Mă înfiinţez în carte cuvânt şi în ziua aceasta, căci aceasta Îmi este de Tatăl zidită lucrarea Mea, iar Eu sunt Cuvântul Lui. Stau de-a dreapta Tatălui în cer, şi stau şi pe pământ deodată de-a dreapta Lui şi Mă fac cuvânt în cer şi pe pământ deodată, iar oştirile de sfinţi şi de îngeri şi toate puterile cereşti stau cu mare slavă înaintea cuvântului Meu şi tainic îi dau lui toată împlinirea, toată strălucirea lui între cer şi pământ, şi nu sunt cuvinte ca să poată ţine în ele nevăzutele lui Dumnezeu şi multa lor slavă.

O, nu e mult, nu e mult cuvântul lui Dumnezeu peste pământ acum prin acest izvor de cuvânt, o, nu e mult, dar e mult, mult cuvânt al oamenilor de tot felul şi cuvânt de tot felul, iar dacă n-ar fi îngerii hotarelor toate de pe pământ şi din cer, şi dintre cer şi pământ, s-ar scufunda totul în adânc necunoscut a fi, că e încurcătură de limbi în oameni şi între oameni şi e mare şi e multă şi e de mult aceasta, şi nu e mult cuvântul lui Dumnezeu în zilele acestea peste pământ.

Eu, Domnul, Fiul Tatălui Savaot, am venit trimis de Tatăl pe pământ cuvânt acum, şi la timp M-a trimis Tatăl, şi M-a trimis când a văzut că e primejdia mare şi că e multă greutate pe pământ şi că trebuie ajutor din cer şi putere de cuvânt ca să mai stea toate la locul lor, auzind pe Dumnezeu grăind şi împărăţind peste toate şi slăvindu-Se în cuvânt.

O, tot aşa este şi cu lucrarea Mea şi tot aşa şi cu poporul Meu cel născut în zilele acestea la cuvântul Meu, şi dacă Eu n-aş fi cuvânt mult peste el, s-ar ivi şi s-ar fi ivit demult prăbuşirea lui în adânc necunoscut, căci duhul rău cu atât mai poate fi ţinut în legături între cer şi pământ, şi el vede că Eu, Domnul, stau în mijlocul unui popor şi pot să cuvintez şi să Mă scriu cuvânt în carte şi să ţin cu cuvântul şi cu puterile cereşti slujitoare, să ţin toate la locul lor.

O, e zi de sobor între prooroci în cer şi slăvesc ei în ziua aceasta pe Ioan Botezătorul, naşul Meu de botez, iar slava celor din cer este mare cât Dumnezeu şi n-au putut-o proorocii cuprinde cu peniţa, şi nici înţelesul tot al proorociilor câte sunt ele scrise.

O, proorocule mare şi naş al Meu la Iordan când am venit spre tine să fiu botezat în rând cu cei ce se strângeau pentru botez, o, hai să grăim slava celor de sus, cea din cer şi cea de pe pământ, căci slava cea de sus este la fel la arătarea ei şi în cer, şi pe pământ. Am stat Noi pe pământ puţini ani, amândoi odată. Tu, cel ce ai fost hărăzit să fii şi să-Mi pregăteşti calea Mea de venire spre oameni atunci, înainte de botezul Meu de la Iordan, tot tu te-ai dus apoi şi între cei din cer mai înainte de Mine şi Mi-ai pregătit înainte calea Mea cea biruitoare de pe pământ ca să Mă duc iar la Tatăl, şi cu biruinţa întreagă să Mă înfăţişez şi să Mă întorc la El, şi Mi-ai fost înaintemergător şi pe pământ, şi în cer. O, hai în ziua aceasta, că iar este masă de cuvânt în mijlocul poporului Meu, unde Eu Îmi las cuvântul în cartea sa cea de azi. Stăm împreună la masă şi cuvântăm, şi rămâne scris în carte ceea ce cuvântăm. Binecuvântată să fie de Mine grăirea ta de azi şi slava ei cea multă, cea tainică, şi binecuvântată să fie şi înţelepciunea pe care Noi acum o coborâm pe pământ şi pe care cei din cer o ascultă şi stau slăviţi sub această minune, iar cei de pe pământ să rumege, şi să fie înţelepciune pe pământ. Amin.

— O, Mieluţule al Tatălui, o, cât de mare Îţi este smerenia inimii şi blândeţea Ta din cuvânt şi umilinţa Ta în cer şi pe pământ, toate ca ale lui Dumnezeu! M-am uitat şi de pe pământ la Tine şi la slava Ta, şi m-am uitat şi mă uit şi din cer. Când eu privesc din cer măreţia clipelor toate petrecute cu Tine, Doamne, în crânguri şi în poieniţe, pe malul Iordanului şi în Iordan apoi, când eu acum trăiesc în cer aceste amintiri, la care privesc cu ochi cereşti acum, mă cuprinde uimire mare pentru clipele petrecute cu Tine pe pământ, Domnul meu, şi cu multul ceresc al clipelor, pe care nu-l vedeam atunci. Îmi prinde duhul fiori văzând umilinţa lui Dumnezeu cât a fost de multă şi de mare, dar acum e şi mai mare ca atunci, că numai cuvântul I se poate auzi de pe pământ de atâţia oameni iubitori de cuvântul Lui, iar slava Lui nu.

O, am petrecut cu Tine mult şi frumos pe pământ, şi tainele cereşti erau grăirea dintre noi, iar altceva nu grăiam noi pe pământ când ne întâlneam mai înainte de întâlnirea noastră la Iordan, unde Tatăl ne-a mărturisit-o, şi a fost auzit peste ape şi peste oameni glasul Tatălui nostru, Doamne. Eu nu ştiam să-Ţi citesc taina slavei Tale, pe care Ţi-o ascundeai atunci atât de mult, atât de mult în ochii mei, faţă de cum Te văd acum din cer, uitându-mă acolo unde noi ne întâlneam şi unde mi-ai fost Învăţător mare, luminător mare în pustia cea fără de oameni, unde veneai cu pasul lin şi mă cuprindeai în cuvânt, până ce mi-ai spus că va veni la Iordan Mielul lui Dumnezeu şi Se va îndrepta spre botezul cu apă prin mâna mea de botezător şi-Şi va începe Mielul apoi propovăduirea şi mărturisirea, Doamne. Eu Te ascultam întru totul, ca un şcolar învăţătura, şi ca un ucenic lucrarea, şi am ieşit apoi la Iordan botezător şi am chemat în lung şi în lat prin glas de chemare, prin vestea pocăinţei peste oameni şi veneau mulţi la Iordan şi intrau spre botez sub învăţătura mea şi sub mâna mea botezătoare, iar când a fost să-Ţi cunosc pe deplin umilinţa sub care ai stat până atunci înaintea mea, Dumnezeule Mieluţ, n-am putut să mai fiu nimic, decât cuvânt prin care am rostit împătimit de dragostea Ta: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii!».

O, ai luat chip de rob, Doamne, şi Ţi-ai robit slava sub ochii mei şi sub mâna mea cea omenească apoi, şi au ascultat oamenii de vestea mea şi au crezut unul câte unul în Tine dintre cei pe care-i trimiteam spre Tine când eram în lucru peste ei ca să le pregătesc calea spre Tine când Te vei arăta. Am auzit apoi câtă lucrare împărţeai cu cuvântul peste cei ce se ţineau după Tine, Cel atât de minunat cu măreţia cuvântului, Doamne, şi le-am spus la cei pregătiţi de mine pentru Tine, le-am spus să se ducă ei la Tine şi să Te întrebe cine eşti şi dacă eşti Cel ce va să vină sau dacă altul va veni apoi, după lucrul cu care lucrai vestea despre Cel ce vine.

O, fii ai oamenilor, o, câtă umilinţă are Dumnezeu! Auziţi aceasta şi priviţi fiecare la voi înşivă şi vedeţi-vă puţina, puţina şi fără de putere umilinţă a voastră în faţa marii puteri de umilinţă a lui Dumnezeu-Fiul, pe Care eu L-am mărturisit la Iordan, botezându-L cu apă ca pe un om. Iată cine este mare şi atât de mare pe pământ! Omul este, prin lipsa duhului umilinţei, şi iată cine este mic şi tot mai mic pe pământ! Domnul este, prin măreaţa şi multa Lui umilinţă a Duhului şi a trupului Său când El Se arată oamenilor aleşi Lui pentru aceasta, pentru ca să-Şi arate lor umilinţa Sa.

O, fii ai oamenilor, voi staţi acum plini de neumilinţă pe pământ, fiecare înaintea semenilor lui şi înaintea Domnului cerului şi al pământului, iar unii din voi staţi plini de trufie, trufie cu şcoală, ca să-L puteţi ţine cât mai mic pe Domnul, Făcătorul a toate, iar El este Cel ce a făcut veacurile toate şi Cel ce face veacul ce va să fie şi pe toţi cei ce vor petrece în el făcând parte din el. O, voi sunteţi pe pământ, iar eu sunt acum între cei din cer cu Domnul şi mă uimesc cu înfiorare când văd slava Domnului însoţitoare după El atunci când stăteam cu El sub şcoală de cuvânt în pustiul care mi-a fost locuinţă pe pământ, iar El Îşi ascundea slava, şi văd aceasta când mă uit acum la clipele cele de atunci, faţă de cât vedeam eu din ele atunci. O, faceţi-vă dumnezei prin umilinţă, că vine Stăpânul în toată slava Sa ca să fie văzută precum I-o văd eu acum toată, şi vor tremura neamurile pământului văzându-I slava, şi nu umilinţa cea care o acoperă.

Nu mai pot, Doamne Mieluţ, nu mai pot grăi despre slava Ta când ştiu ce mare Ţi-a fost umilinţa înaintea mea, şi sub care Tu Îţi tăinuiai slava pe care o ai de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, slavă ca a Unuia Dumnezeu, înconjurat în slavă. O, nu e mult cuvântul Tău, cuvântul lui Dumnezeu peste pământ prin izvorul Tău de cuvânt, ci e mult cuvântul oamenilor, Doamne, iar aceasta prevesteşte prăbuşire mare, numai că Tu, Bunule, cuvintezi cu putere şi lucrezi cu puterile cereşti şi ţii prin cuvânt rostit toate la locul lor, şi vai pământului şi cerului dacă n-ar fi cuvântul Tău acum peste ele mai înainte de a căuta omul sfârşitul facerii Tale toată.

O, ţine, Doamne, omul sub supunere, că el nu se supune! Omul Îţi pregăteşte sfârşitul Tău şi a toată facerea Ta, dar Tu, Doamne, vii şi pregăteşti începutul şi descoperirea lui, ale celor nevăzute ale lui, că mare este slava Ta şi puterea Ta şi iubirea cu care ai făcut lumea, Doamne.

E zi de iubire între Tine şi mine, între mine şi Tine, o, Doamne. În ceata proorocilor din cer sunt cel dintâi aşezat, căci ai avut lucrare mare lucrată prin mine. Aş vrea să ne însemnăm în mijlocul poporului Tău, pe pământurile alese de pe pământ pentru Tine din loc în loc, şi să însemnăm această zi, în care eu Ţi-am mărturisit umilinţa sub care Îţi tăinuiai slava, Doamne. Mă aplec gândului Tău frumos şi voi împlini lucrarea pe care azi mi-o dai în grijă şi voi primi cu umilinţă ca a Ta, că nu este ucenic mai mare decât Învăţătorul său, şi trebuie să fiu ca Tine, plin de umilinţă şi de ascultare, aşa cum Tu stai şi lucrezi înaintea Tatălui.

Acum mergi cu cuvântul Tău peste această zi de mărturie, şi fă-Te, Doamne, cuvânt cu putere şi cu duh de Bobotează peste mulţi. Eu sunt cu Tine aici martor şi stau în mijlocul cetei proorocilor şi privim cu toţii uimiţi slava Ta, descoperită toată nouă în vedere acum, şi duhul mi se bucură, Doamne. Amin.

— Vom merge şi vom boteza apele, o, trimisule al Tatălui înaintea Mea peste pământ, şi în cer apoi, şi vom merge azi, căci avem de aşezat cuvânt peste o fântână în mijlocul pământului, căci pământurile toate, însemnate a fi ale Domnului, sunt ele mijlocul pământului. Te voi aşeza în această zi de Bobotează înger peste fântâna curţii din cetatea Voievozilor la locul de Emaus, după denumirea lui. Vom cuvânta peste această zi de mărturie şi vom întări întăriturile, căci satana se teme de cuvântul cel rostit de Dumnezeu şi ştie de acest hotar, pe care-l aude din gura Mea grăit, căci hotarul este cuvântul lui Dumnezeu, peste care el, satana, nu poate trece, nu poate, decât numai Eu pot să trec peste cuvântul gurii Mele când mila Mă prinde, când toate cer aceasta pentru mersul Meu înainte cu biruinţa şi cu poporul.

Şi ne vom întoarce ca să slujim lucrarea zilei şi să pregătim de ascultat tot cuvântul acestei mărturii, că iată, voi grăi cu dulce şi cu povaţă adâncă peste fetele din această cetate. Dar acum dăm citire numai până aici pentru cuvânt, că e de călătorit pe timp de zi ca să citim şi să rostim acolo slujba de sfinţire peste fântâna nou înfiinţată, ca să aibă poporul Meu apă aparte, şi nu cu lumea la un loc. Vom da Noi apoi citire cuvântului întreg, şi punem acum punct şi pornim călătoria şi rostesc pentru mergerea acolo binecuvântare, iar pentru acolo pe Duhul Sfânt Sfinţitorul, Care să spună prin slugile Sale: Se binecuvintează şi se sfinţeşte cu putere de cuvânt fântâna cea nouă şi se aşează înger lângă ea şi peste ea naşul Meu de botez, Ioan Botezătorul şi duh de Bobotează peste apă, ca să lucreze acest duh omul şi purtarea lui cea plăcută şi de folos lui Dumnezeu peste pământ. Amin.

O, este de lucru mult pentru înnoirea omului puţin cunoscător de Dumnezeu în om, puţin pătruns în duh şi în trup de Dumnezeu Făcătorul, căci omul nu ştie cum să se aşeze înaintea Mea pentru facerea lui, fiindcă ştie să se dezvinovăţească pentru greşale, când Eu n-am făcut aceasta înaintea omului, care M-a supus voii lui.

Fiilor, fiilor, şi voi, fiicelor, niciodată să nu căutaţi să vă dezvinovăţiţi înaintea cuiva pe pământ dacă nu puteţi să vă dovediţi nevinovăţia, că nu prin cuvinte se poate face aceasta, o, nu. V-am învăţat pe toţi, mereu v-am învăţat să intraţi sub vină când nu puteţi dovedi că nu aveţi vină, şi v-am învăţat aşa ca să semănaţi cu Mine, nu cu omul, căci dacă vina nu este, veţi ieşi de sub ea aşa cum Eu am înviat, şi iată, vă învăţ pe voi adevărata smerenie, adevărata curăţie a inimii şi a adevărului din ea. Amin.

Şi după ce vom trece înainte cu slujirea, vom citi tot cuvântul zilei, iar acum ne oprim aici. Amin.

Cuvânt cu putere şi cu duh de Bobotează peste mulţi, aceasta trebuie împărţit în ziua aceasta, dar dacă adevărata smerenie şi curăţie a inimii nu este lucrată mult înăuntrul inimii omului, nu poate peste om cuvântul Meu cel mult.

O, tot cuvântul Meu trebuie luat în seamă de cel ce voieşte să se aplece să ia împărăţia Mea în el. Dar ce are de făcut cel ce stă faţă în faţă cu puterea cuvântului Meu? Aceasta are de făcut: să voiască şi să aşeze apoi în el împărăţia Mea.

O, îi trebuie umilinţă mare omului! Îi trebuie măcar cât am avut Eu, şi îi trebuie şi mai mult, căci dacă Adam n-a avut umilinţă măcar cât Făcătorul lui, Care cu umilinţă şi cu iubire l-a lucrat pe el din pământ şi din suflare de viaţă peste el apoi, a greşit apoi Adam cu greşeală mare şi a luat din mâna Făcătorului său împărăţia pe care o pusese El în omul cel zidit de mâna Sa. O, cum i-ar veni omului care-şi zideşte o casă pentru ca să locuiască în ea în toate voile lui dacă s-ar întâmpla să nu-i mai facă primire în ea casa şi să ia suflet în ea împotriva celui ce i-a dat înfăţişare şi să se semeţească împotriva lui? O, iată câtă învăţătură îi trebuie inimii omului pentru adevărata smerenie, adevărata curăţie a inimii înaintea lui Dumnezeu-Făcătorul pentru împărăţia Lui înăuntrul omului! Nu se poate împlini însă aceasta decât numai cu voia omului care voieşte ca Dumnezeu. Eu pe Adam nu l-am apăsat mai mult după ce l-am zidit şi i-am aşezat statul în rai, decât că i-am spus ce să facă şi ce să nu facă cu împărăţia Mea înăuntru şi în afara lui, iar dacă el a făcut altfel, i-am spus numai după aceea, numai după ce M-a prins durerea de la stricăciunea pe care a făcut-o el prin neascultarea de povaţa Mea, căci voia lui a fost să-Mi ia împărăţia şi să facă el ce voieşte în ea şi cu ea.

Aşez acum povaţă pentru toţi cei care iau din izvorul Meu învăţătură pentru împărăţia cerurilor în ei şi în jurul lor, şi spun: O, temeţi-vă de greşale şi vegheaţi şi ascultaţi aşa şi să nu le săvârşiţi, căci aceasta este tot una cu temerea de Dumnezeu şi de oameni, temere cu folos, mai înainte să vină dorinţa cea pentru greşale. Temerea de Dumnezeu îl ajută pe om să nu-şi facă rost de pedeapsă pentru greşeală, ci, din contra, să-şi facă rost de înţelepciunea cea împotriva greşalelor care ar veni să-l pedepsească pe el apoi, căci sunt potrivnice lui Dumnezeu şi omului greşalele din om, aşa cum cele din Adam i-au fost lui potrivnice, iar omul, după ce greşeşte primeşte greu de tot îndreptarea dacă o mai primeşte, dacă mai vrea să iasă el de sub pedeapsa neascultării de Dumnezeu, căci s-a deprins omul să nu iubească, să nu-i priască, să nu se bucure de cel care dă să-l îndrepte, ci mai degrabă să se ascundă şi chiar să-l urască pe acela, căci putere rea poartă în ea săvârşirea greşalelor. De aceea Mă aplec să vă învăţ umilinţa Mea şi să vă învăţ să vă temeţi de greşale, şi mai ales temeţi-vă să vă împotriviţi vindecării apoi, căci Eu cu duh de Bobotează vă împart acum învăţătura cea pentru smerenia inimii şi pentru curăţia ei, căci altfel nu poate omul pentru cuvântul Meu cel plin de viaţă în el.

Trimit cuvântul Meu spre voi, cei ce aţi venit la praznic de Bobotează, aici, la izvor. Îi rog pe toţi cei ce au fost şi pe cei ce nu au fost, dar se hrănesc cu cuvântul izvorului Meu, şi îi rog să fie atenţi la toată învăţătura Mea ca să poată ea să-i deprindă să se facă ei cu tot întregul împărăţie a Mea şi să fie fericiţi să Mă aibă de Împărat în ei, dar să ia seama că Împăratul împărăţeşte în cetate, nu este numai oaspete.

O, cât de mult am de plâns de la om! Privesc din cer peste fiii oamenilor şi peste cei ce cunosc voia Mea, privesc ca să văd dacă este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu, şi nu este cel care să facă aceasta, nu este nici unul, şi sunt mulţi cei ce plac oamenilor, şi ale căror oase se risipesc de la urgia cea pentru păcat, căci scris este: «De vor părăsi legea Mea şi rânduielile Mele şi dreptăţile Mele şi poruncile Mele, voi cerceta fărădelegile lor cu toiagul Meu, iar păcatele lor cu bătăi, ca să păstrez aşa mila Mea de ei şi legământul Meu cu ei». Mă gândesc mai mult la cei ce au gustat şi au văzut că bun şi dulce este Domnul în acest cuvânt şi izvor, şi s-au dat apoi în lături şi M-au îndurerat, aşa cum Adam M-a îndurerat în rai şi nu s-a aplecat apoi să-l pot vindeca pe el, ci, din contra, M-a urât şi M-a respins şi şi-a răcit de Mine inima şi smerenia din ea, iar aceste păcate l-au tras de lângă Mine şi M-a părăsit Adam în inima lui.

Grăiesc acum cu cei care au rămas, şi pe care trebuie să-i povăţuiesc mereu şi să-i îndemn să înveţe ei din greşalele celor ce au greşit aşa, şi să vegheze apoi cu credinţă şi să aibă grijă de ea, căci credinţa este mereu atacată de diavol în om, iar dacă găseşte semeţie în om, poate diavolul să-l aplece pe el spre necredinţă. Trebuie să grăiesc de cei ce-Mi aşează glasul cuvântului Meu în carte şi de cei ce nu i-au putut iubi pe ei, şi au luat numai cuvântul Meu împărţit prin ei, şi au făcut aceasta numai cât au voit ei şi cât au crezut ei, iar dacă au făcut aşa, au făcut ca şi cei ce zic că iubesc pe Iisus Hristos şi-L slăvesc cu multul, dar nu şi pe cea prin care El a venit şi S-a făcut Om pentru ca să-l scape pe om de pedeapsa păcatului său. O, cei ce au zis sau zic că Mă cred în acest cuvânt, iar pe cei care-Mi pun în carte cuvântul îi dispreţuiesc şi îi numesc despărţiţi de Dumnezeu, unii ca aceştia se aseamănă cu cei ce nu preţuiesc pe cea care M-a adus de la Tatăl pe pământ la oameni şi M-a dăruit lor, şi zadarnic Mă preţuiesc ei numai pe Mine, căci Eu pe ei nu-i primesc aşa cum ar vrea ei să-i primesc.

O, voi, cei care luaţi de la izvorul Meu acest cuvânt, aplecaţi-vă să învăţaţi. Păcatul nerecunoştinţei faţă de Dumnezeu îl poate face omul în multe feluri, aşa cum am despicat Eu azi puterea acestui păcat şi răutatea lui asupra omului. De aceea este bine să fie multă învăţătură pentru darul credinţei, pentru care toată slava se cuvine Domnului de la toţi cei care au acest dar, alături cu cei ce împart învăţătura Mea, şi care nu trebuie dispreţuiţi, ci trebuie primiţi şi preţuiţi ca să-i puteţi primi, şi să fiţi voi dintre cei fericiţi şi mult fericiţi, care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc pe el apoi.

Întăresc în duhul ascultării şi al dragostei de Domnul prin ascultare şi prin curăţia inimii, întăresc în iubire pe cei la care azi se merge pentru însemnarea sfinţeniei peste fântâna cea nouă şi pentru înger aşezat peste acest izvor. Este aşezat aici un mănunchi de fete, şi le îndemn pe ele să fie şi să stea struguraş împlinit înaintea Mea, ca să pot să Mă bucur Eu de statul lor împreună în acest aşezământ binecuvântat de cuvântul Meu din zilele acestea pentru poporul Meu de Nou Ierusalim. Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine când grăiesc aceasta peste poporul Meu, şi iată, este acum cuvânt de învăţătură peste voi în gura Mea. O, învăţaţi taina naşterii Mele în voi! Mama Mea Fecioara M-a primit de la Duhul Sfânt însămânţat în ea, iar Eu am crescut în ea şi M-am arătat apoi oamenilor şi la toţi cei din cer, care M-au aşteptat mult timp. În poporul Meu este Domnul însămânţat nu o dată aşa cum am fost însămânţat în cea care M-a născut, ci mereu, mereu Mă însămânţez Eu Însumi în fii şi în fiice, iar naşterea Mea în voi şi între voi şi între oameni prin voi trebuie să se împlinească mult şi să Mă aibă omul şi să Mă crească şi să Mă arate aşa, căci acesta Mi-a fost dorul, şi aici am voit să ajung cu un popor la sfârşit de timp. O, voiesc să Mă văd mult în voi cu toată statura Mea cea din Tatăl hrănită şi voiesc să vă am mereu sub veghea Mea, sub lucrarea Mea cea pentru Mine între voi. Toate câte faceţi voi să însemne ele cele pentru Mine, nu cele pentru voi, şi se poate aceasta numai dacă cel ce Mă alege de viaţă a sa se face apoi locaş al împărăţiei Mele şi Mă preţuieşte pe Mine în el şi nu pe el. O, voiesc să vă asemănaţi cu Mine, iar Eu sunt Cel blând şi smerit cu inima. Voiesc să-Mi fiţi mireasă, căci Eu sunt Mire. Voiesc să Mă primiţi şi să Mă păstraţi în voi aşa cum sunt Eu, dar trebuie înţelepciune, căci Eu nu sunt ca omul, ci sunt ca Dumnezeu, ca Tatăl Meu Savaot. O, fiţi ascultătoare mereu. Nu luaţi de la nimeni nimic. Luaţi numai de la Mine şi de la orânduiala Mea. Nu luaţi nici una de la alta, căci Eu sunt Împăratul şi aveţi de unde lua. Luaţi numai cât Eu vă dau şi staţi în petrecerea duhului ascultării, căci durerile Mă frâng, Îmi frâng mersul şi puterea lui când se ivesc ele pe ici pe colo de la cei pe care îi am purtaţi din greu pe crucea Mea. O, nu-Mi pot culege mulţi ca să-i ţin aproape cu trupul, căci omul se lasă greu şi-Mi doboară mersul, dar voiesc să am sprijin de la cei pe care i-am luat spre îngrijire ca să Mă nască ei în ei şi să Mă crească şi să Mă arate spre mărturisirea Mea înaintea oamenilor şi înaintea celor din cer.

O, iubiţi lumina şi faptele luminii. Iubiţi cu putere lumina întru toate şi pentru toate, căci Adam s-a ascuns în sine şi a crezut că poate face aceasta. Voi însă căutaţi din răsputeri să nu judecaţi pe Dumnezeu la fel pentru toţi, că nu seamănă om cu om înaintea Mea. Iubiţi curăţenia inimii când daţi să judecaţi pe Domnul după faptele care trebuiesc judecate de El şi care stau înaintea Lui în dreptul fiecărui om. Omul nu trebuie să se judece nici pe sine, căci nu este al său aceasta. Omul nu trebuie să judece nici pe altul cu mintea sa, căci el este deprins, săracul, să tragă pentru sine dreptatea şi partea cea bună a ei, şi să lase pe celălalt legat sub greu şi să-i ceară socoteală. O, aveţi grijă să fiţi mântuire, pentru cei de lângă voi mai întâi şi pentru până în zări apoi, şi aceasta poate face numai trăirea şi purtarea Mea în voi. Când omul Îmi lasă Mie împărăţia în el, se poate aceasta, se poate împlini tot ceea ce Eu spun să împlinească omul, iar omul nu vrea să poată, şi de aceea se îndoieşte cel ce nu poate, cel ce stă el, şi nu Domnul în el.

Vă amintesc vouă povaţa Mea cea de mult lăsată în cartea Mea cea de azi, prin care am stat pe pământ ca să-Mi formez un popor tare cu împlinirea poveţei Mele peste el. Le spuneam în vremea anilor cei mai de la începutul trâmbiţării Mele prin acest cuvânt, le spuneam fiicelor care veneau să se aşeze înaintea Mea ca să creadă şi să urmeze cuvântul Meu, le spuneam să-şi împuţineze şi nu să-şi înmulţească numărul rochiţelor, şi-i învăţam pe creştini cum să se îmbrace şi cum Mi-ar place Mie să fie portul lor pe pământ. O, aveţi bogăţie de învăţătură pe masă, căci Eu M-am făcut carte deschisă pe pământ cu voi şi Mă scriu mereu în ea cu voi, ca şi cu cei de demult cu care cuvântam până la voi. O, puneţi paznici dintre voi cu cartea Mea în faţă ca să vegheze ei împlinirea cuvântului Meu şi ca să fiţi voi împărăţia lui Dumnezeu, în care să locuiască împlinirea Mea.

Iubiţi sărăcia şi puţinul din toate, aşa am lăsat povaţă, căci altfel seamănă creştinul cu lumea şi nu cu Mine. Fiţi săraci şi cu duhul, şi întrebaţi pe cei prin care Mă împart vouă, ca să vă înveţe ei cum trebuie să se aşeze în om această lucrare şi fericire a fiilor împărăţiei cerurilor, a celor săraci cu duhul. O, să nu vă mândriţi cu haina, să nu vă înălţaţi cu mintea, să nu vă grăbiţi cu judecata lucrurilor şi a stărilor, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima când este vorba de acestea şi de altele câte sunt de adăugat să le păzim ca să nu le lucrăm, iar tot cuvântul învăţăturii din mijlocul poporului Meu, să-l ia din cartea Mea şi din duhul sărbătorilor Mele toţi cei care vor să se lase Domnului pentru împărăţia Sa în ei, căci Eu de aici nu Mă despart, dar Mă împart celor ce dau să-Mi fie nedespărţiţi. Amin.

În duh de Bobotează lucrăm până la capătul sărbătorii, iar Domnul trebuie primit de cei ce cred în El, şi trebuie întreagă să le fie credinţa şi să primească ei pe cei prin care Mă împart, nu pentru ca să le dea lor cinste, ci pentru că Eu am spus că cine îi primeşte pe ei Mă primeşte pe Mine, nu pe ei, iar altfel nu se cheamă că Mă crede şi că Mă primeşte omul.

Izvorul însemnat astăzi cu cuvânt sfinţitor, să fie păstrat al Meu, să fie grijă pentru el. Să învăţaţi, fiilor, cum poate fi păstrat bunul Domnului şi cei ce îl folosesc pe el.

Am nădejde că va merge la inimi şi la lucru peste inimi cuvântul Meu cel cu duh de Bobotează în el. O, atât de multă, atât de multă învăţătură şi faptă împlinită a ei trebuie să fie în mijlocul poporului Meu, de unde să fie revărsare apoi şi rod prin ea, ca să fie poporul Meu cel ce învaţă de la Dumnezeu, şi nu de pe pământ. Aş vrea, o, aş vrea să repar mult şi multe, că multe s-au stricat şi nu s-au mai reparat, şi aş vrea să mai repar, dar numai să ştie să Mă primească cel ce aude când bat la uşa lui, iar el să Mă aştepte, căci altfel păţesc de la om ca şi de la Adam, care M-a închis pe dinafară şi nu Mi-a făcut primirea, şi M-a urât apoi şi M-a părăsit, şi l-am părăsit, l-am părăsit pentru fapta neprimirii, şi fapta lui l-a pedepsit aşa.

O, aş vrea să înveţe mulţi, mulţi ce înseamnă Dumnezeu cu omul, Dumnezeu în om şi Dumnezeu faţă în faţă cu omul care are nevoie de facere, căci toţi cei nefăcuţi au această nevoie, numai că stă în mâna omului să deschidă sau să nu deschidă când Eu aş da să bat la uşa lui, dar dacă Eu văd că nu ştie sau că nu vrea să-Mi deschidă, nu bat, nu-Mi deschid singur.

Fac încheiere cuvântului sărbătorii de azi şi vă îndemn mult, mult pentru lucrarea inimii curate, şi tot mult pentru iubirea cea împărţită în jur, nesocotindu-se numai pe sine pentru iubire când o împarte pe ea, căci ea trebuie întreagă împărţită ca să se cheme că are omul iubire, şi nicidecum să mai oprească omul din ea pentru el sau să-şi facă lui parte prin aceasta.

Pun sfârşit grăirii Mele acum, iar îndemnul Meu este aşa cum Îmi este şi dorul: să înveţe cei ce vin să fie ai Mei, să înveţe ei bine ce înseamnă Dumnezeu. O, învăţaţi, fiilor, învăţaţi, fiicelor, căci omul piere din lipsă de înţelepciune când piere, dar Eu voiesc să stau în om cu Fiinţa Mea, şi va putea şti el atunci mult şi întreg ce înseamnă Dumnezeu în om.

Cu pace voiesc să Mă mângâi, văzând Eu în voi duhul înţelepciunii Mele, fiilor, duhul fiilor lui Dumnezeu, măi fiilor. Amin, amin, amin.