Sunt Domnul Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui Savaot, iar glasul Meu se lasă lin acum, la sfârșit de timp, peste un popor credincios venirii Mele cuvânt pe pământ pentru ca să-Mi pregătesc ziua slavei Mele, când unii se vor bucura, iar alții se vor întrista, după cum au crezut sau nu au crezut că Eu sunt Cel ce grăiesc acest cuvânt, că Eu sunt Cel ce croiesc o cale sfântă pentru ca să vină pe ea la Mine omul care Mă aude chemându-l la Mine la glasul Meu, care se face cuvânt peste pământ.
Îmi pregătesc cu cuvântul un popor în mijlocul neamului român, și apoi îmbrățișez în cuvânt acest neam și acest pământ ocrotit de Mine și de mama Mea Fecioara încă de la facerea cerului și a pământului, căci taina lui Dumnezeu este acest pământ și neamul de pe el, și Îmi arăt acum, la sfârșit, taina Mea și lucrarea Mea din el și cu el. Amin.
Sunt cu zi de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara în mijlocul tău, poporul Meu, căci din cuvântul Meu te-am născut și ești poporul Meu în mijlocul neamului român, iar cuvântul Meu de peste tine naște un popor, căci nașterea cea de sus a omului are el de lucrare a sa acum, la sfârșit de timp, și este scris în Scripturi să fie pe pământ lucrarea cuvântului Meu, venirea Mea sub acest nume: Cuvântul lui Dumnezeu; și de câte ori vin cuvânt pe pământ acum, Eu mereu Mă vestesc cine sunt, căci Eu sunt Cel ce sunt, și trebuie să spun cine este Cel ce grăiește prin acest glas de cuvânt. Amin.
Sunt cu mama Mea Fecioara în cuvântul Meu de azi și o dau pe ea de mărturie neamului român, căci o mărturisesc pe ea cea credincioasă venirii Mele atunci întrupat pe pământ, și acum cuvânt de mărturie, cuvântul care se face râu de cuvânt peste om ca să audă omul glasul Meu, care se aude de cei din morminte și de cei ce aud când Eu trimit acum glasul Meu peste pământ. A fost dată lui Dumnezeu de pruncă mama Mea Fecioara, cea făgăduită părinților ei cei fără de copii la bătrânețele lor, mărturie a credinței lor, căci prin rugăciune au cerut ei la Dumnezeu și au primit, și au dat apoi Domnului darul lor cel de la El primit.
O, taină dulce, o, mama Mea Fecioară, să ridicăm la Tatăl mâinile în ziua de serbare a prunciei tale, dată Domnului de cei ce te-au născut ca să fii de la Dumnezeu pe pământ, și apoi să Mă naști pe Mine prunc. O, hai să stăm cu mâinile ridicate spre Tatăl pentru țara Mea de venire azi pe pământ cuvânt, țara română, dată Mie de Tatăl la nașterea Mea din trupul tău cel fecioresc, mamă! Se trage la sorți pentru cârmuitorul de peste ea pe mai departe acum, mamă. Să dăm neamului român duhul prevederii, duhul cel bun, cel de la Noi, pentru ca să înțeleagă cu El ca Noi, căci soarta lui e scumpă înaintea Mea, fiindcă sunt Eu pe vatra lui cuvânt, o, mamă a Mea!
– O, hai, Fiule, hai! Cuvântul Tău m-a făcut rugătoare și ocrotitoare acestui neam, care abia, abia dă să-și cunoască obârșia și s-o creadă apoi. O, dulce este taina acestui pământ și a neamului de pe el! O porți în mâini, Fiule scump, și dai s-o așezi peste el înaintea neamurilor de pe pământ și lucrezi cu grijă, căci cu omul este greu de lucrat, Cuvinte Doamne. Greu de tot crede omul că Tu ești acum cuvânt mult pe pământ în mijlocul unui popor născut din cuvântul Tău de azi. Ți-ai zidit un popor în mijlocul neamului român, căci cuvântul Tău de azi e ziditor și vine cu norii pe aripi de vânt, așa cum Tu Te porți între cer și pământ, ca și la început când ai făcut cerul și pământul și pe om și grăiai cu el purtându-Te pe șoapta vântului cu glasul Tău. Iată, ai fii credincioși venirii Tale de azi, și ei Te dau neamului român cu glasul Tău din mijlocul lor, și fericiți sunt și vor fi cei ce cred prin cei credincioși glasului Tău de peste ei pentru tot omul care ia de la ei cuvântul Tău cel de azi, Fiule Emanuel, Fiule al meu!
O, veniți, veniți și vedeți lucrurile lui Dumnezeu! Tot pământul să se închine Lui și să cânte Lui, să cânte numelui Lui, numelui Lui celui nou: Cuvântul lui Dumnezeu! Veniți, veniți și vedeți lucrurile lui Dumnezeu, înfricoșător în sfaturi mai mult decât fiii oamenilor, Cel ce stăpânește cu puterea Sa veacul, și ochii Lui spre neamuri privesc! Cei ce se răzvrătesc, să nu se înalțe întru sine, să nu se înalțe! O, binecuvântați pe Domnul Dumnezeul vostru și faceți să se audă glasul Lui și cuvântul Lui cel sfânt! Amin.
Strig peste neamuri, Fiule Emanuel, Fiule al Tatălui și al meu. Din mijlocul poporului Tău în neamul român strig astăzi peste neamuri să creadă prin cei credincioși glasului Tău de azi peste ei pentru tot omul care ia de la ei cu credință cuvântul Tău de azi. O, să se împruncească omul, și așa va fi curat, și așa va fi credincios apoi, căci curățenia inimii și sfințenia, acestea fac pe om să-L cunoască și să-L vadă pe Dumnezeu. Amin.
Stăm cu mâinile ridicate cu rugăciune spre Tatăl, Noi și poporul Tău cel din români, Doamne Cuvinte, și așteptăm de la Tatăl ajutorul Său în vreme de mare răzvrătire pentru câștigarea locului la cârma corăbiei Tale de azi, țara română, țara strălucirii, după numele ei cel din Scripturile proorocului Daniel.
O, roagă-te Tatălui, popor credincios al cuvântului Fiului meu Iisus Hristos, și roagă-te cu Fiul Său și cu mine, mama Fecioară a Fiului Tatălui Savaot, căci neamul român trebuie să stea acum sub puterea Duhului Sfânt ca să-l călăuzească El spre voia Tatălui Savaot pentru soarta lui pe mai departe călăuzită de Tatăl. Amin.
Duhul rugăciunii sfinte să vină cu rodul ei peste tine acum, țară a venirii Domnului la tine, iar tu să fii credincioasă Celui ce te-a ales a Lui, Domnului Dumnezeului tău, Care te vrea a Sa. Amin.
– Pacea Tatălui și pacea Mea și a ta să se așeze acum peste duhul neamului român, mamă, căci pacea Noastră este plină de grijă și de veghe pentru biruința cea bună a acestui neam, așezat acum să cântărească sorți pentru cârmuitorul pe mai departe pentru el. Amin.
Nimeni să nu se mire de mersul Meu și al cuvântului Meu prin cei credincioși venirii Mele de azi pe pământ cuvânt de naștere din nou a lumii! Vai celor ce dau să hulească, să disprețuiască sau să ponegrească pe cei ce stau înaintea cuvântului Meu când el vine pe pământ și trimite după orânduiala Mea acolo unde el trebuie să lucreze! Cei ce nu vor să creadă, să nu lovească, ci să aibă încă răbdare spre luminarea lor, iar cei ce cred prin cei credincioși, să prindă duh și putere de mărturisire a venirii Mele cuvânt pentru ca să cârmuiesc cu el prin întuneric pe om, și aceia vor avea plată cu cei credincioși. Amin.
Las pacea Duhului Meu peste duhul neamului român, care are acum nevoie de Duhul Meu, de înțelepciunea cea de sus pentru soarta lui, iar după ce va trece ziua de sorți, Eu, Domnul voi grăi românilor și voi sta cu ei la masă de cuvânt. Amin.
Pace ție, poporul Meu! Eu stau în mijlocul tău cuvânt cârmuitor, tată. Tu ești cel credincios Mie, iar credincioșia ta Îmi dă putere de biruință ca să-Mi împlinesc Scripturile venirii Mele cuvânt pe pământ și să judec cu el viii și morții. Să nu uite neamul creștin de duhul cel învățător al părinților sfinți, care l-a învățat pe el să se roage Celui ce locuiește întru cele de sus, privind spre cele de jos, Celui ce ispitește inimile și rărunchii și știe cu adevărat tainele oamenilor, și așa să zică neamul creștin: „Lasă nouă, Doamne, greșalele greșite de noi înaintea Ta din știință și din neștiință și fă-ne casă Duhului Sfânt și dă-ne inimă plină de veghe și curată, și să trecem toată noaptea acestei vieți, așteptând luminata și sfânta zi a Unuia-născut Fiului Tău, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când va veni pe pământ cu slavă să judece pe toți și să dea fiecăruia după faptele lui, și să nu fim aflați zăcând și dormitând, ci priveghind spre lucrarea poruncilor Lui, gata a intra în bucuria cămării slavei Lui celei dumnezeiești, unde este glasul lăudătorilor Lui și dulceața celor ce văd frumusețea slavei Lui“. Amin.
O, neam român, așa este neamul creștin, tată, și așa, așa să înveți de la părinții tăi cei sfinți, de la sfinții părinți statul tău cu rugăciune și cu faptă înaintea Mea ca să fii tu creștin, o, neam român, neam ales între neamuri pentru slava Mea de azi în mijlocul tău, slava cuvântului Meu, care vine cu norii pe aripi de vânt și se face cuvânt de facere nouă peste cei credincioși și peste cei ce cred prin cei credincioși cuvântului Meu de azi. Pace ție, neam român, și inimă plină de veghe sfântă pentru înțelepciunea cea de sus în zi de cumpănă pentru tine! Fii credincios și nu necredincios! Domnul Dumnezeul tău te învață prin glasul cuvântului Său, care se face râu de cuvânt în mijlocul tău peste cei ce cred venirii Mele acum cuvânt pe pământ prin duhul mărturiei, Duhul Meu. Amin.
Eu sunt Cel ce sunt, și am grăit ție, iarăși ți-am grăit cu cuvântul Meu, o, neam român, cu toiagul Meu de Păstor, căci cuvântul Meu este toiag de păstor, și așa te păstoresc Eu, și Eu sunt Păstorul tău. Amin, amin, amin.