Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului

Vă întăresc pe voi, copii de sub sarcina venirii Mele cuvânt pe pământ, căci sunteţi neputincioşi şi sub dureri de duh şi de trup. O, dacă ar şti fiii Ierusalimului cu câtă trudă din cer şi de pe pământ îi hrănesc pe ei cu cuvântul Meu cel dătător de viaţă ca să nu moară în vremea aceasta în ei credinţa şi puterea ei cea lucrătoare, ar căuta să lucreze cu multă durere de duh tot cuvântul Meu, căci Eu cu multă durere îl storc din Mine şi tot aşa îl şi aşez înaintea celor ce-l împart pe el spre viaţa lor. Eu sunt Cel ce am duh dătător de viaţă, căci aşa l-a făcut Tatăl pe om la sfârşit, şi mult aş vrea să am ucenici de un lucru cu Mine, căci Eu sunt milos, şi de aceea am spus că milă voiesc şi nu jertfă, fiindcă mila poartă jertfa. Amin.

Şi acum, în zi de praznic împărătesc, Mă las cu mila Mea peste voi, copii de sub greul venirii Mele, şi peste tot poporul cel cu jertfă şi cu durere hrănit. Amin, amin, amin.

O, poporul Meu, e praznic împărătesc în mijlocul tău, iar Eu stau în cele ce nu se văd cu tot cerul în sărbătoare, şi cu tine şi nu fără tine, că e mama Mea serbată în cer şi pe pământ. O, poporul Meu, am grăit în mijlocul tău că omul trebuie să-şi aibă trup din cer şi nu de pe pământ, căci altfel el se face păcat. O, poporul Meu, e mare minune să am Eu pe pământ popor cu trupuri cereşti, căci este scris în Scripturile apostolilor Mei: «sunt şi trupuri pământeşti şi sunt şi trupuri cereşti, dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti»; alta este slava celor ce-şi au trupul din cer, «căci cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti», precum este scris.

O, Ierusalime hrănit din cer, tu trebuie să ai slavă ca în cer pe pământ, căci cerul te hrăneşte ca mama pe pruncul ei cel mic, iar pământul îţi vine în ajutorul trupului tău, ca să am Eu trupuri cereşti înaintea Mea pe pământ, să am popor ceresc în mijlocul oamenilor care nu ştiu să fie cu cerul pe pământ. Te îndemn mereu, mereu spre trăiri cereşti, şi fericiţi sunt cei ce împlinesc tot cuvântul Meu, iar tu, poporul Meu, dacă vrei să-ţi fie împlinit cuvântul tău şi voia ta cea bună spre zidire, fii fericitul Meu şi pune peste tine tot cuvântul Meu, aşa cum am lucrat Eu înaintea Tatălui, şi am lucrat tot cuvântul Lui pe pământ, iar cei ce şi-au luat trup din cer pe pământ au luat peste ei tot cuvântul Meu şi au luminat peste cei ce stau în moarte şi au văzut cu ochi buni, căci trupul lor era din cer, şi scris este: «Dacă ochiul tău este bun, tot trupul tău este bun, iar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău este rău». Tu însă trebuie să fii ceresc pe pământ, iar ca să fie omul cu trup ceresc pe pământ, el trebuie să aibă Tată din cer, şi să facă voia Tatălui lui pe pământ ca şi în cer, şi să aibă de la Tatăl pâine şi să fie milos ca Tatăl. Amin.

Lecţia smereniei de duh voiesc Eu s-o iei tu în ziua aceasta de praznic sfânt de la mama Mea Fecioară, poporul Meu. Ea a fost şi este plină de milă, plină de răbdare, plină de Dumnezeu, căci îşi avea trupul din cer şi nu de pe pământ, şi strălucea cu Mine în ea între oameni, iar Eu şi cu Tatăl o păzeam de tot ce este rău pe pământ, şi tot trupul ei era bun, precum ochiul ei era. Amin, amin, amin.

– O, Fiule al Tatălui şi al meu, Tu eşti Păstorul Cel bun Care Şi-a pus şi Îşi pune viaţa pentru oi, şi cât aş vrea să fii bogat de oi, Fiule al milei, Fiule nemiluit de om! O, cei ce ne ţin în ziua aceasta de praznic sfânt sunt neputincioşi, sunt duruţi cu duhul şi cu trupul şi mi-e milă de ei, căci sarcina coborârii Tale cu sfinţii e grea peste ei, iar noi avem trupuri cereşti şi ochi cereşti şi buni. Dă-le, Fiule, alinare şi puteri de duh! Să avem grijă de ei din cele cereşti şi să-i învăţăm prin ei pe toţi fiii poporului Tău să aibă grijă de noi şi de ei cu cele cereşti din cele cereşti purtate de ei, copil al durerii lui Dumnezeu după om. O, dacă Tu n-ai veni la ei mereu cuvânt pe pământ, Tu n-ai mai avea popor în vremea aceasta, că e vreme grea şi nevăzută este ea de om, şi omul nu vrea să creadă şi să se teamă de cele ce aude din gura Ta şi să se ascundă de vremea cea grea şi să Te ia de scut, Fiule.

O, cum să aibă omul milă de Tine dacă nici de el nu are?! O, Tu nu găseşti milă de la om. N-a învăţat omul să se lepede de sine ca să aibă milă de Tine urmându-Ţi cu duh blând şi smerit, Fiule. O, ce minune mare se vede din cer şi până pe pământ că mai ai şi Tu popor acum, în zilele venirii Tale! Învaţă-l să fie copil, Fiule copil al Tatălui, căci cine nu iubeşte să fie aşa, nu poate purta în el frumosul împărăţiei cerurilor pe pământ.

O, nu ştie omul că cel mai mare păcat al lui este că nu citeşte Scripturile ca să le aşeze peste el, ca să se aşeze mereu în ele cu viaţa lui. Şi acum îi dai mereu omului cuvânt nou şi iubitor ca să Te aibă pe Tine şi nu pe sine în el, şi mare păcat face omul că nu împlineşte tot cuvântul Tău, ca apoi să-Ţi nască ucenici scumpi, plătiţi cu jertfa milei lui, cu jertfa iubirii lui, căci iubirea este cea care nu-şi pierde răbdarea pentru naşterea de fii, şi omul trebuie să se întoarcă la această lucrare, şi omul trebuie să-şi ia trup din cer ca să poată avea ucenici pe pământ aşa cum Tu ai avut, Fiule ascultător de Tatăl, ucenic desăvârşit al Învăţătorului Tău, Tatăl Savaot.

Hai să-i slobozim de sub sarcina coborârii Tale pe cei de sub ea! Să le dai binecuvântare pentru prânzire, şi apoi să-i alini de neputinţe, şi numai apoi să ne apropiem cu tot lucrul de azi. Sunt mamă miloasă, iar eu pe ei nu-i văd să-Ţi ceară să le iei durerile, căci cuvântul meu Te-a rugat să nu le iei, să nu le ştergi durerile, ca să semene ei cu noi, Fiule, ca să nu uite ei de Tatăl şi de mila de El. Amin, amin, amin.

– O, mamă, omul născut din cer e om al durerilor, mamă, aşa cum am fost Eu. Fericit este poporul care nu poate fără Dumnezeu pe pământ, că acela se uită la Mine şi aşa îşi face duhul şi inima, şi este blând şi smerit cu inima, şi aceasta este taina celor născuţi de sus, cea mai dulce povară a omului pe pământ.

O, mamă, duh iubitor de oameni este viaţa Mea în om, şi ea este însoţită de înţelepciunea Mea cu care am spus tuturor: «Învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima».

O, poporul Meu, rumegă bine taina vieţii Mele în om şi uită-te la mama Mea Fecioara, la iubirea ei cea plină de răbdare, căci iubirea plânge în om şi e dulce taina ei, taina vieţii Mele în om, mintea Mea în omul care se leapădă de sine ca să fie el sălaş al Meu. Amin. Binecuvântată să-ţi fie hrana cea pentru fiinţă şi rugăciunea ta spre Dumnezeu, şi fă-o împlinită peste tine, poporul Meu. Amin.

O, fiilor de sub povara cuvântului Meu, ne întoarcem încă în carte pentru sărbătoarea de azi. Întăriţi-vă trupuşoarele şi duhul, şi să lucrăm apoi tot lucrul zilei, fiilor. Amin, amin, amin.

O, poporul Meu, când ştii că Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul, te îndeamnă mereu să fii al Lui, să stai al Lui, să poţi ca El şi ca toţi cei care au fost asemenea Lui pe pământ, tu trebuie să înveţi tot mereu, tot mai adânc taina vieţii. Eu când l-am făcut pe om l-am făcut după chipul şi asemănarea Mea, şi aşa am dorit să rămână omul. El însă a dat de altă voie decât voia Celui ce l-a făcut pe el, şi aşa a uitat el de taina vieţii, iar cine uită de ea, uită de Dumnezeu, uită că omul trebuie să fie după chipul şi asemănarea Mea.

O, poporul Meu, omul care-şi are naştere din cer, din taina vieţii, acela este om al durerilor aşa cum am fost Eu. Cel ce fuge de durere, acela la durere fuge, la durerea care vine după bucuria cea fără de viaţă în ea, dar fericit este omul care după ce suferă după taina vieţii iubind-o şi trăind-o, capătă după aceasta cununa cea nebiruită a măririlor cereşti pe pământ şi în cer şi se arată moştenire a cerurilor. Amin.

Smerenia de duh, Eu cu ea voiesc să te încununez, poporul Meu, căci faţa ei în om îi străluceşte omului faţa, şi frumos este locul în care locuiesc împreună fraţii smereniei de duh care-l face frumos pe om. De pe pământ şi până în cer e scump omul care are ca podoabă a vieţii smerenia de duh, şi minunat sunt Eu cu împărăţia Mea în el, împărăţie care nu este din lumea aceasta. Amin.

O, fiilor hrăniţi cu taina vieţii, voi la toţi cei care aud de Mine cu voi şi de voi cu Mine, la toţi cei care vin să vadă lucrurile Mele cu voi şi pe voi, să le spuneţi lor că împărăţia Mea din om nu este din lumea aceasta, şi de aceea lumea nu-i cunoaşte ai Mei pe cei ce sunt în lume ai Mei, şi de aceea lumea le pune nume rău, zice ea, dar ea fără să ştie ce face le pune nume bun, nume care nu este din lumea aceasta. Mama Mea Fecioara chiar şi după ce lumea a aflat că ea este mama lui Dumnezeu Fiul, a stat sub slava smereniei de duh, a stat plină de Dumnezeu, căci îşi avea trupul din cer şi nu de pe pământ, şi de aceea a văzut ea atât de uşor pe îngerul care L-a adus pe Dumnezeu Fiul în ea numai cu cuvântul, şi cuvântul s-a întrupat în trupul ei. Amin.

O, poporul Meu, cât cuvânt de la Dumnezeu ai tu venit la tine prin mijlocirea îngerilor Mei! O, poporul Meu, ia pildă de viaţă din cer de la mama Mea Fecioara, căci cuvântul Meu cel prin îngerul Meu s-a întrupat în ea şi s-a făcut Om cu duh dătător de viaţă, Om cu duh blând şi smerit în inimă ca şi mama Lui. Amin, amin, amin.

– Îţi este dor şi drag, Fiule al Tatălui şi al meu, Îţi este dor să mă auzi cum stau cuvânt din Tine peste poporul Tău, iar mie îmi este dor să văd întrupat în ei cuvântul Tău, ca să fie ei trup al Tău, trup din cer şi nu de pe pământ, Fiule ceresc. I-ai învăţat să rumege bine taina vieţii, cuvântul cu care Tu stai mereu peste ei ca să-i ai pe ei ai Tăi. Ar fi fost să strângem creştini mulţi şi oameni mulţi în ziua mea de praznic ca să le dăm de la izvor şi să bea şi să Te simtă o clipă oamenii cu strigarea Ta după ei, dar acum sunt neputincioşi şi lipsiţi cei ce Te poartă prin lume ca să audă lumea cum Tu vii, şi Te aşteaptă aceştia ce sunt ai Tăi din lume ca să le ajuţi Tu cu multul să-Ţi pregătească praznicul cincizecimii cuvântului Tău cel de la sfârşit de timp peste om, Fiule Cuvântule. O, ajută-i, că Tu eşti voia Tatălui şi cuvântul Lui, şi Însuşi Tatăl îi iubeşte pe ei, fiindcă sunt ai Tăi. Amin. Dar acum cu dor şi cu mare iubire îi învăţ pe ei taina întrupării cuvântului Tău în ei, ca să-i ai pe ei trup al Tău pe pământ, trup din cer şi nu de pe pământ, Fiule întrupat în om prin taina pe care Tu ai lăsat-o peste ucenici. Amin.

O, popor al cuvântului lui Dumnezeu, Tatăl este în Fiul Său când El Se face cuvânt în inima ta, iar poarta cuvântului este credinţa ta, şi este urechea ta, şi este inima ta, şi apoi tot trupul tău se face odihna lui Dumnezeu, sălaşul împărăţiei Lui care nu este din lumea aceasta. Ai grijă, ca mama pe prunc te învăţ să ştii şi să nu uiţi nici o clipă că împărăţia lui Dumnezeu cu tine şi în tine nu este din lumea aceasta, şi lumea nu are nimic în ea, şi tu aşa să întrupezi în tine cuvântul Fiului meu şi al sfinţilor Săi. Nu poţi însă să iubeşti şi să trăieşti aşa dacă nu stai pe deplin în baia naşterii de sus, în smerenia de duh cea plină de milă şi de răbdare şi de Dumnezeu. Amin. Eu I-am fost Fiului meu şi mireasă, şi mamă, şi iubită, şi slugă, şi soră, şi tot ce este să aibă Dumnezeu de la om şi omul de la Dumnezeu, şi pe toate le-am purtat cu duhul smerit, cu umilinţa inimii care nu-l lasă pe om să se înalţe şi să cadă, iar răbdarea mea mi-a fost ca şi pâinea care-i ţine omului fiinţa, căci am dorit şi cu dor doresc mereu să aibă oi Fiul meu, să-I câştig oi prin răbdarea mea şi să le oblojesc ranele şi să le vindec ciupiturile de la lup şi să le păstrez Fiului meu prin întruparea în ei a cuvântului Lui pe care-l ştiam prin viaţa mea şi pe care o trăiam în al Său cuvânt. Amin.

Taina întrupării Lui în voi s-o ştiţi prin viaţa voastră trăită în cuvântul Său, copii ai Fiului meu, iar smerenia de duh să vă ţină inimile întru una îmbrăţişate, căci frumos este locul unde locuiesc împreună fraţii smereniei de duh care-l face frumos pe om, şi scump este omul care are ca podoabă a vieţii smerenia de duh, împărăţia care nu este din lumea aceasta în om. Amin.

O, Fiule Care îi ţii în viaţă suflând mereu peste ei! Înminunează-Te în ei cu Duhul şi cu puterea Ta ca să fii Tu şi să nu mai fie ei, căci omul lesne se înalţă şi lesne cade, şi apoi cu greu se scoală ca iarăşi să fie.

O, Fiule al Tatălui şi al meu, să nu mai fie moarte a Ta pe pământ, căci când omul cade, cazi şi Tu, şi eşti numai răni de la om, căci Tu nu poţi să-l laşi singur pe cel ce Te alege de viaţă a sa, iar când el se loveşte, suferi Tu mai mult ca el, şi nici un om de pe pământ nu poate să înţeleagă multele Tale rane, multele Tale căderi în om şi de la om, şi grea Îţi este crucea şi Te sfărâmi de durerea de sub ea în cei cărora Te arăţi şi în care Te aşezi ca să Te doară în ei, în trupuşorul lor cel plin de milă de Tine, Dumnezeule miluit de cei ce-Ţi poartă durerile de la om.

Te doresc în om, Fiule, şi de aceea grăiesc aceste taine nepricepute de om. Te aşez întrupat în fiii cei din urmă ai cuvântului vieţii Tale, căci taina întrupării cuvântului Tău e încă nepătrunsă de om, şi încă voi veni cu praznic de mamă a Ta, şi încă le voi grăi lor despre taina aceasta. Amin, amin, amin.

– O, mamă, smerenia de duh şi răbdarea cea dumnezeiască doreşti tu să fie sărbătoarea cea de-a pururi a poporului Meu, iar în Mine arde de şapte mii de ani acest dor după om.

O, poporul Meu, întruparea cuvântului Meu în tine e slava pe care o aştept Eu în fiecare zi în mijlocul tău, că Eu voiesc cu tine şi în tine în toate ale tale, în tot lucrul tău, ca lucrul tău să fie lucrul Meu, şi lucrul Meu să fie lucrul tău, şi una să fim în tot ce suntem şi mişcăm. Amin. O, fiilor, e dulce cuvântul Meu. Mâncaţi-l dulce, şi iubiţi-l şi doriţi-l mai înainte de orice dor al vostru. O, fiilor, Mă dau vouă trup şi cuvânt ca să fiu mereu în voi. Fiţi, dar, mereu locaş al Meu şi păziţi-Mă cu veghe iubitoare, căci Eu vă dau mereu viaţa ca să fiţi voi mereu pe pământ viaţa Mea. Amin.

O, copii de sub greu şi prin care Mă aduc poporului Meu! Iubiţi smerenia de duh şi lacrima ei cea dulce, că de pe pământ şi până în cer e scump omul care are această podoabă şi minunat sunt Eu cu împărăţia Mea în el, împărăţie care nu este din lumea aceasta, fiilor copii. O, Mi-e milă de voi, că Eu v-am făcut pe voi să nu puteţi pe pământ ca pe pământ, şi Mi-e milă de voi pe pământ şi vă mângâi sub durerile Mele din voi, vă mângâi cu ele, fiilor copii, iar voi fiţi blânzi şi smeriţi cu inima, ca Eu şi nu voi să trăiţi în voi şi înaintea poporului Meu. Amin, amin, amin.