Face Sfânta Treime popas ceresc şi tocmeşte în această zi o gazdă de poposire cerească. Cerul este astăzi însoţit de cei ce au de mers în numele Domnului cu solia cea din cer din loc în loc. Se lucrează din loc în loc cu cuvântul cel din cer, iar cuvântul este întrupat în sulul acestei cărţi de mărturie cerească. Cuvântul lui Dumnezeu se face faptă, căci este faptă încă de la vestirea lui. Face popas cerul în această zi sub acest acoperământ, căci Dumnezeu este acelaşi ieri, şi azi, şi în veac.
Iată, dintre cei din cer care au venit pentru lucrul acestei zile, se desprinde dintre cei din cer cuvântul lui Verginica, cuvântul trâmbiţei din care a trâmbiţat Dumnezeu pe pământ mai înainte de slava care este aproape de arătare.
– Pace vouă, copii ai poporului meu! Pace de la Domnul Iisus Hristos, iar peste noi, cei ce suntem veniţi din cer, pace de la Domnul Savaot, Tatăl Atotţiitorul şi Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute!
Pacea cerului să se aşeze în ziua aceasta peste cei din cetatea Bucureşti-Ferentari, peste copiii poporului meu din această cetate. Un brăţic de copilaşi, o mânuţă de inimioare, dar la această masă am invitat şi altă cetate de la Bucureşti, chiar dacă am poposit în ea o dată, şi de două ori, în vremea întocmirii cărţii de mărturie pentru cetăţile poporului meu.
Copiii mei, m-a trimis Domnul pe pământ la voi, m-a trimis înapoi la voi, m-a trimis cu duhul, măi copii, căci aşa a fost scris în cartea acestei proorocii, în cartea acestei lucrări. Aşa mi-a spus mie Domnul când mă zbăteam cu duhul care lucrează pieire; aşa mi-a spus:
– Verginico, nu te pierde, tată, căci în zilele tale, în zilele care vin după tine, va fi să te ridici din nou şi să hrăneşti un popor mare, căci duhul tău va lucra de la Mine şi va semăna semănătură de înviere şi vom avea un neam nou, un popor nou, o viţă nouă şi un vin nou, întru împărăţia care se va aşeza de la Dumnezeu. Verginico, tu nu vei muri, tată. Tu M-ai purtat pe Mine în vasul tău de lut vreme de douăzeci şi cinci de ani; ai purtat pe Dumnezeu Cuvântul, Care a vorbit în vremea aceasta încă o dată cu Israel. Dacă Moise este viu şi lucrează în vremea aceasta, în tine a fost mai mult decât în Moise, că Eu vorbeam cu Moise, şi Moise vorbea poporului cuvântul cel de la Mine, dar cu tine nu a fost tot aşa. Tu ai fost trâmbiţa din care am sunat Eu mai înainte de arătarea slavei Mele. Tu ai fost fluieraşul în care am sunat Eu ca să-l învăţ pe Israel cântarea cea nouă, cântarea celor răscumpăraţi. Tu ai fost cuvântul Meu. Auzi tu ce ai fost? Auzi tu ce spun Eu, Dumnezeu Cuvântul? Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Verginico, iar tu ai fost cuvântul Meu şi cortul Meu în care M-am sălăşluit şi am locuit între oameni în zilele trupului tău. Dar în zilele duhului tău, tot cu tine sunt unit, căci tu eşti păstoriţa poporului tău. Te-am peţit, iubita Mea, încă de când erai în pântecele mamei tale, şi am făgăduit să fii a Mea şi te-am luat şi te-am albit şi te-am îmbrăcat cu podoabe de la Mine, şi apoi am fost cu tine şi te-am iubit. Şi de la Noi, de la lucrul Meu cu tine, şi de la lucrul tău cu Mine s-a zămislit un popor care s-a născut din cuvântul lui Dumnezeu, care a trăit din cuvântul Meu, căci scris este: «Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese de la Dumnezeu».
Verginica Mea, iubita Mea, biserica Mea, locaşul slavei Mele! O, cât de mult am vorbit Eu acestui popor din uşa cortului tău care M-a adăpostit pe Mine, Dumnezeu Cuvântul! O, iubita Mea, ce mult M-ai iubit! Că te-am luat şi te-am dus în cămările Mele şi iată, îţi preamăresc dragostea, căci după dreptate îţi preamăresc iubirea.
O, fiică a Ierusalimului cel nou, scoală-te, aşa am spus, scoală-te şi cântă poporului Meu şi poporului tău cântarea cea de înviere! Scoală-te şi hai să culegem via până nu se întinde umbra serii! Iată vremea ta. Scoală-te şi strigă pe uliţe, sună din trâmbiţă, să audă paznicii viei Mele şi să se gătească de veghe, că vine Stăpânul viei! Spune-le, Verginico, că Eu sunt Mielul lui Dumnezeu, Care iarăşi vine, precum este scris. Eu sunt Cel ce M-am dus la Tatăl ca să pot veni iarăşi la ai Mei, la cei pe care-i am din lume. M-am dus, şi de atunci M-am aşezat lângă Tatăl Meu şi lucrez cu cei pe care Mi i-a dat Tatăl din lume, şi iată, în zilele acestea îmi pregătesc poporul cel care va îmbrăca veşmântul cel alb şi va cânta cântarea răscumpărării; pregătesc poporul cel care va sta înaintea tronului slavei Mele, înaintea zilei Mele de glorie. Este scris că voi trimite sol mai înainte de ziua aceasta, îl voi trimite ca să întoarcă pe fii spre părinţi, şi pe părinţi spre fii, ca să nu vin pe neştire şi să lovesc pe cel mic al lui Israel.
Sunt cu cerul la voi, copii ai cerului sfânt. Deschideţi Scriptura ca să vedeţi cum se împlineşte ea sub ochii voştri. Eu sunt Mielul lui Dumnezeu, şi iată ce fac: iau cartea şi citesc precum am citit pe vremea trupului Meu în casa Tatălui Meu, căci aşa am citit atunci: «Duhul Domnului peste Mine, ca să binevestesc săracilor, ca să dau vedere orbilor şi să orbesc pe cei mândri, ca să ridic pe cei slabi şi să se plece înălţimile la glasul Meu, căci iată, vestesc anul plăcut Domnului», iar vouă, ca şi celor de atunci, vă spun: astăzi se împlineşte această Scriptură. Amin. Deschideţi Scriptura şi mâncaţi din ea fructele acestei vremi, căci via Mea este pe sfârşit. Deschideţi Scripturile, căci iată, Fiul Treimii Dumnezeieşti grăieşte din Scripturi încă o dată şi încă o dată pe pământ.
Aşa am grăit între voi pe vremea când era Verginica: «Israele, paşte, tată, Scriptura, că voi veni şi te voi întreba, şi dacă nu vei şti să-Mi răspunzi, vei fi tăiat şi nu vei mai ocupa locul în zadar», căci vor veni înălţimile cele înţelepte şi vor veni cărturarii la tine şi îţi vor cere apă din această fântână şi va trebui să scoţi să le dai şi să-şi stâmpere setea, căci aşa ţi-am spus Eu ţie, că voi lua apa de pe pământ şi va veni la tine Isaac Lachedem şi îţi va cere apă la poartă şi va trebui să-i dai să bea şi să se odihnească apoi de toată osteneala. Va veni acest om care M-a văzut pe Mine sub cruce, şi el va fi martorul Meu şi va fi prietenul tău, căci te va mărturisi pe tine de la Mine, măi Israele necunoscător, că nu cunoşti vremea în care eşti, dar deschide Scriptura şi citeşte şi vei găsi în ea vremea în care eşti tu ajuns. Vor veni prooroci şi magi de departe şi vor întreba de această fântână, dar Eu vă spun că au şi venit, şi tu nu cunoşti vremea cercetării tale, poporule creştin, popor cu nume dumnezeiesc şi cu merinde din cer coborâtă.
Măi creştine, te-am hrănit şi ţi-am adus tot ce mai era de adus, căci nu este adevăr pe limba mai-marilor bisericii Mele când îi aud spunând că le-am dat lor tot ce era să dau. Le-aş fi dat lor, dar şi ei, ca şi cei de atunci, nu cunosc vremea cercetării care vine în toată vremea de la Dumnezeu. Dumnezeu a fost cu toţi, de la o vreme la alta, din seminţie în seminţie, dar nici o vreme n-a fost să aibă fii de ajuns de împliniţi ca să nu ajungă la capătul ei cu răstignirea Fiului lui Dumnezeu, cu răstignirea Duhului lui Dumnezeu. Fiecare, din fiecare vreme, au crezut că au primit tot ce mai era să aduc, şi fiecare s-a făcut stăpân pe vremea lui pe cele ce veneau de la Mine, dar nici unul n-a fost să nu uite că Eu am spre păstrare ceva mai bun pentru cei ce plinesc vremea răbdării lui Israel. Au uitat apostolii Mei din vremile Mele toate, au uitat că Eu am spus pentru ei aşa: «Am încă multe a vă spune, dar nu le puteţi purta acum; iar când va veni Duhul Adevărului, Acela nu va vorbi de la Sine, ci toate câte vor fi, de la Mine va lua şi vă vor fi vestite». Şi când am zis „toate”, atunci am făcut o scară de la cer la pământ şi am împărţit şi am pus pe fiecare treaptă, măi Israele nepriceput; nepriceput, pentru că tu eşti îngâmfat din tălpi până în creştet şi nu voieşti să te smereşti şi să te uiţi pe treptele acestei scări. Vorbesc cu tine, că tu eşti cel mai mic, că părinţii tăi văd această scară şi plâng părinţii tăi că nu voieşti să fii tu mai mare decât ei la înţelepciune, că aşa este scara aceasta, aşa este calea care se termină cu poarta de intrare în Canaan. Că după ce Eu am luat iarăşi locul lângă Tatăl Meu, am ridicat unul după altul pe părinţii tăi, măi Israele hrănit cu Trupul şi Sângele Meu, şi le-am dat lor la fiecare ce era pe treapta acelei vremi. Unii au lucrat mila Mea, alţii au lucrat dreptatea Mea; alţii de după ei au lucrat altceva, că lungă a fost calea până la tine, şi fiecare au trecut prin vremea lor. Dar de tine este altceva scris, poporul Meu cel aşteptat de părinţii tăi. Te aşteaptă părinţii tăi să vii cu cele din urmă, să vii cu cele scrise pentru vremea ta, dar tu n-ai fost atent ca să fi învăţat această carte. Iată de ce am venit Eu. Am venit pentru că era scris în carte despre această lucrare şi ţi-am spus cum să înţelegi această carte şi cum s-o mănânci ca să te faci mare cu Mine şi să împlinesc cu tine cartea acestei lucrări, căci această lucrare este poarta de intrare în Canaan.
Am venit la tine şi am cuvântat în mijlocul tău şi te-am chemat din Egipt, căci Egipt este duhul lumii. Te-am chemat pe nume, Israele, şi ţi-am spus că tu eşti sluga Mea cu care voiesc să-Mi pregătesc arătarea. Iată vremea Mea, şi nu crezi. Dar nici cei de atunci care erau ai Mei n-au crezut că este vremea acelei Scripturi care a scris despre Betleemul Iudeii din care va ieşi Cel ce împacă pe om cu Dumnezeu. Proorocii cei mari şi cei mici au proorocit, şi ei nu ştiau ce este proorocia aceea, pentru că era pecetluită taina lui Dumnezeu până la plinirea ei. Iată, proorocul Isaia umple cerul de bucuria împlinirii care se vede din proorociile cărţii sale. Isaia nu era el. Eu eram Cel ce grăia în cuvintele proorociei; Eu eram. Eu şi acum sunt, dar iată, uneltire se socoteşte această proorocie, uneltire pentru cei ce se tem de calea adevărului cel adevărat, care vine spre împlinire de la Dumnezeu. Adevărul este Dumnezeu, dar cei ce se tem de Acesta, aceia nu umblă întru adevăr cu Domnul, şi de aceea se tem. Dar proorocul Isaia a prevestit cuvântul Domnului pentru această vreme atunci când a scris că «Mulţi se vor poticni şi vor fi prinşi în cursa robiei, şi această mărturie va fi ascunsă numai pentru cei ce umblă ca Dumnezeu, şi aceştia vor aştepta pe Domnul, Care-Şi ocroteşte viaţa Sa şi Care-Şi ascunde faţa Sa». Şi iată iar, ca şi atunci, iau cartea şi citesc din ea în ziua aceasta, citesc între ucenicii Mei, între cei care am pecetluit această învăţătură: «Iată Eu şi pruncii Mei cei daţi Mie de la Tatăl, Care locuieşte în Sion; iată Eu şi lucrarea Mea şi pruncii ei, care sunt spre semne şi minuni despre care nu s-a mai pomenit în Israel». Şi din ei voi lua şi voi prăsi un neam nou, un popor nou, un Israel nou, spre răscumpărarea făpturii Mele, căci acest popor este chipul Meu, este mâna Mea, piciorul Meu, ochiul Meu, obrazul Meu şi trupul Meu; este aşternutul Meu întru care binevoiesc. Aceştia s-au lăsat lucraţi, iar din acest aluat voi face un lucru nou, un Ierusalim nou, care vine de la Dumnezeu, şi voi face un pământ nou, o începătură nouă. De aceea spun Eu că cele pentru vremea aceasta, cele pentru scara aceasta au fost pecetluite până acum, şi nu se poate desfiinţa această Scriptură rostită de îngerul care i-a spus lui Ioan cel iubit: «Nu scrie cele ce au vorbit cele şapte tunete, căci este pecetluită taina aceasta până la vremea de pe urmă».
România este a Mea şi este creştină de la naşterea ei şi este întâia chemată, şi se bucură părinţii bisericii pentru naşterea acestei lucrări, dar plânge strămoşul tău, creştine, plânge, că te vede că nu cunoşti vremea cercetării tale. Nu cunoşti, că nu ai rădăcină, şi dacă nu ai, nu ai, căci rădăcina ta şi înţelepciunea ta, acum nu mai ai de unde s-o prinzi decât dacă asculţi pe Duhul Sfânt, Care lucrează peste tine şi strigă la tine şi îţi spune: deschide Scripturile, Israele, şi caută rădăcina ta şi lasă-te altoit ca să poţi da mlădiţe noi, că vremea care vine este vremea cea nouă, despre care scrie în Scripturi, în prooroci şi în psalmi. Proorocii au scris despre vremea Mea şi despre vremea ta, dar trupul tău, măi Israele, este de la Avraam şi până în zilele tale, şi iată, zilele tale sunt zilele Mele despre care scrie în Scripturi şi pe care părinţii tăi le-au văzut de departe şi au nădăjduit în ele.
învăţătorii legii din vremea trupului Meu veneau spre Mine şi Mă ispiteau ca să-Mi găsească vreo vină după lege şi să stârpească lucrarea pentru care venisem de la Tatăl Meu. Căci atunci când am slobozit de păcatele ei pe femeia aceea prinsă de ei, şi pe care ei o aduseseră la Mine, ei erau în duhul lor şi nu ştiau de unde sunt Eu, şi prinseseră să Mă ispitească zicând: «Unde este Tatăl Tău?», iar Eu aşa le-am spus: «Dacă voi M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu. Voi sunteţi din cele de jos, din lumea aceasta, dar Eu sunt de sus, nu din lumea aceasta, şi dacă nu credeţi că Eu sunt de la Tatăl, veţi muri în păcatele voastre, căci Cel ce M-a trimis pe Mine este cu Mine, fiindcă Eu îl ascult pe El, şi aşa vorbesc, precum Mă învaţă El». O, dar cuvântul Meu nu încăpea în ei, precum nici azi nu încape această lucrare în inima mai-marilor bisericii Mele.
O, iubita Mea, biserica Mea iubită, dacă tu ai iubi pe Dumnezeu, M-ai iubi şi pe Mine, căci de la Dumnezeu am venit cu această lucrare de înviere. N-am venit de la Mine însumi, ci Tatăl M-a trimis, dar tu, Sionul Meu iubit, nu cunoşti grăirea Mea, şi iată ce-ţi spun, Sionul Meu iubit; citesc şi pentru tine şi îţi amintesc din cartea cea din cer coborâtă, căci aşa am spus atunci, şi s-a scris cuvântul acesta, şi aşa am spus: «Cel ce este de la Dumnezeu, acela ascultă cuvintele lui Dumnezeu». O, nu zi şi tu ce Mi-au zis cei de atunci! Să nu zici, Sioane, că am demon, să nu Mă necinsteşti şi tu ca atunci, să nu Mă tăgăduieşti ca şi cei de atunci. Deschide bine şi citeşte bine şi vei găsi această vreme în Scriptură, vei găsi această lucrare în Scriptură, căci Avraam a fost fericit să vadă această vreme, şi iată, o vede şi se bucură. Să nu iei şi tu pietre, Sioane, să nu arunci şi tu în Mine, căci acum nu Mă mai ascund ca şi atunci, şi voi trece prin mijlocul tău şi voi rosti cuvânt şi îţi voi spune: Eu sunt mai înainte de Avraam, şi iată, Eu sunt Alfa şi Omega, sunt începutul cel nou, care vine spre plinirea vremilor cerurilor.
Am venit în grădina Mea ca să-Mi gătesc mireasa Mea, căci România este ţara strălucirii şi peste ea voi aşeza tronul slavei Mele. Am venit la străjerii tăi, Sioane, şi voiesc să intru să-ţi văd faţa, să-ţi spăl veşmântul şi să te împodobesc şi să te păstoresc după inima Mea şi nu după inima ta; după voia Mea şi nu după voia ta, căci vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, că aceea nu are pe Dumnezeu Cuvântul.
Am venit să-ţi aduc aminte de tinereţea ta, căci erai frumoasă, iubita Mea, biserica Mea iubită. Era sănătos trupul tău, era după trupul Meu, după chipul şi asemănarea Mea. Stăteai aciuată pe sub pământ, dar erai frumoasă, fiică a Sionului, şi am lăsat peste tine Trupul şi Sângele Meu, şi Hristos a rămas peste tine cu trupul, şi am făcut din tine un trup viu şi sănătos, ca să fii tu trupul Meu, chipul Meu, mâna Mea, mersul Meu şi viaţa Mea. Dar am lăsat în mijlocul tău cuvântul Meu, firul Meu cel ceresc, ca să vorbesc în mijlocul tău şi să faci tu ce-ţi spune Dumnezeu să faci.
O, copii ai Sionului, aşa am zis prin Duhul Sfânt: «în trupul lui Hristos să fie mădularele toate şi să fie împlinire în trupul lui Hristos; să fie apostoli, să fie prooroci, să fie învăţători şi lucrători de minuni, să fie tămăduitori de suferinţe, să fie cârmuitori şi tălmăcitori», şi am zis să fie dragoste şi unire între mădulare, ca să pot locui în mijlocul Sionului Meu, în inima creştinului Meu, şi să le fiu lor Dumnezeu. Dar dacă tu, Sioane, nu vrei să fii în Duhul Meu, nu vrei să fii în Duhul Sfânt, Eu nu pot cu duhul lumii. Nu poţi şi cu Mine şi cu Irod, nu poţi şi cu Mine şi cu lumea, căci aşa am zis: «Ieşi din lume, poporul Meu, ca să nu guşti din vinul ei!». O, masa Mea e masa Mea, măi Israele, şi este şi a ta, dar nu mai întina masa Mea, că Mă duc de la tine dacă faci aşa; Mă duc, şi n-ai să Mă mai vezi până ce vei auzi: «Binecuvântat este Cel ce iarăşi vine întru al Său nume!». Dar nu ţi-am spus Eu ţie aşa? Aşa ţi-am spus: «Mă duc şi iarăşi vin, căci cel ce face voia Mea, la acela voi veni şi voi cina cu el şi Mă voi arăta lui». Aşa ţi-am spus, poporule creştin, şi aceasta este lucrarea pe care ţi-am spus-o atunci. Nu fi îngâmfat, măi Ierusalime, căci iată, tu nu te smereşti, iar în mijlocul acestui neam este o lucrare pe care, dacă o spune cineva, nimeni nu poate s-o înţeleagă, dar ea lucrează şi se va vedea lucrând, căci Domnul este această lucrare. Iată, vine Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, şi tot ochiul va vedea această slavă!
Binecuvântată să fie lucrarea care se lucrează astăzi în acest acoperământ. Verginica grăieşte cuvântul ei acum şi întocmeşte carte de mărturie pentru cetatea Ferentari.
– Din nou, pace vouă, celor din această cetate, căci Domnul a voit să vorbească pământului în ziua aceasta, şi a vorbit Domnul!
Şi iată, acum vorbeşte mămica Gigi cu poporul ei din Ferentari. Să se ridice şi să răspundă la apel această cetate! Şi iată ce minune, că în mijlocul vostru sunt veniţi cu mine cei ce au plecat la mine, căci am şi la mine din această cetate. Am la Domnul popor din această cetate, şi iată, sunt şi aceste sufleţele în ziua aceasta de mărturie cerească. Nu vă bucuraţi voi cât se bucură aceste sufleţele. Aceste sufleţele văd mărirea pe care o am eu de la Domnul şi se bucură cu cerul şi cu mine şi au trecere mare în cer cei ce sunt veniţi din această lucrare, cei ce au plecat cu viaţă din această lucrare.
Copiii mei de la Ferentari! Vă spun copiii mei; aşa spun eu poporului meu. Ce mai faceţi voi, măi mămică? V-a spus vouă cineva despre vremea mea? V-au spus păstorii mei despre vremea mea? V-au spus cum este vremea mea? O, vine vremea să mă ridic în picioare, iubitul meu popor. Am fost peste tot, am fost din loc în loc, am trâmbiţat peste tot ca să deştept pe de-a rândul pe poporul meu. Cine s-a deşteptat, s-a deşteptat, şi cine nu, nu. Poporul meu zice că s-a deşteptat. Zice, dar vine, măi mămică, o zi de examen, şi e greu acest examen. Tot creştinul care are pe el semnul acestei lucrări, va trece un examen ceresc, pentru că eu, peste tot pe unde am fost, aşa am spus: „Poporul meu, mă aşteaptă Dumnezeu cu tine; eşti scris în sulul acestei lucrări şi nu este nicăieri loc pentru tine şi nu poţi fi lipsă la acest examen”. Acest popor va fi deosebit încercat pentru Dumnezeu, şi nu se poate prezenta la proba cerească din altă parte, pentru că acest popor este scris pe masa acestei lucrări. Am voit să fie fericit poporul meu, eu aşa am voit, dar el n-a suferit să primească nici mustrare, nici certare, nici trezire, nici îndreptare, nici duh smerit.
O, dacă vorbesc la Ferentari, vorbesc, măi poporul meu, pentru toată turma ta, pentru tot trupul tău, căci tu eşti de peste tot poporul meu. N-ai voit, poporul meu iubit, să crezi în mine şi în iubirea mea, şi dacă te-am mustrat sau te-am certat spre îndreptare, asta am făcut-o din iubire, mămică, aşa cum faci tu cu copilul tău, cu copiii tăi. O, ce durere, că mulţi din poporul meu nici n-au voit să mă primească. Au spus că nu sunt eu şi au închis uşa şi m-au lăsat să plec ca pe o necunoscută. Dar eu am spus aşa: creştine, dacă tu ai crezut în această lucrare toată viaţa ta, în zadar ai crezut dacă acum nu crezi când eu vin din cer la tine să-ţi dau plata credinţei tale. Adu-ţi tu aminte, poporul meu iubit, când vorbea Domnul cu tine prin mine şi îţi spunea: «Nu acest trup e Domnul, şi acest trup este un vas al Duhului Sfânt». Şi iată, şi eu îţi spun astăzi ţie: nu aceşti trimişi sunt eu, şi aceştia sunt vase în care se deşartă duhul meu, căci aşa ţi-a spus ţie Domnul, poporul meu, că după ce eu voi fi cu cerul, atunci va vorbi cerul cu tine prin rămurele şi nu te va lăsa. Aceştia pe care eu îi trimit, aceştia s-au lăsat cu mine şi numai cu mine, şi de aceea m-am putut lăsa eu în ei.
O, această lucrare e prea mare, măi Israele, e prea mare pentru ca să te mai duci în altă parte şi să nu ai păcat că te-ai dus de la ea. Eu am fost prea bună cu tine, măi poporul meu, căci voiam să trec pe lângă tine şi să te strig, şi dacă nu-mi răspunzi bine, să trec înainte. Şi n-am făcut cu toţi aşa, şi am cercetat pricina fiecăruia şi inima fiecăruia şi am zis aşa: „Poporule creştin, dacă tu nu mă primeşti, dacă tu nu faci pace între mine şi tine, iau pacea mea de peste tine şi vei simţi că am luat-o”. Am zis că iau mâna mea de peste tine şi vei şti că am luat-o, şi ai văzut că am luat-o.
O, vorbesc cu tot poporul meu, şi cu cel pe la care am trecut mai înainte. Dacă poporul meu era după voia mea şi nu după voia sa, ar fi putut să cunoască întoarcerea mea, dar una este să fii în duhul meu, şi alta este să fii în duhul tău, şi iată, tu nu te poţi cunoaşte nici pe tine, dară pe cel ce zici că este cu tine şi de partea ta! N-a avut poporul meu aplecare de duh, şi de aceea nu m-a putut cunoaşte. Şi acum, ce să fac eu cu tine, creştine? Iată, eu am împlinit ce am spus, căci sunt cerească, şi din cer am spus. Am spus să te pregăteşti, creştine, ca să fii cu lucrarea aceasta, şi am spus să nu cumva să huleşti Duhul ceresc, să nu cumva să te grăbeşti să judeci cum vrei tu, şi am spus să crezi şi să fii cu lucrarea aceasta. O, dacă tu credeai, erai în lucru cu mine şi tu, dar eu n-am avut încredere în tine, de vreme ce tu nu ai avut în mine. Dar nu ţi-am amintit eu ţie, copilul meu? Ţi-am amintit de cuvintele Domnului, că Domnul spunea demult acestui popor: «Creştine, spală-ţi bine faţa în acest vas ca să poţi intra cu această lucrare, că vei voi să intri şi nu vei putea, şi vei da mii de lei să intri, şi uşa nu se va auzi deschizându-se, că te-ai jucat cu această proorocie». O, e mare această proorocie, şi să vezi tu ce mare va fi şi ce mult îşi va lărgi cursul ei, şi vor veni de la răsărit şi de la asfinţit şi vor sta la această masă. Vor intra cei străini şi vor învia şi vor întreba: „Unde este cel care are numele înscris în această carte?”. Şi le vor răspunde îngerii cei păzitori ai acestei lucrări şi vor spune: „Aceştia au hulit Duhul Domnului, că şi-au plecat urechea lor şi s-au făcut părtaşi păcatului”; că zicea Domnul odată: «Israele, dacă tu auzi de la mama ta, de la fratele tău, de la neamul tău sau de la lume, dacă tu auzi hule şi pizmă, vinovată va fi urechea ta. Şi dacă tu vezi şi primeşti pe cel ce huleşte, vinovat este ochiul tău».
De ce crezi tu că venisem eu înapoi la tine, măi copilul meu? Ca să te dezbrac de haina ta şi să te îmbrac cu haina mea. Am venit ca să iau din tine duhul tău şi să-l pun pe al meu, ca să fii un duh cu mine şi o iubire cu mine, dar tu ai crezut altceva, şi ai făcut cum ai crezut tu, şi văd că tot nu eşti cu pace, măi poporul meu. Te-ai pierdut în tine, măi copilul meu, şi nu vrei să ieşi din tine ca să te uiţi şi tu să vezi ce fel de vreme vine. Ce să-ţi fac? Ai zis că e bine cum zici tu.
Vino-ţi în fire, poporul meu iubit! Vino spre mine, mămică, şi nu te întrista pentru ceea ce am făcut eu, căci pentru tine am făcut, copilul meu. Iată, eu dacă m-am dus la Domnul m-am dus şi am venit ca să pregătesc loc, ca acolo unde voi fi eu, să fie şi ai mei. Am venit să pregătesc loc, ca acolo unde sunt ai mei, să fiu şi eu. Aşează-te cu inima, măi copilul meu, căci în casa Domnului vor fi multe locaşuri, şi iată ce vă spune mămica: faceţi-vă cărări prin această lucrare, primiţi duhul meu, ca să fiţi în curţile Domnului. Va fi mare slava care vine, dar poporul meu nici acum nu crede, nici acum, mămică.
M-am dus şi am aşteptat şi am plâns pe la porţi şi n-a voit să mă cunoască poporul meu. El a voit, dar n-a ştiut cum să vrea, căci este o povestioară sfântă despre o femeie care L-a visat pe Domnul Iisus Hristos şi i-a spus că vine mâine în casa ei. Şi femeia a crezut şi s-a sculat din vreme şi a făcut curat şi a făcut mâncare şi căldură, căci a crezut pe Domnul. Şi, stând şi aşteptând, a bătut la ea la poartă un sărac, şi apoi un bolnav şi, iarăşi, a bătut un străin, dar ea pe toţi i-a rugat s-o ierte că acum ea aşteaptă pe Domnul şi este atentă să-I facă Domnului primirea cea mai bună. Şi s-a făcut noapte şi Domnul nu venise. Şi aşteptând pe Domnul, a luat-o somnul şi iarăşi a văzut pe Domnul, trecând prin faţa casei, şi L-a strigat: „Doamne, Te-am aşteptat până târziu. N-ai mai venit la mine. Mă pregătisem pentru Tine, dar n-ai venit”. Şi Domnul ce i-a spus? „O, am venit, de trei ori am venit şi n-ai ştiut să Mă cunoşti şi nu M-ai primit!”, şi Domnul a mângâiat-o şi a trecut înainte. Aşa şi tu, poporul meu iubit, n-ai ştiut să mă cunoşti, n-ai ştiut cum să lucrezi, n-ai ştiut cum să crezi în Dumnezeu, căci dacă ai crezut în această lucrare, trebuia să crezi în ea până la sfârşit, căci Dumnezeu a fost şi este în această lucrare până la sfârşit, şi eu sunt prin această lucrare până la sfârşit.
Copiii mei din Colentina, să mă iertaţi, mămică. Am tras mâna mea de deasupra voastră şi şi-a făcut loc certarea cea de la Domnul, dar n-am făcut nimic până n-am venit să vă spun mai întâi. Mama Gigi vă spune din cer: sănătate duhurilor voastre, căci nu va fi vindecat trupul până nu se va vindeca duhul, până nu-mi veţi vindeca duhul meu cel rănit de dor după voi. E rău fără mine pe cărare, e greu, mămică. Eu m-am dat din calea voastră atunci când m-aţi gonit, căci m-aţi gonit, aşa cum a făcut femeia cea cu povestioara ce v-am spus-o. Aceşti copilaşi sunt ai mei, sunt mâna mea, picioarele mele, graiul meu, ochiul meu şi duhul meu. Ferice celor din poporul meu care au primit ca din partea mea pe aceşti micuţi ai mei; ferice celor ce m-au cunoscut pe mine întru ei. Iată, eu sunt cu ei mereu, şi am făcut un lucru minunat cu ei. Am făcut o corabie, şi vor ţâşni izvoare vii din locul acesta, căci această corabie este plinirea acestei lucrări, este cortul care va avea în el pe Dumnezeu Cuvântul, este aşternutul lui Dumnezeu în mijlocul României. Bucuraţi-vă, măi copii, şi fiţi treji! Duceţi viaţă de îngeri, căci vor veni noroadele cele de departe şi se vor uita la acest popor şi nici un creştin nu va putea să şteargă de pe fruntea lui semnul acestei lucrări. Cei care au hulit vremea ridicării mele, aceia nu vor mai huli, căci râsul lor va fi prins de durere şi de lacrimi. Cei ce au stat îndoiţi de această slavă, aceia nu vor mai grăi nimic, căci se adunau doi, şi trei, şi zece, şi vorbeau cum voiau, şi iată, nimeni nu va mai spune nimic. Ridicaţi-vă toţi cei ce aţi gustat din apa acestui izvor ceresc, căci în pământul cel nou al Ierusalimului cel nou nu vor mai rămâne decât cei drepţi întru Dumnezeu.
Vor veni dureri peste poporul meu. Nici un creştin care a cunoscut pe Domnul prin acest izvor, nici unul nu va putea uita pe Domnul; nu va putea, pentru că Domnul nu va uita pe cel ce a fost şi nu mai este cu El, pe cel ce a hulit, pe cel ce s-a smintit. Vai de creştinul care acum se dezvinovăţeşte pe sine, căci fiecare va primi ce are de la Domnul, căci Domnul va cerceta acest popor. Vai de creştinul care va face ce a făcut Petru când a spus: «Nu-L cunosc pe Omul acesta»! Vai de cel ce va spune: „Nu am fost cu lucrarea aceasta, nu cunosc lucrarea aceasta”! Dar nu este scrisă această lucrare?
Copiii mei din Ferentari, puţineii mei! Iată, voi n-aţi primit până acum strigarea mea. Abia acum am ajuns la voi, dar eu nu folosesc uşa cea pământească, ci intru pe uşa duhului. Am făcut popas la Ferentari. Duhul meu stă şi priveşte şi apoi însemnează cu pecetea acestei lucrări pe cei din cetatea Ferentari. Peste tot pe unde am poposit, aşa am spus: „Luaţi din duhul meu şi fiţi un duh cu mine!”, şi cine a luat, a luat, şi cine nu, nu a luat. Copiii mei, nu vă pierdeţi de pe cărare. Duhul lumii vă strigă. Nu vă uitaţi înapoi. Nu mai este cale înapoi, nu mai este de acum.
Poporul meu, lasă-te lucrat de Dumnezeu, ca să nu te osândească pecetea pe care o porţi, căci se va vedea scris pe tine numele lui Dumnezeu pe care l-ai primit prin această lucrare cerească. Păstraţi-vă vasele curate. Fiţi cu mâinile curate, fiţi cu inimile curate. întoarceţi-vă, voi, copii căzuţi de la credinţă, şi eu vă voi mângâia pe voi şi vă voi aduna pe voi, căci voi face un Ierusalim frumos şi va intra pe porţile sale poporul meu şi va fi martor lui Dumnezeu acest popor. Chiar şi cel care a hulit şi a obosit hulind, chiar şi acela va fi martor pentru această lucrare, căci Domnul va ridica pâcla aceasta şi se vor vedea zorile Ierusalimului nou, dar eu vă spun că s-au şi văzut.
Pace vouă, copii ai acestei cetăţi! Pace vouă, copii ai poporului meu! Pace celor aleşi şi chemaţi şi credincioşi ai acestui popor! Nimeni nu va mai fi ca să nu creadă. Pace de la mămica Gigi, copii ai acestei lucrări! Mama Gigi se uşurează, căci iată, această cetate era fără de trâmbiţa cea deşteptătoare. Scoală-te bine şi tu, cetatea mea din Ferentari! Scoală-te, mămică, şi fă ochii mari şi nu te abate de pe acest drum. Toate drumurile se vor termina, dar acest drum va fi cu glorie.
Pace păstorilor poporului meu! Pace şi celor ce au ajuns cu solia mea în cetatea Ferentari!
Iată, pace vouă, celor din Colentina, celor ce primiţi pacea mea, iar celor ce nu o primiţi, pacea mea se va întoarce la mine. Eu pe cine iubesc îl mustru şi îl înţelepţesc, dar pe cel ce nu mă iubeşte, eu nu ştiu de unde este acela, chiar şi când se va vedea pecetea acestei lucrări pe fruntea acestui popor.
Pace vouă, tuturor celor ce sunteţi alături cu cele din cer împlinindu-le! Iubiţii mei, se apropie vremea slavei văzute. O, cât aş dori să nu plângă nimeni, să fie numai bucurie, dar bucuria şi lucrul ei trebuia să fie gata pregătite până acum. Un pas mare, iubiţii mei, şi veţi câştiga într-o clipă şi vi se va măsura aceeaşi măsură ca şi celor ce au lucrat din zori.
Să fie pace între mine şi poporul meu! Să fie credinţă şi inimă cerească!
Pace peste Israel! Amin, amin, amin.
01-02-1992
