Eu sunt Păstorul Cel cu crucea, sunt Cel ce M-am lăsat răstignit între doi tâlhari acum două mii de ani ca să-i mângâi prin suferinţa Mea pe cei zdrobiţi de suferinţă, ca să sufere Dumnezeu cu ei şi pentru ei apoi. M-am făcut Dumnezeu adevărat pe pământ, din Dumnezeu adevărat purces, ca să moară pe cruce pentru om Dumnezeu, şi le-am fost Păstor la cei ce M-au cunoscut că sunt venit din cer pe pământ, şi M-au cunoscut cu inimioara lor curată şi nu cu mintea, căci vai celor ce îi ajută mintea, că tot cu ea Îl măsoară şi pe Dumnezeu, şi Îl măsoară după măsura lor, şi aceia mereu învaţă, şi se dovedesc apoi neînvăţaţi, străini de Dumnezeu, şi tot aşa se şi împart.
M-am vestit cu coborârea Mea şi am intrat în carte cuvânt, că Mi-am găsit străjerii veghind şi deschizându-Mi ca să intru. Amin.
O, copii din porţi, voi sunteţi numai zdrobiţi cu inimioara, numai strânşi la sufleţel, numai într-o jale, tată, şi purtaţi durerea toată senini la faţă, ca să nu-i doară de la ea pe cei ce sunt poporul cuvântului Meu, cel mângâiat de Duhul Meu şi de duhul vostru, căci Duhul Meu locuieşte în voi cu toată duioşia lui, şi mare putere este în împărăţia Mea din om duhul duioşiei, duhul care plânge, fiilor! Numai duhul duioşiei cunoaşte taina plânsului cel plăcut lui Dumnezeu şi celor buni la inimă ca şi Dumnezeu, iar altfel de duh în om nu ştie ce este plânsul cel bun, cel cu folos, cel care-şi află odihna în Dumnezeu, şi pe Dumnezeu în el.
Grăiesc în ziua aceasta cu duhul mângâierii pentru cei ce Mă iubesc pe Mine în post şi în rugăciune pentru Mine şi pentru ei şi pentru cei purtaţi de ei cu inima din ei. Cuvânt duios Mă las în carte ca să ajung cu mângâierea Mea la inima celor ce se mângâie cu venirea Mea cuvânt acum pe pământ. O, Mi-e aşa de dor de mângâiere, şi sunt atât de lipsit de ea! Omul crede că Eu sunt bogat şi nu-Mi dă, şi aşteaptă să-i dau numai Eu lui. Mie însă Mi-e tare dor de odihnă şi de mângâiere, şi Mi-e dor în voi, copii nemângâiaţi, şi vă e dor şi vouă şi suntem un munte de dor, şi dorul face minuni, tată, că el îl ţine pe om în el şi îl păzeşte de rău şi îl păzeşte de înstrăinare şi de nepăsare, şi crucea e calea celor cu cruce, şi e povară dulce greul ei, şi Eu îl plâng cu amar pe cel străin de cruce, pe cel fugar de sub greu, şi vai celui lipsit de cruce, celui liber de durere pe pământ, că unde se duce acela? O, acela nu mai vine după Mine decât dacă îl bagă plata vieţii lui mânându-l din spate acolo unde el nu voieşte să meargă şi unde el nu mai are voia sa.
O, poporul Meu, te hrănesc cu cuvântul Meu, tată. Te port pe braţe, dar pentru viaţa ta cu Mine Eu sufăr în cer şi pe pământ nemângâiere, tată, şi nu Mă pot mângâia decât cu cei îndureraţi şi zdrobiţi de dureri cu inima din ei. Tu însă eşti păzit de suferinţă, dar Eu te-am îndemnat să te faci putere pentru cei ce suferă, ca să poată ei duce crucea suferinţei, fiule, crucea Mea, pe care Mi-o port cu cei de sub ea, necârtind ei, necăutând să fugă de sub ea, căci duhul duioşiei îi face pe ei asemenea Mie şi îi face nebiruiţi sub greu, şi duhul necredinţei nu se atinge de ei cu păcatul lui şi nu-i biruie pe ei, de vreme ce Eu Mă adeveresc în ei prin lucrarea cea cu putere a duhului duioşiei, duhul care suferă pentru orice durere de pe pământ în omul care îl are pe el în firea sa, fire de sus născută în el, şi nu de jos, duh fără de răutate în inimioara celor credincioşi Mie, şi e dulce crucea lor, oricât i-ar strânge ea sub greutatea ei, dar iubirea împlineşte toată răbdarea cea sfântă pentru ei, şi ei sunt biruitori prin cruce, ca şi Păstorul lor, ca Mine, Păstorul Cel cu crucea, Păstor blând pentru cei blânzi, ba şi pentru cei ce nu iubesc şi nu cunosc blândeţea.
O, fiilor, blândeţea este lucrarea cea duioasă a firii lui Dumnezeu în om, şi care-l face pe om să se roage Mie pentru cei ce-l urăsc pe el, zicându-Mi pentru ei: Tată, ei nu ştiu ce fac, şi iartă-i pe ei, pe cei ce suferă pentru ura din ei!
O, fiilor, blândeţea nu alege pe cel căruia i se împarte, şi ea nu poate sta la un loc cu ura din om, că nu s-ar mai putea împărţi. Cu cei iubitori de sine ea nu stă, şi seacă în cei ce-şi schimbă crezul, căci vai celor săraci de Duhul Meu, fiilor! Eu iubesc crucea pentru ca să stârnesc în oameni duhul duioşiei, limbă dulce în om înăuntrul său şi în afara sa, grăire cu suspin ceresc în ea dinăuntrul omului purtător acestui duh, şi nimeni fără de cruce nu poate cu acest duh, după care suspină Domnul ca să-l vadă pe om că-l vrea purtat de el, ca să-l vadă duios pe om.
O, poporul Meu, dacă îngerii şi sfinţii şi Domnul se uită la tine mereu, mereu, să nu vadă ei ceva neplăcut lor în fiinţa ta, în fapta ta, în purtarea ta, în firea ta ceva care să nu însemne împlinirea poruncilor vieţii, tată. Duhul duios după Dumnezeu te poate ajuta să fii împlinitor frumos pentru vederea celor ce te privesc din cer mereu, căci crucea ta se face dulce ţie când ştii că Domnul te priveşte pentru asemănarea ta cu El, pentru cruce purtată, fiule.
O, mare este iconomia tainei crucii purtate cu iubire! Mulţi suferă pentru păcatele făcute ca să se cureţe ele prin suferinţa care-l spală pe om de păcate, şi, iarăşi, alţii mulţi suferă pentru răbdare şi întru răbdare, şi răbdarea se face iubire şi poate în suferinţă pentru mulţi din cei ce nu suferă sau nu pot să sufere fără de lepădare, şi iarăşi spun: mare este iconomia tainei crucii purtate cu răbdare şi cu iubire. Amin.
O, fiilor, grăiţi cu Mine în rugăciune ca să vă dau iubire şi putere pentru post şi pentru rugăciune lângă post, ca să nimicim lucrarea diavolului de pe pământ şi din om, tată. Puterea postului este iubire şi milă şi duioşie pentru cei fără putere de iubire, fiilor, numai să iubiţi cu desăvârşire sfinţenia, firea lui Dumnezeu în voi, măi fiilor, lucrare care să nu-şi aibă oprire, tată, şi Eu vă voi mângâia pe voi, căci sunt Păstorul Cel bun, Care-şi cunoaşte oile Sale. Amin.
Am grăit vouă de duhul duioşiei, fiilor. Au trebuinţă de el toţi cei care vin după Mine cu lepădare de sine luându-şi crucea şi urmându-Mă apoi şi nemailăsându-se minţiţi de cei ce nu au duhul duioşiei, căci vai celor ce se lasă minţiţi şi câştigaţi aşa înapoi pe drumul cel rău, de pe care au plecat odinioară ca să ia pentru ei drumul Meu, drumul cel cu pietre, care îl trezeşte pe om ca să nu adoarmă pe cale şi care nu-l minte pe om, căci dacă ar vrea să-l mintă şi-ar ascunde pietrele, dar nu, că e drum cu trezie pe el drumul Meu, şi fericiţi sunt cei ce nu se lasă minţiţi spre a părăsi ei apoi calea Mea, că astăzi minciuna nu mai e cât cea de acum două mii de ani, care i-a fost plătită omului ca s-o împartă, cum că Eu n-aş fi înviat, ci M-ar fi furat ucenicii din mormânt. Minciuna cea de astăzi este mare fără de margini, fără de ruşine, şi e plină de ură şi de necredinţa cea de la ură, ca să cadă din cer omul, dacă s-ar putea şi aşa, şi numai cei ce au în ei duhul duioşiei, numai aceia mai scapă de minciuna care strigă pe uliţe numindu-se înţelepciune şi voindu-se crezută aşa, dar ea este trufia omului, duh care îl îndeamnă la necredinţă pe om. O, şi dacă necredinţa i-ar da ceva mai bun omului, atunci l-aş mai înţelege pe cel ce rătăceşte, săracul, dar ea îi dă numai nesiguranţă, numai temeri, numai lovituri neaşteptate şi numai ruşine apoi îi dă omului, căci a dispreţuit el credinţa şi pe cei ce cred până la sfârşit lui Dumnezeu.
O, poporul Meu, crucea ta să ţi-o întăreşti cu credinţa, fiule. Viaţa ta să ţi-o îndulceşti cu duhul duioşiei mereu, ca să ai inimă caldă şi curată pentru cele din ea. Iubirea ta de Dumnezeu să-ţi fie crucea, şi ea îţi va fi uşoară prin aluatul ei, că Eu am spus că jugul Meu este uşor. Amin.
Am grăit mângâios, că e sărbătoare pentru cruce şi v-am dat putere de iubire pentru ea. Faceţi-le loc lângă voi îngerilor şi sfinţilor şi încălziţi-vă cu ei şi lângă ei, şi încălziţi-i pe ei lângă voi şi staţi sub cruce, fiilor! De câte ori greşiţi, curăţiţi-vă de vină, că aceasta este lucrarea sfinţilor, tată, iar cei sfinţi au trecere la Dumnezeu cu rugăciunile lor pentru ei şi pentru mulţi prin ele. Lucrarea păcătoşilor este necurăţirea de vină, şi rugăciunea lor nu are cale când ea dă să ceară la Dumnezeu, căci cei ce nu iubesc pe Dumnezeu nu-L au de ajutor în vreme de greu, pentru că ei nu se curăţesc de vină, fiindcă nu urăsc rătăcirea lor, ci o au pe ea de cale a lor.
Pace ţie, poporul Meu, pe toată calea cea cu nevoinţă până la praznicul Învierii Mele, fiule! Dar tu nici nu mănânci altfel de bucate decât cele de post şi după ce trece praznicul Meu cel de biruinţă asupra morţii, căci te-ai întors cu faţa spre grădina raiului şi înveţi din ea şi din gura Mea, şi te îndulceşti cu graiul învăţăturii Mele de peste tine mai mult decât cu cele ce par dulci pe pământ pentru hrană, şi îţi este de ajuns harul Meu. Amin.
O, nu uita, Eu, Domnul, Mă desăvârşesc în puţina ta putere, şi de nimic să nu ai a te teme, să nu ai a te îngrijora tu. Îţi este de ajuns harul Meu, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.
07-03-2010
