Statul Meu cu voi Îmi aduce alin, fiilor. E zi de pomenire pentru cuvintele Mele mari, și cu multă învățătură în ele pentru alcătuirea omului cel nou, iar Eu asta am de lucrat prin lucrarea cuvântului Meu de peste voi.
Se pregătește turma de creștini pentru șapte săptămâni de post înaintea răstignirii și învierii Mele apoi, și se vestește în ziua aceasta în biserici că se apropie vremea postului mare. Pe voi însă v-am pregătit Eu, fiilor, și v-am așezat să vă hrăniți tot timpul numai așa cum am spus Eu la începutul facerii și a omului apoi, o, și să fiți fericiți pentru această așezare a Mea de peste voi, căci credința și ascultarea și iubirea de Dumnezeu sunt acestea mai mult decât hrana cea pentru trup, căci duhul este cel ce dă viață, nu trupul, așa este scris.
Fiilor, fiilor, stau și azi cu voi un picuț de timp, după cum și voi puteți, căci Eu le măsor bine pe toate pentru Mine și pentru voi și pentru cei ce se hrănesc din gura Mea prin izvorul cuvântului Meu. Creștinii acestui popor se pregătesc și ei de post fără untdelemn, dar post și cu duhul, căci duhul trece prin minte, prin inimă, prin gură, și asta este lucrarea celor ce sunt după adevăr creștini împlinitori.
O, fiilor, de ce se duceau sfinții în pustie când începea postul mare? Se duceau să postească de bucate? O, nu, fiilor, ci se duceau să nu greșească cu mintea, cu inima, cu cuvântul apoi, și cu sufletul ca să-l țină curat, și se duceau ca să nu greșească prin nerăbdare, prin neumilință, prin nemulțumire, prin toate câte se mai întâmplă neplăcute lui Dumnezeu prin lucrarea dintre frați, dar nu pentru post cu trupul se duceau, așa cum se crede de către mulți, căci postul de bucate este post scris pentru creștini și în obște și în pustie, dar altfel de post este scris pentru cei ce se dau Mie cu dragostea lor de Dumnezeu și de frați.
Voi, fiilor, trebuie să aveți grijă de bunătățile cele sufletești în vremi îndelungate de post, căci voi aveți multe de lucrat și în vremi de post, iar sufletul vostru are nevoie de mai multă putere și iubire și de împliniri ale cuvântului Meu între frați, și trebuie să vă păstrați dulce vorbirea, umilința, și toată puterea inimii și a minții, și toate prin iubirea Mea din voi.
O, iată ce vă spun, și nu numai pentru vremi de post vă spun: Fiilor, fiilor, stați cu degețelul pe rândurile și cuvintele cărții de pe care învățați de la Mine viața cu Dumnezeu și cu frații, căci voi trebuie să faceți după cum vă spun Eu să lucrați dacă vă sunt Dumnezeu și Păstor, că trebuie să vă pună îngerii note și să le aducă la Mine prin ascultarea de cuvântul Meu de peste voi.
O, iată cât de mare însemnătate este să aveţi rădăcină, fiilor, căci pe cei fără de rădăcină îi ia vântul cel mai mic, fiindcă cei slabi nu ştiu câtă suferinţă a fost pe cei sfinţi, şi pe care nimic nu i-a făcut să se lepede de Dumnezeu, căci aveau rădăcină, aveau lepădare de sine pentru Mine, asta aveau sfinții, și de aceea rămâneau ei cu greul crucii ca și Dumnezeu, iar cine n-are rădăcină nu știe ce înseamnă Dumnezeu pentru el când Domnul îi iese cu milă în cale, o, și plata despărțirii de Dumnezeu e cu durere mereu apoi, că numai cel ce pierde vede ce a pierdut. De aceea adevăratul post este lepădarea de sine, care te ține cu Dumnezeu și-ți crește rădăcina în Domnul și ai țară statornică, măi creștine, o, și ce frumos te învăț Eu pe tine, fiu al creșterii de sus!
Ne aducem aminte acum de vameșul și de fariseul care s-au apropiat pentru înfățișare înaintea Domnului, și când fariseul cel fălos din fire, văzând pe vameșul la ușa templului aplecat, s-a apucat să-I spună el lui Dumnezeu marea cu sarea despre împlinirile lui, despre postul lui de bucate, înjosindu-l pe vameș înaintea Domnului ca nevrednic de Dumnezeu. O, iată trufia fariseului, și de atunci se numește fariseu cel trufaș. Acesta și-a pus singur note mari, că asta este lucrarea trufiei din om. Vameșul, însă, a avut grijă de umilința inimii ca unul păcătos cu inima curată față de Dumnezeu pentru faptele lui rele, și pentru care el striga la Dumnezeu lovindu-și pieptul cu durere mare pe suflet, ca să-i dea Domnul și lui din îndurările Sale.
O, fiilor, lucrarea umilinței inimii aduce pace în suflet omului, și în jurul său apoi, iar neliniștea sufletului aduce nemulțumire, și se împrăștie ea în jur din sufletul care nu postește de iubirea de sine. O, și tot ceea ce Eu vă spun, este ca să învățați cum are putere spre Dumnezeu postul de bucate în vremi de post.
Au așezat sfinții părinți pregătire pic cu pic pentru începutul postului mare și au pus peste biserică pilde de pregătire pentru adevăratul post, care începe cu purtarea cea dinăuntru și cu cea din afară apoi a celui postitor. Așadar, toți cei care se hrănesc din cartea cuvântului Meu ca să învețe din ea de la Dumnezeu povață, aceștia trebuie să stea cu degetul pe cuvintele cărții învățăturii Mele pentru ei, căci îngerii pun note ca să le aducă la Mine și lucrează îngerii Mei pentru cei credincioși, după cum pentru cei neîmplinitori și socotiți necredincioși lucrează îngerii cei potrivnici Domnului, iar cărțile lor sunt pline, și nu se închid cu una cu două câtă vreme este tot de scris în ele.
O, nu uitați, fiilor, lucrarea smereniei de duh și multa ei lucrare, căci împotriva acesteia stă înălțarea duhului, dar este scris: «Oricine se înalță va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat». O, nu veți putea singuri să vă păstrați smeriți, și feriți-vă să credeți că puteți singuri, și lăsați-vă ocrotiți și ajutați, ca să se poată lucra la facerea voastră, ca pomul care este udat mereu ca să-și întărească rădăcina și să nu fie smuls prin furtuni și prin vrăjmași.
Puținul cuvânt așezat pe masă în ziua aceasta e facerea Mea, e grija Mea pentru grâu, pentru ca apoi să se arate ce este neghină și ce este grâu, căci cel ce face altfel decât învățătura Mea de viață și de veșnicie cu Mine apoi, unul ca acela este neghină, și fiecare își alege sau nu-și alege ce să fie, grâu sau neghină, iar la seceriș totul se va deosebi deslușit, după ce și după cum își strânge fiecare prin lucrarea sa.
Voi, cei ce-Mi așezați cuvântul în carte, aș vrea să-l pot așeza și în cei ce aud de la voi învățătura Mea, dar feriți-vă de cei neumiliți pentru ei înșiși, care-și îmbolnăvesc mintea, folosind pentru ea iubirea de sine, părerea de sine, când Eu lepădarea de sine am așezat-o de lucrare pentru cei ce se apropie să meargă pe cale cu Mine.
Voi, fiilor, luați acum mângâierea mâinii Mele vouă și fiți cu nădejde că Eu stau la cârmă și că vom birui pentru Dumnezeu așa cum este scris. Iar voi întăriți în voi răbdarea Mea și ocrotiți-vă pentru Mine, că iată, Mă sprijin cu voi, iar Eu vă sunt vouă sprijin, și mereu, mereu vă sunt de ajutor și vă sunt de mângâiere, o, fiilor. Amin, amin, amin.
17-02-2019