O, neamul Meu cel de azi, la care vin de la Tatăl, o, neam român, iată, iarăşi vin, şi vin la tine, că aşa a voit Tatăl cu tine şi cu Mine acum, pentru sfârşit de timp. Tu trebuia să fii neam pravoslavnic cu tot întregul tău şi cu toată fiinţa ta, cea pentru Dumnezeu hărăzită să fie pe această vatră acum, la sfârşit de timp, şi trebuia să se vadă bine această trăire a ta, căci credinţa fără fapte, fără trăirea ei în faptă, este scrisă necredinţă. Mă doare că n-ai voit să semeni cu Mine şi cu sfinţii şi să posteşti de carne şi de lapte şi de ouă şi de peşte timp de cincizeci de zile pentru ca să te pregăteşti pentru cele sfinte ale Mele apoi şi pentru întâmpinarea praznicului Învierii Mele şi să fii neam pravoslavnic prin acestea. O, Mă doare că nu vrei să asculţi de legea bisericească, de la sfinţi aşezată peste tine, şi de cuvântul Meu cel de azi peste tine, care te cheamă să Mă împlineşti cu viaţa ta, care te îndeamnă să fii drept cu Dumnezeu şi cu aproapele tău, cu fratele tău. Mă doare, Mă doare că stau în mijlocul tău grăind peste tine, şi tu trăieşti lumeşte de tot şi nu creştineşte pe vatra ta, în care, iată cine vine! Vine din cer, vine Domnul pe vatra ta, o, popor român, şi grăieşte cu tine, şi grăieşte din tine peste toate popoarele şi le îndeamnă spre cuvântul lui Dumnezeu, spre graiul gurii Mele, care vine să aşeze pacea între popoare. Nu precum le dă lumea să le dau Eu, ci pacea Mea dau să le dau.
O, Mă doare, neam român, Mă doare că nu pot să-Mi împart cu tine durerea Mea cea de ieri şi cea de azi aşa cum Mi-am împărţit-o cu cei din Betania prieteni ai Mei, la care aveam popas şi odihnă pentru paşii Mei purtaţi mereu pe cale pentru lucrările Mele peste pământ atunci. Iată, intru la tine cuvântând peste tine şi dau să Mă mângâi cu tine de durerea Mea, şi să te doară şi pe tine cu Mine durerea Mea, şi nu să te distrezi lumeşte aşa cum duhul lumii te ţine să-i slujeşti numai lui cu voinţa şi cu dorinţa mereu, mereu. O, tu eşti neam ales dacă Tatăl Mi-a pregătit în tine venirea Mea cea de azi şi colina pe care poposesc cu sfinţii când vin pe vatra ta cuvânt şi praznic de cuvânt, şi când se strâng pe lângă glasul Meu la sărbători sfinţii din cer, care vin cu Mine la tine, şi se strâng toţi cei din români care M-au aflat aici şi iubesc ei să vină şi să stea cu Domnul la masă ca să am cu cine sta la masa Mea de cuvânt pe vatra ta, şi aceştia sunt pravoslavnicii Mei, iar când ei vin la izvorul Meu de cuvânt şi la poporul Meu de lângă izvor, Eu îi povăţuiesc pe ei, Eu le dau lor putere pentru Mine şi-i învăţ amănunţit să facă voia Mea ca nişte pravoslavnici adevăraţi, că iată, biserica ortodoxă, pravoslavnică după nume, şi-a uitat menirea şi nu mai are asemănare cu sfinţii şi cu părinţii, cu pravoslavnicii Mei, şi i-a rămas ei numele şi atât, şi strig la ea şi plâng cu cei din cer, şi cu Tatăl plâng de răceala ei de Dumnezeu şi plâng în cuvânt, aşteptând să rodească în mijlocul ei cuvântul Meu şi fapta lui, că a venit vremea să Se preamărească Domnul din mijlocul acestui neam, acum, la sfârşit de timp, şi iată, Se preamăreşte în cuvânt peste popoare, şi n-am decât o mânuţă de popor ascultător Mie în tot poporul român, şi vreau să înmulţesc binecuvântarea Mea peste tot neamul român şi strig la el, strig mult la el, ca să Mă audă acest neam şi să asculte de Domnul Dumnezeul lui, ca să rămână înaintea Mea acest neam.
O, neamul Meu cel de azi, neam român, de mult grăiesc în mijlocul tău cuvântul Meu, de mult grăiesc cu tine şi pentru tine şi voiesc să creşti de la Mine şi să fii muntele Meu cel înalt şi sfânt şi să dau popoarelor lumina Mea cea de azi din mijlocul tău, că este scris în Scripturi că vor căuta popoarele spre muntele Meu cel înalt şi vor lua lumina şi cuvântul lui Dumnezeu, şi vor căuta cu legea şi cu calea Mea pentru ei mulţi, mulţi.
Ţi-aş da poruncă sfântă şi tare să iubeşti pe Dumnezeu cu toate ale tale în fapta ta, dar porunca Mea dacă nu se împlineşte la cuvânt, ea poate să se împlinească prin usturime, căci lacrima Mea este multă după tine, şi unde ea cade ustură, şi ştii că ustură. Dar Eu te iubesc, ca şi Tatăl te iubesc, şi vreau să nu te usture pe tine, ci să te binecuvintez vreau, şi trebuie să vrei şi tu pe cele bune peste tine, neam român, neamul Meu cel de azi, la care Domnul vine cu zilele venirii Lui acum. O, vino spre mărire, neam român, că asta-ţi este menirea ta cea de la Dumnezeu! O, vino spre iubire de Dumnezeu, că Eu vin la tine ca să Mă preamăresc în curând în mijlocul tău, şi am o mânuţă de ucenici, care-Mi fac întâmpinarea şi intrarea Mea la tine.
Ca în Ierusalim intru la tine, neam român, şi am purtători de Dumnezeu, am ca asin pe poporul Meu cel mic de la izvorul Meu de cuvânt. O, nu căuta numai spre treburile tale, căci Eu sunt pe vatra ta şi te aştept să ieşi întru întâmpinarea Mea ori de câte ori poposesc cu cuvântul Meu cel pentru tine pe vatra ta, o, ţara Mea cea de azi.
Iubiţi-vă ţara, o, fii români, căci ţara în care voi staţi are nume mare în cer, şi se cheamă după Scripturi Ţara strălucirii, şi nu dau cei înţelepţi din tine, o, ţara Mea de azi, nu dau să se uite bine şi să vadă bine în cuvântul Meu cel de azi şi să înţeleagă cu Mine venirea Mea cea de acum cuvânt pe vatra neamului român.
O, deşteptaţi-vă mintea şi credinţa, voi, cei înţelepţi ai neamului român, ca să vă numiţi după adevăr înţelepţi, iar altfel voi sunteţi trupeşti şi atât, iar Eu, Domnul, plâng pe vatra neamului român, plâng în cuvânt şi aştept să ia înţelepciune din cer cei înţelepţi ai acestui neam şi să înţeleagă cu ea pe Domnul, pe Mine, pe Cel ce vine şi-Şi pregăteşte ziua slavei, ziua nunţii. Amin.
Am grăit în ziua aceasta de praznic împărătesc, am grăit neamului român şi îl aştept pe el să împlinească voia lui Dumnezeu peste el, şi neam pravoslavnic să fie el pe pământ, căci am spus cu mulţi ani în urmă că tot cel ce se va îmbrăca în cămăşuţa de creştin se va numi român, şi iată ce nume mare este în cer acum numele de român, pentru lucrarea cuvântului Meu, care grăieşte din nor peste acest neam de aproape şaizeci de ani, ca să pregătească Domnul slava Sa cea mare pe acest munte de cuvânt.
Înălţime cerească să fie pământul român, căci slava cuvântului Meu străluceşte de deasupra lui şi aşează slavă peste acest pământ ales acum, la sfârşit de timp, iar Eu, Domnul, cu dulce glas mângâios Îmi las cuvântul venirii Mele peste neamul român, ca să înţeleagă el slava Mea, slava lui cea de la Dumnezeu, soarta lui între neamuri.
O, pace ţie, neam român! Peste şase zile voi fi pe vatra ta cuvânt sfânt pentru praznicul Învierii Mele, pentru duminica cea slăvită a Fiului lui Dumnezeu, Care a fost răstignit de poporul iudeu şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Vom cânta curând, curând „Hristos a înviat!“, dar Eu, Domnul, aştept acel Paşti sfânt, în care zi poporul român să fie adevărat cu viaţa lui cea de creştin, să fie neamul Meu cel pravoslavnic după faptă, iar Eu, Domnul Dumnezeul lui, să Mă bucur cu toţi cei din cer de învierea lui, de credinţa lui cea de sus împărţită lui, căci când credinţa este luată de pe pământ, nu este ca şi cea din cer coborâtă peste om. Anna şi Caiafa şi Irod şi Pilat n-au putut lua de pe pământ credinţă în Mine, dar cei din Betania şi ucenicii Mei cei doisprezece, puţinei după număr, şi toţi urmaşii lor şi ai credinţei lor apoi, au luat din cer credinţă şi dar de credinţă, şi au rămas în credinţă dacă au luat din cer. Iar Eu, Domnul, spun în ziua aceasta aşa cum am spus acum două mii de ani mulţimii care se purta după Mine pentru minunea învierii lui Lazăr, şi spun aşa: Dacă-Mi slujeşte cineva, să vină după Mine, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu, şi Tatăl Meu îl va cinsti pe el. Amin.
