E zi de amintire sfântă, iar Eu, Domnul, cobor în grădină cuvânt și îl așez în cartea Mea cea de azi, cartea cuvântului Meu din vremea aceasta, că este scris în Scripturi să se împlinească această lucrare de cuvânt peste pământ.
Sunt Domnul Iisus Hristos și sunt învăluit în cuvânt și curge cuvântul Meu peste pământ, că a venit vremea să vin cu sfinții sub numele Meu cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu, precum este scris, și aud din morminte cei morți și tresaltă când văd ei că se apropie mângâierea lor, învierea lor, și vor mărturisi ei venirea Mea cuvânt pe pământ și vor auzi cei vii cu trupul mărturisirea lor și vor vedea această Scriptură împlinită și vor plânge cu șiroaie de lacrimi, ca unii care s-au jucat pe pământ de-a voia lui satana, dând de la ei voia lui Dumnezeu pentru voia lui satana. O, și cum să nu plângă dacă Eu vin și-Mi scutur cuvântul ca să audă ei și să caute la Mine, dar satana le arată lor toate câte îi desfată pe pământ și le ia ochii și le ia inima și voința și îi ajută mereu pentru voile lui, de vreme ce pe toate le scoate în față ca să înșele pe toți oamenii și să le strivească de tot frica de Dumnezeu și să-și piardă mintea toți, iar cuvântul Meu rămâne plânsul dintre cer și pământ, și numai cei ce dorm în morminte mai tresaltă la glasul Meu, care străbate văzduhul și adâncul și merge ca fulgerul de pe cer și merge și strigă și cheamă și așteaptă după om, și tot și toate așteaptă după om, iar Eu, Domnul, îl găsesc pe om în păcat și cu lucrarea păcatului peste el mereu, mereu.
O, e zi de praznic sfânt în amintirea înălțării Mele la Tatăl după patruzeci de zile de la învierea Mea, și când M-am despărțit de ucenici și i-am îndurerat și i-am umplut de jale și de lacrimi, dar în ziua aceea le-am spus că voi fi cu ei până la sfârșitul timpului și le-am promis mângâierea care va veni la ei ca s-o împartă ei, și le-am spus să stea în Ierusalim până va veni Duhul Sfânt Mângâietorul, Care va plini lucrarea lui Dumnezeu toată, o, și le-am grăit lor acestea și M-am lăsat apoi luat de nor deasupra lor, și numaidecât le-am lăsat doi îngeri, doi soli cerești, și știți că v-am spus cine erau aceia, o, fii ai poporului cuvântului Meu, și i-au întărit pe ucenicii Mei acești soli cerești, nedespărțiți ei de Mine mereu, și cu care stau la cârmă în cer și pe pământ, iar toiagul de cârmuire este Cuvântul lui Dumnezeu.
Mi-am îndurerat ucenicii în ziua aceea, dar i-am și mângâiat, i-am și întărit, i-am și împuternicit, Eu, și solii Mei cerești, și mare mângâiere are Dumnezeu când are ce mângâia, și când și El găsește mângâiere și ajutorare de pe pământ în lucrul Său cel sfânt.
O, fiilor veghetori în mijlocul poporului cuvântului Meu, vă găsesc în porți pentru întâmpinarea Mea. Sunteți plăpânzi, fiilor. O, întăriți-vă la veghe, că vă întăresc Eu. Avem de pregătit praznic mare și vine popor la izvor și avem să punem peste el pe Duhul Sfânt și pregătire mare pentru viața acestui popor, că nu toți dintre cei care vin la izvor au drag să și împlinească voia Mea cea pentru vremea aceasta frumoasă, dar și atât de grea sub amenințarea întunericului de azi, și câte avem să-i învățăm pe cei ce vin la izvor, fiilor.
O, cine poate pricepe îndeajuns cât de mare este această școală de cuvânt și câte bunătăți și câte bucurii pregătește ea pentru cei ce vin să învețe și să știe să împlinească apoi? O, nu mai sunt copii pe pământ, nu mai sunt ca să-i iau și să-i învăț, fiilor, și să învețe ei de la Mine să crească ei apoi împliniți. Pune mama sau tata mâna lor pe mânuța copilului lor. Conduce mama cu mâna ei mâna copilașului pentru ca să-l învețe să scrie și să facă litere: a,b,c, sau să scrie numere: 1,2,3, și așa se deprinde mânuța copilașului să scrie și să lucreze sub mâna mamei lui, iar dacă nu fac așa mama și copilul, o, nu iese ascultător copilul ei, și iese ca toți ceilalți oameni, neascultător și neștiutor iese, și tot așa și lucrează. O, așa am lucrat Eu cu acest popor care a venit la Mine să Mă audă ce grăiesc și să afle el voile Mele, dar greu îi mai vine firii omului să se îndeletnicească în voile lui Dumnezeu, că până una, alta, omul își vede de firea lui când nu dă să înțeleagă că-l așteaptă Domnul să facă voia Sa și să nu-și piardă veșnicia din pricina neascultării de Dumnezeu.
O, iată ce pildă sfântă vă spun încă: își crește mama copilașul și îl învață să vorbească și să spună primul cuvânt: mama, numele mamei lui, și să învețe cu ajutorul mamei lui să stea în picioare și să meargă singur, după ce ea îl hrănește la sân și-i dă apoi bucate tari de creștere a lui și crește copilul și se învață cu numele mamei lui și-și știe mama și urmează sfatul ei, și duce el apoi numele părinților lui și duce neamul mai departe, și are omul mers înainte prin copii și știu copiii obârșia lor și poartă peste timp numele părinților lor pe mai departe. O, tot așa voiesc și Eu să fac cu cel ce se face copilul Meu, fiu al lui Dumnezeu după har și după ascultare, ca să se învețe el cu primul cuvânt, cu numele Dumnezeu, numele Părintelui din cer, și cu sprijinul Lui să învețe copilul mers nou să meargă, hrănit cu lapte sfânt, cu cuvânt sfânt, și apoi creștere sfântă, bucate tari, cuvânt cu putere peste el, și să urmeze el sfatul Domnului și să ducă apoi pe mai departe numele Domnului și neamul Domnului și să ridice ucenici, așa cum Eu, Domnul, am lucrat de Mi-am făcut ucenici și i-am învățat prin cuvânt și prin minuni, până ce suit cu ei pe munte i-am binecuvântat și le-am dat să meargă mai departe cu numele Meu, și prin lucrarea Mea cu ei să-Mi ridice neam sfânt, popor creștinesc, sămânța lui Avraam între cer și pământ.
Voi lua cu de-amănuntul și voi împărți hrană poporului adunat la izvor în zi de praznic de Rusalii și-i voi da lui aducere-aminte de calea Mea cu el și-i voi da iar și iar povață sfântă, că n-au venit la Mine de copii, și numai după ce au crescut mari au venit, că M-au aflat grăind și au venit să audă cuvântul Meu, dar puțini, puțini din ei s-au lăsat să fac din ei copii și să-i pot plămădi plămadă nouă și naștere de sus, precum este scris despre omul cel nou, iar cei mai mulți care au venit și M-au auzit, o, au rămas mari, au rămas cu firea, și n-au fire bună cei ce nu s-au născut de sus, că au firea lor, care i-a tras mereu spre trup, și n-a putut îmbrățișa firea lor pe Dumnezeu în ea, iar Eu am plâns pe urma creștinilor care-Mi auzeau cuvântul și voia Mea în cuvânt, și am plâns din anul 1955 și până azi, și încă plâng, și mai am de plâns și de suferit și de suspinat, că Eu am nevoie de copii pentru împărăția cerurilor, și oricât de blând grăiesc omului, e mare îndărătnicia lui, e tare firea lui și îl trântește jos mereu, o, și vine Domnul cuvânt pe pământ ca să-l înnoiască pe om, și fiecare își alege sau nu pe Domnul peste viața lui.
O, sunt până la sfârșitul timpului cu cei ce-Mi poartă numele și neamul Meu creștinesc pe mai departe și lucrarea cea multă pentru dăinuirea Mea și a neamului Meu. De aceea Tatăl M-a trimis cu lucrarea cuvântului peste pământ, și vin mereu învăluit în cuvânt și pun cartea cuvântului Meu pe pământ și Mă găsește în ea oricine voiește să vină după Mine, dar venirea omului la Mine este așa cum am spus când am spus: ŤOricine voiește să vină după Mine, acela să se lepede de sine și, luându-și crucea, să-Mi urmezeť, iar cel ce nu înțelege acest cuvânt pentru cei ce-Mi țin urma, acela vine zadarnic și nu lucrează lucrarea cea de fiu înaintea Mea.
O, e de veghe acum pentru gătirea sărbătorii de Rusalii, fiilor veghetori. Însuflețiți-vă, măi fiilor, și stați la cârma pregătirii praznicului cu strângere la izvor, că Noi, cei din cer, Ne pregătim de zor și Ne gătim de sărbătoare alături cu cei ce se strâng la izvor. Odihniți-vă atât cât puteți să-Mi lucrați tot ce este de lucrat, voi, și cei ce-Mi lucrează cu voi, și pregătiți-Mi slavă mare, slavă văzută, fiilor, că le este dor la cei din cer să privească la cele pregătite de voi în sărbători cerești aici. Eu voi fi cu tot sprijinul, iar voi fiți sprijinul Meu, și unii altora ne vom da și ne vom sprijini.
Iar celor porniți cu dorirea spre izvor, și apoi cu pasul, Eu, Domnul, le dau lor pază cerească, alin pentru răbdare, și apoi cale cu îngeri, cale spre izvor, iar aici răcoare de suflet, apă vie, duh de mângâiere, văzduh cu slavă, cu cald și cu adiere răcoritoare, și pe care să le ceară poporul cel călător, și să le cereți și voi, cei de la izvorul Meu de cuvânt, că mare alin am când cereți, după ce cuvântul Meu vă învață cum să-Mi cereți, și ca pe niște copii vă învață cuvântul Meu, fiilor.
Iar acum să fie truda pusă la lucru pentru slava Domnului, iar truda să vă fie odihnă vouă, și toți cei care vor trudi vor fi scriși pe masa cea de dinaintea tronului Domnului și nu-și vor pierde plata.
Peste zece zile vom deschide porțile sus și jos și vom primi oaspeți aici, dar este de pregătit totul până atunci, fiilor. Cu multă pace să lucrați, cu dulce cuvânt între voi și cu multă grijă pentru Domnul, pentru statul Meu în voi și între voi, că unde sunt deosebiri prea mari e mult mai grea unitatea duhului și a cuvântului, e mai mult de trudit. Așadar, un singur gând, un singur duh, o singură vedere și dorire pun în voi ca să se facă tot ce este de făcut și de pregătit. O, nu lăsați pentru ultimile zile pregătirea, și folosiți din vreme orice fărâmă de timp și toți laolaltă numai pentru pregătirea sărbătorii. Aceasta este lucrarea ascultării pe care v-o dau acum, fiecare acolo unde vă potriviți, că multe sunt de lucrat și de potrivit.
Voie bună și sfântă să aveți între voi, măi fiilor, și s-o păstrați așa, fiilor. Atenție mare și mereu pentru unitate și armonie, și totul ca în cer la voi!
Binecuvântată să fie lucrarea de pregătire a praznicului de Rusalii și binecuvântată dragostea pentru acest măreț praznic! În straie de sărbătoare să vă gătiți din timp, mai înainte de ivirea zorilor răsăritului sărbătorii, iar când se crapă de zorii dimineții voi să fiți împodobiți de sărbătoare și gata pentru deschiderea porților sus și jos, și apoi petrecerea cea sfântă, cei din cer cu cei de pe pământ, iar Eu, Domnul, Cel dintâi cu voi și lângă voi.
Nu uitați, fiilor, o, nu uitați, trebuie să faceți mâncare de varză pentru cei ce vin din locul așteptării. Această hrană e mireasmă plăcută pe pământ și în cer, de pe pământ și până în cer, că așa este voia cea de sus.
Binecuvântată să fie și pregătirea bucatelor toate, care vor fi așezate pe masă!
Binecuvântate proaspăt să fie grădinile Mele cu voi și toată curățenia lor! Iar pentru aceasta avem de grăit cu poporul adunat la izvor, și voi grăi cuvânt minunat, fiilor.
O, pace multă cobor acum pentru toate zilele de pregătire, iar voi să nu pregetați, ci, din contra, armonie să puneți în toate și mereu, și așa să lucrați. Duhul Sfânt, Care vă insuflă vouă ceea ce veți lucra și pregăti, va sta deasupra tot timpul și vă va da vouă. Toți strânși laolaltă, așa să lucrați, și fiecare să lucreze după cum va fi împărțit tot lucrul, și după îndemânarea pentru lucru.
Voi fi aici cu voi tot timpul pregătirii, voi fi aici, fiilor. Deschideți ochii și faceți-i mari ca să vedeți că voi fi aici cu voi, numai să aveți pricepere să înțelegeți, măi fiilor.
Acum pace vouă! Iar și iar pace vouă, pace tot timpul vouă și între voi! Iubiți pe Dumnezeu, fiilor! Aceasta să învățați cel mai mult și în toată vremea. Duhul Sfânt Mângâietorul vine și aduce pe pământ mângâierea Lui. Pregătiți-I, pregătiți calea Lui, o, fiilor! Amin, amin, amin.
25-05-2017