Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Adormirii Maicii Domnului - partea a doua





Partea a doua

Îi cuprindem întru îmbrățișare și la sfârșitul zilei de serbare, mama Mea, că am privit de aproape, stând deasupra în nor, și să le dăm și acum deslușiri mai pe de-a-ntregul pentru înțelegerea tainelor cerești și pentru cum să împlinească ei cuvântul cel de sus, prin care trebuie să crească și să poată ei, mamă.

Cele nouă ceruri cu care Ne-am purtat ca să fie tot cerul cu ei aici, această taină mare și neînțeleasă de cei de pe pământ, și pe care ei au așezat-o în simbol de nori înaintea Noastră în ziua aceasta deasupra în cort, aceste ceruri Ne poartă pe Noi, o, și nu dau de ele cei ce umblă prin văzduh cu făcăturile lor cu care se trufesc peste Dumnezeu.

O, nu dă omul de Dumnezeu și de locașurile lui Dumnezeu, nu este cu putință aceasta, căci Duhul le acoperă, și nu se pot vedea cele nestricăcioase, căci fac parte din cele veșnice, iar tu, creștine fiule, măcar tu pune-ți credința în mâna lui Dumnezeu ca să toarne Domnul peste tine harul și să vezi cu ochiul credinței locașurile cerești și să le dorești pentru tine când vei ajunge la Dumnezeu, că iată, omul crede și face apoi și-și vede făcătura pe care o face, dar cu nici un chip nu va ajunge omul să pătrundă tainele nevăzutelor lui Dumnezeu, și iată, credința în facerea cea nevăzută a lui Dumnezeu, aceea este credința pe care Eu, Domnul, o aștept de pe pământ, că pe pământ s-a stricat toată mintea în toate timpurile și în toți, și nu e bine să luați de pe pământ minciunile îndrugate de cei trufași și rătăcitori de oameni, ci e bine din cer să iei dacă a venit cerul la tine, fiule creștin.

O, e de râs mintea celor ce au dat în toate vremurile să spună că pământul se învârte și că soarele stă. O, cum să fie așa, omule care-ți bagi nasul fără de rușine în tainele facerii lui Dumnezeu și dai să rătăcești de la Dumnezeu pe oameni? Nu uita, o, nu uita că la început a făcut Dumnezeu cerul și pământul și că soarele a fost făcut pentru pământ, nu pământul pentru soare, iar soarele este slugă din partea lui Dumnezeu pentru pământ și se bucură ca un uriaș alergând de la marginea cerului până la oprirea lui la marginea cerului, unde își știe apusul zi de zi, precum este scris, și tot la fel și luna, și au nume date de Dumnezeu. Luminătorul zilei și luminătorul nopții se numesc acești doi slujitori și au legi puse să le urmeze pentru pământ și pentru cei de pe pământ, iar tu, om trufaș, ce cauți să te bagi în tainele facerii lui Dumnezeu? Ești vinovat foarte și sunt vinovați și cei ce iau din rătăcirea minții tale, care nu are din cer, ci din iad, din duhul trufiei cu care satana, potrivnicul lui Dumnezeu, hrănește omul ca să-i slujească lui apoi și să-l smulgă dinaintea lui Dumnezeu ca un potrivnic ce este, dar Eu, Domnul, îl dau de gol pe satana și risipesc planurile lui și întunericul lui cel mult, căci lumină nu este întru lucrarea lui, ci numai întuneric, numai minciună, că iată, vine Domnul și spune că soarele a fost făcut pentru pământ, nu pământul pentru soare, căci pământul este locul peste care Dumnezeu lucrează cu toate slugile Lui, și omul este cel pentru care Domnul le-a zidit pe toate cele văzute ale facerii lui Dumnezeu, căci mai întâi le-a zidit, și numai apoi l-a zidit pe om ca să le vadă, să aibă cine să le vadă dacă Domnul le-a zidit. Iar cele nevăzute ale facerii lui Dumnezeu rămân taină ca și Făcătorul lor și sunt păstrate pentru cei care aleg viața cea veșnică lângă Dumnezeu prin viața lor trăită pe pământ ca în cer, precum este scris pentru fiii lui Dumnezeu, pentru cei ce fac voia lui Dumnezeu în toată viața lor pe pământ, și va veni la ei pe pământ împlinirea făgăduinței prin Scripturi lăsată, va veni țara Noului Ierusalim, va veni de la Dumnezeu pe pământ cu toate cele tăinuite acum ale facerii nevăzute a Domnului, și care nu au sfâr­șit, ci veșnicie au, și mult voi tot grăi de acum despre locașurile cerești, despre țara veșniciei, despre cele văzute în parte prin vreme de către cei care au fost aleși să vadă un crâmpei al locașurilor cerești, al slavei Domnului, iar acum Eu, Domnul, lucrez pe pământ și-Mi zidesc un popor du­pă voia Mea, numai să vrea el cu voile Mele peste toa­te clipele vieții lui.

Iată, fiilor ai cuvântului Meu de peste voi, iată de ce vi se cere vouă să vă purtați între oameni ca fii ai lui Dumnezeu du­pă port și după purtare, după credință și după via­ță, și aceasta pentru îngeri, fiilor, iar mama Mea v-a povățuit acum să aveți grijă mare și mereu pentru hăinuța voastră de creștin, care vă aduce vouă slava lui Dumnezeu și ferirea de ispite și neasemănarea cu fiii lumii, că numai portul călugăresc vă poate deosebi de creștinii amestecați în lume cu port creștinesc, și care pot fi și dintre cei de alte credințe față de credința ortodoxă. Haina călugărească înseamnă smerenie, e semnul smereniei voastre, e mai mult decât haina de creștin. Ea îmbracă în duhul cuvioșiei pe cei care o iubesc și o aleg, iar despre această taină voi fi deslușitor, vă voi ajuta pe voi să nu luați din mintea voastră îndemn cum să vă alegeți mersul vieții și portul și purtarea, că mersul vieții voastre e după cuvântul Meu dacă voi rămâneți întru iubirea Mea așa cum este rugămintea Mea pentru voi.

O, învățați și iar învățați taina hăinuței sfinte, fiilor, că pentru voi Eu vă învăț atâtea lucruri sfinte și voiesc să vă am și să vă lucrez veșnicia, fiilor. Am lângă Mine pe mama Mea Fecioara și Îmi spune ea să vă amintesc iar și iar să nu vă vadă pe voi fiii lumii că nu împliniți cuvântul cu care Eu stau atât de mult la cârma pașilor voștri cu Dumnezeu, căci dacă lumea se uită în cuvânt și te vede pe tine, creștine, că nu împlinești, Mă face lumea pe Mine înșelător, și nimeni nu mai face pași spre salvarea cea de la Dumnezeu.

O, creștine al cuvântului Meu care te naște de sus, o, să-ți vor­bească Domnul ție de aproape și încă să nu dai să împlinești, să-L asculți și să-L iubești prin ascultare?

Voi, fiilor, nu sun­teți slugi ca să nu știți ale Mele, ci prietenii lui Dumnezeu sunteți, căci toate câte El lucrează vă spune vouă, vă spune ceea ce nu poate spune și la slugi. Așadar, sub duhul ascultării sfinte să rămâneți și să fiți lucrând, iar Eu, Domnul, v-am îmbrățișat în cuvânt și la capătul zilei de serbare dimpreună cu mama Mea Fecioara, că am văzut că trebuie să fac aceasta pentru mai mulți care dau să înțeleagă mai anevoios cuvântul cel ceresc.

Și acum, fiilor, aștept să pot iar să vă grăiesc și să vă am în paza cea de sus pe voi și să vă povățuiesc pas cu pas, ca să vă fac părtași locașurilor cerești, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi, să fiu cu voi, o, fiilor.

Amin, amin, amin.

29-08-2023