Eu sunt Cel ce sunt, şi sunt Păstor. Eu sunt Păstorul Cel cu crucea, Păstorul Cel de sus.
E zi de praznic sfânt, e ziua crucii, sărbătorită bisericeşte, şi a rămas ea praznic bisericesc când crucea pe care M-a răstignit poporul iudeu a fost scoasă din pământ şi pusă pe masă spre mărturie Mie între oameni, ca să creadă cei mari şi cei mici că a venit Domnul din cer pe pământ şi că a biruit moartea prin cruce dacă oamenii L-au dat la moarte, şi totul prin cruce se biruieşte, tot ce este de biruit. Amin.
O, popor al cuvântului Meu, aşezăm în carte învăţătură pentru purtarea crucii. Hai, fiilor, să aşezăm pe pământ cuvântul Meu de câte ori el vine şi bate ca să grăiască Domnul, căci toate se lucrează prin cuvânt rostit, şi aşa a lucrat de la început Dumnezeu. O, nu în zadar v-am pregătit Eu să-Mi fiţi voi popor acum, la sfârşit de timp, ci ca să am loc pregătit şi credinţă să am în voi apoi, ca să vin să-Mi las pe pământ cuvântul Meu cel de azi, măi fiilor. Când Eu vin şi las învăţătură pe masă la voi, nu numai pentru voi fac această iubire, ci pentru tot pământul, pentru tot omul căruia îi este dat de la Dumnezeu să Mă găsească aici şi să Mă ia în el şi să-Mi dea ascultare apoi pentru viaţa sa, ca să-l pot face pe om, să-l fac Dumnezeu prin har, prin cuvântul Meu să-l fac, o, fiilor.
O, e multă neputinţa de pe pământ a oamenilor. Sunt bolnavi în fel şi chip oamenii, dar cea mai nemiloasă boală este cea pe care omul o lasă să stea peste el din pricina nepăsării de suflet, boala necredinţei, o boală a oamenilor, căci omul care nu are credinţă sau care îşi pierde credinţa este mai de plâns decât animalul care are de stăpân pe om.
Plângea cuvântul Meu, plângea Duhul Meu prin prooroci şi spunea despre poporul Meu Israel: «Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi asinul ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă mai cunoaşte, poporul Meu nu Mă înţelege, căci a părăsit pe Domnul, L-a tăgăduit şi I-a întors spatele, căci capul lor este bolnav, şi inima lor boleşte, şi din creştet până-n tălpi nu-i nimic sănătos». Am pus poporului Meu numele de Israel. Popor care vede pe Dumnezeu, aşa l-am numit pe el, iar el s-a lăsat spre necredinţă şi s-a îmbolnăvit de ea şi i-am spus că animalele nu sunt bolnave ca el, şi iată, necredinţa este o boală a oamenilor.
Omul care nu mănâncă de la Dumnezeu nu are pe Domnul în el. I-am spus omului că el nu se hrăneşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, iar el a ales să nu mănânce de la Dumnezeu, să nu se facă Dumnezeu prin har şi să stea la masă cu Domnul, ci a ales să rămână bolnav.
O, măi poporul Meu, o, fiilor, v-am povăţuit mereu pe voi să staţi sub cruce şi v-am îndemnat să nu tăiaţi din cruce, fiilor. Cum poate omul să-şi taie din cruce? El îşi taie mereu din cruce, dar nu ştie cum vine aceasta. O, fiilor, numai cel vinovat este sub cruce. Cel ce taie din cruce este cel ce nu-şi cunoaşte şi nu-şi recunoaşte vina, ci se scutură de ea mereu şi spune că nu are vină, şi s-a făcut aceasta deprindere la om. Atunci el taie din cruce în numele dreptăţii, zice el, şi zice aşa de dorul de a fi ştiut drept, de ruşinea de a fi nedrept, şi unul ca acela se ruşinează cu purtarea crucii şi nu seamănă cu Domnul, cu Cel ce n-a spus nimănui niciodată că nu este vinovat, că n-a făcut aşa cum a fost învinuit de cei ce apoi L-au pus sub cruce, şi apoi pe ea răstignit.
O, M-am lăsat sub cruce, şi pe cruce apoi ca să-i arăt omului să semene cu Mine cu viaţa lui, mai ales că omul este şi vinovat. O, niciodată omule, n-ar fi să te ascunzi de vina ta sau de cea pusă peste tine şi să te scuturi de ea când cineva vede la tine vină sau îţi spune despre ea. Tu eşti om, şi tot te scuturi de vină, iar Eu am fost Dumnezeu şi am intrat sub vină şi nu M-am scuturat de ea în faţa nimănui, ci am purtat tot ce a venit spre Mine să port şi să pot, şi am putut să-Mi însuşesc vina care Mi-a fost pusă, iar prin răbdare am biruit moartea cea pentru vină şi eram Cel nevinovat, căci eram din cer, nu din lumea aceasta eram, şi n-aveam nimic în ea şi nici ea în Mine.
Iată, omul n-are smerenie, căci are trufie şi se trufeşte cu el însuşi înaintea altui om, şi de aceea se scutură de vină, şi s-a deprins să facă mereu, mereu aşa. O, dacă omul ar vrea să fie ca Mine s-ar bucura în umilinţă şi ar căuta să fie purtător de vină şi să fie umilit prin ea. O, numai pentru Domnul este umilinţa şi aplecarea, căci ca să nu fie omul bolnav de necredinţă ar trebui să-i placă şi lui să poarte vină şi să creadă în Dumnezeu pentru că este vinovat înaintea Sa şi să aibă nevoie de doctor pentru necredinţa lui, pentru neumilinţa cu care-şi scutură mereu vina ca unul căruia îi este ruşine să fie vinovat. Dar omul este vinovat în toată clipa în fel şi chip, şi dacă nu mănâncă de la Dumnezeu nu se face bine, nu este curăţat de vina sa, şi trebuie omul să ştie de la Dumnezeu toate acestea şi să nu se deprindă să-şi taie din cruce, căci crucea este o taină mare, şi trebuie omul să sărute pământul şi cerul, căci cerul se atinge de pământ, iar pământul se atinge de cer prin trupul omului care are suflet viu şi mişcare între pământ şi cer.
O, poporul Meu, o, fii ai cuvântului Meu de peste voi, căutaţi mereu cu dulce să vieţuiţi. Duceţi viaţă dulce, fiilor. Viaţa dulce este cea plină de umilinţă în inimă şi în faptă, în grăire şi în purtare, în petrecere cu Domnul pe pământ, iar viaţa amară este cu tulburări, cu încordări, cu apăsări, cu lipsa lui Dumnezeu dintre oameni, şi acestea toate vin de la lipsa umilinţei şi a căldurii inimii şi a purtării crucii, purtare care nu l-ar lăsa pe om să se ascundă şi să se scuture de vină cu graiul gurii lui.
O, nu tăiaţi din cruce, fiilor! Nu căutaţi în dureri mângâieri, ci doar răbdare şi iubire de Dumnezeu, că iată ce păţesc cei ce umblă după mângâieri căutând aşa în încercări ale vieţii! Mângâierile îi aduc omului dor de bucurii neziditoare, milă dăunătoare deoparte şi de alta şi depărtare de Dumnezeu apoi şi dor de păcat apoi. În dureri şi în încercări mici sau mari, luaţi numai de la Mine întărire şi răbdare şi cuminţenie şi înţelepciune prin dureri, căci durerile îl zidesc, nu mângâierile îl zidesc pe om, şi vă învăţ pe voi toate acestea ca să audă toţi oamenii de pe pământ învăţătura Mea de peste voi şi să ia din ea, măi fiilor, şi să ştie că durerile, nu mângâierile îi aduc omului bucurii, ba mai mult de atât, mângâierile îl strică pe om, iar durerile îl cuminţesc. Mângâierile îl fac pe om să uite de Domnul şi să alunece spre slăbiciuni şi să se lase înşelat de ele chiar în vremea clipelor grele, şi-şi pierde atunci mintea cel ce caută pentru dureri mângâieri. Dar Eu, Domnul, îl las atunci pe om pe mâna mângâierilor căutate de el şi Mă depărtez cu ajutorul Meu, aşa cum şi omul se depărtează de Domnul şi se alătură cu omul în vreme de ispită.
O, oameni de pe pământ, bolnavi sau nu de boala necredinţei, pe care numai oamenii o au, iată ce vă spun Eu, Domnul, în zi de praznic pentru crucea Mea: vă spun că Dumnezeu rabdă şi că omul nu rabdă, şi ar trebui omul să rabde, nu Dumnezeu, căci Dumnezeu îl rabdă pe cel ce nu rabdă, îl rabdă îndelung. O, de ce nu rabdă omul? Şi dacă nu rabdă, ce face? Iată, omul nu-şi poartă vina şi răbdarea cea pentru ea. El se scutură de vină înaintea celorlalţi pentru că nu vrea să-şi rabde vina, şi nu este cinstit să facă aşa, să facă nedreptate lui Dumnezeu, să-L pună pe Domnul să rabde pe urma vinei lui. Cum adică rabdă Domnul în locul omului? O, rabdă Domnul sâcul cel de la diavol, rabdă Domnul mereu bucuria diavolului împotriva Lui şi a omului, căci diavolul îl biruieşte mereu pe om şi se duce apoi la Domnul ca să-I arate ce face omul şi să-şi ia partea ce i se cuvine din lupta cea împotriva omului, căci omul se lasă biruit şi îi este ruşine apoi să recunoască ce a făcut, ba chiar se dezvinovăţeşte mereu şi s-a deprins aşa, s-a deprins să se scuture de vină, să-şi ierte mereu vina şi să n-o ia asupra sa înaintea semenilor lui, dar Eu nu M-am purtat aşa, Eu nu M-am scuturat, Eu n-am zis: n-am făcut.
O, oameni de pe pământ, învăţaţi de la Mine că Eu am stat sub vină şi n-am zis: nu sunt vinovat. Ba M-am lăsat sub vină în locul celor vinovaţi. O, învăţaţi purtarea crucii, şi vă veţi vindeca de necredinţă, căci necredinţa este o părere şi piere ca şi omul necredincios, dar credinţa este putere şi este cruce purtată, şi aceasta aduce omului salvare şi biruinţă pentru viaţă şi pentru vecii apoi. Amin.
O, poporul Meu, popor cu cruce ca şi Domnul tău, apleacă-te ca un vinovat, fiule, apleacă-te mereu, că şi Eu M-am aplecat. O, apleacă-te şi stai aplecat şi stai îngenuncheat faţă de vină, că nu e om mai înălţat ca şi cel îngenuncheat, ca şi cel ce poartă cruce. Omul este vinovat, iar crucea şi greul ei este purtarea şi curăţirea păcatelor lui şi umilinţa de bunăvoie, umilinţa, care îl eliberează pe om de vina lui.
O, fiilor, fiţi umiliţi unul înaintea celuilalt! Fiţi aşa mereu şi duceţi viaţă dulce prin umilinţă, căci cine n-are umilinţă este despărţit de Domnul, dar voi sunteţi poporul Meu, măi fiilor, şi vin la voi şi vă hrănesc din cer şi vă dau din gura Mea cuvânt ca să fiţi vii, ca să fiţi, măi fiilor.
Purtarea crucii sfinte este învăţătura Mea de azi. Să ia din ea toţi cei ce voiesc să vină după Mine şi să fie ca Mine şi ca voi, o, fiilor. Amin.
Ne vom întoarce acum în carte ca să aşezăm în ea cuvântul Meu care a stat şi stă în Mine încă de acum două săptămâni pregătit ca să fie pus în carte şi ca să începem cu el anul creştinesc aşa cum omul nu mai ştie, nu mai ştie ca sfinţii omul.
O, pace vouă, fiilor! Fiţi treji, staţi înaintea Mea, fiţi atenţi, fiţi primitori pentru venirea Mea, fiilor! Amin, amin, amin.
27-09-2014
