Eu dau învățătură de credință și de viață poporului Meu celui credincios, că am pe pământ dată de Tatăl lucrarea de Învățător peste om, lucrare mare, cum numai Dumnezeu are. Amin.
Sunt Domnul Dumnezeul tău, poporul Meu, și-Mi pregătesc în mijlocul tău hrană pentru mulți, că mulți și de peste tot au aflat masa Mea de cuvânt cu tine și se hrănesc mulți din ea spre mângâierea sau spre puterea sau spre credința lor în venirea Mea de azi ca să-l ajut pe om acum, la sfârșit de timp, căci cei de la sfârșit au de dat mâna neamului omenesc întreg, de la Adam și până la venirea Mea cu judecata făpturii și apoi cu mângâierea cea veșnică pentru cei ce M-au urmat cu lepădare de sine și M-au mărturisit viilor și morților prin viața lor mărturisitoare de Dumnezeu pe pământ. Amin.
Este așezată de sfinți în duminica aceasta de învățătură Evanghelia Mea cea despre pilda vameșului și a fariseului, care au venit înaintea Domnului și au fost mărturisitori fiecare pentru ei înșiși cu cele din ei lui Dumnezeu. Am coborât din cer în toată vremea mare iubire în sfinți pentru biserica de pe pământ, pentru care ei au trudit cu iubire în ei ca să am Eu biserică și ca s-o învăț pe ea prin sfinții Mei, prin trimișii Mei în mijlocul ei, și au găsit cu cale sfinții și părinții că omul credincios trebuie să-și cerceteze și să-și cunoască semeția sau smerenia înaintea Mea, mai înainte să se pregătească el prin biserică de cele cincizeci de zile de post pentru slava răstignirii și a învierii Mele pentru cei credincioși.
Aduce învățătura de azi semnul de încredere în sine până la disprețuirea aproapelui a fariseului, care s-a înfățișat Domnului și care s-a îngâmfat în sine și apoi în rugăciune înaintea Domnului, socotindu-se postitor și meritos, curat și cinstit, darnic și drept cum nu sunt ceilalți oameni, iar pe de altă parte pocăința vameșului, care, îndurerat și rușinat de faptele sale, cu fruntea aplecată, se lovea în piept și zicea înaintea Domnului: «Dumnezeule, fii mie milostiv, căci sunt păcătos!», și dacă s-a smerit acesta pe sine s-a înălțat la Domnul rugăciunea sa, pe când fariseul înălțându-se în sine a plecat neîndreptat la casa sa, căci scris este că Domnul Se împotrivește celui ce se bizuiește pe sine semețindu-se, pe când celui ce se smerește pe sine îi dă har și îi dă îndreptare și primire.
O, cum să Mă bizui Eu, Domnul, pe cel ce se bizuie pe sine cu semeție când acest păcat îl pândește pe om ca să-l cadă în adânc ca pe Lucifer? O, nu e bine așa, omule, căci Adam s-a semețit în rai și s-a crezut mare și a pierdut harul Meu și a căzut apoi prin femeie, căci așa pățesc cei ce nu ascultă cu frică de orânduiala Mea cea pentru om, și cad oamenii unii peste alții prin așa cădere, cădere ca a lui Adam.
O, poporul Meu, e bună ascultarea, tată, și vai celui ce calcă peste ea! E bună smerenia inimii și a vieții, și vai celui ce uită să stea cu frică în pocăință mare pentru slăbiciunile lui omenești și pentru ispitele de pe pământ! E mârșav păcatul semeției de sine, iar omul nu are putere să-și vadă acest păcat când îl are pe el, dar Eu am spus: «Celui ce i se pare că stă, să ia seama să nu cadă!». Eu, Domnul, știu pânda cea de șapte mii de ani a diavolului pe urma omului, și fericit ar fi omul dacă și-ar aminti mereu de căderea lui din Dumnezeu prin omul cel întâi zidit, care n-a ascultat de cuvântul Făcătorului său și L-a disprețuit pe Dumnezeu în el pentru păcatul său, păcat care a căzut pe tot omul apoi.
O, ar trebui să-L caute oamenii pe Domnul pentru păcatele lor. Îi chem pe oameni la pocăință și la inimă înfrântă pentru viața lor cea plină de păcate și pentru care va fi să dea seama în ziua cercetării lor. O, câtă pace ar fi în oameni și între ei apoi dacă ar sta ei ca vameșul din Evanghelie înaintea Mea și a semenilor lor! O, cât har ar coborî pe pământ de la Dumnezeu și cât rai! Nu trebuie să-și ascundă nimeni neascultarea de Dumnezeu și faptele ei, căci cei ce se ascund așa fac pat de odihnă în ei pentru păcat, fac moarte în ei și în jurul lor și fac despărțire de Dumnezeu. E bine să nu greșească omul, căci dacă greșește se face neputincios pentru curățirea greșalelor lui, și aceasta înseamnă semeție, păcat pe care omul cu greu și-l cunoaște.
O, nu-ți trebuie notă bună ție de la om, omule care nu-ți cunoști semeția aceasta, ci îți trebuie de la Dumnezeu iertare de greșale, căci omul din pricina păcatelor lui nu este meritos, nu este, ci este vrednic de mila Mea și a semenilor lui, buni sau răi, drepți sau păcătoși, căci Domnul este Cel ce lucrează asupra omului prin oameni, și El conduce spre umilință pașii omului prin multa Lui iconomie pentru umilința semeției din om.
Tu, poporul Meu, să nu cauți, tată, decât mântuire, că nu-ți trebuie purtare bună pentru tine din părți, ci îți trebuie pocăință și umilință, și acestea ți se cer pentru mântuirea ta, și-ți trebuie dragoste de Dumnezeu ziua și noaptea și multă trezire și jertfă pentru ea, căci omul fără ea nu poate pentru Dumnezeu, și e rușine să piardă cel credincios dragostea cu care el se dă Domnului și Îi dă cinste apoi, Îi dă primul loc în viața lui, în truda și în odihna lui.
O, poporul Meu, stai, tată, înaintea Mea mereu ca în fața Stăpânului tău Cel din cer și nu disprețui statul tău cu Mine și statul Meu cu tine pentru dragostea de tine și de trupul tău, căci cel ce nu-și cunoaște și nu-și vede aceste păcate Îl disprețuiește pe Domnul și pe aproapele său prin ele, și se vede aceasta când este așa. O, să nu-ți iei dreptul să-l disprețuiești pe fratele tău, fiule, ci să-ți iei datoria în seamă, căci ai datoria să nu lovești conștiința aproapelui tău, pe care l-ai putea trage în păcatul judecății de frate și a nedumeririi pentru calea cea cu biruință pe ea, căci omul are străvechiul obicei să se ia după om, să se bizuie pe om, uitând el că Domnul este Cel ce încearcă omul prin toate cele de lângă el ca să-i vadă credincioșia și ascultarea lui înaintea Sa.
O, poporul Meu, învață, tată, de la Mine să asculți toată învățătura Mea, dar învață-te să fii și probat pentru ea, tată! Vreau să văd la tine această înțelepciune, care-ți păstrează viața, tată, căci omul neprobat cade în sine, cade în nelucrare și disprețuiește pe Dumnezeu și pe semeni prin acest păcat. O, nimic, nimic n-ar fi să dorească omul decât cele ce vin peste el, și la a căror cârmă este Dumnezeu, după cum vede El că trebuie să lucreze pentru om spre mântuirea lui, spre smerenia lui, căci smerenia este har, și ar fi să ajungă ea omului, căci harul Meu nu se poate desăvârși în om pe alte căi.
O, de s-ar uita omul la Mine cum M-a ținut Tatăl numai în smerenie pe pământ, ar fi atunci să aibă omul ochiul bun și pentru Mine și pentru el. Învață de la Mine, poporul Meu! Numai pentru cei smeriți și neputincioși pentru ei înșiși, numai pentru ei este bogăția de har din cer, bogăție care așteaptă după om ca să se sălășluiască în el pentru slava Mea. Amin.
O, poporul Meu, nemulțumirea omului este diavol, fiule, este capcană pentru sufletul omului. Învață, tată, să fii primitor cu mulțumire pentru toate câte Eu, Domnul, prin iconomia Mea îți trimit, că iubirea Mea e mare pentru om, dar omul n-o cunoaște pe ea și lucrarea ei cea pentru mântuirea lui.
Te-am învățat în duminica aceasta pașii Mei spre tine și pașii tăi spre Mine, poporul Meu, iar tu să fii curat în toată vremea prin faptele tale văzute și nevăzute, căci Eu stau la ușă și bat, iar tu să Mă cunoști, fiule, și să Mă primești și să fii primitor de Dumnezeu prin toate câte-ți vin, și vei fi fiul înțelepciunii vieții, și vei fi sprijinul Meu când Eu bat la ușa ta ca să intru. Amin.
O, stai cu ușa deschisă pentru Dumnezeu, poporul Meu! Amin, amin, amin.