Cu gândul şi cu dorul îndurerat Mă aşez în cei ce Mă poartă cuvânt între cer şi pământ. Le întăresc puterea sufletului, îi umplu de Duhul Meu Cel cuvântător şi le încălduresc inimioarele înfrigurate de apăsări fel de fel, de zdrobiri fel de fel, şi îmi fac cu ei cale pentru cuvântul Meu care vine şi se întoarce în cuvântul Scripturilor cele despre pilda fiului risipitor, ca să-i fac pe cei ce aud tălmăcirea cuvintelor Mele de atunci să le şi înţeleagă aşa cum Eu le ştiu cum sunt şi ce vor ele să spună omului. Amin.
Am grăit atunci despre omul cu doi fii, dintre care cel mai tânăr l-a pus pe tatăl său să împartă averea, iar partea lui să i-o dea, că lui îi era dor de desfrânare, dor de ducă, nu de casă, nu de tată, căci era tânăr şi cu mintea neîncercată, şi nu se gândea cu ea peste toată viaţa lui şi, smulgându-se din rădăcină, s-a dus printre străini şi s-a pierdut risipindu-şi viaţa şi partea ce şi-o avea în casa tatălui său.
Cel tânăr nu are minte, căci minţii îi trebuie timp să se facă, sau îi trebuie viaţă să se facă, sau făcător să se facă, fiindcă nu e bine să se facă de omul însuşi mintea omului. Eu, Domnul, pe om nu-l voiesc decât cu voia lui, căci Eu fără dragostea Mea în om nu pot cu omul, nu vreau cu omul chiar dacă el ar avea dragoste de a lui pentru Mine. Dacă însă el se dă Mie ca să-i fac minte şi cu ea să Mă ştie şi să Mă creadă şi să Mă urmeze, atunci Eu pot cu el, căci poate el cu Mine. Amin.
Omul după ce îl părăseşte puterea şi tinereţea de care nu se teme, el simte sleială ca un om înfometat şi caută atunci să-şi întărească mintea, şi apoi viaţa şubrezită, căci neajunsurile îi dau omului minte, şi caută după ajutor omul, şi caută la om dacă s-a risipit printre oameni. Omul însă nu-l poate ajuta pe om, pe omul care nu L-a iubit pe Dumnezeu, şi face cu el după faptele lui, a căror plată vine de la Dumnezeu, căci judecata sau mântuirea la Dumnezeu şi le strânge omul, nu pe pământ. Pe pământ omul îşi strânge vânt, căci toate cele de pe pământ sunt vânt, sunt pleavă luată de vânt, iar plata pentru ceea ce face, el nu ştie unde se strânge decât atunci când dă de ea văzând-o peste el.
Iată, Ierusalime de azi, Eu, Domnul, grăiesc azi cu tine şi îţi spun că de cincizeci de ani grăiesc peste un popor, şi, iarăşi, peste altul de după el, iar cine n-a stat cu Mine, ci a stat risipit în plăceri, şi apoi în grijile cele de la ele moştenite, acela a ajuns acum vremea foametei, şi pe pământ nu găseşte pe nimeni de care să se lipească pentru ajutor, pentru salvare, căci omul nu-l poate ajuta pe omul care nu L-a iubit pe Dumnezeu.
Cine poate să-Mi scoată Mie ochii pentru cei ce nu au stat cu Mine ca să le fiu Tată şi să Mă aibă de avere şi de minte a lor? Ei pot să-Mi facă ochi scoşi, ei Mă pot scoate dator după ce şi-au luat din mâna Mea viaţa şi s-au aşezat peste ea cu plăcerile lor, şi apoi cu grijile cele de după ele. Dacă ei şi-au pus nădejdea în ei şi dacă au greşit că au făcut aşa, dacă ei şi-au pus nădejdea în omul vopsit pe dinafară cu cele ce seamănă cu ale Mele, dacă ei s-au voit, fără să ştie ce vor, păzitori de porci, de oameni fără Dumnezeu pe pământ, dacă nici de roşcovele porcilor nu au parte acum, după ce s-au jucat de-a plecatul de lângă Mine, după ce Eu le-am spus să nu se joace, că vor plânge şi nimeni nu le va mai deschide ca şi în vremea lui Noe, de ce, oare, se ridică acum la judecată cu Mine şi cu cei mici care au rămas cu Mine şi cu numele Meu peste ei, cu numele Meu cel nou, care se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu Făcătorul? Eu din cuvânt îl fac pe omul cel nou, după cum şi lucrez, venind cuvânt de facere a omului pe pământ. Dacă ei nu au voit să aibă minte luată din cuvântul Meu care umbla după ei pe când ar fi putut ei să Mă ajute, de ce se mai scoală acum să Mă judece? O, de ce nu fac măcar ce a făcut fiul cel risipitor de avere şi de viaţă, şi care venindu-şi în sine şi-a zis: «Mă voi scula spre tatăl meu, de la care argaţii lui mănâncă pâine, şi îi voi spune: „Am greşit, tată, cerului şi ţie, şi nu am vrednicia de fiu al tău, dar primeşte-mă ca pe un argat!”», şi dacă s-a pocăit aşa, s-a dus apoi să-i cadă tatălui înainte. Atunci, tatăl său, departe încă fiind el, l-a văzut şi s-a umplut de pocăinţa lui şi, ieşindu-i înainte, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat, căci fiul se umilise şi şi-a mărturisit greşeala, iar tatăl a spus argaţilor să-i aducă haina lui, să-i aducă de încălţat şi să-i pună inel, şi apoi, junghiind viţelul cel îngrăşat, să mănânce veselindu-se de pocăinţa lui care l-a întors spre tatăl său, de la care el auzise: «Acest fiu al meu, mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat»; s-a aflat pe sine şi s-a pocăit, şi tatăl s-a bucurat de pocăinţa lui, căci aşa se face îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte întorcându-se în rădăcina lui cea dintâi. Amin.
O, aşa le răspund Eu, Domnul, la cei ce au ascultat glasul Meu cel de cincizeci de ani venit pe pământ. De ce n-au făcut, de ce nu fac ca fiul cel a cărui pildă am spus-o Eu acum două mii de ani pentru om? O, dacă ei îmi cer tot Mie socoteală pentru viaţa lor, Eu nu-i trimit decât în Scripturile care stau de două veacuri faţă în faţă cu omul şi îi întreb: de ce n-au luat învăţătură din ele ca să nu Mă judece pe Mine, ci să se judece pe ei, venindu-şi în fire, şi să vadă ce au făcut neascultând de glasul Meu care a umblat după ei în vremea fiecăruia din ei? Dar aceştia nu vor să se pocăiască de cârtirea lor, de depărtarea lor, ca să vină spre Mine şi să-i văd şi să Mă vadă şi nu să se vrea fii, ci argaţi să se vrea, împlinitori de împărăţie a Mea în ei să se vrea, şi să zidească la ea dacă n-au stat la vremea lor ziditori sau zidiţi de Mine ca să-Mi rămână fii. Ei însă s-au cheltuit prin sinele lor nelepădându-şi-l ca să rămână următorii Mei, şi au făcut cu paşii lor ce au voit pe pământ, şi şi-au pus nădejdea în omul vopsit cu cele ce seamănă cu Mine, iar pe Mine M-au scos din ei şi M-au lăsat străin.
Glasul Meu cel blând s-a purtat după toţi cei care M-au auzit grăind peste ei şi le-a făcut strigarea cea din miez de noapte, dar ei deşteptându-se s-au trezit fără untdelemn în vase şi s-au dus să cumpere de la cei ce vând, de la cei ce nu le sunt părinţi, ci străini, căci fiii sunt scutiţi dacă sunt fii, şi nu cumpără, ci au.
Iată, omul nu-l poate ajuta pe om, pe omul care s-a iubit pe sine şi nu pe Dumnezeu, Care Se dă celor ce-L iubesc pe El, şi plânge omul tot înaintea Mea după miluire, şi Mă judecă dacă nu-i deschid uşa pe care el singur şi-a închis-o, şi se crede nedreptăţit chiar dacă ştie din Scripturi că Eu, Domnul, Mă îndur de cine voiesc şi de cine voieşte să se pocăiască pentru împărăţia Mea cu care vin să Mă aşez pe pământ după ce fac sfânt pământul pentru om sfânt pe el. O, cine i-a învăţat pe cei ce Mă judecă să Mă judece pentru drept de la Mine? Fiul risipitor nu a cerut nici un drept, căci el se cheltuise cu tot ce şi-a luat parte a lui. El s-a rugat să fie primit ca un argat, şi nu l-a judecat pe tatăl său, şi nu l-a vorbit de rău pe cel ce a rămas în casă moştenitor ascultător şi slujitor prin ascultare.
Eu, Domnul, altfel de pildă i-am învăţat pe cei ce Mă părăsesc, şi am ca martori Scripturile Mele în care nu se mai uită omul ca să înveţe ce să facă. Dar cel ce a făcut păcatul cârtirii, păcatul părăsirii de Dumnezeu, acela a orbit de tot şi nu mai vede să citească în Scripturi, şi vede din afara lor şi vede rău, iar ochiul care este rău nu lasă trupul să se vindece, să se ridice spre pocăinţă şi spre Tatăl cerurilor apoi. Pe Mine Mă doare mai mult decât pe ei, că Eu cu ochiul Meu cel văzător îi văd pe ei că nu se scoală, că nu se întorc, că nu-şi zidesc împărăţie pentru Mine în ei. Şi iată ce-i spune omului Scriptura: «Din cuvintele tale vei fi, omule, osândit sau mântuit». Amin.
O, poporul Meu cel de azi al cuvântului Meu care vorbeşte peste tine şi te creşte ca să fii pentru venirea Mea! Să stai, fiule, la făcut, căci cine nu e făcut nu mai rămâne. Tatăl este Cel ce ştie să te înveţe, că tu ai văzut pe fiul cel mare al pildei acesteia cum se nedumerea de petrecerea cea pentru întoarcerea la pocăinţă a fratelui lui cel mic, care s-a cheltuit în desfrânări. Tatăl l-a învăţat şi i-a spus că el este moştenitor peste toate ale lui, dar pentru că a înviat din morţii veacului acesta fratele lui cel mic, se cuvenea să se veselească şi nu să se întristeze tatăl, căci scris este: «Mare bucurie se face îngerilor lui Dumnezeu când un păcătos se pocăieşte». Amin. Iată, mintea se învaţă, şi apoi omul are minte din Dumnezeu, învăţătorul omului. Cel ce vrea să ia învăţătură, acela să înveţe cu umilinţă şi să înceapă cu umilinţă, căci ea este roditoare de minte, fiindcă Domnul, celor smeriţi le dă har, le dă minte, şi nimeni nu poate avea har până nu are minte cu care să lucreze har din har, învăţătură de la Dumnezeu. Amin.
Am coborât, fiilor călăuzitori din partea Mea peste poporul Meu, ca să vă învăţ cum să învăţaţi poporul despre pildele pe care Eu le-am lăsat prin Scripturi. Am coborât cuvânt la voi ca să Mă întorc cu el în cuvântul Scripturilor Mele cele de acum două mii de ani, ca să-l fac pe om să înţeleagă Scripturile aşa cum Eu le ştiu că sunt şi ce vor ele să spună omului. Voi să nu vă temeţi de cei ce cârtesc spre voi, căci voi nu sunteţi ai voştri, iar cei ce cârtesc împotriva voastră, aceia cu Mine se judecă, nu cu voi, dar faptele şi necredinţa lor Mă scot pe Mine din vină şi îi bagă pe ei, căci judecata sau mântuirea, la Mine şi le strânge omul, nu pe pământ. Pe pământ omul trebuie să-şi agonisească pocăinţă pentru împărăţia cerurilor, căci porunca lui Ioan care mergea înaintea Mea, aceasta era peste oameni: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor». Cine însă nu voieşte să împlinească această poruncă, acela calcă voia lui Dumnezeu în el însuşi şi nu se pocăieşte, iar Eu, Domnul, nu-l voiesc pe om decât cu voia lui, căci Eu fără dragostea Mea în om nu pot cu omul, nu vreau cu omul chiar dacă el ar avea dragoste de a lui pentru Mine. învăţătura Mea e dulce peste om, numai să fie cel ce o ia pe ea şi s-o guste şi să-i afle dulceaţa şi s-o mărturisească, şi să se înmulţească oamenii pe pământ şi să umple pământul născându-se din învăţătura Mea cea dulce şi cu dor după om în ea.
Iar tu, Ierusalime, să Mă iubeşti cu dulce şi să te deprinzi cu învăţătura cea tâlcuitoare, căci Eu ţie mult îţi vorbesc, şi îţi dau minte ca să ai din învăţătura Mea, iar celorlalţi, câţi sunt nepocăiţi, le grăiesc în pilde, căci aşa am cuvântat că voi lucra, şi fiecare îşi va aduna la Dumnezeu, fie spre osândire, fie spre mântuire. Dar Eu am venit ca şi acum două mii de ani, ca să mântuiesc lumea, şi numai cu voia omului să fac aceasta. Amin, amin, amin.
08-02-2004
