Mi-e dor să fiu pe pământ în petrecere cerească cu oamenii, Mi-e dor mereu. O, ar trebui să se înveţe oamenii să stea în aşteptarea Stăpânului lor, şi cu dor să stea, şi să Ne întâlnim la mijlocul căii cu dorul din ei şi să pot apoi cu primire din partea lor să stau în petrecere cerească la masă cu ei apoi şi să le fiu Stăpân dulce şi să le fiu lor Dumnezeu, căci dureros este de pe pământ şi până la cer lipsa Domnului de pe pământ, de la masa şi petrecerea omului, şi fericit este satana de la toţi oamenii care petrec fără Mine, fără Tatăl Savaot, fără cei din cer cu ei, fără dor de Noi în ei.
O, popor al cuvântului Meu cel de azi peste om, Îmi alin dorul Meu cel greu dacă te am pe tine cărare a Mea spre oameni. E mare cât Dumnezeu durerea Mea că nu pot să fiu cu cerul pe pământ în petrecere cerească, şi Mă doare de la toată petrecerea omului. Eu, Domnul Iisus Hristos, n-am găsit nici acum două mii de ani o bucăţică de pământ în care să pot găsi pe cineva cu Dumnezeu în el pentru ca să primească în casa sa taina cea din veac ascunsă până şi de îngeri, naşterea Mea din trup de Fecioară, şi n-am găsit odihnă şi popas nicăieri pentru venirea Mea, n-am găsit primire şi uimire pentru cele cereşti în cineva pe pământ. Iată, nici azi nu încap în petrecerea celor de pe pământ. M-aş bucura nespus să Mă pot face simţit, să Mă pot face văzut şi să las mărturii mari din loc în loc, să pun dragoste de Dumnezeu şi dor în inimi, să deschid ochii multora ca să-L vadă pe Domnul, să pot petrece cu ei ca şi cu ucenicii Mei acum două mii de ani şi să Mă port din loc în loc şi să dau multora bucurii şi mângâieri şi să petrec cu ei mai frumos decât în cer, căci în cer e lacrimă şi dor după cei de pe pământ şi e ştirbită fericirea din pricina dorului după om al Domnului şi al sfinţilor Lui. Mă aşteaptă sfinţii cu dor plin de fiori să Mă întorc în sfat şi în petrecere cu ei după ce Eu cobor la voi şi Mă las cuvânt pe masă la voi, şi Mă aşteaptă sfinţii, fiilor, ca pe Împăratul tuturor şi Mă primesc aşa, căci sunt înconjurat de oştiri cereşti în toată vremea ca un Împărat Care are slujire mare lângă El.
O, aşa cobor la voi, înconjurat de oştiri cereşti, măi fiilor. Să audă aceasta cei ce Mă iau de la voi cu coborârea Mea la voi şi cu dulcele ei cuvânt, cu care pe toţi i-aş mângâia şi le-aş împărţi din cer bucurii care nu se sting, care nu pier aşa cum pier bucuriile de pe pământ odată cu trăirea lor, şi care nu sunt decât năluci, şi nu rămân.
O, pace vouă, măi fiilor! Vă găsesc în aşteptarea Mea, în aşteptarea Stăpânului vostru, că e sărbătoare de sfinţi, şi vin la masă cu voi însoţit de oştiri cereşti. Vă vestesc că vin la voi curând, curând cu oştirile îngereşti, măi fiilor, căci se apropie sărbătoarea lor bisericească, aşezată de sfinţi ca să fie ea petrecere cu cei credincioşi Domnului pe pământ. Toată aşezarea serbărilor sfinte, rânduite de sfinţi pe pământ prin biserica sfinţilor ei, toate ar fi să fie petrecerea celor din cer cu cei de pe pământ adunaţi în sărbători sfinte, dar oamenii nu au ochi deschişi pentru oştirile cereşti pe pământ cu ei, nu au nici măcar în sărbătorile cerului când ele vin prin aşezarea lor de cei sfinţi ai bisericii de la început când harul şi darul erau mari prin lucrările lor peste pământ, căci erau mulţi sfinţi cu viaţa lor, şi prin ei lucra Domnul cu oamenii pe pământ şi se arăta la vedere lucrarea harului cel de sus prin sfinţi.
Nimic nu am de adus la vedere pe pământ, decât slava cea cerească să petreacă ea cu oamenii, că nu e mângâiere pe pământ pe nicăieri, fiindcă mângâierea e numai cea din cer, iar altfel îi lipseşte ea omului, şi caută zadarnic el după ea şi cade din ea căutând, cade în minciuna care se voieşte a fi mângâiere pentru om.
O, e orfan de mângâiere omul, chiar dacă Eu, când am plecat iarăşi la Tatăl, am lăsat cuvânt dulce şi am spus la cei de atunci, pentru ei şi pentru toţi cei de după ei şi am zis: «Nu vă voi lăsa orfani; vă voi trimite pe Mângâietorul cu toate cele ale Mele ca să vă dea vouă».
Iată, fiilor, ar mai fi trei ani şi se împlinesc şaizeci de ani de când duhul mângâierii, Mângâietorul Cel promis de Mine atunci, petrece în mijlocul unui popor pe vatra neamului român. În tot acest timp această şcoală cerească venită cu Mine, Învăţătorul omului, a purtat sub duhul ei şcolari cu felul lor de a fi în tot felul. Unii au învăţat bine şi au ieşit învăţători pentru lucrul Meu şi pentru bucuria Mea, pe care de şapte mii de ani o aştept de la om şi peste om, iar alţii din şcoala Mea au învăţat cât au voit ei să înveţe şi să facă peste ei pe cele de la Mine, şi, iarăşi, alţii au stat mai mult sau mai puţin timp şi s-au dus iarăşi spre lume şi nu s-au folosit de şcoala Mea şi s-au pierdut de sub acoperământul Meu şi sunt acum fără acoperământ şi umblă goi prin lume, iar ei nu ştiu şi nu cred aşa. Cei ce sunt la această şcoală au veşmântul ei, uniforma ei numai cât stau şcolari lângă Mine şi lângă duhul acestui izvor şi pământ ales al Meu şi îngrijit al Meu şi au nume nou, numele cel nou al poporului Meu cel de la sfârşit de timp, Noul Ierusalim, şi cu care Eu, Domnul, petrec şi stau în mijlocul lui şi pun la rază mereu viaţa şi fapta şi hrana minţii, care-şi are rumegarea ei în inima omului, aşa cum mâncarea cea pentru trup îşi are sălaş în pântecele omului, şi iată, sunt două feluri de locuri unde se strâng cele două feluri de hrană şi de strânsura cea din om. Una este cea din mintea şi din inima omului, şi care iese din gura lui spre afară şi se strânge toată spre mântuirea sau spre osânda lui, precum este scris, iar cealaltă iese din pântecele lui, şi care intră prin gura lui în pântece şi iese apoi în hazna şi se întoarce în pământ, de unde a fost luată.
O, fiilor, toate ale minţii şi ale inimii, şi apoi ale limbii omului, toate se strâng în locul de unde vine înapoi la om rodul strânsurii, bun sau rău. O, învăţaţi, fiilor, căci voi sunteţi la şcoala Mea. Fiţi ochi şi urechi pentru mintea şi pentru inima voastră apoi, şi mai ales pentru limba cu care grăiţi cu gura cuvintele minţii şi ale inimii voastre, căci toate se strâng şi lucrează pentru om binele sau răul, după cum lucrătorii cereşti ai cuvintelor oamenilor le strâng şi le aşează deosebit, după aluatul lor, la locul de unde vine înapoi la om rodul care iese din acestea. O, mulţi au căzut loviţi crunt de înseşi cuvintele limbii lor, căci omul se grăbeşte, săracul, să-şi dea drumul semeţiei minţii şi a inimii lui şi să se arate cu cele dinăuntru ale lui, care nu stau înăuntru dacă sunt, ci ies şi-l arată pe om, şi se duc apoi spre sortarea lor prin lucrarea îngerilor în cete-cete lucrători din cer între om şi Dumnezeu, şi nu este altfel cu cele ieşite din om între om şi om, între oameni şi oameni, şi iată, de aceea vă spun Eu vouă mereu prin cei lucrători din partea Mea pentru voi că e bine să se lucreze numai bisericeşte cu toate cele ieşite din om fapte şi cuvinte, ori spre curăţirea trupului bisericii de cele ce sunt rele, ori spre zidirea trupului ei prin cele ce sunt bune de pus la acest zid, căci când cei ce au venit să înveţe de la această şcoală nu ştiu cum să înţeleagă, ei trebuie atunci să înţeleagă mai întâi lucrarea facerii lor, la care ei au venit, şi iată, e dureros, şi va fi dureros pentru mulţi din cei ce au venit şi vin şi nu stau să gândească şi să înveţe ce au mai mult de făcut şi de învăţat la şcoala aceasta a mântuirii omului care iubeşte şcoala mântuirii.
O, măi fiilor, să ştie şi să înveţe toţi cei care aud şi iau de la voi cuvântul şcolii facerii omului, să ştie ei să nu-şi facă vrăjmaşi mântuirii lor mintea lor şi grăirea ei cu limba apoi, căci cuvintele gurii sunt ale minţii omului şi nu se pierd, ci se strâng toate, ori spre mântuirea lui, ori spre osândirea lui, după ce sunt cercetate de îngeri, şi iată ce mult face duhul mărturisirii prin biserică a celor învăţaţi de Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină veninoasă să facă lăstari şi rod în ei spre paguba vieţii lor. Omul trebuie să caute şi să-i placă să ia de la altul pentru mintea lui, căci el este deprins cu părtinirea de sine, cu părerea de sine, şi pentru care el răneşte duhul din jurul lui, şi trebuie apoi să dea socoteală. E bună strângerea şi lucrarea bisericească pentru toate cele din om, că nimeni nu e sănătos şi vindecat cu mintea, ci e mereu de curăţat şi de sortat şi de înviat Duhul Domnului în mintea omului, iar Duhul Domnului lucrează mereu astăzi, căci fiecare zi şi stare a omului îşi au mereu astăzi firea lor, şi răspunsul cel pentru ele apoi.
O, ne-am dat la învăţat, am dat să punem pe masă învăţătură ca să se găsească ea pe masă, dar Eu stau cu cetele de sfinţi mucenici la masa cea de azi cu voi, căci este serbat între cei din cer mucenicul Dimitrie, cel neclătinat în credinţă şi în fapta credinţei, căci în el a strălucit Domnul, şi a născut Domnul credinţă în El pentru mulţi prin acest mărturisitor al Meu.
O, măi fiilor, numai cei ce nu au învăţat deplin, numai aceia mor iar, dar cel ce a învăţat pe deplin, acela rămâne neclătinat în Domnul, iar încercările credinţei lui sunt numai spre biruinţa cea pentru cer, şi aşa a dovedit cu mărturisirea lui înaintea necredincioşilor acest mucenic. Eu, Domnul, îi fac intrarea: Binecuvântat să fie cuvântul lui lângă cuvântul Meu, al Domnului său Iisus Hristos Învăţătorul, Care-Şi are sălaş şi strălucire în toţi cei sfinţi ai Săi. Amin.
— O, binecuvântat şi preamărit ai fost şi eşti şi vei fi de toţi sfinţii Tăi, de cei neclătinaţi în credinţă şi în duhul mărturisirii lor cea pentru Tine, Doamne, Mântuitorule Iisus şi Învăţătorule mare! O, nu e de la om, nu e de la dragostea de Tine a omului, ci e de la credinţa în Tine pusă de Tine în el când Tu vezi la el că poate să se dea Ţie şi că înţelege el şcoala Ta, venirea lui spre Tine, Doamne, ca să-i dai de la Tine şi ca să Te aibă el apoi şi ca să Te păstreze Stăpân al său, nemaidându-se el de partea semeţiei, care ar căuta mereu să-l atace dinăuntrul lui când proba pentru aceasta vine la el ca să-i descopere aluatul şi să ştie el apoi cum stă viaţa lui înaintea Ta.
O, cât de mult, cât de adânc trebuie să dea mintea lui de la el omul care vine la Tine să-i dai lui naştere din nou, iarăşi naştere, Doamne, şi nicidecum să-l naşti din cele din el pe el, căci Tu nu pui în burduf vechi pe cele noi ale Tale când dai să-l naşti din nou pe om. Numai cei ce se nasc aşa, deplin, numai aceia pot da naştere din nou altora, care-L iau pe Domnul din aceşti înviaţi, căci naşterea din nou a omului este învierea lui, şi trebuie să ştie cel ce înviază că a fost mort, şi trebuie să nu mai ia de la mort, ci să ia de la Tine, Doamne, căci Tu eşti viu în vecii vecilor şi lucrezi pentru toţi cei ce vor să se desprindă de omul cel vechi şi să se îmbrace în omul cel nou şi în cămaşa de botez, păstrată apoi în viaţa lui cea nouă. O, mulţi sfinţi au grăit în fel şi chip despre naşterea de sus a omului, dar altceva este să se întâmple această minune fără prea multă vorbă, ci prin Duhul Tău, Doamne, şi Care să treacă de la unul la altul prin lucrarea Lui, aşa cum s-a petrecut în vremea mărturisirii mele cea prin dureri pentru Tine, de m-a văzut Nestor şi a înviat în el Duhul Tău şi a nădăjduit prin mine în Tine şi a zis pentru biruirea celui vrăjmaş: «Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi să-l dobor pe vrăjmaşul creştinilor Tăi!», iar Tu, Doamne, Te-ai lăsat biruitor prin iscusinţa mâinii lui şi prin darul credinţei coborât peste el în clipa aceea, după iconomia Ta, şi l-ai iubit pe el şi l-ai luat cu mine în cer lângă Tine ca să nu apuce să se stingă în el râvna cea pentru Tine şi lucrarea credinţei lui, şi minunat ai lucrat Tu atunci, o, Doamne minunat întru sfinţii Tăi şi plin de milă şi de bunătate pentru mântuirea omului rătăcit de Dumnezeu pe pământ!
Toţi fiii poporului Tău să-Ţi dea putere în ei aşa cum eu Ţi-am dat, Doamne. Aceasta înseamnă să vină la Tine şi să fie cu Tine cei ce vin spre Dumnezeu dinspre veacul şi duhul lumii şi să-Ţi fie ei sălaş lucrător şi strălucit Ţie în ei, căci cum ar putea cineva mărturisi în alt fel pe Dumnezeu că este Stăpânul lui şi că este el al lui Dumnezeu între oameni? O, cât de frumos îl mărturiseşti Tu al Tău pe poporul care-Ţi primeşte azi cuvântul Tău cel venit la el pe nori şi pe vânt şi pe taină de îngeri purtători, Doamne! Tot aşa să fie de frumoasă şi mărturisirea lui cea pentru Tine, căci cum ar dovedi cineva că este al Tău dacă Tu nu Te-ai putea mărturisi prin el? Aluatul Duhului Sfânt să se reverse de pe limba lor şi de pe faţa lor şi din purtarea lor, o, Doamne, căci Tu eşti Dumnezeul lor. Să spună cei ce-i văd pe ei, să poată spune cu credinţă: O, Doamne, Dumnezeule al lor, ajută-ne pe noi să-l biruim pe satana din noi şi din jurul nostru şi să biruim veacul şi duhul lumii, ca să fim ai Tăi cu totul apoi. Amin.
Trebuie credinţă neclintită în cuvântul Tău de ieri şi de azi, Doamne, iar altfel nu se poate naşte din nou omul prin acest cuvânt venit de sus ca să pună peste om naşterea cea de sus, învierea dintre morţi a omului pierdut în el şi pedepsitor de Dumnezeu înăuntrul său. Nimic să nu clatine credinţa celui ce vine la Tine ca să fie viu. Eu aceasta îi îndemn pe cei ce cred în Tine cu dor, căci moartea credinţei lor e mai grea pentru sufletul lor decât moartea trupului lor, căci vai celor ce cad din har după ce Tu le-ai dat lor din destul, căci eşti mult dăruitor, o, Doamne, şi voieşti să vină toţi la cunoaşterea adevărului, şi de aceea mila Ta e multă şi eşti mult iertător şi dai să-l înviezi pe om, o, Doamne. Amin.
Acum noi, ceata de mucenici, privim lucrarea cuvântului Tău peste cei ce învaţă la şcoala Ta şi mărturisim că dorul celor din cer este să petreacă ei pe pământ cu Tine şi cu cei la care Tu poţi să-Ţi faci sălaş şi să vii şi să fii cu oamenii pe pământ, căci noi ştim, o, Doamne, şi purtăm dorul Tău. Amin.
— Slava Mea cu voi e mare foarte în cer şi pe pământ, o, sfinţi iubiţi ai Mei, iar dorul nostru creşte tot mai mare în cer între cele ce nu se văd, căci ne poartă dorul pe pământ spre petrecere cerească cu oamenii. Voiesc să-i învăţ pe oameni să stea în aşteptarea Stăpânului lor, şi cu dor să stea, şi să nu le mai fie dor de cele de pe pământ, ci de cele din cer. Aşa voiesc să le poată iubirea, că Mi-e dor, Mi-e tare dor să petrec cu ei petrecere cerească pe pământ.
O, poporul Meu, stau cu tine la masă de cuvânt şi pun pe masă acum putere şi dragoste ca să iei şi ca să pregăteşti tu acum zi de sărbătoare îngerească în grădinile Mele cu tine, că iată, Eu sun şi adun la glasul gurii Mele pe cei ce vin la petrecerea cerului cu pământul, că Mi-e dor de petrecere cerească cu oamenii, o, fii ajutători Mie acum, la venirea Mea cu slava cuvântului Meu peste pământ şi peste om. Prindeţi, aşadar, dragoste şi putere, amândouă acestea înnoite acum, şi pregătiţi zi dulce şi serbare îngerească şi cerească aici, la izvor, că vin oştirile îngereşti cu sărbătoarea lor, şi vom ridica mâini rugătoare spre Tatăl pentru biruinţa Mea peste patria română, peste care apasă acum placul cel pământesc al celor ce vor s-o bage pe ea sub dorinţele lor, sub setea lor de putere peste ţara Mea de azi şi neamul de pe ea. Vom sta cu rugă spre Tatăl împreună cu cei ce se strâng la sărbătoare, măi fiilor, iar Tatăl ne va deschide şi ne va primi, şi vom nădăjdui apoi în puterea Lui, care să biruiască pe cei ce se vor puternici şi întâii peste neamul român.
Vom da apoi slavă sărbătorii îngerilor, iar slava îngerească va prinde lucrare simţitoare atunci peste toţi cei adunaţi sub cetele îngereşti pentru sărbătoarea lor.
Vom deschide larg, fiilor, şi vom da intrare celor adormiţi şi-i vom pune la masă, dar sculaţi-vă dis-de-dimineaţă în ziua aceea şi primiţi-i pe ei după datina cea pentru ei şi pomeniţi-i, fiilor, iar când vin oaspeţii, voi să fiţi pe sfârşite cu pomenirea, şi apoi să daţi slavă imnurilor pentru îngeri şi glas duhului vostru pentru încununarea sărbătorii, şi să vi se alăture cu duhul lor cei ce vin să aducă cerului sărbătoarea inimilor lor, sărbătoare îngerească, fiilor, şi va fi frumos în cer şi pe pământ la voi, iar dorul Meu de petrecere cerească se va alina atunci în voi şi cu voi.
Aplecaţi-vă acum căpşoarele şi inimioarele ca să vă pun pe creştet mâna Mea, cu care l-am zidit pe om, şi să pun pe inimioarele voastre Duhul Meu, cu Care aduc înviere, căci sunt Cel înviat, fiilor. Puterea crucii sfinte să vă fie vouă acoperământ şi putere, fiilor. Iubirea Mea şi a sfinţilor Mei să vă dea din ea vouă, să se dea vouă ea. Paza cea îngerească să nu slăbească de peste voi, şi în toată vremea să stea peste voi, iar ziua sărbătorii îngerilor să vă aducă vouă har peste har, strălucire din strălucirea Mea, mers ca şi al Meu între cer şi pământ, ca să fiţi voi mărturisitorii cei de azi ai Mei înaintea celor din cer şi a celor de pe pământ, iar această mărturisitoare lucrare trebuie mereu învăţată, mereu ţinută de mânuţă, iar mânuţa voastră să stea gata, mereu gata, pentru ca să fiţi purtaţi, o, fiilor. Amin, amin, amin.
La cumpăna dintre ziua aceasta şi cea care urmează cu zorii ei, stă Dimitrie cel sfânt şi mult cuvios, sfântul de pe vatra neamului român, cu trupul lui cel văzut în cetatea Bucureştiului, şi voieşte să-i dau şi lui rând şi cuvânt pentru sărbătoarea lui cea de mâine şi să-Mi dea el rugăciunea lui pentru neamul român, iar Eu, Domnul, îi dau intrare la masa Mea de cuvânt aici, acum. Amin.
— De pe vatra română Îţi cer cu rugă arsă de dor, Doamne Mântuitor, binecuvintează pământul român în vreme de durere acum şi binecuvintează neamul de pe el şi coboară ajutor pentru el, căci sunt zile de cumpănă, Doamne. O, binecuvintează şi cercetează via aceasta şi dă-i ei acum biruinţa după tot adevărul lucrurilor, căci plâng cu sfinţii de la rana ei, şi scoate-o pe ea de sub cleştele care o strânge cu mâna celor plini de ură mărturisită asupra celor buni cu inima pentru acest pământ şi neam, şi, dacă voieşti, dă-i ei biruinţa cea după voia Ta acum, o, Doamne Dumnezeu al ei, al neamului român, la care Tu ai venit acum.
— Iar Eu, Domnul, îţi şterg lacrima şi îţi răspund: Voiesc. Amin.
08-11-2012
