... Domnul îmi dă o sfântă cruce în mână şi un carneţel şi îmi spune: Iată, Verginico, îţi dau ceva care te va bucura. Această sfântă cruciuliţă este a ta. îţi va fi armă de biruinţă, ca să nu se apropie nici un vrăjmaş de tine, iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ, însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni, şi vei suna trâmbiţa de trezire şi de pregătire, prin mâna surorii tale; tu, cu gura, şi ea, cu mâna să scrie; adică Duhul Sfânt va lucra prin amândouă, şi luaţi legătura cu păstorii, să vă ajute să pregătiţi oile, că în curând va veni Păstorul Cel mare să le ia în primire, să le găsească gata pregătite.
... O, sufleţelele mele! De ar trăi trupul suta de ani şi peste sută, dar sufletul când iese din trupul omului, numai treizeci de ani are, şi nici nu mai îmbătrâneşte şi nici nu mai întinereşte, şi este frumos la înfăţişare şi se uită lung şi cu dispreţ la trupul în care a locuit şi se miră cum de a putut sta în aşa trup, mai ales dacă vede că de când a ieşit din trup, îngeraşul stă departe de el şi duhurile necurate îi dau târcoale. Se înspăimântă şi se uită la trup cu scârbă, dar el nu ştie unde se duce şi ce-l aşteaptă. Dar trupul care a trăit după voia Domnului şi a avut grijă şi de sufleţel, stă sufletul trei zile lângă trup şi îl priveşte, şi pe urmă îl ia îngeraşul şi îl duce pe unde au călcat picioarele trupului, şi îngeraşul îi arată tot ce a săvârşit trupul în viaţa lui, şi apoi se duce şi îl înfăţişează în faţa Domnului, şi de acolo îl ia şi îl duce la cele 24 de vămi, până i se fac soroacele. La fiecare soroc, trece o vamă. Nici un muritor nu este să nu treacă pe la aceste vămi.
03-05-1983