E zi de învăţătură sfântă pentru mântuirea omului, iar Eu, Domnul Iisus Hristos, grăiesc din văzduhul grădiniţei cuvântului Meu cea din mijlocul poporului român şi dau să-l povăţuiesc pe om cu povaţă sfântă şi să-l îmbiu spre mântuirea lui, să-l trezesc cumva, să-l fac să cadă pe gânduri şi să-şi vină în firea cea bună, că are omul nevoie de iertarea păcatelor, fără de care nu este vindecare pentru om. Nu este altă doctorie pentru vindecare decât iertarea păcatelor pentru om, iar această vindecare se face prin duhul pocăinţei. Omul însă e tare greoi, e tare adormit faţă de această lucrare, e tare slab cu temerea de Dumnezeu şi are nevoie de deşteptare, bietul de el.
Cobor în mijlocul tău cu povaţă de mântuire a omului, o, popor al cuvântului Meu. Te-am strâns lângă izvorul Meu de cuvânt ca să am cu cine să grăiesc, tată. Ţi-am dat darul cel sfânt al credinţei ca să Mă poţi primi când grăiesc cu tine. Stau în văzduh pe car de heruvimi şi-Mi slobozesc glasul ca să fiu aşezat în carte şi să Mă împart apoi celor credincioşi, care Mă caută pentru izvorul Meu de cuvânt. Puţin de tot Mă caută omul, căci ca să Mă caute cu adevărat ar fi să împlinească el cuvântul Meu cel de ieri şi cel de azi şi să se sfinţească pentru Mine omul.
Este înconjurat de ispite omul, căci pe pământ este potrivnicul Meu, diavolul, care-l îndeamnă la păcat pe om. Cine l-a adus pe diavol pe pământ? Neascultarea omului a făcut aceasta şi nu-şi dă seama omul cât de rău îi face şi cea mai mică neascultare, de la care omul se învaţă apoi cu negrija de suflet şi de Dumnezeu şi stă omul fără acest veşmânt, fără pază împotriva vrăjmaşului sufletului său. E vreme de post şi de rugăciune. E carte lăsată pe pământ pentru ca să înveţe omul din ea cum să trăiască el înaintea lui Dumnezeu şi calcă omul peste carte, calcă peste legea cerului şi se mândreşte împotriva ei cu legea lui cea fără Dumnezeu, iar Eu, Domnul, vin cu sfinţii, vin să-l trezesc pe om spre glas ceresc, vin să-l vestesc că nu veghează împotriva duşmanului lui.
O, popor al neamului român, tu eşti ţară creştin-ortodoxă, tată, şi s-ar cădea ca mai-marii de peste tine să te povăţuiască să nu mănânci bucate oprite pentru zile de post, tată. Peştele se strică de la cap şi tot aşa se strică de peste om rânduiala cea dumnezeiască, cu care Eu, Domnul, din milă pentru om am aşezat-o pe pământ prin cei sfinţi. Eu, Domnul Iisus Hristos, am venit de la Tatăl pe pământ şi am luat trup de om, născut din trup fecioresc, şi am postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, iar diavolul a venit cu ispită spre Mine în tot acest timp, că nu-i convenea lui legea cea sfântă lăsată de Dumnezeu pentru om ca armă împotriva vrăjmaşului omului, diavolul.
Nu-l poate omul birui pe satana decât cu post şi cu rugăciune, cu pocăinţă pentru păcate şi cu răbdare pentru pocăinţă. O, nu poate omul să biruiască ispita, iar ea îl biruieşte mereu pe om. Îşi hrăneşte omul cu păcat viaţa şi nu se sfieşte de Dumnezeu şi de îngerii lui Dumnezeu şi de tot cerul de sfinţi, care sunt în toată vremea ochi şi urechi faţă în faţă cu cei de pe pământ. O, cum să fac să-l ajut, cumva, pe om? Nici cei ce s-au învăţat cu mersul la biserică, o, nici aceia n-au dat să se deprindă cu cele de la Dumnezeu lăsate şi să le împlinească omul. O, cum să fac să-l pot ajuta pe om spre ridicarea din păcat, spre pocăinţă şi spre vindecare să-l îmbiu apoi? O, cum să fac să Mă audă omul şi să Mă creadă ceea ce Eu grăiesc peste el?
— O, ai pe sfinţii Tăi, Doamne, lucrători de lângă Tine. Se fac sfinţii Tăi cuvânt odată cu Tine, căci Tu cu ei vii şi aşa Îţi împlineşti venirea, precum scrie în Scripturi ca să vii cu sfinţii întru venirea Ta. Strigăm şi noi la oameni şi îi învăţăm şi noi, căci am gustat pe pământ din rodul morţii, iar Tu ai lucrat cu milă şi ne-ai scos din noroiul păcatelor pe noi, cei ce ne-am întors la Tine din păcat ca să ne dai apoi doctoria vindecării, iertarea păcatelor, Doamne. Nimic nu-l poate vindeca pe om decât iertarea păcatelor lui, şi numai Tu ai putere să ierţi păcatele omului dacă el caută sau dacă Tu îl trezeşti ca să Te caute şi să bată să-i deschizi şi să ia de la Tine viaţă cu sfinţenie în ea, căci Tu ai spus: «Fiţi sfinţi, că Eu sunt sfânt!».
Îi aduc omului aminte de viaţa mea cea zbuciumată de păcat pe pământ. M-au aşezat sfinţii de pomenire în vremea timpului de post şi de rugăciune în întâmpinarea praznicului învierii Tale dintre morţi, o, Doamne, iar eu dau în ziua aceasta să le spun oamenilor povaţă de pocăinţă. Am fost femeie uşuratică şi am zdrobit suflete multe prin pofta trupului şi a sufletului meu, dar Tu ai făcut, cumva, prilej pentru pocăinţa mea, iar eu am învăţat atunci că trebuie să mă curăţ cu totul de păcat şi să-i scap aşa pe mulţi de păcatul din mine, pe toţi cei pe care eu îi îngropam în păcatul pe care-l ţineam viu în trupul meu. O, Ţi-am mulţumit apoi pentru mine tot restul vieţii mele cea plină de lacrimi şi de suspin durut, plină de rugăciune şi de post, plină de umilinţă şi de adâncă pocăinţă după ce Tu mi-ai dat vindecarea, iertarea păcatelor mele, Doamne.
E zi de învăţătură mare ziua mea de pomenire bisericească în vreme de post şi de rugăciune peste neamul creştinesc de pe pământ. Dau să povăţuiesc pe tot omul să se cureţe de păcat, căci iubirea de păcat aduce suferinţă multă dacă omul nu primeşte de la Tine iertarea păcatelor lui, vindecarea de păcat, Doamne. Toată partea femeiască a neamului creştinesc de pe pământ să ia aminte bine şi să înveţe din pilda vieţii mele. Eu am plecat din lume ca să nu mai smintesc oameni şi să nu mă mai smintesc faţă în faţă cu oamenii, şi m-a condus mila Domnului spre paza cea împotriva păcatului ca să nu mă mai pierd spre păcat şi să nu se mai piardă prin mine mulţi între cei slabi, că e slab de tot omul, şi gustul păcatului îi orbeşte omului sufletul. Grăiesc cu Tine, Doamne, şi grăiesc cu omul păcătos. E greu păcatul peste om şi nu se poate omul ridica de jos cu greutatea în spate dacă nu vine Mântuitorul său să-l ridice şi să-i ia sarcina de pe el. Păcatul poftei trupului e păcat urât de tot şi e bolnav tot omul de acest păcat şi trebuie lacrimi şi veghe mare împotriva acestui diavol din om. Îi place omului să fie iubit de alt om şi e mare primejdie acest simţământ, acest păcat al iubirii de sine, păcatul mândriei din om. Se crede meritos omul şi se crede de preţ când alt om slăbeşte spre el, iar aceasta este lucrarea păcatului, prin care chiar şi sfinţi au căzut în vremea luptei lor pe pământ şi s-au făcut apoi aceştia pildă de învăţătură peste creştini, învăţătură de veghe peste cei cărora li se pare că stau bine pe picioare. Pofta trupului este diavol neastâmpărat în om. Pofta ochilor hrăneşte în om pofta trupului şi e mereu în primejdie spre păcat omul. Să ceară omul de la Dumnezeu ajutor pentru duhul pocăinţei şi să nu stea nepăsător! Eu mi-am luat chezaşă pe Maica Domnului şi i-am cerut mereu apoi să-mi îndrume paşii şi am ascultat-o aşa cum m-a povăţuit ea şi am ieşit din lume şi m-am aşezat la adăpost de duhul lumii şi am fost umbrită de Duhul Sfânt apoi, Care m-a învăţat din Dumnezeu, şi m-a făcut Domnul cer al Său şi mi-a dat să ştiu cuvântul Său şi tainele Lui, căci îngerii mi-au grăit mereu toată taina lui Dumnezeu şi m-am hrănit cu cuvântul lui Dumnezeu prin îngeri, de se mira preotul pe care mi l-a trimis Domnul spre sfârşitul vieţii mele pământeşti, se mira el de unde ştiu eu pe Domnul şi atâtea cuvinte sfinte, pe care nu le-am avut de pe pământ luate. Am făcut semnul crucii Domnului peste râul Iordan şi am trecut pe deasupra râul spre preotul lui Dumnezeu ca să înţeleagă el prin aceasta iertarea păcatelor mele, pe care eu aveam să i le spun lui apoi, căci am fost hrănită cu cuvântul lui Dumnezeu în locuinţa mea, care mi-a fost pustia după ce am părăsit lumea şi poftele ei, şi am fost îmbrăcată în haină de Duh Sfânt, căci n-am avut altfel de acoperământ în vremea mea cea din pustie.
Îndemn spre pocăinţă pe creştini, pe cei ce ştiu că este Dumnezeu şi că a murit Domnul pentru păcatele omului şi pentru vindecarea şi iertarea de păcat pentru om. O, Doamne, Tu ai învăţat pe fiii poporului Tău să nu moară unul prin altul, ci să învieze unii de la alţii. O, ce mare învăţătură, Doamne, ce mare! Îi învăţ şi eu cu multă, multă sfiiciune, cu multă iubire, cu multă milă, şi să ia de la ei apoi neamul creştinesc de pe pământ cuvântul învăţăturii cereşti.
O, să aveţi grijă de purtarea cea sfântă, cea îngerească între voi, fii şi fiice ale alegerii Domnului! Nu căutaţi cu privirea unul la faţa altuia, căci iubirea de sine dă să-i facă omului slăbire lui şi altora din jurul lui spre el. Fiţi cu mare veghe pentru lucrare sfântă unii de la alţii, şi nu căutaţi cu privirea unii spre alţii decât în chip sfios şi trebuincios pentru lucrarea cea bună în Domnul. E primejdioasă uitătura omului spre om. Fiţi cu priviri sfioase şi pline de veghe! Priviţi la Domnul în cer, iar pe pământ staţi cu privirea în pământ, că altfel se nasc slăbiciuni şi vine păcatul părerii de sine, prin care omului îi vine să creadă că merită iubire, dar iubirea omenească aduce durere mare, aduce ruşine. Este scris în prooroci despre ispita de la umblarea cea neastâmpărată a femeii, umblarea ţanţoşă, privirea galeşă, paşii alintaţi, toate născute din păcatul mândriei de sine. Fiţi cu mare cuviinţă înăuntrul vostru şi în afara voastră ca să vegheaţi pentru sfinţenia voastră şi a celor din jurul vostru, căci Domnul stă cuvânt în mijlocul poporului sfinţit, cules de El din neamul român, şi are Domnul învăţătură sfântă mereu pentru poporul de peste tot, pentru tot creştinul care vine să ia de la izvor cuvântul lui Dumnezeu.
Se căsătoreşte omul, dar el îşi iubeşte femeia numai pentru păcat şi o înşeală cu alte femei şi înainte de căsătorie şi tot timpul după aceea. O, la fel face şi femeia şi e numai păcat de desfrânare pe pământ. Ferice celor ce se păzesc pe ei înşişi şi unii pe alţii în numele Domnului de acest păcat! E mare lucrare să facă omul în numele Domnului binele său şi nu altfel, că mulţi fac din fire cele bune, dar nu au preţ ca atunci când omul face în Domnul binele tot.
O, Doamne, să ia de la izvorul Tău de cuvânt tot creştinul care se hrăneşte de aici şi să se înţelepţească spre sfinţenie cei ce iau, şi toţi cei ce se vor naşte din acest cuvânt ca să fie şi ei mântuiţi de păcat şi pecetluiţi cu pecetea venirii Tale de azi cuvânt pe pământ!
O, Doamne, am povăţuit cu milă pe cei ce au auzit azi glasul meu de lângă Tine glăsuit. Am fost culmea păcatului pe pământ, dar după ce Tu m-ai scos din lume ca să mă cureţi de păcat am plâns cu Tine tot timpul şi mi-am curăţit viaţa prin multe lacrimi, şi am locuit cu îngerii în pustie, şi apoi am lăsat scrisă viaţa mea cea cu diavolul pe pământ şi apoi viaţa mea cea cu Tine şi cu îngerii Tăi departe de lume, până ce Tu m-ai luat şi m-ai aşezat în cerul sfinţilor Tăi. Pildă de pocăinţă m-ai aşezat pe pământ apoi şi pildă de ştiinţă din cer, spre pocăinţa celor ce învaţă carte multă despre Tine şi învaţă şi pe alţii când ei nu împlinesc voia Ta după ce o cunosc pe ea, căci cartea îl îngâmfă pe om şi îl orbeşte de tot, dar pocăinţa îl învaţă pe om ştiinţa cea de sus, lepădarea de sine şi sfinţenia de-a pururi, şi aceasta este cartea pe care trebuie s-o înveţe omul pe pământ de la Dumnezeu şi nu de la om aşa cum obişnuieşte omul să înveţe pe pământ.
Aduc Ţie, Doamne, plecăciune mare în ziua mea de pomenire între sfinţi în vreme de post şi de rugăciune peste biserica Ta şi aduc rugă fierbinte înaintea Ta: scapă-i pe oameni de păcatul desfrânării aşa cum m-ai scăpat pe mine şi vindecă-i pe ei apoi prin iertarea păcatelor, o, Doamne. Amin.
— O, fii ai lui Dumnezeu plăcuţi Lui, şi voi, fii ai oamenilor plăcuţi lumii, dragostea Mea şi mila Mea nu le pot spune decât păcătoşii iertaţi, care au fost apoi atinşi de darul Duhului Sfânt prin iertarea păcatelor lor. E vreme de post şi de rugăciune pentru întâmpinarea praznicului învierii Mele între cei morţi şi n-are cine să-i oprească pe creştini de la mâncarea cea multă şi gustoasă şi să-i îndemne spre veghe pentru mântuirea sufletului lor şi pentru biruinţa asupra diavolului cel din ei şi cel din afara lor.
O, neam român, ar fi să te oprească mai-marii de peste tine de la toate poftele tale de mâncăruri şi să te îndemne la post şi la rugăciune, tată. Ar fi să dea ei de veste legea aceasta şi s-o tot întărească peste tine mai-marii tăi, ca să se cheme că te iubesc şi că îngrijesc de tine aceştia. Iată, tată, vin Eu, Domnul, vin cuvânt peste tine, vin şi te aşez la veghe pentru viaţa ta cu Dumnezeu, pentru iubirea ta cea fără de păcat, pentru sfinţenia ta înaintea Mea, pentru purtarea ta cea plină de veghe pentru cei din cer şi pentru cei din jurul tău.
O, popor al cuvântului Meu în mijlocul neamului român, fă-ţi viaţa, tată, cât mai sfântă, ca să vadă şi ca să creadă neamul român că Eu, Domnul, am în mijlocul lui pildă de viaţă, iubire de Dumnezeu în mijlocul tău, tată. Te-am învăţat în ziua aceasta şi ţi-am întărit veghea, Eu şi fiica cea sfântă, Maria Egipteanca din ceata cuvioşilor din cer. Ia, tată, şi pune peste tine podoabă de sfinţenie! Ia, poporul Meu, ia mereu, ia ca să ai şi ca să dai! Ia şi te creşte frate pe frate cu cele ce sunt ale sfinţeniei, iar cele ce dau să te strice spre păcat să le cunoşti şi să le tai din rădăcină mereu, căci tu eşti învăţat de Dumnezeu şi de veghetorii Mei de peste tine şi te priveşte Domnul mereu, şi te privesc sfinţii şi îngerii, tată.
O, pace ţie şi sfinţenie multă să am Eu, Domnul, în mijlocul tău, poporul Meu! Lasă-te învăţat, lasă-te povăţuit la orice pas, lasă-te ţinut de mânuţă cu orice pas, căci Eu te-am ales ca să te învăţ mereu, mereu, tată, şi te-am ales să am în mijlocul tău duhul învăţăturii, pe Domnul Învăţătorul, Domnul Iisus Hristos Mântuitorul în mijlocul tău, poporul Meu, popor născut din cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.
10-04-2011
