Mă fac cu dor cuvânt între cer şi pământ, că a tăcut o vreme cuvântul Meu, şi plânge văzduhul după glasul Meu, şi s-a învăţat toată facerea să se hrănească din cuvântul Meu cel din zilele acestea, şi toate Mă au de stăpân al lor şi Îmi slujesc cu credincioşie, dar mai mult decât toate acestea ar fi să Mă aibă omul de Stăpân. El însă nu s-a deprins să-i fie Dumnezeu stăpân şi de aceea nu-L primeşte şi nu-L aşteaptă prin cei trimişi de Dumnezeu la el.

Sunt Domnul Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui Savaot, iar Duhul Sfânt este Duhul Tatălui şi Duhul Meu, şi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt botez în cuvântul Meu cerul şi pământul şi toată facerea şi stau de vorbă cu omul, căci omul nu s-a deprins încă să-i fie Dumnezeu stăpân pe pământ, căci vrea el să fie stăpân, şi s-a învăţat să-l slujească Dumnezeu pe el, iar el pe Dumnezeu nu.

Sunt Domnul şi-Mi întăresc porţile ca să intru cuvânt în cartea Mea de azi, căci dacă Mă fac cuvânt, el se întocmeşte carte, şi se miră omul îngâmfat de cartea Mea cea de azi şi e atât de îngâmfat, săracul, de zice că nu sunt Eu cartea aceasta şi că Eu până la înălţarea Mea la Tatăl am lăsat carte. Dar de la începutul făpturii şi până la cuvântul pe care l-am rostit în ziua înălţării, cum de-am putut Eu grăi şi lăsa carte prin servii Mei ca să fie ea pe pământ apoi?

O, Mă stăpâneşte cu obrăznicie omul şi pune oprire cuvântului Meu de azi şi se face stăpân peste Dumnezeu şi peste pământ şi peste cuvântul facerii a toate, căci Eu sunt mereu, mereu Dumnezeu Făcătorul a toate câte sunt şi vor fi, şi pe toate le lucrez cu cuvântul. O, nu Mă împiedic Eu în om şi în îngâmfarea lui cea până la scaunul lui Dumnezeu, dar Mă doare de la el şi de la încăpăţânarea lui, căci Eu îi trimit cuvânt de împlinit, dar el se ascunde pe pământ ca să nu ia parte la cuvântul Meu şi să-l lucreze, şi dacă el nu vrea să asculte, se supără pe el facerea Mea, stihiile, care Mă ascultă şi suspină de durerea Mea cea de la om şi se ridică împotriva omului slugile Mele.

O, neam român, te-am învăţat, tată, aparte şi ţi-am spus să Mă asculţi, ca să-ţi fie ţie bine pe pământ. Vezi ce păţeşti dacă nu Mă asculţi, dacă nu-L crezi pe Dumnezeu, Care vine la tine cuvânt prin servii Săi? Vezi, tată, ce durere îţi atragi dacă nu-L laşi pe Stăpânul Dumnezeu să te cerceteze şi să-ţi spună ce să faci, după ce El vede mersul tău şi neascultarea ta? O, ţi-a înecat apa munca şi strânsura ta şi eşti mâhnit, fiu român, pentru pierderile pe care le suferi. De şapte mii de ani învăţ omul prin servii Mei cum să trăiască pe pământ ca să-i fie lui bine, şi nu ascultă omul de Dumnezeu, nu s-a deprins omul să-i fie Dumnezeu Stăpân, dar tot Domnul e Stăpânul, şi vezi că aşa este şi că tu n-ai putere când El grăieşte cu tine prin glasul şi prin lucrarea stihiilor dacă tu nu te deprinzi să asculţi prin cuvântul Lui de peste tine.

Ţi-am trimis carte scrisă şi M-am folosit de servii Mei, care aud din gura Mea cuvântul peste om, şi te-am învăţat, neam român, cum să faci tu voia Mea înaintea Mea pentru soarta ta cu Mine pe pământ, dar îngâmfarea ta de a nu te apleca învăţăturii lui Dumnezeu, te costă, tată, şi îţi aduce durere. Am pus pe poporul cuvântului Meu din mijlocul tău să ridice mânuţele sus la Mine şi să-Mi ceară să pun ploaia în cămările ei, căci te-am lovit cu vărsare de ape, ţara Mea cea de azi, dar Eu ţi-am spus că intri la suferinţă dacă nu Mă asculţi. Grăiesc ţie în zi de sărbătoare a botezătorului Meu Ioan, dar tu nu mai ştii la locul lor serbările sfinţilor, că a venit omul păgân, şi tu l-ai ascultat şi ai strămutat de la locul lor din calendar serbările sfinţilor Mei, şi sunt supăraţi sfinţii, tată, căci tu te duci la lucrul tău în sărbătorile sfinţilor Mei. O, nici o ţară, nici un neam ortodox n-a fost atât de lovit cât tine de vrăjmaşul sărbătorilor sfinţilor Mei. Tu ai fost rănită de tot, şi nu mai ai slujitori adevăraţi ai bisericii peste tine, căci sunt toţi vopsiţi cu roşu şi-Mi sunt vrăjmaşi şi nu-ţi pot fi ţie binefăcători vrăjmaşii Mei şi ai sfinţilor Mei. Am lăsat din bătrâni, din vremi străvechi zile pioase de rugăciune şi de închinare Domnului, şi tu nu vrei să calci pe urmele străbunilor tăi cei sfinţi şi plini de frică de Dumnezeu pe pământ. O, ei nu lucrau timp de nouă săptămâni după învierea Mea zilele de marţi şi de joi în grădini şi nu-şi spălau hăinuţele şi aşternuturile şi nu şi le coseau şi nu băteau cuie şi nu loveau cu mâna sau cu unealta în zilele acestea, şi era binecuvântare pe pământ dragostea lor de Dumnezeu şi erau ocrotiţi de trăsnete şi de fulgere şi de vărsarea apelor şi de grindină, ei şi semănăturile lor şi toată munca lor. Iată, nu crede omul pe cele ţinute de sfinţi şi de părinţi zile de mijlocire la Domnul pentru ajutor şi ocrotire din cer peste cele ale lui, şi dacă nu crede, ajunge să vadă că nu câştigă nimic dacă nu crede, ci, din contra, pierde tot ce agoniseşte, şi se pierde şi pe sine cel ce nu ascultă, şi iată, grăiesc cu tine, neam român, în zi de sărbătoare de sfinţi, când tu, tată, lucrezi lucrul tău, după predania omului păgân, în loc să ţii sărbătoarea sfântului Meu. Ţi-am dat ajutor şi ţi-am trimis veste să primeşti sfatul Meu şi să aşezi la loc înapoi sărbătorile sfinţilor Mei şi să nu tălmăceşti tu omeneşte cum socoteşte omul timpul şi zilele, şi să te uiţi cât de mult aduci tu bătaie peste pământ cu îngâmfarea ta, cu rătăcirea ta de la datinile sfinte, pe care dai să le lepezi rând pe rând, dar aceasta îţi atrage suferinţă, tată. O, rău îţi este ţie să nu crezi de la Dumnezeu şi să te iei după omul păgân, care-ţi schimbă paşii şi credinţa şi datinile sfinte! Iată suferi, şi Mi-e milă de tine şi Mă doare că nu Mă asculţi, şi te doare şi pe tine neascultarea ta, şi-ţi grăiesc ca un tată şi te îmbiu să crezi şi să Mă primeşti, că nu voiesc să piară moştenirea ta.

Mă îndrept cu cuvântul spre porţile tale, neam român, şi spre cei ce-şi zic păstori ai tăi, şi grăiesc lor despre durerea ta cea de la neveghea ta pentru Dumnezeu, şi le spun lor aşa:

Dacă voi, cei ce staţi la porţi, nu veţi lua cuvântul lui Dumnezeu de peste voi ca să-l împliniţi peste acest neam şi peste voi, şi dacă voi, cei ce staţi în nume de păstori peste sufletul neamului român, nu vă veţi smeri înaintea cuvântului Meu cel de ieri şi cel de azi ca să-l faceţi împlinit peste voi şi peste acest neam, Eu, Domnul, nu pot să-Mi trag în teacă sabia mâniei Mele pentru cei ce nu ascultă de Dumnezeu pe pământ. O, învăţaţi de la Mine să ocrotiţi pământul şi omul de pe el dacă staţi în frunte, dar nu să atrageţi bătaie peste pământ pentru nelegiuirile de pe el prin neascultarea omului! Sculaţi-vă şi spuneţi nu desfrânării de peste fiii neamului român şi n-o legiferaţi voi, căci staţi pe trupuri de sfinţi mulţi cu picioarele voastre şi aceştia strigă din pământ la Mine pentru acest neam, pentru urmaşii lor! Sculaţi-vă şi spuneţi nu lucrării antichriste, care se zbate din ascuns să robească şi să rătăcească sufletul neamului român! Citiţi în Scripturi ce vrea să facă antichrist şi oamenii lui de pe pământ, şi nu vă mai îndatoraţi străinilor cei fără Dumnezeu peste viaţa lor, că vă vindeţi sufletele, care sunt mai de preţ decât trupurile voastre, căci am spus acum două mii de ani: «Nu se vând, oare, două vrăbii pe un ban? Voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii». O, voi sunteţi mai de preţ decât multe suflete care se vând satanei pentru bani. Nu vă vindeţi sufletele! Iubiţi sărăcia şi puţinul din toate, aşa v-am învăţat pentru vreme grea. Lăsaţi luxul şi plăcerile trecătoare, care vă vatămă sufletul şi trupul şi duhul, iar Eu, Domnul, voi purta grijă de voi în chip sfânt! Învăţaţi norodul să nu mănânce mâncare de dulce în zilele de luni, miercuri şi vineri, căci sunt scrise zile de post pentru binele omului pe pământ şi ca jertfă pentru iertarea păcatelor, ca să nu rămâneţi cu păcatele scrise la Dumnezeu, şi daţi de la voi mâncarea de carne, că boli înfricoşătoare vin pe pământ prin carnea mâncată de om, fiinţe ucise pentru hrana omului, când Eu i-am spus la început: «Să nu ucizi, omule!».

Voi privi peste voi şi voi vedea dacă veţi alege viaţa sau moartea şi voi lucra apoi. Dacă veţi alege viaţa cuvântului Meu cu voi, veţi atrage vouă binecuvântările toate, iar dacă moartea cea de la neascultare veţi alege, Eu Mă voi lupta cu moartea şi o voi birui şi voi lupta Eu pentru sufletele voastre, căci sunt Păstor cu milă, Păstor neplătit, şi în dar Mă dau şi dau. Amin.

O, nu trebuie să-i dau Eu omului mură-n gură ca să poată să Mă creadă şi să Mă primească şi să Mă urmeze. O, nu aşa se face credinţa. Inima este cea care cunoaşte pe Dumnezeu în cer şi în ea apoi. Iubire mare am pentru om, şi voiesc să i-o dau toată şi voiesc să vrea şi el să i-o dau, căci sunt necăjit că n-am cui să i-o dau. Se sminteau întru Mine mulţi în vremea Mea pe pământ acum două mii de ani, şi din ei s-au sculat şi au pecetluit cu numele lor răstignirea Mea, căci erau nemulţumiţi de Mine şi de dreptatea Mea, care era împotriva nedreptăţilor lor, şi apoi ei mărturiseau împotriva Mea ca să-şi acopere păcatele lor.

O, neam român, necredinţa în Dumnezeu vine de la păcat, tată. O, adu-ţi aminte de străbunii tăi, căci ei erau săraci, fericiţi de săraci de cele ce ai tu azi pe pământ, căci nu aveau case mari şi multe pentru acoperământ lor ca să le ocupe inima din ei şi grijile cele pentru suflet. Ei Îl iubeau pe Dumnezeu şi iubeau sărăcia şi neagoniseala şi se temeau de Domnul şi de păcatul lăcomiei şi al mândriei, şi aveau căsuţa scundă şi smerită, iar când se spălau în covăţică, lăsau şervetul să cadă peste icoane, căci se sfiau de Dumnezeu şi de sfinţi ca să le vadă trupul dezbrăcat, dar azi stau dezbrăcaţi şi în biserici urmaşii lor şi iubesc desfrânarea până şi pe stradă şi n-au ruşine nici cei mici, nici cei mari şi îşi îngăduie unii altora lipsa de sfială şi de grijă împotriva desfrânării.

O, împacă-te cu Dumnezeu, neam român! Ia-L de Stăpân al tău, ca să nu-ţi fie ţie rău pe pământ! Întreabă-L pentru soarta ta şi ascultă-I povaţa, că are pe vatra ta albia cuvântului Său din vremea aceasta şi grăieşte cu tine ca un tată bun şi plin de grijă pentru viaţa ta!

Voi, cei de la porţi, nu întoarceţi spatele înspre cuvântul Meu de peste voi, iar voi, cei ce staţi în nume de păstori peste neamul român, nu fiţi necredincioşi cuvântului Meu, care vă îndeamnă să fiţi sfinţi şi credincioşi venirii Mele cuvânt pe pământ acum, la sfârşit de timp! O, aşa cum am grăit prin vasele purtătoare de Dumnezeu până în vremea întrupării Mele, de am lăsat pe pământ cuvântul Meu, care s-a făcut carte şi care s-a adeverit întru Mine tot, o, tot aşa grăiesc şi azi, căci am puterea toată în cer şi pe pământ dată de Tatăl Meu spre folosul oamenilor. Iubiţi pe pământ iubirea Mea în om şi între om şi om! Treziţi duhul rugăciunii cea pentru zilele acestea, căci zilele sunt grele, iar duhul lui antichrist dă să cuprindă în duhul lui şi acest neam, pe care Eu, Domnul, l-am ales Mie! Vă voi cere socoteală dacă nu veţi păstra viaţa acestui neam, viaţa cu Dumnezeu din zi în zi mai mult, spre nimicirea lucrării satanice de pe pământ, căci neamul român are alegere aparte între neamuri, iar cei ce nu cred aceasta, vor lua plată cu cei necredincioşi cuvântului Meu, care descoperă planurile Domnului, aşa cum în toată vremea s-a lucrat pe pământ. O, deschideţi cuvântului Meu şi cercetaţi istoria lui cea din zilele acestea, ca să nu vină dureri pentru necredinţă! Împliniţi voia Mea şi scoateţi din rădăcină buruienile toate, ca să fie numai iarbă curată pentru turma Mea! O, nu fiţi îngâmfaţi faţă în faţă cu Dumnezeu, căci voi sunteţi oameni, şi Dumnezeu e Dumnezeu! Primiţi slava Mea de peste voi, primiţi cuvântul Meu şi daţi-i viaţă peste voi şi între voi şi hrăniţi-vă cu învăţătura Mea cea sfântă, căci sfinţii vor judeca lumea, precum este scris, şi nu lumea pe ei, aşa cum azi se vede pe pământ această durere, care ajunge la scaunul Domnului spre judecata acestui păcat.

Am între voi pe martorul Meu prin care am binecuvântat trâmbiţarea cuvântului Meu peste pământ şi lucrarea poporului cuvântului Meu. O, nu-l mai oropsiţi, nu-l mai strâmtoraţi pe cel ce a mărturisit de la Mine, ci iubiţi fiinţa lui duioasă după Dumnezeu şi ridicaţi-l spre rugăciune din partea Mea pentru neamul român, căci el este plăcutul Meu! Iubiţi-vă ca fraţii aceluiaşi tată şi căutaţi să ştiţi ai cărui fii sunteţi şi nu vă răzbunaţi unii pe alţii, ci iubiţi-vă ca fiii lui Dumnezeu! Deprindeţi-vă să-L aveţi pe Domnul Stăpân peste voi, căci omul s-a deprins să nu Mă aibă de Stăpân al lui! O, despietriţi-vă inimile şi fiţi credincioşi, căci Eu, Domnul, am de la Tatăl lucru mult pe pământ, lucru cu slavă multă din mijlocul neamului român! Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, nu a omului voiesc să fie pe pământ, iar omul voiesc să-Mi fie Mie fiu. Amin.

Acum pecetluiesc cu numele Meu cartea Mea spre voi, căci putere am să grăiesc şi să Mă fac carte pe pământ. Pace vouă! Eu, Domnul Iisus Hristos, sfârşesc cuvântul Meu de azi spre voi în zi de sărbătoare a proorocului şi botezătorului Meu Ioan. Amin, amin zic vouă, Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul neamului român şi fac voia Tatălui Meu, Care Mă trimite să cuvintez pe pământ. Amin, amin, amin.

Şi apoi spre sfârşitul zilei voi grăi cu tine, popor al cuvântului Meu, că n-ai mai avut o vreme grăirea Mea cu tine. Te-am scos din lume, tată, ca să am Eu grijă de tine, căci în lume te-ar prinde diavolul cu momelile lui şi te-ar încânta cu banul, aşa cum păţeşte tot omul. Eu însă te-am ocrotit şi-ţi fac ocrotire, ca să nu pui tu mâna pe bani şi ca să fii curat prin ascultare şi ca să-ţi port Eu de grijă după orânduiala Mea cea binecuvântată de peste tine, iar tu să fii copilul Meu cel ocrotit, cel lucrător tainelor Mele cu tine pentru cei de pe pământ, care nu sunt deprinşi să-L aibă pe Dumnezeu de Stăpân al lor. O, Mi-e dor să-ţi grăiesc, tată, Mi-e dor, poporul Meu, şi dor Îmi e să te văd însufleţit şi cu tot cuvântul Meu pe buze între frate şi frate şi cu trăire de Duh Sfânt înaintea Mea, ca să stau Eu la masă cu tine şi să mănânce sfinţii cu tine, şi tu cu ei din masa cuvântului Meu, cu care cobor la tine ca să Mă îngrijesc din cer şi de pe pământ de viaţa ta. O, pace ţie! Am grăit în ziua aceasta neamului român şi celor de la porţi şi celor ce stau păstori ai acestui neam, şi fericiţi vor fi ei dacă Mă vor asculta, spre binecuvântare prin cuvântul Meu peste acest neam, pentru care Eu te-am aşezat înaintea Mea, fiule. Voi grăi ţie în ziua aceasta cuvântul Meu de dor şi de jale şi de veghe apoi şi de nădejde că Eu voi fi biruitor cu tine, şi tot aşa şi tu să-ţi ţii nădejdea şi să lucrezi pentru ea, ca să vină spre împlinire cele nădăjduite şi aşteptate să fie, căci sunt scrise în Scripturi să fie şi să se facă, iar tu să stai în lucru cu Mine, căci fără de cuvânt rostit de Dumnezeu, Eu nu pot să le fac pe cele ce vor fi.

Binecuvântată să fie ziua de serbare a proorocului şi botezătorului Meu Ioan şi să dea rod însutit cuvântul Meu cel de azi, rostit de Mine, Domnul, în mijlocul tău prin glasul Meu de peste tine, poporul Meu! Amin, amin, amin.

Gătesc acum masă de cuvânt între Mine şi tine, poporul Meu. Mă prefac cu prefacere sfântă trup şi cuvânt pe masa ta, după cum am pus Eu orânduiala Mea între Mine şi tine, şi nu se suie la mintea omului taina aceasta a Mea cuvânt în mijlocul tău, iar cei fără de minte din cer se încumetă chiar să ia în râs taina prefacerii Mele cuvânt între Mine şi tine, ascunsă în veacuri până şi de îngeri, ca să pot să vin Eu cu ea acuma pe pământ, şi este scrisă în Scripturi taina aceasta când cerul se deschide, iar Eu pe cal alb sunt numit Credincios şi Adevărat, judecând întru dreptate şi având nume scris, pe care nimeni nu-l ştie decât numai Eu, şi se cheamă numele Meu Cuvântul lui Dumnezeu, şi Mă urmează oştirile din cer pe cai albi şi în haine albe, şi din gura Mea iese cuvântul ca sabia ca să lovească neamurile şi ca să păstorească pe cei plăcuţi ai Mei, iar pe coapsa Mea şi pe haina Mea stă scris: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, şi satana vede şi se înspăimântă şi face valuri cu mare răutate, că vede cum vine pe pământ vremea judecăţii şi cuvântul Meu întru dreptate, şi nimeni nu ştie decât numai Eu taina cuvântului Meu când el se face pe masa Mea cu tine, poporul Meu.

O, nu trebuie să-i dau Eu nimănui mură-n gură ca să poată să Mă creadă şi să Mă primească şi să Mă urmeze când Eu stau cuvânt între Mine şi om. Eu vin pe pământ cuvânt pentru că aşa este scris să vin, iar cine se sminteşte şi se întreabă şi îşi răspunde cum vrea el despre taina aceasta, facă aşa cum vrea el cu el, căci tainele Mele nu sunt pentru oricine ca să le priceapă sau să le creadă. Ca şi azi, şi acum două mii de ani cei nemulţumiţi de Mine gândeau şi grăiau în fel şi chip şi Mă lepădau pentru că nu înţelegeau, şi numai cei ce aveau minte ca să priceapă cu ea, numai aceia înţelegeau ceea ce Dumnezeu lucra şi grăia. Taina coborârii cuvântului Meu e bine pecetluită în taină, şi se leapădă de ea cei ce nu înţeleg, iar cei nemulţumiţi lângă ea, tot aşa s-au lepădat ei de Mine şi de voi, şi nu altfel, şi iată, nemulţumitul nu rămâne cu nimic, decât cu inimă grea. Nu că sunt ei buni, şi voi răi, nu de aceea s-au lepădat ei de Mine şi de voi, ci pentru că au fost nemulţumiţi, căci se credeau buni şi meritoşi şi se credeau că le sunt dator. O, dator Îmi este omul Mie, şi nu Eu lui, dar cine să înţeleagă această dreptate?

Le-am spus tuturor celor ce au cunoscut cuvântul coborârii Mele: «Muşcaţi-vă limba ca să nu faceţi cu ea vorbire de rău peste lucrul Meu cel de azi şi peste cei care-Mi poartă venirea», dar dacă ei au uitat că le-am spus aşa, au călcat peste ce le-am spus din vreme să nu facă.

Am primit în staulul Meu cel pus deoparte, l-am primit pe cel ce a bătut ca să-i deschid şi să-l primesc şi să-l miluiesc cu iertare şi cu mântuire apoi, şi iată acum vorba care spune: „Pe cine nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti“. O, necredinţa vine de la păcat, nu de la sminteală cum dau să zică cei ce pleacă de sub acoperământul Meu. Aduc acum aminte de arhiereul de Târgovişte, care a căzut în luptă cu Mine şi cu poporul Meu, căci s-a luptat şapte ani împotriva venirii Mele de azi cuvânt pe pământ, şi apoi a căzut. El se acoperea cu necredinţa, dar păcatul invidiei era cel ce îi conducea lui paşii cei răzvrătiţi, şi aşa a hulit el lucrarea Mea, şi a plătit usturător pe pământ apoi.

O, rău e de omul care Mă află în acest cuvânt şi pleacă apoi de lângă Mine şi de lângă poporul Meu cel pus deoparte! Cine pleacă de lângă izvorul Meu, de lângă poporul Meu, acela îşi pierde harul, îşi pierde credinţa. Credinţa poporului Meu este locul de unde Eu ţâşnesc cu izvorul Meu de cuvânt, iar poporul Meu este plin de har, plin de credinţă, şi cine pleacă de lângă el, îşi pierde harul de ucenic. Când era aproape lângă ucenicii Mei încercarea credinţei lor, după ce Eu le-am spus că toţi se vor sminti întru Mine în noaptea aceea de încercare, Iuda a plecat dintre ucenici şi a pierdut harul de ucenic dacă a plecat. Încă de când a început să Mă urască din pricina invidiei pe ceilalţi ucenici, el şi-a pierdut harul de ucenic, iar din această pildă rea n-au învăţat toţi creştinii Mei ca să nu cadă ei în acest păcat, iar cine n-a învăţat, a plecat dintre fraţi, căci numai cei ce au făcut în ascuns îndoieli şi clătinări prin unire cu cei îndoielnici, cu cei clevetitori şi defăimători de fraţi, numai aceia s-au tras din bărcuţa salvării, şi au păţit aceştia ca ucenicul care şi-a pierdut botezul numai pentru că a ascultat vorbire împotriva lui Dumnezeu. O, aşa au păţit şi aceştia care au ascultat de duhul răzvrătirii şi al judecării de frate. Au luat de pe masa Mea şi au mâncat, şi apoi au plecat, că nu şi-au dat seama ce au luat, şi aşa păţeşte cel ce se iubeşte pe sine lângă Dumnezeu, şi îşi merită soarta unul ca acela, şi, iubindu-şi sufletul, şi-l pierde, precum este scris, căci cine caută greşalele fratelui său şi nu pe ale sale, vede apoi cu ce rămâne, căci scris este: «Dacă dragoste nu ai, nimic nu eşti». Când nu ai dragoste şi dovedeşti că nu ai, poţi să-ţi dai trupul spre ardere, şi inima la fel, şi poţi să faci orice ispravă care să te încânte că eşti cu Dumnezeu, dar nimic nu eşti când dovedeşti Domnului şi omului că nu ai dragoste, căci dragostea nu este ea oricum când omul o lucrează pe ea cu toată faţa ei cea în Scripturi zugrăvită.

O, poporul Meu, omul trebuie să iubească dojana şi s-o aştepte pe ea, ca să poată el să fie fiul lui Dumnezeu, căci vai celor fără de dojană peste ei, că aceia nu sunt fii şi nu au intrat la facerea de fiu! O, nu are dragoste cel ce nu iubeşte dojana, nu are. Poate să spună el cât vrea că are, dar nu are dragoste unul ca acela, nu s-a dat lui Dumnezeu, căci cine se dă lui Dumnezeu şi cine stă lângă El apoi, acela stă lângă facerea lui cea de la Dumnezeu, şi aceasta trebuie să înţeleagă cel ce voieşte să se facă fiu al lui Dumnezeu prin cuvântul Meu cel de azi peste un popor. Orice părinte îşi învaţă copilul şi îl deprinde să asculte, iar când nu învaţă şi nu ascultă, îl dojeneşte, îl supune sub ascultare şi se luptă aşa pentru binele copilului său.

O, îi trebuie dragoste celui ce vine să se facă fiu al lui Dumnezeu, stând el lângă lucrarea facerii cea de la Mine. Celor ce Mă află în acest cuvânt şi cred în Mine, Eu le dau putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, iar puterea aceasta înseamnă ascultare, sfinţenie pentru ascultare, dojană pentru greşeală şi toată lucrarea facerii omului în toată vremea lui cu Mine. Mai mare iubire ca aceasta nu este pe cale cu Domnul pentru cel ce vine să se nască din Dumnezeu, căci Eu am fost ascultător Tatălui întru toate, până la suferinţa cea deplină a unui fiu supus, care nu-şi deschide gura sa înaintea celor ce sunt trimise pentru el până la biruinţa cea mare, până la înviere, şi aşa am fost şi sunt Eu pildă de fiu al ascultării pentru cei ce vin spre Mine să se facă fii ai lui Dumnezeu. Amin.

O, poporul Meu, te învăţ să fii credincios lucrării facerii, tată, lucrare prin care trec fiii lui Dumnezeu, şi ea prin ei când vor să rămână fii, căci oala nu-i dă olarului peste mână când o lucrează şi nu-i spune cum s-o lucreze. Învăţătura Mea este tot un dor, şi este tot o jale dorul Meu, că Mă ustură dorul după fii împliniţi, pe care să-i văd că ştiu ce vor când dau să se alipească cu Mine prin cuvântul Meu cel plin de dor după om. Veghez mult pentru statul cel frumos cu Mine al celor ce vin să fie ai Mei, şi sunt adânc trist când trebuie să-l rabd pe creştin aşa cum poate şi cât poate el să fie, dar Eu veghez ca să găsesc prilej să Mă fac înţeles cu dorul Meu după om şi să fiu primit cu faţa Mea peste el, şi dau să-Mi fac loc cu dojana, cu lucrarea facerii, şi-Mi hrănesc nădejdea că Mă va înţelege cel ce vine să fie al Meu, dar când văd nemulţumire şi neiubire pentru dojană, o, rana Mea se face mai adâncă, mai durută, mai grea şi mai vie, şi sunt Păstorul Cel plin de rane pentru viaţa oilor, pentru viaţa Mea în ele, şi după care cu dor adânc suspin.

O, poporul Meu, Mi-e iubirea tot o rană după fiecare fiu care a venit să se aducă lui Dumnezeu. Dor şi jale, veghe şi nădejde, aşa e cuvântul Meu de peste tine. Ioan, Botezătorul Meu, îţi aduce aminte de lucrarea lui cea peste ucenici şi peste oameni, pe care în numele Meu o lucra, şi aşeza între cer şi pământ pocăinţa în oameni, şi grăieşte el peste tine acum cu dor şi cu jale, aşa cum şi Eu sunt şi grăiesc, şi îţi dă Ioan din Mine, poporul Meu. Amin.

— O, rana Ta era rana din mine, Mieluţule rănit, şi cu rană spuneam la mulţi: «Pocăiţi-vă, că a venit la voi împărăţia cerurilor!». O, eu pentru mila de Tine şi de oameni, cu dor şi cu jale strigam să se pocăiască cei ce mă auzeau strigând la ei. Îi dau poporului Tău din rana Ta din mine, ca să fie şi fiii lui răniţi ca mine pentru Tine, Păstorule rănit.

O, păstrează-te în duhul pocăinţei, popor al harului de sus în zilele acestea! O, nu e de joacă cu această comoară. Pocăinţa îl ţine pe om în duhul şi în lucrul Domnului, în lucrarea facerii omului. Eu eram plin de duhul pocăinţei şi aveam cuvânt de dojană peste cei ce nu căutau cu pocăinţa. Pe cei fără de pocăinţă i-am asemuit cu puii de viperă, care-şi omoară pe născătoarea lor şi nu le pare rău, şi aceasta este lucrarea celor ce nu se pocăiesc faţă în faţă cu cei ce-i strigă pe ei la pocăinţă. O, pocăinţa nu este cea care-l roade pe om înăuntrul său, aşa cum stau în ei cei nepocăiţi, ci este cea care-l înviază pe om. Când ea nu este mărturisită şi uşurată din sufletul omului, rămâne ea ca o rosură pe dinăuntrul inimii lui, şi nu se pot descurca cele încurcate, decât cu cuvintele pocăinţei, ca să scape omul de sarcina lui cea grea, care-l roade pe dinăuntru, şi apoi să fie umilit şi mulţumit, hrănindu-şi nădejdea cea plină de pocăinţă pentru mila Domnului peste el. O, e mare minune să mai vadă Domnul aşa suflete pe pământ! E nemulţumit până şi creştinul, şi păcatul nemulţumirii îl duce la păcat pe creştin, îl duce la lepădarea de Dumnezeu şi de fraţi, şi cum să mai vadă pocăinţa unul ca acesta? Adevărata pocăinţă este aceea care-I face Domnului bine, nu omului, căci omul merită pedeapsă, nu uşurare, dar Domnul merită casă şi faţă în om aşa cum este El.

O, trebuie veghe cu nădejde, popor al Domnului, că nu e de glumă cu duhul pocăinţei, care aduce cerul în om şi în purtarea lui şi în iubirea lui, care nu mai poate răni în jur pentru ea, ci poate ea numai cu răbdarea şi cu dorul cel plin de jale după cele de sus în el, după alinul durerii lui cea după Dumnezeu.

O, întrebaţi, fiilor, ce este, ce face pocăinţa şi ce rod arată ea. Nu uitaţi să învăţaţi bine aceasta şi să fiţi cei mai bogaţi în duhul şi în lucrarea pocăinţei, care vă aduce pe Domnul în prag. Şi eu, şi Domnul am stat în duhul umilinţei şi al pocăinţei. Ne-am aplecat unul altuia prin acestea. O, iată ce mărire! Simţeam adânc să facem aşa, aplecându-ne unul în faţa celuilalt. O, ce măreţie! Fără prefăcătorie ne era aplecarea şi iubirea cea pentru ea, ca unii care arătam fiecare că cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare. Domnul a fost Acela Care a arătat aşa şi a învăţat aşa pe om, şi din aceasta să poată omul să înţeleagă ce este omul şi ce este Dumnezeu întru măreţia Sa cea plină de aplecare.

O, iubiţi să fiţi fiii cerului pe pământ, o, fiilor! Învăţaţi taina pocăinţei şi lucrarea ei cea fără de sfârşit! Nu de la voi să învăţaţi, ci învăţaţi-o de la cei ce lucrează pocăinţă, de la cei ce vă învaţă pe viu, şi nu uitaţi să învăţaţi! Aceasta vă spun şi vă îndemn eu, botezătorul şi proorocul Ioan, învăţătorul pocăinţei, şi care am spus tuturor: «Pocăiţi-vă!». Amin.

— O, poporul Meu, Ioan, Botezătorul a avut lucrarea dojanei în lucrarea sa peste cei ce iubeau neorânduiala, iar pentru aceasta el a fost stârpit de ei. Eu tot aşa am lucrat peste neorânduială, şi se temeau de Mine cei ce nu aveau inima curată faţă de ei înşişi şi faţă de Dumnezeu şi îşi ascundeau ei neorânduiala şi necurăţenia inimii lor. O, ce fericit este cel ce aşteaptă dojana, cel ce o rabdă pe ea spre înţelepţirea lui, spre luminarea şi facerea lui cea de la Dumnezeu!

O, ajută-Mă să am nădejde în tine, poporul Meu! E mare acest cuvânt pe care ţi-l spun. Ajută-Mă pe Mine, nu pe tine, tată, că numai aşa Mă poţi ajuta! Ajută-Mă să fiu pe pământ cu tine, poporul Meu, şi mereu, mereu să fiu, că am de lucrat biruinţa cea mare, căci tu eşti îngerul Meu pe pământ, îngerul cu care Eu Mă arăt şi Mă voi arăta, şi toţi îngerii ne slujesc, şi oştiri cereşti vin după Mine călare pe cai albi şi în haine albe, căci Eu sunt cu tine cuvânt pe pământ, însoţit de taina cerului sfânt şi cuvintez şi-ţi spun: ajută-Mă, fiule, ajută-Mă, poporul Meu, căci Eu, Domnul, pentru slava Mea şi pentru biruinţa ei cea mare te-am zidit şi te-am iubit. Amin, amin, amin.