Eu sunt Păstorul Cel bun, căci Mi-am pus viaţa pentru oile Mele şi le-am păstorit şi le păstoresc. Amin, amin, amin.
Păstorul este cel ce intră pe uşă în staulul oilor. Acestuia portarul îi deschide, şi oile ascultă de glasul lui, şi el le cheamă pe nume, iar când le scoate afară, el în fruntea lor merge, şi oile merg după el, căci ştiu glasul lui. Amin. Eu sunt Cel ce pasc pe Israel, iar Israel este cel ce se lasă păscut de Mine cunoscându-Mi glasul. Când Eu vorbeam în mijlocul lui Israel despre păstorirea Mea peste oile date Mie de Tatăl, iudeii luau pietre în mâini şi dădeau cu ele în Mine, că ziceau că hulesc pe Dumnezeu, dar Eu le vorbeam adevărul şi le ziceam că ei nu sunt dintre oile Mele, căci oile Mele ascultă de glasul Meu şi vin după Mine. Ei însă ziceau că am demon şi că Mi-am ieşit din minţi.
Vin să păstoresc pe cei ce ascultă de glasul cuvântului Meu, căci sunt Păstorul lui Israel. Vin şi împrospătez mereu apa şi îmbiu la izvor cu glasul Meu de Păstor. Stau lângă izvor şi fac din el păşune pentru cei ce vin, şi fac din el apă vie pentru cei ce caută viaţa. Cine bea din apa aceasta are viaţă veşnică. Amin. Viaţa cea veşnică este în toţi cei care îşi lasă viaţa lor şi o iau pe a Mea, iar Eu îi chem pe nume şi ies cu ei la păşune, şi ei merg după Mine oriunde merg Eu, căci scris este în Scripturi: «Aceştia sunt cei neîntinaţi care merg după Miel oriunde Se va duce, căci au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului, iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără de prihană».
Mă las Păstor peste pământ. Să vină la Mine toţi cei care vor să le fiu Păstor, căci cei ce s-au pus păstori nu păstoresc, că nu intră pe uşă în staul, ci intră sărind pe deasupra şi junghie şi nu păstoresc, şi mănâncă şi beau şi nu păstoresc şi nu învaţă pe oi să-Mi urmeze, căci aceştia lucrează altă lucrare, alta decât păstorirea. Dar vin Eu, ca să Mă fac odihnă şi lumină a inimii omului obosit de alergare şi de aşteptare, căci omul rătăceşte fără stăpân, fără tată pe pământ. Omul este fiul cel risipitor de viaţă. Şi-a luat viaţa de la Mine şi s-a dus cu ea în plăceri şi în desfrânări şi în moarte. S-a dus cu ea şi şi-a cheltuit-o, şi rătăceşte flămând tot omul, şi rătăcirea e mare, şi omul cade sub ea. Dar Eu vin cu izvorul cel de viaţă dătător şi strig peste tot ca să fiu auzit de tot omul care rătăceşte fără păstor, şi zic: cine bea din apa aceasta are viaţă veşnică. Cine Mă ia pe Mine din acest izvor se lasă pe el şi Mă ia pe Mine de viaţă a lui şi se întoarce la Tatăl după o viaţă risipită fără preţ.
Astăzi se citeşte în biserici pilda fiului risipitor, care şi-a luat viaţa din mâna lui Dumnezeu şi s-a dus cu ea şi şi-a risipit-o, şi apoi, flămânzind sub robie străină, şi-a pus în gând să se întoarcă argat la casa Tatălui său; argat, nu fiu, căci aşa se cade, fiindcă fiul este vrednic şi stă ca fiul înaintea Tatălui.
Pe pământ sunt numai oameni risipitori de viaţă şi îl numesc pe Dumnezeu Tată al lor, şi nu mai sunt păstori ca să-l înveţe pe om umilinţa, iar Eu, Domnul, sunt gata să alerg înaintea celui ce dă să se întoarcă argat în casa Mea, nu stăpân, nu fiu vrednic, ci fiu umilit înaintea Mea, ca să Mă bucur de întoarcerea lui. Dacă vine semeţ, dacă vine pentru drepturi, dacă vine să se dea stăpân şi moştenitor, Eu nu Mă bucur de întoarcerea lui. Iar dacă vine ruşinat de viaţa lui cea risipită şi umilit pentru înfrângerea lui, atunci Eu îl văd încă pe când el este departe şi ies Eu înaintea lui, nu-l las să vină singur. Ies Eu pentru umilinţa lui şi lucrez după dreptate; nu-l las să vină singur, căci Eu sunt Cel Drept şi ies înaintea celui ce se umileşte, şi ies pentru umilinţa lui, şi aşa sunt drept, căci Eu am zis prin Scripturi: «Care dintre voi având o sută de oi şi pierzând pe una nu lasă pe toate cele nouăzeci şi nouă şi nu se duce după cea pierdută, şi dacă o găseşte o pune pe umeri cu bucurie, bucurându-se cu prietenii? Că mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte, mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi cărora nu le trebuie pocăinţă».
Eu, ca un bun Păstor, am ştiut semeţia omului şi Mi-am pregătit cale cu dreptate încă de acum două mii de ani când lucram cu cuvântul ca să moi inimile cele mândre, care sunt dedate cu judecata după lege, după dreptate. N-am voit să fiu judecat de poporul iudeu, căruia i-am fost Dumnezeu venit de la Tatăl. Eu îl îndemnam la pocăinţă, şi el Mă judeca părându-i-se că sunt nedrept, iar el, drept. Eu îl înduplecam spre umilinţă şi spre iertare, iar el M-a luat şi M-a răstignit ca să nu Mă mai audă, că era păcătos poporul Israel. Nu numai neamurile celelalte erau sub păcat. Ba încă păcatul lui Israel era mai mare, pentru că el păcătuia ştiind ce este păcatul. Eu însă am venit din cer să-l îndemn la pocăinţă, dar n-am putut, că el se voia drept. Eu am venit să-i fiu Păstor iertător, dar el a fost semeţ şi Mi-a dat peste mână, şi apoi M-a scos de la el. Atunci am alergat înaintea celor ce se umileau prin jertfa Mea şi prin învierea Mea, şi îi luam întru Mine şi îi făceam credincioşi prin har, şi Mi-am făcut popor dintre neamuri, şi se numesc cei răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului, iar în gura lor nu este minciună, fiindcă ei sunt fără de prihană. Amin.
O, numai cel prihănit lucrează minciuna, şi apoi o foloseşte, căci are nevoie de acoperirea prihanei lui, aşa cum a făcut poporul Israel, care s-a ascuns punându-Mă pe Mine paravan între el şi restul neamurilor; pe Mine, osândit prin lege; pe Mine, Cel ce împlinesc legea şi nu o calc. Iată, numai cel prihănit lucrează minciuna, iar cei ce aleg viaţa în schimbul vieţii lor, viaţa Mea cea veşnică în ei, aceia sunt cei aleşi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu, iar în gura lor nu este minciună, fiindcă sunt fără de prihană. Amin, amin, amin.
O, nu mai este om care să nu lucreze minciuna, nu mai este om fără de prihană. Pe pământ sunt numai oameni risipitori de viaţă şi îl numesc pe Dumnezeu Tată al lor, şi nu mai sunt învăţători care să înveţe pe om umilinţa, fiindcă nu mai este om fără de prihană. Atunci am zis: «Iată, vin!», şi am venit, că mai bine este să fie omul păstorit de Mine decât de om, căci omul care nu-i arată omului ce să facă, şi ca să vadă omul, acela nu poate fi învăţător peste om. O, nu mai sunt pe nicăieri învăţători, nu mai sunt, iar Eu, Domnul, sunt gata să alerg înaintea celui ce se întoarce la Mine umilit, ca să-l fac ca unul din argaţii Mei, iar Eu să fiu Stăpânul şi Învăţătorul peste toţi. Amin.
Mai bine este să se numească omul slugă la Mine decât fiu, căci fiul îşi pierde umilinţa şi se joacă cu Tatăl şi se răsfaţă şi se face nevrednic de Tatăl, dar argatul este umilit şi îşi iubeşte Stăpânul şi nu se ridică peste El şi nu se dă moştenitor şi învăţător, ci rămâne slujitor umilit, lăsându-Mă pe Mine Păstor în faţa împărăţiei Mele, în dreptul împărăţiei. Amin. Eu de aceea am venit. Să fiu Păstor am venit. Şi iată, sunt Păstor de oi, şi lupii urlă, şi câinii latră, că nu mai au ce sfâşia şi nu mai au ce lătra, şi se dau la Mine, şi se dau la oi, dar oile sunt cu Păstor, căci scris este: «Va fi o turmă şi un Păstor», turma Domnului, turma cea păstorită de Domnul, turmă cu Păstor. Amin.
Am venit de la Tatăl să păstoresc oile; am venit să le adun şi să le păstoresc. Sun din trâmbiţă, că aşa este scris să fac. Cuvântul acesta este trâmbiţa cu care sun, şi sun să se audă, şi se aude, dar cei ce sunt evrei la inimă şi la cuget îmi zic „demonul” şi îmi zic că Eu hulesc, şi îmi zic „omul”, căci ei sunt evrei răstignitori. O, nu e omul, căci am zis că omul nu poate fi păstor, nu poate fi învăţător, fiindcă Eu sunt Păstorul, nu omul. Dar de unde să aibă omul înţelepciune ca să înţeleagă cu ea dacă el este prihănit în toată clipa şi nu se scutură ca să se umilească şi să rămână apoi în umilinţă? Omul nu poate fi păstor, căci Păstorul este Cel răstignit pentru viaţa oilor. Peste tot Eu sunt Cel răstignit ca să miluiesc pe oi. Nu e loc pe pământ să nu fiu răstignit în toată clipa de fiecare om. Peste tot stau răstignit, şi omul îşi face voia sa peste tot. Pe nicăieri nu Mă pot da jos de pe cruce ca să cinez cu omul în zi de odihnă, căci omul e învăţat să fie el liber, iar Eu, răstignit. Omul îmi scoate ochii cu jertfe pentru Mine, dar Eu milă voiesc, că jertfa sunt Eu şi nu jertfa omului e jertfă. Se duce omul la Ierusalim în loc să facă voia Mea peste el oriunde este el ca să vin Eu la el şi să Mă bucur de el. Dar el se duce la Ierusalim şi zadarnic se duce, că nu atinge duhul şi adevărul cu dusul lui la Ierusalim. Se duce omul şi în alte părţi ca să Mă găsească, dar ca să facă voia Mea nu se duce nicăieri omul. Nimeni nu-şi cheltuieşte averea ca să facă voia Mea, ci şi-o cheltuieşte ca să vadă pe unde am trecut Eu, şi atât; pe unde am lucrat Eu, şi atât, şi apoi se făleşte că a dat de urmele Mele, că a călcat omul pe urmele Mele.
Numai Păstor nu vrea omul să-i fiu, căci omul este fiul cel risipitor de viaţă pentru viaţa lui pe care şi-o pierde prin ea însăşi. Dar pe tine, poporul Meu pe care te-am ales dintre oameni ca să fii pârga Mea şi culesul Meu cel pentru Tatăl, pe tine te păstoresc şi te îngrijesc, căci te-ai umilit la auzul glasului Meu şi ţi-ai îngrijit mersul spre Mine, iar Eu M-am îngrijit de mersul Meu spre tine, şi ne întâlnim la mijloc şi lucrăm în via Tatălui, în lucrarea Tatălui Savaot, şi vă numesc ucenicii Mei cei de la sfârşit, apostolii Mei prin care-Mi vestesc până la margini Eu însumi Evanghelia venirii Mele cu sfinţii. Amin. Iar tu să plângi cu sudori şi să nu râzi. Bucuria ta să fie rugăciunea cea cu sudori, care te face părtaş cu Dumnezeu, poporul Meu, căci aşa am petrecut Eu pe pământ înaintea Tatălui; aşa şi nu altfel, poporul Meu. Până la cruce am tot suspinat, iar rugăciunea Mea era cu sudori, poporul Meu, şi cu ea îmi mângâiam duhul şi pacea duhului Meu cel zbuciumat de ura omului asupra Mea. Iar azi tu eşti urmaşul Meu, şi lumea te aseamănă cu Mine, poporul Meu, pentru că ea te urăşte şi îţi zice „demonul”, şi îţi zice că huleşti, aşa cum am păţit şi Eu de la lume şi de la cei ce se dădeau învăţători şi păstori de la Dumnezeu.
îţi dau în dar temerea de Dumnezeu, poporul Meu. Cu ea vei fi mereu curat şi treaz şi gata pentru Mine; cu ea Mă vei sluji, că fără ea nimeni nu poate să-Mi fie slujitor şi locaş curat pentru stăpânia Mea în omul cel Mie slujitor pentru venirea Mea. Slujitorul Meu este numai cel ce-Mi pregăteşte venirea prin vestire şi prin lucrare, aşezându-Mă pe Mine viaţă veşnică în om. Viaţa cea veşnică este cu omul prin darul cel lucrător al temerii de Dumnezeu, prin care omul cel iubitor stă mereu gata pentru venirea Mea, pentru bucuria lui întru venirea Mea. Temerea de Dumnezeu este legătura care-l ţine pe om alături de Dumnezeu. Ea este ucenicia celor ce învaţă lucrarea lui Dumnezeu cu omul. Ea este duhul cel treaz care nu adoarme în cel ce o are pe ea ca pavăză a vieţii. Darul acestei iubiri să facă din tine iubire pentru Mine, poporul Meu, iar altfel să nu-ţi fie iubirea până ce Eu voi veni ca să fiu cu tine pe veci, căci scris este: «Eu sunt cu cei ce se tem de Domnul». Amin.
Fac din tine pildă de iubire, pildă de ascultare prin darul temerii de Dumnezeu, iar tu să fii puterea Mea pe pământ, poporul Meu, şi să se hrănească din tine popoarele cu viaţă, cu viaţa Mea din tine, căci te-am pus pildă a Mea înaintea neamului omenesc şi am făcut din tine semn înaintemergător pentru venirea Mea, că Eu, ca un bun Păstor ştiind semeţia omului, am găsit cu cale să-l judec prin tine pe om, pe tot omul care trăieşte în el fără voile Mele; iar omul auzind de tine sau văzându-te să vină spre umilinţă, să lase hrana cea amară şi să vină să se îndulcească din masa Mea cu tine, poporul Meu, şi să Mă cunoască prin izvorul acesta. Şi zic: cine bea din apa aceasta are viaţă veşnică. Amin. Cine Mă ia pe Mine din acest izvor se lasă pe el şi Mă ia pe Mine de viaţă a lui, şi apoi se întoarce la Tatăl, se întoarce cu umilinţă la Tatăl. Amin, amin, amin.
27-02-2000
