Îmi întăresc porţile ca să-Mi deschid şi ca să intru în carte cu Botezătorul Meu Ioan, că are el dorire cerească şi voieşte să grăiască ţie despre duhul umilinţei, despre duhul răbdării sfinţilor, poporul Meu, căci omul se simte nedreptăţit, nemulţumit, şi se simte mare şi are pretenţii şi uită, bietul de el, că nu e mai mare ca sfinţii pe care-i am lângă Mine în cer pentru viaţa lor cea Mie trăită pe pământ. O, nu poate fi omul mai mare şi mai de preţ ca Ioan, Botezătorul Meu, sfântul pustnic pe care cerul l-a crescut de la pruncie şi până la arătarea lui la Iordan, şi nu l-a crescut cineva de pe pământ, şi nu l-a îngrijit nimeni, decât cerul şi locuitorii lui.
E sărbătoarea sfântului, botezătorului Ioan, aşezată lângă ziua praznicului de Bobotează, poporul Meu. Stăm la masă cu el, la masă de cuvânt, fiule, căci la masa ta cu Mine vin oaspeţi cereşti îngerii şi sfinţii şi îşi răcoresc ei duhul cel aşteptător, prin cuvântul lor lângă cuvântul Meu când Eu cobor cu ei lângă tine ca să-Mi scriu în carte cuvântul. Am stat lângă tine cu praznic de Bobotează şi cerul s-a bucurat de Mine şi de tine şi a trăit duh de mângâiere, tată. Eu i-am mângâiat pe cei veniţi pe cale cu îngeri din cele patru vânturi la praznic de Bobotează, şi sunt fericit în durerea Mea când văd cum vin mângâietori spre Mine şi spre tine, ca să luăm unii de la alţii mângâiere, tată, şi mai ales cei din mijlocul tău zdrobiţi sub sarcina Mea cea de azi. Să facem, dar, lucrarea cea din ziua aceasta de cuvânt sfânt şi să rămână ea întocmită în carte. Amin.
O, sărbătoare pentru tine au aşezat sfinţii şi părinţii bisericii lângă praznicul de Bobotează, o, botezătorule al Meu. Hai, dar, să punem masă de cuvânt, că dorirea ta acum este să dai poporului Meu şi la tot omul care ia de la această masă, să dai îndemnul spre umilinţă şi spre învăţătură mare pentru duh de umilinţă a omului înaintea Mea. Binecuvântată să-ţi fie jertfa ta de iubire învăţătorească peste fiii cuvântului Meu de azi şi peste cei ce primesc de la ei sau îşi iau din prăvălie hrană de suflet şi de duh de pe masa Mea de cuvânt cu poporul Meu de azi şi cu sfinţii din cer, masa învăţăturii, masa mângâierii. Amin.
— O, blândule Mieluţ şi bunule Învăţător peste fii, nu este om care să merite mângâiere, căci păcatele lui sunt multe şi mari peste durerea Ta cea de la pierderea omului din rai prin neascultarea lui de Tine, dar merită durerea mângâiere, o, Doamne. Singura mângâiere nemincinoasă este cea care vine din cer, fie peste bucuria omului, fie peste durerea lui. Cea pentru bucurie este cea care împărtăşeşte bucuria cu bucurie, iar mângâierea cea pentru durere este cea care împarte nădejde şi puteri sfinte din cer peste om.
O, mă frâng de durere în cer şi pe pământ când mă uit la om cum îşi doreşte şi-şi caută mângâiere, simţindu-se el nedreptăţit. E căzută prea jos înţelepciunea omului, Doamne. O, cum de nu înţelege el cât de multe dureri îi trebuie lui ca să nu-şi piardă înţelepciunea, ci, din contra, să şi-o îmbogăţească prin dureri, căci de la bucurii nu învaţă omul decât depărtarea de Dumnezeu şi neveghea cea pentru viaţă, bietul de el? Aceasta voiesc să grăiesc eu poporului Tău în ziua mea de sobor între sfinţi şi să dea el apoi la mulţi ceea ce eu cobor azi în chip de dar sfânt la cei ce iubesc cerul pe pământ.
Pe pământ sunt oameni şi oameni, dar mare păcat face omul când se simte nedreptăţit şi nemulţumit, Doamne. O, mare este peste om acest păcat neiertător de Dumnezeu în om, căci unde bate săgeata acestui păcat dacă nu asupra lui Dumnezeu, pe Care omul Îl tot ştie dator lui ca să-l ajute în toate şi ca să-i dea lui prin multe cărări de la Domnul spre el?
Ai pus înţelepciune mare, mare, Doamne, mare în fiii cei din porţi, iar ei nu dau să simtă şi să vadă ca omul, ci numai ca Tine gândesc ei, şi tot aşa şi dau să împlinească faţă de înţelepciunea cea atât de vinovată a omului, căci omul vede şi simte omeneşte, numai omeneşte, spre pedeapsa sa şi a drepţilor Tăi, Doamne. E zi de învăţătură înaintemergătoare pentru înţelepciunea cea din cer, ca să lucreze ea peste fiii neascultării, o, Bunule şi milosule Doamne, dar mila Ta lucrează pentru mântuirea omului, iar a lui milă lucrează rău de tot şi împotriva mântuirii lui şi a semenilor lui. L-aş întreba pe om, cine m-a mângâiat pe mine de la vremea prunciei şi până la vremea arătării mele la Iordan, când abia trecusem de treizeci de ani ai vieţii mele cea după trup? O, cine m-a alăptat pe mine, cine m-a îmbăiat, cine m-a hrănit, cine mi-a făcut hăinuţe ca să iau pe mine? L-aş întreba pe om cine mi-a dat mie mângâiere, orfan cum eram de tot ajutorul şi mângâierea şi paza? A fost Dumnezeu nemilos cu mine de mi-a făcut parte de aşa viaţă pe pământ?
O, Doamne, văd la oameni milă unul pentru altul. Merită ei atât de mult ceea ce eu n-am avut parte să am pe pământ? Se vaită oamenii de lipsuri, de nefericire, de singurătate, de neajutorare, în timp ce ei au mâini şi picioare şi multe, multe la îndemână pe pământ. O, dacă Tu i-ai dat lui Adam pentru ajutor femeia, l-a ajutat ea la ceva bun decât la mângâierea cea plină de păcat?
Eu, botezătorul Ioan, prooroc mare ridicat pe pământ după planul Domnului, grăiesc acum, după două mii de ani de la arătarea la Iordan a Domnului şi a mea, grăiesc omului nemulţumit de soarta lui şi îl întreb: înaintea cui aduci tu nemulţumirea ta, omule nemulţumit? Cine-ţi este dator de eşti nemulţumit? O, cine eşti tu, nemulţumitule om? Iată ce-ţi spun: eu am fost mare înaintea Domnului şi numai înaintea Lui şi pentru El am fost şi am lucrat, şi eu n-am gustat din păcatul nemulţumirii de viaţă.
Am auzit în ziua ce a trecut a Bobotezei, am auzit cuvânt mare ieşit prin porţi cum că omul nu ar fi să-şi cârmuiască singur viaţa. O, e om fără Dumnezeu unul ca acela şi e mai căzut decât orice om de rând care se bagă sub un stăpân ca să-i dea de lucru, ca să-l stăpânească pentru supunere şi să aibă grijă de costul cel pământesc al îngrijirii vieţii lui. Nici închinătorii la idoli nu pot sta fără cineva peste viaţa lor, şi se scoală ei şi-şi fac un idol şi îl pun peste ei stăpân. Iată, cel ce-şi cârmuieşte singur viaţa este nebun şi nu are stăpân din pricina nebuniei lui. Cine vrea fără Dumnezeu pe pământ, aşa lucrează unul ca acela.
O, înţelepţeşte-te bine şi tot mai bine, popor creştin. Ia de la fiii cuvântului ceresc înţelepciune pentru viaţă, căci dacă viaţa nu are înţelepciune în om pentru ea, îşi pierde omul viaţa. Cel ce calcă peste cuvântul lui Dumnezeu ca să nu-l împlinească pe el, îşi calcă omul peste viaţa sa şi o striveşte din mers pic cu pic. O, feriţi-vă de cei ce-şi ucid viaţa şi pe Domnul din viaţa lor prin nesupunere şi prin neascultare de un stăpân, ca nu cumva să vă vatăme aceştia şi pe voi. Iată înţelepciune de viaţă de la Ioan botezătorul şi proorocul Domnului, care vă trezeşte acum înţelepciunea ca să v-o umple pe ea cu cea de sus!
O, Doamne, Stăpânule al meu, spune-le Tu la oameni pe cele de sus pentru ei pe pământ. Spune-le de mine şi de Tine, căci Tu ai spus că cine-şi iubeşte viaţa, acela şi-o va pierde, iar cel ce şi-o dispreţuieşte, acela o va câştiga pe ea de la Tine, Doamne. O, spune-le Tu oamenilor că ai fost Dumnezeu pe pământ cu ei în vremea trupului Tău văzut, şi n-ai avut ce au ei, şi ai fost sărman şi prigonit şi vrăjmăşit între oameni. Întreabă-i pe ei, sunt ei mai mult ca Tine, mai mari şi mai meritoşi ca Tine de tot doresc ei lor atâta bine pe pământ? Dar în cer ce-şi strâng ei ca să aibă şi ca să găsească după ce-şi vor sfârşi mersul pe pământ? O, cu binele pe care şi-l vor ei pe pământ nu-şi strâng nimic, nimic în cer, dar oamenii nu gândesc la viaţa lor cea din cer, la cea de după viaţa lor de pe pământ, şi de aceea nu au ei fericirea împlinită şi împăcată. O, Tu ai cuvinte mari şi despre Tine şi despre mine. Spune-le Tu oamenilor despre noi, Stăpâne al meu, şi al celor ce-L vor pe Stăpânul Dumnezeu peste viaţa lor, aşa cum eu am voit, şi am avut! Îţi dau rugămintea să grăieşti oamenilor în ziua mea de serbare despre mine, despre viaţa mea pe pământ, o, Doamne. Amin.
— Da, Botezătorule al Meu, dar nu voiesc să fie spre judecata lor viaţa ta pe pământ faţă în faţă cu viaţa lor, ci voiesc să fie învăţătură cerească pentru ei grăirea Mea despre viaţa Mea şi a ta, despre ascultarea şi supunerea ta şi a Mea, despre puterea Mea şi a ta înaintea Tatălui şi înaintea oamenilor. Amin.
O, poporul Meu, să nu cauţi, tată, mângâiere, ci să cauţi înţelepciunea vieţii pentru viaţa ta, căci viaţa este lumina oamenilor când ea trăieşte adevărat în om între oamenii care nu înţeleg ce au de făcut cu viaţa lor pe pământ. O, fiule, l-a aşezat Domnul pe pământ odată cu Mine pe Ioan Botezătorul. Mai puţin de două sute de zile au fost între el şi Mine pentru naşterea noastră pe pământ. Prigoana lui Irod i-a despărţit pe ei, şi spun aici despre Zaharia şi Elisabeta, părinţii după trup ai lui Ioan, şi despre el, fiul cel ieşit de la ei. Am fost din pruncie prigoniţi de regele Irod, care a trimis slugi crude să ucidă pruncii, ca să ne ucidă pe noi între ei. Tatăl însă nu ne aşezase pe pământ pentru Irod, ci pentru El ne adusese, şi ne-a pus atunci sub pază. Eu am fost dus de părinţi în Egipt, iar el a plecat în munţi cu Elisabeta, mama sa, şi acolo a rămas până la arătarea la Iordan. Când ucigaşii trimişi de Irod fugind după ei i-au prins în munţi, rugăciunea mamei lui a desfăcut în două un munte şi i-a primit pe ei muntele şi i-a ocrotit de moartea cea de la Irod, şi apoi, după câteva zile, a fost luată între sfinţi Elisabeta, iar copilul Ioan a rămas în munţi prunc mic, crescând el apoi până la vârsta de bărbat desăvârşit, când a coborât şi s-a arătat la Iordan. O, cine l-a îngrijit pe el? Cine l-a învăţat să vorbească limba neamului său? Nimeni nu l-a mângâiat, nimeni nu l-a îmbăiat, nimeni nu i-a dat să mănânce, nimeni nu i-a făcut hăinuţe sau săndăluţe, nimeni nu l-a vindecat de răni şi de sărăcie pe acest copil orfan pe pământ. După ce el s-a arătat oamenilor, nu l-a auzit nimeni plângându-şi viaţa sau nemulţumindu-se sub sarcina vieţii, dar a fost drept cu Domnul, pe Care Irod Îl necinstea prea mult din pricina multei lui odihne pe tron de rege, de unde îndemna poporul la viaţă cu slăbiciuni pentru viaţa lui cea fără de stăpân peste ea. S-a dus Ioan în calea lui Irod şi i-a spus să nu lucreze regele acesta ceea ce nu-i este îngăduit lui din partea lui Dumnezeu, dar n-a luat aminte Irod, cel ameţit de păcat şi de vin, şi l-a băgat el atunci pe Ioan la întuneric, la temniţă, luându-l dinaintea oamenilor, după ce pe mulţi i-a botezat el şi i-a dat lui Dumnezeu pentru botezul cel cu Duhul Sfânt apoi.
A fost Ioan om care să nu merite nimic din ceea ce au oamenii în viaţă şi îşi iau de la viaţă pe pământ? El a fost pustnic cu viaţa şi locuia în pustie cu îngerii lui Dumnezeu în inima muntelui care s-a desfăcut ca să-l primească şi să-l ocrotească de prigoana lui Irod. N-a avut parte nici de mamă, nici de tată ca să-l îngrijească şi să-l crească şi să-l mângâie pe el, căci şi mama, şi tatăl lui au fost jertfiţi atunci lui Dumnezeu, ea între munţi, puţine zile după ce a ajuns în pustie cu fiul său mic, iar Zaharia, tatăl lui, răpus între templu şi altar de către ucigaşii regelui Irod. Pustiul i-a fost lui Ioan mamă şi tată şi tot ce a trebuit să aibă ca să crească el pentru Dumnezeu pe pământ, până ce s-a arătat la Iordan plin de har, plin de Dumnezeu, plin de cuvânt şi de duhul proorociei şi al înţelepciunii cea pentru oameni şi a cunoaşterii oamenilor şi al faptelor lor. Iată tablou de sfinţenie a vieţii pe pământ în om: Ioan Botezătorul.
O, uită-te la Ioan, poporul Meu cel crescut acum cu cuvântul Meu ca şi Ioan în pustie, tată! Cuvântul Meu de peste el l-a crescut pe el în pustiu, în raiul lui pustiu de oameni. Cuvântul Meu de peste el l-a învăţat să vorbească şi să se înţelepţească. Eu l-am învăţat pe el să vorbească. Cuvântul Meu a fost mereu, mereu deasupra lui şi l-a ţinut de mânuţă ca un tată, aşa cum ar fi fost să fac şi cu Adam în rai, dar Adam nu s-a născut, iar Ioan s-a născut şi a fost prunc şi a ascultat şi apoi a crescut cât Adam după numărul de ani, după mărimea omului de treizeci de ani împliniţi, căci Adam a fost făcut de mâna Mea cât omul cel ce are vârsta de treizeci de ani, atât cât a avut Ioan anii lui pe pământ şi atât am avut şi Eu, Domnul, când am început să Mă vestesc Eu Însumi Mesia venit de la Tatăl, din Fecioară născut între oameni, aşa cum a fost proorocia, şi apoi după patruzeci şi două de luni de vestire a împărăţiei cerurilor pe pământ M-am lăsat spre jertfă sub mâna omului vrăjmaş de Dumnezeu şi plin de sine înaintea oamenilor, ca să poată el împlini Scriptura răstignirii, şi a învierii Mele dintre cei morţi.
Iată cum este răbdarea sfinţilor, dar omul nu dă să vadă şi să înveţe aşa. Eu şi cu Ioan Botezătorul am arătat înaintea Tatălui ascultare şi supunere, iar oamenilor le-am arătat răbdarea sfinţilor. Eu şi cu Ioan suntem modelul după care ar fi să-şi trăiască omul viaţa pe pământ. Amin.
Fericiţi sunt cei prigoniţi pentru Dumnezeu! Aceia sunt cei fericiţi. Prigoana ne-a fost fericire pe pământ şi ne-a învăţat ea duhul răbdării, care este duhul sfinţilor. O, nu încape Domnul pe pământ cu omul. E prigonit Domnul de pe pământ. El, Stăpânul cerului şi al pământului este prigonit de urmaşii omului cel zidit de Dumnezeu acum şapte mii de ani, nemulţumiţi pe pământ ca şi Adam, cel întâi zidit. Ce va fi cu oamenii care L-au prigonit şi Îl prigonesc pe Domnul pe pământ? Se va lua de la ei stăpânirea furată, ba li se va cere şi răspuns, şi va da Domnul împărăţia Sa apoi la toţi cei ce au iubit-o cu ei şi în ei pe pământ. Amin.
Intru pe porţi în carte cuvânt când încep să cuvintez, şi tot prin porţi ies din carte şi Îmi pun numele Meu pe tot cuvântul Meu cel rostit şi aşezat în cartea sa.
Sunt Domnul Iisus Hristos, născut pe pământ acum două mii de ani din mamă Fecioară, şi botezat în apa Iordanului de mâna robului Meu Ioan Botezătorul, când Eu şi cu el ne-am arătat oamenilor în vremea aceea, plini de har şi de adevăr. Amin, amin, amin.
20-01-2011
