi cerul pe pământ, şi toţi odată să căutaţi aşa, toţi întru unul. Amin.

Cu dor şi cu jale a grăit trâmbiţa Mea în cartea ei acum un an, şi rar de tot intră ea în cartea ei ca să vă ţină de mânuţă aşa cum v-a promis când Eu i-am spus să-şi facă între voi carte şi să vă povăţuiască deosebit prin ea. Acum opt ani Eu, Domnul, am pus-o să-şi înceapă cartea ei cu voi ca să vă ţină strânşi de mânuţă prin ea, dar ei îi trebuie iubire şi primire şi dor de la voi la ea, copii ai poporului Meu şi ai ei şi ai celor ce vă sunt vouă călăuză din partea Noastră. O, ce mare e lucrarea cerului cu voi, iar voi trebuie să fiţi cât ea dacă voiţi s-o şi purtaţi, ca să-i puteţi apoi sprijini pe cei de sub povara ei, fiilor. O, ce dor îi este trâmbiţei Mele Verginica să vă povăţuiască încă, fiindcă ea are carte între voi.

Cu tine, Verginico, sunt venit la ei; cu tine şi cu apostolul Andrei, căci el a fost cu Noi martor la pecetluirea cu sfinţenia Domnului peste grădiniţa cuvântului care curge din cer în ea ca să adape pământul. Deschide guriţa şi arată-te apoi şi dă-le lor apoi! Amin, amin, amin.

– Arată-Te cu mine, Doamne, căci Tu eşti Stăpânul meu şi al sfinţilor Tăi, iar sfinţii nu au altă bucurie în afară de Tine. Fă-mi intrarea în cartea mea cu poporul cuvântului care coboară din cer pentru facerea din nou a toate pe câte le-ai făcut la început, căci s-au învechit de la relele din om. Fii uşa mea de intrare la poporul Tău şi al meu. Sunt zilele sărbătorii biruinţei Tale peste pământ cu legea Ta cea pentru vecii, legea sfinţeniei. Amin.

Sfinţenia este cea mai mare iubire care poate sălăşlui în trupul celui ce are în el iubirea lui Dumnezeu. Sfinţenia este poarta prin care omul intră la Dumnezeu şi Dumnezeu la om. Această iubire a fost iubirea cu care Tu ai coborât pe pământul român în anul şapte mii cinci sute de la facerea lumii, an când ai întocmit grădiniţa cuvântului Tău de azi şi chivotul de pe ea. Amin.

Ia-mă şi mă du în cartea mea ca să le grăiesc celor ce Te iubesc cu dor la sfârşit de timp, să le grăiesc de această neasemuit de mare iubire; iubire care nu are cum să nu strălucească dinăuntrul celui ce o are pe ea de viaţă. Ia-mă, Doamne, că Tu eşti uşa oilor, şi cine intră prin Tine, va intra şi păşune va afla, şi eu le voi da lor. Amin, amin, amin.

– O, Verginico, trâmbiţă dată Mie de Tatăl de am cântat din ea mai înainte ca să vin cuvânt de facere din nou a lumii! O, ce dulce chemam, ce dulce cântam din tine, din fluieraşul dat Mie de Tatăl ca să cânt şi să se adune la glasul lui oile la Mine, oile care cunosc şi iubesc pe Dumnezeu şi sfinţenia Lui! Hai în cartea ta, şi voi cânta, şi vei cânta, şi vom hrăni pe cei ce vor păşuna la glasul Meu şi al tău. Amin, amin, amin.

O, fiţi gata în porţi, copii străjeri în calea cuvântului Meu. Fiţi ochi şi urechi acum când aproape totul doarme, iar Noi veghem la porţi, veghem şi Noi şi voi. Amin. Sunt la porţi cu trâmbiţa Mea Verginica şi cu apostolul Andrei, iar voi sunteţi găsiţi aşteptând. Deschideţi şi vindecaţi-vă de neputinţe, căci Tatăl Meu lucrează, şi Eu lucrez, şi voi lucraţi, şi din greu lucrăm, căci vremea aceasta este tot mai grea, tot mai apăsătoare, iar Duhul Sfânt nu mai este iubit şi căutat de om pe pământ.

Gata, Verginico, ţi-am fost uşă de intrare în cartea ta. Aşează-te şi păstoreşte şi fă tu întoarcere la ziua în care tu ai fost luată pe braţe de îngeri şi dusă în braţele Tatălui şi ale Fiului Său mângâindu-te cu mama Mea Fecioara, care stă de-a dreapta Noastră în slavă. Eu şi cu Tatăl privim ziua aceea şi odihna ei şi durerea ei şi lucrarea ei cea plină de slavă. Amin, amin, amin.

– O, ce dulce deschizi Tu cerurile, Doamne, de parcă toate veacurile lor sunt numai o zi, numai o clipă când Tu le deschizi pe ele ca să se vadă! Tu eşti mereu astăzi. Tu eşti parcă o singură zi, Doamne, şi toate întru una Tu eşti, căci toate înseamnă Dumnezeu Făcătorul. Amin.

Sfinţenia este cea mai mare iubire pe care omul cel iubitor de Dumnezeu I-o poate da Domnului, căci atunci omul se dă el Domnului şi nu iubirea lui se dă. Omul în zadar îi dă Domnului dacă nu se dă el Domnului, o, Doamne! Această iubire cu care Tu ai venit acum, la sfârşit de timp, ca să pecetluieşti cu ea grădiniţa cuvântului Tău, despre ea voiesc eu să cuvintez şi cu cele despre ea să hrănesc poporul care aude glasul meu, fluieraşul care a fost al Tău pe pământ vreme de douăzeci şi cinci de ani, bunule Păstor al celor buni care ştiu să-Ţi audă glasul ca să vină după Tine apoi, şi să afle păşune, Doamne, şi să iubească gustul ei cel sfânt, şi alt gust să nu mai guste şi să nu mai caute, că dulce este sfinţenia, şi nu este o mai mare iubire în om ca şi ea înaintea Ta. Ea este cuminte, ea nu mai însetează şi nu mai înfometează pe om, pentru că ea are totul, şi ea vede pe Dumnezeu, căci este fiinţă scumpă la Tine, şi locuieşte în trup sfânt, şi îl face pe el să strălucească pentru ca ea să se mărturisească, fiindcă nici o strălucire, nici o lumină nu poate să nu se mărturisească. Nu poate lumina şi strălucirea să se facă nevăzute. Nu poate sfinţenia să nu lumineze şi să nu strălucească din locaşul ei. Cei ce au iubirea Ta în ei, aceia cu ea iubesc şi prin ea se sfinţesc, şi apoi ei strălucesc şi luminează în jur, şi nu e nimeni să se facă lumină a lumii dacă nu se face locaş al sfinţeniei Tale, Doamne al oilor Tale care Te cunosc pentru că Tu le cunoşti aşezându-Te în ele cu iubirea Ta, căci au zis Scripturile: «Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi». Amin.

O, Doamne, Tu eşti parcă numai o zi când le deschizi pe cele ce sunt ca să se vadă. O, ce dulce deschizi Tu cerurile! Iată ziua în care m-am unit cu cei din cer. De pe braţe, pe braţe am fost luată. Iată ziua aceea şi odihna ei şi durerea ei şi lucrarea ei cea plină de slavă! Eu de pe braţe, pe braţe am fost luată. Mânuţa care scrie cuvântul Tău, acum o sărut cu mare umilinţă, căci cei din cer au mare preţuire pentru cei de pe pământ care se închină lui Dumnezeu pentru Domnul şi nu pentru ei, căci şi eu tot aşa am făcut pe pământ dacă Ţie m-am închinat ca să faci din mine folos pentru cer şi pentru Scripturile scrise de Tine, Doamne. Am fost în ziua aceea ţinută în braţele acestor mânuţe de copil care m-a iubit pentru Tine. Ea a fost copil dulce de la naşterea ei, şi cu mare iubire ai vegheat Tu peste ea, şi apoi ai făcut din ea flacără, şi ai adus-o la Tine şi lângă mine, Doamne, şi iată, fericit este cel ce trece prin foc şi se face flacără atunci când Dumnezeu face aceasta peste om. în ziua aceea ea m-a prins în braţe şi şi-a pus obrazul pe fruntea mea ca să mă mângâie cu toată fiinţa Ta din ea în clipa trecerii mele la Tine. A făcut aşa ca să-mi facă mângâietoare clipa aceea, ca să mă umple de putere pentru durerea pe care aveam să o trec rupându-mă din mijlocul poporului pe care-l povăţuiam spre Tine ca să ai Tu popor. Mi-a făcut ea dulce ultima suflare, clipa în care ea m-a sărutat cu mângâierea din ea, şi apoi m-a dat Ţie şi, de pe braţe, pe braţe am fost luată spre odihnă, iar durerea cea plină de slavă s-a făcut bucurie şi dor pentru cei ce m-au iubit, căci fericiţi sunt cei în care iubirea Ta nu apune, nu moare, nu uită, nu se stinge. De atunci eu sunt mângâiată în cer, iar când grăiesc de lângă Tine peste poporul Tău, găsesc mânuţele din ale căror braţe Tu m-ai luat pe braţe, le găsesc că mă primesc şi că mă mângâie şi că mă aşteaptă cu cuvântul şi că mă trăieşte, Doamne, dar lăcrimioarele ei nu i le pot şterge, pentru că suferinţa este taina cea mare care-L leagă pe Dumnezeu de om, iar lacrima este mângâierea şi puterea suferinţei, Doamne. Mânuţele care m-au închinat Ţie când ai venit cu sfinţii şi cu îngerii să mă iei şi să mă aşezi în odihnă, le sărut, le mângâi, le dau putere pentru fiinţa Ta care se face cuvânt prin ele când Tu treci cu glasul Tău din vas în vas ca să ajungi până la inima omului, Doamne. Amin.

Mi-am lăsat harul şi darul cel de la Tine, le-am lăsat pe pământ când am plecat, şi până azi lucrez cu ele, căci mi-am întocmit fii cu mare iubire în ei, ucenici din ucenici. Mi-am făcut punte şi am trecut pe ea la ei (sora lui Verginica, Maria, n.r.), şi ei îmi poartă sarcina, căci Te poartă, Doamne. Tu ai fost sarcina mea, Tu eşti şi a lor, şi iată, ziua aceea de odihnă şi de durere şi de lucrarea ei cea plină de slavă o poate mărturisi oricare din cei care au văzut-o de pe pământ şi care sunt şi azi în trup chiar dacă ei nu au putut să vadă şi dincolo de ei, dincolo spre Tine, Doamne.

Căsuţa în care eu m-am despărţit de trup ca să vin la Tine suspină şi azi cu toate mărturisirile Tale de peste ea, şi vor suspina toţi cei de sub acoperişul ei care nu m-au iubit şi nu mă iubesc chiar dacă ei sunt dintre cei pe care eu i-am iubit, şi ei nu m-au ascultat cu cele de la Tine aduse lor.

O, mă doare de cei ce ne poartă, Doamne. Ei slavă nu caută, căci seamănă cu noi, dar doare nemilos durerea în ei, şi mereu doare, şi mereu doare, Doamne. S-au făcut durere pentru cer cei ce nu iubesc cu iubirea Ta în ei, iar aceştia care Te iubesc plâng de mila Ta şi îţi mângâie aşteptarea, căci Tu eşti Cel ce aştepţi, iar omul nu Te aşteaptă, Doamne. Nu ştie omul să aştepte pe Dumnezeu, să-I facă Domnului drum spre el şi spre venirea Sa la om. Nu ştie omul carte, şi cine nu ştie carte nu are înţelepciune. O, şi câtă carte, câtă carte ai pus Tu pe masa poporului Tău ca să ia el, şi să ia din ea acum tot omul carte de la Tine, dar omul nu ştie, Doamne, să Te aştepte, nu ştie să Te vadă, iar Tu Te numeşti Cuvântul, şi omul nu ştie să Te vadă în cuvânt, nu ştie să creadă şi să Te creadă prin tot cuvântul gurii Tale, ca apoi să fie el rodul cuvântului Tău, care nu este bob sec, ci Tu eşti cuvântul şi sămânţa credinţei şi a vederii omului.

O, mângâierea durerii Tale se face din mult cuvânt pe pământ, Doamne, căci pe pământ ai pus-o să lucreze ea spre Tine, iar cei îndureraţi pentru Tine s-au făcut mereu cuvânt spre Tine, şi între ei pentru Tine ca să Te mângâie, dar numai cei ce-Ţi simt durerea Ta cea lungă şi mare Te pot mângâia, Doamne mângâietor şi mângâiat de cei mângâietori ai Tăi de pe pământ şi pe care Tu îi numeşti ucenici ai Tăi, fraţi mai mici ai Tăi, Mângâietorule. Amin.

Acum, închide cerurile ca să-i slobozim pe cei cu care Tu le mărturiseşti pe ele. Tu eşti parcă numai o zi când le deschizi pe cele ce sunt ca să se vadă. Numai cele ce au fost sunt, iar cele ce nu au fost nu sunt. Numai cele cu Tine sunt, iar cele fără Tine nu sunt la Tine, şi sunt împotriva Ta şi a vieţilor celor ce le fac pe cele ce trec odată cu ei.

Dar mai grăiesc încă, Doamne, căci cartea mea este mâna mea cu care dau să-i ţin de mânuţă pe cei ce merg greu spre cer, pe cei ce învaţă greu, pe cei ce întârzie să înveţe că cea mai mare iubire care poate străluci din om este sfinţenia cea Ţie închinată, iubire spre Tine îndreptată. O, minunat eşti Tu în sfinţii Tăi, căci sfinţii Tăi sunt minune a Ta pe pământ şi în cer. Amin.

O, fii ai poporului numit de Domnul popor sfânt, vă îndemn să fiţi minuni ale Domnului. Lucrul cel sfânt al cuvântului Lui să fiţi, căci El v-a îndemnat să-I spuneţi Lui la orice rugăciune: „Mântuieşte-ne pe noi, Doamne, Cel ce eşti minunat întru şi între sfinţi”, şi dacă aşa v-a învăţat să spuneţi, sunteţi datori să fiţi mereu adevăraţi, mereu sfinţi, mereu minunat să fie Domnul în voi. Nu voiesc să vă dojenesc pentru mersul vostru cel greu cu cerul, pentru învăţatul greu al mersului cel statornic, pentru întârziatul vostru pas spre lucrul dulce la Domnul de la voi. Dar voiesc să vă îndemn să daţi azi şi nu mâine de pe voi nepăsarea de suflet şi de trup, dacă o mai aveţi, căci trupurile voastre sunt biserici ale Fiului Tatălui Savaot, Care a plătit vieţile voastre cu Trupul şi Sângele Lui ca să aveţi voi de hrană pe Domnul şi nu pe voi şi nu pe diavolul cel ucigător de suflet şi de trup. Vă rog cu lacrimi în cer şi pe pământ la voi să nu vă jucaţi de-a viaţa, să nu vă jucaţi de-a moartea, căci viaţa este scumpă şi este suflare şi vă este plătită de Domnul ca să vă fie veşnică, precum şi moartea este scumpă când pentru Domnul în fiecare zi şi în fiecare clipă trebuie să murim ca să viem Lui şi nu nouă şi nu altui stăpân pe care voi nu-l cunoaşteţi ca şi pe Domnul Dumnezeul vostru, Care vi Se descoperă, numai să ştiţi să-L vedeţi în cuvântul Lui, numai să ştiţi să credeţi şi să-L credeţi prin tot cuvântul gurii Lui care vă cere rodul lui de la voi. Amin. Nu uitaţi că mângâierea cea de la voi pentru El se face din mult dor şi din mult cuvânt. Nu vă culcaţi şi nu vă sculaţi în nici o zi până nu luaţi o gură din cuvântul Lui cel ce vă îndeamnă la sfinţenie, la carte multă, căci aceasta face sfinţenia în voi. O, învăţătorul vostru v-a dat multe, multe cărţi, multe suluri de cuvânt ca să-L vedeţi pe El în cuvântul Lui, iar mângâierea Lui se face din mult cuvânt de pe pământ. Nu uitaţi că cei îndureraţi pentru El se fac cuvânt spre El şi între ei, cu lacrimi văzute şi nevăzute, căci ei îi simt durerea dacă ştiu să nu uite cartea cuvântului Lui. Nu uitaţi ce v-a spus El, că iubirea Lui din voi nu puteţi s-o luaţi şi s-o aveţi din lături, şi că voi trebuie să fiţi iubirea şi să vă daţi Lui cu dor aşa cum s-au dat Lui sfinţii şi mucenicii şi muceniţele, numai Lui cu iubirea Lui din inimioarele lor care încăpeau cerul şi pe Stăpânul a toate câte sunt şi vor fi. Amin.

Cartea mea cu voi este mânuţa mea cea fragedă, cea mlădioasă care vă ţine de mânuţă ca să nu vă pierdeţi, copii aşteptaţi de sfinţi, căci fericiţi şi sfinţi şi aşteptaţi sunt cei ce iubind în Domnul se dau Lui fără de zbucium, fără de apăsări, fără de alt dor în ei.

O, fii crescuţi cu cuvântul cel mângâietor, cea mai mare iubire este sfinţenia, căci atunci omul se dă Domnului şi nu iubirea lui se dă. Sfinţenia este cuminte. Ea nu însetează şi nu înfometează după nimic în om în afară de ea, pentru că ea are totul şi dă totul, şi ea vede pe Dumnezeu, căci ea este fiinţă scumpă la Dumnezeu în om, pentru că locuind în trup ea străluceşte şi se mărturiseşte din cei ce au în ei iubirea lui Dumnezeu şi cu ea îl iubesc pe El, şi cu ea ei se sfinţesc şi se închină pe ei Domnului, pentru Domnul şi nu pentru ei. Amin.

O, fiilor, fericiţi sunt cei ce trec prin foc şi se fac flacără aşa cum s-au făcut cei ce trudesc înaintea cuvântului Domnului când el vine la voi cu trudă mare, fiilor. Preţuiţi această oboseală pentru voi a acelora ce stau sub sarcina venirii Domnului la voi cuvânt. Eu sunt în ei, şi Domnul este flacără în trupurile şi în duhurile şi în cuvântul lor, numai să voiţi voi să fie ei aşa pentru voi când ei dau să ardă din voi cu cuvântul lor tot ceea ce nu înseamnă Dumnezeu în om şi din om. Amin.

O, e mare prăpastie să fiţi mici şi fără mână tare peste voi şi în care să credeţi şi sub care să staţi şi în care să vreţi să fiţi ca în mâna Domnului, căci eu în ultima mea povaţă peste fii am spus tuturor celor ce se vor lăsa să fie fiii lui Dumnezeu pe pământ să se lase conduşi şi păziţi şi zidiţi de cei mai înţelepţi, de cei mai ascultători, căci aceia sunt cei mai înţelepţi, şi nu altfel înseamnă aceasta; de cei mai blânzi care ştiu să-L îmblânzească pe Domnul ca să nu lovească în neascultători sau răsfăţaţi, sau mofturoşi, sau pretenţioşi, sau încrezători în ei mai mult decât în cei ce străjuiesc cu Domnul din ei, sau gâlcevitori, sau obositori prin iubirea de sine din ei, sau împiedicaţi în ei înşişi, sau fricoşi până şi de umbra lor, sau puţin sârguitori pentru viaţa sufletului care se hrăneşte din Dumnezeu şi nu de pe pământ.

V-am povăţuit în cartea mea cea încă din vremea trupului meu scrisă peste fii şi peste fii din fii, şi am lăsat în ea poveţele vieţii, dar cine nu se uită în ea ca să crească şi nu să se sperie de necreşterea lui, acela este fricos, acela se teme de cer, de viaţa cu cerul, şi cade acela în viaţa cea de pe pământ, viaţă care se strică precum omul cel făcut din pământ şi din om se strică, şi apoi dă seama pentru aceasta înaintea Celui ce pe toate le-a făcut spre zidirea şi spre bucuria cu Domnul a omului şi nu spre despărţirea omului de Dumnezeu, cum i se întâmplă omului din pricina celor atât de alunecoase de pe pământ, făcute de om pe pământ pentru căderea omului care-şi hrăneşte duhul său cu duhul cel căzut al îngerilor care s-au suit peste Dumnezeu, şi apoi au căzut, şi apoi s-au răzbunat pe om ca să-l facă şi pe om diavol ca şi pe el, înger potrivnic lui Dumnezeu şi omului.

O, fiilor care căutaţi să crească şi nu să scadă Domnul în voi, nu uitaţi că suferinţa care doare în trupul dar şi în sufletul vostru este taina cea mai mare care-L leagă pe Dumnezeu de om, iar lacrima ei este mângâierea şi puterea suferinţei, şi nu este ea slăbirea inimii omului, ci este mulţumirea inimii lui, fiilor. O, sunteţi tare mititei! Eu însă nu voiesc să fiţi ca cei mititei care nu ascultă, care nu au înţelepciune, care nu cresc cât Dumnezeu, ci voiesc să fie mare Domnul în voi şi să încapă în voi, căci El numai în cei mici, în cei cuminţi încape, fiilor; în fiii cei copii încape, aşa cum încape în cei ce-L aduc pe Domnul la voi cuvânt de facere a omului şi a toată firea care iarăşi se va face, căci toate s-au învechit de la despărţirea omului de Dumnezeu, şi toate se vor înnoi de la omul cel înnoit cu duhul şi cu vederea lui cu care vede pe Domnul în cuvântul Domnului de peste om. Amin.

Eu vă iau în braţe în taină cerească şi vă mângâi rugându-vă cu lacrimi de foc şi de har împlinitor în voi şi între voi să vă hrăniţi cu dor, cu toată fiinţa voastră să vă hrăniţi cu Trupul şi Sângele Domnului, de la care să aveţi viaţă în voi şi unii de la alţii viaţă toţi, căci dacă nu aveţi viaţa Lui, şi pe El în voi, această boală se ia şi se face nepăsare de viaţă în voi, şi apoi I Se face frig Domnului afară din voi aşteptând şi dispreţuit oftând.

O, să ştiţi că pe Domnul îl tare doare de cei care-L poartă între voi şi spre voi. Ei slavă nu caută, căci seamănă cu noi, ci mai degrabă iubesc să poarte durere de la cei ce nu iubesc cu iubirea Domnului în ei spre El.

O, învăţaţi cartea venirii Domnului, fiilor! învaţă, Israele, venirea Domnului la tine şi ia-L în casa ta când îl ai aproape, ca să nu plângi de plânsul Lui de la tine.

învaţă-i, Doamne, că eu mult i-aş învăţa şi i-aş tot învăţa să Te iubească, să nu Te dispreţuiască, să nu se dispreţuiască dispreţuind căutarea Ta la ei. învaţă-i, că iată, suntem aici cu ei, iar apostolul Tău Andrei îi voieşte veşnic botezaţi în Trupul şi în Sângele Tău, în baia naşterii de sus a omului sfânt, Doamne Mângâietorule. Amin, amin, amin.

– Iată, şi eu, apostolul Tău, bunule învăţător, îi cuprind în cuvânt şi le spun aşa: Aveţi sare între voi, aveţi viaţă în voi, şi apoi între voi! Nici unul din cei ce v-aţi născut din Domnul Iisus Hristos, Care S-a coborât din cer şi iarăşi S-a suit şi iarăşi a venit, şi la voi a venit, nici unul din voi să nu pară că a rămas în urmă, căci în urmă este diavolul, care-l trage înapoi din Dumnezeu pe om, iar înainte este ascultarea cea dulce care-l aşează pe om în sfinţenie fie prin iubirea Domnului din el, fie prin lacrima suferinţei de trup şi de duh, spre slava Stăpânului a toată firea.

Viaţă lângă viaţă să fiţi voi, căci sunteţi poporul Domnului, Cel ce S-a născut din Tatăl şi din Fecioară, şi din mormânt apoi, ca să vă dea naştere de sus prin jertfa Lui cea pentru voi. Faceţi-L pe Domnul să vă iubească cu mângâiere şi nu cu suferinţă peste voi, căci iubirea Domnului pentru fii merge până acolo unde nu poate să-Şi piardă fiii, şi nici fiii pe El. Amin.

Sunteţi însemnaţii Domnului, şi diavolul vede semnul Domnului în voi şi pe voi. Nu cumva să nu fiţi îmbrăcaţi în Domnul în toată clipa de câte ori El Se dă vouă de veşmânt, căci scris este că diavolul ţipă turbat să vă piardă, să vă smulgă înapoi, şi apoi să vă înşele, şi apoi să vă doară fără vindecare. Fiţi sfinţi, căci Cel Sfânt vă ţine sub mantia Lui. Fiţi miloşi, că sunt plini de durere şi de suferinţă pentru Domnul şi pentru voi cei de sub sarcina venirii Domnului la voi.

Iar Tu, Doamne, fă-Te putere şi iubire în ei, ca şi în mine, şi fă din ei botezători ai lor prin iubirea Ta din ei, prin lucrarea Ta din ei, ca unii pe alţii Ţie să Ţi se dea. Amin, amin, amin.

– O, această sărbătoare s-a făcut strigare, s-a făcut rugăciune din cer peste voi, fiilor. Eu, Domnul, întăresc peste voi pe cei din porţi, pe cei din partea Mea învăţători ai mersului vostru cel sfânt, căci fericiţi sunt cei ce mereu trec prin foc, şi focul prin ei, şi se fac ei flacără atunci când Dumnezeu voieşte aceasta de la om. Cuvântul Meu din mijlocul vostru să vă fie pecete de Duh Sfânt, spre duh de ascultare cu iubire în ea, căci pentru voi ascultaţi, şi pentru Mine faceţi binele acesta şi nu pentru ei, iar Eu, Domnul, tot aşa vă voi da vouă. Amin.

O, Verginica Mea, fluieraş duios după fii născuţi din Dumnezeu! S-a mângâiat mama Mea Fecioara de apa ta pusă la rădăcina sădirii Mele cea nouă, cea pusă la rodit pentru slava Fiului ei. Te-a mângâiat cu mare iubire mama Mea, Verginico. Ea mereu îţi este recunoscătoare pentru jertfa ta atât de mare, atât de mare dată pentru venirea Mea după două mii de ani iarăşi de la Tatăl după om. Amin.

– Iar eu, Doamne, trâmbiţa Ta cea de dinaintea arătării Tale cuvânt de facere din nou a lumii, mă închin înaintea mamei Fecioară, mama Ta şi a mea şi a poporului sfânt de pe pământ, că dulce este mama pentru fii dacă ea are fii, Doamne. Mă închin ei, şi cu aplecare o rog să le dea lor putere pentru iubirea Ta din ei. Amin, amin, amin.

– O, fiică a ascultării celei desăvârşite, eu, mama Fiului lui Dumnezeu, ascult şi mă mângâi pentru Fiul meu Cel durut după fii. Ţi-am ascultat înfiorată strigarea după ei şi îmbărbătarea ce le-ai dat lor, şi le poruncesc îngerilor buni să biruiască din calea lor, din inima lor şi din cugetul lor tot ceea ce nu înseamnă Dumnezeu, şi să fie ei ieslea iubirii lui Dumnezeu din om între toţi cei ce doresc şi plâng ca şi Dumnezeu după om. O, odihneşte-te acum în duhul sărbătorii tale cea din mijlocul cerului. Amin.

Iar Tu, Fiule născător, lasă-Te în ei cu dorul Tău de ei şi de om. Amin, amin, amin.

– Eu, Domnul, sunt purtat în slava sărbătorii care se slăveşte între sfinţi pentru Verginica, fluieraşul cuvântului Meu, şi pentru apostolul Meu Andrei, care însemnează cu botez de credinţă ţara întoarcerii Mele cuvânt între oameni. Amin.

La început a fost Cuvântul, şi mai întâi de toate a fost El, şi Eu eram Cuvântul, şi din Tatăl cuvântam, iar la sfârşit tot aşa sunt, şi fericit este cel ce ştie să Mă vadă în cuvântul Meu şi să creadă şi să Mă creadă prin tot cuvântul gurii Mele.

Fericit este cel ce stă cuminte şi în mulţumire sub mila venirii Mele care se îmblânzeşte după puterea omului, căci Eu sunt foc mistuitor, şi tot aşa este şi cuvântul Meu care se atinge de fărădelegea de pe pământ şi din om ca să nu mai fie ea, ci să fie sfinţenia şi cei ce strălucesc prin ea înaintea cuvântului Meu, care înseamnă venirea Mea, venirea Fiului lui Dumnezeu peste toate neamurile oamenilor de pe pământ, după tot felul lor. Amin, amin, amin.