Vine Domnul Iisus Hristos cu oaspeţi cereşti în grădină. Domnul bate la poartă, Domnul glăsuieşte din poartă, şi cuvântul Său intră pe porţi de slavă, intră din văzduh în văzduh, şi face Domnul văzduhuri noi. Amin.
Eu sunt, fiilor. Eu sunt. Amin, amin, amin. Vă trezesc din timp, dinainte de zorii dimineţii de serbare, că vine poporul Meu la izvor şi îi gătesc să mănânce, gătesc masă lui Israel.
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, aşa vin Eu când vin. Şi cum mai vin? Ce vă spun Eu când vin? Pace vouă, vă spun. Pace în grădina Mea! Amin, amin, amin. Luaţi şi daţi lui Israel pace, că mare este numele Israel. Ferice poporului care poartă acest nume, că mare este numele Israel.
O, fiilor, limba Mea este cerească. Scrisoarea Mea este din Mine, şi Eu aşa grăiesc, ca din cer, nu ca de pe pământ. Vorbirea cerească este mereu cu stăruinţă în ea, cu trezire în ea, cu limbă cerească în ea, cu limbi cereşti peste Israel, că numai cu Israel vorbeşte cerul.
Pace ţie, Israele, ţie, poporul Meu! Pace ţie, celui ce stai cu credinţă înaintea Mea! Eu cu stăruinţă cuvintez peste tine, iar tu să iubeşti limba Mea cerească. Ţie să nu-ţi placă vorbirea cea ca pe pământ, şi să-ţi placă limbajul cel din cer, care vine cu Mine până deasupra ta şi te cuprinde şi îţi fură inima din tine şi o ia întru sine, ca să te ajute să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să stai în El, Israele.
Ia să-ţi spun ce văd Eu pe pământ. Văd pe câte cineva că scrie o scrisoare frumoasă unei fiinţe pe care n-o cunoaşte, ci doar a auzit de ea. îi scrie frumos şi cu iubire şi cu dor şi primeşte scrisoare de răspuns cu iubire, şi dorul creşte între cei doi, şi cei doi încep să se cunoască prin scrisori, şi încep să se vadă unul pe altul cu duhul lor, şi vine apoi ziua să-şi dea întâlnire, şi se întâlnesc şi se cunosc, şi bucuria îşi împlineşte dorul, şi totul vine la arătare, la vedere. Aşa îţi scriu Eu ţie din cer pe pământ, şi le dau poştaşilor scrisoarea, şi ei o aduc la tine, şi tu te laşi cuprins în Mine şi îţi hrăneşti dorul, tată, şi grăbeşti ziua întâlnirii Mele cu tine pe pământ, că tu eşti locuitor pe pământ, şi Eu străbat cerurile până la tine şi Mă fac cuvânt pe masa ta şi stau nevăzut de tine până la iubirea cea desăvârşită, până ce tu te vei desăvârşi în Cel ce te poartă spre El prin cuvântul Său cel ceresc, prin graiul Său cel ceresc înaintea ta. Aşa am avut mereu lucru peste Israel, dar ca azi niciodată n-am lucrat de aproape, căci aproape este întâlnirea Domnului cu cei de pe pământ care stau în numele Lui înaintea Lui.
Nu mai ştie omul drumul lui Dumnezeu înspre om, că omul are altă iubire, omul iubeşte ce are şi ce-şi face. Dar tu, Israele, eşti poporul Meu, şi ai ungere şi alegere aleasă şi ştii toate de la înţelepciunea cea de sus. Fii atent, ca să înţelegi cine ştie şi cine crede şi cine este ales. Ales este cel ce are ungere de sus. Pavel, apostolul Meu, până n-a luat ungere de la Mine n-a ştiut de sus, şi a ştiut de jos. Fără ungere nu se poate şti de sus. Nu se poate credinţă în acest cuvânt venit pe nori de sus până nu ai ungere şi atingere cu Dumnezeu, cu Dumnezeul lui Israel. Fii priceput, popor iubit, că mulţi pe pământ zic că ştiu din descoperiri, dar ei zic adevărul lor, iar descoperirile lor vin de la trup şi de la sânge, nu de la Duhul Sfânt al Treimii Dumnezeieşti; vin de la duhul lor, nu de la Duhul lui Dumnezeu. Aceştia sunt călăuziţi de duhul lor, de dorul duhului lor, că fără ungerea Duhului Sfânt nu ai de la Duhul Sfânt. Apostolul Pavel până n-a primit ungere de la Duhul Sfânt n-a putut fi lucrător din cer, şi am lucrat apoi mereu peste el ca să nu se trufească pentru ungerea lui de sus, ca să nu se fălească el cu ungerea, ci ca să se fălească ungerea de el. Aşa şi tu, popor uns de Dumnezeu, să nu te trufeşti, tată, de ungerea ta de la Mine, ci să laşi ungerea să se bucure de tine, că altfel primeşti bold de la satana, de la îngerul rău, care te înţeapă cu trufia. Să nu te înţepi în acest bold aşa cum păţesc oamenii care se înţeapă în însuşi boldul lor, în boldul descoperirilor duhului lor. Tu ai descoperirea Mea cu tine, tu nu ai descoperiri de ale tale. Tu eşti altceva pe pământ. Tu, tată, nu eşti ca fiii oamenilor. Tu eşti al lui Dumnezeu, şi Lui îi slujeşti; El ţie, şi tu Lui.
Să nu Mă laşi să pier, fiule. Să Mă ţii viu, poporul Meu. Să nu Mă dai la moarte şi în vremea aceasta. Dar tu eşti mic, şi ştii de la Mine să te faci micuţ în braţul Meu, ca să nu ştii răutatea omului mare, care Mă răstigneşte cu ascuţimea duhului lui. O, cine ştie să Mă răstignească pe Mine mai bine decât cei pricepuţi, mai bine decât cei ce-Mi citesc în voile Mele fără să le ia pe ele înăuntrul lor? Cine, tată, a făcut răstignirea Domnului? Pilat sau Irod? Ei nu se pricepeau cine sunt Eu şi de unde venisem. Ei ştiau ale lor, nu ale Mele, dar preoţii ştiau, că citeau şi învăţau de Dumnezeu, şi nu s-a priceput nimeni ca ei să Mă dea la răstignire. Ei n-ar fi dat scaunul lor nici lui Dumnezeu, şi iată cine au fost cei mai răi oameni şi pe atunci. Preoţii au fost cei mai răi, cei mai rătăciţi de la calea dreptăţii. Nu că n-au crezut că Eu sunt Dumnezeu, dar au ţinut la împărăţia lor, care era întru nedreptate, şi n-au voit să deschidă uşa ca să li se vadă casa, căci casa lor era numai aur şi podoabe şi argint şi vase scumpe, strânse în loc neumblat, în loc de nepătruns, aşa precum era scris în prooroci. O, şi ce osândă şi-au proorocit cu însăşi limba lor, că au spus că dacă Mă vor lăsa să propăşesc cu cele din cer, vor veni romanii şi le vor lua ţara şi neamul. De unde, tată! că dacă M-ar fi primit, ar fi devenit popor de neînvins pe pământ, că nimeni nu poate face rău celui ce stă sub cortul lui Dumnezeu, celui puternic în Dumnezeu. Uitaţi-vă voi cu Mine peste cei de azi care au luat cuvântul lui Dumnezeu: cine au fost cei mai răi, cei mai străini, cei mai reci? Preoţii au fost. Numai ei n-au avut putere să se plece, să se bucure de cuvântul Meu; numai ei, tată; ca şi atunci, numai ei. Numai ei dau să aţâţe gloatele împotriva adevărului, numai ei răstignesc adevărul, şi iată, s-au vândut pentru bani şi pentru bogăţii şi pentru împărăţie din paie, şi paiele la o furtună se răvăşesc şi nu rămân, şi la un trăsnet din cer ard şi nu mai sunt, aşa precum poporul Israel a căzut rob romanilor care i-au dat foc şi care l-au răvăşit pe toată faţa pământului. Dar am scos din el pe cei ce au crezut şi i-am făcut mănunchi în poala Mea şi le-am spus să fie sare bună de sărat, şi au fost şi au lucrat pe Domnul, ca să aibă neamurile pământului pe Domnul, ca să ai tu azi, poporul Meu.
Tu, fiule, să iubeşti neamul din care am ieşit Eu, din care au ieşit apostolii, că poporul evreu a fost poporul Meu, şi rămăşiţa lui cea credincioasă a rămas poporul Meu, căci din trup, rămăşiţa s-a făcut duh, şi a lucrat Duh Sfânt pe pământ şi L-a dat neamurilor pământului, ca să fie creştin pământul, căci peste tot Hristos a fost vestit de cei rămaşi creştini în Israel. Eu Mă voi îndura de Israel, căci prin prăbuşirea lui tu ai locul lângă Mine, dar să te rogi să se trezească şi el şi să se uite la tine, cel ce eşti cu Fiul lui Dumnezeu, şi să Mă ia de moştenitor de la Tatăl şi să-i rostesc iertarea. Amin. Roagă-te, Israele, roagă-te pentru Israel cel după trup, că el a purtat numele lui Dumnezeu pe pământ, fiindcă din neamul lui a răsărit credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis.
Aşa le-am spus la cei iubiţi şi aleşi şi unşi din Israel: «Când vă rugaţi, aşa să ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în cer, sfinţească-se numele Tău şi împărăţia Ta din cer pe pământ», şi i-am învăţat să se roage în miez de noapte cu stăruinţă, căci aşa le-am adăugat: «Care om dacă vine un prieten în miez de noapte şi bate să-i ceară, şi să nu-i dea măcar pentru îndrăzneala lui de a bate în miez de noapte?». îndrăzneşte, poporul Meu, bate, tată, în miez de noapte, că e noapte şi ziua, nu numai noaptea. Dar tu bate noaptea, în miezul ei, bate cu îndrăzneală, că Eu îţi voi da pentru îndrăzneala ta, căci prietenul care bate noaptea la tine ca să-l primeşti şi ca să-i dai pâine, Eu sunt, Israele. Eu sunt Cel ce bate noaptea ca să-L primeşti, că nu mai am, tată, adăpost şi nu mai găsesc pe nicăieri vreo streaşină şi vreun colţ de pâine, măcar de ar fi uscată. Pâinea pe care o cer Eu noaptea este veghea ta, este rugăciunea ta proaspătă, pâine proaspătă, pâine caldă, cuvânt cald, încălzit cu dragostea ta de Dumnezeu, că ai nevoie de Dumnezeu în miez de noapte, şi nu te teme ca preoţii care s-au temut că le iau romanii ţara şi neamul. Nu, tată, tu să fii ca cei ce au crezut din Israel, că iată ce fac cu tine: plămădesc ungere sfântă, ungere nouă, şi pe cea după lege o lepăd, că e uscată, e zvântată şi nu se mai cunoaşte, e ştearsă prin faptele legii omului. Eu am nevoie de unşi de ai Mei pe pământ, şi are şi pământul nevoie. Plânge pământul după ungere, după picior de om sfânt, care păzeşte poruncile lui Dumnezeu între oameni.
E mare război pe pământ, mare cum n-a mai fost de când sunt veacurile şi nici nu va mai fi. Ce război poate fi mai mare ca războiul care nu se vede şi lucrează în tihna lui? Că iată, şi tu, Românie, nu ştii ce robită eşti. Eşti robită, tată, şi tu nu te scoli să te scuturi de duşmani. Nimeni nu te scoală ca să lupţi, căci străjerii tăi dorm, şi tu eşti robită. Până acum veneau cu arme şi cu trupe de război, veneau turcii, veneau nemţii, veneau hunii şi tătarii, şi tu îi vedeai şi te sculai şi îi alungai când puteai, iar când nu puteai, le dădeai tribut de robie până ce-Mi întindeam Eu mâna şi te scoteam de sub piatră. Aşa am făcut, dar azi nu mai vezi duşmanul, că e război nevăzut, şi îţi suge duşmanul şi sufletul, nu numai trupul. Acum nu mai e război cu arma peste tine. Acum banul e arma, şi cu banul te înşeală şi te cumpără străinul şi te murdăreşte cu ce-ţi dă şi îţi otrăveşte suflarea, şi tu nu ştii ce mănânci şi ce bei pe banii tăi. Eşti plină de duşmani, iubito, şi abia mai sufli, că sufletul tău sunt Eu, purtat de cei ce Mă iubesc. Că te-a învăţat străinul să gândeşti ca el şi cum vrea el, ca să te poată stăpâni şi să-ţi sugă vlaga. Numai minciuni au învăţat copiii tăi în şcoli, şi azi nu-ţi mai cunoşti povestea neamului tău, căci neamul tău de la început era plăcut lui Dumnezeu, şi nu era înapoiat, şi a venit omul cel nou al vremii de azi şi i-a pus nume de primitiv celui de demult. Dar ce este acest cuvânt: primitiv? Acest cuvânt este minciună, tată. O, poporul Meu, de aceea îţi spuneam Eu că nu e bună şcoala de pe pământ, şi iată, cel ce a învăţat minciună în şcoală stă şi azi în numele dreptăţii, şi nu pot curăţi duhul minciunii din pieptul omului. Mai primitiv ca omul de azi n-a fost pe pământ de când e veacul, şi nici nu va mai fi. Mai orfan ca omul de azi n-a fost orfan pe pământ, şi mai mare război ca războiul de azi nu mai poate fi altul. Până acum venea turcul cu arme, şi acum vine mascat şi vopsit şi suge şi pleacă sătul, şi în urma lui lasă numai fum şi murdărie de duh rău, şi calcă peste tot murdar şi străin peste ţara alegerii Mele.
O, poporul Meu, rău este de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, că aceea este sub sabie, şi n-are cine s-o anunţe, n-are cine s-o trezească din cer. Dar iată, cuvântul Meu va prooroci peste rău şi peste minciună şi va da să trezească pe cei ce dorm cu sabia întinsă deasupra lor cu ameninţare.
Omul primitiv este omul care nu-L are pe Dumnezeu. Dacă acest cuvânt este adevărat, iată, acesta este rostul cuvântului primitiv, că adevărată este istorioara cea de pe pământ despre Mine, Domnul, Care eram casnic cu familia creştină şi smerită, şi nu este pildă această istorioară, ci este adevăr dumnezeiesc între oameni, şi a rămas doar pilda lui. Eram casnicul familiei creştine şi aveam adăpost în casa omului, şi se spune că era o familie de oameni iubitori de Dumnezeu. Un om avea femeie şi doi copilaşi, şi trăiau iubind pe Dumnezeu şi în mulţumire mare. îşi făcuseră o căsuţă, un adăpost de vreme rea, şi intraseră în el şi trăiau fericiţi de pe o zi pe alta. Aveau un pat din lemn pe o parte a căsuţei şi se odihneau în el cu toţii. în alt colţ îşi făcuseră o sobică de lut, să-şi facă focul în vreme de frig, şi mai aveau în cui o mesică, şi o luau să pună pe ea mămăliguţa şi udătura şi ce mai aveau ei din darul lui Dumnezeu. Şi se strângeau în genunchi pe lângă mesică şi întindeau cu bucătura în blid şi se aplecau pentru fiecare bucătură. Se aşezau şi se sculau cu rugăciune şi cu mulţumire de la masă, şi apoi luau mesica şi o puneau în cui, şi vorbeau de Dumnezeu, şi vorbeau cu Dumnezeu, şi Dumnezeu era cu ei pe pământ. Şi M-am făcut om şi M-am dus în casa lor ca să fiu casnicul lor, şi ei M-au primit, şi dormeam cu ei şi mâncam cu ei şi Mă înveseleam cu ei şi cu Duhul lui Dumnezeu în casa lor şi în traiul lor. Şi a venit o vreme rea peste casa lor, peste inima lor. Duhul rău nu s-a bucurat de căsnicia Mea cu ei şi a urzit ispită şi M-a scos de la ei din casă, căci într-o zi a bătut la ei un om bogat din sat şi l-a rugat să meargă să-l ajute la lucru, că-i va plăti pentru ajutor. Iar el, om blând ce era, s-a dus să ajute pe cel ce l-a rugat, şi a văzut el atunci cum trăieşte cel bogat şi ce are în casă. Şi când a terminat lucrul, a luat plata şi a mers acasă şi a spus ce a văzut la bogat, şi cu banii s-a dus şi a luat un pat mai bun, mai frumos, mai moale, şi l-au pus în locul patului lor din casă. Eu când am văzut căldura inimii lor pentru patul cel bun şi nou, M-am simţit sărac de iubirea lor şi M-am sfiit, şi nu M-am mai culcat cu ei în pat, că ei aveau altă bucurie. Eu stăteam alături de patul lor cel nou, şi ei se strângeau în pat şi se bucurau, că-şi ziceau că i-a ajutat Dumnezeu. Şi s-a dus iar şi a lucrat, şi şi-a luat şi o masă mai mare şi mai luxoasă, şi au pus-o în mijloc, iar Eu M-am tras mai în lături. Au mai adus şi scaune, şi alte lucruri, şi casa lor s-a umplut, şi Eu M-am tras la uşă. Mă rugau şi ziceau: „De ce, Doamne, nu mai stai pe pat, pe scaun, pe ladă? De ce stai la uşă?”. Eu ziceam că nu am loc, şi de aceea nu stau. Bucuria lor creştea pentru ceea ce aveau şi strângeau. Munceau şi îşi făceau ce le plăcea lor, şi Eu am ieşit îndurerat şi n-am mai încăput casnic în căsnicia lor. Ei n-au simţit durerea Mea, şi ziceau mereu: „Doamne, îţi mulţumim că ne-ai ajutat şi că ne-ai dat atâtea ca să avem”. I-am lăsat să-şi aleagă iubirea, şi ei şi-au ales iubirea de sine. Eu eram de-acum mic în inima lor, mic şi tot mai mic, şi Mă foloseau doar pentru obiceiul lor cel dintâi de a mulţumi Domnului pentru toate. Aşa rămâne omul orfan de Dumnezeu. Aşa rămâne omul singur şi în duhul lui, prinzând curaj omenesc, pierzând frica de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu, bogăţia cea mai de preţ între bogăţii.
O, poporul Meu, frumos îi mai stătea omului care se strângea lângă măsuţa cea scundă, în genunchi pe lângă ea. Se asemăna omul cu pasărea, care ridică în sus căpuşorul după ce înghite apa, în semn de mulţumire lui Dumnezeu. Omul făcea plecăciune cu trupul şi îngenunchere pentru fiecare bucătură, în chip de mulţumire către Cel ce dă spre fiinţă. Ţinea omul mesica în cui, în semn de respect pentru lucrul sfânt, căci mesica era obiect sfânt, pe care omul rupea pâinea, şi îşi punea pe ea hrana de la Dumnezeu. Acela nu era om primitiv, şi era om sfânt, şi avea de avere pe Dumnezeu, şi era bogat în har şi în cuvânt. Dar azi nimeni nu mai are pe Dumnezeu prin har. Nu mai este, tată, loc în casa omului pentru Dumnezeu. De aceea te-am crescut Eu pe tine, Israele nou, şi te-am învăţat, tată, să te întorci la Mine şi să Mă iei pe Mine în casa ta şi în viaţa ta, şi în haina ta să Mă iei şi să Mă încălzeşti, că mult te iubesc Eu pe tine, cel de azi care Mă ai pe Mine. Caută, poporul Meu, să lucrezi ce am lucrat Eu, şi să nu lucrezi ce lucrează omul, că omul, tată, ai văzut ce ţi-am zis, îşi face azi una, mâine alta, şi uită ce trebuie să ştie şi să facă.
E forfotă mare pe pământ, poporul Meu, şi tu acum eşti înfăşurat în har şi nu mai poţi cu omul de pe pământ. Omul de azi e obositor pentru Mine şi pentru cei ce sunt cu Mine, e greoi şi se lasă greu şi nu ştie să se lase ajutat de cel cu har curat şi cu mâini curate. Mi-e milă de tine, copilul Meu, când văd că te apasă duhul care vine de la om, dar trebuie să semănăm, tată, şi să terminăm de semănat, ca să nu zică nici un trup că n-am bătut ca să Mi se deschidă. Aşa eram şi Eu, suferind printre oameni, dar trebuia să lucrez ce aveam de lucrat. Fă-ţi, fiule, adăpost din cuvântul Meu şi împlineşte-te sub acest adăpost. împlineşte degrabă cuvântul pe care ţi-l aduc, căci cine nu împlineşte, acela se numeşte necredincios în cuvântul Meu. O, vine o furtună şi vine un trăsnet lucrat de Dumnezeu pentru tot ce este fără Dumnezeu. Vezi să nu ai nimic în hotarele tale, să nu ai din cele la care trage focul.
Unge-ţi, Israele, uşorii uşii cu ascultare, tată, şi nu te mai purta pe cale lângă omul din lume, lângă fiii pierzării, care lucrează numai pierzare peste lume. Zi şi noapte îşi lucrează pierzarea omul, şi nu ştie omul la ce munceşte. Dar tu să fii treaz în aşteptarea Mea, că vin să te pun sub acoperământ dacă te voi găsi veghind, veghind în miez de noapte, cerând în miez de noapte. Dar să nu-Mi ceri bogăţii şi lucruri lumeşti, şi să-Mi ceri smerenie şi ascultare şi iubire şi pâine din cer, şi sfinţenie să-Mi ceri, că Eu am cele ce sunt veşnice, dar ai grijă, tată, ai grijă mare să nu înjugi la carul tău vite de două soiuri, că nu este voie de la Dumnezeu să faci aşa.
Mereu te învăţ. Să nu te superi, tată. Ce altceva să-ţi dau? îţi dau învăţătură, ca să fii copil deştept şi treaz. Să nu-ţi mai cumperi foc, Israele, copilul Meu. Ai văzut, tată, cum îşi cumpără lumea foc la pachet. Lumea fumează, toată lumea fumează şi are foc cumpărat. Vezi să ştii ce înseamnă să cumperi foc. Să nu mai cumperi nimic făcut din foc, ca să nu te asemeni cu lumea care fumează. Să-ţi cumperi numai lucruri sfinte, Israele, să ai numai lucruri sfinte în casă şi pe tine; lucruri sfinte şi smerite, ca să nu-ţi pui inima la ele şi să-L uiţi pe Cel ce te iubeşte din cer, că vreau să vin cu tot cerul şi să stau cu tine pe pământ, poporul Meu. Pământul e făcut de Dumnezeu, nu de om, şi omul l-a umplut de păcat şi l-a luat în stăpânire, dar voi începe să-l scot din robie şi să-l pun la sfinţit, şi cu tine voi începe, dar Eu îţi spun că am şi început. încet, încet, dar am început. încet, că Eu nu sunt bogat în aur şi în bani, şi omul cere să-i plătesc ca să-Mi iau înapoi cele făcute de Mine. Omul lumesc nu merită să stăpânească pământul lui Dumnezeu, iar tu, cel ce Mă iubeşti, îi plăteşti, tată, omului lumesc şi lumina zilei, de parcă el ţi-o dă, de parcă el e Dumnezeu. Dar Eu ţi-am rostit mari făgăduinţe, numai tu, poporul Meu, să Mă asculţi, ca să ajungi până în cetatea spre care nu vei călători cu maşina sau cu trenul sau cu avionul, ci vei călători cu pasul tău, cu mersul tău împreună cu Dumnezeu.
O, popor bogat în făgăduinţe, fii atent, ca să cunoşti vremea lor, că Israel n-a cunoscut când a venit vremea făgăduinţelor făcute prin proorocii Mei. Fii iscusit la înţelepciune, că ţi-am făgăduit ce n-a avut omul până acum. încet, încet vin cu cele făgăduite, dar să te găsesc plin de iubire, popor iubit. Iată, te strâng mereu şi lucrez peste tine aşa cum un grădinar îşi lucrează pământul. Te lucrez, Israele tată, ca să dai rod. Te sap, te greblez, te ud la vreme, te încălzesc şi vreau să te strâng în poala Mea, în împărăţie de cer pe pământ, că în cer am împărăţie, dar acum îmi fac pe pământ, ca să trec şi pământul în cele ce sunt sfintele lui Dumnezeu. Amin.
Iată încă o pălmuţă de pământ. Cobor acum cu oaspeţi cereşti, cu arhierei cereşti, cu apă cerească, cu mir ceresc, cu cuvânt, să ungem această bucăţică de pământ, ca să fie pentru cer. îmi iau copiii din grădină şi pe poporul Meu şi însemnăm cu binecuvântare acest bulgăraş de pământ.
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, se binecuvintează şi se sfinţeşte semnul cu care am însemnat pământul cel răscumpărat de la om. Se binecuvintează şi se sfinţeşte crucea cea întreit lucrătoare care va sta de strajă şi de semn între cer şi pământ peste acest loc însemnat azi, şi acest pământ se va numi cu numele Dumnezeului lui Israel, Care lucrează peste pământ aşa cum a lucrat prin numele lui Avraam, Isaac şi Iacov, căci cei de azi prin care lucrez tot Israel se numesc, fiindcă Eu am sădit şi am făcut să crească. Amin, amin, amin.
Şi vei veni, poporul Meu, şi ne vom întâlni în această grădină şi vom mânca din cer împreună, tată; Eu şi cu voi la masă cerească, copii ai poporului Meu.
Israele, Israele, în curând voi coborî în grădina Mea cuvânt pentru omul cezarului. Mă voi duce să-i spun despre lucrul Meu peste România, şi de aceea spun: pace ţie, grădiniţa Mea de fii! Pace şi duh pregătitor înaintea Mea, ca să vin cu cuvântul proorocesc peste România Mea şi peste cei ce stau stăpâni peste ea. Voi veni purtat de aripile slavei nevăzute ale îngerilor şi ale heruvimilor şi ale arhanghelilor, iar voi, copii veghetori, veţi simţi fâlfâitul aripilor cereşti când voi veni să zdruncin din temelii duhul celor ce stau stăpâni peste ţara Mea, peste pământul cel ce va să fie şi va să stea înaintea Mea. Voi, fiilor, îmbrăcaţi-vă în sfinţenie şi în cămaşă de har, căci vouă v-am făgăduit că voi face din voi lumină pe pământ şi călăuză pentru omul lumesc care va căuta scăpare la Dumnezeu. Voi, fiilor, căutaţi să fiţi săraci de cele pământeşti, care nu sunt pentru creştini. Voi, fiilor, căutaţi să Mă aveţi pe Mine casnic cu voi, şi hăinuţa harului să vă fie căpătâi când vă odihniţi şi când vă sculaţi. Voi, fiilor, căutaţi să aveţi o singură cămaşă, cămaşa lui Iisus Hristos, Care S-a întors la voi ca să vă îmbrace cu har. Voi, fiilor, să nu slujiţi la idoli şi la plăceri şi la împodobituri şi la mâncări şi la băuturi şi la trai asortat, că iată în ce trebuie să fiţi bogaţi: în har, fiilor. O, fii ai lui Dumnezeu, iubiţi lucrarea harului. O, copii ai Ierusalimului nou, iubiţi lucrarea celor făgăduite de Mine vouă, iubiţi cele ce nu se văd, că vin spre arătare.
Mergi, Israele, mergi. Mergi, tată, cu credinţă în cele făgăduite ţie de Dumnezeu. Mergi, fiule Israele, spre ţara făgăduinţei, că ea merge spre tine. Mergi cu paşi curaţi şi scuturaţi bine de cele omeneşti, căci paşii tăi vor păşi în cetate şi vei fi mare cu Mine şi vei creşte. Amin.
Creşti, Israele, creşti. Creşti, tată, căci toate se vor micşora înaintea Mea şi a ta, şi tu vei creşte prin slava Mea. Creşti, tată, creşti, Israele, creşti, şi te uită cum creşti dacă-ţi spun să creşti, căci cuvântul Meu se împlineşte întru tine. Creşti, Israele, creşti, că totul se pleacă pe unde treci când tu creşti. Creşti măricel şi învoiniceşte-te cu harul Duhului Sfânt, că mare lucrare avem de zidit între cer şi pământ. Creşti, tată, că iată, şi cerul se pleacă în faţa ta ca să te ridice mare. Creşti şi te hrăneşte cu cele vii, şi moarte să nu mai mănânci, căci trupul tău este templu al Duhului Sfânt, Care vine în tine să rostească cer nou şi pământ nou.
Israele, mireasa Mea, să fie atenţi străjerii tăi, ce înseamnă mireasă şi Mire şi ce înseamnă nuntaşi. Mirele şi mireasa îşi au un loc, iar nuntaşii îşi au alt loc. Mireasa şi Mirele au o haină şi o pregătire de miri, iar nuntaşii au altă haină. Să fie atenţi străjerii tăi, să nu dea pecetea ta şi peste cei ce nu ştiu ce înseamnă pecete. Pecetea Duhului Sfânt se pune numai când are lărgime în lucru. Israele, nu amesteca două feluri în acelaşi nume, în acelaşi blid, în acelaşi rând. Tu să-ţi ai rândurile tale strânse, tată, iar cei ce vin să te vadă pe tine şi pe Mine să-şi aibă loc aparte la întâlniri. Eu de aceea îţi spun să-ţi fii hotar ţie însuţi şi Mie între tine şi lume, între împlinitor şi neîmplinitor, şi să nu te sfieşti să separi răul de lângă bine şi roşul de lângă alb până se vor face toate albe şi sfinte între cer şi pământ. Fii trup unit, şi strânge bine rândul, ca să se deosebească de oricine ce este mers în rând şi ce este mers răsfirat pe cale. învaţă-l şi pe om ce înseamnă să fii fiu al lui Dumnezeu, şi să mergi în rând cu fiii. Fiii oamenilor care caută la Dumnezeu şi care nu se deprind să înveţe mersul în rând, aceia nu s-au dezbrăcat de omul cel vechi, de omul cel străin de Dumnezeu. învaţă-l, Israele, şi pe om ce înseamnă lucrare de fiu şi nume de fiu, şi să vorbeşti tu cu omul despre Mine, nu omul cu tine despre sine. Ai grijă, fiule, să nu-ţi încarci duhul cu cele ale omului, şi roagă-l pe om să ştie ce să caute şi ce să găsească dacă vrea să găsească, iar tu păstrează-ţi statura Mea înaintea oamenilor. Ferice de omul care te caută şi care urmează ca şi tine după ce te găseşte pe tine lângă Mine.
Fii curat, Israele, curat în duh, căci duhul tău trebuie să fie purtat de Duhul Sfânt, Care vine de sus. Amin. Păstrează-te trup sfânt, Israele, şi Duhul Sfânt va avea sălaş în trupul tău, în mijlocul tău, că mare este poporul Domnului. Iubirea Mea să-ţi fie coroană pe creştet. Iubirea ta să-Mi fie Mie masă la venirea Mea, că iată, vin mereu la tine, iubite Israele, numitul Meu fiu, că Eu te-am numit cu numele Meu. Pace ţie şi serbare cu dragoste de sfinţi în jurul tău! Pace ţie de la fecioara cea serbată azi în cer, fecioara Parascheva, care este în România cu trupul şi cu duhul! Ea se bucură cu ceata de fecioare venite cu ea la sărbătoarea Mea cu tine. Ea a lepădat toată veselia omenească şi toată podoaba omenească şi a luat pe ea cerul şi veşmântul harului sfânt. Vin sfinţii la serbarea ta cu Mine, Israele. Vin sfinţii şi te văd şi te cinstesc şi îţi stau înainte cu ajutor şi cu slujire, că binecuvântat eşti tu între cer şi pământ. Tânjesc sfinţii să te vadă, să te ajute, să te slujească. Cheamă-i, că toţi sunt pentru tine, precum tu eşti pentru Mine şi pentru viaţa ce va să fie.
Binecuvântată să fie hrana cea spre fiinţă pe care o primeşti din grădina Mea de fii, poporul Meu.
Mergi, Israele, mergi, tată, mergi, şi nu te opri din mers, căci cerul călătoreşte spre tine, şi se va face întâlnirea cea mare, şi mare va fi ziua aceea. Amin, amin, amin.
27-10-1995
