... O, fiilor, de aş mai fi în trup, n-aş mai putea sta pe pământ. Trupul Meu este de-a dreapta Tatălui, iar Duhul Meu a venit să plinească lucrarea. Eu sunt Cel ce am fost cu trup şi M-am pogorât în iadul cel mai întunecat, de am scos pe cei iubiţi ai Mei. Am zdrobit porţile iadului, am iertat orice păcat, cu sângele de pe cruce, şi am trecut din legea veche în legea nouă, în cer şi pe pământ. Nu am murit, ci a fost o lucrare mare. Am avut putere să ridic sabie asupra fariseilor şi să le zdrobesc lucrarea.
Vai de păcătosul care s-a întors la păcatele sale! Fiule Israele, ţine-te bine, că Mă uit din cer la tine; privesc de la Tatăl Meu la tine şi nu te părăsesc. Nici pe păcătos nu-l părăsesc, dar la ziua de judecată se va desparte.
Poporul Meu, de ce nu-l cunoşti tu pe vrăjmaşul tău, care te duce la moarte şi la sabie? Eu îţi trimit cuvinte de salvare, dar pe Mine nu Mă iubeşti aşa cum îl iubeşti pe duhul rău. A făcut Dumnezeu ca prin acest lut să se facă lucrarea şi îţi voi arăta la sfârşit toate, toate buturugile, toate potecuţele pe unde am urcat cu peştişori, pe unde am tras corăbioara, şi toate malurile pe unde am tras. Şi ce te vei face tu, creştine cu inimă de piatră şi cu trupul întinat?
O, au ieşit pe pământ multe lucruri cu bani, dar pe Dumnezeu nu-L puteţi plăti cu bani. Cum să mai fac Eu din omul de azi ca să ajungă ca Petru şi ca Pavel? O, am nevoie de ucenici!
Am lăsat omul numai un minut, şi când M-am întors, l-am găsit ca porcul, tăvălit în noroi; l-am găsit în crâşmă şi în locuri murdare şi am plecat plângând. De unde să iau altul? Nu am pe nimeni dintre voi ca să-Mi duc lucrarea la capăt, dar vă spun că cea mai mare osândă şi blestem cade pe veacul acesta.
Vai de creştinul care nu are viţă lângă cuibul său şi se duce să cumpere băutură de la duhul rău! O, floricică a lui Dumnezeu, care eşti ruptă din cuvântul Meu, dacă ai vedea cum umblă duhul rău cu trupul tău în braţe şi îl duce în locuri necurate!...
Omul lacom la toate, strică zidirea lui Dumnezeu. Lăcomia este de la duhul rău. Fiule, posteşte, tată, că-ţi piere pofta, şi cere de la Dumnezeu înfrânarea trupului tău. Tată, te scoli noaptea şi nu poţi face rugăciunea, ci poţi alte lucruri urâte şi trec ore întregi aşa. Tinere, Mă dor ochii uitându-Mă la păcatele tale. O, parcă tu ai fi acela care ţii cerul şi pământul în palmă. Ah, ce durere mare!
Floricelele Mele, fiţi una cu Mine la întristare şi la suspinare şi să vă doară inima şi pe voi cum Mă doare pe Mine. O, tată, îl vezi pe fratele tău făcând păcate. Fii cu durere, chiar dacă nu este rudă cu tine, că vă spun că dacă ar scăpa cineva din iad, n-ar mai face ce faci tu, şi ar veni la tine din lume şi te-ar scutura până ţi-ar sări dinţii din gură.
Am cuvinte minunate, dar cui să le dau? Aceste cuvinte sunt mai curate ca aurul, şi credinţa voastră nu-Mi îngăduie să vi le dau. Zici că eşti creştin, dar sticla din mână nu o laşi. Ştii că eşti şofer şi nu bei, că te dă afară din serviciu, dar din împărăţia lui Dumnezeu nu te dă afară? De la serviciu, nu lipseşti o oră, că te dă afară, dar din grădina lui Dumnezeu nu te temi că te dă afară când lipseşti?
Ierusalime, vine ca să ia din puii tăi. Priveşte cum vine, azi mai mult, mâine mai mult, până cuprinde totul. A intrat diavolul, a trecut graniţa, a intrat în România şi a prefăcut tot.
Nu vreau averea voastră, nici banii, nici casă. Vreau milă şi ascultare, căci durerile sunt din împărăţia cerurilor.
Merge păcatul din om în om, până la cel din urmă om, dar dacă cel din urmă om biruie păcatul prin fapte, câştigă. Asculţi şi cânţi, dar nu eşti fericit decât numai dacă împlineşti. Acestea sunt ca şi coaja mărului frumos.
Ce frumos este în oraş! Scrie bufet, tutungerie, alimentară; numai moarte nu scrie, dar scrie moarte în altă limbă. Nu te ridica împotriva Mea, că ai dreptul să spui de ce nu ţi-am spus că scrie moarte. Nu este păcat să cumperi, dar numai ce trebuie. Fericiţi cei din oraş dacă nu vă veţi atinge hăinuţele de această smoală.
Floricelele Mele, fiţi cuminţi, că nu veţi rămâne neadăpate şi neudate. Puţin mai e şi se schimbă lucrurile şi se slobozesc mâinile legate ale credinţei.
07-01-1972
