Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinţilor trei ierarhi: Vasile‚ Grigorie şi Ioan

Eu sunt Cel ce am trecut prin uşile închise şi am zis pace celor ce nu aveau pace. Le-am zis: «Pace vouă!», ca să aibă pace cei ce nu aveau.

Eu sunt Cel ce vin la tine, Israele, că am putere să vin, aşa cum am avut atunci când am trecut prin uşile închise. Vin la tine ca să ai şi tu putere, că dacă nu-ţi dau nu ai. Vin şi îţi dau Eu, ca să ai şi ca să poţi şi ca să nu cazi sub neputinţele tale. Eu sunt Cel ce deschid cerurile Mele ca să vin la tine şi să-ţi spun: pace ţie! Mă fac cuvânt spre tine, Israele de azi, că fără hrană nu poţi trăi, tată. Şi de ce să mori din pricina lipsei de hrană când Eu sunt râu de cuvânt veşnic, fără început şi fără sfârşit, râu veşnic, care curge? Râul curge din munte în vale, de sus în jos curge. Eu sunt râul, Eu sunt izvorul râului şi nimeni nu-Mi dă curs decât Eu. Eu sunt tot ce fac Eu. Amin.

Vin izvor la tine, poporul Meu, ca să fac din tine râu, şi râuri din râu, ca să se înveţe omul să bea din râul vieţii, să-l iau cu uşorul pe om, că omul cu anevoie crede în Mine, în cuvântul Meu cel veşnic nou, căci Eu nu sunt altceva decât cuvânt şi faptă de cuvânt; mai întâi cuvânt, şi apoi faptă de cuvânt.

O, Israele, o văd pe Verginica la porţi şi Mi-e milă de ea, şi Mi-e milă de tine, tată, şi intru, că am putere şi îţi dau şi ţie putere, că greu e de cel fără putere, şi acela se prăbuşeşte de lipsa puterii. Să ştii, măi Israele, că cel ce se prăbuşeşte, de lipsa puterii se prăbuşeşte. O, de unde vine această prăbuşire, această lipsă de putere în om? O, tu trebuie să vorbeşti cu Mine ca să ai Dumnezeu, poporul Meu. Cel ce nu vorbeşte cu Dumnezeu, nu are Dumnezeu, nu are Stăpân cu Care să vorbească şi să-l călăuzească. Vin să vorbesc cu tine, poporul Meu, că am putere să vin şi să vorbesc, dar prea puţină credinţă este pe pământ în această venire a Mea la tine. Că te-am hrănit patruzeci de ani cu cuvânt, ca să te am mare, copil mare, copil credincios, şi încă ce frumos am vorbit cu tine ca să Mă primeşti să vin, ca să te ajut să Mă crezi că Eu sunt Cel ce veneam şi Cel ce vin şi azi şi încă vin! Vin, până vor fi văzute cerul cel nou şi pământul cel nou, făgăduite de Mine, căci Eu făgăduinţele nu le desfiinţez nici măcar pentru necredinţa omului în făgăduinţele Mele. Iată, Israele de azi, nimic nu desfiinţez din făgăduinţele Mele, nici chiar pentru necredinţa poporului Meu din zilele acestea care a fost cu Mine prin Verginica şi care zice că a crezut, dar nu mai este. O, dacă a crezut, unde este? Iată, este cu cei necredincioşi cel ce a crezut şi nu mai crede şi nu mai este cu lucrarea Mea, care nu se sfârşeşte niciodată precum Eu nu Mă sfârşesc. Cel ce s-a despărţit de cuvântul Meu, acela săvârşeşte adulter, că scris este: «Cel ce se desparte de cel cu care se leagă şi pleacă cu altcineva, acela săvârşeşte adulter».

O, poporul Meu care eşti! Cel ce a fost, şi a plecat din lucrarea Mea, acela este desfrânat, a plecat spre desfrânare, spre voie liberă, şi, de teamă că i se vor judeca păcatele, se ascunde sub necredinţă şi zice că Eu nu sunt această lucrare de cuvânt. Şi iată ce spun azi: astăzi, dacă auziţi glasul Meu, nu vă împietriţi inimile ca şi cei ce s-au răzvrătit împotriva lui Moise. Şi iarăşi mai spun: Eu sunt această lucrare de cuvânt; Eu, Cuvântul Tatălui. Eu sunt, iar acest cuvânt pe care Eu îl mărturisesc pentru cei ce nu cred, cuvântul acesta îşi va avea dreptatea sa. Amin.

O, Eu trebuie să vin să-ţi dau putere, Israele mic şi plăpând, că omul care s-a făcut necredincios în tine şi a plecat din Mine şi din tine, acela suflă prigoană spre tine, fiule mic şi cu picioruşe moi. Acela e mai rău ca Iuda, tată, că Iuda nu M-a prigonit pe Mine şi nici pe ucenicii Mei cei puţini pe care-i mai aveam în vremea patimilor Mele. Dar aceştia de azi nu M-au vândut, că n-au ce mai vinde, dar M-au hulit şi Mă hulesc şi Mă fac mincinos şi zic că nu sunt Eu, şi zic că e omul şi nu Eu; şi cine zice aşa, acela a şi fost judecat de Scriptură şi de toţi proorocii ei, căci Eu în om am locuit şi am avut tron şi cale spre oameni, şi M-am făcut cuvânt proorocesc din om. O, dacă în cuvântul Meu cel fără prooroc nu crezi, căci Eu sunt mai mare decât prooroc, atunci crezi în prooroci? O, cine eşti tu, cel ce te faci dumnezeu peste tine şi peste alţii pe care-i tragi de la Mine ca să fie cu tine? O, cine eşti tu, cel ce-Mi tulburi planurile Mele şi le faci deşarte peste tine şi peste alţii? Eşti tu, oare, cel ce te-am pus să-Mi măsori Mie paşii şi calea de la cer la pământ? Ai fost tu de faţă când M-am născut din Tatăl Cel fără de ani cuvânt, şi apoi trup, şi acum duh? Cine eşti tu, cel ce te încumeţi să Mă măsori cu omul pe Mine, Cel ce am fost o clipă mai prejos decât îngerii ca să pot muri pentru tine şi ca să Mă răscumperi de Dumnezeu al tău? Omul M-a vândut pe plăceri, şi Eu M-am lăsat răscumpărat de om, şi omul nu Mă vrea. Cine eşti tu, cel ce pui pronia sub obroc prin neînţelepciunea cuvintelor tale? Erai tu când am întemeiat pământul şi am întins peste el măsura Mea şi am hotărât hotar apelor în care să se zdrobească semeţia valurilor mării? Poţi tu să porunceşti soarelui să răsară şi să apună? Ştii tu cămările stihiilor pe care le ţin sub hotar pentru zile de certare? Poţi tu să închegi apele mării? Cunoşti tu toate aceste legi cereşti ca să faci pe pământ cele scrise în ele? Poţi tu să dai hrană puilor de lei, care cer de la Mine mâncare? Au toate acestea un Tată? O, cel ce judecă pe Dumnezeu, va răspunde, oare, la acestea? Cel ce cutează să clevetească planurile Mele fără să aibă înţelepciune va putea să se măsoare cu Mine? Eu sunt Cel ce am vorbit din nor şi am născut Cuvânt din cuvânt şi L-am numit Fiul Meu, şi Tatăl în Fiul este, şi Unul este Dumnezeu, dar ca azi n-am grăit niciodată pe pământ peste oameni, şi ca azi n-am găsit în veacuri atâta necredinţă. Nici Iuda n-a avut necredinţă, dar azi, hula împotriva coborârii Mele în cuvânt aduce cutremur în cer şi pe pământ, că mulţi dumnezei se ivesc chiar din poporul care a fost hrănit de la sânul cuvântului Meu care curge azi întru arătarea slavei cuvântului Meu, care este numele Meu.

Verginico, trâmbiţa Mea pe pământ şi în cer! Cine, tată, mai crede că toţi cei vii sunt vii pe pământ şi în cer? Cine, tată, mai crede în Scripturi? Cine, tată, cine, când atâţia dumnezei se ridică peste Dumnezeu, iar Dumnezeu, Unul este. O, fiică veşnic vie, plânsul tău plânge în Mine, că tu ai oblojit o mulţime de creştini şi i-ai îmbucăturit cu cuvântul Meu, şi ei au luat putere şi au plecat cu ea la desfrânare, tată, şi s-au făcut hulitori. Dar Eu Mă voi face hotarnic, şi voi răscumpăra statura ta întru Mine, că tu ai fost a Mea pe pământ, şi mulţi din cei care au mâncat la masa Mea cu tine s-au sculat cu război împotriva ta şi a Mea şi au depăşit pe Iuda, că Iuda n-a hulit, dar aceştia de azi, care au plecat din staulul acestei lucrări care nu se sfârşeşte, au hulit pe Duhul Sfânt, şi ei zic că te hulesc pe tine şi pe urmaşii tăi cei credincioşi ţie şi Mie.

– O, Doamne nemărginit în milă şi în îndurare, eu îţi amintesc de cuvântul Evangheliei Tale de atunci, că aşa ai spus atunci: «Cine păcătuieşte împotriva Fiului Omului, i se va ierta». O, aceştia sunt fără de minte, Doamne, şi păcătuiesc împotriva mea, cea născută din om pe pământ, şi eu îi iert pe cei ce nu ştiu ce înseamnă Duhul Tău Cel Sfânt în om, căci Duhul nu este cu măsură dat. Dacă Tu vei ierta pe cei ce au păcătuit împotriva Ta ca Fiu al Omului, eu lucrez lucru la fel cu lucrul Tău, că scris este: «Orice ucenic va fi ca învăţătorul său». Nu ştie omul necredincios ce este Duhul Sfânt. Nu ştiu nici cei hrăniţi de Tine care au plecat la desfrânare, care au pus carte de despărţenie între Tine şi ei prin cuvântul lor de necredinţă şi săvârşesc acum adulter înaintea Ta, Cel ce erai Stăpânul lor, cu Care ei erau legaţi prin legământ de cuvânt, că de aceea Tu îi întrebai: «Fiilor, credeţi voi că Eu sunt Dumnezeu?», şi ei ziceau: „Da, Doamne, credem”. O, ei s-au dus spre desfrânare şi s-au făcut dumnezei şi îşi acoperă despărţirea de Tine cu necredinţa lor în cuvântul Tău care vorbea cu ei.

O, iartă-mi bunătatea mea cea împotriva dreptăţii cuvântului Tău care-şi cere dreptate. Dar eu pe toţi cei ce mă hulesc pe mine şi pe cei ce poartă înainte lucrul început prin mine, îi iert, Doamne, şi îi iartă şi fiii noştri, la care venim ca să lucrăm până la capătul lucrului, Doamne.

– O, Verginico, cel ce nu vorbeşte cu Dumnezeu, nu are Dumnezeu, nu are Stăpân cu Care să vorbească şi Care să-l călăuzească. Dar cine mai ştie legile cerului pe pământ? Mi-e milă de mila ta, Mi-e milă când te văd ce miloasă eşti tu, cea hulită de cei pe care i-ai cuprins la pieptul tău în care Eu intram şi cuvântam prin guriţa ta, şi unii ca aceştia pun lumea să te hulească, tată, de parcă ar avea vreun câştig bun. Ce să le fac la aceştia? O, îmi vine să şterg din dreptul numelui lor darul credinţei, ca să nu-l mai aibă vreodată şi să-şi încerce întoarcerea în sânul Meu, căci sânul acestei lucrări, este sânul Meu pe pământ cu oamenii, tată. La nimic nu vor mai fi buni cei ce s-au sculat să se lovească în Mine, că scris este: «Cel ce se va izbi în Mine se va zdrobi pe sine, nu pe Mine», şi cine este pentru zdrobit, se va zdrobi, că peste voinţa omului Eu nu trec. Pot aceştia să zică aşa cum a zis Pavel: «Am lucrat rău, din necredinţă»? O, Pavel împlinea legile cerului, şi era râvnitor pentru viaţă plăcută cerului, şi i-am ieşit în cale să Mă cunoască adevărat Fiu al Tatălui, venit pe pământ cuvânt, căci cuvânt M-am arătat lui, cuvânt şi lumină a cuvântului Meu.

O, Verginico tată, tu eşti venită cu sfinţii în serbare peste Israel; sfinţii ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, care s-au coborât din cer la tine şi M-au dat ţie din potir ceresc, căci potirul e cer, tată, cer care-L ţine pe Dumnezeu. Am intrat cu tine în Israel, cu serbare de arhierei, şi Ne facem cuvânt de învăţătură peste fiii de azi, şi Ne facem putere în fii, ca să nu se prăbuşească, fiindcă cel ce se prăbuşeşte, de lipsa puterii se prăbuşeşte. O, de unde vine această prăbuşire, această lipsă de putere în om?

Facem praznic de cuvânt şi punem pe Israel la masa cuvântului, Verginico, şi lucrăm hrană tare, dar cu mângâiere şi cu nădejde, că vremea apasă şi pândeşte, şi oile care s-au făcut lupi îşi mănâncă puii, că e vreme de foamete pentru necredincioşi, şi lupul din fire este flămând. O, e de plâns cel ce se face din oaie, lup şi îşi mănâncă puii ca să-i nască lupi şi să-i înveţe să sfâşie şi să se sfâşie pe ei înşişi prin pofte lumeşti care duc pe om la vrăjmăşie cu Dumnezeu aşa cum zice Scriptura. Lucrăm, tată, că puterea cerească e putere, şi Noi n-am mai lucrat de mult. Dar Ne-am uitat peste Israel şi în jurul lui şi în căile lui, şi e de lucru, tată, şi Eu văd ce mare este lucrul tău pe care vrei să-l laşi din Mine peste Israel, doar, doar vom mai repara pe cele stricate din duh de necredinţă. Dar numele Meu şi al tău va birui prin poporul Nostru de azi, că toţi sfinţii vin cu Mine şi cu tine, ca să ţină tare lucrarea cuvântului lui Dumnezeu.

– O, Domnul meu, Care nu-Ţi sfârşeşti cuvântul Tău în mine! O, nu citeşte cartea Ta cu mine, n-o citeşte cel răzvrătit, şi dacă o citeşte face ca sectanţii şi ia din ea ce-i vine bine lucrării lui de răzvrătire. Dacă ar crede cel răzvrătit în lucrarea Ta cu mine pe când eram în trup cu Tine în mine, ar citi bine şi ar împlini, şi dacă ar împlini ar crede mereu şi nu s-ar scula să hulească şi să găsească vină celor mici, peste care eu mi-am lăsat lucrul Tău din mine aşa cum l-a lăsat Ilie peste Elisei, că n-am avut pe alţii din popor mai iubitori de cer, că toţi iubeau pe cele de pe pământ, toţi se dădeau după mersul omului de azi şi ziceau că-I slujesc lui Dumnezeu, şi găseau nod în papură ca să se smintească şi să aibă de ce pleca de sub cortul Tău, Doamne. Cei ce n-au iubit viaţa Ta şi cuvântul Tău, care curge ca râul, aceia s-au dus spre lume şi s-au despărţit de izvor, şi dacă au făcut aşa şi-au luat plată de necredincioşi. Necredinţa îl umple pe creştin de ură, de clevetire, de mărire de sine, de pizmă între cei rămaşi cu Tine şi de duh de minciună, Doamne, că scris este că dintre cei ce sunt ai Tăi se scoală necredincioşii şi pleacă şi cine pleacă, nu pleacă cu mâna goală, şi pleacă cu cei ce au stat ca şi ei, ca şi cum n-ar fi fost de ai Tăi. Tu îi oblojeai şi ziceai ca ei şi îi mângâiai, dar dacă au plecat, iată, nu erau de-ai Tăi.

Creştinii care au fost în această lucrare şi n-au stat ca în cer cu Tine, Doamne, aceia şi-au pregătit blestem cu însăşi inima lor semeaţă, şi blestemul a picat şi pe fiii lor, şi nici fiii n-au avut parte de lumina acestei lucrări, că scris este: «Ce mănâncă părinţii, mănâncă şi fiii, şi li se strepezesc dinţii mai rău decât părinţilor». De aceea spui Tu că e de plâns, că oile care s-au făcut lupi îşi mănâncă puii, că e vreme de foamete peste necredincioşi, şi dacă nu mănâncă din cuvântul Tău ca să fie vii, îşi mănâncă puii ca să-i nască lupi şi să-i înveţe să sfâşie mai rău ca părinţii, şi să se sfâşie pe ei înşişi mai rău ca părinţii, căci poftele lumeşti şi statul cu lumea şi cu duhul ei, îl duc pe om la vrăjmăşie cu Dumnezeu, căci scris este în Scripturi că «tovărăşia cu duhul lumii şi cu cele lumeşti, duce pe om la vrăjmăşie cu Dumnezeu».

O, Doamne, eu Te apăr pe Tine şi pe mine ca să ştie şi lumea că avem duşmani care ne lovesc, şi că duşmanul Tău nu poate fi bun nici pentru lume. O, ce durere! Dintre cei ce au fost cu Tine s-au sculat duşmani, şi găsesc pricini de sminteală ca să tragă de lângă Tine pe cel credincios. Şi unde să-l ducă? Unde, Doamne? Nu se va mai găsi pe nicăieri loc pentru aceştia, şi greu este cuvântul Scripturii pentru unii ca aceştia. I-au despărţit de Tine poftele trupeşti şi lumeşti, şi acum îşi acoperă faptele rele cu necredinţa în lucrul cuvântului Tău, care vădeşte pe cele rele ale omului. Iată, eu văd că unii ca aceştia atrag mânia Ta peste tot pământul, că Tu Te-ai umplut de durere de la cei răzvrătiţi, care Te-au părăsit şi au luat calea lui Valaam.

O, omule creştin care ai trecut prin această lucrare şi nu ţi-a plăcut să stai creştin! Să ştii că dacă baţi un cui într-un lemn, şi dai apoi să-l scoţi ca să foloseşti lemnul, urma cuiului se vede şi toţi văd că acolo a fost bătut un cui. Să ştii, fiule plecat în robie, să ştii că numele tău pe care-l ştergi cu mâna ta din cartea acestei lucrări, lasă locul gol, şi se vede că a fost scrisul şters, şi toată lumea va şti de tine că te-ai făcut trădător de Stăpân, şi nimeni nu te va ferici, şi nu-ţi vei găsi loc în nimeni şi pe niciunde tu, cel ce te-ai jucat de-a statul cu Dumnezeu, căci cartea lui Dumnezeu va fi întreagă, şi omul de pe pământ nimic nu va mai citi decât Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă orice ştiinţă va apune şi orice limbă va tăcea şi numai Domnul va mai avea cuvânt.

Iată, fiule mângâiat de Dumnezeu, iată ce ai făcut dacă ai venit şi ai plecat şi ai luat cu tine putere bună de la Dumnezeu şi o foloseşti pentru cele rele ale tale! Eu văd ce ai făcut, dar tu nu vezi. Pentru tine huleşte lumea pe Dumnezeu. Pentru tine mă face lumea desfrânată pe mine. Pentru tine se deschide gura lumii spre batjocură împotriva trudei lui Dumnezeu Care vorbeşte de patruzeci de ani peste pământ ca să aducă înviere omului. Te duci cu minciuni împotriva mea şi a lui Dumnezeu şi faci lumea să creadă şi aţâţi omul din lume la răutate şi la hulă şi la mărturie mincinoasă prin mărturia ta mincinoasă. O, eu am fost trâmbiţă în mâna lui Dumnezeu şi intra Domnul cuvânt în pieptul meu şi cuvânta pe pământ, şi lumea nu ştia, că lucra Domnul ascuns. Mă ascundeam cu tine ca să te hrănesc cu cuvântul vieţii, şi veneai şi mă căutai ca să-L iei pe Dumnezeu şi să-L creşti în inima ta şi să nu te laşi de calea vieţii. Şi ai mers, şi ai mers până te-ai săturat de mers, şi te-ai sculat acum şi huleşti împotriva Evangheliei lui Hristos, Care a zis: «Cine iubeşte pe mamă sau pe tată sau pe soţ sau pe soţie sau pe copil sau averea sau rangul mai mult decât pe Mine, acela nu poate să fie ucenicul Meu, acela nu poate câştiga împărăţia Mea».

O, ai pus lumea să hulească pe Dumnezeu, şi Evanghelia lui Dumnezeu, că dacă tu nu mai vrei cu viaţa lui Dumnezeu, nici pe cel de lângă tine nu-ţi place să-l vezi cu Dumnezeu, şi huleşti şi zici că lucrarea mea desparte familii şi opreşte înmulţirea oamenilor şi faci lumea să hulească mai rău ca tine. Dar acum te întreb şi pe tine şi pe lumea care te-a luat pe tine de dumnezeu, şi întreb aşa: apostolii cei de acum două mii de ani, au greşit dacă L-au urmat pe Dumnezeu şi dacă n-au mai născut fii? Au oprit ei naşterea de fii dacă ei n-au mai născut fii? O, cine este hărăzit să fie apostol şi ucenic al lui Hristos, acela nu mai este al său, ci al lui Hristos. Dar tu, creştine care ai avut chemare la ucenicie cu Hristos, te-ai uitat înapoi şi ai păţit ca Sara lui Lot. Şi dacă n-ai vrut să fii ucenic, că nu ţi-a plăcut fără pofte trupeşti, şi dacă ai stat lângă Dumnezeu născând fii, ce-ai folosit din fii, ce-a folosit Dumnezeu din fiii tăi la care le-a dat nume din cer ca să-i nască din cer şi să fie cu cerul apoi? Ce-ai folosit tu, cel ce n-ai voit să domnească Dumnezeu peste tine dacă ai zis şi încă zici că nu este Dumnezeu acest cuvânt? Ce-ai folosit? Ba încă vei ajunge rău, că-ţi vei plânge şi soarta ta, şi pe a fiilor tăi, căci cel ce înşeală pe Dumnezeu, acela ajunge rău. Tu vezi că cel ce înşeală pe om ajunge în temniţă. Dar cel ce înşeală pe Dumnezeu, ce va face?

Să ştii, fiule necredincios, că numai şi numai ţie îţi faci rău, şi nimănui altcuiva, căci precum fiii tăi ascultă de tine ca să lucreze ca tine, că tu i-ai născut şi îi naşti de câte ori vrei şi cum vrei, tot aşa şi fiii lui Dumnezeu, ascultă de Dumnezeu ca să-i lucreze ca El pe fii şi să-i nască mereu din cuvântul cerului pe pământ, că la început a fost facere, iar la sfârşit este naştere. Naşte şi omul fii, naşte şi Dumnezeu fii, dar Cel veşnic, veşnic va rămâne, şi veşnicia este biruitoare prin cei născuţi pentru ea. Iată, mereu a învăţat Dumnezeu pe fiii din Israel să nu se oprească la sfat cu cei răzvrătiţi, şi cine nu ascultă, nu ascultă, şi prin neascultare desface pământul de sub el şi se lasă înghiţit ca în vremea lui Core, şi ca şi fiii lui Core se dau deştepţi cei ce se răzvrătesc, şi făcând aşa, cad în adânc şi se fac pământ.

O, popor mititel, care te ţii pe picioare cu Dumnezeu! Tu să asculţi, fiule plăpând, şi să ieşi din preajma celor răzvrătiţi, ca să nu se întineze urechea ta, mintea ta, inima ta, credinţa ta şi mântuirea ta, fiule iubit, că n-a fost niciodată să nu aibă Dumnezeu duşmani. Şi fii bine atent, că duşmanul nu e cel din afară, ci numai cel din casă, cel ce ştie casa, cel ce cunoaşte bine casa şi pe toate ale casei.

Aud pe câte unul că a fost prost că a crezut. Vai ţie, care spui aşa! Când ai fost prost? Atunci când te luptai să fii credincios şi curat şi bun şi sfânt? Sau acum când nu te mai lupţi şi te laşi în desfrânare cu toate simţurile tale şi te faci sălaş păcatului şi duhului lumii şi înţelepciunii lumii, care piere în curând cu toţi fiii ei? O, Dumnezeu te va face cunoscut lumii, şi lumea se va uita la tine ca la un trădător de Stăpân şi nu vei mai găsi nici un stăpân de care să te rogi să-i porţi numele ca să nu pieri fără de nume, că dacă lui Dumnezeu nu I-ai putut rămâne credincios, nici un stăpân nu se va bizui pe tine că vei putea fi bun şi curat pentru el. Te legi de vorbe de sminteală ca să poţi pleca din braţul cuvântului lui Dumnezeu, care este curat şi mântuitor. Zici că fiii cuvântului lui Dumnezeu sunt răi, şi te sminteşti întru Dumnezeu dând vina pe fiii cuvântului. Şi dacă ei sunt răi, tu eşti bun? Tu, cel ce judeci, ce câştigi? O, să ştii că bârna aceasta pe care o pui în ochii fiilor cuvântului, o înfigi în lumina ochilor lui Dumnezeu, căci fiii cuvântului sunt fiii lui Dumnezeu, care duc greul pe pământ ca să fie Domnul pe pământ cu oamenii. O, Domnul te-a iubit, şi tu iată ce ai făcut. Ţi-ai descoperit nestatornicia ta, iar statura ta cea rea pică pe cinstea lui Dumnezeu, şi Domnul Se scutură de necinste, că dacă te-ar răbda aşa S-ar lăsa El mincinos în lucrarea Lui de înviere şi de strigăt peste om ca să vină omul la mântuire şi la sărbătoare de veac nou şi la întâmpinarea cerului nou şi a pământului nou, căci le-a venit timpul să se arate. Amin.

– O, Verginico, să nu uiţi, tată, că Eu am fost hulit ca şi tine, şi se iscau mărturii mincinoase şi Mă făcea lumea desfrânat şi hulitor de cele sfinte şi stricător de lege, aşa cum şi azi Mă numeşte şi pe Mine şi pe tine. Mă uit, tată, pe urma defăimătorilor care s-au sculat dintre cei hrăniţi de Mine prin tine. Mă uit la ei cum scoală pe omul din lume la zâzanie, la minciună, şi te face desfrânată, şi zice că nici iadul nu te primeşte pe tine cât ai stricat tu mintea oamenilor. Aşa este, tată. Iadul se jeleşte când aude de tine, şi nu te primeşte, că tu eşti ca şi Mine salvatoare pentru cei ce plâng în iad după scăpare, aşa cum a plâns preotul din satul tău care te-a dat pe mâna chinuitorilor, şi pe care l-am scos din iad la rugăciunea ta, Verginico.

O, ce să fac cu cei ce te hulesc şi azi? Am dat pieire la mulţi hulitori de ai tăi care te loveau şi azi lovind în fiii cuvântului Meu, pe care tu i-ai născut ca să avem mergere înainte, tată. O, Verginico, lumea nu ştie că şi fetele tale pe care le-ai luat de la surioara ta ca să fie ale tale, nu ştie lumea că le-ai crescut cu dragoste ca să fie ele pentru cer, şi te-au hulit şi ele, tată. Au rămas în casa ta şi nu te iubesc fetele tale, căci proorocul în casa lui nu este preţuit, şi este hulit şi dispreţuit şi desfiinţat. Ele spun la lume minciuni, şi lumea spune la altă lume, că şi ele s-au făcut lume. O, s-au făcut lume fetele tale şi fiii lor şi fiicele lor, şi cum să nu hulească dacă nu le-a mai plăcut să fie creştini? în zadar hulesc, că dacă se uită cineva la ei şi la cei huliţi de ei, la copiii cuvântului Meu, se vede ura, tată, se vede viaţa, se vede adevărul, acoperit de minciuna celor ce s-au făcut necredincioşi. Că am scos din lume şi din rătăcire şi din fapte rele pe fiii pe care i-am hrănit atâţia ani prin tine şi prin fiii urmaşi ţie, iar ei în loc să-Mi mulţumească fiindcă i-am iertat şi i-am primit şi i-am şters de murdărie şi i-am hrănit ca să fie vii şi curaţi, ei se găsesc să se întoarcă înapoi la rele, şi să se facă faptele lor mai rele de şapte ori ca înainte.

Nu plânge, tată, că te huleşte pe ici pe colea lumea din satul tău, că lumea are mai puţin păcat decât cei ce ţi-au fost casa ta decât cei ce au cunoscut casa ta şi s-au făcut duşmani de casă şi de neam. De ce s-au făcut? Iată, spun Eu de ce s-au făcut. Au iubit desfrânarea, au iubit poftele şi duhul lumii, au iubit mărirea de sine şi neînţelepciunea, şi dacă au făcut aşa, se tem de judecata cuvântului care a curs din Mine prin tine în vremea lor cu Mine, şi fac mincinos cuvântul lui Dumnezeu ca să nu le judece viaţa lor pe care o trăiesc ei acum. Se acoperă sub necredinţă, dar necredinţa e pătură murdară plină de petele faptelor rele ale omului, pătură care face păduchi, şi de această învelitoare va fugi şi cel mai aprig om. Eu nu judec nici pe cel necredincios, nici pe cel ce strică credinţa omului, nici pe cel ce se lasă ispitit de necredinţă. Dar spun aşa: lucrarea Mea cu tine, Verginico, lucrarea Mea cu fiii cei urmaşi darului cel mare al cuvântului Meu, lucrarea Mea este adevăr. Cuvântul Meu vine din cer pe pământ, pe cărare întocmită de cer prin cuvântul Meu. Cuvântul Meu este cuvântul lui Dumnezeu, care judecă pe cei ce nu cred în cuvântul Meu. Amin, amin, amin.

Hai, Verginico, să Mă aştern cuvânt şi în cartea Mea, şi tu iar vei veni cu Mine în cartea ta, că ai de lucrat peste nişte inimi cu care nu s-a vorbit prin cuvânt până acum. Vom sta la masă de cuvânt, vom sta cu inimi noi, cu suflete calde, cu inimi pline de aripi şi de iubire şi de bucurie cu Dumnezeu, şi vom lucra peste ele, Verginico, lucru nou. Amin.

Cuvântul Meu din vremea aceasta se aude din Mine, se aude din cer şi se scrie în cartea sa din vremea aceasta, căci fiecare vreme îşi are cuvântul ei din Mine şi cartea ei, iar cartea cuvântului Meu Eu sunt. Dacă Eu grăiesc, Eu sunt. Cine nu crede că Eu sunt Cel ce grăiesc cuvântul Meu, acela nu are Dumnezeu, acela nu cunoaşte tainele Scripturii, căci Scriptura este cuvântul Meu care prooroceşte despre vremile cuvântului Meu, de la început şi până la sfârşitul lucrului mântuirii omului. Amin.

Vin la tine, Israele, cu praznic arhieresc, tată. Arhiereii Vasile, Grigorie şi Ioan sunt în venirea Mea la tine, poporul Meu cel binecuvântat. E zi de sobor arhieresc, sobor sfânt, sobor cu binecuvântare de arhierei peste Israel. Aceşti trei arhierei au binecuvântat din cer pe pământ începutul lucrării cuvântului Meu în anul 1955 când M-am coborât cuvânt în Verginica.

Să ştii, măi Israele, măcar tu să ştii bine şi să crezi bine că sfinţii care M-au purtat pe pământ în sfinţenia vieţii lor, umblă pe pământ, vin pe pământ la oameni, vin din cer şi îşi iau trupul pe pământ şi fac planul Meu şi iar intră în cele cereşti; vin, şi se suie; se suie, şi vin la rugăciunea omului şi la împlinirea planurilor Mele cu sfinţii, căci sfinţii sunt servii Mei pe pământ şi în cer, în cer şi pe pământ, şi omul nu ştie. Nu ştie omul tainele ortodoxiei, căci aşa se cheamă lucrarea Mea, ortodoxie se cheamă, dreptate prin credinţă se cheamă. Credinţa cea bună a omului, aceea e ortodoxie; ortodoxie aşa cum a avut Avraam, despre care Scriptura spune că i s-a socotit dreptate credinţa. Credinţă dreaptă, credinţă neprihănită, aceasta înseamnă ortodoxie. Cine nu ştie să creadă în tainele cele de nepătruns ale lui Dumnezeu, acela nu poate să fie ortodox ca Avraam cel credincios şi drept în credinţă, şi ai cărui fii sunt stele ale cerului, credincioşi ai cerului ca Avraam. Credincioşii sunt fiii lui Avraam. Sfinţii sunt fiii lui Avraam, cei făgăduiţi lui Avraam când i s-a spus: «Seminţia ta va fi ca stelele cerului», ca sfinţii cerului pe pământ, ca tine vor fi fiii cei ţie făgăduiţi. Cei credincioşi tainelor lui Dumnezeu sunt neamul lui Avraam, sunt Israelul lui Dumnezeu cel din făgăduinţă. Amin. Credinţa dreaptă a sfinţilor se scrie pe pământ şi mărturiseşte. Ortodoxia s-a scris şi se scrie pe pământ, căci credinţa cea dreaptă se face faptă şi neprihănire în om, aşa cum s-a făcut prin arhiereii Mei, Vasile, Grigorie şi Ioan, căci la credinţa lor veneau sfinţii şi mucenicii din cer pe pământ, şi le făceau dreptate la credinţa lor, la cererea lor cea din credinţă făcută lui Dumnezeu.

Vin sfinţii cerului pe pământ ca să facă dreptate celor ce strigă îndelung la Dumnezeu. Aşa au venit cei trei arhierei la Verginica şi i-au dat Trupul şi Sângele Meu după postul ei cel de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, căci la porunca Mea ea a putut împlini pregătirea ca să fac din ea vas al Meu, vas al cuvântului Meu, sfeşnic de aur, candelabru cu şapte candele, ochii Domnului, care cutreieră tot pământul, după cum scrie în prooroci despre lucrarea cuvântului Meu în Verginica, cuvântul Domnului către Israel, cuvântul care nu lucrează prin tăria sau prin virtutea omului, ci prin Duhul Meu. Mâinile Mele au pus temelia acestei lucrări şi tot mâinile Mele o vor isprăvi, ca să ştie tot omul că Eu sunt Domnul Dumnezeul acestui popor la care Tatăl M-a trimis, şi cine defaimă începutul lucrării Mele şi vasul Meu în care am avut lucrarea Mea, acela în curând va vedea piatra cea din urmă în mâna Mea.

Israele, fiule mititel, fiule din urmă, tu eşti piatră de temelie nouă, tată, căci cele vechi trec cu trosnet. Uită-te bine ca să vezi cum trec, şi ca să înţelegi cum trec cele vechi. Care sunt cele vechi şi care sunt cele noi? Omul cel plin de păcatele şi faptele lui cele desfrânate sunt cele vechi, iar omul cel curăţit şi albit de legea sfinţeniei şi de faptele ei cele veşnice sunt cele noi, sunt temelie nouă, sunt piatra cea din urmă pe care ziditorii care zidesc la veacul acesta n-o iau în seamă, căci ce legătură pot avea cele vechi cu cele noi? Aşa şi tu, Israele mic, piatra Mea de temelie nouă, să nu ai nici o legătură cu cele vechi, tată, şi să fii om nou, cer nou să fii, pământ nou să fii, veac nou să fii, biserică vie să fii, şi să fugi din Sodoma, să fugi de tot ce înseamnă Sodomă, că lumea şi drumurile ei sunt Sodomă, tată. Pe tine te-am scos ca pe Lot, dar mulţi soţi de-ai tăi s-au uitat înapoi şi s-au făcut de piatră cu tine şi cu Mine, şi Eu te-am născut pe tine pe cale, şi te am, şi am intrat cu tine în serbare de veac nou, iar cei ce s-au răzvrătit au păţit ca fiii lui Core şi au fost înghiţiţi de cetatea Sodomei, de focul poftelor lumii, că n-au citit în Scriptura care spune că lumea şi poftele ei pier.

Mulţi din cei ce au fost şi au plecat în necredinţă zic că au fost proşti că au crezut. O, dacă i-aş fi făcut Eu proşti M-ar fi trimis anatemei, că scris este: «Cine face pe fratele său prost, acela să fie anatema». O, nici acum nu le zic proşti celor ce au plecat de lângă înţelepciunea Mea şi îşi zic că au fost proşti când au fost deştepţi. Nici acum când ei s-au lăsat singuri să fie proşti şi fără înţelepciune, nici acum nu le zic proşti, dar zic altceva: mai fericit a fost Baraba care a fost eliberat în schimbul răstignirii Mele, că acela, din lume fiind şi văzându-se eliberat pentru Unul Căruia I Se cerea răstignirea, scăpat fiind din temniţă s-a purtat pe urma Mea până sus pe Golgota şi a rămas de veghe lângă mormântul Meu, lângă mormântul Celui Care a murit în locul lui. A rămas pe Golgota şi s-a ascuns apoi în tufiş, că aflase din zvonuri că Eu voi învia, şi pleoapele lui nu s-au mai închis, până ce nu M-a văzut că am ieşit din mormânt. El a fost singurul om care M-a văzut când am ieşit din mormânt, după ce îngerul a dat piatra la o parte. O, tâlharul Baraba a stat de veghe în preajma mormântului Meu cel sigilat de mai-marii iudeilor, dar cine putea să pună pronia sub sigiliu? Nimeni nu credea că Eu, Cel răstignit, sunt Dumnezeu; nimeni nu ştia îndeajuns decât după ce am înviat. Eu M-am lăsat răstignit, M-am lăsat spre moarte ca să înviez, şi prin înviere să Mă ştie omul că sunt Dumnezeu. Am profeţit înainte de răstignire că Mă voi ridica din mormânt a treia zi, şi când s-a luminat pentru ziua a treia M-am sculat şi am cutremurat pământul şi cerul, şi îngerul a venit de sus şi a dat piatra deoparte şi a stat pe ea şi l-au văzut străjerii care s-au trezit din pricina cutremurului; l-au văzut stând deasupra pietrei care sigila mormântul şi s-au îngălbenit de frică şi s-au făcut ca morţii, şi venind mironosiţele au găsit piatra rostogolită şi li s-a vestit de către înger că am înviat şi că voi merge la ucenicii Mei. Maria a stat lângă mormânt ca să afle unde am fost pus, ca să afle unde sunt, şi Eu M-am arătat ei şi i-am zis: «Pe cine cauţi?», şi uitându-se M-a cunoscut după glasul Meu. Ea a fost prima între ucenicii Mei care M-a văzut după înviere, dar Baraba tâlharul a fost de faţă treaz, că de la răstignirea Mea şi până la învierea Mea, el nu s-a dezlipit din preajma mormântului, şi în vremea cutremurului a văzut îngerul venind de sus, care, rostogolind piatra cea aşa de mare şi stând pe ea, a vestit învierea Mea mironosiţelor.

O, mai fericit a fost Baraba tâlharul, care a crezut că Eu sunt Dumnezeu Care voi învia şi Care l-am scăpat de la moarte prin moartea Mea şi prin învierea Mea, căci din lume fiind, a crezut şi s-a pocăit de toate faptele lui rele auzind de faptele Mele. El n-a mai judecat faptele şi lucrările Mele ca fiind rele aşa cum au făcut cu Mine cei din casa Tatălui Meu. El s-a uitat la faptele lui rele atunci când M-a văzut pe Mine dat la moarte de iudei în schimbul eliberării lui, căci lumea striga să Mă răstignească şi să-l elibereze pe Baraba. Lumea era sfătuită de preoţi să ceară eliberarea lui Baraba cel vestit în rele, iar când Pilat a întrebat lumea: «Dar cu Hristos ce să fac?», lumea a răspuns să Mă răstignească după cum luase învăţătură de la preoţi.

O, iată de unde pleacă răutatea şi azi împotriva lucrării Mele de cuvânt. Baraba a fugit din lume şi s-a purtat după Mine, Cel condamnat la răstignire, şi M-a văzut Baraba în vremea învierii Mele, şi a văzut şi pe mironosiţe, şi M-a văzut când am venit spre Maria Magdalena, care plângea aşteptându-Mă lângă mormânt. Mai fericit, de o mie de ori mai fericit a fost acest om din lume decât cei ce ziceau că sunt ai lui Dumnezeu şi că Mă răstignesc pe Mine din râvna lor de Dumnezeu pentru salvarea neamului lor după cum a zis Caiafa: «Mai bine să piară Acesta decât să piară tot neamul nostru». O, Eu nu le zic proşti la cei ce au plecat de lângă înţelepciunea Mea zicând că au fost proşti că au crezut, dar le zic: mai fericit va fi un tâlhar care va avea parte să vadă lumina Mea şi veacul Meu cel cu slavă văzută; mai fericit decât cel ce a fost cu această mare taină de cuvânt din cer şi n-a stat lângă raza ei până la învierea cea mare. O, în loc să se fi pregătit şi să fi vegheat în hăinuţă albă şi cu candela aprinsă venirea Mea, ei s-au făcut neînţelepţi ca fecioarele cele nebune care şi-au zis că Domnul întârzie.

O, Israele, tu să zici mereu că vine Domnul şi să aştepţi mereu slava cea văzută, ca să nu fii luat pe neştire, că fericit este cel ce aşteaptă îmbrăcat şi veghind aşa cum a stat Baraba în veghe până la învierea Mea. Tu mereu să zici că vine Domnul, şi mereu să zici: „Vino, Doamne!”, după cum este scris: «Duhul şi mireasa zic: „Vino!”, şi cel ce aude, să zică şi el: „Vino!”», să zică după tine: „Vino, Doamne, vino!”.

Israele fiule, să zici mereu că vine Domnul, ca să se împlinească venirea Mea cea cu slavă, şi să stai mereu în hăinuţă sfântă, în hăinuţă albă şi să zici: „Vino, Doamne!”.

O, greu e de cel fără putere, greu e de cel fără credinţă, greu e de cel ce se sminteşte întru Mine şi întru lucrul Meu cel tainic şi adevărat. Cel ce se prăbuşeşte, de lipsă de putere se prăbuşeşte. De unde vine această lipsă de putere în om? De unde vine această prăbuşire? O, Israele, ţi-am spus ţie, tată, să te fereşti de duhul nepăsării şi ţi-am spus că lenea e păcat de moarte, păcat care îl prăbuşeşte pe om. Aşa este şi cu cele duhovniceşti. Duhul nepăsării îngâmfă omul, îngroaşă simţul omului, şi omul nu mai simte şi cade în nepăsare şi aiurează. Nu te lua după cel ce aiurează, nu te lua după cel ce se sminteşte întru Mine şi întru fiii cuvântului Meu. Fugi, tată, de tot ce înseamnă sminteală pentru credinţa ta. De cel ce se sminteşte, să fugi, fiule din Israel. De cel ce cleveteşte, de cel ce pune bârnă în ochii fiilor cuvântului Meu ca să se uite la bârnă apoi, de aceia să fugi, că nu-ţi sunt buni ţie. De cei ce râd de tine şi de Mine, fugi, tată. Celor ce-ţi vorbesc în bătaie de joc, să nu le răspunzi nici un cuvânt, aşa cum n-am răspuns Eu lui Pilat când îmi aducea în faţă învinuirile celor ce mărturiseau strâmb despre Mine. Şi dacă poţi, să fugi de tot de cei ce-şi bat joc cu vorbe de luare în râs peste lucrarea cuvântului Meu, căci cuvântul Meu e plânsul Meu care curge peste tine ca să te spele, ca să te ţină curat, ca să te facă ceresc pe pământ. Fugi, tată, şi nu sta în preajma celor răzvrătiţi, că în curând se vor zdrobi izbindu-se în Mine şi aşa zdrobiţi vor striga la Mine şi la tine după mângâiere, că-i voi face să aibă nevoie de răcoare de suflet şi de mângâiere şi îi voi umili, şi nu vor mai fi semeţi cei ce s-au sculat împotriva lucrării cuvântului Meu.

Tu, ţine-te copil deştept, fiule care eşti cu Mine şi care Mă ai de Dumnezeu adevărat, că omul cel necredincios nu ştie ce este păcatul împotriva Duhului Sfânt. Ţine-te, tată, pe picioruşe, că-ţi dau putere să te ţii, că iată, cei îngâmfaţi care s-au întors cu spatele la Mine şi la tine suflă prigoană peste sufletul tău, dar tu nu te teme; nu te teme şi fii credincios şi nu te teme. îi voi îngenunchea pe cei necredincioşi, că vai de cei ce ajung să vorbească aiurea despre lucrarea cuvântului Meu, despre puterea Mea cu care Mă fac cuvânt peste pământ ca să-i aduc omului înviere prin cuvântul cel din Mine.

Am sfinţii cu Mine, şi am serbare de arhierei cu Mine în tine, Israele al cuvântului Meu. Ţi-am dat în dar cel mai mare dar. Nu este dar mai mare între daruri decât cuvântul lui Dumnezeu purtat de om ca să aibă omul călăuză. Poartă, Israele, cuvântul Meu în sân aşa cum porţi crucea la gât şi sărută-l, tată, şi ziua şi noaptea ca pe stăpânul care te duce de mână cu iubire şi cu grijă.

Arhiereii Mei se scutură cu harul Meu peste tine ca să ai har, Israele. Ei au pus ungere arhierească peste lucrarea Mea la început şi la sfârşit, căci au venit şi vin din cer la tine, mereu vin la tine arhiereii Mei. Ai văzut îngerul care a venit de sus şi a desfăcut mormântul Meu şi a stat de veghe în calea mironosiţelor ca să le vestească învierea Mea. îngerul cel fără de trup a luat trup înaintea omului şi a lucrat lucrarea Mea. Dar sfinţii care au purtat trup, cum să nu ia trup când vin la om ca să lucreze planul Meu? Aşa au lucrat sfinţii ierarhi peste această lucrare, căci s-au coborât din cer, au venit de sus, au venit din cele nevăzute şi s-au lăsat văzuţi la începutul şi la sfârşitul lucrării Mele de cuvânt în vremea aceasta. Au venit aceşti sfinţi la început pentru Verginica să o aşeze înaintea Mea ca vas pregătit şi sfinţit, aşa cum a venit Melchisedec la Avraam, şi au venit şi acum în vremea ta, cel mai mic din lucrarea Mea de cuvânt, şi au pus înaintea ta vase alese ca să ai, tată, cuvântul Meu venit la tine, ca să nu fii nici tu, cel mai mic, lipsit de mana cuvântului Meu, şi să Mă ai trup şi cuvânt în tine, căci arhiereii Mei sunt din cer peste tine, şi îţi ţin vie şi nouă binecuvântarea ta şi alegerea ta şi iubirea ta cea caldă prin binecuvântare. Să nu ieşi, tată, de sub binecuvântare, căci cel ce a apucat să fie binecuvântat prin cuvânt ceresc ca să aducă Mie lucru de folos pentru lucrarea cuvântului Meu, şi apoi s-a făcut nepăsător de binecuvântarea rostită de cer, acela se usucă din picioare şi se face sterp pentru cer şi pierde şi ce mai are şi cade în patimi de ocară şi în duh potrivnic lui Dumnezeu şi se face duşman lui Dumnezeu şi rob satanei. Să nu ieşi, Israele, de sub binecuvântare, că vin, tată, şi te învăţ să nu-ţi lucrezi răul tău, să nu te faci duşman al tău şi al Meu aşa cum s-au făcut cei care s-au lăsat în robia firii lor, căzând în necredinţă.

Arhiereii Mei se scutură cu harul Meu peste tine, poporul Meu, şi să fie pomenirea lor în tine, Israele, că ei au învăţat pe oameni să Mă pomenească pe Mine aşa cum M-au pomenit ei, aşa cum i-am învăţat Eu să Mă pomenească şi să Mă lase de pomenire. Nimeni nu te poate blestema pe tine, poporul Meu, căci Eu, Arhiereul Cel mare, am peste tine mijlocitori cereşti, arhierei cereşti, fii ai Arhiereului Cel mare. Toţi arhiereii cerului slujesc pentru tine, căci cei de pe pământ, te-au lepădat aşa cum M-au lepădat pe Mine arhiereii cei de atunci. Cei ce s-au lepădat de tine nu ştiu bine că tu eşti poporul Duhului Sfânt, şi dacă ştiu le este frică şi se ascund sub necredinţă; le este frică pentru faptele lor rele, căci cuvântul Meu vădeşte faptele cele rele ale lumii şi le este frică de tine, poporul Meu. Dar Eu ies cu tine, nu te trimit singur. Merg cu tine şi trecem pe lângă lupi şi printre lupi, şi trecem ca să audă toţi, şi să cunoască oile cele bune glasul Meu şi mersul tău cu Mine şi vestirea Mea de nuntă cerească pe pământ. Merg cu tine, Israele. Mergem, tată, din loc în loc, şi sfinţii merg cu Mine şi cu tine şi te poartă pe aripile slavei şi tu te vesteşti că eşti poporul Meu, iar Eu, Dumnezeul tău şi al celor ce vor crede ca şi tine în venirea Mea, în cuvântul Meu cu care Eu Mă las pe pământ. Amin.

– O, Doamne, noi, sfinţii Tăi arhierei, îţi dăm slavă pe pământ ca şi în cer, Doamne; Ţie, Care stai aşezat de-a dreapta scaunului măririi în ceruri. Noi, arhiereii cei mici, suntem binecuvântaţi de Tine, Cel mare, aşa cum Avraam a fost binecuvântat de Tatăl prin Melchisedec.

O, Tu, Cel pururea viu, mai înalt decât cerurile! O, Tu, Cel ce Te-ai adus pe Tine însuţi jertfă, Arhiereu desăvârşit în veac! Tu ne-ai binecuvântat pe noi, să fim ortodoxie peste pământ, şi am fost, dar arhiereii cei de azi nu mai ştiu să trăiască faptele credinţei drepte, şi nu este dreaptă credinţa lor. Şi dacă ei cred, faptele lor nu vorbesc despre credinţa dreaptă, şi ne este milă de ţara în care Tu Te faci cuvânt la sfârşit, şi lucrăm peste poporul Tău ca să lucreze el peste ţara cuvântului Tău, să lucreze credinţă dreaptă peste români, Doamne, că românul nu mai are învăţători, şi Tu ai profeţit în cartea de azi a cuvântului Tău că vei face din poporul Tău de azi învăţători de credinţă dreaptă. Şi iată, ai făcut, Doamne, că dacă nu făceai, românul nu mai avea învăţători de credinţă în Dumnezeu, de credinţă dreaptă şi de faptă dreaptă a credinţei. Tu eşti învăţătorul, iar poporul Tău duce învăţătura Ta peste oameni, şi oamenii vor învăţa calea ortodoxiei, calea credinţei cea din dar. Oamenii sunt învăţaţi din fire să creadă, dar credinţa cea din fire nu are roadă pentru mântuire. Credinţa este dar din cer peste om, şi Tu ai dat acest dar oamenilor şi l-ai trimis pe poporul Tău să împartă daruri oamenilor. Luat-ai pe Israel, sluga Ta şi robit-ai robime şi dai daruri oamenilor, Doamne.

O, Tu, Cel ce paşti pe Israel, ia aminte şi dă darul credinţei peste oameni, că mari sunt lucrurile Tale, şi pomenire ai făcut şi faci de minunile Tale, şi iată, taina lucrurilor Tale o vesteşte poporul Tău ca să dai moştenire oamenilor. Străpunge cu frica Ta trupul oamenilor ca să-i înţelepţeşti, Doamne, şi să ia în dar darul credinţei, că noi, arhiereii Tăi, suntem cu Israel cel de azi şi binecuvântăm din Tine pe cei ce cred în Israel, pe cei ce se scoală dintre neamuri ca să creadă; pe poporul român îl binecuvântăm ca să creadă în Tine, Cel venit cuvânt la români, Doamne.

O, Doamne, poporul Tău cel din români este munte în care Tu locuieşti, şi multe piscuri de munţi pizmuiesc muntele locuinţei Tale, că Tu ai locuinţă în poporul credincios ca pe muntele Sinai, Doamne. Dar să-l întăreşti pe cel mic din români, şi să binevesteşti pe România prin cuvântul Tău care curge din Tine, că Tu ai făcut din fiii cuvântului Tău învăţători de credinţă peste mulţi, Doamne. Cuvântul Tău pe care fiii Tăi îl dau oamenilor s-a făcut mare peste pământ, şi sub cortul acesta intră şi cel învăţat şi cel neînvăţat, ca să fie cu Tine, Doamne. Binecuvântăm din Tine pe poporul Tău, că mare este ungerea poporului Tău. Venim mereu la Israel cu har arhieresc şi punem întărire peste fiii cei credincioşi şi ascultători, şi lucrăm din cer peste Israel, peste cel iubit de Tine, Doamne. Arhiereii lumii nu se dau uşor bătuţi ca să iubească pe poporul Tău cel credincios, dar noi îl iubim, şi lucrăm lucrare arhierească peste cel ce Te poartă pe Tine cuvânt peste pământ, şi binecuvântăm din Tine pe poporul care Te dă oamenilor cuvânt de înviere şi de viaţă veşnică, o, Doamne, Arhiereule veşnic, Cel ce stai de-a dreapta scaunului măririi în ceruri. Amin, amin, amin.

– O, voi, treime de arhierei, întăriţi-Mi pe fiii cei unşi în grădină, întăriţi-Mi grădina Mea şi poarta Mea, ca să am cum să întăresc pe Israel. întăriţi întăriturile ca să pot da daruri oamenilor. întăriţi cu harul Meu din voi dragostea lui Israel. întăriţi-Mă pe Mine în Israel, în fiul din Israel, că Eu nu mai am om pe pământ care să ştie şi să vrea să Mă poarte în el. Voi sunteţi har întreit peste poporul Meu. Voi sunteţi sprijinul Meu ca să pot peste Israel. întăriţi întăriturile, că iată, grăiesc din Israel cerului.

O, cerul Meu grăieşte din Mine peste tine, Israele, fiul Meu cel de pe pământ, iar Eu grăiesc din mijlocul tău cerului, poporul Meu. Binecuvântat să fii de cei din cer. Binecuvântaţi să fie de tine cei din cer. Te binecuvintează mama Mea Fecioara şi pune peste tine dragostea ei, şi pune rugăciunea ei înaintea Mea pentru tine şi te ajută să mergi. Mergi, fiule Israele, mergi aşa cum a mers apostolul Andrei, care M-a dat pe Mine neamului român. Mergi, Israele, şi Mă dă în dar oamenilor şi învaţă mulţimile să mănânce cuvântul Meu, care se înmulţeşte în tine. Mergi, Israele, din loc în loc, că ai binecuvântare arhierească peste tine şi nimeni nu-ţi poate face nimic rău ţie. Mergi cu pas drept, cu credinţă dreaptă, şi învaţă pe om să calce drept, să creadă drept şi să fie ortodox ca Avraam, căci seminţia lui Avraam sunt sfinţii cerului pe pământ şi în cer.

O, oamenilor, îndeletniciţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu; Eu, Cel ce Mă fac cuvânt peste pământ ca să vă dau să beţi din râul vieţii, din cuvântul Meu, care se face râu al vieţii peste pământ. Vine Domnul din cer pe pământ şi Se face cuvânt. Vine Domnul cuvânt pe pământ. Amin, amin, amin.

Vin cuvânt în cartea ta, Verginico, trâmbiţa Mea cea de apoi. Locaşul tău este în Mine. Cuvântul tău, din Mine grăieşte. Amin.

O, măsura Mea este cuvântul. Este, oare, om pe pământ să înţeleagă de-ajuns de bine ce este Dumnezeu şi cum îşi desăvârşeşte El fiinţa Lui pe pământ şi în cer? O, astăzi nu mai sunt pe pământ oameni plini de Duhul Sfânt ca să aibă cu ce să înţeleagă pe Domnul peste pământ şi peste om. Dacă aş fi rămas cu trupul între oameni aşa cum am stat trei ani şi jumătate ca un Dumnezeu, şi nu ca până la treizeci de ani ai Mei, ar fi fost numai război pe pământ, căci oamenii nu vor să aibă Dumnezeu. Iată, şi peste om când îmi las lucrarea dumnezeirii Mele se face război pe pământ între cei buni şi cei răi.

Când eram coborât în tine, Verginico, ce mai pândă, tată, ce mai nelinişte se stârnise peste oameni, ce mai ură, ce mai război! O, şi Eu nu mai ştiam unde să Mă ascund cu tine şi cu poporul care venea la izvorul cuvântului Meu, că peste tot stătea omul rău la pândă ca să te dea pe tine la chin, şi pe popor să Mi-l împrăştie şi să Mi-l sperie cu prigoană. Antichrist avea oameni de-ai lui în fiecare casă, în fiecare bordei, şi ziceau oamenii că eşti proastă, că eşti desfrânată, şi te duceau la spitale de nebuni, şi te duceau la închisoare şi risipeau pe creştinii care se mângâiau cu cuvântul lui Dumnezeu, care ciripea din guriţa ta ca pasărea care-şi hrăneşte puii. Dar răbdarea ta a biruit, şi prin răbdarea ta tu ai câştigat multe suflete pentru Mine, şi din ele Eu am ales pentru vremea de acum când am pus hotar prigoanei şi când am dat celui dornic de Dumnezeu libertatea să umble după Mine, că iată, Eu sunt cuvânt, vin pe pământ cuvânt şi Mă dau oamenilor spre viaţă veşnică şi spre înviere.

Ai suferit prea greu pe pământ, ai fost prea îndurerată, tată, şi Eu ţi-am dat plata pe pământ şi în cer, că pe pământ, tu ai acum popor tare cu viaţa şi cu iubirea şi cu inima, şi în cer te bucuri de poporul tău. Nu e multicel poporul tău, dar e tare cu viaţa şi cu credinţa. Eu când M-am lăsat spre răstignire ca să-Mi arăt dumnezeirea prin înviere, am lăsat în urma Mea o mânuţă de ucenici, o sută şi ceva de inimioare prinse în dragostea de Mine, învăţătorul lor, şi s-au înmulţit apoi, şi când M-am înălţat după patruzeci de zile erau vreo cinci sute de suflete care s-au purtat pe urma Mea până la Muntele Măslinilor unde am stat ultima oară în mijlocul bisericii Mele, în mijlocul turmei Mele.

O, Verginico, am luat din poporul tău o mânuţă mică de copii, şi iată, mergem cu ei veste nouă peste pământ, şi ei sunt mici şi firavi şi sărăcuţi, dar n-are nimeni bogăţia pe care o au ei, că ei Mă au pe Mine cuvânt, şi s-au făcut împărţitori oamenilor, că vreau să-i fac pe oameni să se înveţe cu Dumnezeu, Verginico. îi iau cu uşorul pe oameni, că omul, cu anevoie crede în Mine şi în faptele Mele peste pământ, căci prea multă vreme a fost învăţat omul fără de cuvântul Meu, că la biserică omul nu mai poate înţelege nimic. Se duce omul din obişnuinţă la biserică; se duce să se boteze, să se cunune şi să se înmormânteze, că ştie că acolo e locul pentru acestea aşa cum în altă parte e locul pentru altele ale omului. O, omul, săracul, nu mai are nădejde. Omul are nevoie de nădejde, de mângâiere şi de credinţă. Mă duc, tată, cu fiii tăi cei mici, mergem din loc în loc cu ei şi le dăm putere să poată merge ca să mângâiem pe oameni cu cuvântul nădejdii şi să suflăm peste ei darul credinţei lucrătoare de mântuire şi să-i facem să înţeleagă ce este biserică şi ce este Dumnezeu în biserică, şi ce este preot şi ce este slujbă şi ce este viaţă cu Dumnezeu în biserică.

Tot ce am spus Eu prin guriţa ta, Verginico, iată, acum, cu puterea Mea vin şi împlinesc peste pământ şi peste România, tată, că e ţara Mea, e darul Meu de la Tatăl, e primul petec de pământ care s-a arătat când s-a întocmit pământul. E pământul din care Eu am plămădit pe om la început, şi am în el pe poporul Meu cel nou, născut din cuvântul Meu, că dacă din acest pământ l-am făcut prima dată pe om, tot din el l-am născut şi din cuvânt pe om, că M-am făcut cuvânt prin tine, Verginico, şi din cuvânt am născut un popor la sfârşit. Mulţi au trecut pe lângă cuvântul Meu vreme de patruzeci de ani, dar nu toţi cei care au mâncat s-au şi născut din acest cuvânt. Dar cine s-a şi născut din acest cuvânt, aceia născuţi sunt şi înviaţi sunt, şi peste ei moartea nu are putere, că necredinţa e cea mai grea moarte din cele ale morţii, iar cei ce s-au dus în necredinţă, aceia nu s-au născut din cuvântul acestei lucrări. Aceia doar au stat şi au mâncat, aşa cum veneau după Mine miile de oameni ca să mănânce din pâini, nu ca să se nască din cer, din cuvântul Meu şi ca să fie vii.

O, Eu am cuvântat cuvânt cu putere peste fiii cei mici, născuţi din Mine, şi le-am spus că voi ridica bărbaţi tari şi le voi da putere de îngeri ca să aibă grijă de Mine pe pământ, de Mine şi de lucrarea cuvântului Meu ca să fie semănată, ca să fie purtată peste pământ şi ca să-Mi întocmesc planul Meu, că Mi-e dor, Mi-e tare dor să-Mi văd planul gata, şi Mă zbat aşa cum se zbate un om ziua şi noaptea să-şi facă lucrul ce-l are de lucrat pe pământ. Aşa şi Eu Mă zbat, şi abia găsesc pe pământ om cu care să Mă sprijin în truda Mea, prieten pe care să Mă bizui cu taina cuvântului Meu, piatră pe care să Mă aşez şi să Mă odihnesc de munca Mea de mântuire a omului.

La început am luat lut şi l-am lucrat pe om şi am suflat peste el, şi după toată lucrarea cea de şase zile, abia că M-am odihnit. Dar acum, la sfârşit, după şapte mii de ani, abia, abia mai pot şi Eu, şi Mă muncesc, că omul e tare la cerbice şi M-a obosit, şi trag din greu, că lucrez prin om ca să Mă ajut, şi greu găsesc la om înţelegere, că omul e prins cu ale sale şi pe ici pe colo abia găsesc căldură şi casă şi pâine şi apă şi cale în om şi ajutor în truda Mea. Dar am cuvântat şi voi împlini şi împlinesc, că e vremea să împlinesc.

O, Verginico, Eu văd că Mă laşi pe Mine să grăiesc cu inimioarele cele dulci care M-au aflat trudind şi Mi-au întins mâna lor (Ioan şi Daniela, n.r.). O inimioară plină de fire îndumnezeită, şi lângă acest copil cu inimă de rândunică, altă inimă caldă şi prinsă de dragostea cuvântului Meu; doi soţiori, care s-au făcut soţii Mei, aşa cum apostolii Mei aveau soţi care ajutau lucrarea Mea cu ei peste oameni; doi copii cu inimă plămădită din iubire, şi acum iarăşi plămădită din iubirea Mea, de cuvântul Meu care vine pe pământ.

O, copii blânzi şi buni la suflet, ies cu cuvântul Meu cel dulce în calea voastră şi Mă plec şi vă mulţumesc cu cuvântul, căci Eu sunt cuvânt, şi aceasta este ce am Eu să vă dau. Cuvânt de iubire vă dau, cuvânt de mulţumire că aţi ieşit în calea urcuşului Meu şi aţi scos batista şi Mi-aţi şters şi îmi ştergeţi sudoarea, şi am să vă spun într-o zi cum am condus Eu drumul vostru spre Mine. Nu pe copiii Mei cei mici îi ajutaţi, ci pe Mine Mă ajutaţi, că Eu ies în căile voastre ca să vă ajut şi ca să Mă ajutaţi, şi fac cale ajutorului cel pentru Mine şi pentru fiii care Mă poartă pe Mine pe pământ. Să ştiţi, măi dulci copilaşi, că puterea cea sfântă şi bună în om, de la Mine este, şi în dar este în om. Şi vă voi dărui putere mare de sfinţenie şi de împărăţie a Mea în voi, şi aş voi să lucrez prin voi o lucrare mare pe pământ; prin voi şi pentru voi şi pentru oameni, şi Eu voi spune fiilor cuvântului Meu despre acest plan al Meu, şi ei vă vor vorbi de la Mine ca să înţelegeţi cum va fi tiparul lucrului vostru cu Mine, şi al Meu cu voi între fiii poporului Meu, în casa Mea, tată, că poporul Meu cel mic e casa Mea, şi satul cuvântului Meu e muntele Meu cel sfânt spre care vor curge mulţimi multe după apa cea vie a cuvântului Meu şi după slava Mea pe care o pregătesc spre vedere. Dar am nevoie de Duh Sfânt în om, am nevoie de adevăraţi prieteni, că Eu, tată, Mi-am pus viaţa pentru oameni, iar la cei cu care voi să Mă sprijin în venirea Mea de la cer la pământ, le cer iubirea, le cer credinţa, le cer trupul, ca să fie una cu trupul Meu, un trup cu Mine să fie, ca să am casă în cei ce Mă iubesc, şi pe care Eu Mă sprijin şi Mă voi sprijini pe pământ aşa cum pământul se sprijină pe stâlpii lui ca să stea şi să dăinuie înaintea Mea. Vă voi desluşi tainele Mele şi vă voi cere iubirea voastră atât cât puteţi voi să Mi-o daţi, pentru ca să v-o fac sfântă şi mare şi întreagă, că Eu lucrez peste picul vostru de iubire, şi din picul vostru voi vă veţi face întregi în iubire şi în sfinţenie, şi îmi voi face loc în voi, că nimic nu are omul dacă are ceva; nimic, nimic nu are decât dacă Mă are pe Mine în el cu slava Mea, cu viaţa Mea, cu sfinţenia Mea trup şi cuvânt în om. Voi face şi din voi trupul şi cuvântul Meu, căci voi sunteţi deprinşi cu ascultarea, voi aveţi o fire cuminte. Voi, din fire sunteţi plămădiţi să fiţi iubire pentru Dumnezeu. Voi sunteţi milă şi credinţă şi dăruire, iar celor ca voi le dau, că unii ca aceştia ştiu să dea lui Dumnezeu şi lucrului Său. Şi va fi să vă fac şi vouă mâinile voastre, ca să nu mai aveţi stăpân peste voi, şi să puteţi fi ai Mei, liberi pentru voi şi pentru Mine, şi ca să puteţi zice voi, în numele Meu să ziceţi unuia: „Du-te şi fă!”, şi să se ducă să facă în numele Meu, şi altuia să-i ziceţi: „Stai!”, şi acela să stea în numele Meu şi pentru Mine să stea înaintea Mea, că voi aveţi stofă scumpă în voi. Şi voi face din înţelepciunea voastră cea din fire înţelepciune cerească pentru voi şi pentru oameni, căci cea mai mare lucrare pe care poate s-o facă omul pe pământ, este lucrarea alături de Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Amin.

Mai am un copilaş plăpând şi dulce şi blând ca şi voi, şi s-a sculat şi el nu demult şi a zis: „Iată-mă, Doamne, ca să fac şi eu pentru Tine ce pot să fac”. îl iubesc, tată, şi pe el, că pe cine nu iubesc Eu când îl văd că Mă găseşte şi Mă recunoaşte şi Mă ia de mână ca să Mă ajute să ajung la inima omului de pe pământ? Şi voi mai avea copii ca voi, că am rostit cuvânt că voi ridica copii tari şi buni şi cuminţi şi le voi ajuta puterea, că Eu sunt vistierul celor sufleteşti şi al celor trupeşti. Şi dacă-Mi strâng copiii cei aleşi de sprijin, dacă-i ridic la lucrul Meu cel minunat, cum să nu grăiesc cu ei cuvânt de mângâiere şi de nădejde şi de iubire şi de viaţă veşnică? O, ce-i foloseşte omului lumea şi duhul ei şi viaţa ei cea fără de cale? Voiesc să vă dau cele de folos, tată, ca să ştiţi să fiţi, şi să aveţi ce aveţi, şi veţi avea. Amin.

O, inimioară de rândunică, am auzit cuvântul tău şi l-am scris în cer, şi te voi numi rândunică. Numele tău este Ioan, şi tu eşti un rândunel, şi Eu n-aş voi să te supăr cu nimic, şi fiii Mei cei mici se sfiesc în faţa iubirii tale, că tu ţi-ai băgat grumazul sub crucea Mea cea de pe pământ ca să Mi-o duci, şi îţi văd iubirea cât e de multă, şi te voi ajuta atât cât vrei tu să te dăruieşti lucrului Meu din zilele acestea. O, unde ai fost până acum? Crucea Mea a fost mereu grea în lucrarea Mea. O, de câte ori am stat pe loc cu ea că n-aveam cu cine s-o duc! De mult aş fi pornit cu ea prin lume, dar n-am avut putere singur, căci copiii Mei sunt mici, sunt cu mâinile goale şi n-au decât cuvântul Meu. Ce să-ţi dau ca să-ţi răsplătesc mila ta de Mine şi de fiii cuvântului Meu? O, îţi dau sfat bun pentru tine şi pentru Mine, şi te voi sfătui prin fiii Mei, căci ei sunt cuvântul Meu. Să fii precaut în credinţă, tată. Să ai grijă cum mănânci cuvântul Meu. Să ai grijă, copile scump, cum Mă aşezi în tine, că voiesc să-ţi dau mereu putere şi sănătate de duh şi de trup, dar cu tine le pot face pe acestea. Eu cu tine, şi tu cu Mine, şi niciodată tu să nu pierzi cuminţenia pe care o ai din fire, şi niciodată să nu pierzi umilinţa inimii, şi niciodată să nu iubeşti mărirea chiar dacă Eu te voi face şi mai mare pe pământ pentru Mine şi pentru oameni. Aceasta este scara măririi: să fii mic ca să fii mare. Eu sunt blând şi smerit cu inima. Să iei de la Mine. De la nimeni să nu iei decât de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima. Ferice vouă că n-aţi născut copii. Ferice celor cu mâinile nelegate. O, ferice Mie că n-aveţi voi copii, dar am Eu, şi v-am dat să aveţi ce am Eu, şi iată, vă dau din casa Mea ca să aveţi lucru cu mângâiere şi cu folos de viaţă şi de veşnicie cu Mine. Ferice vouă că v-aţi lăsat găsiţi de Mine, şi când v-am găsit M-aţi cunoscut că Eu sunt Dumnezeu cuvânt pe pământ. Să fiţi înţelepţi cu credinţa, să fiţi ca Avraam în credinţă. Feriţi-vă de necredinţa preoţilor şi a fariseilor, căci ca ei nimeni nu poate face mai bine şi mai întreg păcatul împotriva Duhului Sfânt, Care întregeşte în vremea aceasta lucrarea Treimii Dumnezeieşti peste oameni. Lucrarea cuvântului Meu este Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeieşti. Fiţi vii în mijlocul fiilor veacului acesta. Pământul este plin de trupuri fără viaţă, căci viaţă înseamnă voia Mea în om, viaţa Mea în om. Fiţi binecuvântaţi. Amin, amin, amin. Fiii cuvântului Meu pun mereu peste voi binecuvântarea Mea cea cu putere. Fiţi scumpi, căci cine are pe Dumnezeu de tată, acela este scump între oameni, căci oamenii nu ştiu ce înseamnă să aibă de tată pe Dumnezeu. Fiţi scumpi, fiţi scumpi, că M-am lăsat găsit de voi, şi voi v-aţi lăsat găsiţi de Mine, şi veţi fi; şi toţi un trup, o pâine vom fi. Eu sunt pâinea vieţii. Eu sunt pâinea care se coboară din cer. Eu sunt trup şi cuvânt, şi omul trebuie să fie trupul şi cuvântul Meu, una cu Mine. Eu vin cuvânt pe pământ, şi cine aude glasul Meu, să vină şi să fie una cu Mine, căci Eu sunt Cel ce sunt. Amin.

– O, Doamne, pâine dulce, mă plec în Tine cu bucurie ca să-Ţi mulţumesc că i-ai mângâiat şi i-ai însemnat pe cei ce-mi sunt şi mie scumpi pentru credinţa lor, pentru mânuţa lor întinsă spre crucea Ta, Doamne, că avem copiii plăpânzi, şi eu ştiu greul de pe pământ, că şi eu l-am purtat pentru lucrarea Ta, că lucrarea Ta e cu greutate, Doamne. O, dacă ar şti oamenii că nimic nu au din tot ceea ce fac ei ca să aibă! Dacă ar şti oamenii că tot ceea ce poate avea omul eşti numai Tu, ar vinde şi libertatea lor ca să Te aibă pe Tine de Stăpân şi ca să fie omul al Tău, Doamne. Şi aşa va fi, că Tu vei face inimi noi în oameni, şi oamenii vor bea din râul cuvântului Tău şi se vor lăsa născuţi din cer, şi Tu vei coborî slava Ta peste pământ, şi iarăşi va fi totul întru Tine, Doamne. Amin.

– O, Verginico, pace ţie întru Mine! Pace copiilor cu care am grăit cuvântul mângâierii Mele! Amin, amin, amin.