Mă aşez înaintea ta cu masă de cuvânt, cu duhul învăţăturii de viaţă veşnică, măi poporul Meu. Punem pe masă din belşug, Eu şi trâmbiţa Mea, punem învăţătură cu greutate, că este nevoie peste tot de ea şi este nevoie să se alăture poporul acestui cuvânt de toată împlinirea învăţăturii de sus şi să-I dea lui Dumnezeu asigurarea că va fi ascultată şi împlinită toată povaţa, toată împlinirea cea din cer peste acest popor. Amin.

Pace ţie, poporul Meu, în zi de hram sfânt peste tine, căci serbăm în ziua aceasta pe trâmbiţa Mea, pe Verginica, pe cea purtătoare de Dumnezeu în vremea ei de pe pământ. Eu, Domnul, binecuvintez inima ta, urechea ta, voinţa ta şi ascultarea ta, măi popor al cuvântului Meu, ca să iei tu de la Mine şi să împlineşti aşa. Mai întâi tu trebuie să Mă ajuţi să am încredere în tine până la sfârşit, nu numai pentru un timp, că-Mi este tare grea lupta cea pentru biruinţa Mea cea întreagă atunci când nu Mă pot bizui cu multul pe cei ce se dau Mie pentru lucrul Meu cu ei, iar Eu sunt Dumnezeu, măi poporul Meu, şi nu sunt de pe pământ, căci sunt din cer venit. Pe pământ este altfel cu o sculă pe care omul şi-o însuşeşte a sa după ce o ia de la cel ce o dobândeşte, şi i se dă pentru ea garanţie celui ce o ia de la el, aşa cum se foloseşte ca pe pământ cuvântul încrederii cea pentru o vreme pentru o unealtă lucrată şi pusă la vânzare apoi spre folosinţă la lucru cu ea a omului, şi se uşurează de răspundere apoi cel ce făureşte şi vinde lucrul mâinilor lui la cei ce se folosesc de el. O, dar Eu, Domnul, Mă întreb, cum să fac când omul vine la Mine şi se dă Mie, sau când cineva ajută pe un om să-L înţeleagă pe Dumnezeu şi să-I urmeze Lui apoi? Să-l iau din mâna unuia care l-a îndemnat pe om spre Mine, pot Eu atunci să-i cer acestuia act că va fi credincios cel adus la Mine? Iată, îţi trebuie o garanţie ca să ai încredere în om, şi îţi trebuie din partea lui adusă, ca apoi să-l poţi da Domnului pe el şi să nu te doară de la el înaintea Domnului apoi.

Sunt cu trâmbiţa Mea Verginica cu sărbătoare între sfinţi, măi poporul Meu, şi vom lucra mult lucru şi vom măsura mult şi multe, şi va fi zi de învăţătură peste tine ziua aceasta mare, când trâmbiţa Mea a luat locul între sfinţi şi s-a uşurat de trupul suferinţei ei şi s-a încrosniat în cer cu duhul veghii cereşti pentru lucrul ei pe mai departe cu Mine şi lăsat pe pământ spre înaintarea lui când ea a venit în ceata sfinţilor, în lucru între cei din cer.

În poporul acestui cuvânt au fost mulţi, au fost şi au trecut sau au rămas până la sfârşit pe calea luptei Mele pentru zidirea unui popor ca să-L aibă Tatăl al Său pe pământ prin trâmbiţarea Mea de peste el prin glasul trâmbiţei Mele, din care Eu grăiam, Eu şi nu ea, căci prin prooroci Eu am grăit, Eu şi nu ei. Mă lupt răbdând şi plângând ca un Dumnezeu şi lucrez de aproape şaizeci de ani şi Mă lupt să-Mi desăvârşesc biruinţa şi Scripturile zilelor de apoi, în care este scrisă venirea Mea cu glasul ei peste cei vii şi peste cei morţi. Am avut şi am nevoie de încredere în cei cu care M-am sprijinit şi Mă sprijin, căci altfel Mă sprijin de om numai cât vrea omul, şi rămâne cu vină la Dumnezeu cel ce face aşa cu Dumnezeu, iar vina atrage ispăşirea ei. Nici Eu, Domnul, şi nici cei ce-Mi lucrează Mie prin alegerea Mea nu putem avea încredere în cel ce rămâne liber de Hristos şi de grija de peste el pe pământ, căci unul ca acela poate face mult rău lui Dumnezeu şi lucrului Său şi multe dedesubturi foloseşte apoi, şi mai ales dacă îi stă în fire aşa ceva, ascunderea de Dumnezeu şi de oameni, din ascundere în ascundere lucrând şi petrecând, lucrare care naşte duşmănie şi despărţire între el şi cei ce-l văd pe el lucrând aşa şi dispreţuind aşa pe fraţi.

O, când nimeni nu mai poate garanta pentru tine, cine ar putea da pentru tine răspuns lui Dumnezeu când Domnul va aştepta aceasta pentru cetele de care vor da socoteală cei prezentaţi cu ele la Domnul, căci Domnul nu întreabă pe fiecare în parte, că nu este aşa în cer, ci este lege veşnică în cer, iar creştinii sunt cei ce au călăuză duhovnicească spre Dumnezeu dacă ei sunt, şi scris este că fiecare va sta la rândul cetei sale. O, durerea aceasta e mare în Mine pentru toţi cei care au fost şi au trecut prin această lucrare de cuvânt ziditor de om nou şi n-au împlinit în ei acest cuvânt şi n-au ajutat pe Domnul să aibă încredere în ei până la sfârşit, şi n-au făcut aceasta nici cei care au fost o vreme cu multă credincioşie faţă de această masă cerească a Mea cu un popor pe pământ, iar această încredere pierdută pentru cei ce n-au avut statornicie fără de sfârşit are nevoie de mare pocăinţă dacă ar fi să-şi dobândească cineva din cei trecuţi prin acest popor iertarea cea pentru părăsirea de Dumnezeu şi de trupul acestei lucrări de cuvânt, care zideşte un popor.

Stă trâmbiţa Mea, stă Verginica la gura Mea şi-şi răcoreşte jalea când Mă vede cum lucrez în ziua aceasta lucrul cuvântului Meu. Vă citesc mereu, mereu inimioarele şi duhul, o, şi Mă doare de la mulţi pentru aluatul din ele. Vă adun sub slava învăţăturii de azi pe toţi cei care aţi fost şi care sunteţi acum sub acest cuvânt. Luaţi şi învăţaţi din el, măi fiilor. Ia, fiule, şi te măsoară din creştet până în tălpi şi dă-ţi răspunsul înaintea cuvântului Meu. O, dacă tu, creştine, nu eşti curat la cuvânt şi la inimă pentru cuvânt şi la faptă faţă de fratele tău cu ale tale, crezi tu că se pune că eşti altfel faţă de Mine, Domnul? O, Eu aşa te iau faţă de Mine, şi te socotesc şi pentru Mine aşa cum eşti cu fratele tău, şi nu este altfel la Mine şi niciodată nu a fost altfel faţa Mea în biserica Mea şi lucrarea Mea din ea.

Iată, se păcăleşte cel ce crede că altfel este cu Domnul faţă de cum este el cu omul, cu cel de lângă el frate al lui Hristos, căci Eu nu-l întreb pe om despre sine, ci întreb pe cel ce stă faţă în faţă cu el, şi nimeni nu poate intra la Mine să-Mi răspundă în dreptul lui, căci lucrarea Mea pentru om este pe mărturie de martori zidită, iar altfel de lucru nu este pentru cer în dreptul omului. Nu este cinstit la Dumnezeu să te pui bine cu omul lui Dumnezeu dacă tu nu stai bine cu Domnul, căci omul lui Dumnezeu simte de la Dumnezeu, nu de la el este simţirea lui, cu care el citeşte pe cei din faţa sa.

Când omul se ascunde de ochii celorlalţi, cu păcat face aceasta, căci face aşa pentru păcat, pentru ascundere, pentru ca să nu fie văzut ce face, şi apoi el scapă greu din cursa acestui păcat, din laţul ascunderilor lui dacă mai scapă, căci se ruşinează apoi să-şi rupă de pe el legăturile sub păcat, fiindcă are mândrie pentru statura lui cea văzută, mândrie născută de la păcat, căci statura cea nevăzută l-ar ruşina pe el înaintea celor ce-l ştiu pe el, pe cel de deasupra fiinţei lui, şi iată ce face păcatul cel ascuns al omului care se piteşte cu ale lui pentru ca să facă acest păcat, căci îi trebuie să se ascundă apoi cu faţa lui cea neştiută de cei din preajma lui.

O, măi poporul Meu, când omul umblă şi caută singur să umble, îl ia diavolul în primire şi face omul fapte ascunse, că e liber de sub ochii care să-l vadă pe el, dar cei din cer îl văd, şi nu se poate ascunde omul nicăieri de faţa celor din cer, nu poate să se pitească de ochiul lui Dumnezeu şi al urmăririi Domnului după el, căci Domnul este Atoatevăzătorul, măi poporul Meu.

Iată, n-au scăpat nici creştinii acestui cuvânt de simţămintele ascunse şi de faptele lor apoi, de dorinţe, de slăbiciuni aduse în faptă prin lucrare la întuneric, fiilor. Şi este încă şi alt păcat, căci aşa cum a fost sau este creştinul, îl îndeamnă inima apoi la dispreţ, la duşmănie faţă de cei de lângă el, iar aceasta este duhul trufiei, măi fiilor, când fiii acestui cuvânt ar fi să fie ca nişte fii ai cerului şi să se umilească pentru ei înşişi când ar da să pună ei în cântar pe ceilalţi, numai că toţi uită aceasta, uită cât i-a învăţat pe ei Domnul şi de câte i-a iertat, şi n-ar mai fi să se întreacă ei pe tronul judecăţii cea pentru fraţi.

O, cel ce nu poate să fie curat la inimă şi la grăire faţă de voi, fiilor prin care Eu, Domnul, Îmi citesc poporul, acela se cunoaşte după linia feţei şi a faptei lui şi după umbletul sau neumbletul lui, se cunoaşte după cuvintele sau necuvintele lui, după purtarea lui tăcută sau netăcută, şi toate acestea pot fi lumină sau întuneric, pot fi întuneric sau lumină, măi fiilor, căci când Eu prin Duhul Meu vă dau să-Mi citiţi pe poporul Meu, atunci voi vedeţi dacă sunt lumină sau întuneric, dacă sunt întuneric sau lumină cele lucrate de el, şi multă durere se coboară din Mine în voi din pricina celor dinăuntru ale fiecăruia dintre cei ce stau cu duhul sau cu trupul în acest popor.

Grăiesc peste toţi şi pentru toţi cei ce se hrănesc din acest cuvânt şi le spun aşa: Nu ieşiţi de sub veghe! Nu vă ascundeţi de cei de lângă voi, că dacă lucraţi aşa nu veţi scăpa de diavolul şi de păcat, căci diavolului îi place de omul care se ascunde şi poate diavolul prin el apoi.

O, măi Verginico, o, trâmbiţa Mea, iată ce le spun Eu lor: Rămâneţi în Mine, ca să rămân şi Eu în voi, iar Eu sunt lumină şi nu se ascund fiii luminii! O, nu rămâneţi unii în alţii! Rămâneţi în Mine, că altfel vă fură satana unii spre alţii şi uitaţi să rămâneţi în Mine. Rămâneţi în iubirea Mea, măi fiilor, ca să rămân şi Eu în iubirea voastră şi să vă ajungă ea de iubire, că altfel puteţi cădea să vă iubiţi între voi şi Mă veţi părăsi pe Mine pentru iubire.

O, trâmbiţa Mea, o, îndurerata Mea, jalea ta pentru ceea ce ai păţit pe pământ, e cu tine în cer această jale. Cel pe care Eu, Domnul, ţi-l dădusem să te însoţească în toate durerile tale cele pentru Mine pentru naşterea unui popor, ţi-a fost acesta smuls de sub ocrotirea ta nu după multă vreme, căci cine pune preţ pe om şi îi arată lui acest preţ, acel preţuit pierde preţul tot şi îi este furat şi mâncat şi este tras în jos apoi, în păcatul dispreţului faţă de Dumnezeu, şi apoi în păcatul ascunderii, căci cade acela apoi spre iubirea şi spre bucuria cea ascunsă a sufletului lui încântat şi pierde frica de Dumnezeu şi gândul de descoperirea faptelor lui şi pierde el ruşinea şi Îl umple pe Domnul de ruşine.

O, scumpă trâmbiţă a Mea, nu-i trebuia însoţitorului tău dragoste de la femeie, dar ieşind el de sub veghe a fost prins de slăbiciune şi tras spre păcat. Când Eu îl anunţam că văd păcatul lui el se încrunta pe Mine şi se răcea tot mai mult, din zi în zi mai mult şi se ascundea tot mai mult, săracul, ca şi Adam în rai, căci vai celui ce iese de sub veghe şi caută să fie liber de ea!

Iată, Eu, Domnul, nu pot să-l iau cu împrumutul pe om în slujba Mea. El însă se dă Mie cu împrumutul dacă Mă părăseşte apoi ca să se dea diavolului cu faptele sale, cu întunericul cel plăcut diavolului, căci cel ce se dă cu împrumutul, acela este nestatornic şi se mută de colo, colo şi umblă după Dumnezeu şi umblă apoi şi după mamona, şi umblă şi după satana, căci mamona este ochiul diavolului, după cum s-a născut această vorbă a celui păţit sub acest ochi, şi se duce omul spre dorul acesta şi se tot duce, că-l muşcă de inimă mamona şi îl duce spre el.

O, e mult păcatul pe pământ, şi e amestecare mare pentru păcat. O, numai în lume să nu fie omul. Neştiinţa cea pentru păcat îl pedepseşte pe om prea greu pentru păcat şi îl ascunde sub păcat. Nu vă supăraţi, fiilor, că vă spun lucrul păcatului de pe pământ. O, nu este stăpân care să aibă slujnică şi să nu o supună pe ea sub plăcerea simţurilor lui. Nu este stăpână care să aibă slujitor sub ea şi să nu-l tragă pe el la plăcerea trupului ei cel pentru păcat. Nu este nici un om mare pe pământ care să nu tragă sub păcatul trupului lui pe cei de sub el, în fel şi chip lucrând păcat între ei, şi iată de ce l-am povăţuit Eu atât de mult pe poporul cuvântului Meu să iasă dintre fiii şi stăpânii lumii, căci vreau să-l am curat, dar e de luptat mult şi de vegheat mult şi mereu şi de îndreptat mult peste cele ce se strică şi nu stau sub veghe pentru îndreptarea lor, fiindcă diavolul e supărat foc când vede că dau să-Mi fac un popor sfânt şi că el pierde suflete şi trupuri din pricina învăţăturii Mele mereu şi a veghii mereu din partea Mea peste un popor povăţuit, care trebuie să-şi înţeleagă menirea şi să se lupte pentru viaţă fără de păcat, şi trebuie grjiă mare ca să nu cadă în ispită acest popor şi să nu se facă unii altora ispită fiii şi fiicele acestui popor, căci în lume cade omul spre păcat şi spre slăbiciunea pentru păcat numai dintr-o privire aruncată spre el cu dinadinsul, cade printr-o vorbă ademenitoare, cade printr-o mişcare necuviincioasă şi se lasă spre păcat apoi, iar Eu, Domnul, am zis prin prooroci şi iarăşi zic acum: Ieşiţi din lume, poporul Meu, ieşiţi voi din ea ca să nu gustaţi din vinul ei, din îmbătarea ei spre păcat, căci fără de veste Judecătorul va veni şi faptele fiecăruia se vor descoperi, că e noapte mereu şi e păcat mereu pe pământ, iar păcatul este noapte şi noaptea se lucrează el şi nu simte omul despărţirea de Dumnezeu în vremea păcătuirii lui, căci are putere păcatul să-l robească pe om şi e veche răceala aceasta de Dumnezeu, în care-l aduce pe om păcatul, căci Adam s-a răcit de Dumnezeu când s-a unit cu căldura cea de la păcat, şi a văzut târziu apoi această durere, căci i s-a întors împotrivă căldura pentru păcat când şi-a plătit amar plăcerea spre păcat.

Iată, nu e greu să intre omul în acest popor, ci e greu să aibă el statornicie pentru sfinţenie şi pentru Domnul, Care este Cel sfânt şi este Sfântul sfinţilor. O, măi fiilor de peste tot, o, voi, cei ce vă hrăniţi cu acest cuvânt de dor al Meu după om, Eu, Domnul, vă îndemn la o mare lucrare, la o mare ocrotire peste voi. Nu vă cruţaţi trupurile, căci ele nu vă cruţă de greşalele de la ele, ba, din contra, vă ajută, vă îndeamnă să le faceţi împotriva sufletelor voastre, care vor dăinui pe veci ori cu Dumnezeu, ori cu satana. O, de la o coborâre la alta a cuvântului Meu cel învăţător şi îndemnător peste voi vă lăsaţi grei cu trupul şi cu duhul şi tot mai grei şi trebuie să vă trezesc spre credincioşie, fiilor, trebuie mereu. O, nu vă luaţi după apucăturile pe care le vedeţi unii de la alţii că le aveţi şi că le arătaţi. Legătura voastră cu cei cu care Eu vă dau vouă hrană din cer, e rece această legătură, e prea stinsă, e ....., căci voi n-aţi căutat să înţelegeţi la timp şi mereu apoi ce fac Eu prin ei peste pământ şi peste voi apoi, şi aş fi voit să fiţi cu strălucire cerească unul în faţa celuilalt, dar n-aţi primit cu totul în voi desluşirea cea întreagă a coborârii Mele spre voi. Treburile cu mâna, vai vouă dacă n-aţi avea mereu de lucru!

O, Mă uit la voi, la unii din voi, cât de morţi daţi să vă lăsaţi în zile de sărbătoare când nu aveţi viaţă în voi, viaţă pentru Mine între voi, fiilor, viaţă cu Mine, măi fiilor. O, ce-ar fi cu voi în zile de lucru cu mâna dacă măcar cu mâna n-aţi avea de lucru, căci numai în vremea lucrului fie cu duhul, fie cu trupul, numai atunci este omul viu, şi vai vouă dacă tot aţi da să fiţi mai mult morţi şi să nu înţelegeţi câtă nevoie de mişcare a inimii şi a minţii şi a trupului, însoţită de credinţă şi de voinţă, şi câtă nevoie aveţi voi de acestea pentru ca să nu fiţi greşiţi faţă de Dumnezeu, fiilor. O, voi nu trebuie să căutaţi să vă întrebaţi cu vieţi de sfinţi pentru viaţa voastră, căci ei stau cu privirea spre voi şi se uimesc de statul Meu în mijlocul vostru şi de statul vostru cu Mine, fiilor. Ceea ce fac Eu cu voi şi peste voi nu se pune cu nici un fel de nevoinţă pe care aţi avea-o voi înaintea Mea, căci voi nu vă daţi seama ce misiune am Eu, Domnul, acum pe pământ cu voi.

O, ce mari trebuie să fiţi, fiilor! Vă trebuie mereu credincioşie în lucrul Meu cu voi, că Mă doare când satana smulge de lângă Mine pe cel tocmit la lucrul Meu cel de azi. O, ce să fac? Să-l fac să-l doară tot atât de greu şi pe el pentru actul despărţirii lui de Mine şi de cuvântul Meu cel de azi peste pământ? O, fiilor, un animăluţ mic sau unul mai mare de pe lângă om dovedeşte multă credincioşie şi multă iubire şi mult dor pentru stăpânul său pe care-l cunoaşte şi multă ascultare, şi multă recunoştinţă şi mulţumire are apoi că are stăpân. El merge în stânga sau în dreapta după cum este porunca stăpânului său şi îşi serveşte stăpânul şi îl iubeşte şi se bucură de el cu credincioşie şi cu dor. El tânjeşte după stăpân, iar când stăpânul îl mustră cu vorbă răspicată el ştie inima stăpnului său şi nu se supără nicidecum, ci se apleacă şi-şi împacă stăpânul şi îi arată iubire şi îşi arată credincioşia pentru stăpânul său. Iată pildă şi învăţătură prin ea, fiilor.

O, trâmbiţa Mea, aştepţi. Aştepţi să-ţi spui cuvântul dragostei pe masă. E mare zi de învăţătură, şi am pus pe masă cu multul. E ziua ta de hram, e ziua ta de serbare şi de dor, şi vom aşeza încă pe masă, o, trâmbiţa Mea. Amin.

— Nu mai pot de dor după cuvântul Tău, o, Doamne! Cei din cer sunt sleiţi de dor ca să cuvintezi peste poporul cuvântului Tău, iar ei să-l audă şi să se hrănească din mângâierea lui. Nu mai pot de drag când văd cât Te jertfeşti cu cuvântul pentru viaţa poporului Tău cel de acum. Aş vrea să-i odihnim un picuţ pe cei ce Ne aşează în carte cuvânt, că mi-e milă de ei sub atâta greutate, şi să Ne întoarcem apoi cu ceea ce mai este de cuvântat în ziua mea de serbare între sfinţi, şi cu care am coborât aici, unde Tu Îţi ai grădinile şi pe poporul cel aşezat de veghe în ele şi de lucru cel pentru ele şi pentru Tine când Te aduni cu popor la izvor.

O, popor mititel, nu la număr să fii tu mare, ci la fapta credinţei, fiule, şi la jertfa ta pentru Mântuitorul tău. Fapta ta dovedeşte credinţa şi credincioşia ta, nu numărul cel mare de fii. O, cum se poate să fii mic pentru acestea când aşa de mare lucrare şi aşteptare este în cer de la tine pentru Domnul tău? Bucuria mea de azi este amestecată cu jale. Cuvântul meu, puţin lucrător în mijlocul tău, a dat loc Domnului meu iubit, Iisus Hristos, Care în tot timpul îţi dă din ale Sale ca să fii tu şi ca să te aibă Domnul. O, ai grijă, îţi trebuie credincioşie! Eu aşa am arătat că am avut, şi nu m-am cruţat, ci am suferit pentru Domnul, şi suferinţa mi-a fost iubirea. O, e greu pentru cel fără de suferinţă să-L iubească pe Domnul. De aceea trebuie dor mereu, şi el să vă fie suferinţa, fiilor, şi râvna cea pentru Domnul nostru, Care ne-a iubit.

Acum petreceţi cu pace ziua mea de serbare şi o vom sfârşi pe ea tot cu cuvânt din cer. Pace vouă, fiilor! Amin.

— O, pace ţie, trâmbiţa Mea! Darul cel pentru ziua ta de serbare să ţi-l arate ţie poporul Meu, iar tu să te bucuri de el, să te bucurie cu el şi de la el, căci bcucuria Noastră este el, numai el, o, numai el. Amin, amin, amin.

Intrăm iar cuvânt în carte, o, Verginica Mea. Ţi-a adus închinare poporul Meu şi imn de acatist şi te-a mângâiat. Eu, Domnul, l-am privit, iar cetele de sfinţi venite cu Noi pentru zi de hram scrisă peste grădiniţa Mea de cuvânt, privesc la fel ca Mine, privesc la tine, cea serbată azi şi îţi cinstesc darul Meu purtat de tine pe pământ la sfârşit de timp şi se îmbată de uimire sfântă, cum de s-a putut atâta jar purtat pe trupul tău atâta vreme de coborâre a Mea prin tine pe pământ cuvânt, o, fiică proorocită ca să fii purtătoarea lui Hristos-Cuvântul, Care trecea prin tine cu grăirea Sa!

Eşti aşezată cu zi de hram în grădiniţa cea plină de cuvânt, unde Eu, Domnul, cobor pe nori deasupra ei şi cuvintez ca să Mi se scrie cuvântul pe pământ. M-am slăvit în tine şi te-am păstrat întreagă cu trupul şi nu te-ai topit sub arşiţa cea de la Mine, căci aşa am binevoit Eu, dar suferinţa ţi-a fost multă de tot, că Mie Mi-e tare dor de om şi am venit după el, iar tu Mi-ai fost locaş. Apostolul Pavel Mi-a văzut lumina care Îmi învăluia în ea trupul când i-am grăit lui pe calea spre Damasc, iar ochii lui au slăbit cu vederea din pricina strălucirii Mele înaintea lui pe cale, şi a rămas acest semn pe trupul celui ales apostol în ziua aceea, şi a rămas Duhul Meu şi harul Meu peste el ca să-Mi vestească el slava peste tot pe unde spunea povestea arătării Mele înaintea lui. În tine însă intram şi lucram în clipa cuvântului Meu rostit prin graiul gurii tale faţă în faţă cu cei ce-Mi scriau cuvântul ca să rămână el, şi n-a fost o aşa lucrare a Mea pe pământ până la tine, şi nici nu va mai fi.

O, trâmbiţa Mea, o, Verginica Mea, ce mare ţi-a fost supunerea! La fel ţi-a fost şi temerea de Dumnezeu şi tremurai la cuvântul Meu şi te supuneai fără de cârtire, iar darul Meu aşezat peste tine a fost mare şi greu de purtat, şi aceasta a fost jertfa ta adusă Mie, trupul tău, în care duhul cuvântului Meu intra aşa cum intru Eu în om în vremea sfintei împărtăşanii, şi te treceam din trup în duh, o, trâmbiţa Mea, şi curgeau ape de pe tine, căci Eu eram arşiţă în tine şi minunat lucram dacă tu nu te mistuiai. O, numai cu dureri te-ai hrănit şi cu trupul şi cu duhul şi n-ai avut bucurii pe pământ, doar numai una ai avut, că Mi-ai putut purta venirea Mea cuvânt peste pământ ca să-Mi pot apoi pregăti credinţa unui popor care avea să se ridice după tine şi cu care să-Mi întocmesc pe pământ loc pentru Domnul, cer nou şi pământ nou, nu cum face lumea şi preoţii ei biserici pentru lume, o, nu aşa, ci pentru Mine şi pentru cei ce se leapădă de lume ieşind din ea şi aducându-se Mie jertfă de credinţă şi de stăruinţa cea pentru împlinirea Scripturilor cele de apoi cu ei, că are Domnul nevoie de mâini şi de picioare şi de dragoste în slujba Sa cea de apoi a cuvântului Său, care vine pe pământ.

Am suferit şi Eu şi tu ani la rând, aşteptând iubirea poporului hrănit prin tine cu cuvântul Meu, Verginico, dar poporul acela a iubit puţin, a iubit pentru el, nu pentru Noi, cei ce stăteam înaintea lui pentru harul lui, pentru strălucirea vieţii lui. Ne ţineam după el şi-i aduceam iubirea şi bucurii îi dădeam, dar n-am putut culege rod din cei de odinioară popor. Te-am luat sus, apoi, între sfinţi, şi de sus am lucrat Noi şi am pregătit fii dăruiţi Nouă, de am putut să întocmim masa Mea cea de nuntă şi să punem pe ea din destul din cămara cuvântului Meu şi din cuvânt proaspăt mereu şi să Ne vestim cu multul şi să avem meseni, Verginico, şi am început să facem paşi, după cum au fost scrise făgăduinţele Mele peste un popor în vremea când tu erai trâmbiţa Mea pe pământ.

O, ce tainice împliniri şi ce măreţe pentru mintea cea mică a omului care nu se uită, care este om şi atât, care nu socoteşte ca Dumnezeu! S-ar cere mare în om iubirea de Dumnezeu. Eu pentru ea l-am zidit pe om şi pentru ea lucrez şi azi peste pământ cuvânt şi Mă dau oamenilor spre priceperea lor pentru cele de sus cu ei, dar trupul şi lumea nu-l pot scăpa pe om spre Dumnezeu, aşa cum un întemniţat nu poate fugi din închisoare ca să scape de ea.

Hai să Ne amintim de vremea Mea cu tine pe pământ, o, Verginico, căci are de învăţat poporul cel firav cu vârsta, şi pe care l-am dobândit prin duhul mărturiei şi trebuie să înveţe bine la această şcoală şi trebuie să facă el ceea ce n-a voit să facă poporul cel de la început şi cel de la mijloc al coborârii cuvântului Meu peste el. O, mergeam adesea în case de creştini şi nu oriunde puteam merge, căci Domnul e plăpând ca un porumbel cu Duhul Lui Cel Sfânt şi nu poate sta pe locuri neprielnice Lui şi slavei cu care Se poartă între cer şi pământ. Ne duceam la creştini şi coboram în tine şi grăiam casei aceleia şi celor ce se adunau la cuvântul Meu. De la mulţi Ne era greu, căci nu era plăcută Nouă viaţa şi curăţenia casei. Ne duceam la creştini ca să prindă ei îndemn la inimă şi să înveţe să se pregătească pentru venirea Mea la ei şi să-şi primenească viaţa şi casa şi trupul şi toată starea lor, o, şi nu găseam frumos mai pe nicăieri şi suferea mult slava Mea şi se umilea mult, şi stăteam în tine cu suferinţa Mea ca să suferim împreună toată durerea cea de la aşteptarea Noastră după ei. Slobozeam cu mare milă miresme îmbătătoare, care şi ele sufereau în casele de creştini, căci erau din rai şi Ne erau nouă însoţitoare şi înmiresma locul unde coboram, ca să se umilească şi nu să se bucure creştinul cel puţin iubitor de Dumnezeu. El însă se lăuda apoi că a fost Domnul cu miresmele Lui cereşti în casa lui şi cu trâmbiţa Lui la masă de cuvânt în locuinţa lui, şi nici vorbă de pocăinţă, de umilinţă, de ridicare din păcat şi din mirosul cel de la păcat, căci toţi erau daţi la trai şi nu rupeau de pe ei bucuriile lor. O, ce mult sufeream de la neiubirea lor cea pentru Noi! Nici semnele cereşti cu care Ne arătam lor nu-i aduceau pe ei spre pocăinţa cea pentru păcat ca să se facă sfinţi pentru Domnul apoi.

O, ce mult sufeream! O, ce mult a suferit trupul tău, Verginica Mea! Iubea poporul mâncărurile lumeşti şi se bucura de ele şi nu era creştinul sfânt cu hrana şi cu obiceiurile lui, iar Noi sufeream şi răbdam. Veneau la tine creştini ca să le dai din cer, veneau în căsuţa ta şi se desculţau la uşă şi intrau şi îţi lăsau miros greu în casă dacă se desculţau la uşă de încălţămintea de pe drum, şi am zis apoi să te ocrotesc şi să nu mai poată fi primit oricum în căsuţa ta creştinul, că Mi-era milă de tine şi de îngerii de lângă tine în toată vremea, şi nici n-aveam ce să aleg ca să iau lângă tine suflete scumpe ţie şi Mie prin viaţa lor cu Mine şi să te sprijini cu ele pentru jalea ta, pentru cerul care suferea în tine, o, trâmbiţa Mea.

Hai să-i învăţăm pe cei născuţi pe cale şi mereu să-i învăţăm, şi să-i chemăm să asculte şi pe cei ce vor să se deprindă cu viaţa cea sfântă, căci cu sfinţenia în el poate ajunge omul în cer, dar cu ştiinţa nu, că nu scapă de duhul îngâmfării cel ce se arată cu ştiinţa lui dacă nu are în el suferinţă pentru iubirea de Dumnezeu. O, Eu nu grăiesc singur acum, ci grăiesc cu tine alături peste cei ce Ne ascultă grăind, şi iată, le grăim lor.

O, fiilor, nu fiţi egipteni, căci Eu, Domnul, Mă folosesc de toate mădularele voastre văzute şi nevăzute, de toate simţurile voastre, şi nu-i frumos la cer şi nici pe pământ cu voi nu e frumos să nu mirosiţi cereşte şi plăcut pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ cu voi. O, aveţi grijă cu ce vă hrăniţi, măi fiilor! Nu mâncaţi ca egiptenii, cărora le miroase trupul şi duhul graiului a ceapă şi a usturoi, a iute, a acru, a pipărat, ci îngrijiţi-vă să semănaţi cu miresmele cerului, unde nu mai au putere trupurile şi mirosurile care fac trupurile urâte şi tot mai urâte şi grele la miros, căci Eu, Domnul, am făgăduit că-Mi voi sădi un popor şi am scris că voi umple pământul cu mii şi milioane de crini şi de trandafiri, nu cu ceapă sau cu usturoi, nu cu gusturi lumeşti pe calea Mea cu omul. O, ascultaţi de semnalele pe care Eu le strecor între voi aşa cum mai pot şi Eu să le aduc, şi împliniţi cereşte povaţa Mea de peste voi, că iată, lumea pune mirosuri peste mirosurile trupurilor lor şi face acest păcat, căci miresmele sfinte sunt din cer şi vin dinăuntrul omului când ele sunt, nu vin din cele ale ştiinţei făţarnice, nu, fiilor, nu.

O, mâncaţi mâncăruri blânde, măi fiilor, căci voi nu mai sunteţi lume ca să căutaţi gust şi miros în fel şi chip pentru mâncări, ci sunteţi fii ai cerului şi trebuie să arătaţi ca miresme pentru îngeri şi pentru sfinţi. O, de ce aduceam Eu miresme din cer şi umpleam casa în care intram şi trâmbiţam din trâmbiţa Mea? Făceam aceasta ca să-l ajut pe creştin să facă deosebirea şi să înţeleagă dorul Meu cel de la el, căci îl lua de nas mireasma cerească în care Eu, Domnul, Mă cuprind de peste tot între cer şi pământ şi aşa călătoresc, şi aşa locuri voiesc să găsesc de poposire la fii pe pământ, aşa cum Îmi plăcea Mie deosebit locul din Betania unde Mi se făcea pregătire de primire şi de miresme pentru intrarea Mea la ei, căci era poporul acela deprins mult cu miresme de mare preţ pentru Domnul şi avea peste el legea spălării a tot ce nu este plăcut Domnului, iar dacă nu s-ar fi iubit atât de mult pe sine acel popor, ar fi avut har şi l-ar fi prins pe el dragostea de Dumnezeu ca şi pe cei din Betania, la care Eu, Domnul, Îmi făcusem popas pe drumul Meu spre cei împovăraţi de dureri şi de tristeţi, şi pe calea Mea spre Tatăl apoi.

O, fiilor de la izvorul Meu de cuvânt, fiţi învăţători peste cei blânzi de pe pământ, care n-au învăţătura Mea de peste voi. Daţi-le cuvântul Meu lor şi rugaţi-vă Mie să-i fac cale şi rod spre ei, şi fiţi crini şi trandafiri, o, fiilor. Iată, Verginica e tot un duh de mângâiere la petrecerea ei cu Mine şi cu sfinţii lângă voi. Ea voieşte ca Eu să grăiesc, ea aşa era învăţată să fac Eu. O, dar şi tu, Verginico, trebuie să le dai, căci tu eşti trâmbiţa Mea şi în cer, şi toţi cei ce ajung după harurile lor în cer îşi fac pe mai departe peste pământ lucrarea harurilor lor. Amin.

— Le-ai grăit Tu lor, Doamne, ceea ce Ne doare mai mult, ca să se găsească aici învăţătură pentru cei ce caută cu iubirea lor spre cer. Ca în cer trebuie să le fie starea şi fiinţa, ca în cer să fie împrospătate locurile Tale cu ei, căci egipteni sunt toţi fiii oamenilor şi sunt ei peste tot şi pun aceştia miresme peste putregai şi sunt fiii făţărniciei, dar cei ce Te iubesc trebuie să aibă ca Tine şi să fie ca Tine şi să Te poţi Tu arăta oamenilor care îi ştiu pe ei ai Tăi, şi aşa să-Ţi fie ei mărturisitori. Amin.

Să învăţaţi, măi fiilor, şi să fiţi ascultători pentru toată grăirea Domnului de peste voi, căci cuvântul biserică este cel mai înmiresmat cuvânt, e locul în care Domnul petrece cu ai Săi petrecere ca în cer, ca în rai, ca între miresmele cereşti, o, fiilor. Taina acestui cuvânt are întruparea sa pe pământ şi se aduce Domnului prin lucrarea ei taina de biserică. O, aveţi grijă să hrăniţi iubirea între voi, să stea ea la mijloc mereu cu tot ce înseamnă ea, cu tot ce înseamnă Dumnezeu şi lucrul Său de peste om, căci cei ce nu ascultă sunt cei ce nu hrănesc iubirea, sunt cei ce obosesc de ei înşişi şi stau fără de lucru ceresc apoi şi sunt numai trup. Voi însă treceţi în toată clipa din trup în duh, iar trupurile voastre să fie crini şi trandafiri şi să se dea Domnului cu miresmele lor. Dacă egiptenii, fiii lumii, au în firea lor lucrarea miresmelor pentru idolii lor, o, cei ce sunt ai Domnului pe pământ trebuie să le stea în fire mai mult dragostea lor de Domnul şi taina Betaniei cu ei.

V-a grăit Domnul în ziua de hram a grădiniţei Lui cu voi şi v-a spus de suferinţa mea şi a Lui cea de la plăcerile creştinilor hrăniţi multă vreme cu mană din cer, din gura mea izvorâtă şi din Duhul Lui Cel curgător. O, cât am suferit, o, câtă ruşine înaintea Domnului de la cei ce nu se puteau despărţi de întâietatea cea pentru trup! O, fiilor, câtă iubire şi câtă înţelepciune şi ascultare aşteaptă Domnul de la cei scrişi lângă El pe pământ şi cu El în lucrarea Lui! Bucuraţi-vă că Domnul v-a grăit vouă mai mult El în ziua mea de sobor între sfinţi. Eu în El, şi El în mine, aşa v-am grăit.

O, fiţi cuminţi, fiilor! O, fiţi ascultători, ca să fiţi cuminţi! Fiţi calzi, fiţi calmi, fiţi blânzi, fiţi umiliţi mult. Mâncaţi mâncăruri blânde ca nişte sfinţi, căci aceasta este datoria cea pentru sfinţi. Cel ce voieşte să iubească pe Domnul trebuie să înveţe aceasta. Amin. O, mulţi iubiţi a avut Domnul de la acest fel de har şi mulţi biruitori peste trupurile lor, căci omul este ceea ce mănâncă şi nu altceva este el şi îşi iese din piele aşa cum este el. Mâncaţi dulce, mâncaţi cele ce vă fac dulci şi bineplăcuţi şi uşori şi sfinţi şi mult mirositori ai miresmelor cereşti şi la masă cu cerul, căci cerul este cu voi la masă, măi fiilor, şi nu sunteţi ca toţi oamenii pe pământ, ci sunteţi Betania Domnului, casa Lui cea de azi. O, nu uitaţi să fiţi frumoşi lui Dumnezeu, căci cum Îi sunteţi Lui, aşa şi celor de lângă voi, căci măsura este din cer. Pace vouă! Vă voiesc mângâiere să fiţi voi. Amin.

— O, Verginico, îi voiesc pe ei mângâierea Mea. Pace ţie în zi de hram sfânt a grădiniţei pe care o ai în veghea ta cerească! O, nu plânge! E zi de hram acum. Să ne ascundem lacrimile în ziua aceasta. Ai ucenici care te-au urmat şi te-au purtat şi te-au păstrat şi-ţi poartă iubirea şi stau ei înaintea Mea şi-Mi scriu cuvântul în carte când el se lasă cu glasul lui peste grădiniţa lui şi merge taina facerii celei noi şi are putere cuvântul Meu. Hai să nădăjduim. Pământul Ne aşteaptă cu cerul deasupra lui în mare lucrare şi va veni ziua când nu vom mai plânge Noi. Amin.

Vă voiesc pe voi mângâiere să fiţi, o , fiilor, şi taina Betaniei să Mi-o purtaţi cu duhul şi cu trupul, că n-am pe alţii în afară de voi. Umilinţa din voi poate să vă facă pe voi mereu sprijinul Meu, mângâierea Mea, şi cu sfială sfântă să Mă purtaţi peste voi şi peste pământ cu cuvântul Meu de la voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.