Iar şi iar Mă las în carte cu învăţătură sfântă şi scumpă, şi toate îşi au vremea lor, iar acum e vreme de pregătire pentru întâmpinarea postului cel de cincizeci de zile, ca să întâmpinăm apoi praznicul Învierii Mele, aşezat pe pământ pentru creştini acum două mii de ani de însăşi învierea Mea, căci M-a răstignit pe cruce poporul pe care l-am ales şi l-am iubit apoi, dar Eu i-am dăruit lui învierea Mea şi a lui, şi n-a voit nici aşa să se pregătească şi să Mă primească poporul acela, iar Eu am rămas de atunci şi până azi şi până mâine Învăţătorul celor ce Mă primesc venit de la Tatăl prin naştere din Fecioară mamă, şi venit apoi dintre cei morţi, căci am înviat, şi s-a aşezat pe pământ învierea Mea, de atunci şi până azi.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh este tot cuvântul Meu, cu care stau deasupra pământului în vremea aceasta, şi lucrez aşa pentru că este scris prin prooroci că va fi să lucrez aşa, peste vii şi peste morţi să-Mi rostesc cuvântul şi să aibă parte de el toţi fiii credinţei, toţi cei cărora le este dat de la Tatăl să-L audă pe Fiul Său şi să-L primească în ei pe El, pe Cel Întru Care Tatăl binevoieşte, şi de Care El voieşte să asculte cei ce cred în prooroci, în Scripturi şi în psalmi.
Pilda acestei duminici este cea a fiului risipitor, căci şi aceasta îndeamnă omul la pocăinţă şi la nădejde, oricât de păcătos, oricât de despărţit de viaţă din cer ar fi să fie omul. O, câtă învăţătură sfântă şi scumpă am lăsat peste toţi, peste buni şi peste răi, dar e ca şi la şcoală, unde unii învaţă şi au note mari, iar alţii abia vin la şcoală şi nu învaţă şi nu ies învăţaţi şi au note mici, note de milă, iar mila aceasta îl aşteaptă pe om să se întoarcă la duhul înţelepciunii şi al învăţăturii şi să se pună pe lucru, căci unealta care stă fără de lucru e prinsă de rugină şi nu mai străluceşte lucrând şi nu mai are frumuseţe, şi nici lumină din lumină, adică lucru mult pentru viaţă.
O, pace ţie, poporul Meu de la izvor! Poposesc la tine, că Mi-am făcut casă la tine pentru credinţa ta în venirea Mea cuvânt pe pământ, şi iată, pun masă mereu şi Mă dau cu ea, o pun la mijloc ca să poată lua cei de la răspântii, căci cei ce s-au numit şi se numesc pe ei înşişi fiii împărăţiei Mele, aceia ca şi Israel cel de acum două mii de ani n-au crezut şi nu cred, căci au peste ei pe cei cu scaune sub ei, iar cei cu scaune nu-L primesc pe Domnul, pe Cel smerit, pentru că aşa este Dumnezeu, şi i-am arătat omului cum am venit şi cum sunt, dar lui nu i-a plăcut aşa, şi i-a plăcut să-şi facă viaţă împodobită pe pământ şi să uite el de veşnicia sa, la care nimic dulce şi sfânt nu dă să pună, nici măcar ceea ce i-ar trece printre degete, căci nu merge aşa la Dumnezeu, la Cel ce a făcut cerul şi pământul şi omul.
Un om avea doi fii, şi i-a cerut cel mai mic partea ce i se cuvine din avere, şi după ce şi-a adunat-o s-a dus cu ea departe de tatăl său şi şi-a risipit-o în bucurii desfrânate, până ce a sărăcit de tot în cetatea în care a lovit foametea, şi unde n-a mai găsit sprijin nici măcar dacă s-a băgat argat păscător de porci, căci nimeni nu-i dădea nici măcar din roşcovele pe care porcii le mâncau. Şi-a venit însă în fire acest fiu şi şi-a amintit că şi tatăl său are argaţi, şi s-a sculat să meargă să-i spună tatălui că a greşit ca un fiu nevrednic, dar să-l primească pe el ca pe un argat pentru slujire şi pentru hrană prin aceasta. Şi dacă s-a gândit aşa, l-a simţit tatăl său de departe şi i-a venit milă de el, iar mila l-a biruit şi l-a umplut de dor şi i-a ieşit înainte îmbrăţişându-l şi sărutându-l când s-a întors, iar el şi-a recunoscut vina şi nevrednicia, şi l-a miluit pe el tatăl său şi a dat poruncă pentru petrecere şi pentru masă bogată cu hrană bogată pentru fiul cel îndurerat de faptele sale, şi pe care tatăl îl numea mort înviat, pierdut şi aflat apoi.
O, fiilor, purtaţi-vă ca fii, măi fiilor. Învăţaţi din această pildă să nu vă purtaţi ca slujbaşi, ca nu cumva să vă fie inima ca şi a fratelui cel mare din această pildă, care s-a încumetat să-şi arate inima şi să-i spună cu inima amară tatălui său: «De atâţia ani îţi slujesc necălcându-ţi porunca şi nu mi-ai dat vreodată un ied ca să petrec cu prietenii mei, dar pentru acest fiu despărţit ai junghiat viţelul cel îngrăşat». O, ce lipsă de duioşie la acest fiu, care se simţea slujbaş sub poruncă, dar căruia i se cuveneau toate ale tatălui său după ce devenise singurul moştenitor, căci fiului întors ca argat nu i-a mai rămas din avere, el doar s-a întors cu umilinţă ca să devină argat tatălui său şi fratelui mai mare, dar bucuria pentru că s-a întors trebuia să fie pentru tatăl, bucurie pe care numai inima de părinte poate s-o cunoască, dar frate pentru frate prea puţin când e vorba de drepturi.
O, e de învăţat mult din această pildă de înţelepciune, căci Dumnezeu este duios mult, şi din acest duh voieşte El să ia toţi cei care Îl cred şi Îl iubesc ca fii, şi nu ca slujbaşi, căci un fel de purtare au fiii, şi alt fel de purtare au slujbaşii.
O, fiilor crescuţi de sus de cuvântul Meu de peste voi, o, învăţaţi din aceste lecţii, măi fiilor. Fiii sunt dulci şi calzi şi duioşi şi blânzi cu părinţii şi cu fraţii, iar slugile sunt mai reci, sunt pentru plată şi se poartă ca sub stăpân, iar stăpânii nu sunt iubiţi, căci aşa ştie omul să se poarte. Fiii însă ştiu ce înseamnă tată şi inimă de tată şi-şi preţuiesc tatăl şi îl mângâie pe el cu dulce şi cu căldură şi cu duioşie plină de blândeţea inimii, ca şi cele ale firii tatălui lor pentru ei, pentru fii. O, purtaţi-vă ca fii în toată vremea, în toată clipa, căci slujbaşii sunt reci, iar omul are nevoie de iubire, de milă, de căldură de la tatăl său, iar dacă se poartă rece cu tatăl său, acela nu are ce are tatăl, nu are căldură, nu are iubire. În pilda cea azi pomenită se vede nedragostea şi răceala de tatăl a fiului cel mare, care se simţea slujbaş sub poruncă faţă de tatăl său şi s-a dovedit inimă fără de iubire, fără de duioşie în ea pentru tatăl şi pentru fratele cel greşit.
O, fiilor, a te simţi slujbaş, şi nu fiu al Domnului, aceasta se vede din purtarea omului, de felul cum iubeşte şi cum primeşte pentru el veghea. Fiul cel neascultător din pilda de azi se simţea fiu, dar cel ascultător grăia ca o slugă, nu ca un fiu, nu ca un frate. Cel mare s-a purtat ca o slugă, dar cu nemulţumiri ca un fiu, iar cel mic şi greşit a venit ca un fiu greşit la tatăl său, dar mulţumit ca şi argat, numai să fie iarăşi lângă tatăl său, şi iată ce bună şi mare învăţătură păstrează în ea Evanghelia Mea cea pomenită azi prin rânduială bisericească. O, de-ar învăţa omul să-L cunoască de tată pe Domnul peste el ar fi el copil al lui Dumnezeu, iar copiii sunt cei supravegheaţi, şi vai lor dacă n-ar fi supravegheaţi şi dacă s-ar deprinde aşa apoi! Iar oamenii mari sunt cei ce nu mai sunt supravegheaţi, şi vai lor din această pricină, căci se deprind aşa apoi şi nu mai simt după Domnul, după Tatăl, şi iată, fiecare om să se întrebe cum este el faţă de taina de fiu al lui Dumnezeu şi de toată lucrarea şi simţirea aceasta.
O, fiilor, aveţi grijă ca nişte fii, aveţi grijă de coborârea Mea la voi. Mai înainte de orice lucrare a voastră, aveţi grijă când vin la voi, aveţi grijă de Mine, fiilor. Fiţi lucrători, ca să străluciţi lucrând. Cei fără de lucrare nu strălucesc, iar voi ştiţi aceasta, căci aceasta îl învaţă pe om Evanghelia Mea.
Eu, Domnul, vă dau, fiilor, acum, vă dau duh împrospătat şi putere proaspătă de rugăciune pentru voi şi pentru ţară, fiilor, şi pentru toţi cei de pe pământ mari şi mici. Cereţi cu inimă rugătoare pace multă între oameni pe pământ şi între cei ce s-au aşezat peste oameni. Cereţi pe Domnul peste toate, fiilor, şi fiţi credincioşi în rugăciune, căci pe toate le poate credinţa omului, credinţă prin care Domnul lucrează şi poate.
O, pace vouă, fiilor! Prin toate să creşteţi ca fii. Prin toate să-Mi fiţi fii, o, fiilor. Amin, amin, amin.
08-02-2015
