Din cele ce nu se văd vine glasul Meu peste pământ şi se face cuvânt şi se împarte spre hrană sufletelor care au credinţă în Mine şi dor de mângâierea Mea peste ei, căci cu duhul mângâierii le-a zidit Dumnezeu pe toate câte se văd şi câte nu se văd, şi toate mângâie sufletul omului şi toate grăiesc, fie pentru că se văd, fie pentru că se înţeleg prin credinţă, căci aşa cum credinţa are grăirea ei, tot la fel grăirea celor ce se văd grăieşte cu cei ce le văd pe ele, iar taina facerii rămâne cu minunea ei mărturisind pe Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate ale lor câte se văd şi câte nu se văd.
Pace ţie, popor al venirii Mele cuvânt pe pământ acum, la sfârşit de timp! Sunt Domnul Iisus Hristos şi stau cuvânt în mijlocul tău în sărbători şi am istorie scrisă şi cu lungime de vreme pentru ea. Pace ţie, fiule care Mă ai pe masa ta cuvânt al duhului mângâierii şi care Mă împarţi celor ce cred că sunt cu tine şi peste tine cuvânt! Poposesc cu sfinţii la masă cu tine, că e sărbătoare de sfinţi în ziua aceasta. Mă bucur când tu faci popas şi veghe pentru sfinţi în sărbătorile lor, şi Mă gătesc şi Eu cu cuvântul glasului Meu şi al lor la masă cu tine, că la tine face Domnul popas cu sfinţii Săi în sărbători, şi tu eşti gazda lor, şi ce frumos şi ce sfânt este să aibă Domnul unde trage şi unde prânzi pe pământ cu cei iubiţi de El şi care-L aşteaptă şi Îl primesc să vină când El călătoreşte între cele ce nu se văd şi cele ce se văd ale Lui şi ale sfinţilor Lui, locaşuri purtătoare de Dumnezeu şi călătoare printre cei ce ştiu să primească cerul pe pământ în petrecere cu ei!
Ar trebui să creadă tot omul ceea ce spun Eu acum, dar mulţi doar se fac că au credinţă şi că umblă după Dumnezeu şi după sfinţi, căci dacă ei nu înţeleg adânc starea şi adevărul cerului şi al sfinţilor lui în cer şi pe pământ, credinţa lor e trecătoare, e firavă, e după necazurile lor folosită, ca să le vină din cer ajutor şi împlinire şi atât.
O, cât aş vrea să-l fac pe om să-L cunoască pe Dumnezeu aşa cum se cuvine şi să-L înţeleagă şi să-L aibă cu tot întregul Lui înaintea omului! Părtăşia Mea cu omul e minunată, dar el se apleacă prea puţin să fie cu Mine în părtăşia lui cu Mine, şi puţin de tot Îmi dă omul popas şi stat cu el după tot adevărul statului Meu cu omul.
Cea mai puţină iubire şi petrecere am din partea omului pentru Mine. Lipsit sunt de lângă el prin purtarea lui, doveditoare aşa. Nu avem tărâmuri diferite, căci cerul începe de la pământ în sus, dar sunt cele două lumi, văzutele şi nevăzutele, şi numai sfinţii cei mari le-au văzut şi le văd pe amândouă deodată şi le dau lor toată primirea, toată privirea, toată petrecerea lor cu ele, cu adevărul lor laolaltă, dar cine-şi pregăteşte mintea pentru acest adevăr? Adevărat am spus Eu, Domnul, că mai fericiţi sunt cei ce cred în cele ce nu se văd până să le vadă, dar trebuie credinţa lor să lucreze până acolo unde se văd cele nevăzute şi să le vadă apoi, căci altfel omul calcă peste ele mereu şi se mulţumeşte cu pământul cel văzut de el sau cunoscut de el.
Am pus în mijlocul tău învăţătură pentru taina rugăciunii, măi poporul Meu, că trebuie să găsească la tine mulţi învăţătura Mea şi s-o ştie ei de la Mine, căci am spus: rugându-vă să vă adunaţi la rugăciune şi nu grăind alte grăiri pe cale, şi iarăşi am spus: aveţi grijă mare de lucrarea cea pentru iertarea păcatelor voastre cele de odinioară, rugându-vă din rugăciune în rugăciune pentru aceasta, aşa cum se rugau proorocii pentru ei şi pentru restul poporului apoi, până să ceară ei de la Domnul pe cele pentru vremea lor şi pentru cele venite pe neaşteptate în calea lor, de Mă cereau ei de sprijin şi de izbândă peste vremea cea rea. Am spus că veghea cea pentru statul în Domnul mereu îl păzeşte pe om de păcatul cel proaspăt dorit de diavol în om, iar cei slabi în faţa păcatului ispititor trebuie şi mai mult să vegheze şi să rostească rugăciuni şi să ceară pe Domnul alături pentru ei, căci sfinţii aşa lucrau şi aşa biruiau şi aşa se biruiau, că mereu trebuie să se biruiască pe sine omul, şi aceasta pentru că nu are veghea cea întreagă şi cea întărită pentru paza sufletului lui.
În zi de sărbătoare de sfinţi în mijlocul tău las învăţătură de viaţă pe masa Mea cu tine, poporul Meu, şi tot aşa şi sfinţii Mei, iar venirea Mea cu sfinţii îi face pe ei mărturisitori şi lucrători cu Mine peste cei de pe pământ, şi mai mare bucurie ei nu au ca şi atunci când cu Mine vin şi se aşează cu Mine în carte, cuvântând cu Mine şi cu oamenii, că de ce altceva ar veni ei cu Domnul spre oameni în cuvânt?
Dau să-l învăţ pe om această credinţă, că el nu ştie cum şi ce înseamnă să fie credinţa lui. Eu şi sfinţii Mei Ne aşezăm înaintea oamenilor şi le spunem lor cum să le fie credinţa şi lucrarea ei înaintea Mea şi a sfinţilor Mei, şi iată, din ceata cuvioşilor patriei cereşti se desprinde acum învăţătură sfântă, căci este serbată între cei din cer cuvioasa Parascheva, mărturisitoare cu trupul ei cel sfânt, aşezat înaintea oamenilor în cetatea Moldova, pe vatra neamului român. Eu, Domnul Iisus Hristos, binecuvintez intrarea sfinţilor Mei în cartea cuvântului Meu, prin care cerul grăieşte pe pământ. Amin.
— Cartea Ta, Doamne, cuvântul Tău din zilele acestea, care se face carte pe pământ în mijlocul unui popor de ucenici, cu care Ţi-ai făcut casă şi masă şi venire la el cuvânt, cartea Ta este calea noastră spre oameni şi venirea Ta cu sfinţii, o, Doamne Iisus, scump şi iubit al celor sfinţi ai Tăi, căci cine Te iubeşte, după dreptate Te iubeşte şi Te doreşte lor. Credinţa în cele ce nu se văd, şi de unde vine pe pământ glasul cuvântului Tău şi al sfinţilor Tăi, această credinţă nu ştiu cum s-o însemne oamenii în cugetele şi în inimile lor, o, Doamne Care vii şi Te slăveşti venind, căci Tu eşti tot o slavă între cele ce nu se văd şi cele ce se văd. O, de şi-ar închipui omul măcar o frântură din această slavă, ar sta mai mult cu Tine omul! O, ce puţin Îţi dă omul Ţie din timpul lui! Doar când e apăsat şi caută la Tine ajutor şi mângâiere în necazuri, doar atunci s-ar mai apleca şi el cu gândul spre Tine şi spre ajutorarea de la Tine. O, ce puţin Te caută omul, Doamne! Ce mare eşti Tu, şi ce mic e omul şi ce puţin ştie el că e mic! Nu-l prinde pe om fiori pentru măreţia Ta şi pentru multul ei adevăr între cer şi pământ.
O, fii ucenici ai Domnului, Care Se face cuvânt la voi, fiţi plini de înţelepciunea Domnului, fiilor! Aplecaţi-vă prin ea unii în faţa celorlalţi, căci aceasta face înţelepciunea cea de sus în om. O, învăţaţi să puneţi peste voi mereu cuvântul cel împlinitor şi împlinit frumos, căci Domnul vă învaţă, nu omul de pe pământ.
O, fiule, păzeşte-te de cădere, dar ştii cum să te păzeşti? Iată, păzeşte-te să nu doreşti să fii mai bun decât ceilalţi fraţi ai tăi, dar caută cu toată fiinţa şi dăruirea ta să fie toţi mai buni decât tine, şi să-i iubeşti aşa să fie, şi aşa îţi vei păstra viaţa de cădere şi umilinţa vieţii, că aşa fel de umilinţă îi trebuie celui ce este fiu al lui Dumnezeu, care-şi are grijă de mântuirea sa şi de trecere înaintea Domnului, pentru el şi pentru mulţi apoi. O, să ai silinţa, să ai dorul nestăvilit şi să-ţi dai toată vlaga ta să-l faci şi să-l ştii pe fratele tău mai bun decât pe tine, iar odihnă să nu cauţi pentru această lucrare, ci trudă tot mereu pentru ea. Aşa sunt cei iubiţi de Domnul şi mult iubiţi de El, aşa sunt cei ce seamănă cu El, şi scris este despre ei: «Vor fi asemenea Lui, căci Îl vor vedea cum este El», Îl vor vedea în ei, cu asemănarea Lui în ei şi-L vor mărturisi pe El, pe Domnul venit în trup şi trăind în cei ce se aseamănă Lui.
Fiţi ochi şi urechi spre Domnul, Care grăieşte peste voi, fiilor, şi despre Care voi să le spuneţi mereu celor ce caută pe Domnul grăind la voi. Din cele ce nu se văd şi nu se aud de ochii şi de mintea celor de pe pământ, de acolo grăieşte Domnul peste voi şi Se face auzit, şi aşa adevereşte El vouă şi celor ce cred ca voi Fiinţa lui Dumnezeu şi facerea nevăzutelor Lui. Îi prind fiori pe cei ce vin la sărbători spre aceste grădini ale coborârii Domnului la masă cu voi. Aceştia ştiu cum să vină şi de ce să vină, şi le trebuie încă şi încă sprijin credinţei lor, căci le trebuie mai multă împlinire a Domnului în ei cu fapta, căci credinţa cea învederată în fapte, aceasta este cea cu putere pentru ei.
Din ceata cuvioaselor grăiesc eu în ziua mea de serbare şi v-am grăit vouă pentru credinţă şi pentru faptele ei în cei ce dau de acest izvor, şi nu de mine v-am grăit, căci Domnul este Cel ce ne mărturiseşte pe noi, pe sfinţii Săi. Nu uitaţi lucrarea iubirii de fraţi, fiilor ucenici. Aplecaţi-vă unii înaintea altora, fiecare, ca în faţa celui mai bun decât el, căci viaţa celor sfinţi este greu înţeleasă de către cei ce dau să caute pe Domnul cu petrecerea vieţii lor. Iubirea nu răneşte, ci se apleacă, iar dacă răneşte, nu este ea. Ea poate fi şi doctor cu doctorie amară pentru vindecarea omului, dar, oare, toţi sunt doctori? O, râvniţi la darul dragostei, din care se nasc apostoli şi prooroci şi tămăduitori şi mărturisitori de Dumnezeu, de la Care vine darul. Bucuria că am grăit în cartea Domnului în ziua mea de serbare acum, nu se aseamănă cu altă bucurie de pe pământ pentru cei sfinţi.
S-a strâns puhoi lume de pe lume la racla trupului meu în cetatea Moldovei, dar mângâiere n-am avut, căci cerşetori sunt toţi şi făloşi sunt mulţi din ei ca să se arate că vin la raclele sfinţilor, dar mărturisitori aproape că nu găseşti între cei ce se strâng, cerând ca să primească. Lumea are multe interese, şi pentru acestea vine ea spre sfinţi. Cine se gândeşte la un sfânt în slava lui cerească şi lucrătoare din loc în loc, lucrare vie şi împărtăşitoare între cei credincioşi după adevăr şi dăruiţi Domnului cu viaţa lor? Această credinţă nu se poate uşor căpăta de careva, căci pentru ea trebuie să se desprindă omul de pământ şi de sine însuşi şi de toate cele ce se văd, şi să-i călătorească apoi dorul spre ţara cea de sus, cea nevăzută cu ochiul trupului, dar cea mai vie, cea mai adevărată, şi spre care dorul sfinţilor a tânjit în ei pe pământ. Iată, spre acolo nu doreşte dorul din om, căci omul este legat de pământ din pricina neascultării lui de Dumnezeu şi nu de altceva, căci cel ce iubeşte cerul, acela face cerul pe pământ cu el şi lângă el, prin dorul lui de Dumnezeu şi de sfinţi şi petrece cu ei pe pământ ca şi în cer şi leagă cerul de pământ, aşa cum sfinţii au ales petrecerea lor cât au stat cu trupul între oameni şi şi l-au supus pe el dragostei şi dorului de Dumnezeu, făcându-şi-l casă pentru Domnul pe pământ.
O, fii ai oamenilor, voi ce iubiţi pe pământ? Iată ce vă îndemn: iubiţi supunerea, şi veţi scăpa de apăsări şi de tristeţi şi veţi zbura spre Domnul cu inima din voi şi-L veţi iubi pe El dacă-L veţi gusta. Nu uitaţi că Domnul este adevăr, nu închipuire, că El este mai adevărat ca voi, mai mult şi peste tot întru toate, dar supuneţi-vă Lui întru toate, că pe pământ nu scapă de sine omul decât prin supunere, mereu supunere, dacă voieşte să fie mereu eliberat şi iubitor de Domnul apoi, căci Domnul este iubirea cea din om dacă omul învaţă bine ce înseamnă Dumnezeu cu el, şi sfinţii Săi apoi şi toate oştirile cereşti, slujitoare între cer şi pământ pentru Dumnezeu şi pentru oameni şi pentru toate cele ce sunt şi mărturisesc pe Domnul împărăţind între sfinţii Săi. Amin.
O, Doamne, învaţă-i pe oameni taina credinţei şi lucrarea ei lucrând cu ei şi pentru ei! Mai adevărată să le fie credinţa, mai desluşită să fie în ei lucrarea ei şi fapta ei apoi. Am grăit cu dor mult poporului cuvântului Tău de azi şi am dat din duhul meu spre împărţire, căci sunt cu Tine în venirea Ta, şi am ceata cuvioaselor cu mine în ziua mea de serbare între sfinţi. O, de ar şti oamenii cum trebuie să fie ziua de serbare a sfinţilor şi cât de adevăraţi ar fi să fie ei cu statul şi cu petrecerea lor în sărbătoare cu sfinţii în zile sfinte!
O, ce tărâm frumos pentru noi aici, unde Tu, Doamne, ai masa Ta de cuvânt! E mult şi mare cerul cu toţi locuitorii din el, dar toţi încap aici, cu Tine în sărbători, iar puterile cereşti ne poartă, Doamne, şi toate au deosebit lucrarea lor, şi una se face ea pentru slujirea Ta şi a sfinţilor Tăi între cele ce se văd şi cele ce nu se văd, şi pe care Tu le aşezi alături, unele în altele aici, când Tu vii cu masă din cer aici.
În numele sfinţilor toţi mă aplec cu sfială sfântă şi-Ţi mulţumesc cu ei pentru slava Ta cu noi aici, pe pământ, în mijlocul poporului glasului Tău cel de azi cu el peste pământ, Doamne. O, ce mare mărturie este lucrarea Ta cu el! Cine ar putea purta această slavă a Ta şi să nu cadă sub ea? Dar Tu eşti blând, ca şi lucrarea Ta cu cei credincioşi din toate vremile, căci umilinţa Ta este fără de margini, o, Doamne. Amin.
— O, sfinţi iubiţi ai Mei, voi sunteţi slava Mea, iar Eu slava voastră, căci a sfinţilor este umilinţa cea pentru credinţă, şi nu ştiu creştinii de rând taina umilinţei şi marea şi tainica ei lucrare. O, dacă Eu nu M-aş fi umilit în toată vremea, n-ar mai fi Dumnezeu între pământ şi cer, n-ar mai fi! O, iată de ce nu este omul. El n-are umilinţă, săracul, el nu pricepe fiinţa lui Dumnezeu, Care Se umileşte ascunzându-Şi fiinţa sub vălul umilinţei Lui. Credinţa cea fără de umilinţă nu are rod pentru cer. Din cele ce nu se văd grăieşte Domnul peste pământ, şi stă umilit pentru grăirea Lui şi stă ascuns sub cele nevăzute ale Lui, şi care Îl acoperă pe El. Cum să-l deprind şi pe om să nu se mai trufească, să nu se mai arate atât de mult, să nu se mai creadă atât cât el nu este şi să nu se mai uite cât este şi cât nu este el? O, neumilinţa omului stă în calea lui, oprindu-l pe el înspre cele cereşti şi slăvite foarte pentru ochii celor slabi cu credinţa.
O, Tată Savaot, o, Tatăl Meu, să cadă această despărţitură, că Mi-e dor de credinţă adevărată în om, Tată! E departe, departe de Noi omul, chiar dacă Noi suntem atât de aproape de el! O, până când, Tată, această despărţire? Iar Tatăl Mă aude şi-Mi spune:
— Când omul se va schimba în umilinţă ca şi Dumnezeu, atunci nu va mai fi despărţit de Noi, şi Ne va vedea, şi va vedea omul pe cele ale Domnului, care au fost şi sunt şi vor fi, şi care vor rămâne pe vecii, o, Fiule scump. Amin.
— O, pace ţie, popor al glasului şi al cuvântului Meu! Din cele ce nu se văd vine glasul Meu la tine şi se face hrană sufletului tău şi multor suflete care tânjesc şi învaţă să tânjească după Dumnezeu. O, să-i înveţi tânjirea după Dumnezeu pe toţi cei ce se strâng la sărbători lângă Mine şi lângă tine aici, că vreau să Mă bucur, măi poporul Meu, cu Mine în ei, cu ei în Mine, şi să am mângâiere cu ei.
Iată, fiilor, trebuie să ne pregătim pentru sărbătoarea îngerilor cu strângere la izvor, că vin cetele îngerilor cu serbarea lor cea bisericească şi vom avea oaspeţi din cer şi de pe pământ, fiilor. Fiţi plini de umilinţă pentru venirea Mea la voi cu sfinţii şi cu îngerii, fiilor! O, fiţi fiii lui Dumnezeu prin darul umilinţei din voi, şi fiecare să-l socotească pe fratele său mai bun decât pe el, şi fiecare să-şi dea toată silinţa pentru această împlinire, pentru fiinţa şi strălucirea Mea în fratele său, şi aşa veţi împlini pe Domnul în voi, pe Mine în voi cu fiinţa Mea, cu umilinţa Mea în voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.
27-10-2012
