E zi de sărbătoare între sărbătorile cerului pe pământ în ziua aceasta, iar Eu, Domnul Iisus Hristos, vă sunt Păstor milos și mult milos și nu vă las fără de mângâierea Mea, fiilor străjeri și lucrători ai cetății cuvântului Meu. Oricât de mici și neputincioși sunteți voi, Eu sunt Cel ce suflu peste voi cu Duhul Meu, cu puterea Mea, și vă întăresc vlaga, o, că nu pot să lucrez și să-Mi fac lucrarea pe care o am de împlinit pe pământ dacă nu am cu cine s-o port, fiilor.
E grea crucea Mea cea de azi, o, fiilor, dar nu sunteți singuri sub ea, căci cei din cer stau gata lângă voi pentru tot lucrul Meu cu voi, și pace vouă, fiilor, pace din cer peste voi și cu voi, și hai să așezăm în carte păstorirea Mea din ziua aceasta a sărbătorii în cer între sfinți pentru Ioan Botezătorul, rudenia Mea și nașul Meu de botez! El M-a arătat la Iordan botezat de el cu apă și cu Duhul Sfânt, el cu apă, iar Tatăl din cer cu Duhul Sfânt așezat peste Mine ca porumbel mărturisitor peste vreme că lucrarea Sfintei Treimi s-a mărturisit în ziua aceea la Iordan, Tatăl cuvântând din nori peste Fiul Său botezat de Ioan în Iordan, și Duhul Sfânt sosit peste creștetul Meu, și întregind Ființa Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, ca să fie credință în urmași prin mărturisitori, căci Ioan Botezătorul și martorii cei de la Iordan au lăsat peste timp adeverirea împlinirii Scripturilor vestite prin prooroci că va veni cel ce pregătește calea Domnului și va striga în lung și în lat vestea cea pentru pocăință și pentru pregătirea prin credință a celor ce vor avea parte de împărăția cerurilor, dăruită lor din cer ca s-o lucreze, ca s-o zidească, ca s-o aibă peste ei în dar de la Dumnezeu, odată cu venirea Mea Prunc născut din mamă Fecioară, și apoi Păstor și Învățător spre Tatăl al celor ce se vor învrednici de darul credinței și apoi al ascultării de Tatăl și de Fiul și de Duhul Sfânt, că iată, rând pe rând Dumnezeu Cel întreit a lucrat de la început și până la voi, iar voi aveți pe Duhul Sfânt Păstor cu toiag de fier păstorind peste pământ și sunteți voi împărțitori ai mersului Meu cuvânt în lung și în lat peste popoare, o, și pace vouă, ca să lucrăm și să împărțim și azi de la Dumnezeu peste pământ, fiilor!
Întețesc grija și veghea Mea peste voi din zi în zi mai mult, o, fiilor. Vă îndemn să stați întru Mine și numai întru Mine, vă țin sub mantia Mea, vă țin aproape ca să puteți prin Mine prin furtuni, prin încercări, prin slăbiri fel de fel din părți peste voi, că pe pământ e tulbure totul, e întuneric, e fărădelege, e păcat peste tot, e numai rătăcire, și vai celor ce stau sau iau din lume, din otrava cea pitită sub înfățișarea binelui, vai celor ce nu trag spre Domnul, spre salvare, vai celor ce nu ascultă când Dumnezeu strigă din cer să se tragă omul creștin din mijlocul mlaștinei mișcătoare și fără de fund, iar Eu strig și tot strig, și vă am de ajutor ca să strig peste pământ, fiilor!
Iată, avem de vegheat tot mai anevoios, și trebuie să stăm pe piatra înțelepciunii care deslușește limpede fața cea ascunsă a duhului rău, că Eu, Domnul, n-am avut parte de creștini cu inimă curată în ei pentru Mine, o, și nici pentru ei n-au izbutit aceștia să aibă în ei inimă curată, căci cine nu stă în Dumnezeu și stă în lumea aceasta cu duhul și cu simțirea, nu poate unul ca acela să fie curat nici pentru sine, nici pentru semeni, nici pentru Dumnezeu, iar Eu am avut tot timpul de îndurat zdrobiri de la mulți din cei care se apropiau de duhul vieții, de cuvântul Meu care împarte viață dacă voiește omul viață, dacă știe el cum este viața celui ce are viață prin cuvântul Meu de Păstor, o, fiilor.
Au fost și sunt prin vreme dintre cei ce M-au vândut la călăi pentru arginți și și-au agonisit arginți, bieții de ei, și acest păcat leagă pe mulți, încântă pe tot omul ca să-l poarte spre tot păcatul ieșit din acest păcat. O, dar mai este un păcat cu care omul Îl chinuie pe Domnul până la sfârșit, că au fost și sunt dintre cei ce M-au cumpărat cu bani ca să le fac pe plac apoi. O, dar cine reușește să se înșele mai mult decât cel ce face aceasta cu gând șiret prin păcatul iubirii de sine, al măririi de sine? Și iată slava de la oameni o caută cel ce face așa păcat bătându-și joc de Dumnezeu prin faptele lui nedrepte, de parcă Eu, Domnul, pot fi prins la mijloc ca un om. Vai acestor minți bolnave și fără de înțelepciune de sus! Vai de așa defect de minte, prin care omul iubitor de slavă de la Dumnezeu și de la oameni dă să Mă îngenuncheze și să Mă țină în genunchi în fața lui, după cum dă el să-și facă socoteala pe seama lui Dumnezeu!
O, dacă Eu Mă aplec de mila omului neînțelept cu inima și cu mintea, iată cum face el cu Mine apoi! Și dau să spun la tot omul de pe pământ să ia înțelepciune din cuvântul Meu, să nu se aplece duhului necunoscut, ci să cerceteze faptele și rădăcina lor. Și spun și Eu ca omul, căci ca și cu un om se poartă cu Mine cel care nu are inimă și faptă curată, și spun: Cine face ca Mine, ca Mine să pățească, și apoi să se înțelepțească!
O, fiilor, o, fiilor, creștinul care dă să vină spre Mine cu viața lui, nu poate de unul singur să înțeleagă ce înseamnă viața și fapta și purtarea de creștin, iar cine dă să vină spre Mine și spre voi cu înțelesul lui despre viața de creștin vă face apăsări, fiilor, vă face frică și dureri, face furtuni de multe ori și bat în voi furtuni, fiilor, și Eu stau în fața furtunilor și bat ele în Mine până în cer, că Eu trebuie să vă ocrotesc pe voi și să vă am pentru lucrul Meu. Și vă îndemn acum să vă trageți din fața furtunilor și a încercărilor de orice fel, căci sunteți mici, sunteți plăpânzi și ați trecut prin multe, prin prea multe dureri peste voi prin cei neînțelepți pentru viața lor cu Domnul și cu frații, oameni fără pocăință, fără aplecare, fără lumină pentru faptele lor, o, și iată, e de vegheat pentru pacea Mea cu voi.
Și le-aș spune acum și celor ce vă pândesc mersul și pașii și viața, le-aș spune și lor să nu se mai îngrijoreze, să nu mai caute cu descusutul, cu cercetatul, căci Eu prin voi nu fac decât bine și pace și iubire și salvare și mântuire, căci sunt Păstor milos și mult milos, și îi îndemn spre duhul bucuriei pe aceștia care se îngrijorează de voi, și le spun să se bucure de voi ca de unii care veghează cu Mine pentru tot binele și pacea și paza asupra duhului rău și dușmănos pe om, că iată, Eu sunt în mijlocul vostru și cârmuiesc cu grijă peste pământ și rostesc cuvânt împlinitor împotriva tulburărilor și a încordărilor dintre oameni și dintre popoare, și iată ce spun tuturor celor ce se neliniștesc de voi și de Mine cu voi, și le spun așa:
Amin, amin zic vouă, nu vă îngrijorați din partea celor ce Mă iubesc, și vă iubesc și pe voi din partea Mea, că dacă n-ar mai fi creștini sfinți și credință pe pământ, s-ar scufunda numaidecât pământul cu tot ce e pe el ca la potop, ca la Sodoma și Gomora, că pe pământ colcăie duhul desfrânării, cel mai cumplit păcat, cel mai potrivnic păcat asupra lui Dumnezeu din partea omului, păcat de a cărui plăcere în el vrea omul să scape de Dumnezeu, să nu mai fie Dumnezeu ca să-l încurce pe om de la plăcerile lui.
O, dar Dumnezeu este Cel ce este, nu ca omul care moare și nu mai este, că omul acum este, acum nu mai este, că moare și nu mai este apoi, dar Dumnezeu este și rămâne, și e necăjit omul că este Dumnezeu, că stă Dumnezeu împotriva păcatului iubit de om, căci Domnul este sfânt, este fără de păcat, o, și stau la pândă oamenii de tot felul de pe pământ ca să pândească și să vadă ca nu cumva să creadă cineva dintre căpeteniile lor și să le slăbească planul și puterile lor cele rele.
O, bucurați-vă voi, cei de pe pământ, care nu puteți de partea sfințeniei, dar bucurați-vă că sunt creștini printre voi din loc în loc și că pământul pentru ei mai este, pentru ei mai aveți încă vreme să veniți spre înțelepciunea vieții, spre viața cea împotriva morții atât de stăpână ea peste neamul omenesc de peste tot.
Și acum Ioan Botezătorul lasă peste fiii cetății cuvântului Meu mângâiere și mărturisește ca și atunci pentru Domnul, spunând și acum:
— Iată Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii, iată-L cuvântând peste pământ și trâmbițând cu venirea Sa, precum este scris să vină și să trâmbițeze!
Iar voi, ucenici lucrători cu El, nu vă temeți că sunteți mici, căci cei mari sunt cei mai neputincioși, căci sunt fricoși, se tem unii de alții și se așează la pândă de frică, dar voi rămâneți în paza Domnului, căci El poartă de grijă de popoare și de țara cuvântului Său, de România venirii Domnului, țara întoarcerii Domnului Iisus Hristos cuvânt pe pământ, o, și poartă grijă de voi și de cetatea Sa cu voi și de voi, și mult bine va ieși din lucrarea Lui cu voi și mulți vor înțelege câtă iubire a fost ascunsă spre lucru prin statul Domnului cu voi pe pământ.
O, Doamne, fi-va să întărești pacea lor, liniștea care face pace și bine, căci fără Tine nimeni nu poate face nimic, nici măcar cei ce au lucrare de dușmani, și care pot cu răutatea lor numai cât le îngădui Tu, spre încercarea iubirii celor ce iubesc și Te iubesc.
— O, ucenicule mare, cuvânt botezător ai așezat peste pământ și peste oameni prin glasul tău lăsat în cetatea cuvântului Meu.
Iar voi deschideți-vă sufletele ca să luați vlagă sfântă, fiilor din cetate, și stați de partea luminii. Învățați să stați de partea luminii, învățați mereu, căci prin orice încercare care vă lucrează pe voi trebuie să învățați să lucrați de partea luminii, o, și așa se învață, pe viu se învață, ca la școală pentru priceperea celor învățate.
Iar și iar vă spun, fiilor: păstrați-vă cu mâinile curate de tot ce ar da să vă supună pe voi și să vă șubrezească veghea și lucrul vostru cu Mine. Iar celor ce bat cu tulburări spre voi le dau îndemn sfânt să fie cuminți și să învețe să fie cuminți prin viață de creștin pus deoparte pentru Dumnezeu și nu împărțiți în două, căci la Domnul nu se poate cu jumătatea, o, fiilor.
Acum, așez pace multă și tot mereu așez pace peste cetate și de jur împrejur și peste voi, și aveți grijă să împliniți pe cele de la Dumnezeu aduse vouă să le lucrați și să le așezați așa cum vin ele să le lucrați voi.
Și acum, rămâneți sub iubirea Mea, sub ocrotirea Mea de Păstor, căci Eu mereu vă păstoresc și vă iubesc mereu, mereu, o, fiilor. Amin, amin, amin.
07-07-2022