Selectați Pagina

Mă vestesc la porți cu coborârea Mea cuvânt, și găsesc deschis când vin, și intru în cartea Mea cea de azi și grăiesc. Sunt Fiul Tatălui Savaot, sunt Domnul Iisus Hristos și grăiesc peste pământ acum, la sfârșit de timp, căci sunt Alfa și Omega, și precum la început, așa și la sfârșit grăiesc și lucrez. Amin.

O, poporul Meu de la izvor, dacă sunt mulți, sau puțini dacă sunt dintre cei ce zic că e prea multă grăirea Mea, chiar și peste tine multă, Eu văd dintre sfinți cât Mă caută cei însetați de putere și de mângâiere, și Mi-e milă de ei, că Mă așteaptă, și-Mi caută la tine cuvântul când el vine, și se uită dacă el vine, iar dacă nu vine, nu se mângâie inimioara lor. O, fiilor, sunt mulți care-Mi caută mângâierea, și vor fi tot mai mulți, că durerile sunt tot mai multe, și n-are cine să-i mângâie pe cei îndurerați, decât Duhul Sfânt Mângâietorul, Duhul Tatălui și al Meu, Duhul cu Care sfinții Mei s-au mângâiat pe pământ și le-a fost leagăn și le-a fost hrană și sprijin în suferințe și în prigoane pentru numele Meu, în bucurii și în dureri.

E vremea postului cel mare în amintirea patimilor Mele cele pentru om, și sunt mulți care își înfrânează trupul de la mâncări și de la plăceri, și fac ei aceasta din credință și din iubire și din temere de Dumnezeu, și sunt unii care de mila lor de Mine își pedepsesc trupul lor, căci Eu am suferit pentru păcatele lor, și așa s-au nevoit mulți pe pământ și s-au făcut sfinți, și apoi Eu am făcut din ei vase de trebuință harului cel de multe feluri și lucrări ale Mele pe pământ între oameni și pentru oameni, căci oamenii sunt neputincioși și sunt îndurerați.

O, poporul Meu cel de aproape, să iei de alifie ție cuvântul Meu de peste tine și să-l iei de viață a ta, fiule. Căutați să gândiți curat, măi fiilor, chiar și când ar fi o vină la mijloc, căci gândirea cea bună apropie pe Dumnezeu, pe când gândirea cea rea apropie pe diavol, fiilor, iar când este o vină, căutați cu înțelepciunea cea mare să vindecați vina acolo unde este ea în om, și nicidecum să apăsați, căci Unul este Judecătorul, iar voi toți sunteți frați, iar înțelepciunea cea mare stă la locul ei, acolo unde o pune Dumnezeu pentru voi ca să luați din ea pentru descurcarea a toate câte se ivesc, și mare trebuie să vă fie pentru aceasta credința și iubirea și înțelepciunea, ca să văd Eu că pricepeți așa cum voiesc Eu peste toate cele de la voi și cu voi, căci voi sunteți aproape Mie, și sunteți împărțitorii Mei apoi. Rugăciunile sfinților vă ajută să știți să vă rugați în orice împrejurare, și vă ajută să vă căiți pentru voi, și unii pentru alții, și vă ajută la umilință, fiilor. Și dacă ei se regăseau în cele ce ei mărturiseau ca păcate ale lor înaintea Mea, voi mai mult să vă regăsiți, și cu inimă îndurerată să stați înaintea Mea pentru curățenia din voi, a voastră și a tuturor oamenilor de pe pământ, și așa să spuneți: Pentru noi și pentru tot neamul omenesc ne umilim noi, Doamne, înaintea Ta, ca să fii iertător nouă și lor, ca un Mântuitor venit de la Tatăl pe pământ pentru om. Amin.

Am în sărbătoare vestită de sfinți și de părinți prin biserică pomenirea arhiereului Grigorie, un vas plăcut lui Dumnezeu în vremea sa și plin de mărirea Domnului în el, căci a iubit pe Dumnezeu pe pământ, și apoi a lucrat mult pentru Dumnezeu, și a rămas lucrarea sa de povață bisericii. Sunt sfinții plini de dor pentru venirea Mea, căci vin și ei cu Mine când vin, așa cum este scris să vin Eu când vin, iar bucuria mărturisirii este cu ei în cer între sfinți, așa cum a fost ea și pe pământ între oameni, și grăiesc de lângă Mine sfinții Mei în duh de biserică, așa încât toți să se zidească și toți să se mângâie, precum scrie în Scripturi despre lucrarea bisericii cea cu mădularele toate, biserica cea întreagă a lui Iisus Hristos pe pământ, și care lucrează de pe pământ și din cer har și hrană de Duh Sfânt peste ea. Amin.

– O, har, har peste ea, peste biserica Ta cea cu mădularele toate, o, Doamne al sfinților Tăi în cer și pe pământ! Bucuria mea are ziua de azi pentru ea, ca și mărturisirea mea, cea dintâi mărturisire a mea din cer peste biserica Ta și prin ea pe pământ. Bucuria mea cu Tine e mare, Doamne, în ziua mea de pomenire, zi așezată de părinți în vremea postului cel mare pentru pomenirea patimilor Tale cele pentru noi, Doamne, pentru fiii bisericii Tale, Bunule Păstor și Mântuitor. Eu Te-am iubit încă de copilaș, căci Te-am simțit plângând în inimioara mea, și am dat să plâng cu Tine apoi toată viața mea pe pământ, căci Tu ești îndurerat după om. Orfan de tată cum eram, Te-am luat de Tată al meu și m-am dorit al Tău, împotriva învățăturii luată de pe pământ de la mulți dascăli. Eu însă mă umplusem de dorul de Tine, și acesta m-a ajutat să-i trag pe toți ai mei, mamă și frați și surori, spre Tine și să-i dau Ție, și așa a fost, că toți au lăsat veacul acesta și s-au lăsat cuprinși de veacul Tău încă de aici, veacul ce va să fie, Doamne, căci fericiți și sfinți sunt cei ce părăsesc veacul acesta trecător și trec din trup în duh, trec în iubirea și în trăirea veacului ce va să fie pentru cei ce se aleg pentru el pe pământ! I-am închinat Ție pe ai mei, iar eu mai mult m-am închinat Ție, și apoi, întărit de harul Tău, am început să mă închin oamenilor și să-i fac pe ei să vină după Tine așa cum am venit eu și cei după trup ai mei. Am lucrat în via Ta cu dorul de oameni, ca să vină oamenii după Tine, Doamne, ei și urmașii lor care aud învățătura Ta prin mărturisitorii Tăi.

Îți mulțumesc în cer cu umilință că ai coborât cuvânt la ieslea Ta de azi pe pământ și că Te-ai făcut cale a mărturisirii mele dintre sfinți, și bucuria mea în cer e mare, și e cu multă umilință. O, bucuria umilinței e mare, Doamne, și nu știu cei mulți care este adevărata bucurie roditoare prin ea, și de aceea se bucură trecător cei mulți, și se pierde pe pământ bucuria lor, dar bucuria umilinței e veșnică, Doamne, și o are omul pe ea pentru cer și în cer, ca plată a iubirii lui de Dumnezeu pe pământ.

O, iubiți cu putere bucuria umilinței, voi, fii ai cuvântului lui Dumnezeu acum pe pământ pe vatra neamului român! Vă privesc cu uimire, fiilor. Mă aplec și vă fericesc pentru mila și harul Domnului de peste voi, cei de azi ai Săi pe pământ, popor de ucenici cu învățătură din cer între ei, biserică a cărei cap este Domnul, Cel plin de slava cuvântului Său între voi, duhul mărturiei, duhul proorociei pe masa bisericii lui Hristos pe pământ.

O, cum să vă iubească pe voi slujitorii din biserici când ei nu iubesc nici pe Dumnezeu? Eu știu această durere a Domnului de la cei de pe pământ care-și zic slujitori de biserică. Dacă ei nu se nevoiesc în chip sfânt, răstignindu-și trupul pentru Hristos, pentru biserică, așa cum sunt adevărații păstori de turmă, după chipul și asemănarea lui Hristos, ei nu sunt altceva decât cei ce defaimă pe creștinii cei tari, prigonindu-i și neîmbrățișându-i pe ei pentru viața lor cea tare în credință și în umilință și în jertfire, așa cum cere Domnul fiilor bisericii Sale cea cu mădulare, lucrare pentru care preoții și arhiereii s-au împotrivit și se împotrivesc din unii în alții, și aceasta o fac pentru statul lor cel mare, pentru rangul lor slăvit pentru ei, și nu pentru Domnul, Cel ce S-a umilit pentru turma Sa, ca un Mântuitor al ei.

Tu, cel uns cu ungere din cer, tu, popor de azi al lui Hristos, păstrează-te sub harul Său, căci prin harul Domnului ești tu acum piatră a bisericii ce va să fie, biserică mărturisitoare prin Hristos, prin duhul proorociei, care naște fii lui Dumnezeu. Pace ție! Binecuvântare arhierească așez peste tine. Sfinții din cer te mărturisesc azi popor agonisit de Dumnezeu dintre cei ce-și zic biserică a lui Hristos, dar nu sunt, ci mint, precum este scris la capătul Scripturilor cele pentru acum, la sfârșit de timp. Vine vremea când toți vor ști între ei de puterea ta cea mică și de harul cel mare de peste tine al Domnului, și mulți vor ști că Domnul te-a iubit și că te iubește și, vrând-nevrând, mulți se vor umili înaintea acestei lucrări cu tine, cuvântul lui Dumnezeu cu tine, popor al harului lui Hristos. Pace ție de la sfinții din cer! Cel ce este în mijlocul tău este mare, iar tu ești trupul Lui, mădulare ale Lui, precum este scris. O, întrărește-ți veghea cea pentru viață mare și sfântă și stai în prag pentru venirea Domnului la tine, și așteaptă slava Sa cea mare, ziua când El Se va arăta din mijlocul tău ca de pe muntele Taborului la ucenicii Săi, spre slava Lui cea mare și spre rușinarea celor necredincioși din pricina neumilinței lor! Har, har peste tine! Harul Domnului cu tine, căci Domnul este Stăpânul tău, Păstorul tău și Mântuitorul tău! Amin, amin, amin.

– O, pace ție, arhiereu cuprins în harul iubirii cea de sus pe pământ și în cer! Mi-ai mărturisit și Mi-ai binecuvântat pe poporul cuvântului Meu cel de azi pe pământ în mijlocul neamului român. Ți-am dat ziua bucuriei pentru multa ta umilință pe pământ. Poporul Meu cel de azi este disprețuit ca și Mine pe pământ, dar sfinții Mei îl binecuvintează pe el din cer. Pace vouă, sfinți ai cerului, care vedeți din cer pe cel binecuvântat azi pe pământ, pe cel ce Mă binecuvintează după adevăr, căci vine vremea și a și venit ca adevărații Mei închinători să se închine în duh și în adevăr, nu în temple înalte și împodobite pentru ochiul omului, pentru ademenirea omului.

Pace ție, poporul Meu! Putere pentru post, și rugăciune vie prin puterea iubirii, o, poporul Meu! O, roagă-te cu rugăciunile sfinților, fiule! Ei s-au umilit mult prin rugăciunea lor pentru curățirea lor de tot răul din ei și din afara lor, și ei spuneau pe nume răului, care dădea să-i cuprindă dinăuntrul lor și din afara lor, și se dădeau Mie prin rugăciunile lor cele pline de pocăință și de umilință, și apoi prin învățătura lor lăsată peste biserică.

Har, har peste tine, poporul Meu! Stai cu ochii în carte, tată! Învață cartea Mea, cartea Mielului lui Dumnezeu Care spală păcatele oamenilor! Școlarul învață mereu. Să fii mereu la învățat, fiule. Să fii mereu, mereu școlar, tată, căci cine nu stă școlar nu mai învață, ci se duce și stă cu lumea.

O, stai cu duhul și cu trupul în cartea Mea, și așa să-ți câștigi tu sufletul tău, așa, poporul Meu, așa să te păstrezi al Meu, și din al Meu să iei și să ai, tu, cel ce dai. Să dai și să ai, căci în dar ai luat, și în dar să dai, așa cum am luat Eu de la Tatăl Meu și am dat și dau. Așa să dai și tu, să dai și să ai; să ai tu, cel ce dai, căci cel ce are este cel ce dă, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.