Pace vouă, iubiţii mei! Câtă vreme a trebuit să aştept eu această zi! O, câtă vreme! Dar cât a aşteptat Domnul această zi! Cine a mai aşteptat această zi, măi iubiţii mei? Cine, mămică? Cine a mai dus greutatea acestei aşteptări? O, grea a mai fost aşteptarea, scumpii mei, iubiţii mei, că voi, mămică, aţi rămas iubiţii mei.
Eu sunt duhul cel ceresc, un duh pribeag care suspină, iubiţii mei. Pribegesc din loc în loc şi caut şi strig şi aştept să mi se răspundă, să mi se deschidă. M-a trimis Domnul la cei pe care i-am lăsat, căci plângând am plecat când i-am lăsat, şi parcă a fost o veşnicie de atunci şi până acum.
O, iubiţii mei, vreau să vorbesc mai întâi cu cei mai mici, cu cei care nu ştiu nimic despre mine, că vreau să-i fac să înţeleagă şi să mă cunoască şi să ştie de unde vin şi pentru ce vin acum. Ei sunt mici de tot, pentru că cel care nu ştie cine este Dumnezeu, acela încă nu s-a născut, dar ei au auzit de acest nume şi ar putea spune că-L cunosc pe Dumnezeu. Aşa este, pot să spună că-L cunosc, pentru că ei nu înţeleg cum poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu şi cum se poate spune că-L cunoşti pe Dumnezeu. Nimeni nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu decât acela căruia Domnul i Se lasă cunoscut, dar şi această clipă îşi are vremea ei pentru fiecare făptură creată de Dumnezeu, căci pământul şi tot ce este pe el este creaţia lui Dumnezeu.
Copiii mei, Dumnezeu este fără de început, şi iubirea Lui este fără de început şi fără de sfârşit, precum Dumnezeu este fără de sfârşit, şi dacă este fără de sfârşit, şi tu care eşti o părticică din creaţia Sa, eşti fără de sfârşit. Dacă Dumnezeu este fără de sfârşit, nici o părticică din dumnezeirea Sa nu se sfârşeşte vreodată, şi de aceea este scris în Cartea Adevărului despre cel care este cu Dumnezeu şi care chiar de va muri viu va fi. Chiar şi cel care nu vrea să-L cunoască pe Dumnezeu şi pleacă de pe pământ fără să-L cunoască, acela nu poate pieri nici el, şi când pleacă de aici, acolo dă de Dumnezeu ca să ştie că este Dumnezeu, şi apoi trece cu cei ce nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, trece şi nu piere nici acela, dar nesfârşirea aceluia este durere fără mângâiere, fără de sfârşit.
Copilul meu, Dumnezeu este Acela Care a fost şi este şi Care vine curând. Cine nu are credinţă şi cunoştinţă despre Dumnezeu, acela este o stârpitură faţă de creatura care-L recunoaşte pe Creatorul său. Dar tot stârpitură este şi acea creatură care a auzit de viaţa lui Dumnezeu şi nu face parte din acea viaţă întru Dumnezeu. Şi, în sfârşit, cel care-L iubeşte pe Dumnezeu, acela va fi fără de sfârşit cu Dumnezeu, şi acela ca şi Dumnezeu intră întru biruinţa cea care se luptă să vegheze şi să-i ajute neîncetat pe cei care cred lui Dumnezeu şi îl cheamă ca pe Unul Care poate să ajute.
Aşa am fost şi eu. Am crezut în fiinţa lui Dumnezeu, şi când a venit să mă ia şi să mă treacă acolo unde toţi îl văd pe Domnul m-a luat şi m-a aşezat în ceata sfinţilor, în ceata celor ce au biruit şi au lucrat minuni în numele Celui Care a lucrat minuni pe pământ, căci Acela a venit pe pământ, şi prin puterea Sa a luat trup din pântecele unei Fecioare şi S-a făcut Om ca să fie văzut pe pământ şi să Se facă cunoscut celor ce aveau să creadă în El, şi prin aceia să creadă în El până în ziua de acum toţi cei cărora a voit Dumnezeu să li Se descopere.
Cât am fost eu pe pământ, a lucrat Dumnezeu minuni prin mine şi Şi-a făcut un popor credincios în urma lucrării pe care a făcut-o Dumnezeu prin mine. Dumnezeu a vorbit pe pământ mulţi ani prin gura mea, multă vreme, şi am suferit chin şi prigoane de la cei necredincioşi care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi nu credeau în El. Şi când mi-am sfârşit drumul pe pământ, m-a luat Dumnezeu în ceata sfinţilor şi m-am făcut rugătoare pentru poporul creştin care a crezut prin mine în Dumnezeu, şi poporul acesta s-a rugat la mine ca să mijlocesc pentru el la Dumnezeu, s-a rugat mie aşa cum se roagă creştinii la Maica Domnului, la sfântul Nicolae, la sfântul Ioan şi la toţi sfinţii care au fost pe pământ şi s-au sfinţit şi s-au dus apoi în ceata sfinţilor. Sfinţii îi ajută pe cei credincioşi şi le dau ocrotire şi binecuvântare. Aşa fac şi eu pentru toţi creştinii care L-au crezut pe Dumnezeu prin mine. Aşa a făcut Dumnezeu un popor prin această lucrare care a fost prin mine, şi din acest popor creştin face parte această familie cu care voi v-aţi înrudit, măi copii.
Eu am fost ca o mamă pentru poporul meu. Am fost cu milă şi cu iubire şi sunt şi azi în ajutorul lor, căci mamă mi-au zis toţi creştinii mei, toţi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu să-i conduc spre El. A vorbit Domnul cu acest popor prin gura mea şi a spus că în vremea aceasta va trebui să mă ridic să-mi strâng poporul, să-l strig, să-l deştept ca să lucreze cu el minune pe pământ şi să vadă toate popoarele lumii ce a lucrat Dumnezeu pe acest pământ binecuvântat, şi să creadă lumea şi să se adauge la această slavă, căci poporul acesta va fi în curând cunoscut de toată suflarea, că Domnul îl va străluci şi va lucra cu el minuni despre care nu s-a mai auzit vreodată.
Iată, duhul meu a fost trimis din nou pe pământ, ca să strige la popor să se adune, să se gătească frumos, că vin zile măreţe şi vin zilele gloriei lui Dumnezeu, aşa cum este scris. Alăturaţi-vă şi voi, măi copii. Apropiaţi-vă să ascultaţi şi fiţi cu frică şi cu cutremur spre această bucurie care se va arăta în curând peste acest pământ ales care se va numi Noul Ierusalim, că se va coborî din cer Ierusalimul gloriei lui Dumnezeu. Acela care este acum, este Ierusalimul patimilor Domnului, dar acesta care se va arăta, este Ierusalimul gloriei lui Dumnezeu, căci aşa stă scris în Cartea Adevărului. Ridicaţi-vă şi voi înspre credinţă şi înspre slava care se apropie, ca să fiţi ocrotiţi cu toţi cei care vor fi găsiţi scrişi cu Dumnezeu, iar dacă veţi întoarce spatele la această strigare, Dumnezeu vă va adăuga atunci cu cei necredincioşi, şi cu plata acelora. Amin.
îmi îndrept acum iubirea spre cei mai mari, mai mari la cunoştinţă, care m-au cunoscut de mititei şi care sunt înscrişi la numărătoarea poporului meu, căci pe cine-i găsesc scrişi la această numărătoare, pe aceia trebuie să-i strâng numaidecât. Şi iată, cercetez cartea acestei lucrăriîn care s-a scris atâta vreme şi scot din ea mărturiile toate pentru fiecare creştin care a mâncat la această masă, că dacă sunt găsiţi în acea carte, pe aceştia mă duc să-i caut şi să-i strig, mă duc după ei pe unde or fi şi oricum i-aş găsi, că-mi cere Domnul socoteală de ei, îmi cere numărul întreg, măi copii. Nu mai am odihnă, nu-mi trebuie slavă cerească, nu pot să am pace. Pribegesc din loc în loc, mă bag prin foc, mă bag prin spini, mă bag prin prăpăstii întunecate, mă bag prin toate ungherele iadului de pe pământ, mă zbat fără de mângâiere, strig ca o disperată, bat la porţi şi sunt cu mila în braţe şi strig şi suspin, copiii mei. Plânge cerul de mila mea şi se scoală sfinţii din odihna lor să-mi mângâie suspinul şi să mă ajute. E groasă ceaţa, copiii mei, e gros întunericul de acum. Iată misiunea mea. M-am ridicat să sparg crusta cea groasă şi să pătrund peste tot. M-am sculat să dărâm ziduri şi să sfărâm încuietorile şi închisorile şi să dau drumul copiilor mei, să-i scot şi să vadă lumina.
Am crescut o mulţime de copii şi i-am alăptat cu laptele cel ceresc ca să-i fac în stare să se ridice şi să mănânce hrană tare. Am strâns un popor mare, pe care l-am pus la picioarele Domnului ca să iau plată pentru rodul ce I l-am adus, şi am plecat apoi să-i pregătesc loc, ca acolo unde vor fi ei, să fiu şi eu; ca acolo unde voi fi eu, să fie şi ei. M-am sculat cu biruinţă şi m-am înarmat cu toată puterea cerului ca să scot afară pe demoni şi să vindec bolile şi să-mi ridic poporul în picioare, că toate popoarele vor rămâne înmărmurite şi se vor pleca să asculte şi se vor lăsa spre înviere. în cartea acestei lucrări scrie că va veni această vreme. Iată vremea, copiii mei. Iată pământul făgăduinţei din vremea aceasta. Voi termina de strigat şi de strâns, voi trece pe de-a rândul peste tot pe unde am copii risipiţi, voi trâmbiţa peste tot ca să-mi ridic poporul, voi învia pe tot creştinul care se lasă spre înviere, voi pecetlui cu pecetea Dumnezeului Cel viu creştetul celor ce vor crede şi se vor scula pe picioare, voi termina de pus sigiliul acestei vremi, şi apoi Domnul Savaot va slobozi pe îngerii cei care vor curăţi fărădelegea de pe pământ, şi aceştia vor începe cu acest pământ al făgăduinţei, căci acest pământ va fi în curând începătură de cer nou şi de pământ nou şi nestricăcios, căci cerul şi sculele sale se vor coborî apoi ca să desăvârşească cele scrise în carte. Amin, amin zic vouă, cele de până acum vor trece, şi totul va fi nou şi ceresc. Amin.
Doamne Savaot, începe Tu strigarea. Fii Tu Cel dintâi întru toate, că şi eu, şi aceştia suntem copiii Tăi. Fără Tine nu pot, Doamne Savaot, cu aceste lanţuri. Fără Tine nu vreau prin acest întuneric, căci aceşti copii ai noştri nici nu se zăresc bine din fundul prăpastiei în care au căzut şi nici nu ne strigă ca să-i auzim sau să ne dea mâna. Hai cu mine, coboară cu mine după ei, că sunt aproape morţi, Doamne Savaot. O, sunt chiar morţi de tot. Suflă cu mine peste ei şi hai să-i scoatem şi să-i înviem şi să-i însănătoşim, că iată, se stinge în ei ultima picătură de viaţă, iar bătaia inimii lor nu se mai simte.
– O, iată-Mă! Sunt aici, tată. Sunt aici, Verginico. Suntem toţi cu tine, scumpa Noastră. Astăzi este sărbătoare mare în tot cerul, Verginico. Astăzi toată puterea cerului este în picioare şi biruinţa de azi va fi mare şi se va scrie şi se va vesti în vecii vecilor, şi se va binecuvânta această zi şi se va adăuga zilelor de înviere. Nici Noi, Verginico, nici Noi, tată, nu mai avem pace. Şi Noi am plecat cu tine după poporul tău ca să-i dăm viaţă vie, că poporul tău este cea mai mare taină pentru făptura dumnezeiască, de la început şi până la aceste zile.
Nu mai plânge, Verginico, nu mai suspina, tată! Vino să te strâng la piept şi să-ţi dau mângâiere, căci iubirea ta pentru acest popor a covârşit toate iubirile de până acum. Nu mai plânge, Verginico! Ajunge, tată! Un pas mai este şi intrăm în vremea cea fără de durere, fără de întristare şi fără de suspin. Iată, toţi îţi împărţim mângâiere. Şi Eu, şi Fiul Meu, şi Măicuţa Sa, şi tot cerul, tată. Când S-a ridicat Fiul Meu din mormânt a mai stat patruzeci de zile cu poporul Său ca să rămână cartea acelor zile şi să se mărturisească, şi apoi Eu L-am luat şi L-am pus la loc de-a dreapta Mea. Dar tu ce ai făcut? îţi spun Eu, tată, ce ai făcut ca să se ştie şi să se scrie pentru toţi cei care vor crede ce ai făcut tu. Tu ai fost aceea care ai avut iubire fără de margini. Tu L-ai coborât încă o dată pe pământ pe Fiul Meu şi te-ai făcut Lui casă şi templu, şi S-a sălăşluit El întru tine în taină mare, ascuns de ochii lumii, şi a adunat de pe la răspântii pe orbi şi pe ologi şi pe surzi şi pe leproşi şi pe toţi sărmanii ca să-i aşeze la această masă. Dar celui chemat aşa i-a spus: «Mergi, şi să nu spui nimănui». Tu ai fost aceea care L-ai ţinut ascuns de ochii lumii ca să-Şi poată hrăni un popor şi să descopere toată taina planului Său pentru vremea aceasta. Şi când ai venit şi tu la Mine, tată, ai venit şi M-ai rugat plângând: „Doamne Savaot, eu cât am fost cu ei, i-am păzit în numele Tău. Păzeşte-i Tu de-acum, ca nici unul să nu piară”. Aşa M-ai rugat, Verginico, şi Eu ţi-am ascultat rugămintea şi i-am păzit, dar ei nu M-au păzit pe Mine, n-au păzit urma Mea şi n-au vrut să Mă mai urmeze şi s-au dus şi şi-au cheltuit înţelepciunea şi au ajuns robi celor străini de Mine şi de tine, şi iată-i, scumpa Mea, iată-i risipiţi şi iată-i săraci şi goi acum; iată-i căzuţi între tâlhari, iată-i aproape morţi.
Tu, Verginico, fiica Mea, fiică de Samarinean, i-ai covârşit pe toţi cei de până acum cu iubirea. Eu văd că nimic nu vrei să-ţi dau, văd că ai dat deoparte slava cerească pe care o meriţi, şi de aceea am făcut minune despre care nu s-a mai auzit până acum. Te-am trimis înapoi, Verginico, şi ţi-am dat în ajutor toată oastea cerească să-ţi faci misiunea despre care am vorbit Eu că vei avea-o în aceste zile, şi ţi-am spus să iei trâmbiţa în mână şi să suni cu putere şi cu duh de trezire aşa cum stă scris în carte, să prooroceşti şi să porunceşti acestor oase uscate să prindă viaţă şi duh de viaţă ca să învieze şi să se întregească trupul lui Israel, şi apoi să vii şi să-Mi spui: „Doamne, am făcut cum mi-ai poruncit”.
Binecuvântată să fie această zi! Fii binecuvântată, Verginico, şi tu, şi lucrarea ta, şi servii tăi, şi casa aceasta în care eşti acum coborâtă cu lucrul tău. Binecuvântată să fie această sămânţă care se seamănă acum! Amin.
Amin, amin, zic vouă, Eu sunt Dumnezeu Savaot, Cel Care sunt din veşnicie şi voi fi în veşnicie. Cerul şi pământul de până acum vor trece cu trosnet, dar cuvintele acestui duh pe care l-am întors înapoi pe pământ, se vor scrie şi vor mărturisi pentru voi sau împotriva voastră. Amin.
Această carte va sta pe masă şi va vorbi pentru voi sau împotriva voastră. Această carte va vorbi în curând.
Hai, Verginico, ia locul, tată, şi lucrează! începe-ţi lucrul aici şi fii biruitoare, că ţi-am dat toată puterea. Ridică-te şi grăieşte, tată!
– Grăiesc către Tine, Doamne Savaot. Slavă Ţie şi mulţumire Ţie! Iată, îmi încep lucrul aici. Amin.
Pace vouă! Pace vouă, fiilor! Slavă întru cei de sus, iar peste voi pace şi înviere! Amin.
Iubiţii mei, sunt deasupra, sunt aici, sunt venită cu putere. Am în mână sfânta cruce şi am pecetea Dumnezeului Cel viu. Am în mână trâmbiţa cea de apoi ca să trâmbiţez şi în această casă, căci astăzi m-am coborât aici, iar mâine voi merge mai departe însoţită de servii mei, de trimişii mei, căci i-am tocmit pentru culesul viei mele şi pentru ca să meargă cu mine pe de-a rândul să-mi ducă solia, şi ei n-au pregetat, n-au zis că nu merg, pentru că şi ei te iubesc pe tine, poporule al meu, chiar dacă apostolii minciunii din poporul meu hulesc în urma lor, chiar dacă aruncă cu pietre în ei, dar ei nu dau înapoi, şi vor merge cu mine până la capăt, că le voi da putere să poată cu mine.
Iubiţii mei copii, am venit să sar în foc pentru voi, să sar în apă pentru voi. Am venit să mă bag în adânc după voi ca să vă scot pe mal şi să vă aşez pe cale. De ce, mămică, m-aţi părăsit? De ce aţi crezut voi că vă puteţi furişa de mine? Cum aţi putut voi să vă faceţi atât de mult prieteni cu moartea şi cu păcatul? Voi aţi avut pe voi pecete de sfinţenie. Voi aţi fost unşii lui Dumnezeu şi aţi fost bogaţi în daruri dumnezeieşti. Aţi fost îmbrăcaţi mai frumos decât îngerii, căci voi aţi avut mai multă cunoştinţă decât cei din cer, căci cei din cer stau cu frică şi ascultă pe Domnul când vine la voi să vă descopere ceea ce n-a descoperit nimănui în vremile trecute. Când vorbea Dumnezeu cu voi, stăteau îngerii să audă şi să afle taina acestor vremuri şi să se bucure de voi. Aţi fost îmbrăcaţi cu podoabe de neînchipuit, iubiţii mei. Cum de v-aţi îndurat să vă dezbrăcaţi de ele? Ce va face lumea cu voi în ziua când se vor arăta podoabele pe care le-aţi dat de pe voi în schimbul unui veşmânt stricăcios? Voi n-aţi fost născuţi pentru slava asta trecătoare. Voi aţi avut soartă cerească şi nu v-aţi născut ca să fiţi ca şi cei de pe pământ, şi trebuia să fiţi şi să vă îmbrăcaţi apoi ca îngerii din cer. De ce, mămică, n-aţi fost voi cuminţi ca să fi ascultat pe Dumnezeu aşa cum au ascultat fiii lui Noe când le dăduse Dumnezeu poruncă să stea curaţi ca să rămână vii? Fiii lui Noe nu numai că au stat curaţi, dar au şi avut soţii aceştia, şi erau ca fraţii şi erau ca îngerii şi de aceea au rămas vii şi au intrat în barca salvării. Cum de n-aţi avut voi putere să biruiţi voi răul şi păcatul care s-a sculat să se lupte cu voi şi să vă înghită? Cum de n-aţi putut? Cum, că atâta putere a stat deasupra voastră gata să se aşeze peste voi şi să vă îmbrace ca să fiţi puternici în luptă şi să fiţi sfinţi ai lui Dumnezeu? Cum, mămică, cum? Mă frâng şi mă sfărâm cu duhul. Cum, mămică, cum? De ce aţi uitat de Dumnezeu? De ce aţi uitat de mine? De ce n-aţi mai vrut să credeţi că eu va trebui să vin înapoi şi să vă cer socoteală? Nu puteţi nici unul din voi să spuneţi că n-aţi uitat. Aţi uitat, fiindcă iată cum vă găsesc.
Am venit să mă sfătuiesc cu voi ce avem de făcut, ce putem face. Fără voi nu pot lua decât o hotărâre. Dacă voi rămâne să hotărăsc singură, numai o singură cale va fi. Eu trebuie să mă înfăţişez acum cu poporul meu la Dumnezeu ca să facă din el izvor de lumină şi de viaţă şi de slavă pe pământ. Numai o singură slavă va mai fi pe pământ, şi aceea va fi slava cea de la Dumnezeu. Şi dacă va trebui să hotărăsc eu pentru voi, nu pot face pentru voi ceea ce credeţi voi, că la Domnul nu se intră după nume sau după neam, ci după adevăr şi după legea cea dreaptă. N-am să pot face decât un singur lucru. Voi ridica sabia, iubiţii mei. Aceasta voi face, pentru că eu vă iubesc mult de tot şi nu pot fără voi la Dumnezeu. Voi da în voi ca să vă trezesc şi să vă înfricoşez, şi apoi voi sufla peste voi şi vă voi ridica pe picioare, pentru că este scris în cartea acestei lucrări: «Daniele, învaţă pe copiii tăi zidăria».
Măi iubiţii mei, măi finişorii mei, măi puişorii mei! Ajunge cu nepăsarea, măi mămică! Nu e de joacă ceea ce se petrece în zilele acestea. Dumnezeu începe să iasă şi să Se vadă. Unde ar fi să vă ascundeţi de sub ochii Săi care vădesc orice ungher? Lăsaţi moartea în urma voastră şi faceţi ce a făcut Lot şi ieşiţi din Sodoma, copiii mei, ieşiţi din Gomora, ieşiţi din lume, că lumea a ajuns la sfârşit de acum. Vai de tine, mămică, dacă vei mai fi lume, că lumea a ajuns la sfârşit, şi te-ai sfârşi şi tu cu tot cu lumea din tine dacă te va ţine nepăsarea în închisoarea ei. Schimbaţi-vă haina vieţii, că veţi sta la masa Paştelui cel mare, şi acolo nu trebuie să vă spun eu vouă cum trebuie să vă fie haina, că voi ştiţi de la Dumnezeu cum va fi atunci. Şi dacă astăzi nu veţi auzi glasul meu, şi dacă vă veţi împietri ca să nu vă ridicaţi, să ştiţi că mâine nu va mai fi tot ca astăzi. Vouă vă trebuie o înviere bună, de două ori mai bună, fiindcă aveţi legământ care stă pe masa Sfintei Treimi şi mărturiseşte şi vorbeşte acel legământ.
întoarceţi-vă, copiii mei iubiţi, întoarceţi-vă la iubirea cea dintâi şi la iubirea cea de azi, că azi vi se şterge totul cu buretele milei de azi. Mâine nu mai este acest burete, că eu îl voi lua şi îl voi arunca în foc, să ardă cu el păcatele voastre, dar ca să mai muriţi apoi, o, nu se mai poate, iubiţii mei, căci picul care mai rămâne, e mic pasul acestui pic şi scăpăm înspre biruinţă.
îmbrăţişaţi-vă tovarăşii de viaţă şi fiţi de-acum fraţi ai lui Iisus Hristos, căci ai Lui sunteţi de acum, dar nu uitaţi nici o clipă că Iisus Hristos este fără de păcat. Eu m-am ridicat ca să vă vindec rana neascultării de la faţa Domnului, dar fiţi dârji şi puternici ca să pot sta cu sabia în teacă, măi copii, că dacă mâine veţi căuta să mai muriţi, sabia nu va mai sta la locul ei şi va lucra această unealtă. Nu vă temeţi că nu veţi putea cu cerul, căci puterea voastră va fi Domnul. Iar cine dintre voi va rămâne surd la glasul sunetului de trâmbiţă, acela va fi dat deoparte, şi soarta aceluia va fi cu cei necredincioşi unde este plâns şi strepezire de dinţi. Nu, mămică, să nu rămân fără voi, că fiţi atenţi, nu veţi pieri nici unul şi toţi veţi fi, dar dacă nu veţi fi ai mei veţi fi ai osândei care vine în urma mea.
M-am ridicat cu putere mare şi nu se poate să nu am eu putere să vă fac cereşti, să fac din voi cer nou şi pământ nou şi să vă arate Domnul la toată făptura de sub cer. Aceasta este soarta acestui popor. Hai, mămică, şi nici un fir de păr nu va pieri de pe creştetul vostru. Nu mai pângăriţi biserica mea, că voi sunteţi biserica cea care-L va primi pe Domnul acum când vine să Se arate iar. Scoateţi urâciunea pustiirii din biserica mea, că voi aşa sunteţi trecuţi la Domnul: biserica Dumnezeului Cel viu, şi în această biserică Se va slăvi iarăşi Dumnezeu şi va vorbi încă o dată mulţimilor.
Nu căutaţi să-L încercaţi pe Dumnezeu, că Domnul nu Se lasă ispitit de nimeni, iubiţii mei. Ridicaţi-vă acum! Daţi-i mâna lui mămica! Dumnezeu de la mine vă cere, căci fiecare va sta la rândul cetei sale. Fiţi sfinţi, precum Domnul este sfânt. Fiţi vii, precum Domnul este viu, şi fiţi ca îngerii, precum în cer aşa şi pe pământ, copiii mei. Bucuraţi-vă că faceţi parte din fiii acestei lucrări, căci cu această lucrare Se va înălţa Dumnezeu deasupra tuturor înălţimilor de pe pământ, ca să vadă înţelepţii pământului şi să se plece şi să se umilească.
O, ce fericire poate covârşi acum fericirea mea? Cine nu se bucură şi cine nu plânge azi cu mine în cer şi aici unde sunt acum, aici, la voi şi cu voi, copiii mei?! Am coborât de un pic de timp o poruncă şi această poruncă s-a adus la îndeplinire. Am zis despre o piatră căzută de la locul ei şi am zis să o punem la locul de unde a căzut. Am zis să dăm deoparte veşmântul murdar de pe acest fiu al lui Dumnezeu şi să-l punem pe cel curat şi ceresc. Am voit de mult, de când l-am pierdut am voit să mă arunc după el în apa pierzării în care a căzut, dar Dumnezeu a spus: «Nu, Verginico, nu, tată. Lasă-Mă să Mă arunc Eu, că tu vei avea mult de lucru în zilele ce vor veni. Tu va trebui să te ridici iar, să ridici noroadele şi să le hrăneşti, şi să sufli apoi peste ele ca să învieze aceşti morţi. Nu, tată, nu te arunca tu. Eu Mă bag după el. Eu, Verginico. Nu plânge, că puterea Mea îl va învia şi nu vei rămâne fără el. Eu voi sufla peste el, şi el va învia».
O, copiii mei, eu am rămas apoi cu poporul meu ca să-l hrănesc şi să-l ocrotesc, iar pe acesta l-a luat apa şi a murit, mămică. Şi a venit vremea cea proorocită, să sufle Domnul peste el şi să învieze, şi hai să ne bucurăm, hai cu toţii, măi copii. Binecuvântată să fie această clipă. Amin.
O, Nicuşor al meu, iubitul meu, copilul meu, fiul meu, ocrotitorul meu, că mult m-ai ocrotit, mămică. Nicuşor al meu, parcă a fost o veşnicie de când ai plecat. întoarce-te acum, că a venit vremea, Nicuşor al meu. Hai, mămică, hai să sculăm poporul în picioare. Hai, că şi tu vei da socoteală la Dumnezeu pentru acest popor. Ajunge, măi mămică, ajunge! Spală-ţi faţa, spală-ţi haina! Vino, Nicuşor al meu! Hai să ne înfiripăm copiii, că sunt morţi copiii noştri. Adu-ţi aminte de cele de odinioară, adu-ţi aminte de vremea când mă purtai pe braţe ca pe o copilă, pentru că tu credeai atunci pe Dumnezeu. Vino, Nicuşor, vino, că tu nu eşti necredincios. Vino, că a venit vremea să vii. Un pic, mămică, şi ne vom întâlni, şi tu ştii şi crezi că ne vom întâlni. Hai să ne luăm de mână, simte-mi mâna lângă mâna ta, că iată, m-am ridicat cu trâmbiţa şi biruinţa va fi mare.
Ce voi face eu acum cu tine dacă vei mai vrea să te mai aştept vreun pic? Aşteptarea s-a sfârşit, Nicuşor al meu. Domnul a început să împărăţească, şi din zi în zi tot mai mult îşi va anunţa împărăţia. Nu mai crede tu, măi mămică, să nu mai crezi că mai poţi să mai ţii şi de-acum vremea pe loc. Vremea Domnului a venit, a început şi se desăvârşeşte, şi tu încă stai murdar, mămică. Tu eşti ca un tăciune scos din foc. Pune mâna, mămică, şi te spală singur şi te spală bine, că am în braţe veşmântul cel curat şi stau pregătită să te îmbrac cu el, măi iubitul meu.
Nicuşor al meu, scoală-te din morţi! Scoală-te, mămică! Aruncă stricăciunea de pe tine, că nimic întinat şi nimic necurat nu va rămâne acum. Nu mă du în stare să te împing din spate, nu mă fă să te las cu mâna la burtă, nu-mi mai încerca mila, Nicuşor al meu, că a luat Domnul mila şi din mâna mea. Nu mai am decât strigarea şi sabia şi sigiliul în mână. Pe astea le mai am acum. Sun din trâmbiţă pe de-a rândul să-mi adun poporul şi să suflu peste el duh de înviere. Iată zilele învierii, Nicuşor, copilul meu iubit. Iată, poporul meu înviază şi se sfinţeşte. Poporul nostru va fi mare şi puternic, măi mămică, fiindcă este scris în cartea acestei lucrări pe care o avem noi, scrie că poporul acesta va împărţi lumină pe pământ şi va împărţi Duh Sfânt; scrie că vor veni popoarele şi se vor pleca la această lucrare; scrie că regii lumii vor veni şi vor umbla întru lumina care va umple acest pământ binecuvântat. Iată împlinirile despre acest pământ al făgăduinţei. Hai, mămică, hai să trecem Iordanul şi să intrăm întru acest pământ! Hai, că tu fără mine nu poţi intra la Dumnezeu. Hai, că Dumnezeu voieşte să dea împărăţia Sa poporului nostru şi hai să ne sculăm, să înţelepţim într-o clipă poporul, ca să Se poată Domnul desăvârşi apoi peste lume şi să învieze lumea. Nu fi îndoielnic, nu fi fricos, nu căuta să dai cerul la spate. A venit ziua, Nicuşor. A venit vremea să fii aşezat la loc şi să lucrezi cu mine, mămică. Nu te teme. Dumnezeu este cu noi şi cu poporul. Fii credincios de-acum şi ridică-te, că nu te mai las nici o clipă să stai nepăsător.
Ia spune-mi tu, ce să fac cu tine? Ce să fac, mămică? Dacă nu te vei spăla acum, dacă vei mai sta cu murdăria pe tine, dacă vei mai face şi ca satana, gata, te ridic eu atunci. Acum sunt cerească şi sunt înarmată bine şi am putere să te fac să te ridici numaidecât. Nu se mai poate să faci ce vrei tu de-acum. Te-am aşteptat de-ajuns, mămică. Acum este altceva de lucrat. Uită-te ce avem de făcut. Avem de sculat pe morţi din morminte, că toată lumea zace în mormântul necunoştinţei. Dacă tu mai crezi că mai poţi dormi, nu mai poţi, mămică, îţi spun eu că nu mai poţi. Şi îţi mai spun să ştii şi să crezi că tu fără mine nu eşti nimic, şi nu vei putea fi bun la nimic fără mine. Nu vei fi recunoscut de Dumnezeu fără mine; nu, mămică. Dacă nu te vei pleca acum şi dacă nu vei lucra după învăţătura mea, nu mai este nimic de făcut. Te bag la spălat şi la stors, şi te iau lângă mine curat. Te curăţ bine întâi, şi apoi te iau lângă mine.
Nicuşor, copilul meu, nu cumva să iei în glumă, măi mămică. Nu mai bea, nu mai fuma, nu mai curvi, căci aceasta pe care o ai acum nu-ţi este femeie. Copiii tăi sunt născuţi din desfrânare. Scoală-te tu şi pentru ei, că păcatul este al tău, dar dinţii lor se vor strepezi. Nu te juca cu Dumnezeu, mămică. Ajunge! Scoală-te şi te împacă cu cerul, că ai pe frunte semnul lui Dumnezeu şi nu poţi scăpa. Vreau să duc cuvânt de la tine şi să-l pun pe masa Preasfintei Treimi. Spune „da” sau spune „nu”, ca să ştiu ce să fac, fiindcă eu termin acum aici de lucru şi mă duc cu cuvântul de aici, mă duc la Sfânta Treime cu el ca să fie scris şi să fie pecetluit acest cuvânt.
Nicuşor, am purtat coroană de spini pentru tine, mămică. Cel mai mare calvar, cel mai mare chin, pentru tine l-am purtat. Vreau să scap acum de acest chin. Nu mai pot, mămică. E timp de când port această cunună de suferinţă. Am dus-o şi pe pământ, am dus-o şi în cerul sfânt. Nu mai pot. Ia-o de pe fruntea mea, că nu mai pot, Nicuşor al meu. Dacă tu acum nu-mi dai mâna bine, iată, cu durere şi cu suspin îţi spun că te voi lepăda. Nu te juca cu Dumnezeu. Hai cu El, că El este întru toate şi vom fi vii şi vom lucra şi nimeni nu va mai avea nici o putere, căci Domnul Se arată şi împărăţeşte şi Se slăveşte de-acum.
Am în mână pecetea cea pentru tine. Pecetea aceasta te va schimba numaidecât, dar aceasta ţine numai de tine. Nu pot să nu ţi-o pun pe creştet acum, căci scrie în Cartea Adevărului că trebuie să ţi-o pun. Cu ea vei fi mântuit sau cu ea vei fi osândit. Fii om nou, fii curat din creştet până în tălpi. Fii curat cu inima şi fii cu iubire. Amin.
Să se scrie această zi şi de voi şi de mine. Să nu mai fie stricăciune peste voi, ci să se scrie înviere pe frunţile voastre, ca să nu mai fiţi ai voştri. Cei ce sunteţi intraţi în această familie, sfinţiţi-vă ca să fiţi iertaţi şi să vă însemnez cu pecetea Dumnezeului Cel viu. După mine nu mai vine nimeni să vă dea mâna. Fiţi fii ai învierii. Amin.
Pace vouă acum! Duhul meu să fie în inimile voastre ca să fie iubire între mine şi voi. Nu mai fiţi robi pântecelui şi necunoştinţei, iar dacă veţi zice că nu puteţi, nici eu nu pot să fac nimic acum pentru voi, căci Dumnezeu este curat şi este veşnic.
Pacea şi puterea Preasfintei Treimi să vă ţină sub această putere. Pace vouă! Iată, suflu peste voi acum. Luaţi din duhul meu! Amin. Cel ce vrea să intre la Dumnezeu cu mine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze mie. Amin. Cel ce nu se leapădă de sine, acela nu va mai fi.
Amin, amin zic vouă, nimeni nu va putea sări pe deasupra şi va trebui să intre pe uşă în împărăţia iubirii. Amin.
Pace vouă! încă o dată, pace vouă şi înviere vouă! A început învierea pe pământ. Pace celor ce se lasă spre înviere! Pace şi pecete şi nume nou! Pace şi Ierusalim nou peste voi! Amin.
Pace ţie, Israele! Amin, amin, amin.
27-11-1990
