Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil



E cerul pe pământ în sărbătoare ca şi în cer, iar Eu, Domnul, pe nori de heruvimi sunt, căci cetele îngereşti au în ziua aceasta praznic ceresc în biserică slăvitoare creştinească şi petrec îngerii cu slăvitorii lor în această zi.

Găsesc pregătire pentru coborârea Mea cu îngerii Mei şi cu sfinţii Mei. Îţi mulţumesc, popor de la izvor, pentru statul tău cu candela aprinsă înaintea Mea când Mă vestesc cu întâlnire la izvor şi când vin la întâlnire cu Mine cei ce cred ca şi tine venirii Mele de azi cuvânt pe pământ. Îţi mulţumesc că Mă asculţi şi-Mi aşterni popas pentru masa Mea de cuvânt, cu care Mă aşez în întâmpinarea celor ce se strâng la glasul Meu.

Îmi folosesc puterea şi-Mi pregătesc cuvântul şi Mă aşez cu el în întâmpinarea voastră, a celor ce veniţi la masa Mea, cu Domnul la masă. Călătoria voastră aici, la izvorul Meu de cuvânt, Mă mângâie mult. Lângă această mângâiere să mai puneţi voi dragoste multă pentru Mine, căci sunt lipsit de dragostea omului. Nu pentru voi, ci pentru Mine să veniţi, iar Eu să vin pentru voi, şi aceasta înseamnă dragoste cu putere şi cu multă mângâiere. Cine vine pentru Mine Eu îl simt că vine aşa, iar cine vine pentru sine Eu îl mângâi cu venirea Mea şi-i dau din ea, chiar dacă Eu nu Mă întorc mângâiat de la el.

Acum privesc peste aşezarea cetelor cereşti de jur-împrejurul slavei Domnului: Scaunele şi Domniile, Începătoriile şi Puterile, Stăpâniile toate, Arhanghelii şi Îngerii, Heruvimii şi Serafimii, şi le înţeleg mângâierea alături de oştirile de sfinţi după cetele lor, şi e plin de duhul mângâierii acest aşezământ în zi de praznic sfânt al îngerilor Mei.

Duhul mângâierii este Duhul lui Dumnezeu, Care mângâie şi Se mângâie mângâind. Duhul Meu mângâie acum vatra neamului român şi o sărută cu milă multă pentru plânsul spre Mine al acestui pământ, peste care stăpânesc acum cu apăsare cei ce robesc fără milă sufletul acestui neam.

Te mângâi în taină, neam român, ca pe un copil neputincios te mângâi. N-are cine să-ţi mai asculte durerea când tu plângi. O, tu plângi chiar dacă tu nu ştii după ce plângi. Mi-e milă, Mi-e tare milă de cei ce plâng, chiar dacă ei nu ştiu bine după ce plâng. Mi-e milă de plânsul tău, popor român, şi Mi-e milă cu toţi sfinţii de plânsul Meu după tine şi pentru tine, plâns în zadar. Mereu te chem, mereu te strig cu plânsul cuvântului Meu. O, ce-ai face tu, ţara Mea cea de azi, dacă îngerii Mei cei miloşi n-ar lupta pentru tine ca să nu pieri şi ca să aibă Domnul cale de venire din cer pe vatra ta? Mă uit din zori şi până-n zori, Mă uit cu jale la cei ce-ţi zdrobesc fiinţa şi credinţa şi timpul, Mă uit şi rabd îndurerat şi aştept înlăcrimat învierea ta, puterea ta cea pentru Mine. Aşa grăiam şi cu Ierusalimul, chiar dacă el nu Mă auzea şi nu-Mi alina durerea Mea cea pentru el şi lupta Mea cea pentru învierea lui, şi te-am ales pe tine în locul lui şi te-am ales pentru venirea Mea cea de acum şi am venit la tine şi-ţi grăiesc.

O, grăieşte Domnul cu tine, neam român. Voiesc să te îmbrac cu putere pentru Mine şi pentru toate popoarele care nu se aleg de partea lui Dumnezeu pe pământ. O, unde să-L vadă ele pe Dumnezeu? Am pregătire mare în cer ca să Mă arăt în mijlocul tău aşa cum Îmi curg pe vatra ta cuvântul gurii Mele, care merge înaintea Mea. Stau pe pod de îngeri în văzduhul tău. O, dacă ai vedea această minune ai vedea cine este ocrotitorul tău. Sunt plin de răbdare şi de duhul mângâierii şi Mă aşez cu el peste vatra ta şi Mi-e dor de duhul tău. Oştirile cereşti lucrează tainic pentru împlinirea cuvântului Meu de peste tine, iar mama Mea Fecioara te ocroteşte aşa cum şi-a ocrotit Fiul la naşterea Lui ca să aibă El o ţară nouă pe vatra ta la sfârşit de timp. O, ce dulce-Mi este să te ocrotesc şi să te oblojesc şi să-ţi dau mângâierea Mea! Mi-e dor să te trezeşti la glasul Meu şi să-Mi faci primire mângâioasă Mi-e dor. Te am de la Tatăl a Mea. Cum să nu te iubesc dacă te am de la Tatăl? Când va veni clipa să te trezeşti Mă vei iubi şi tu, şi-Mi creşte dorul după clipa aceea. O, nu mai aştepta la uşa celor ce te robesc şi-ţi surpă puterea, ci scoală-te şi bate la uşa Mea ca să-ţi dau har şi să poţi prin el pentru tine împotriva celor ce nu dau să te scape de sub stăpânirea lor ca să fii cu Mine apoi în lucru sfânt peste pământ, că frumos şi slăvit este lucrul omului cu Mine între pământ şi cer. Uită-te în Scripturi la cetele celor credincioşi, care biruiau prin Mine şi prin minuni cereşti cu ei, dar înţelepţeşte-te dacă te uiţi, şi fă şi tu minuni din cer peste tine, peste soarta ta prin credinţa ta. Iată, sunt pe vatra ta cu sărbătoarea îngerilor Mei şi-Mi las peste tine suspinul Meu cel după tine, şi aştept ziua când tu Mă vei întâmpina cu candela aprinsă, o, ţara Mea, ţara Mea cea de azi! Amin.

Mă întorc cu mângâiere spre cei adunaţi la izvorul Meu de cuvânt în zi de sărbătoare îngerească.

O, pace vouă, pace vouă! Îmbrăţişaţi-vă cu sfinţii şi staţi legaţi cu cerul pe pământ, că Eu, Domnul, pentru aceasta vin pe pământ. Voi, cei ce iubiţi să vin cuvânt pe pământ şi credeţi în el, îndeletniciţi-vă mult să fiţi îmbrăţişaţi cu cerul şi cu cei din cer, prin dar şi prin har şi prin părtăşie cu ei, ca să Mă mângâi de la dragostea voastră, fiilor. Îndeletniciţi-vă mai întâi să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu. Aş vrea să vă aud grăind unii cu alţii despre această înţelepciune, pe care niciodată n-o pătrund cei ce trăiesc pentru ei şi nu pentru Domnul cu iubirea lor.

O, v-am aşteptat să vă împart mângâiere şi să Mă mângâi mângâind. Aşa să învăţaţi şi voi să vă dăruiţi. Precum Eu vă iubesc, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii, şi daţi-vă unii altora mângâierea Mea. Stăruiţi cu bucurie şi cu viaţă sfântă înaintea Mea, cerându-Mi să biruiesc pentru taina Mea cu neamul român şi cu poporul cuvântului Meu, prin care Mă împart când vin cu cuvântul. Fiţi Mie ajutor cu strigare după Mine ca să vin la vedere cu sfinţii pe pământ şi să-L creadă pe Domnul cei ce nu cred. Mi-e dor să fiu chemat şi aşteptat şi biruitor peste necredinţă şi peste neputinţă, căci necredinţa este neputinţă din pricina lipsei de înţelepciune a celor ce dau să piară aşa.

Sunt purtat pe tron de heruvimi şi am îngerii suire şi coborâre, precum este scris. Slava Mea tânjeşte după descoperirea ei înaintea celor credincioşi şi a celor necredincioşi, pe unii să-i mângâie, iar pe alţii să-i sprijinească spre tămăduirea lor.

Glasul îngerilor şopteşte vouă prin cel întâi de peste ei, îngerul Meu Mihail, şi vă dă vouă putere de sus şi vă dă vouă har. Amin.

— Cu frică şi cu luare aminte să stea, aşa m-a învăţat Domnul să le spun cetelor îngereşti în ziua când s-a cutremurat cerul şi pământul din pricina căderii omului în neascultare de Dumnezeu în rai. O, tot aşa vă spun şi vouă în zilele acestea glasurile îngereşti: cu frică şi cu luare aminte să staţi înaintea Domnului pentru venirea Sa la voi cuvânt peste pământ. E fum gros între cer şi pământ peste om, căci duhurile rele primesc putere de la oameni, că nu vor oamenii să nu calce peste cuvântul Domnului pentru om. Suntem în luptă ca la sfârşitul timpului, îngerii Domnului cu îngerii lui satana, şi aşteptăm să ne ajute şi oamenii, rupând unirea lor cu duhurile rele şi alipindu-se cu noi, de partea luptei pentru biruinţa Domnului. Chemaţi îngerii să vă stea alături, să vă încurajeze, să vă dezrobească şi să vă tămăduiască de năvala duhurilor rele, şi care se nasc din relele omului şi sunt ele apoi.

O, Doamne, le grăiesc celor ce s-au strâns ca să le dai din gura Ta cuvânt. Îi povăţuiesc ca şi Tine, să înteţească părtăşia cu cei din cer, cu sfinţii şi cu îngerii Tăi, Doamne. O, cum să facem să smulgem din cleşte neamul român, Doamne? O, ce greu îl apasă cleştii care-l strâng! Cum să facem să-i dăm să vadă cereşte şi să se scoale viteaz pentru pământul lui, pentru sufletul şi duhul lui?

O, bucuraţi-vă cu noi în zi de praznic îngeresc aici, la izvorul de cuvânt al Domnului, voi, cei adunaţi la masa Sa! Văzduhul de îngeri vă cuprinde în el de peste tot, şi peste tot el este şi înconjoară de jur-împrejur cetatea. Ridicaţi rugăciuni spre tronul ceresc, rugăciuni purtătoare de smerenie, ca să primiţi prin ele har. Har, har pentru Domnul să aveţi şi să lucraţi, căci pentru voi lucrează Domnul dacă vă păstraţi în credinţă şi fii ai Lui prin credinţă.

O, Doamne al îngerilor Tăi şi al sfinţilor Tăi, ascultă rugăciunea noastră în ziua noastră de serbare îngerească. Dă-i poporului Tău mângâiere mereu. Ascultă şi primeşte-i cererile, Doamne. Dă-i putere să stea înaintea Ta cu rugăciune vie pentru toate câte trebuie să împlineşti Tu între pământ şi cer. O, Doamne, ridică de peste ei toată întristarea, toate neputinţele şi dă-le lor din puterea Ta să poată ei pentru Tine, iar Tu să poţi pentru ei. Dă-le lor har, Doamne, şi dă-le îndurările Tale, ca un Bun.

O, cheamă-i, Doamne, la izvor pe cei ce-Ţi iubesc venirea! Dă-le lor înţelepciunea iubirii Tale între ei, că numai aşa poate omul arăta că Te cunoaşte şi că Te are de Stăpân.

Iar tu, neam român, scoală-te şi stai cu frică înaintea cuvântului Domnului, că vine Domnul şi te strigă să ieşi întru întâmpinarea Lui şi să-L crezi şi să urmezi apoi după El. Eşti sub ocrotirea armiei cereşti, popor român. Deschide-I Păstorului din cer, Păstorul Cel cu crucea. O, scoală-te la glasul Lui de peste tine! Te strigă Domnul. Amin.

— Binecuvintez Eu, Domnul, darul îngerilor, lăsat peste poporul cuvântului Meu şi peste tot neamul român, care încă nu stă în aşteptarea Domnului cuvânt peste pământ.

Binecuvintez popasul celor călători, care Mă mângâie cu venirea lor la izvor. Trebuie multă părtăşie cu cei din cer, trebuie mult cer pe pământ. Puterea Mea este mare, este multă. S-o cereţi pentru voi, fiilor, să nu stea ea în cer, că e mult de lucrat cu ea pe pământ cu voi. Puneţi la lucru puterile cereşti, măi fiilor, coborâţi-le să lucreze şi să biruiască pentru Domnul, dar trebuie chemate, trebuie cerute, fiilor. Îngerul Meu Mihail este în fruntea lor pentru biruinţă, căci în cer este ascultare şi biruinţă prin ascultare.

Iată bucurie şi mângâiere pentru cei ce aşteaptă slava Mea toată pentru sfârşit de timp. Au fost acum pomeniţi toţi cei care s-au născut de la început şi până astăzi, şi care aşteaptă biruinţa Mea. Cereţi, fiilor, biruinţa Mielului lui Dumnezeu peste pământ, şi veţi primi puteri şi mângâieri şi se vor tămădui pământul şi omul şi toată firea şi va fi înnoirea, precum este scris. Amin.

La praznicul îngerilor Mei, Eu, Domnul, am grăit poporului cel credincios adunat la izvor şi am grăit neamului român. Îmi fac cărare cu cuvântul şi vin şi cuvintez şi-Mi folosesc puterea şi Mă ajut cu puterile cereşti pentru toată lucrarea Mea, iar lucrarea Mea este răscumpărarea omului şi bucuria lui cu Domnul.

O, pace vouă, celor ce aţi venit la masă cu Domnul în zi de sărbătoare îngerească! Întăriţi-vă iubirea cea din cer, şi care se suie la cer biruind pentru voi pe pământ. Întăriţi părtăşia cu cei din cer, părtăşie plăcută Domnului, fiilor.

O, pace şi ţie, popor jertfitor de la izvor! Puterile cereşti să-şi înteţească lucrarea cea pentru tine şi pentru Mine cu tine şi să te slobozească de sub neputinţe, căci lucrul Meu este mult şi n-am pe alţii să-Mi stea aproape, fiilor.

Şi, în sfârşit, pace ţie, neam român! Domnul te-a mângâiat cu cele de sus şi cu cei de sus, iar îngerul Meu a pecetluit peste tine lucrarea Mea, cuvântul Meu. Amin, amin, amin.

21-11-2013