Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil



Se deschid cerurile și se face cale slăvită și cetele îngerești sună de sărbătoare și se adună tot cerul, și e sărbătoare îngerească în cetatea cuvântului Meu, și pace vouă, fiilor din cetate!

Tot cerul e cu voi aici, fiilor, iar Eu, Domnul, suflu peste voi și peste cetate și fac înviorarea și se așează cetele cerești și aduc slavă Domnului și împart din ea în cer și pe pământ, împart mângâierea Duhului Sfânt, căci Duhul Sfânt Mângâietorul Se împarte și Se dă pe Sine, fiilor.

O, măi fiilor, voi nu aveți vreme de o viață așezată și liniștită și tihnită, căci sunt multe de dus și de purtat, și toate nu vă dau răgaz, și toate trebuiesc purtate, iar Eu suflu peste voi mereu și vă dau nădejde și vă întăresc în răbdare, și mai ales în iubire, o, că numai ea le poate pe toate și pot cei ce iubesc pe Dumnezeu și se împart cu iubire, și iată, v-am așezat să pregătiți așternut de sărbătoare îngerească și bucurăm cerul de sfinți și de îngeri, și se întoarce bucuria și dăm din ea și alinăm, fiilor.

O, vă îndemn și vă învăț mereu să aveți grijă mare de copilul din voi, măi fiilor, căci cei mici au sprijin, au pe Domnul de Tată și de grijă pentru ei și iubesc ei să stea în mâna Mea părintească și să asculte ca niște copii purtați și îngrijiți cu iubire.

O, voi să nu vă purtați cum se poartă cei ce se simt și se cred mari, și nu copii sprijiniți pentru că sunt mici. Cei ce caută spre Mine au nevoie de sprijin, fiilor, iar cei ce nu Mă caută se simt în stare ei pentru ei și pentru alții, dar voi păstrați-vă copii să fiți, și cereți de la Tatăl, căci Tatăl îi iubește pe cei mici, și le dă împărăția Sa lor, așa precum le-am făgăduit Eu acum două mii de ani când am spus că a copiilor care vin la Mine este pregătită împărăția Mea.

Voi ați văzut din învățătura Mea cum a părăsit pe tatăl fiul cel care a cerut partea de moștenire și s-a dus cu ea întru ale sale și n-a mai iubit să fie copil lângă tatăl, o, și a suferit el apoi mult de tot până ce s-a întors îndurerat și aplecat, rugându-l pe tatăl său să-i dea slujire de argat, dar tatăl i-a văzut căința și l-a născut din nou și i-a dat înapoi bucuria de copil, o, și de aceea vă îndemn să aveți grijă de copilul din voi, ca să vă poarte Tatăl vouă de grijă, fiilor.

O, căutați tot timpul să semănați cu Mine, căci Eu am stat copil înaintea Tatălui, iar Tatăl putea în Mine și prin Mine, măi fiilor. Priviți-vă mereu starea și purtarea ca să puteți vedea mereu dacă semănați cu Mine la purtare, fiilor. Luați lecția dragostei și trăirea ei, în toate să vă măsurați cu lecția dragostei, o, și așa poate avea omul milă de Mine, că Eu voiesc să stau în om cu statura Mea și să semene el cu Mine în toate și mereu, și asta înseamnă ceea ce Eu am spus că milă voiesc, nu jertfă, ci milă, fiilor, ca să-Mi pot găsi adăpost în om, că de aceea am zidit omul, și l-am vrut copil să stea în mâna Mea. El însă n-a putut să fie recunoscător și să asculte, o, și M-a lăsat pribeag, și de aceea plâng atâta după om, și dau să-i spun că aștept milă de la el.

Da, omule, milă voiesc, adică nu mai păcătui, nu Mă mai da afară din inima și din trăirea ta, nu Mă mai răni, că Mă dor ranele de la tine lucrate, și fie-ți milă de Cel ce S-a coborât din cer la tine ca să te întoarcă acasă și să te țină în El ca să nu pierzi înfierea și purtarea de copil. O, iubește statul cu Mine, iubește-Mă ca să poți rămâne în Mine și să vadă vrăjmașul diavol iubirea ta de Mine și să slăbească el.

O, ai grijă de umilință, omule, că Eu am iubit și am lucrat umilința și am stat copil prin ea, și iată cum te învăț viața îngerească, prin care nu-L poți pierde pe Domnul de peste tine, căci pildă dureroasă a fost și este căderea îngerilor care n-au ascultat și care au pierdut măreția lor de lângă Dumnezeu, o, și de aceea spun, de milă îți spun, că Eu milă voiesc, adăpost în tine voiesc să am, omule scump. O, dacă vrei să scapi de diavol și să te vindeci de păcat, iubește-L pe Dumnezeu din toată inima ta și vei avea soarta pe veci cu El, iar dacă vrei să alegi să faci păcat și să tot faci, îl vei iubi pe diavolul și vei face voia lui și vei avea soarta lui, o, dar nu lăsa gustul păcatului să te stăpânească împotriva iubirii lui Dumnezeu din inima ta, că veșnică este viața, și își ia fiecare plata vieții lui, bună sau rea, după cum și după ce au iubit și au ales ei pentru viața lor de veci.

O, ce măreț este duhul învățăturii lui Dumnezeu, fiilor! Învățătura iubirii trebuie s-o aibă omul de la Dumnezeu, nu de la sine, nu de pe pământ. Dacă tu iubești o ființă din toată inima iubirii tale pentru ea, dar cu cei din jur, cu ceilalți, cu cine nu-l ai tu în inimă te porți urât, rece, îndrăzneț, judecător, disprețuitor prin cuvintele limbii tale, cu care mângâi pe ființa pe care zici că o iubești nespus de mult, o, ce fel de iubire este iubirea ta, inima ta iubitoare pentru ființa iubită? O, nu este adevărată iubirea ta, și-ți dai în petec cu ea și asupra ființei iubite când nu te aștepți și când nu se așteaptă ea, căci aluatul iubirii este cu lepădare de sine, așa cum este iubirea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire, numai iubire mereu și peste tot, chiar și mustrarea Lui e tot din iubire când El mustră pe om.

O, iată mila și lucrarea ei, fiilor! Eu, Domnul, îl iert pe cel ce plânge pentru păcatul săvârșit și nu mai păcătuiește apoi, că acela plânge după Dumnezeu, și îl iert pe el și îl miluiesc, iar el Mă ia înăuntrul său, după gustul cel amar al vieții depărtate de Mine atâta vreme, fiilor, iar acela repară ranele iubirii și îl doare că a rănit, că a lovit iubirea și pacea ei, și plânge cu păreri de rău și iubește mult apoi, căci harul se înmulțește, precum este scris.

O, e zi de mângâiere acum pentru cei ce au trecut cu trupul cel pământesc, căci au fost pomeniți și chemați aici, la masa lor de pomenire și stau ei rugători în fața Mea pentru voi ca să vă întăresc puterile și lucrul Meu cu voi pentru ei, pentru toți care așteaptă, iar voi îi aduceți la masă după rânduială creștinească și vin ei și iau de pe masă și iau mângâiere multă, fiilor. Binecuvântată să fie masa lor de pomenire, și toți să ia din ea, toți cei adormiți, toți de la Adam și până în clipa aceasta, toți, fiilor. Iar voi fiți iubitori și întăriți-vă în iubirea Mea pentru asemănarea voastră cu Mine, cu Cel milos, fiilor.

O, fiilor, uitați-vă la un împărat cu oștire de luptă cum își trimite oștirea să moară în luptă ca să-l apere pe el de dușmani. Uitați-vă și la Mine, că iată ce am făcut Eu, Domnul, că milă Mi-a fost, și M-am dat Eu pe Mine Însumi în luptă pentru oștirea Mea ca să apăr viața ei, nu viața Mea, și am purtat Eu vina ei, numai ca să-i apăr viața. Iar voi, fiilor, prindeți puteri sfinte din pilda Mea și învățați să nu vă dezvinovățiți niciodată și învățați-vă să intrați sub vină ca să semănați cu Mine, fiilor, și faceți aceasta din iubire, din milă de Dumnezeu și de semeni, că altfel dacă face omul, îl face purtător de vină pe semenul său, o, și nu mai seamănă cu Mine cel ce așa lucrează.

Fiilor, fiilor, trebuie credință pentru această iubire mare, iar Eu, Domnul, prin credința celui tare cu iubirea pot muta munții, fiilor, și asta vreau să fac cu voi Eu pe pământ, și vreau să fac de rușine necredința și să arăt semne mari în ochii necredincioșilor, ca să se înfricoșeze și să dea de la ei necredința.

Fiilor, tot cerul e cu voi. Faceți-i pe cei din cer să vadă la voi că lucrați cu credință și că vă bizuiți pe cei din cer. Cei ce iau din lume pentru ei, aceia nu stau cu cei din cer, ci se tot uită înapoi ca Sara lui Lot, iar cei ce se uită să ia de la lume sunt slabi de tot și se tem, n-au sprijin pentru ei, n-au tată, căci cei ce au tată ascultă, nu ies, nu se înfruptă cu minciuna, iar minciuna înseamnă omul, fiilor.

Iată, țara și conducătorii ei, care caută doar binele lor, iar tu, țara Mea de azi, România Mea, n-ai conducători miloși, o, n-ai, căci sunt robi, nu sunt liberi pentru ca să aibă grijă de tine prin Dumnezeu, nu prin oameni, iar tu ești înjosită de cei necredincioși, de cei fără Dumnezeu, și care s-au suit sus, dar iată, ei nu-și mângâie poporul, nu veghează cu milă, nu strigă la Mine pentru tine mai-marii de peste tine, țara Mea de azi.

O, veghează, popor român, și strigă tu la Tatăl pentru tine! Puterile îngerești stau cu ocrotirea lor deasupra, căci tu ești țara venirii Mele acum, la sfârșit de timp, și ai ocrotire mare, dar să ai și strigare la Dumnezeu în mijlocul tău, o, popor român.

Pe omul antichrist și pe satana cu toată lucrarea lui potrivnică pun certare în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și toată lucrarea cea rea și vrăjmașă cerului și omului credincios să se risipească de peste tot de pe pământul român, din neamul român, și toți vrăjmașii bisericii lui Hristos să slăbească cu totul, căci țara română este creștină de două mii de ani, și are har mare înaintea Mea și are sfinți mari în cer, iar lucrarea satanică va fi risipită cu tot cu slujitorii ei. Dar trebuie strigare cu post și rugăciune și trebuie iubire de Dumnezeu și de sfințenie, și trebuie milă să aibă de Mine acest neam, și tot neamul creștinesc de pe pământ, neamul cel cu crucea și cu toți sfinții înconjurat, căci Eu am stat pe cruce ca să aibă omul milă de Mine apoi și să Mă dea jos de pe cruce și să Mă ia în casă, în inimă să Mă poarte, și să-Mi alin dorul Meu cel de șapte mii de ani după om, după casa Mea, căci omul este casa lui Dumnezeu, și să audă satana acest cuvânt!

O, du-te, satană, la slujitorii tăi, la cei ce-ți fac voia, la cei ce nu fac cruce asupra ta ca să-ți pierzi puterea ta cea rea! Du-te, căci țara română are biserica lui Hristos în ea de două mii de ani și e țară ortodoxă și are de la Mine două mii de ani de credință și de Dumnezeu cu ea, iar tu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, iar cetele îngerești vor împlini acest cuvânt! Amin.

O, de mai bine de șaizeci de ani învăț un popor cu acest cuvânt pe vatra neamului român și-Mi scriu cuvântul în carte ca să-l pot împlini, și voiesc să prindă rod cuvântul învățăturii Mele împotriva lui satana, și pentru iubirea Mea în om, în neamul român mai întâi, în țara întoarcerii Mele acum, la sfârșit de timp, și va avea ea nume mare, nume de Noul Ierusalim și se va umple de mângâiere, de Duhul Sfânt Mângâietorul, Care Se va dărui din destul, precum este scris, și va avea de la Dumnezeu acest neam și va străluci de slavă înaintea popoarelor, căci așa este scris.

Voi, oștiri îngerești, mângâiați-vă și mângâiați în ziua voastră de sobor între sfinți! Eu, Domnul, am gătit vouă așternut de sărbătoare aici, acum, în cetatea cuvântului Meu.

— O, slavă Ție, Stăpâne Doamne, slavă Ție! E cerul plin de mărirea Ta, și e plin pământul și va fi tot mai plin de slava Ta, căci suntem slujitorii Tăi și-Ți purtăm din loc în loc slava, că pe nori de îngeri Te porți, Doamne.

Strigăm peste pământ și peste oamenii de pe el, Doamne, și le spunem lor să ia aminte la Tine, la cuvântul Tău, căci Tu grăiești în vremea aceasta atât de mult, atât de mult cuvânt, Doamne Cuvinte, și duhul satanei va fi strivit de suflarea gurii Tale, de cuvântul Tău, precum este scris.

Voi, copii ai pământului sfințit, ai cetății Noului Ierusalim pe vatra neamului român, grăiește Domnul cu voi ca și cu cei din cer. Întăriți-vă puterile și pasul, căci Domnul vă întărește fiindcă vă iubește. Cereți-I Lui, și El vă va da, iubiților! O, nu vă temeți de satana! El este înfricoșat foarte. E Domnul cu voi, e tot cerul cu voi, iar Maica Domnului Iisus Hristos are țara română în brațe și toți sfinții o sprijinesc în lucrul ei de ocrotire peste acest neam.

Mila de Domnul să se întărească tot mai mult în voi, și în toți cei care se bizuie pe Domnul și pe cuvântul Lui cel sfânt! O, și trebuie împlinit cuvântul, și tot timpul trebuie împlinit, copii ai venirii Domnului. Cereți-I Lui pentru voi și pentru El cu voi și dați-vă unii altora pe Domnul, căci sunteți cei binecuvântați pentru vremea Lui cu voi.

O, Doamne, o, Stăpâne măreț, slavă Ție în toată vremea! Toate cetele îngerești Îți cântă mărirea în frunte cu căpeteniile lor. O, fă bine, Doamne, celor buni și celor drepți cu inima după făgăduința Ta! Amin.

— Cu slavă cerească sunt sărbătorile cetății cuvântului Meu, iar Eu, Domnul, Mă aplec puterilor cerești pentru slava Mea, căci ele sunt slava Mea.

O, pace vouă, fiilor, că ați gătit aici sărbătoarea îngerilor! Întărire vă dau vouă! Nu vă temeți de numele diavolilor, nu rostiți numele lor, căci diavolul a luat acum un nume cu care dă să-i sperie pe cei fricoși, dar voi sunteți ai Domnului pe pământ, și vă cer acum Eu vouă: grăiți, măi fiilor, numai cuvinte bune, căci lumea grăiește cu limba ei după cum grăiește limba diavolilor de azi. Voi însă vorbiți ca Dumnezeu, că iată cum grăiesc Eu cu voi, iar voi să fiți și să rămâneți asemenea Mie și să nu luați de pe masa duhului minciunii, ci numai ca Mine să grăiți între voi, și să împliniți certând cu limba lucrarea lui satana pentru risipirea ei, o, fiilor.

O, pace vouă, și întăriți-vă duhul și trupul, fiilor! Pace vouă, și lucrați, lucrați lucrarea Mea cu voi! Toate să le lucrați cu rugăciune și cu post!

O, fiilor, fiți tari cu rugăciunea și veți primi din mâna Mea, căci totul este cu putință la Dumnezeu, Care vă călăuzește pe voi. Amin, amin, amin.

21-11-2020