Ierusalime, popor al Domnului, popor mititel de la sfârşit! Ţie îţi trebuie mângâiere, fiule mic. Duhul Sfânt Mângâietorul vine peste tine cu mângâiere. Duhul Sfânt Mângâietorul este făgăduinţa pe care Eu, Domnul Iisus Hristos, am lăsat-o peste cei ce îmi urmează Mie prin lume.
O, Ierusalime, Ierusalime iubit de Dumnezeu, încep cu cuvântul păcii. Pace ţie, fiule, că mare este lucrarea aceasta. Pace ţie, copile scump, că pacea Mea peste tine te ţine pe tine tare şi cu Mine. Să cauţi tu, fiule, să vezi că dacă nu ai pace în inimioară, tu eşti moale, tu eşti plăpând, tu eşti firav, că şi Eu tot aşa eram de lipsa păcii când Mă purtam printre oameni ca să-i trag pe drumul cel adevărat. Tot aşa eram şi Eu când Mă rugam la Tatăl ca să pună omul pe cărare, că oamenii sunt fără de cărare şi nu vor să înveţe ce este cuvântul cărare. Cuvântul cărare înseamnă Dumnezeu, înseamnă pace şi cer, înseamnă cer nou şi pământ nou, asta înseamnă cărare în limba cea dumnezeiască. Oricât ar fi de anevoioasă cărarea aceasta, aceasta e cărarea, fiilor, dar e frumoasă şi e veşnică şi e dulce, căci ea înseamnă Dumnezeu.
Pace ţie pe cărarea Mea, căci Eu sunt cu tine, Ierusalime, ca să nu te clatini, fiule, ca să nu te clatine nimic şi nimeni, popor al cărării. Eu sunt calea, Eu sunt potecuţa ta, şi să fii vrednic de ea, copile din Ierusalim. Ierusalim înseamnă casa Mea, cetatea Mea, ţara Mea şi neamul Meu. Ierusalim înseamnă poporul Meu care merge pe cale, pe calea Mea, pe potecuţa cea subţire şi pe care lumea n-o zăreşte, şi dacă aude de ea, n-o caută, şi dacă o caută, n-o găseşte. Şi chiar dacă o găseşte, nu apucă pe ea, că omul e învăţat pe calea lui, nu pe calea Mea, căci pe calea Mea trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să învingi luptându-te cu duşmanii care vin din lături să abată pe fiii cărării de pe cărare. Duşmani sunt mulţi, dar mulţi sunt şi ajutătorii de pe cărare, pe care Eu, Domnul, îi trimit şi îi aşez ca să ajute pe fiii cărării.
Ierusalime, pace ţie pe cărare, şi să nu duci lipsă de pacea Mea din tine. Pacea Mea ţi-o dau, şi s-o ai, că Eu ţi-o dau. Eu văd că fără ea eşti plăpând, de aceea ţi-o dau. Ţi-o dau ca s-o ai. Amin. îţi dau duhul nădejdii în cele făgăduite de Mine peste tine. întăreşte-te în duhul nădejdii, poporul Meu, că satana, răul cel ce-ţi încearcă ţie calea, dă să-ţi tulbure limpezimea nădejdii tale, şi Eu văd, copilul Meu, văd şi nu stau, şi lucrez peste tine întru Duhul Sfânt Mângâietorul, Care te învaţă pe tine de la Mine. Nu te mira, nu te îndoi că eşti mic, că eşti puţin; nu, tată, nu te mira, nu te îndoi. Omul cuprins în duhul lumii, oricât ar fi de deştept în duhul lui, nu poate lepăda ce a învăţat el, nu-şi poate lăsa năravul lumesc ca să te înmulţeşti tu şi ca să fii mai mult decât eşti. Dar Eu, Domnul, altfel voi lucra ca să pot să te fac mare. Am de lucru peste lume, ca să-i stric cărările ei şi să-Mi vădesc cărarea Mea. Eu le-am arătat la oameni calea. Eu te-am născut pe tine din cuvântul Meu şi te-am făcut mărişor prin cuvânt, fiule. Ţi-am dat să mănânci mult cuvânt, şi după cum îţi era statul tău, cuvântul Meu era cu gust bun sau cu gust rău, dar cine s-a umilit a mâncat cu gust şi s-a făcut mărişor şi a stat pe cărare în duhul umilinţei şi a rămas pe cale, şi Eu îl hrănesc şi îl cresc cu cuvânt şi cu Duh Sfânt întru nădejdea celor făgăduite şi îl numesc poporul cel credincios întru cele făgăduite de la naşterea Mea între oameni şi până acum.
Te-am născut din cuvânt, ca să arăt calea la oameni, fiule. O, fiule, poporul Meu, M-am făcut cărare printre oameni, şi greu mai străbăteam pe ea, greu, copilul Meu, greu, ca şi tine azi, poporule, urmaşul Meu de azi. Şi atunci îi număram pe degete pe cei ce ştiau tainica Mea cărare, căci Mă făcusem cărare în lume, şi lumea nu Mă cunoştea şi nu credea în Mine şi nu ştia şi nu înţelegea de unde sunt şi ce sunt şi cine sunt. Ca şi azi, şi atunci a fost. S-a uitat Tatăl Meu în cartea proorocilor lui Israel şi M-a găsit pe Mine proorocit ca să vin din Fecioară între oameni. Şi a născut Tatăl un vestitor între oameni şi l-a trimis înaintea Mea ca să Mă vestească, să ştie oamenii că vin, să Mă cunoască oamenii că sunt venit între ei ca Mântuitor, ca Izbăvitor, aşa cum a trimis pe Moise izbăvitor pentru Israel care gemea în Egipt sub robia apăsării lui faraon cel pământesc, căci Israel suferea păcatul vânzării de frate. Dureroasă era suferinţa lui, dar dureros era şi păcatul lui înaintea dreptăţii lui Dumnezeu.
O, măi poporul Meu, a trimis Tatăl Meu glasul Meu înaintea Mea, şi striga glasul Meu înaintea Mea: «Gătiţi calea Domnului! Drepte faceţi cărările, că vine Domnul!». Acela era Ioan, rudenia Mea, care M-a vestit lumii, care M-a şi arătat lumii botezându-Mă pentru oameni, căci am venit în chip smerit, ca un om pentru oameni, aşa cum a fost trimis Moise către Israel cel ce păcătuise. Moise răsărise din poporul Israel ca izbăvitor pentru Israel, şi el a fost pilda Mea, a Celui ce avea să vină din Tatăl pentru Israel, din cer pe pământ, măi fiilor. Ioan proorocul, fiul lui Zaharia şi al Elisabetei, rudenia mamei Fecioare, el s-a născut între oameni cu şase luni înaintea Mea şi a suferit din pruncie prigoană de la oameni, ca şi Mine a suferit Ioan, cel ce M-a arătat oamenilor prin botez, prin botez ceresc. în ziua botezului Meu a vorbit Tatăl Meu în cer şi s-a auzit glasul Lui pe pământ, S-a auzit Tatăl Meu la Iordan. Ioan M-a arătat, şi Tatăl a grăit din cer şi M-a mărturisit că sunt din cer, din Tatăl venit în Fecioară, născut Om din Fecioară, după cum grăiseră proorocii Tatălui Meu.
Am venit, poporul Meu, să însemnez în tine serbarea cerească a zilei de naştere a lui Ioan, cel ce M-a vestit, cel ce M-a arătat oamenilor prin botez. Ioan era glasul Meu, aşa cum graiul proorocilor era graiul Tatălui Meu. Ioan a pus mâna sa pe creştetul Meu, şi Tatăl a rostit cu glasul Său din cer: «Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care am binevoit». Ioan s-a făcut cărare pentru Mine. El a vestit cărarea care se va arăta oamenilor. Aşa şi tu, poporul Meu micuţ, te-ai făcut cărarea Mea pentru oameni, dar oamenii, ca şi atunci, nu cunosc glasul celui ce strigă în pustie: «Gătiţi calea Domnului! Drepte faceţi cărările Lui!». Lumea e un pustiu fără ieşire, fiilor, că unde nu e Dumnezeu, e pustiu totul. Şi Mi-am făcut cărare între oameni şi te-am vestit pe tine, poporul Meu, martorul Meu, martorul glasului Meu din cer pe pământ, şi tu mărturiseşti aşa cum au mărturisit cei ce au auzit la Iordan glasul Tatălui Meu din cer. Tu mărturiseşti aşa cum au mărturisit Petru, Iacov şi Ioan glasul Tatălui Meu din nor, căci se coborâse nor ceresc până deasupra Mea, şi din nor a glăsuit Tatăl Meu că Eu sunt Fiul Său, întru Care El binevoieşte pe pământ. Aşa şi azi grăieşte Dumnezeu, şi am vestit din nou lumii, ca să creadă lumea în Dumnezeu, Cel ce grăieşte pământului de şapte mii de ani, de la începutul şi până la sfârşitul veacurilor, aşa cum Eu am făgăduit, şi tu niciodată să nu uiţi că Tatăl este în Mine, şi Eu, întru Tatăl când grăiesc ţie, poporule, martorul cuvântului Meu. O, poporule scump, vezi tu de ce eşti iubit? Nu că eşti tu tare, nu că eşti tu bun, ci pentru că eşti poporul cuvântului Meu, aşa cum proorocii au grăit întru Mine şi au zis: «Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin harul Meu». Amin.
Ioan proorocul, Ioan Botezătorul, care boteza oamenii cu credinţa în Dumnezeu, în Fiul lui Dumnezeu, Care a venit din cer din Tatăl; Ioan, glasul Meu, sărbătoreşte cu Mine şi cu poporul Meu, sărbătoreşte în Israel cel din urmă, în cel făgăduit lui Avraam, sărbătoreşte cu Israel cel ce aşteaptă cu mânuţele întinse cea de a doua venire a Mea între oameni. Şi Mă voi arăta în slavă mare, şi Mă voi arăta lângă tine, poporul Meu care Mi-ai vestit cuvântul Meu la oameni, căci numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu. Tu nu ştiai cum să-Mi croieşti cărarea venirii Mele, că azi omul lui Dumnezeu nu mai este ascultat şi urmat de oameni. Omul caută pe cei ce sunt cu Dumnezeu, dar nu pleacă omul după Dumnezeu cu pasul vieţii lui. Omul crede, dar nu face paşi cu viaţa lui. El zice că face paşi cu credinţa, cu inima, dar dacă nu faci cu viaţa paşi, zadarnică este credinţa ta, omule; zadarnică, şi tu nu crezi ce spune Dumnezeu. Zadarnică o aşa credinţă, zadarnică, omule care nu ştii puterea credinţei. Credinţa fără lucrarea ei nu este credinţă. Aceea este credinţă lumească, nu duhovnicească. Dacă tu, omule, crezi în Dumnezeu, aşa cum zici, aşează-te să împlineşti poruncile Lui, că de aceea a lăsat Dumnezeu cărare pentru om şi a scris pe piatră cărarea pe care trebuie să umbli. Şi dacă nu umbli pe ea, nu crezi în ea. Ea nu se încearcă. Ea trebuie crezută şi cunoscută de cărare, şi străbătută cu stăruinţă şi cu iubire şi cu mare veghe, căci din lături duhul potrivnic se iveşte mereu ca să-şi facă şi el lucrarea pentru lămurirea credinţei fiilor lui Dumnezeu, după cum este scris: «Fericiţi cei ce rabdă până la sfârşitul răbdării».
Israele, Israele, cărarea ta sunt Eu. Să n-ai altă cărare afară de Mine. Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, Israele, că nimeni nu Mă mai iubeşte, fiule Israele. Mă plâng la tine, copile scump. Nimeni nu Mă mai iubeşte, nimeni pe pământ, nimeni. Nimeni nu mai face voia Mea, nimeni. S-a speriat omul bisericii din lume, s-a speriat de tine şi de Mine, Care-ţi sunt ţie cărare; s-a speriat şi M-a făcut duh rău, aşa cum M-a făcut biserica lui Israel când am venit în ea ca Mântuitor, ca binefăcător, ca luminător de la Tatăl şi ca potecuţă de mers spre Tatăl. S-a speriat omul bisericii şi ţine calea pe la răspântii, ca să nu se trezească nimeni, ca să nu apuce nimeni pe cărarea cea curată.
S-a sculat nu demult cel mare care stă pe scaunul bisericii din lume şi a rostit în locaş sfânt împotriva poporului Meu pe care Eu îl hrănesc prin cuvânt. Eu am auzit şi M-am luptat să nu scriu acest cuvânt de ocară, şi am zis: Tată, iartă-l, că nu ştie ce zice; nu ştie, Tată, nu ştie; nu ştie, că nu vrea să ştie. S-a sculat mai-marele bisericii şi a zis de fiii grădinii Mele că sunt derbedei. „Derbedeu” în limba Mea românească înseamnă om care-şi pierde vremea, om fără rost pe lume, om fără căpătâi. A auzit Tatăl Meu din cer acest cuvânt: „derbedeii de la Pucioasa”. Aşa a vorbit mai-marele bisericii în biserica lui.
O, omule al bisericii, tu eşti acolo să vesteşti pe Dumnezeu oamenilor. Tu eşti acolo să vesteşti cărare pentru oameni, să vesteşti Evanghelia, nu să defaimi pe fiii care iubesc cărarea Mea şi viaţa Mea în ei. O, omule al bisericii, e mult de când defaimi truda Mea de la cer la pământ, şi Eu Mă rog înaintea Tatălui şi spun: Tată, iartă-i, că ei nu ştiu ce fac, nu ştiu oamenii bisericii că Eu am venit să scot biserica din beznă.
Mă roagă cerul României, Mă roagă sfinţii României şi îmi spun: „O, Doamne, uită-Te în România şi vezi ce au ajuns locaşurile afierosite pentru sfinţenie! Scoală-Te, Doamne, şi răscumpără biserica şi truda noastră răsplăteşte-o, că cezarul s-a îmbrăcat cu veşminte de sfinţenie, şi nu se mai vede cărarea Ta cea sfântă, cea din cer între oameni. Nu mai are cine să arate omului cărarea. Scoală-Te, Doamne, şi răscumpără sângele nostru şi dă plată credinţei noastre şi curăţeşte locaşurile afierosite sfinţeniei Tale, Doamne. Scoală-Te cu mila Ta peste România şi risipeşte necredinţa, şi fă cale cuvântului Tău cel venit pe nori, şi şterge păcatele bisericii şi biruieşte, Doamne, cu înţelepciunea Duhului Sfânt peste înţelepciunea veacului acesta, care a pătruns până şi în locaşul sfinţeniei Tale. întăreşte pe poporul Tău cel mic, întăreşte biserica Ta cea vie prin cuvântul Tău, şi aşează sfinţenie peste România, şi din ea să faci cărare de Duh Sfânt peste popoarele fără cărare, fără Duh Sfânt pe pământ. Ajută-i pe cei ce poartă cuvântul Tău, venit din cer pe pământ. Ajută-i, că şi noi, cei ce stăm înaintea Ta pentru România, şi noi în numele Tău îi ajutăm şi îi ocrotim cu harul Tău şi cu darurile Tale cu care ne-ai îmbrăcat la credinţa noastră. O, Doamne, pleacă cerurile şi biruieşte pentru România, că ea este făclia Ta, care va lumina toate neamurile pământului şi pe Israel, poporul Tău în care Tu Te-ai mărit în veacuri şi prin prooroci, ca să Te mărească pe Tine împăraţii şi neamurile pământului. împlineşte, Doamne, făgăduinţa Ta pentru veacul cel nou, pentru întoarcerea Ta între oameni, pentru cer nou şi pământ nou şi om nou, după chipul şi asemănarea Ta. Iartă-l pe omul fără de cărare şi arată-Te lui ca să-i spui: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa şi veşnicia». O, Doamne, ascultă rugăciunile sfinţilor cerului Tău şi împlineşte, Doamne, voia Ta pe pământ, întru lucrare de cer nou şi de pământ nou, loc al păcii şi al dreptăţii veşnice. Amin.”
O, Ierusalime, aşa se roagă sfinţii României la scaunul Treimii cereşti. Roagă-te şi tu cu ei, întru răbdare, că milă Mi-e de om, măi fiule Ierusalime. Se roagă Avraam, copilul Meu, se roagă să împlinesc făgăduinţa cea făcută de Mine lui. Se roagă cerul. Roagă-te cu cerul, Ierusalime. Roagă-te, fiule, că rugăciunile bisericii din lume, care te defaimă pe tine, popor al cuvântului Meu, ce să Mă fac Eu cu rugăciunile celui ce nu crede în venirea Mea? Venirea Mea e în pregătire, dar oamenii bisericii n-au timp să creadă. La ei am venit, că era să fie ai Mei, dar ei nu M-au primit, şi spun că sunt fără căpătâi, că sunt „un pierde-vreme” prin poporul cuvântului Meu. Dar Eu sunt Dumnezeu în cuvânt, sunt Dumnezeu Cuvântul, şi omul bisericii nu are înţelepciune, nu are timp să înţeleagă. S-a îmbrăcat în haina bisericii om străin de viaţa cea întru Mine, om care nu înţelege sfinţenia, om care iubeşte slava deşartă, slava care vine de la om şi nu de la Dumnezeu. Slava de la Dumnezeu este sfinţenie în trup, este sărăcie de duh, este umilinţă şi înţelepciune cerească şi Duh Sfânt lucrător de slavă cerească pe pământ.
O, poporul Meu, plâng cu tine, fiule. Nimeni nu Mă mai iubeşte pe pământ, nimeni nu mai face voia Mea, nimeni. S-a speriat omul bisericii din lume şi s-a supărat pe Mine şi pe tine şi M-a făcut duh rău, aşa cum M-a făcut biserica lui Israel la prima Mea venire. Cine nu te primeşte pe tine, poporule, trimisul Meu, acela nu Mă primeşte pe Mine, şi Eu încă Mă rog Tatălui şi spun: Tată, iartă-i pe cei potrivnici Nouă, că aceştia nu ştiu ce fac. Aşa să te rogi şi tu, poporul Meu, că tu eşti poporul rugăciunii cea poruncită de Mine ca să fie în tine. Iartă-i pe cei mari care te defaimă pentru numele Meu pe care-l porţi. Tu eşti mic şi poţi să ierţi, căci cel mic nu poate face nici un rău. Roagă-te la Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt să ierte pe tot omul care nu ştie ce face, care nu ştie ce zice, că mare este întunericul acestui veac, mare, fiule, şi nu mai este sfinţenie pe pământ. Ba chiar nici în locurile sfinţite nu mai este sfinţenie, nu mai este, şi plâng cu tine, fiule Ierusalime, plâng de dorul omului, de lucrul mâinilor Mele, pe care nu-l mai pot găsi ca să suflu peste el şi să-l repar şi să-l aşez în loc veşnic şi în viaţă veşnică. Dar de tine Mă bucur, Israele mic, Ierusalime mic, şi vin peste tine cu Duhul Sfânt al mângâierii, făgăduinţa pe care Eu am lăsat-o când M-am înălţat la Tatăl, că iată, sunt în cuvânt peste tine şi îţi aduc din cer viaţă şi putere şi pace cu Mine, fiule, poporul Meu. Bucură-Mă şi tu, că sunt un Dumnezeu fără de mângâiere. Mă mângâi cu sfinţii şi cu îngerii, dar durerea pentru om Mă amestecă cu durerea.
Israele, Israele, credinţa ta în venirea Mea, în lucrarea Mea, credinţa ta este mângâierea Mea şi nădejdea Mea prin nădejdea ta în cele făgăduite prin Scripturi, pentru cer nou şi pământ nou înaintea Mea, pentru om nou. învaţă mereu lucrarea cea cerească de om nou. Eu, Domnul Iisus Hristos, de aceea am fost trimis de Tatăl, ca să se vadă de om omul cel nou pe care Tatăl îl aşteaptă să-l îmbrace în veşnicie şi în viaţă de Eden pe pământ. Veacurile au apus. Acum e veacul Domnului, şi de aceea Dumnezeu S-a făcut cuvânt peste veacuri, peste pământ, căci pământul îşi aşteaptă hăinuţa lui cea nouă, la care Eu şi cu sfinţii şi cu îngerii şi cu tine, poporul Meu, lucrăm hăinuţa nouă, cer nou şi pământ nou, loc al păcii şi al dreptăţii. Tu nu pricepi destul de bine lucrarea cea tainică a lui Dumnezeu. Lucrarea Mea cu tine n-o pricepi îndeajuns de bine, dar Eu lucrez, şi îmi trebuie om credincios, popor credincios în făgăduinţele Mele, căci cele din Dumnezeu nu se lucrează ca cele făcute de oameni pe pământ.
Tu, Ierusalime mic, nu te teme, tată. Mereu vin şi îţi spun: nu te teme, tu, cel ce crezi în făgăduinţele lui Dumnezeu împlinind viaţa cea de Eden pe pământ. Mai trudeşte o clipă, fiule credincios, căci împărăţia lui Dumnezeu, care vine pe pământ în chip văzut, te va cuprinde în ea fără de veste, şi fericirile cele făgăduite de pe vârf de munte ţi se vor da ţie, cel ce ştii să crezi în ele, în cuvântul Meu cel sfânt. Nu te teme în neputinţele tale. Ele nu sunt mai tari decât Mine, Domnul Dumnezeul tău, în Care tu crezi şi pe Care îl aştepţi şi îl strigi spre tine. Eu vin, că este scris să vin. Vin, poporul Meu, vin la tine, tată, vin la cei ce Mă aşteaptă, vin să le şterg suspinul de pe inimi, vin să le plătesc răbdarea şi aşteptarea şi credinţa lor.
Israele, Israele, învaţă-te bine să Mă aştepţi, fiule scump, învaţă-te cum să Mă aştepţi, învaţă-te frate pe frate şi urmaţi cărării Mele cu călăuză în faţă, fiilor. Din loc în loc am pus în fiecare loc călăuză, aşa cum pe calea lumii sunt semne de arătare a drumului şi a felului drumului. Călăuza pusă de Mine e semn pe cărare. Urmaţi cărării Mele cu călăuză în faţă, fiilor.
Israele, Israele, să dai gust bun rugăciunii tale spre cer, aşa cum Eu pun gust bun în cuvântul Meu ţie, ca să mănânci cu gust şi să ai gust bun şi ceresc, să ai inimă cerească, în care să-Mi aşez Eu masa cuvântului Meu în loc frumos, fiule. Dă gust bun rugăciunii tale spre cer. Dar aceasta este o lucrare mare şi frumoasă, tată, şi ca să fie frumoasă, să n-o amesteci cu mândrie, să n-o amesteci cu neascultare, cu neaplecare, cu semeţie să n-o amesteci. Cu împrăştiere de minte, cu împrăştiere de statură cerească să n-o amesteci. Să n-o amesteci cu lumea, copilul Meu, că suspin din greu când te văd cu mâna pe lume, şi rabd ca un Dumnezeu amestecarea ta, că multe le poţi face fără omul lumii, dar nu vrei cât poţi. Eu aştept să pot să te deosebesc de tot de lume. L-aş face creştin şi pe omul lumesc, dar nu vrea omul lumesc. Eu te aştept pe tine, fiule, să fii de ajuns de ceresc ca să pot lucra peste om, ca să pot înnoi lumea, Israele, unealta Mea de la sfârşit. Uită-te în sulul cărţii şi vezi cum te-am învăţat să lucrezi pe cărarea Mea, şi dacă nu lucrezi aşa, să nu fii mofturos, să nu fii pretenţios, că Dumnezeu este Domnul dreptăţii, Israele. Câtă grijă ai tu de Mine şi de cărarea Mea, aşa şi Eu, fiule, am de tine grijă. Ai grijă de Mine, Israele, ca să-Mi faci loc să am şi Eu grijă de tine. Vino, tată, spre înnoire deplină, că înnoirea ta este aşteptată de şapte veacuri, Israele, fiule mic.
O, poporul Meu cel hrănit de cer, ai grijă de pacea grădinii Mele, ca să te pot hrăni din cer, ca să pot veni spre tine. învaţă bine această lege a păcii peste grădina cuvântului Meu. Fă voia lui Dumnezeu, copile din Israel, că fiii grădinii Mele se roagă Mie pentru tine. Să nu-i îngreuiezi. Ajută-i cu împlinirea cuvântului Meu peste tine, peste viaţa ta, peste purtarea ta, iar duh de nepăsare nici să se pomenească în Israel. Dă gust bun vieţii tale cu Dumnezeu, că Eu am avut gust bun cu viaţa Mea între oameni.
Israele, struguraşul Meu, să fii copt, să te coci bine, tată, să fii dulce şi plăcut la gust şi la miros şi la vedere, fiule. Dă putere nădejdii tale în Dumnezeu, că Domnul are nevoie şi de puterea ta, şi de truda ta. Să nu fii învăţat de-a gata, aşa cum zic unii: „Lasă, că are grijă Dumnezeu!”. Tu trebuie să lucrezi altfel, fiule. Tu trebuie să ştii să ai grijă de Dumnezeu în tine, să aibă Domnul loc prielnic în tine, să aibă Domnul plăcere să stea în tine şi cu tine. Să nu fii mofturos, să nu fii posomorât, să cauţi să stea Domnul cu plăcere în tine şi cu tine.
Israele, Israele, să ai nădejde în Dumnezeu, poporul Meu. Să ai nădejde făcând voia Mea în duhul şi în trupul tău, şi aşa să ai nădejde în Dumnezeu. Iubeşte rugăciunea cea cu gust bun, făcând voia Duhului Sfânt în trupul tău, şi va avea gust plăcut rugăciunea ta către cer. Eu te iubesc, poporul Meu, şi stau lângă izvor şi scot apă şi te adăp ca un bun, ca un păstor pe oi. Să nu te abaţi de la izvor, Israele. Eu sunt cu izvorul lângă tine şi după tine, ca să-ţi dau să bei şi să te răcoreşti şi să mergi pe cărare, că dulce e cărarea Mea. Duhul Sfânt Mângâietorul Se scutură peste tine, ca să ai Duh Sfânt. Creşti, tată, în Duhul Sfânt, creşti, copilul Meu, că Duhul Sfânt voieşte să Se facă slavă văzută peste tine. Creşti, copile Israele, şi să nu te temi cu Domnul Dumnezeul tău. Creşti ascultând, creşti împlinind pe Duhul Sfânt în tine. Creşti şi ia gust plăcut şi stai înaintea Mea cu mânuţele ridicate, şi creşti în Duhul Sfânt. Amin.
Să nu lucrezi nimic fără de Mine, Israele, nimic, tată, şi toate lucrurile tale să fie duhovniceşti. Fii duhovnicesc, ca toate ale tale să fie duhovniceşti şi toate ale tale să vorbească despre Domnul Dumnezeul tău. Eu iar îţi spun: Pace ţie! Pacea Mea, Israele, s-o ai în tine şi cu tine lucrând. Duh de întărire, duh de sănătate, Duhul Sfânt să pună peste tine toate darurile vieţii cea fără de sfârşit şi să te faci locaş al Duhului Sfânt. Mulţumire să aduci pentru Domnul, Care Se dă ţie hrană. Aşează-te să-L ceri, şi după ce Se dă ţie, aşează-te să-I mulţumeşti pentru că S-a lăsat dat ţie. Vino, tată, spre rugăciune de cerere şi de mulţumire, aşa cum Eu am crescut înaintea Tatălui Meu lucrând lucrările Lui înaintea oamenilor, că te aşteaptă cerul întru lucrare văzută de Duh Sfânt. Amin, amin, amin.
07-07-1996
