O, neam român, mai este alt neam şi alt tărâm pe pământ unde vin Eu cuvânt şi Duh mângâietor aşa cum vin acum pe vatra ta cu slava Mea cea de la Tatăl? O, Eu sunt Cel ce sunt. Ţie îţi spun, neam român, Eu sunt Cel ce sunt! Sunt Cel ce am strălucit pe munte înaintea ucenicilor mărturisitori, şi sunt Cel ce de pe munte M-am înălţat pe norul slavei Domnului, după ce Mi-am povăţuit ucenicii trimiţându-i peste pământ cu vestea lucrului Meu cu ei timp de trei ani şi jumătate, până ce M-am suit la Tatăl în ziua înălţării Mele la ceruri. O, cum să fac să te trezesc? Am în mijlocul tău un popor mărturisitor slavei cuvântului Meu coborât pe vatra ta acum, la sfârşit de timp. Îl trimit cu trimiterea Mea ca pe un martor al zilelor de acum ca să-Mi vestească de la margini la margini cuvântul. Nu i-a mai rămas neamului omenesc decât să încerce fericirea cu Mine, după ce totul a încercat între pământ şi cer vreme de şapte mii de ani, că a încercat minciuna în toate felurile ei bietul de om şi s-a minţit om pe om şapte mii de ani. O, ajunge, omule! Ajunge, omule, ajunge! Încearcă şi cu Dumnezeu, dar după voia Lui, nu după voia ta, că după voia ta ţi-ai făcut mereu voia înaintea Mea căutându-Mă ca să-ţi fac voia, dar voia Mea este scrisă pe piatră cu foc, cu degetul lui Dumnezeu, şi nu seamănă voia Mea cu voia ta. Voia Mea este sfinţenia ta. Eu cu ea am biruit lumea şi pe stăpânitorul ei, şi nici tu nu vei putea birui altfel, o, omule ostenit. Acum două mii de ani am spus: «Acum stăpânitorul acestei lumi a fost judecat», şi M-am lăsat apoi spre moarte pe cruce, dat la moarte de stăpânitorul acestei lumi, de poporul în mijlocul căruia M-am arătat Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, numai că el n-a voit să fie alt stăpân peste lume în afară de el, de cel împuternicit de Mine să-Mi fie Mie popor între toate neamurile de pe pământ. Dar dacă el n-a voit să facă voia Mea, a fost judecat acest popor când Eu am biruit asupra lui prin moartea şi prin învierea Mea, şi apoi prin ridicarea Mea pe tron lângă Tatăl, de-a dreapta Tatălui, după ce am biruit cel din urmă vrăjmaş: moartea.
O, neam român, Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine şi una suntem când auzi tu cuvântul lui Dumnezeu. O, de ce, tată, de ce, neam român, stai deoparte de slava lui Dumnezeu de pe vatra ta? Ia aminte că Domnul îţi grăieşte ţie. Nu mai sta în întunericul cel mai din afară, neam român, că nor negru este necredinţa şi nepăsarea ta pentru ea. Lacrima Mea după tine s-a făcut apă mare şi multă, şi iată câtă suferinţă pe tine acum, pe vatra ta şi peste fiii şi fiicele tale, care stau atât, atât de departe de cuvântul care te strigă plângând şi strigând, neam român! O, cum să fac să te scot din nepăsare şi de sub asupritorii tăi, din pricina cărora vine nenorocirea peste tine, şi care te asupresc să nu te lase să înveţi şi să crezi apoi slava Mea de pe vatra ta? Tron de cuvânt Mi-am zidit în mijlocul tău, şi din el curge peste pământ ca o apă curăţitoare acest izvor al gurii Mele, izvorul iubirii, o, ţara Mea de azi. O, nu te doare trupul şi sufletul şi duhul de atâta bătaie câtă ţi-ai atras şi îţi atragi? Acum vreo douăzeci de ani am scos de peste tine pe cei ce te stăpâneau fără de Mine, şi sub care tu plângeai şi aşteptai o izbăvire. O, dar ce faci acum? Iată, faci păcate mari şi te laşi robită de minciună şi de cei ce o făuresc pe ea pe ascuns ca să le dai tu lor slavă şi să-ţi faci din ei dumnezei. Dar ce vei face, o, ţara Mea de azi, ce vei face tu când îi vei vedea căzând de pe scaunele lor, de pe care se laudă că tu i-ai aşezat? O, privesc din cer de lângă Tatăl şi plâng de mila ta. Ţi-aş da trezire mare şi tot mai mare, dar aş vrea să lucrezi şi tu cu Mine şi să înveţi învăţătură de credinţă dacă gura Mea grăieşte în mijlocul tău cuvântul Meu. Am aşezat în ziua aceasta de praznic de înălţare, am aşezat învăţătură de credinţă în cartea Mea cea de azi, pe care o scriu pe vatra ta, aşa cum am scris pe munte prin îngeri poruncile vieţii, ca să trăiască prin ele oamenii, dar omul trăieşte numai pentru păcat. Mănâncă omul carne multă, mănâncă şi cu trupul, şi cu sufletul, şi cu duhul, mănâncă omul animale şi păsări şi oameni, în loc să mănânce fără de păcat, fără de carne, fără de ucidere, aşa cum l-am povăţuit Eu, Domnul, la începutul lui pe om. Omul însă dă hrana dată lui de Dumnezeu spre hrană, o ia şi o dă la animal şi la pasăre, de parcă acestea sunt de la care trebuie să mănânce omul, că le taie şi le mănâncă după ce le trece prin ele hrana pe care el ar fi s-o mănânce, precum şi lor le-am dar ce să mănânce, căci le-am dat şi animalelor, şi păsărilor, şi i-am dat şi omului ce să mănânce. El însă a schimbat şi a mâncat altfel, dar Eu îl voi aduce la voia Mea aşa cum el nu pricepe mai dinainte, că-i voi lua omului carnea de pe masă, şi-i voi lua şi verdeaţa pe care trebuia s-o mănânce după cum Eu i-am împărţit hrana, căci este neascultător de Dumnezeu omul.
Iar celor ce Mă iubesc ascultându-Mă le voi da lor din cer prin îngeri, şi-Mi voi face curat pe pământ prin lucrarea curăţirii de neascultare, mai întâi în tine, ţara Mea cea de azi, ţară a alegerii Mele la sfârşit de timp, că voi trece totul prin sită deasă în tine, ca să rămân cu bobul cel curat, şi voi aşeza pe vatra ta legea sfinţeniei, calea care duce la viaţă şi la o fericire mare, pe care omul n-a bănuit-o până în zilele acestea, căci nu s-au suit la mintea omului cele pe care Eu, Domnul, le-am pregătit pentru cei ce Mă iubesc sfinţindu-se pentru Mine şi pentru slava Mea.
Mă voi înălţa cu tine deasupra tuturor înălţimilor omeneşti şi Mă voi slăvi din tine peste neamuri pe pământ, o, ţara Mea cea de azi, ţara venirii Mele a doua oară pe pământ, iar tu, neam român, va fi să crezi atunci că numai sfinţenia avea omul s-o lucreze, şi nu carnea, căci omul mănâncă numai carne, mănâncă şi când posteşte de mâncare de carne, mănâncă şi atunci carne, căci mănâncă cu pofta trupului, mănâncă poftă trupească din carnea sa şi din carnea altui om, şi mănâncă omul şi cu trupul, şi cu duhul şi cu sufletul, mănâncă numai carne şi numai duh de carne, şi nu are cine să-l oprească de la această neascultare, dar Eu vin şi îl învăţ pe om, că n-are cine să mai vină după Mine ca să-l înveţe pe om, căci stăpânitorul acestei lumi stă peste toate neamurile de pe pământ, stă împotriva Mea şi stăpâneşte peste om şi îl supune, dar Eu, Domnul, îi voi arăta curând, curând iarăşi judecata lui, când va vedea cu ochii mari şi cu spaimă multă lucrarea pe care în ascuns a lucrat-o prin toţi supuşii ca să-l despartă pe om de Dumnezeu, după ce L-a răstignit pe Dumnezeu pentru ca să-şi aibă el scaun pe pământ peste om, el şi numai el, iar omul să nu mai ştie că Dumnezeul Cel adevărat este Domnul.
Mă voi înălţa cu slavă mare prin lucrarea cuvântului Meu din mijlocul neamului român şi voi rosti de pe acest munte de cuvânt şi voi spune stăpânitorului acestei lumi: Sfârşitu-s-au toate, toate ale tale, ca să fiu apoi numai Eu, Domnul, Eu şi cei asemenea Mie. Amin.
Iar celor credincioşi cuvântului venirii Mele pe pământ acum, le voi scrie pe frunte nume nou, de Mă vor asculta aşa cum a ascultat de proorocul Ieremia ucenicul său, de care a fost ascunsă căderea împăraţilor lumii, şi vor sta cei credincioşi şi ascultători înaintea Mea, înaintea Împăratului slavei pe munte înalt, spre care vor privi toate neamurile pământului şi vor căuta spre slava Mea şi spre învăţătura Mea, învăţătura sfinţeniei, după care omul va căuta când nu va mai putea nici o altă putere între pământ şi cer. Amin.
În zi de praznic de înălţare a Mea la Tatăl am aşezat în cartea Mea cea de azi învăţătură de credinţă pentru venirea Duhului Sfânt Mângâietorul peste cei credincioşi şi ascultători, şi am de o parte şi de alta a Mea pe cei ce Mă mărturisesc Cuvântul lui Dumnezeu peste pământ, de pe munte înalt cuvântând, de pe tron de cuvânt Eu Însumi mărturisindu-Mă că Eu sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin.