Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica fiului risipitor



Tatăl este în Mine când grăiesc, iar Eu grăiesc ca şi El, căci sunt Fiul Său ascultător de El şi sunt Mieluţul Lui, şi de la El iau tot lucrul Meu şi îl lucrez aşa cum Îmi spune El să fac, ca să fie desăvârşită lucrarea Mea înaintea Sa.

Sunt Domnul Iisus Hristos, şi-Mi dă Tatăl de lucru la facerea ta, poporul Meu, iar tu dacă eşti fiu, să iei şi tu de la Mine lucrul tău de lucrat, şi să asculţi ca şi Mine, şi să-l lucrezi, căci fiu este cel ce ascultă ca şi Mine de cel ce-l păstoreşte pe el, şi mare este numele de fiu, căci numai ascultarea poate păstra peste el nume de fiu.

Fiului nu trebuie să-i fie greu cu ascultarea, ci trebuie să-i fie greu să nu asculte. Fiul care nu ascultă, face lucrare străină de tatăl său, de învăţătorul, de ocrotitorul său, şi apoi este smuls din casa tatălui său, din lucrarea lui. O, nu e bine să aibă fiul lucrare străină şi neştiută de tatăl lui, de cel ce îl creşte pe el. O, nu e bine să uite cel ce vine să se facă fiu al lui Dumnezeu prin cuvântul Meu cel de facere de fii, nu e bine să mai aibă el rădăcini vechi, ci e bine să se dea cu totul împărăţiei lui Dumnezeu şi să fie om nou, ca să fie ferit de cele străine, care-l pot smulge iarăşi din grădina Mea, din averea Mea cea pentru fii. Am spus răspicat acum două mii de ani pentru cei ce vor să-şi împreuneze viaţa lor cu viaţa Mea şi cu mersul Meu, şi am spus aşa: «Cine nu lasă pentru Mine tată şi mamă, fraţi şi surori, rude şi prieteni, avuţii şi ranguri, nu poate să se facă fiul Meu, ucenicul Meu», ci rămâne unul ca acela pentru vremelnicie între fiii oamenilor, căci rădăcinile îl trag înapoi, şi cad din Dumnezeu cei ce nu dau să se nască din nou cu totul şi să nu mai moară apoi, să nu mai dea înapoi, să nu se mai uite înapoi, să nu mai guste din cele lăsate în urmă, căci Eu după ce am fost mort, am înviat şi sunt Cel viu în vecii vecilor, precum este scris despre Mine în Scripturi.

Stau cu tine în cuvânt de învăţătură de viaţă, poporul Meu, şi te învăţ viaţa de fiu, ascultarea, tată, mai mult decât până acum te învăţ Eu aceasta. Ce lucrare de fiu mai poate fi lucrarea celui ce se face fiu al Meu de bună voie, şi apoi el se doseşte cu lucrarea sa ca şi Adam în rai? Când cel ce vine să-Mi fie fiu nu învaţă întreg această taină, lucrarea de fiu, unul ca acela rămâne în sine şi rodeşte din sine, şi-Mi aduce durere şi ruşine şi se face vinovat el însuşi de mersul său cel fără de veghe, cel fără de îngerii lui Dumnezeu pe cale cu el. Părinţii şi fraţii şi tot ce lasă cel ce vine să-Mi fie fiu, toate acestea sunt cursă din urmă pânditoare pentru cei ce se smulg din veacul acesta ca să fie ei apoi fii ai veacului ce va să fie. Pe toţi cei care au venit să asculte de la masa cuvântului Meu, pe toţi i-am învăţat vreme de cincizeci de ani să nu-L trădeze pe Dumnezeu dacă vin să se facă fii ai veacului ce va să fie, născuţi din cuvântul Meu, care se face mamă şi tată, fraţi şi surori pentru cei ce se nasc de sus prin el ca să-Mi fie Mie fraţi, copii ai Tatălui Dumnezeu aşa cum Eu sunt şi rămân pe veci.

O, ce pildă dureroasă este aceasta, a fiului risipitor de viaţă cu ascultare peste ea, cu veghe peste ea în toată vremea, şi pe care sfinţii şi părinţii au aşezat-o de veghe şi de învăţătură înaintea începutului vremii postului cel pentru pocăinţa cea mântuitoare peste cei ce aşteaptă viaţa veacului ce va să fie, învierea a toate, şi pentru care îi trebuie pregătire omului mereu, mereu, nu numai când şi când! Pilda tatălui cel cu doi fii, unul rămas în casa şi în sânul tatălui său, iar celălalt, risipitor de viaţă, plecat de lângă tatăl său, această pildă arată oricărui om ceea ce este el, dacă el voieşte să se uite la el şi să-şi lămurească ce fac paşii lui, ce lucrare dă el vieţii lui atunci când iese din casa tatălui lui, despărţindu-se de el. Iată, sunt două căi, una binecuvântată, iar cealaltă nu; una care duce omul dinspre fiii oamenilor înspre Dumnezeu şi înspre fiii lui Dumnezeu, iar cealaltă, care duce dinspre Dumnezeu spre fiii oamenilor, ca să nu mai fie omul până la capăt în mâna lui Dumnezeu cu viaţa lui, ci să fie iarăşi argat lumii şi luişi, viaţă fără plată pentru ea apoi, ci numai cu pierdere pentru viaţă, şi aşa păţeşte cel ce dispreţuieşte casa lui Dumnezeu, cărarea care duce spre viaţa veacului ce va să fie.

O, de ce a părăsit pe Dumnezeu fiul care a voit să-şi ia partea ce i se cuvenea din averea Tatălui său între cei doi fii? A părăsit acesta pe Tatăl său ca să-şi ştie doar el viaţa şi ca să nu i-o mai ştie Tatăl său, iar aceasta înseamnă desfrânare. O, poporul Meu, faci păcat mare dacă nu citeşti de la Dumnezeu tot cuvântul Său de peste tine mereu, mereu. Te ţin de mânuţă, tată, cu cuvântul Meu şi Mă port cu tine blând, ca să nu-ţi fie greu, dar tu nu ştii ce mare e durerea Mea că nu pot să-ţi fiu şi doctor, fiule. N-am putut să le fiu şi doctor cu cuvântul la cei care au fugit din casa Mea, din lucrarea Mea cea de azi, de M-au părăsit pe Mine pentru ei înşişi. O, n-am putut să-i vindec de cele ce vedeam în ei şi care-i despărţeau de Mine pic cu pic, căci pe limba lor se vedea altceva decât cuvântul Meu şi viaţa lui între frate şi frate, între cei ce n-au mai voit să-Mi fie Mie fraţi. Vorbirea de rău între frate şi frate împotriva altor fraţi se numeşte desfrânare, şi nu-şi strâng decât plată rea cei ce lucrează acest păcat. Cei ce se duc prin acest păcat de lângă Mine, sunt sub vină prin acest păcat, căci Eu am spus prin acest cuvânt la toţi cei care au venit să-Mi fie fii, şi aşa le-am spus: «Dacă urechea ta aude de la fratele tău vorbire de rău şi defăimare şi dispreţ pentru fraţi, este vinovată urechea ta», căci a se căina omul împotriva altuia este păcat, şi numai cel nemulţumit face acest păcat, căci fiecare om îşi merită soarta sa, după cât Îl iubeşte sau nu-L iubeşte el pe Dumnezeu şi răbdarea şi iubirea pe calea vieţii lui. Un fiu al lui Dumnezeu nu trebuie să facă păcatul de a fi nemulţumit sau tulburat sau neliniştit, căci dacă face aşa, îi face şi pe cei de lângă el să păcătuiască, şi e păcat să se împartă în jur nemulţumirea din om, căci ea este lucrarea mândriei, lucrarea potrivnicului lui Dumnezeu şi a fiilor lui Dumnezeu potrivnic.

O, te învăţ să ai minte şi să nu ţi-o pierzi, ci să ţi-o păstrezi, poporul Meu, iar lucrarea aceasta trebuie să-ţi intre bine în fire, căci trebuie să laşi loc numai lui Dumnezeu în mintea ta. O, se cunoaşte când eşti tu şi când este Dumnezeu în mintea ta. Când eşti tu, grăieşti tu cu tine şi eşti tulburat, şi eşti unit cu omul în mintea ta pentru sau împotriva lui, sau chiar împotriva ta, dar când e Domnul în mintea ta, El lucrează în ea ca El, nu ca tine, nu ca omul, nu ca diavolul, tată. O, când vezi că nu e Domnul în mintea ta şi că eşti tu şi că grăieşti tu cu tine, nu sta, nu zăbovi aşa, nu sta despărţit de Domnul, că e primejdie pentru Domnul în tine şi e strâmtorare pentru El şi e lovită de tine împărăţia Lui înăuntrul tău. O, nu te ridica asupra lui Dumnezeu înăuntrul tău, ci lasă-te doar Lui casă şi împărăţie, căci împărăţia Lui nu-şi are tărâmul ei decât înăuntrul omului, şi este cucerită de om acolo unde ea nu-şi arată stăpânirea şi rodul ei cel ceresc în om.

O, nu este pildă, ci este numai şi numai adevărul adevărat în cuvântul Evangheliei pomenită azi prin lucrare de biserică. E durerea Mea cea de la omul care vine să fie fiul Meu şi se smulge apoi şi se duce de unde a venit, şi se face vinovat de desfrânare, de nemulţumire şi de poftă, de neascultare şi de ascundere pentru neascultare, iar pilda neascultării lui Adam şi a ascunderii lui de la faţa lui Dumnezeu, uită omul de ea de multe ori pe zi, de multe, multe ori, şi tot de atâtea ori se ascunde el de Dumnezeu şi de om, căci i-a intrat în fire lucrarea întunericului, iar când dă să vină înapoi în vreme de foamete şi de neputinţă, nu mai are putere nici argat să mai fie, căci greu se mai vindecă duhul omului, fiindcă umilinţa este doctoria, iar omul nu este deprins cu acest dar sfânt peste inima lui, peste mersul lui în viaţă.

Am grăit cu adâncă durere cuvântul Meu din ziua aceasta. Numai Eu ştiu ce mare Mi-e durerea şi ce multă. N-ar trebui să-i fie omului locul şi timpul nicăieri pe pământ, decât sub crucea durerii Mele cea de la el, dar el Mi-o dă Mie s-o duc, şi singur s-o duc, şi e nedrept cu Mine când el face aşa, iar pe Mine Mă doare pentru el, când văd câte lacrimi îşi agoniseşte pentru când va veni plata a toate câte a făcut el cu viaţa sa, cu mintea sa, cu statul sau cu nestatul lui cu Mine, cu odihna sau cu neodihna Mea în el, căci când omul stă el în el şi grăieşte el în el şi cu el, Eu sunt dat în lături, Eu sufăr prigoană, şi se cunoaşte omul dacă stă el sau dacă stau Eu în el.

O, să nu te temi, să nu te temi de numele de argat, poporul Meu, căci în pilda Evangheliei de azi fiul cel rămas acasă lângă tatăl său nu stătea, nu se odihnea, ci argăţea, nu stătea între perne, ci se jertfea cu totul pentru ascultarea de cuvântul tatălui său, aşa cum Eu fac între Mine şi Tatăl Meu, iar argaţii tatălui său învăţau de la el cum să asculte şi cum să lucreze lucrarea ascultării de stăpânul lor, căci aveau pildă de ascultare şi de credincioşie în faţa lor pe acest fiu, chiar dacă l-a durut pe el când i s-a părut că tatăl său n-a avut iubire pentru el ca aceea pe care i-a arătat-o fiului cel întors din risipire de viaţă, după ce şi-a risipit-o pe ea între fiii oamenilor, unde, lovind foametea, a fost nevoit să se întoarcă şi să cadă în genunchi pentru iertarea sa, pentru lipsa lui dinaintea tatălui său.

Vai omului care s-a deprins unul de la altul cu păcatul nemulţumirii şi apoi al ascunderii de Dumnezeu şi de cei veghetori pentru paşii lui lângă Dumnezeu! Durerea Mea că nu pot să-l vindec pe cel ce face aceasta, e mare şi e grea şi e nevindecată durerea Mea.

O, vindecaţi-Mă de durerea Mea cea de la voi, vindecaţi-Mă, voi, cei care Mi-aţi făcut-o! Sunt plin de durere. Să n-o am de la voi, tată! Veniţi spre umilinţă şi spre braţul Meu, care să vă ridice de jos, că e foamete de Dumnezeu pe tot pământul şi moare omul, moare fără de Mine, moare! O, veniţi la Mine, veniţi să ne vindecăm unul pe altul, fiilor! Amin, amin, amin.

20-02-2011