Îmi deschid intrarea şi intru în carte cuvânt de praznic al Meu pe pământ în duh de biserică, sărbătoare proorocită de prooroci să fie pe pământ de două mii de ani, duminica Floriilor, a şasea din cele ale postului cel mare pentru întâmpinarea praznicului învierii Mele dintre cei morţi. Nu se putea să nu fie această zi măreaţă în vremea trupului Meu în mijlocul lui Israel, căci proorocii au spus din timp pentru cei de atunci: «Nu te teme, fiica Sionului; Împăratul tău vine pe mânzul asinei», iar Eu am pregătit această zi de praznic, căci M-am dus în Betania cu o zi înainte şi l-am înviat dintre cei morţi pe Lazăr, după patru zile, şi toată Iudeea şi Ierusalimul au auzit de Mine şi de Lazăr cel înviat, iar fariseii şi cărturarii se temeau.
Sunt Domnul Iisus Hristos, venit cuvânt pe pământ. Pace ţie, poporul Meu cu care grăiesc! Vin şi la tine de la Tatăl aşa cum am venit în Ierusalim acum două mii de ani ca să fac în mijlocul lui lucrarea Tatălui Meu Savaot, Care M-a trimis. Vin şi la tine, şi-Mi împlinesc venirea Mea cea de azi, proorocită de prooroci ca să fie ea, iar fariseii şi cărturarii din vremea ta cu Mine se tem, tată, ca şi cei de atunci se tem să nu se ţină mulţimile după tine pentru Mine, Cel ce sunt cuvânt în mijlocul tău, şi stau ei de veghe mereu şi peste tot în fel şi chip, ca nu cumva să audă şi să creadă cineva cărarea Mea cu tine printre oameni şi să ia de la Mine prin tine şi să-şi piardă ei slava, cinstea şi închinăciunea din partea celor câştigaţi de ei pentru ei, nu pentru Mine, căci cei ce sunt de partea Mea sunt cei cu lepădare de sine, care nu primesc slavă de la oameni, şi nici nu dau oamenilor slavă.
O, peste tot pe urma Mea erau fariseii şi cărturarii cu teamă în ei ca nu cumva să Mă placă mulţimile şi să Mă urmeze, dar cu Mine se petrecea tot ceea ce era scris să se împlinească prin Mine pe pământ atunci, şi eram Împăratul făpturii, şi aşa este un împărat de la Dumnezeu peste pământ, şi nu este pământeşte acesta sau omeneşte peste oameni, şi este de la Dumnezeu aşezat, iar Dumnezeu este Cel tainic prin lucrările Sale, şi nu este ca omul, şi odată cu ale oamenilor le lucrează pe ale Lui şi le are lucrându-le, şi tot ceea ce are Dumnezeu făcut, este veşnic, ca şi Mine veşnic, căci Eu sunt Împăratul Sionului, aşa cum proorocii M-au vestit să fiu, şi sunt ceea ce ei Mă numesc că sunt şi Mă numesc să fiu, şi toate, toate se petrec aşa cum este scris să fie ele lucrate, şi tainic Eu le lucrez, căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu ca omul le lucrez pe ale Mele cu oamenii şi pentru oameni, ci ca în cer pe pământ, iar oamenii Mă părăsesc după ce Mă urmează pentru tainele Mele între oameni, căci ei vor să vadă împlinirile Mele ca pe pământ, ca ale lor, cu slavă ca a lor, dar nu, căci slava Mea este mare fiindcă este tainică, şi tot ce este tainic este mare, şi tot ce este mare este tainic, poporul Meu, căci omul nu le poate merita şi nu le poate purta. O, numai celui ce nu-I este drag de Dumnezeu, numai acela nu poate să creadă în tainele Mele între oameni, şi chiar dacă acela crede până la o vreme, el se ofileşte şi se usucă apoi, căci nu rămâne în viţă cel ce aduce roadă din sine pentru el însuşi. O, tată, greu de tot, greu Îl mai crede şi Îl înţelege omul pe Dumnezeu! Eu numai pentru mântuirea omului le-am lucrat pe toate cele întru Mine împlinite, căci trebuia să Mă adeveresc mai întâi că sunt Cel vestit prin prooroci, Fiul lui Dumnezeu, dar pentru că slava şi împlinirile Mele nu sunt ca ale oamenilor, omul Mă părăseşte dacă vede că Eu nu Mă aşez pe pământ aşa cum nădăjduieşte el ca un om. Când omul dă să Mă urmeze el trebuie să se gândească mai întâi la iertarea păcatelor lui ca să nu se mai întoarcă la ele, şi la mântuirea lui din moartea cea de la păcat, şi apoi la slava cea văzută a lui Dumnezeu cu el între oameni. El însă se învârte, săracul, în jurul lui când dă să vină după Mine sau să Mă servească pe Mine la tainicele Mele împliniri între oameni şi pentru oameni, şi de două mii de ani vine omul după Mine şi apoi Mă părăseşte pentru sine, căci cine nu porneşte după Mine aşa cum i-am spus Eu, cu lepădare de sine, unul ca acela părăseşte apoi calea Mea pentru el însuşi, căci se învârte în jurul lui toată mintea lui, şi iată, nu Mă urmează omul până la cruce, şi chiar dacă până acolo ar merge el, măcar acolo, şi tot Mă părăseşte, căci este iubitor de sine omul, iar cel iubitor de sine este fricos şi nu merge până la capăt pe calea Mea cea cu spini, cale slăvită prin jertfa cea de pe ea.
Mi-a cântat „Osana!“ mulţimea adunată la praznic în Ierusalim, căci mărturiseau unii altora că l-am înviat pe Lazăr, iar fariseii şi cărturarii se temeau şi îşi spuneau între dânşii: «Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea merge după Dânsul!», şi s-au sfătuit între ei ca şi pe Lazăr să-l omoare, nu numai pe Mine, căci credeau mulţi dintre iudei în Mine pentru această minune din Betania. Teama îi urmărea pe ei tot mai mult, iar Eu am ridicat glasul şi am zis: «A venit ceasul să se proslăvească Fiul Omului. Dacă slujeşte Mie cineva, Mie să-Mi urmeze, şi unde voi fi Eu, acolo şi sluga Mea va fi; şi de va sluji cineva Mie, îl va cinsti pe el Tatăl Meu. Dar acum sufletul Meu este răvăşit, şi ce voi zice: Părinte, Eu pentru ceasul acesta am venit în lume. Proslăveşte numele Tău!», iar Tatăl a zis cu glas din cer: «Şi l-am proslăvit, şi iarăşi îl voi proslăvi!», iar norodul, auzind, spunea: «Tunet sau înger a grăit Lui!», şi le-am spus lor: «Nu pentru Mine, ci pentru voi s-a făcut glasul acesta, căci acum este judecata lumii acesteia şi se va goni afară stăpânitorul ei, iar Eu, de Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine», o, şi aşa le-am vestit Eu lor că ceasul Meu s-a apropiat şi, grăind încă lor, le-am spus: «Până când aveţi lumină credeţi în Lumină, ca fii ai Luminii să fiţi», şi apoi Eu M-am ascuns dinaintea norodului.
Mă uit cu jale la ziua de atunci, la zarva ei, la norodul adunat pentru praznic la Ierusalim şi văd oameni mari, care aveau putere de minte şi de inimă să creadă în Mine, dar dorirea lor de slava lor îi oprea să se facă Mie mărturisitori, ca nu cumva să fie scoşi afară din sinagogi, şi iată ce biruieşte pe pământ! Omul biruieşte şi statul lui, şi se învârte omul în jurul lui şi nu poate mai mult, nu poate pentru Dumnezeu şi numai pentru Dumnezeu, şi Eu nu mai am mărturisitori curaţi cu mărturisirea, şi am spus prin cuvântul Meu cel de azi că cel ce pleacă de lângă Mine şi de lângă lucrarea cuvântului Meu cel de azi, acela Mă vinde, iar cel ce a plecat M-a şi vândut. M-a vândut pentru că a plecat, şi el nu-şi cunoaşte şi nu-şi crede fapta lui. O, mai uşor îi este vânzător decât mărturisitor, mai uşor celui ce pleacă şi nu mai stă sub crucea venirii Mele de azi, după ce vine şi bate ca să intre, căci Eu pe nimeni nu depărtez dacă vine. O, aşa am găsit de la om şi acum două mii de ani, şi aşa este până la sfârşitul tot între om şi Mine. Amintirile Mele între om şi Mine sunt dureroase în cer, căci omul Mă părăseşte pentru el însuşi, iar după ce face aşa, Mi-i defaimă pe cei ce rămân sub crucea Mea cea grea, şi aşa se acoperă cu dreptatea cea pentru sine cel ce pleacă şi Mă lasă după ce s-a apropiat şi a stat o vreme lângă Mine.
O, vai de cel ce-Mi judecă lucrarea Mea cea grea după mintea sa, după simţirea sa, după vederea sa cea omenească, smintindu-se întru Mine pentru multul Meu mers greu pentru mântuirea omului! Mi-au strigat mulţimile „Osana!“ în ziua aceea acum două mii de ani, dar n-a trecut decât puţin, câteva zile dintr-o săptămână, şi am auzit în Ierusalim gloată mare strigând împotriva Mea înaintea lui Pilat: «Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!». O, iată ce este omul! O, nu Mă pot bizui pe om ca să fie el de partea Mea până dincolo de cruce. Îmi face suferinţă omul şi Mă părăseşte pentru el însuşi. Pentru el e mai scump el decât Mine, el şi poziţia lui în lume, iar Eu rămân Cel din urmă dacă mai rămâne ceva din Mine în om din toate câte el învaţă de la Mine.
Mă doare trecutul cel dureros, Mă dor zilele Mele de până acum cu omul, şi Mă doare ziua de astăzi, iar Eu sunt mereu astăzi în durerea Mea cea de la om, în truda Mea cea pentru mântuirea lui, la care el nu vrea să Mă ajute aşa cum cere greul acesta. O, Eu nu pot lucra aşa cum aşteaptă omul să lucrez. Cum vrea el să lucrez Eu, i-ar trebui lui credinţă fără de zgârieturi pentru ea, dar omul este atât de slab cu credinţa, atât de mic pentru ea, atât de neputincios pentru cele mari şi înalte, care vin spre vedere numai prin credinţă fără de cusur, dar cum să-i pot Eu arăta aceasta omului? O, numai celor credincioşi Îmi pot arăta pe cele tainic lucrate ale Mele, şi care se văd cu ochiul credinţei şi al statorniciei cea pentru ea.
O, ce să-ţi fac, omule, ce să-ţi fac, tată, dacă tu eşti atât de slab cu credinţa şi atât de tare cu iubirea de sine, cu dorirea de sine, care nu-ţi aduc decât ruşine ţie, tată? O, nu pricepi cu mintea ta ce este slava, adevărata şi marea slavă, căci ţi-o închipui mereu pe ea ca pe slava cea trecătoare. Îmi strigi când „Osana“, când „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!“, şi altceva nu mai poţi să faci, iar omul cel din rai, care a făcut după dorirea sa şi apoi s-a ascuns de Mine şi s-a dorit pe sine, acela este cel ce trăieşte în tine, omule ieşit din omul cel întâi zidit de mâna Mea din pământ şi din suflet viu, din gura Mea suflat peste el şi în el!
O, nu-i nimic dacă aşa este omul faţă de Mine. Eu rămân credincios lui întru cuvântul Meu cel de peste el, şi aşa voi lucra, precum am cuvântat şi precum cuvintez. Sunt Cel ce doreşte cu dor mântuirea omului, dar dacă el nu şi-o lucrează, Eu sunt curat faţă de el, faţă de vina lui cea asupra lui. Cel ce-Mi judecă lucrarea şi mersul Meu cel greu cu ea, acela pe Mine Mă judecă şi sarcina Mea cea multă, şi va vedea el că este adevărat ce-i spun Eu lui. Cartea Mea cea de azi este în mâna Mea şi a Tatălui Meu şi vom lucra după ea pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi asupra cuvântului Meu cel de azi, pentru cei ce se căiesc înaintea Mea, şi pentru cei ce se îndreptăţesc nemulţumiţi pentru vremea mersului Meu cel greu de azi.
O, pace vouă, celor ce aţi rămas cu Mine în încercările Mele şi ale voastre cu inima plină de umilinţă şi de căinţă şi de credinţă! Eu vă rânduiesc vouă răsplată, tată. Învăţaţi zi după zi mai mult să staţi tot mai frumos sub cruce şi pe cruce, aşa cum cere orice clipă, căci trebuie să şi ducem crucea venirii Mele şi trebuie, tată, să şi stăm pe ea, ca să semănăm unul cu altul în iubire şi în jertfă, în credinţă şi în răbdare fiască, măi fiilor. O, pace vouă, că e vindecătoare pacea Mea, iar voi sunteţi sub răni, tată! O, nu ştiu cei ce vă judecă pe voi pentru ei înşişi, nu ştiu ei să nu vă mai judece şi să nu vă mai dea judecăţii minţilor slabe cu credinţa şi cu viaţa şi cu cunoaşterea cea despre Mine cu voi, dar Eu, Domnul, vă spun duios: pace vouă cu Mine, pace vouă, fiilor! Mai e puţin, încă o săptămână, şi voi veţi cânta îndureraţi „Hristos a înviat!“ şi veţi cânta că trebuie să cântaţi pentru amintirea biruinţei Mele prin învierea Mea dintre cei morţi, după ce M-au răstignit cei necredincioşi, dar adevărata cântare a bucuriei este alta, fiilor, în cei ce cu adevărat Mă au, şi este cea care-Mi aduce Mie mângâiere, nu omului şi atât, căci Eu rămân Cel răstignit de cel ce cântă „Hristos a înviat!“, şi pentru el Eu nu sunt, fiindcă el este cu păcatul.
O, când tu vei învia din păcat, omule, atunci tu Mă vei învăţa să cânt Eu pentru tine cum tu dai să cânţi pentru Mine „Hristos a înviat!“, şi voi cânta cu îngerii Mei „Omul a înviat!“. Până atunci cânţi numai tu, te bucuri numai tu cu bucuria ta, cu bucuria sărbătorii, iar Eu încă aştept, încă suspin, încă sub răstignire sunt, până ce voi birui Eu şi moartea ta. Eu am biruit moartea prin trupul Meu, şi va fi şi tu să poţi să scoţi din tine boldul ei, pentru că tu nu te lupţi acum. O, e ruşinos să primeşti de-a gata. E mai frumos să primeşti plată, omule, iar plata este pentru lucru, tată.
Am grăit cuvântul Meu peste tine în zi de praznic de florii, omule înstrăinat de Dumnezeu cu viaţa ta. Adu-Mi tu bucurie, tată, şi adu-Mi înviere ţie, ca să Mă poţi mângâia cumva pentru durerea Mea cea de la tine. O, numai duhul duioşiei, numai el te poate lucra, numai el te poate zidi din nou. Începe cu el, omule pierdut, începe-ţi iarăşi viaţa, lasă-te iarăşi plămădit, căci Eu sunt duios după tine, şi cu aşa duh îţi grăiesc.
Fericiţi cei duioşi ca Dumnezeu, fericiţi cei duioşi, căci aceia iubesc lumina şi se mângâie cu ea, şi inima lor nu cunoaşte învârtoşarea, iar Eu vin pe pământ cuvânt şi aştept să ia omul de la Mine, şi cu folos să ia duhul duioşiei, duhul care îl poate alăpta şi creşte pe cel duios cu inima, pe cel iubitor de Dumnezeu şi de fiii lui Dumnezeu, fii duioşi ca şi Mine, căci din Mine sunt cei ce sunt duioşi. Amin.
Ce este duhul duioşiei, o, fiilor duioşi? Eu, Domnul, aştept să grăiesc cu voi, şi voi cu Mine, şi vom grăi aşa, vom grăi duios, fiilor, şi vom da să înţeleagă omul aluatul duhului duios şi lucrarea lui cea mângâioasă şi plină de putere pentru cei duioşi, căci din Mine sunt cei ce sunt duioşi, şi cu ei Mă sprijin Eu pe calea Mea spre om, cu ei, şi cu ei suspin după om. Amin, amin, amin.
28-03-2010
