Să fii atent, poporul Meu, să fii atent la învăţătura Mea de peste tine, căci cine este atent la ea, acela o ia numaidecât şi o pune peste el ca s-o aibă de veşnicie, fiindcă rodul ei cel împlinitor se face veşnicie fericită, rai şi sărbătoare în om, pentru Dumnezeu şi nu pentru om. Amin, amin, amin.
O, poporul Meu, dragostea şi bunurile ei, dacă îşi trage omul din ele pentru el, ele nu mai rămân pentru Dumnezeu, şi rămân pentru vremelnicia omului. Inima omului, dacă ea nu este plină de Dumnezeu şi de sărbătoarea Domnului în ea, ea este plină de dragostea omului şi nu de dragostea Mea în om, din care Eu să iau şi să fiu iubit de om. O, slab este omul în iubirea cea pentru Dumnezeu, dar tu să fii atent la învăţătura Mea de peste tine, poporul Meu, şi la rodul ei în tine, căci Eu am murit şi am înviat pentru ca să trăiască omul în Mine, şi să înveţe bine ce înseamnă aceasta ce am făcut Eu pentru omul păcătos, căci cel ce nu se naşte de sus nu are în el împărăţia lui Dumnezeu, iar apostolul Pavel, pentru ca să trăiesc Eu în el şi nu el, spunea la ucenici şi făcea aşa cum spunea, căci spunea: «Mor în fiecare zi ca să viez lui Hristos». Amin.
Omul înviat este cel ce-L lucrează pe Dumnezeu, iar acela trebuie să înveţe de la Mine cum să Mă lucreze în el, ca să Mă vadă apoi în el cel ce se uită la el, căci dragostea şi bunurile ei în om nu ia omul însuşi din ele, ci ia Dumnezeu, şi numai apoi Mă poate lua omul pe Mine din cel în care Eu trăiesc. Amin.
O, poporul Meu, Eu sunt fericit în mijlocul tău numai când am dragostea Mea trăind în tine şi între frate şi frate, iar mama Mea Fecioara ţi-a făgăduit în cel din urmă cuvânt al ei de peste tine că te va învăţa încă taina întrupării cuvântului Meu în trupul, în sufletul şi în duhul tău, ca să fiu Eu Dumnezeul tău, iar tu, poporul Meu, aşa cum Eu te numesc înaintea neamului omenesc de pe pământ.
Cei ce sunt adevăraţii fii ai bisericii Mele, aceia cred şi împlinesc cuvântul iubirii de Dumnezeu în iubirea dintre ei care are drept ţintă să-L mărturisească pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, căci altă ţintă iubirea de Dumnezeu nu are, poporul Meu, dar oamenii sunt fără învăţător peste ei şi nu ştiu să se adune în jurul Meu când se duc la biserică dacă preotul nu este duhovnicesc ca să-L slujească pe Dumnezeu şi nu pe el însuşi. Se supără preotul când îi zice lumea „popă”. O, să nu se mai supere dacă el are viaţa lui şi nu viaţa Mea, căci preotul trăieşte viaţa lui Hristos pe pământ şi nu viaţa lui, şi numai aşa poate el cu umilinţă să spună: „Fă-mă, Doamne, vrednic să-Ţi aduc jertfă duhovnicească pentru iertarea greşalelor mele şi pentru cele din neştiinţă ale poporului, ca să ne învredniceşti de harul Duhului Tău Cel bun peste noi, şi să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să Te mărturisim pe Tine, Doamne, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită”. Amin.
O, poporul Meu, dragostea şi bunurile ei îl fac pe om să Mă mărturisească, îl umplu pe om de iubire, de iertare, de pace, căci omul este mic şi nu trebuie să facă altfel decât am făcut Eu pentru om, decât l-am învăţat Eu pe om prin însăşi viaţa Mea şi prin viaţa sfinţilor Mei care pe Mine şi nu pe ei s-au avut în ei. Ioan, botezătorul Meu, pe Mine M-a avut în el, căci s-a născut om pe pământ din făgăduinţa lui Dumnezeu adusă de Gavriil arhanghelul, aşa cum şi mamei Mele Fecioara a adus-o apoi pentru naşterea Mea cea din făgăduinţă. Ioan prin darul cel lucrător al proorociei a dat să-l despartă pe regele Irod de dragostea cea cu păcat, căci Irod stătea rege peste Israel, dar n-a primit regele să se despartă de nălucitoarea iubire, şi a dat poruncă să fie omorât Ioan.
O, nu ştie omul să Mă primească să-i fac bine şi să alung de la el răul care vine de la vederea de sine, de la iubirea de sine a omului. O, nu Mă cunoaşte omul când vin spre el cu binele lui, nu Mă vede orbul când vin spre el să-i vindec ochii, şi dacă nu Mă vede nu-Mi deschide să-i aduc doctorii. Dragostea şi bunurile ei numai de la Mine vin în om, dar e prea mare omul ca să se aplece să-L primească pe Dumnezeu când El stă ascuns în om aşa cum a stat în Ioan, botezătorul Meu, pentru salvarea de la moarte, de la păcat a regelui Irod. O, nu vede omul cu ochii lui dacă nu primeşte de la Mine vedere sănătoasă pentru ca să se uite la sine şi să se vadă el, şi să-L primească apoi pe Dumnezeu de doctor peste el, de văzător al celor din om.
Poporul Meu, nu cumva să te apleci să te uiţi la tine prin ochii tăi, căci Eu pe om îl privesc prin ochi de prooroc şi îl învăţ şi pe el să se privească tot la fel, şi îl învăţ că darul proorociei este scara pe care Eu cobor la om pe pământ şi îmi fac prooroci din cei ce iubesc duhul blând şi smerit şi care au în duhul lor dragostea şi bunurile ei prin care omul îl mărturiseşte pe Dumnezeu. Amin.
O, poporul Meu, omul păcătos îmi spune Mie: „orbul”, iar lui îşi spune: „Nu ştie, nu vede Dumnezeu pe cele din mine şi pe cele din afara mea”. Dar Eu la tine am venit prooroc pe pământ şi te învăluiesc în învăţătura Mea şi te învăţ prin ea să-ţi faci cămăşuţă de veşnicie, căci firul ei este ţesut cu lacrimi de dor din cer şi până pe pământ, şi pânză de soi fac din ea pentru cămăşuţa trupului tău şi a vieţii lui, numai să Mă primeşti şi să Mă cunoşti ca pe împăratul tău, ca pe Cel nevăzut şi înconjurat de cetele îngereşti aşa cum tu mărturiseşti că sunt atunci când împreună cu îngerii cânţi cântările cinei tainice prin care Eu, Domnul, Mă fac pe masa ta pâine şi vin, Trupul şi Sângele Meu, hrană de viaţă veşnică pentru cei ce Mă iubesc. Amin.
Aştept şi Eu ziua de pomenire a naşterii pe pământ a mamei Mele Fecioară şi mireasă a Mea, când ea îţi va da ţie învăţătura cea despre taina întrupării cuvântului Meu, poporul Meu. Aştept s-o aud cum ea îl învaţă pe om, că mare este darul mărturisirii lui Dumnezeu prin om, darul proorociei, care-l fereşte pe om de pierzare şi de el însuşi, căci omul nu-L poate omorî mai mult pe Dumnezeu de peste el ca şi atunci când nu-L primeşte pe Domnul prin darul proorociei, scara pe care Eu cobor la om ca să-l scot din sine şi să-l iau în Mine ca să-i dau viaţă omului, căci viaţa înseamnă Dumnezeu şi nu omul. Amin.
– O, mare este darul proorociei, Doamne! M-ai îmbrăcat în el încă din pântecele mamei mele, şi apoi am crescut prin Tine şi prin el şi am împlinit peste creştetul Tău înfricoşătoarea taină, botezul Tău cu apă prin mâna mea cu care am turnat peste Tine apă ca peste un om care venea spre pocăinţă şi spre iertarea păcatelor lui, iar Tu erai Cel ce aveai darul botezului cu Duhul Sfânt şi cu foc, Doamne, botez pe care omul nu-l vede, căci Tu eşti împăratul Cel nevăzut şi eşti înconjurat de cetele îngereşti. Amin.
O, nu mai vede omul nimic, Doamne. Botezul cel cu apă peste prunci a rămas fără de har, de vreme ce omul nu ştie şi nu vede botezul cel cu Duhul Sfânt al harurilor Tale cereşti. O, nu mai vede omul! O, nu mai sunt preoţi pe pământ, nu mai sunt văzători pe pământ, căci oamenii îi nimicesc prin dorul lor de viaţă vremelnică. Dar vino Tu cu sărbătoarea naşterii mamei Tale, ca să audă tot pământul că nu mai este dragostea şi bunurile ei pe pământ, şi de aceea nu mai este darul proorociei între oameni şi nu are cine să-i mai oprească pe oameni şi să-i întoarcă de pe calea lor cea largă lor, şi să le arate calea cea cu viaţă pe ea, şi pe care oamenii nu o mai străbat, iar ea s-a astupat ca şi o cărare pe care dacă oamenii nu mai merg, ea nu se mai cunoaşte de cărare.
Pe vremea trupului meu nu mai ştia Israel cărarea spre Tine, Doamne, şi m-am dus la regele Irod şi i-am spus să părăsească păcatul cel strigător la cer, dar el era orb de la duhul de femeie şi era mort pentru viaţă şi viu pentru moarte, pentru că se iubea pe sine şi nu se ruşina nici de rangul lui de rege. Am lovit în gol cu cuvântul adevărului pe care l-am luat şi l-am pus în faţa regelui ca să-l scap de uşurătate, de nebărbăţie, de iad să-l scap, că nu este iad mai adânc ca iadul cel din om, care este acoperit cu carne şi cu sânge şi cu care omul se luptă trupeşte împotriva duhului care plânge în el fără de salvare, Doamne. Şi mi-a tăiat Irod capul din pricina dragostei lui de femei, şi eu m-am coborât în iad la cei morţi, şi aceia m-au primit cu mare bucurie văzând de la mine lumina mărturisirii Tale peste cei din iad. M-au primit cei morţi, dar cei vii cu trupul nu m-au primit, căci trupul omului loveşte în duhul lui, şi duhul plânge pentru om, negrăit şi nevăzut, Doamne. Şi acum le spun celor hrăniţi de Tine în zile de mare strâmtorare cum n-a mai fost de când veacurile şi nici nu va mai fi o atât de mare strâmtorare, le spun lor că cel ce iubeşte pe Dumnezeu, acela vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, şi acesta este semnul dragostei de Dumnezeu în om şi din om. Amin.
O, luaţi în voi durerea Domnului. Luaţi în voi pe Domnul, ca să nu fiţi voi, ci El să fie în voi. Iubiţi Duhul Domnului şi ascultaţi tot cuvântul Lui ca să fiţi vii prin el, că nu este iad mai adânc ca omul care nu are pe Dumnezeu în el şi în care nu pătrunde cuvântul proorocilor care sunt glasul Domnului pe pământ. Aprindeţi între voi duhul proorociei care aşteaptă la hotarul dintre voi şi Domnul, căci Dumnezeu e Tatăl vostru, şi pe care fiu nu-l ceartă tatăl său? Fiţi fii ai Tatălui, căci vai celor fără de certare peste ei! Fiţi fii! Fiţi fii! Fiţi fii ai Tatălui Savaot! Amin, amin, amin.
– O, popor al cuvântului Meu cu care pătrund în locuinţa morţilor când îl rostesc peste tine! Tu eşti unealta cu care Eu pot grăi pentru cei din morminte ca să audă ei glasul Meu care grăieşte cu tine. O, fiilor hrăniţi cu învăţătura Mea, luaţi în voi durerea Mea. Uitaţi-vă la cei prin care vă hrănesc cu cuvântul proorociei. Ei numai în durerea Mea stau şi nu mai au durerea lor. Voi să nu zâmbiţi în zadar, voi să nu glumiţi, să nu vă loviţi, să nu vă tăiaţi unul în altul, ci să fiţi înţelepţi ca Mine, Domnul şi învăţătorul vostru, şi să vă lăsaţi vindecaţi de toate cele din voi care v-ar dezbrăca pe voi de haina luminii. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, acela vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, şi îl face apoi adevărat pe Domnul în el şi peste el. Luaţi în voi durerea Mea, că sfântul mucenic Mina a părăsit deşertăciunea în mijlocul căreia trăia şi, fugind de lume şi de duhul ei, a luat în el durerea Mea, jalea Mea care a făcut din el sfânt făcător de minuni, om care înviază morţii, căci durerea Mea din om îl face pe Dumnezeu fericit, îi face casă lui Dumnezeu în om, şi omul se face sălaş Mie, şi apoi el vorbeşte cuvintele Mele mărturisindu-Mă oamenilor Dumnezeu adevărat. Amin.
Luaţi în voi durerea Mea şi nu fugiţi de ea. Ea vă va face dulci, ea vă va face săraţi, ea vă va face amari. Vă va face dulci pentru cei din cer şi de pe pământ sfinţi şi vii; vă va face săraţi pentru cei ce nu au gustul vieţii veşnice în ei şi învăţătura ei, şi vă va face amari pentru diavolul, fiilor, şi diavolul va fugi de voi, fiindcă el nu poate să-l caute pe omul care are în el durerea Mea, durerea care biruieşte moartea şi lumea şi iadul din om. Amin.
O, copii duruţi ca Dumnezeu, o, copii care Mă luaţi şi care Mă daţi poporului Meu! Spuneţi poporului Meu să fie frumos ca voi şi nu ca omul. Staţi cuprinşi în duhul şi în harul proorociei, ca să nu calce Israelul Meu de azi cuvântul lui Dumnezeu de peste el. Prindeţi din vreme în vreme puteri pentru vindecarea de bucurii a poporului Meu, şi să iubească el durerea, fiilor copii, căci fericirea nu se face din bucurii, ci din dureri, şi ea numai după dureri vine şi cu multe dureri se pregăteşte, căci e prea scumpă, şi scump se plăteşte ea pentru ca s-o aibă omul de veşnicie a lui. Amintiţi-i poporului că cine nu lucrează împărăţia cerurilor în fiecare clipă, acela se face vinovat de deşertăciune şi de vicleşug. Iar Eu cu greu tânjesc după voi, după putere în voi, ca să nu-Mi lăsaţi poporul fără de învăţătură, fără de veghe peste viaţa lui, peste duhul lui, fiilor copii, şi nu ştiu cum să mai lucrez, cum să mai suflu peste voi ca să puteţi voi împlini cuvântul Meu peste voi şi peste poporul Meu care poartă între pământ şi cer numele Meu, numele lui Dumnezeu, copii ai nădejdii vieţii veşnice, pe care Eu, Domnul, voiesc să o fac împlinită pe pământ. Amin, amin, amin.
11-09-2004
