Înţelepciunea cea de sus, această lucrare măreaţă voiesc s-o aşez în ziua aceasta în cartea Mea, şi să fie ea împărţită la cei ce vin la izvorul Meu de cuvânt şi la cei ce iau din el când el curge peste margini şi se duce peste tot şi mângâie şi înţelepţeşte mintea omului care ţine calea cuvântului Meu şi ia din el cu credinţă şi cu dor şi-şi hrăneşte de sus înţelepciunea sa.
Sunt Domnul, fiilor veghetori în calea cuvântului Meu. Sunt Cel botezat în Iordan în ziua Mea de botez când Ioan Botezătorul M-a întâmpinat şi M-a botezat în apa Iordanului, pe malurile căruia el venea şi boteza pe cei ce căutau cu pocăinţă după proorocul Meu şi după Mine apoi, căci credinţa pe care ei o primeau prin propovăduire şi prin pocăinţă îi înţelepţea pe ei cu înţelepciune de sus.
Pace ţie, poporul Meu de la izvor! Pace vouă, celor ce Mă întâmpinaţi şi-Mi aşezaţi în carte cuvântul! Am strâns praznicul Bobotezei şi l-am ridicat la cer şi l-am pus de mărturie înaintea Mea şi a voastră, căci toate zilele Mele cu voi petrecute şi cu strângere la izvor se aşează cu toate cele strânse, se aşează în cer şi mărturisesc, şi de aceea vă dau să lucraţi mult şi mereu, iar voi să fiţi fericiţi când primiţi de la Mine de lucru, căci Eu vă strâng truda toată şi o fac de folos, că vă strâng bogăţii cereşti, fiilor.
Am găsit veghe şi intru în carte cu Ioan, Botezătorul Meu, şi aşezăm cuvânt de înţelepciune de sus, că fără ea peste mintea omului nu poate omul să ajungă la pocăinţă pentru cele ce îl iau pe el dinaintea Mea atât de mult, o, atât de mult, măi fiilor, de nu mai simte el când e cu vrăjmaşul şi când se trage lângă Mine pentru pază de primejdii, că numai curse îi sunt întinse şi mult îl vatămă de atâtea ori, de atâtea ori.
O, am venit din Galileea la Iordan către Ioan, că venise ziua să fiu botezat de el. El, în umilinţa lui, dădea să Mă oprească şi să-Mi recunoască întâietatea şi Mi-a zis: «Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, iar Tu vii la mine?». Eu însă i-am spus: «Acum aşa trebuie, căci aşa se cuvine Nouă să împlinim toată dreptatea». Am ieşit din apă şi s-au deschis cerurile şi S-a coborât ca un porumbel Duhul lui Dumnezeu şi a venit peste Mine, iar Tatăl a slobozit din ceruri glas şi a zis: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit».
O, nu par atât de mari lucrările văzute ale Domnului, dar au multă greutate de taină şi multă putere de înţelepciune de sus pentru omul credincios Domnului. Eu cu multă umilinţă Mi-am arătat peste pământ vremea şi semnul lucrărilor pentru care am venit ca să le săvârşesc, dar omul cel cuminte este cel ce înţelege, este cel ce se înfioară cu credinţă şi cu pază pentru ea şi cu dulce fericire pentru Mine, pentru Domnul său, pentru iubirea sufletului lui, care este Domnul.
O, Eu sunt iubirea sufletelor mari, Eu sunt. Nu sunt din lumea aceasta cei ce au suflet mare, precum nici Eu n-am fost din lumea aceasta, precum nici Ioan Botezătorul Meu. O, ce primejdioasă este lumea şi duhul ei! Puţini sunt cei ce cunosc această încurcătură de limbi ca să nu cadă peste ei slava cea deşartă a lumii fiilor oamenilor. Stăm la masă de cuvânt cu Ioan Botezătorul, o, fiilor, şi aşezăm în carte taina lucrării pocăinţei, fără de care omul cade, cade mereu. Binecuvântată să fie lucrarea cuvântului Meu în zi de sobor pentru Ioan Botezătorul, ziua a doua de Bobotează. Amin.
— Cobori spre mine, Doamne Mieluţ, şi-mi dai întâietate la masă de cuvânt, aşa cum mi-ai dat acum două mii de ani de Te-am botezat eu pe Tine, şi nu Tu pe mine, dar lucrarea mea era ca să botez, să vestesc pe Cel ce vine după mine şi să botez cu apă spre pocăinţă pe cei ce veneau la Iordan ca să audă propovăduirea mea şi să se cureţe prin pocăinţă de păcatele lor, după ce mă întrebau să le spun ce au de făcut în urma botezului cu apă. Îi pregăteam, îi învăţam, eu, cel ce n-am învăţat nimic de pe pământ, ci numai de sus, numai înţelepciunea cea de sus o aveam de carte a mea, aşa cum şi Adam avea de la Tine după ce l-ai zidit.
O, cum să facem să-l învăţăm pe om că numai Dumnezeu poate să-l înveţe pe el şi să-i dea înţelepciune, aşa cum şi suflet îi dă fiecărui om care se naşte pe lume, pe pământ, Doamne, căci Tu ai dat fiilor oamenilor pământul, precum este scris că ai făcut şi că ai împărţit pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ.
Grăim în ziua aceasta de taina pocăinţei, că este nevoie de înţelepciune de sus în om pentru această măreaţă taină, o, Doamne Mieluţ. Să nu uite omul că Tu ai putere să-l înveţi pe el, şi nu omul are putere să facă aceasta. Harul înţelepciunii de sus, o, este mare lipsă pe pământ în oameni de acest har. Pe el trebuie să-l coborâm cu multul pe pământ, o, Doamne. Numai harul Tău poate împărţi oamenilor pe cele ale Tale, care pot sălăşlui în om spre slava Ta, şi nu spre slava lui, că mare greşeală face omul care se făleşte înaintea fiilor oamenilor cu cele ce sunt în el prin harul cel de sus, pe care Tu îl doreşti în mulţi, în tot mai mulţi pe pământ, şi iată de unde se strică lucrarea harului cel de sus, că se strică de la duhul semeţiei omului, care se crede că sunt ale sale cele din el, care vin de la Tine prin dăruirea pe care o ai pentru oameni, Doamne.
O, dacă omul ar fi să înţeleagă lucrarea pocăinţei lui, ar fi atunci să înceapă curăţirea lui de acest păcat, păcatul semeţiei, păcatul care-l face pe om să se creadă stăpân pe sine şi pe cele coborâte de la Dumnezeu şi pentru Dumnezeu peste el. O, prea mulţi, prea mulţi se fălesc, prea mulţi cad aşa, prea mulţi, Doamne. Fiii cuvântului Tău au duhul subţire şi simt cu el semeţia omului bolnav înăuntru şi în afara lui de la duhul semeţiei lui, acest vierme fără de care omul aproape că nu mai poate trăi.
O, iată din ce se strică omul la minte! Cea mai grea vătămare şi boală a omului este stricarea la minte, unde se cuibăreşte vrăjmaşul acesta: semeţia. Simte omul nevoie să se dea mare, să se vestească mare la cei din jur şi să-şi mângâie duhul cu această beţie. O, omule care faci aşa, eu, lucrătorul pocăinţei şi propovăduitorul ei, îţi spun că nu te înţelegi nici pe tine, nu-L înţelegi nici pe Dumnezeu şi nu înţelegi nici omul înaintea căruia tu te dai mare, iar dacă ai nenorocul să cazi aşa în faţa celor subţiri cu duhul şi cunoscători de sus ai omului, tu eşti atunci de râsul diavolului semeţiei, care-şi tot bate joc de tine cum vrea el, şi ar fi să te dai bătut şi să cauţi vindecare multă şi mereu, şi să stai supus sub minte înţelepţită de sus, ca să nu mai cazi apoi, ca să nu mai cazi atât. O, cine să te înveţe, cine să te trezească, bietule omule?
Sunt cu Domnul meu la masă de cuvânt în mijlocul poporului slujitor Lui pentru venirea cuvântului Său pe pământ între oameni, căci aşa este scris să fie pentru acest timp, şi iată vremea pocăinţei, iar lecţia cea pentru ea este gata pregătită acum şapte mii de ani, când omul s-a semeţit şi a pierdut înţelepciunea cea de sus, pe care o avea de la Domnul prin facerea sa, facerea omului. Adam era numai bun de pocăinţă, căci a căzut prin semeţie şi greu a căzut. O, nu s-a pocăit Adam, nu s-a ridicat din cădere dacă n-a mai avut în mintea şi în inima lui înţelepciunea lui Dumnezeu.
O, Doamne, taina pocăinţei este despărţirea omului de duhul semeţiei. Cum să facem cu omul ca să-şi înţeleagă boala de suflet şi să se lase vindecat de ea şi să vegheze mult apoi la hotare, ca nu cumva vrăjmaşul vieţii lui să găsească iarăşi prilej şi să-l îmbolnăvească iar?
În duh de Bobotează slobozim cuvânt de sus peste fiii lui Dumnezeu şi peste fiii oamenilor: peste cei dintâi spre mai mare înţelepciune de sus, iar peste ceilalţi spre mai multă umilinţă, ferindu-se ei de calea semeţiei, cale pe care prea mulţi o umplu, o, prea mulţi. O, eu prin viaţa mea şi prin duhul umilinţei mele sunt judecătorul tuturor celor ce n-au avut şi înţelepciunea cea de sus peste ei, şi care în vremea mea pe pământ spuneau că eu am demon, şi la fel şi de Tine spuneau, Doamne, cei plini de demonii semeţiei, o, la fel, Doamne. Dar toate acestea scrise pot să-l înveţe pe om să se umilească, văzând ei prostia de minte a celor ce au greşit ca şi ei prin vreme.
Dar Tu acum, se cade mai mult ca mine să laşi cuvânt în carte, căci Tu eşti Domnul, iar eu sunt ucenicul. Noi ştim să împlinim toată dreptatea, dar aşa ne-am supus în zi de Bobotează la Iordan, când eu a fost să Te botez pe Tine, şi nu Tu pe mine, căci vremea dreptăţii se mărturiseşte pe sine aşa cum omul nu bănuieşte, şi lucrarea umilinţei este ea, şi nu este înviere fără umilinţă pentru ea, o, Doamne Mieluţ. Amin.
— O, marele Meu ucenic şi vestitor al împărăţiei Mele cu omul, iată ce mare este cel ce are din cer! Nimeni nu poate avea, nimeni nu poate lua dacă nu i se dă din cer. Lucrarea sufletului, această lucrare ar fi s-o pătrundă omul cu înţelepciunea sa, şi numaidecât ar trece de la moarte la viaţă dacă ar da întâietate celui de sus, sufletului său. Sufletul omului dă viaţă, merge, aleargă, zboară, vede, ştie, poate, o, şi câte lucrări poate el faţă de cât îi poate trupul! Iată pentru cine ar fi să poată omul şi să înţeleagă pe cel ce este mai mare în alcătuirea lui cea de la Dumnezeu!
O, nu este moarte pentru om, nu este, în afară de păcat, şi din care omul se poate scula şi poate învia ori de câte ori păcatul îl biruieşte pe el. Sufletul omului e taină mare, şi au putut mărturisi aceasta cei care s-au întors în trup după despărţirea de trup, şi pot Eu să mărturisesc aceasta, căci am lăsat trupul după despărţirea Mea de el pe cruce şi am zburat peste tot şi M-am coborât apoi în adânc şi le-am dat înviere celor asupriţi de păcat şi i-am pregătit de sculare.
Omul ar fi să trăiască viaţa în trup în aşa fel încât să nu poată fi trecut apoi pe la vămi, căci vămile şi le face singur omul dacă şi le face, dar sufletul care nu şi-a făcut rost de vămi se duce în zbor, se duce întins înaintea Tatălui şi-şi găseşte fericirea cea mai de sus, şi poate s-o capete pe ea şi cel mai păcătos om dacă vrea să ştie cum, căci taina pocăinţei se aşează în om după ce înţelepciunea cea de sus îşi face sălaş în el şi îl aduce la chipul şi asemănarea Mea, la duhul umilinţei, care are în el tot cerul, toată împărăţia. O, blând şi smerit este omul care are în el acest duh. Stea călăuzitoare spre Domnul este pentru mulţi un aşa suflet scump.
O, popor călăuzit din cer, învaţă, fiule, mult, şi să nu te saturi să înveţi, căci ai de învăţat lucrarea sufletului şi veşnicia lui cea dulce, şi trebuie să ştie toţi oamenii de pe pământ că sufletul este fără de hotar cu lucrarea lui, cu mersul lui, cu zborul lui cel călător peste tot, şi nu numai în trup îşi are el statul şi locul, şi are de lucrat răscumpărarea trupului său, a casei care l-a găzduit pentru lucrarea cea multă a sa, după ce Domnul l-a zidit pe om şi l-a alcătuit pe el cu trup, cu suflet şi cu duh.
O, e slab de tot omul cu înţelepciunea cea de sus şi cu vederea celor de sus şi îi trebuie multă umilinţă pentru ca să se sălăşluiască în el cele de sus. E mărginită de tot mintea omului dacă înăuntrul lui nu pot sălăşlui cele cereşti ca în apostolul Pavel, care cu trup sau fără de trup a fost purtat de Duhul întru cele cereşti şi a înţeles el lucrarea şi nemărginirea sufletului, adevărata fiinţă a omului, omul prunc, căruia îi este hărăzită împărăţia cerurilor.
Iată, în trupul omului se strâng numai păcatele, iar în sufletul lui ce se strânge? Eu sunt Cel ce voiesc să stau în sufletul lui şi să-l învăţ pe el libertatea cea întru Hristos. Eu intru peste tot, sunt peste tot, pot peste tot, şi voiesc să-l fac şi pe om să înţeleagă multe din tainele celor din cer, că nu este şcoală pe pământ la care să meargă omul să înveţe pe cele din cer. Am venit Eu şi sunt Învăţătorul şi-i deschid omului mintea şi îl umplu de dor, iar dorul este al sufletului, şi nu trebuie să-şi pedepsească omul sufletul său, căci sufletul este pentru Domnul.
O, pace ţie, poporul Meu! Fă-ţi timp de ajuns de mult pentru desluşirea tainelor de sus, măi fiule, că iată câte avem de aşezat şi de desluşit peste pământ şi peste lumea oamenilor.
Fiţi lucrători cu Mine în toată vremea şi iubiţi, fiilor, petrecerea laolaltă pentru desluşirea tainelor Mele. Fiţi numai ochi şi urechi pentru cele ce vin de sus ca să le pricepeţi şi să le purtaţi şi să le împărţiţi. Eu odihnă pentru voi nu vă dau, ci numai de lucru vă dau, fiilor. Fiţi umiliţi şi nu ispititori, căci tainele lui Dumnezeu nu se ispitesc, ci se desfac pentru ochiul minţii numai prin duhul umilinţei, o, numai prin el, fiilor. Amin, amin, amin.
20-01-2015
