E sărbătoare sfântă şi sunt cu sfinţii la hotar ca să intru cu ei în cartea cuvântului Meu şi să aşezăm în ea cuvânt dulce, grăirea Mea cu voi, şi a sfinţilor Mei grăire. Sunt Domnul Iisus Hristos, iar lucrarea Mea este cuvântul.
O, pace vouă, fiilor, pace multă vouă! Am venit iar şi iarăşi cuvintez. Am avut sărbătoare cu strângere la izvor şi s-a strâns sărbătoarea şi s-au întors într-ale lor oaspeţii de pe pământ şi din cer, dar Eu, Domnul, am mereu lucru între Mine şi voi, am mereu de aşezat glasul cuvântului Meu în cartea Mea cea de azi, cartea Mea cu voi. Pluteşte Duhul Meu deasupra voastră, deasupra colinei Mele cu voi, pluteşte ca la facerea lumii, pluteşte mereu ca să pot să suflu cu El peste întunericul de pe pământ şi să vină apoi clipa să pot spune ca la început: «Să fie lumină!».
O, nu este lumină pe pământ, nu este, dar iată cu voi lumina, o, fii ai cuvântului Meu! Pe pământ e numai minte de om şi multă semeţie în mintea lui şi nu se lasă înlocuită cu lumina lui Dumnezeu ca să fie lumină pe pământ. Lumina sălăşluieşte în cei sfinţi, în cei ce se sfinţesc pentru Domnul, dar ea nu poate să-l biruiască pe omul cel cu minte de om, şi se întoarce în cer lumina cu tot cu sălaşul ei, cu sfinţii cei purtători de Dumnezeu pe pământ, cu cei care trăiesc pentru cer pe pământ.
La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Era pământul fără chip şi era pustiu peste tot, şi întuneric era deasupra adâncului, iar Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor, aşa este scris, şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!», şi s-a despărţit atunci lumina de întuneric şi apoi a zidit Dumnezeu cu cuvântul cerul şi pământul şi toată oştirea lor, şi a zidit apoi pe om şi toate cele de trebuinţă vieţii oamenilor şi a toate vieţuitoarele zidite la cuvânt, căci pe om l-a plămădit Domnul Dumnezeu cu mâna Sa.
O, fiilor, totul este fără de chip pe pământ şi este pustiu şi este întuneric, şi S-a purtat Domnul pe deasupra adâncului de întuneric al oamenilor şi a rostit cuvântul Său: «Să fie lumină!», şi aşa Mi-am întocmit Eu şi am înnoit acest petecuţ de pământ, pe care am aşezat în zilele acestea lucrarea cuvântului Meu, şi pe voi purtători de Dumnezeu, luaţi de Mine dintre fiii oamenilor ca să vă fac fii ai lui Dumnezeu, măi fiilor, şi să Mă sprijin Eu pe voi cu a doua Mea venire de la Tatăl la oameni, precum este scris în Scripturi să vin, căci atunci când M-am suit la Tatăl după învierea Mea, am lăsat cuvânt că voi veni iarăşi, şi am zis: «Vin curând!».
O, prin toţi sfinţii Mei în care am locuit pe pământ apoi, am venit lucrând prin ei şi aveam dorul să-l fac pe om să creadă în Dumnezeu, în Cel ce a făcut cerul şi pământul şi omul. O, iată, cu oaspeţi din cer vin şi în ziua aceasta la masă de cuvânt cu voi. Sunt cu ceata mucenicilor mărturisitori, şi au ei sobor mare pentru pomenirea marelui mucenic Gheorghe, cel plin de dragostea cea de sus, dragoste sfântă, fiilor.
O, am slobozit cu pace pe cei ce au venit şi au luat din izvorul Meu, iar voi v-aţi odihnit o zi, măi fiilor, dar am venit acum cu sărbătoare de sfinţi şi iarăşi Mă întâmpinaţi când vin cu sfinţii Mei la voi. O, a fost dulce pentru cei din cer sărbătoarea Mea cu voi şi cu ei sub cortul alb. S-au desfătat îngerii în văzduhul cel în alb înveşmântat şi S-a desfătat Duhul lui Dumnezeu, fiilor. Sfinţii Mei, cu care am poposit în sărbătoare, şi-au înnoit glasul iubirii, iar mama Mea Fecioara Mi-a dat să lucrez învăţătură apoi peste cei care au fost la izvor, ca să le dau povaţă pentru dragostea cea de sus şi să le trimit lor apoi cartea poveţei Mele. Iată, le trimit şi le spun lor aşa:
Voi, cei care aţi fost la izvor după Domnul cu dorul în voi, ascultaţi, fiilor, cuvântul Meu şi povaţa lui cea pentru voi, pentru dragostea cea de sus în voi.
La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Era pământul fără chip, pustiu şi întuneric era deasupra hăului, iar Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!», şi a fost lumină şi s-a despărţit lumina de întuneric şi a zidit apoi Dumnezeu cerul şi pământul şi toată oştirea lor, şi l-a zidit apoi pe om şi toate cele de trebuinţă vieţii oamenilor şi a toate vietăţile de pe pământ şi din pământ şi din ape şi din văzduh, toate oştirile lor. O, aşa am lucrat Eu, Domnul, la început, şi aşa am lucrat şi acum, la sfârşit de timp, de am zidit în mijlocul pământului cel fără chip, deasupra hăului cel pustiu de credinţă a lumii oamenilor, aşa am zidit Eu această colină ca să fie ea lumină şi să despart lumina de întuneric aici, şi ca să pot lucra cu lumină cerul şi pământul şi să le fac facere nouă, iar lumina este cuvântul Meu, cuvântul cu care am zidit la început, şi cu care iarăşi zidesc.
O, fiilor care veniţi adesea la izvor după hrana cea de sus, o, veniţi, fiilor, după dragoste, căci dragostea cea de sus vă trebuie vouă în voi ca să puteţi iubi şi să puteţi urma ceea ce Eu am zidit pentru om în zilele acestea. Pentru omul cel despărţit de Dumnezeu, pentru el am zidit şi am înnoit Eu acest minunat petecuţ de pământ şi de cer, şi acest popor al Meu în mijlocul oamenilor de pe pământ, iar Eu sunt în mijlocul lui din cer, de lângă Tatăl trimis, ca să zidesc din nou lumea, precum este scris, căci s-a stricat pe pământ toată voia lui Dumnezeu şi s-a aşezat omul cu voia sa, cu mintea sa cea fără de Dumnezeu peste ea, căci omul nu mai vrea cu Dumnezeu, ci vrea cu păcatul prin care L-a pierdut pe Dumnezeu şi vrea cu satana, cu stăpânitorul acestui veac, care trece curând, curând, trece cu trosnet tot ce este vechi, căci aşa este scris, şi vin cele noi, vine slava Noului Ierusalim, căci aşa este scris.
O, dragoste de sus vă trebuie vouă, fiilor, ca să iubiţi venirea Mea şi locul şi izvorul venirii Mele şi pe cei ce Mă poartă ca să vin şi ca să fiu pe pământ lumină din lumină şi să fiu Ziditor. O, aveţi grijă, că sunt mulţi, mulţi care se laudă cu Dumnezeu în fel şi chip, şi fac ei aceasta pentru slava lor, pentru ca să aibă lăudători prin care să se creadă ei cu putere peste mulţi, dar cei ce nu cercetează duhurile, aceia cad, săracii de ei, cad sub aceste mângâieri mincinoase, şi din pricina acestor bucurii fără viaţă în ele nu mai ştiu oamenii să deosebească dreapta de stânga lor, nu mai ştiu să-L cunoască pe Domnul când El vine cu faţa Lui cea sfântă, cea plină de viaţă şi de lumină prin multa Lui smerenie înaintea omului.
O, dau câteodată să zic cu cei din cer că mai mic păcat fac cei care stau neatenţi la darul lui Dumnezeu din om, la mersul Meu peste pământ, mai mic păcat fac aceştia decât păcatul celor ce cred în darul cel arătat de oamenii minciunii că l-ar avea de la Dumnezeu peste ei. O, mai mic este păcatul nepăsătorilor de Dumnezeu, mai mic decât al celor ce cad sub cei mincinoşi cu o oricum credinţă.
O, vai de satul fără câini, vai! Vai de turma fără apostoli care să grăiască în mijlocul ei pentru paza ei de vrăjmaşi, de furi, de mincinoşi asupra turmei ca să se piardă ea! Câinii latră zi şi noapte în sat şi ştiu duşmanii şi aud furii şi nu intră să prade casele, căci se tem de câini şi de glasul lor care umple satul veghind pentru stăpânii lor.
O, vai de stâna fără păstori cu inimă şi cu trezie, şi fără măgăruşi şi fără câini şi fără slugi pentru ugerul cel plin al oilor care pasc sub pază de păstor, căci cine mănâncă dă rod, dă mereu, ca oaia care face lapte mereu, păscând şi umplându-şi ugerul, sau ca albina care culege şi face rod mult şi căreia nu-i trebuie atâta rod, dar ea lucrează mereu şi rodeşte mereu, că au stăpân peste ele albinele şi ascultă de stăpân, de ordinea din casa lor, din obştea lor, şi nu se poate face şi rod pe pământ, nu se poate decât cu viaţă sub ascultare, sub armonia ascultării, şi aceasta voiesc Eu să-i povăţuiesc pe cei ce vin la izvor în zile de sărbătoare cu strângere, când slava cuvântului Meu coboară şi îi hrăneşte pe ei cu cele din cer, cu dragostea cea din cer.
O, cei ce se răcesc faţă de locul Meu şi de lucrul Meu de aici, se răcesc de Domnul, iar pentru aceia zic aşa peste cei ce veghează cu lucrul Meu cel de aici, şi le zic lor:
O, fii ai lucrului Meu cel pentru lumină peste oameni, cine nu iubeşte pe Domnul, nu vă iubeşte nici pe voi, şi ajung la ură după ce vă cunosc şi vă iubesc pe voi, dacă ei nu mai iubesc pe Domnul cu statornicie. O, ca să vă poată iubi cu credincioşie cei care vă iubesc, aceia trebuie să aibă în ei iubirea lui Dumnezeu, iubirea cea de sus, cu care vă poate cunoaşte pe voi că sunteţi ai Mei, ai lucrului Meu cel mult de azi pentru întoarcerea Mea de la Tatăl la om.
Iată, nu ştiu să-Mi fie recunoscători toţi cei ce vă află pe voi, nu ştiu toţi să vă iubească şi cum să vă iubească pentru alegerea pe care am făcut-o, de v-am pus înaintea acestui popor cules prin voi, şi sunt în acest popor dintre cei care nu cred, nu ştiu, nu văd, nu pot să se poarte cu recunoştinţă şi frumos cu slava coborârii Mele şi pentru ea, ci se poartă obraznic cei nestatornici, şi au pretenţii cei ce n-au putere sfântă şi n-au dragostea cea de sus, cu care să poată cunoaşte pe cele de sus coborâte pentru ei. O, grăiesc ei din dreptul acestei lucrări purtată de Mine cu voi, grăiesc peste cei nenăscuţi de sus, dar iată ce le spun la aceştia despre voi:
Pentru cei ce se apropie de această lucrare de cuvânt, la cârma vorbirilor cu ei din partea poporului ales trebuie să staţi voi, trebuie să ştiţi voi şi să staţi grăind din partea Mea, şi apoi poporul, nu altfel, fiilor, căci altfel nu este ordinea ca în cer, şi este neînviere dacă se lucrează altfel pentru înnoirea omului, şi văd aceasta cei ce vin, iar cei ce vin trebuie să ştie să-L ia pe Domnul de la locul Lui şi să-L ia cu întregime, nu cu picăţica, nu cu împrumutul, o, fiilor. Am privit şi am văzut aceasta, şi de aceea vin să-i povăţuiesc pe cei ce se simt a fi ai Mei, şi-i învăţ să fie cuminţi dacă ei n-au darul Meu cu care să-l cunoască pe om, că avem de stat de veghe ca în cer pentru mersul lucrului Meu cel de azi, o, fiilor.
Iată, vin mereu cu strângere la izvor inimi pline de dor, şi am să-i povăţuiesc multe, dar voi sunteţi neputincioşi ca să Mă ţineţi atât cât pot Eu să le dau lor povaţă din cer pentru faţa lor cea sfântă înaintea Mea, dar am coborât învăţătura ca să le-o trimiteţi lor spre povaţă, fiilor, iar voi feriţi-vă de cei ce nu vă cunosc pe voi, de cei pe care nu-i cunoaşteţi voi de la Mine, şi fiţi veghetori în faţa turmei, iar oile să iubească viaţa de staul ocrotitor lor şi păşunarea cu veghe peste ei, că lupii nu mai arată lupi şi nu mai ştiu nici ei ce sunt, şi toate s-au întâmplat din pricina semeţiei omului, chiar dacă omul Mă caută, şi trebuie multă vindecare de semeţie, măi fiilor, dar cine nu caută, nu se poate vindeca. Trimiteţi-le lor cartea Mea ca să înveţe din ea, că Eu mereu, mereu Mă scriu în ea ca să le dau lor şi să nu-i las sărmani.
Dar acum stă să intre cu Mine în carte mucenicul Gheorghe, iar ceata lui aşteaptă să audă cuvântul lui. O, pace ţie, mare mucenic al mărturisirii cea pentru Mine înaintea împăraţilor şi ai mai-marilor de peste oameni în vremea ta! Fie ţie după dragostea ta de oameni înaintea Mea! Amin.
— O, mărire Ţie, mărire Ţie, Mărturisitul meu, Învăţătorul meu, Doamne, Domnul pentru Care eu m-am jertfit cu duhul şi cu trupul meu! N-am putut, o, n-am putut nici în vremea chinului de moarte, n-am putut să nu Te mărturisesc înaintea chinuitorilor mei, care ca fiarele nemiloase şi sfârtecătoare în carnea mea, aşa s-au năpustit asupra mea, aşa s-au purtat cu mine din pricina urii care le stăpânea inima că Te iubesc pe Tine şi nu pe ei, Doamne. O, n-am putut pentru ei, şi numai pentru Tine am putut, şi a rămas de pomenire credinţa mea şi credincioşia cea pentru Tine, Doamne slăvit. O, cât m-ai ajutat atunci ca să pot purta cu senin chinurile mele pentru numele Tău cel sfânt, pentru Fiinţa Ta atât de contopită cu mine, şi pentru care eu am trăit şi am murit, că am dorit să fiu numai al Tău, cu totul numai al Tău, Doamne.
O, Te-am mărturisit atât cât Tu mi-ai trimis încercarea şi n-am ales şi nu m-am oprit. O, mă doare de toţi cei care se opresc, după ce Te cunosc aici şi merg cu Tine pe cale cu credinţă, şi apoi se îndoiesc ca nişte neputincioşi care nu pot merge până la capătul mersului, căci au iubire de sine în ei şi de la ea se îmbolnăvesc de ură, de răceală de suflet, de necredinţă, de vedere mică şi strâmbă, de nemulţumire, de necredincioşie, Doamne. O, cum pot aceştia să mai aducă slavă curată unui sfânt de-al Tău, care Te-a mărturisit fără preget, Doamne? O, nu Te mai pot iubi cei ce Te părăsesc după ce merg ei o vreme cu Tine, după ce Tu le-ai arătat ce mare eşti şi ce adevărat şi ce lumină prin acest cuvânt.
Îi doare pe sfinţi, Doamne, îi doare de la necredincioşia celor ce Te cunosc în acest izvor dătător de viaţă veşnică şi Te părăsesc apoi şi se întorc în ale lumii şi în ai lumii, Doamne. Voiesc să le spun celor ce vin adesea aici la izvor şi se adapă din el cu viaţă, şi să le spun eu, sfântul şi mărturisitorul Tău, că eu am fost sub chinuri mari de tot pentru ca să Te părăsesc pe Tine şi să iau viaţa lumii s-o trăiesc şi toată mărirea ei dată mie de împărat, dar nu m-am despărţit de Tine pentru nimic, şi nici pentru mine n-am ales viaţa, ci numai viaţa Ta, căci Tu ai murit pentru mine, iar eu pentru Tine şi trăiesc în veci şi sunt viu şi sunt cu Tine şi cu sfinţii, căci aceasta am dorit şi aceasta am, şi aceasta sunt, şi sunt în slava sfinţilor Tăi. Această mărturisire dau eu în ziua mea de serbare între sfinţi, şi-Ţi cer cu umilinţă sfântă, întăreşte cu toţi sfinţii Tăi slava şi veghea acestui loc ales Ţie, colina slavei Tale de azi, Doamne, şi ai grijă sfântă şi pază sfântă cu toţi sfinţii şi cu toate oştirile cereşti, ai grijă de ţara română, ai grijă de ea pentru lucrarea Ta cea de la sfârşit de timp în mijlocul ei, şi dă-i neamului român trezirea cea mare, dragostea cea de sus, că vai celor fără de dragoste, fără de Tine pe pământ, o, Doamne!
O, slava sfinţilor Tăi Îţi dă slavă. Slavă Ţie, Doamne! Ceata mucenicilor a stat cu mine în lucru lângă Tine în ziua mea de serbare între sfinţi. O, slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina! Amin.
— Primesc mângâiere de la voi, o, sfinţi iubiţi ai Mei. Toate oştirile cereşti Îmi dau mângâiere, Îmi dau ascultare, Îmi dau slavă, căci sunt Domnul Dumnezeul lor. Pe pământ însă e mult întunericul şi strig zadarnic să fie lumină pe pământ, căci lumea oamenilor s-a aşezat împotriva Mea cu tot întunericul ei de pe pământ, întuneric de la lipsa de Dumnezeu dintre oameni şi din oameni.
O, ce durere! Oamenii pot fără Dumnezeu, căci cu Dumnezeu nu pot! Nu pot nici Eu cu cei care nu pot ca Mine şi pot numai ca ei, şi e lipsă de Dumnezeu pe pământ, şi e întuneric acolo unde nu este Dumnezeu, mai întuneric decât întunericul cel de la început de deasupra hăului, şi peste care am putut să rostesc să fie lumină, de s-a putut întocmi apoi lumina şi a despărţit întunericul de lumină.
Mă port pe deasupra şi spun mereu să fie lumină, dar stăpânitorul întunericului acestui veac a dat oamenilor cheia ca să stea ei în împărăţia întunericului şi să nu deschidă luminii.
O, nu pot oamenii cu lumina, nu pot din pricina întunericului din ei, din pricina păcatelor din ei. Cine vrea să scape de păcat, acela trebuie să nu caute prilej pentru păcat şi nici să-l dorească. O, unde mai poate omul să facă aceasta, unde, decât lângă Mine, dacă se trage el lângă Duhul Meu, lângă cuvântul Meu ca să-l pot ţine de mânuţă prin povaţă sfântă mereu şi ca să capete el dragoste pentru cele de sus şi să moară pentru cele de jos, ca să fie viu apoi ca şi sfinţii Mei, care aşa au lucrat?
Acum las Duhul Meu peste voi, fiilor, ca să lucraţi cu El lucrul zilei de azi, lucru sfânt, peste care Eu veghez acum ca să-l iau şi să-l aşez în cer, fiilor. Eu sunt cu voi aici, şi Mă doare pentru voi când trebuie să treceţi printre fiii oamenilor pe calea mersului lor, şi vă port de grijă ca nu cumva să pieriţi, fiilor, că e înşelător întunericul şi faţa lui cea acoperită cu lucrarea cea mincinoasă, pe care n-a făcut-o Dumnezeu.
Binecuvântate să vă fie duhul şi lucrul cel de azi, cu Mine lângă voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.
06-05-2014
