Fiilor, fiilor, însemnăm în carte zi de mângâiere pentru cei din cer, pentru lucrul Meu cel mult peste pământ prin vase de preț, alese de Dumnezeu pentru slava Sa și pentru marea luptă împotriva stăpânitorului acestei lumi, luptă începută încă din rai, luptă și tot luptă mereu, fiilor, căci s-a născut sămânța cea rea prin neascultarea cea din rai a omului, și de atunci Eu stau cu satana în luptă ca să pot să-Mi zidesc împărăția cerurilor pe pământ, iar el nu vrea, Îmi stă împotrivă, căci ca și Adam în rai neascultând de Dumnezeu, tot așa și oamenii de pe pământ, Îmi sunt potrivnici, nu împlinesc poruncile vieții, nu le iu- besc, iar satana a crescut odată cu timpul, și am luptă cu el, și-Mi fac apostoli și prooroci și-Mi fac mărturisitori, și nu se poate altfel, căci am de biruit pe satana, fiilor, o, și așa Mi-am ridicat la vreme, după cuvântul Scripturii, trâmbiță prin care Eu, Domnul, am sunat, căci venise Scriptura venirii Mele cu sfinții sub numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu și cartea Lui scrisă pe pământ acum, odată cu vremea lui Verginica, iar azi cetele de sfinți au serbarea amintirii nașterii ei pe pământ, 27 mai, anul 1923, iar dacă ea a crescut cu anii, Eu, Domnul, am pregătit-o pentru Mine, trâmbița Mea să-Mi fie ea și să grăiesc prin ea multul Meu cuvânt peste pământ, iar ea s-a supus sub alegerea Mea, sub puterea Mea, și s-a înființat apoi în anul 1955 începutul cuvântului lui Dumnezeu și trâmbițarea lui, și a fost scrisă această carte pe pământ, iar după patruzeci de ani de cuvânt am scos din carte și am așezat carte de cuvânt spre știre. Și am tot scris în carte pe mai departe și iar am scos din ea încă zece ani, și încă o dată după încă zece ani, o, și Îmi tot scriu cuvântul și-l tot așez spre cunoașterea lui între cer și pământ, și așa Mi-am croit Eu cale între cer și pământ prin trâmbița Mea Verginica.
Iar azi, Verginico, iată, stai cu zi de serbare de naștere între sfinți și părinți, și ai bucurie, că nici Eu, Domnul, nu stau din lucrul cel început prin tine, și curge cuvântul Meu, curge din cer, curge din nori și merge și-și face cale să meargă, iar tu te mângâi acum de mângâierea Mea, că Mi-ai pregătit lucru pe mai departe când ai venit între sfinți în cer, și sprijini de sus acum mersul Domnului tău și merge cuvântul Meu, Verginico, și umblu pe nori de taină deasupra cetății cuvântului Meu din acest orășel binecuvântat de Dumnezeu, o, și îți aduc ție mângâiere în ziua ta de amintire a nașterii tale pe pământ, iar azi, iată, stai martor mare între sfinții părinți, sărbătoriți și ei în duminica aceasta, și mare a fost lucrarea lor cea pentru Dumnezeu, cea pentru așezarea pe pământ a bisericii Mele și a orânduielilor sfinte pentru ea, ca să fie în biserica Mea și din cei care nu calcă aceste orânduieli, și ca să nu fiu Eu biruit de satana, cel hotărât să-Mi culce totul la pământ și să aibă numai el domnie și să-Mi supună și biserica Mea, căci scris este că va încerca să-i biruiască și pe cei aleși de partea voii lui Dumnezeu pe pământ, o, dar cu cât el va lupta, cu atât și focul cel pentru el se întețește tot mai mult, că nu-și lucrează altceva prin ceea ce el face și desface ca să Mă biruiască, dar nu el, ci Eu sunt scris să biruiesc, Eu și cei aleși ai Mei.
O, și iată-Mă cu lucrul început prin tine, Verginico, iar azi e sărbătoare în cer pentru nașterea ta pe pământ. Ne scriem în carte cu această sărbătoare, și iarăși mai așezăm proaspătă binecuvântare pentru gătirea praznicului de Rusalii aici, în grădinile cetății Mele, unde-Mi adun pe cei ce învață de la Dumnezeu trăire creștinească după poruncile lui Dumnezeu, și pe care satana ar vrea să le vadă date în lături de toți oamenii, și chiar și de creștini. Dar vin Eu cu îndemn sfânt și mult și duios și-i țin pe cale pe cei care au ales să Mă urmeze cu ascultare și cu credință în vremea Mea cuvânt peste pământ.
Dar hai, trâmbițează și tu, Verginico! Dă-i poporului Meu din lucrul tău între cer și pământ, o, trâmbița Mea cea de apoi.
— O, cine, Doamne, m-ar fi putut mângâia pe pământ atât cât simt acum mângâiere, când văd cu ce mare împlinire mergi înainte și mergi cuvântând? Pe vremea trupului meu aveai de curățat vrăjmași mulți din cale și să-Ți așezi trâmbițarea cuvântului, iar eu eram tot într-o suferință de la vrăjmașul diavol și de la creștinii vopsiți pe deasupra. Dar azi Tu mergi biruitor și Te vestești deschis cu tot cuvântul gurii Tale și ai de sprijin fii tari și ai popor ucenic, dar Tu ești Cel tare, Tu, Doamne, Tu, iar ei sunt cei ocrotiți, și lucrează ei după cuvântul Tău lucrul lor cu Tine.
Îmi este prea mare bucuria, și tot așa și mângâierea între cei din cer, căci și ei se bucură și se mângâie când văd pe Domnul biruitor cu calea Sa peste pământ.
O, e lucru mult în cetate și e zor mult acum pentru așezarea praznicului de Rusalii, și-ți dau și eu, poporule iubit, îți dau sprijin sfânt, și toate împlinirile Domnului să le lucrezi, și toate amintirile lucrării lui cu mine să te hrănească, să te zidească în grădini de rai, lucrate de Dumnezeu prin lucrul tău cu El pe pământ acum.
O, ce mare soartă stă scrisă peste pământul și neamul român, iar tu ești unealta de lucru a Domnului, și ține Domnul sus acest neam și pune mereu pază sus și jos pentru tine și pentru tot neamul și pământul român, iar tu, popor iubit, ai acum zor să așezi praznic sfânt și să ieși înaintea oaspeților și să-i așezi la masă cerească pe cei de pe pământ veniți la praznic, și pe cei din cer în cete-cete sosiți, și, iarăși, pe cei ce așteaptă ziua Domnului și răscumpărarea trupurilor lor, a sângelui lor, precum este scris în Scripturi să vină ziua aceea, iar ei să mai rabde un ceas, și vine Domnul.
Vă dau mângâiere, vă dau alin, și vă îndemn să ascultați, să fiți ascultători, fiilor, că aveți veghetori din partea Domnului peste voi, și este așezare peste voi pregătită încă din vremea când eram pe pământ, iar voi să fiți buni și cuminți, și să aveți fiecare grijă de Domnul Cel frumos în voi, fiilor.
Binecuvântată să fie gătirea așternutului pentru praznic sfânt, și bunăvoința voastră la lucru, fiilor! Fiți plini de pace, și învățați cuvântul, nu cuvinte, adică să nu dați loc între voi la multe cuvinte, la contraziceri, la duh greu, la neatenție, ci să știți armonia s-o lucrați, cu mare trezire și cu mare iubire, fiilor, căci voi sunteți fii ai lui Dumnezeu pe pământ, o, fiilor.
I-am îmbrățișat în cuvânt, Doamne. Vine peste două duminici ziua când iarăși voi sta în cuvânt între sfinți peste cei din cetatea cuvântului Tău, iar acum îi ajutăm din cer pentru ceea ce va fi așezat și lucrat aici pentru zi de praznic sfânt. O, Doamne, să ceară ei de la Tine vreme dulce, și care să-i mângâie pe ei și pe Noi.
Să fie vreme bună pentru călătorie, că vin creștini la izvor, o, Doamne. Să fim pentru ei, iar ei să fie pentru Noi, o, Doamne, că trebuie să avem rod sfânt la venirea Ta, că Tu cu sfinții vei veni. Vei veni așa cum vii, o, Doamne.
— Cu dulce duh i-ai îmbrățișat, Verginico, iar sfinții părinți se uită peste orânduiala cea de aici bucurându-se, căci prin biserici abia se mai zărește ea, că slujitorii de altare și turma cea lăsată fără păstorire nu mai urmează poruncile vieții, iar Eu, Domnul, Mi-am strâns aici lucrarea Mea și voia Mea și biserica Mea, și am sămânță nouă, și nu este biruită biserica Mea. Eu stau în mijlocul ei și sunt Păstorul ei, Verginico, și trâmbița Mea sună, și Domnul Își lucrează lucrarea Sa, lucrează Domnul prin poporul cuvântului Său.
Amin, amin, amin.
09-06-2019