Vin cetele cerești la sărbătoare, vin în cetatea cuvântului Meu pe pământul neamului român.
Vin cete-cete oștirile de sfinți și de îngeri, și li se face primire frumoasă la praznic de Rusalii, cum este aici acum pregătirea pentru sărbătoarea Duhului Sfânt.
Se așează acum oaspeții cerești deasupra aici, și privesc peste cetate și se apleacă înaintea iubirii cu care sunt întâmpinați mereu cei din cer aici.
Plutește Duhul, plutește mângâierea, iar șoapta cuvântului Meu dă de știre la porți că vine Domnul cu sfinții și așează în cartea Sa de azi praznicul Duhului Sfânt.
Cine are urechi de auzit cu ele vuietul de vânt al coborârii Duhului cuvântului, și apoi adierea lui, pe care Eu Domnul, vin cuvânt pe pământ? Pe șoapta lină a cuvântului Duhului Sfânt Îmi las cuvântul peste cetate, și acesta este semnul că vine Domnul și-Și lasă cuvântul în carte.
O, pace peste cetatea cuvântului Meu în zi de praznic de Rusalii! Și pace vouă, celor din cetate, și care ați gătit sărbătoarea cea pentru Mine cu ucenicii Mei, serbați acum de oștirile cerești, o, că au fost ei îmbrăcați în Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii acum două mii de ani ca să vestească de la margini la margini pe Hristos Cel înviat, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, martori ai învierii Mele, după ce au fost ei martori atâtor semne și minuni cerești, cu care a fost să Mă dovedesc că sunt Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ, și apoi M-am ridicat de-a dreapta Tatălui, de unde am coborât ca să vin și să Mă nasc ca omul și să cresc și să primesc răstignire pe cruce și să înviez întru slavă, și iarăși să merg lângă Tatăl, dar nu înainte de a le face lor făgăduința că le voi lăsa pe Duhul Sfânt ca să fie cu ei, și ca să le dea de la Mine mereu până la sfârșitul timpului. O, și așa a fost, că a venit Duhul Sfânt, a venit cu putere peste ei, cu vuiet ca de furtună pornită deodată, de a răvășit liniștea Ierusalimului, și apoi ei au primit limbi noi și au lăsat peste cetate mărturisirea despre Hristos Cel înviat din răstignirea făcută de preoți și de arhierei și de farisei, care M-au dat să fiu pus pe cruce, o, și au îndemnat ucenicii Mei pe tot norodul la pocăință și la primirea Duhului Sfânt, ca semn al încreștinării lor întru Hristos, și mare a fost minunea zilei de Rusalii, și mare este până acum această sărbătoare, și hram al cetății Mele aici este această zi sfântă, o, și Ni s-a făcut primire frumoasă aici, acum, și punem masă de praznic, și Duhul plutește și mângâie și unește cerul și pământul aici.
Voi, muncitorii Mei, voi ați trudit, fiilor, și ați pregătit praznicul Duhului Sfânt și ați mers și ați împărțit binecuvântarea la poporul care venea aici, la praznic de Duh Sfânt. Iar acum, sub slava pregătirii cu care ați primit pe cei din cer cu gătirea frumoasă a popasului pentru Noi, o, acum așezați-vă cu ucenicii Mei la masa lor de serbare, fiilor. Ei au vegheat și v-au privit munca și pregătirea făcută pentru întâmpinarea la serbare, și sunt ei acum aici cu voi, sunt toți cei de atunci, care au mărturisit venirea Duhului Sfânt în chip de limbi sfinte, cerești, și cu care au uimit Ierusalimul și pe toți oaspeții aflați acolo atunci, o, și ce frumos, și cu ce duh tare i-au îndemnat ei pe toți la pocăință, după ce le-au amintit păcatul cu care s-au ridicat pentru răstignirea Mea și că am înviat și că sunt Dumnezeu adevărat!
O, fiilor, Eu le-am promis la ucenici că vor sta pe douăsprezece scaune și vor judeca peste semințiile lui Israel, iar în ziua aceea au făcut ei aceasta și le-au spus la toți cei care M-au răstignit că Eu am fost Fiul lui Dumnezeu, iar ei să se pocăiască, o, și erau ucenicii Mei tot o lucrare cu Duhul Sfânt peste ei mereu, și lucrau ca și Mine, semne și minuni, așa cum le-am spus că vor lucra, și că nu vor fi vătămați chiar dacă vor bea băuturi otrăvitoare, chiar dacă vor prinde cu mâinile șerpi, iar Eu eram cu ei cu numele Meu, sub care ei lucrau și mărturiseau adevărul că Eu sunt Hristosul.
O, iată sărbătoare dulce, iar voi, muncitorii Mei pentru toate câte am Eu să lucrez prin voi, așezați-vă acum, o, așezați-vă cu ucenicii Mei la masă de praznic sfânt, iar inimile celor ce se strângeau aici în ziua aceasta sfântă sunt adunate aici mai mult decât atunci când veneau cu trupul la serbare. În duh și în adevăr sunt ei aici lângă voi acum, căci bucatele de pe masă nu mai fac acum unirea și întâlnirea, ci Duhul face una mai mult acum pe frați.
Acum bogăția iubirii cerești este mare, căci iubirea este mai mare când ea tânjește cu rană, cu dor, iar când dorul se sfârșește e semn că iubirea se face mai mică, mai rece, o, și nu-i de glumă, și trebuie întețită iubirea cea pentru Domnul, fiilor, că numai ea este bogăția care îndestulează cu adevărat pe om, iar acum e vremea prielnică de duh de rugăciune, că e vreme de strâmtorare pentru strângere cu trupul în sărbători. Așadar, duh și adevăr să fie rugăciunea poporului cuvântului Meu, adică nu în locuri anume, ci în Tatăl și în Fiul, căci Duh este Dumnezeu, și așa să fie și închinarea spre El, că am spus femeii samarinence la fântână: «Voi vă închinați la ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci din iudei vine mântuirea», iar ea a zis: «Știu că va veni Mesia Hristos, iar El ne va spune toate», și i-am zis ei: «Eu sunt!». O, și ce ușor a crezut ea că Eu sunt Hristos, ce ușor! Tot așa de ușor le-a fost și celor din cetatea ei, și a lucrat ea apoi pentru mărturisirea lui Hristos, și au lucrat apoi ucenicii Mei peste noroade vestea că a venit Hristos și că n-a fost primit de mai-marii Ierusalimului, care se temeau și spuneau: «Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?».
O, tot așa a fost și în zilele acestea, când Eu vin cuvânt pe pământ și când mai-marii de peste biserică s-au tulburat și au stat de veghe ca nu cumva să creadă în cuvântul Meu de azi cineva dintre preoți sau arhierei că Eu sunt acest cuvânt, dar lucrarea Mea, ca și atunci, tot așa și acum lucrează și merge și hrănește pe cei nehrăniți din cer, o, că n-are cine să le dea dacă n-are din cer, dar vin Eu și le dau, și lucrez cu voi, fiilor, și îi îndemn pe toți să nu vă necăjească cu ale lor, căci voi aveți sarcină grea și-Mi sunteți martori lucrului Meu de azi și venirii Mele cuvânt pe pământ, și iată, Îmi faceți mereu primirea și vin cu sfinții la voi, o, și ce frumos, și ce frumoasă este lucrarea Mea cu voi, și care face atâta mângâiere între cei din cer, fiilor!
Iar acum, dacă ați muncit și ați mers apoi cu masa de praznic către cei ce veneau aici în zile de Rusalii, hai să stăm cu masă de cuvânt și cu ucenicii de atunci ai Mei, și care s-au îmbrăcat în Duhul Sfânt și au grăit despre Mine poporului și mai-marilor din Israel, o, și minunată le-a fost grăirea, și multă a fost ridicarea spre Domnul a celor ce auzeau de la ei despre Mine, și mulți s-au umplut de iubire de Dumnezeu și tot mai mulți, care petreceau laolaltă viața cu Hristos apoi.
O, ucenici iubiți ai Mei și ai Duhului Sfânt atunci, așezați-vă cu graiul în cartea Mea de azi, că sunteți sărbătoriți între cetele cerești cu ziua venirii Duhului Sfânt de la Tatăl la voi. Și pace vouă, pace, fiilor, alături cu cei de azi ucenici ai Mei!
— O, Hristoase Doamne, bine ești cuvântat că ai lăsat peste noi pe Duhul Sfânt, așa cum ne-ai făgăduit mai înainte de vremea crucii Tale, când ne pregăteai pentru lucrul cel mult al vestirii Tale peste pământ, Doamne înviat și mărturisit de noi în toată lumea cu învierea Ta, și apoi lucrând noi în numele Tău atâtea semne mari și minuni, cu care să fim primiți, pentru ca să creadă prin noi în Tine mulți de peste tot pământul, Doamne!
Ne aplecăm cu recunoștință înaintea ucenicilor Tăi de azi, cu care-Ți sprijini mersul, și-i rugăm să deschidă vremea pogorârii Duhului Sfânt peste noi și să pună pe masă frățească vorbirea noastră de atunci peste mulțimi și să fim un duh cu ei acum, aici, așa cum a fost atunci cu noi pe pământul lui Israel, o, că mare îndrăzneală ne-a dat nouă Duhul Sfânt de am împărțit lucrarea Lui atunci cu atâta bogăție de har și de rod adus Ție, Doamne!
Vom sta atenți și vom asculta cu ei alături, și vom aduce pe masă ziua cea de atunci, și va fi bucurie între cei din cer, că ziua aceea a fost o prea măreață zi a Ta cu noi pe pământ, și fi-va ea să vină iar, să vină, Doamne, iar, și să lucreze ea ca atunci mărturisirea lucrului Tău de azi, o, Doamne!
O, e frumos aici, și ne aduce mare bucurie primirea, că am fost primiți frumos, cu simboluri sfinte, Doamne, și cu aer sărbătoresc! Mare mângâiere vom trăi acum, deschizând aici cu ei vremea cea de atunci a Duhului Sfânt coborât peste noi, și care atât de mult ne-a întărit în lucrul cel pentru Tine apoi peste pământ, iar Ție Ți se cuvine toată slava în cer și pe pământ pentru marea și minunata Ta lucrare cu noi, și cu cei de acum, și binecuvântat să fii Tu, Cela ce ne-ai arătat pe noi atunci vase ale înțelepciunii de sus, spre slava Ta cea mare!
Cu aplecare sfântă stăm acum cuprinși în taina sărbătorii de azi, în grădinile Tale aici, unde așa de frumoasă este acum lucrarea îngerească pentru sărbătoarea cea de azi, de care este plin aici, în zi de praznic de Rusalii, o, Doamne!
— O, ucenici iubiți, cetele de sfinți și de îngeri încununează sărbătoarea cea pentru voi acum, aici, cu ziua cea de atunci, și pace vouă cu cei de azi, cu care Eu lucrez pe pământ acum!
Voi, fiilor de azi lucrători cu Mine, deschideți Scripturile acum și împărtășiți-vă de slava cea de atunci a praznicului de Rusalii, și ridicați spre cer bucurie pentru ucenicii Mei, căci întâlnirile frățești trebuie să aibă dor și căutare după Dumnezeu, ca și vorbirile dintre frați, ca și cântările pentru hrana sufletelor lor. Gura omului grăiește mult, prea mult, fiilor, și prea multe vorbește, și nu Se apropie Duhul Sfânt de mintea celui ce are mult și multe de vorbit, de cel ce nu stă în așteptarea Duhului Sfânt așa cum au stat ucenicii Mei, așteptând să vină peste ei grăirea în Duhul Sfânt, și nu grăirea lor.
O, ce bine este să-i placă fiului creștin să stea sub veghe, sub învățătură sfântă ca să nu greșească prea mult, ci să învețe să știe ce să facă cu vremea vieții lui! Când creștinul care se dă lui Dumnezeu nu este sub știrea cuiva pentru calea lui cu Domnul, el face rele de tot felul, și apoi face ascundere primejdioasă pentru el și pentru cei din jur, care-și lucrează ca și el voia, și de aceea caută el să nu aibă veghe peste el ca un fiu al lui Dumnezeu, ocrotit pentru Dumnezeu de cineva sub știrea căruia să stea cu pașii lui, cu gândul lui, cu lucrarea lui. O, și aceasta nu le-a plăcut celor ce au ieșit din staul, de și-au făcut și își fac pe deplin voia, fie ea și amestecată cu mers după tiparul unui creștin, dar dacă ești cu Domnul și ieși apoi, aceasta ți se pune voia ta, alegerea ta, de care se ține socoteală în cer ca de unul care-și face voia peste viața sa, o, și așa sunt toți creștinii, care doar știu de acest cuvânt al voii lui Dumnezeu pentru voia omului.
O, fiule creștin, ferește-te de păcat! Nu când stau Eu lângă tine, nu atunci să nu faci păcat, ci atunci când zici că nu te vede nimeni, și nici Dumnezeu, și când ar fi să te vadă Dumnezeu ascultând să nu faci păcat, că Eu de aceea am stat ascuns de ochii lui Adam în rai, ca să văd, și ca să vadă și el dacă ascultă. O, și de aceea M-am tras din ochii ucenicilor atunci când M-am înălțat și M-a acoperit norul, ca să văd apoi dacă ei vor asculta și vor face voia Celui ce M-a trimis la ei ca să-i fac pe ei fii ai lui Dumnezeu pe pământ.
O, fiu creștin, să nu cauți să fii liber de Hristos dacă El stă lângă tine nevăzut de ochii trupului tău! Cel care se vrea liber, pentru ca să facă păcat vrea așa, pentru ca să-și facă voia vrea așa, iar Eu, Domnul, sunt înlăcrimat de la tot omul care nu poate pentru voia lui Dumnezeu cu voia sa, și de aceea am spus Eu pentru cei ce nu știu când fac rău lui Dumnezeu cu voia lor, și am spus: «Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!».
Vă îndemn spre căință pe voi, pe toți cei care veneați la sărbătoarea de azi aici, și care nu aveți peste voi veghe pentru ca să faceți voia Mea. Luați, fiilor, peste voi povețele ucenicilor Mei, puse atunci peste cei ce voiau cu Dumnezeu în vremea propovăduirii lor peste mulțimi sub semnul și lucrarea Duhului Sfânt, căci ziua aceea a fost zi de pocăință și de botez cu Duhul Sfânt, și tot așa să lucreze și azi sărbătoarea cea de azi. Și pace vouă de la cei din cer, ca să puteți să vă închinați Tatălui Meu în Duh și în adevăr, căci Duh este Dumnezeu, și în Dumnezeu să se închine toți cei ce-și închină Lui viața!
Iar vouă, celor din cetate, vă înmulțesc puterile cele pentru Dumnezeu, și vă aduc mulțumire acum că ați fost să împărțiți binecuvântarea praznicului de azi, spre mângâierea celor ce au avut parte să ia din masa de praznic acum.
Petreceți acum sub cununa de deasupra, sub slava oștirilor cerești, fiilor, și apoi pace și putere vouă pe mai departe în toate câte lucrați și împărțiți în numele Meu!
Duhul Sfânt să nu-L uitați din lucrarea voastră, fiilor! Și țineți trează iubirea de Domnul, și îmbrăcați în Duhul Sfânt să vă am, că am nevoie de voi, fiilor, și nu pot fără voi. Și nici voi, o, nici voi, nici voi să nu puteți fără Mine, o, fiilor! Amin, amin, amin.
07-06-2020