Cartea Mea din zilele acestea stă deschisă ca să-Mi așez în ea cuvântul și să meargă el peste pământ împlinindu-se și slăvindu-Mi venirea, o, și am martori ai venirii Mele pe cei ce-Mi deschid când glasul Meu grăiește de deasupra cetății cuvântului Meu ca să se facă faptă tot ce Eu grăiesc, tot ce aduc, tot ce așez la lucru, ca să fie văzute apoi împlinirile și să se înmulțească dragostea și dorul după Mine din partea celor cărora Eu, Domnul, le fac prilej să se întâlnească în zilele acestea cu Dumnezeu Cuvântul, cu venirea Mea cuvânt pe pământ.
Îmi fac mereu cu cuvântul intrare slăvită și Mă așez apoi la masă în cetate și sunt întâmpinat de fiii cetății, iar în ziua aceasta stau la masă împreună cu martorii nașterii Mele de acum două mii de ani, mama Mea Fecioara, tata Iosif și copilul lui, păstorașii care au coborât să Mă vadă după ce îngerii li s-au arătat ca să-i pună pe cale spre ieslea care M-a primit ca să Mă nasc, și apoi magii după lunga lor călătorie spre Pruncul Împărat, dăruindu-I daruri de mare preț, și iată ce frumos tablou ceresc pregătit de Tatăl Savaot în vremea aceea, Tatăl ceresc, și aceasta este ziua amintită astăzi, și pe care Eu, Domnul, Pruncuțul de atunci, o împodobesc frumos, înfășurând-o în glasul cuvântului Meu, căci în vremea aceasta a Mea am nume mare pe pământ, după cum Îmi este lucrarea cu care Tatăl Mă trimite pe pământ cu numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu, nume scris în Scripturi pentru Mine, iar cine nu înțelege, unul ca acela să deschidă Scripturile să citească în ele taina aceasta mare, venirea Mea cu sfinții în zeci de mii, și numele Meu cel nou.
Îmi deslușesc taina și lucrarea ei, venirea Mea cea din vremea aceasta. Nu se putea să nu se împlinească această Scriptură, o, nu se putea. Dau sarcină și lucrare de lucrat martorilor Mei așezați între Mine și cei ce-Mi aud cuvântul cu care străbat lumea în lung și în lat, și le spun lor în ziua aceasta să deslușească adevărul venirii Mele cuvânt pe pământ, să deschidă Scripturile cele pentru sfârșit de timp și să Mă așeze în mințile și în inimile celor cărora Eu, Domnul, Mă descopăr cuvântând și mergând peste pământ, căci trebuie dovedit adevărul că Eu vin pe pământ cuvânt, și că trebuie așezare a Mea apoi în viața lor, în pașii lor, în iubirea lor, căci iubirea de Dumnezeu nu poate ea pe jumătate, și de aceea să învețe cei ce-și apropie iubirea și să spună apoi: Pot totul în Hristos.
O, pace vouă, fii ai cetății cuvântului Meu! Voi sunteți cuvântul Meu cel împlinit, fiilor. Spun aceasta ca model pentru cei cărora Eu le încerc acum iubirea și le-o cântăresc apoi ca să le pot spune puterea iubirii, iubirea care vindecă omul de păcat ca să fie ea întreagă pentru Mine, iar Eu întreg prin iubirea lor, care dau să Mi-o dăruiască și să-și lucreze cu ea veșnicia cu care Eu vin acum ca s-o așez pe pământ peste oameni, peste cei care se nasc de sus și se fac după chipul și asemănarea Mea, frați cu cetățenie cerească, frați ai Mei, copii ai Tatălui, născuți în vremea aceasta între oameni prin cuvântul lui Dumnezeu pentru masă cerească, și așezați apoi la masă cu sfinții cu care Eu vin acum în taină mare pe pământ ca să-Mi pregătesc arătarea cea slăvită, descoperirea cea așteptată de șapte mii de ani de toți strămoșii, începând de la Adam și până azi și până mâine, fericiții cei mulți și mari la Dumnezeu dacă au lucrat ei în ogorul ceresc pe pământ, și iată, iată veste dulce pentru cei în trup, căci fericiți sunt ei de către cei din cer dacă au la Dumnezeu pe cineva care n-a apucat această vreme care mușcă din om ca să-l omoare pic cu pic, ca să-l ia din fața Mea cu totul și să-l strice, căci așa este de nebună această vreme acum, dar ferice de ei dacă au la Dumnezeu pe cineva plecat din timp ca să aibă mijlocitori acum pentru ei!
Omul devine fiară, fier ruginit, unealtă diavolească lucrată de această vreme rea, o, și nu poate diavolul să lupte mai biruitor împotriva omului ca și cu această armă înfierată și scoasă deasupra, (telefonul, calculatorul, n.r.) și cu care omul se ucide pe sine singur, fără să mai aibă alt vrăjmaș al vieții lui, căci momelile sunt acoperite sub facerea de bine pentru om, dar sunt arme ascunse și bine camuflate ca să nu știe omul că el devine fiară pentru sine și-și năruie tot ajutorul cel din partea lui Dumnezeu, o, și de aceea spun acest mare adevăr, că fericiți sunt cei care acum sunt trecuți la Dumnezeu și stau luptători pentru cei de pe pământ care nu mai au puteri pentru ei în fața acestei vremi nimicitoare și nemiloase cu făptura lui Dumnezeu, dar și cu facerea toată, o, și de aceea vin Eu cuvânt pe pământ, vin cu facerea din nou a lumii și vin cu cei care au venit de pe pământ, și care nu mai pot fi biruiți de niciun vrăjmaș, și vin ei în față cu Mine, cu Mielul lui Dumnezeu, căci scris este despre venirea Mea că oștiri din cer vin după Mine la cei de pe pământ ca să biruiască pentru ei, și apoi sărbătoarea cea veșnică, Sionul și Mielul cu cei răscumpărați Lui din necazul cel mare, din vremea aceasta neagră și tulbure, vreme în care se nasc cei mulți și încă se nasc, o, și trebuie luptă din cer pentru ei, pentru răscumpărarea lor. Amin.
Fiilor, fiilor, pace vouă în zile de praznic de sărbătoare de naștere! Cuvântul Meu vă hrănește, vă crește, vă adună, vă învață iubirea și mersul cel sfânt cu Dumnezeu. I-am bucurat aparte pe martorii nașterii Mele. I-am luat aici cu Mine la masă cu voi, fiilor. E întreagă fotografia cea de atunci, chiar și cu dobitoacele care M-au mângâiat și M-au mărturisit, după felul lucrării lor. Toți vă privim, toți sunt tot o bucurie și o mângâiere sfântă fără de cuvinte înaintea cuvântului Meu.
Mama Mea Fecioara trece de la unul la altul și vă atinge pe creștet cu puterea iubirii ei de mamă, fiilor. E cald acum pentru ei aici, e ca în cer, căci cerul este cald și e locul Meu de petrecere cu sfinții.
Toată facerea se bucură de venirea Mea la voi cuvânt pe pământ, fiilor. Această vreme a Mea cu voi a fost și este atât de așteptată să vină, tot atât de așteptată ca și venirea Mea în chip de Prunc născut din mamă Fecioară acum două mii de ani.
O, fiilor, aduceți Mie inimile voastre ca să fie ele locaș Mie și celor din cer! Se înfricoșează cu frică mare toată armata duhurilor diavolești dintre pământ și cer. Se vaită cu disperare duhurile potrivnice de șapte mii de ani lucrătoare împotriva lui Dumnezeu și a omului, după căderea lui Lucifer din vrednicia avută la Dumnezeu între îngeri.
Vă îmbrac în puterile cerești, fiilor, mereu, mereu. De aceea sunt neputincioși potrivnicii Mei, duhurile care culcă jos pe cei care fac prietenie cu aceste duhuri.
Pace vouă, fiilor! Să audă aceasta duhurile potrivnice și fără de pace întru lucrarea lor!
Pace vouă! În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în amintirea zilelor de naștere a Mea pe pământ între oameni, pace vouă, pace vouă, pace vouă, o, fiilor! Amin, amin, amin.
08-01-2025