Sunt Domnul Iisus Hristos, Cel cu duh dătător de viață pentru om. Cobor pe pământ cuvânt și sunt slujit de toți sfinții îngeri, precum este scris despre venirea Mea iarăși pe pământ după om pentru plata credinței sau a necredinței omului care M-a iubit sau care nu M-a iubit, care a răbdat cu Mine sau care n-a răbdat până la biruința cea pentru răbdare, iar răbdarea sfinților a fost în toate vremile salvarea Mea în vreme și biruirea îngerilor întunericului, care din pricina trufiei omului au căzut de lângă Mine, căci M-au părăsit pentru om.
Sunt Fiul Tatălui Savaot, și Tatăl este tot într-o durere, și sunt Fiul durerii și Mă doare ca și pe Tatăl, căci Eu și cu Tatăl Una suntem în cer și pe pământ și Ne doare de lipsa credinței de pe pământ, căci omul își hrănește necredința cu tot ce este vremelnic, iar sfinții îngeri Ne poartă durerea și Ne poartă între cer și pământ ca să-l ajutăm pe om să se întoarcă spre Dumnezeu cu credință și să știe el cum înseamnă această minune așteptată de lumea cea cerească, cea care nu se vede de cei ce sunt în trup pe pământ, dar care este cea adevărată.
Cobor cu mult suspin și cu mare zdrobire de duh și de trup, cobor la poporul cuvântului Meu care crede venirea Mea răbdând îndelung lângă durerile Mele și cerând de la Mine puteri și mângâieri și venirea Mea la el mereu ca să-l mângâi pe el mereu în răbdare și în rane, căci Eu sunt mila cea fără de sfârșit și veghez cu mare milă pentru cei ce gem și plâng sub toate câte se izbesc în ei din pizma diavolului vrăjmaș, care l-a slujit pe om în clipa cea mai îndurerată pentru Dumnezeu, căci omul cel pus de Mine în rai a făcut neascultare lui Dumnezeu și a ascultat de sine, și îngerii i-au slujit lui ca și Mie, și de atunci omul îmi face rău. De atunci sunt și îngeri negri, care îl scot pe om de la Mine dacă omul le-a înlesnit lor căderea lor din lumină, din slujba pe care ei o închinau Mie mai aproape decât toate cetele îngerești, și iată, cei ce Mi-au fost cei mai aproape slujitori Mi-au dat cea mai mare durere și apoi M-au vrăjmășit, căci au căzut în slujba omului, care M-a pedepsit apoi prin căderea lui din rai, căci voia de sine l-a scos pe om din brațul Meu și l-a aruncat pe pământ.
O, e plin pământul de om fără de credință și fără de statornicie cu viața cea de sus pentru om pe pământ! O, e plin pământul de păcate, e plin peste tot! în lume și pe toate căile ei sunt morții Sodomei și ai Gomorei cu grămada, și ai Mei trebuie să stea întru Mine ca să nu cadă din viață în vremea de acum cu ascunsul ei întuneric de se cutremură sfinții îngeri prin ea, căci ei îmi slujesc Mie în cer și în văzduh și pe pământ și slujesc venirii Mele. O, nu mai poate omul credincios să rămână nemușcat la inimă în mijlocul deșertăciunii de pe pământ, și tot răul care mușcă din om are lucrare ascunsă ca să nu se întoarcă omul de la ea și să vină spre scăpare, iară și iară spre scăpare și să-și vadă păcatele, căci asta înseamnă să scape omul de întuneric și să vadă apoi, căci cel ce se apropie cu adevărat de Dumnezeu între oameni este cel ce își vede păcatele cât mai mult și cât mai adânc în ființa lui, o, și ce slab este omul pentru această lucrare a învierii lui cea de la Dumnezeu! Inima omului este împărțită în multe bucățele, nu numai în două, căci când omul stă așa, este tras mereu din sânul lui Dumnezeu, Care dă mereu să-l ia pe om în Sine, dar omul este mic de tot la virtute chiar și când știe ce este lucrarea ei, căci omul iubește orice mai mult decât pe Dumnezeu, ca și Adam în rai, și îi este milă mai mult de om decât de Dumnezeu.
Eu, Domnul, grăiesc pe pământ în zilele acestea și îi dau omului cuvântul vieții și al învierii dintre morți, iar cel care îl aude și îl crede, dar nu ia din el mereu ca să se uite bine ce este scris în el, acela cade din Dumnezeu, cade în sine acela, cade în nepăsare și apoi disprețuiește învățătura cea din gura Mea, găsindu-i pricină învățăturii Mele, și apoi neascultarea îl face pe om liber de Dumnezeu și apoi omul nu mai are de înger tare pe îngerul cel alb și îl are pe cel negru de povățuitor, iar fața oamenilor de pe pământ adeverește aceasta, ca și mintea lor, ca și lucrarea lor și a îngerilor cei aleși de ei ca să-i poarte pe ei.
O, îmi vine să Mă mânii pentru durerile Mele de la cei ce cunosc acest cuvânt și îl leapădă pe el pentru mintea lor cea omenească, dar dragostea îmi spune că ea rabdă îndelung și nu se mânie, ci se apleacă suferind îndelung.
O, poporul Meu, sunt plin de durere, tată, și durerea Mea coboară la tine ca s-o port cu tine, ca să fii tu ucenicul Meu în dureri, ca să fii ca învățătorul tău, tată. Duhul cel potrivnic Mie, care lucrează prin îngerii negri, îmi însăgetează mereu fața și slava, căci aceștia se răzvrătesc pe Mine de atunci, de când cu om cu tot și-au pierdut slava și lumina odată cu neascultarea omului, și de atunci omul are pentru el un înger alb și unul negru, și puțini, puțini de tot sunt cei călăuziți de îngerul cel alb al lor, fiindcă nedragostea de Dumnezeu a omului îi slăbește mereu lui așteptarea și răbdarea și credința apoi, așa cum a pățit bietul Adam când a căzut prin trufie și a căzut din rai și a intrat în timp și a ieșit din veșnicie, și de atunci timpul omului Mi-a dat durerea și Mi-a sfârșit odihna și bucuria cea pentru facerea omului din pământ și din suflet viu prin suflarea Mea de peste el. Omul trăiește pe pământ prin suflarea Mea de peste el, iar dacă n-ar avea suflare de la Mine n-ar mai trăi omul pe pământ, dar iată, nerecunoștința omului Mă ține departe de om, Mă ține căzut în om.
Dar ce înseamnă îngerul cel alb în viața omului? O, cel ce este călăuzit de îngerul cel alb al său, acela trăiește numai în iubire de Dumnezeu și în ascultare peste viața lui cu Mine, iar seninul este pe fața și pe inima lui și nu-l doboară pe el nici un rău de pe pământ și din om, și face bine în jur prin lucrarea îngerului alb, care îl slujește pe cel blând și smerit cu inima, care prin dragostea cea din Mine rabdă îndelung și nu judecă și nu se mânie, ci se apleacă și trăiește prin aplecare, căci aceasta este viața cea vie în om, slujită de înger alb.
A fost odată un ucenic frumos de tot și întru toate frumos, iar pe limba lui ședea de-a pururi un cuvânt frumos foarte, și acest cuvânt spunea: „Binecuvintează, părinte!”, și așa avea el binecuvântate toate pornirile, toate gândurile, toate clipele, toate lucrările, iar povățuitorul lui era mijlocitorul lui la Mine, și era senin și frumos foarte acest ucenic și nu cunoștea întristarea, căci trăia mereu cu ascultare, iar ascultarea înseamnă raiul, precum raiul înseamnă ascultarea. O, ce viață dulce, ce suflet păzit de diavoli, ce văzduh binecuvântat era în jurul lor pentru cuvântul cel rostit al binecuvântării, văzduh plin de sfinții îngeri! Iată, aceasta n-a putut să facă Adam, și era în rai Adam, nu pe pământ, și s-a ascuns în sine în rai fiind, și îngerul negru îl slujea pe el, căci trufia lui i-a căzut în întunericul lui pe îngerii care-l slujeau pe el, pe cea dintâi ceată a îngerilor lui Dumnezeu, iar când Eu, Domnul, l-am tras afară din el pe Adam ca să-l pun față în față cu el însuși și cu fapta neascultării lui de Mine, care a născut întuneric pentru îngerii slujitori lui, M-a pedepsit Adam cu despărțirea lui de Mine în loc să-și pedepsească ascunderea lui de Mine, căci el s-a despărțit de Mine și nu Eu de el atunci când aceasta s-a întâmplat, iar îngerul cel negru l-a condus mereu apoi pe el, pe când cel alb, cel sfânt, a fost biruit de el și de diavol.
O, cu cine să plâng Eu rana Mea cea de atunci și până azi rană grea și mereu, mereu înnoită în Mine prin toți cei ce se despart de Mine pe pământ, slujiți fiind de îngerii cei răi? O, cu cine să-mi port rana, cu cine în cer și cu cine pe pământ? Cu cine, o, cu cine?
Vin sfinții îngeri cu Mine pe pământ și Mă țin să grăiesc rana Mea omului, și cu Noi vine omul cel zidit de mâna Mea și așezat apoi în rai. Amin, amin, amin.
– Cuvântul Tău cel plin de lacrima Ta, mare cât păcatul meu, Doamne, a căzut atunci în rai înaintea mea față în față cu mine, iar eu Te-am găsit vinovat pe Tine pentru fapta mea și m-am răzbunat cu glas, dând să mă îndreptățesc împotriva Ta, și apoi cuvântul Tău cel înlăcrimat a căzut pe mine, pe duhul și pe sufletul și pe trupul meu, o, Doamne, fiindcă nu Te-am primit, cu îndreptarea mea, cu pocăința mea, cu scularea mea din păcatul trufiei, ba încă m-am afundat mai mult în acest păcat, și de atunci și până azi omul trufaș este cel ce nu Te primește când dai să-i spui neascultarea spre învierea lui din ea, spre nedespărțirea lui de Tine, ci, din contra, el Te găsește vinovat și nu Te primește și nu voiește în el viața Ta cea dulce prin ascultare, prin aplecare și prin umilință înaintea Ta. Pentru păcatul trufiei lui dă omul să spună că nu ești Tu Cel ce dai să-i desfaci auzul și văzul, și iată, în trufie trăiește și în trufie moare omul, căci umilința cea dulce, slujitoarea îngerului alb și nevătămător, nu se face gust plăcut și sfânt în om, și omul scuipă peste această dulceață și ia în inimă și pe limbă gustul cel amar al îngerului negru și al păcatului îngâmfării și se lasă călăuzit așa. Plâng cu Tine după șapte mii de ani, uitându-mă la duhul trufiei omului, care din sine ia pentru pașii lui cei fără Dumnezeu, așa cum eu am făcut, iar îngerul cel negru al omului îl poartă cum voiește el pe om, pe când îngerul cel alb stă biruit și scăldat în rușine și în lacrimi din pricina celui trufaș, care se vrea biruitor.
O, cu cine să plângi Tu de rana Ta mereu înnoită în Tine de trufia omului, de toți cei care se despart de Tine pe pământ, slujiți fiind de îngerii cei răi? O, cu cine să-Ți porți rana, cu cine în cer și cu cine pe pământ? Cu mine o porți, o, Doamne, întru fiii cei din cer, care sunt îndurerați de la păcatul meu cel din rai și de la tot păcatul omului cel de atunci și până azi, iar de pe pământ Tu îți porți durerea cu cei în care Tu o pui ca s-o poarte și ca să doară în ei, căci nu mai poți s-o duci, îndurerat atât de mult cât ești de șapte mii de ani. O, fă-i izbăvitori omului pe cei cu care Tu porți multa Ta durere, căci Tu îi iubești pe ei ca pe cei mai dulci ai Tăi, care Te poartă cu credință între oameni pe pământ, dar eu, până ca eu să cad pe pământ, m-am îngâmfat împotriva Ta în rai și apoi am căzut că Te-am găsit pe Tine vinovat pentru fapta neascultării mele.
O, să se apropie de Tine tot mai mult tot fiul poporului Tău de azi și tot fiul care aude din gura Ta cuvântul Tău, care curge ca râul peste oameni în zilele acestea! Cei ce se apropie de Tine sunt cei ce-și văd cât mai mult, cât mai adânc păcatele lor, dar vai, cât de departe este neamul omenesc de această sfântă lucrare a vederii păcatelor lor! O, greu este de omul care se face deștept în el însuși, căci unul ca acela se așează mai deștept ca Dumnezeu pe pământ și îl lasă mic pe Domnul, iar îngerul cel negru îl poartă pe el apoi și pe toată lucrarea lui cea împotriva lui Dumnezeu! Omul are de la naștere un înger alb și unul negru, și se cunoaște când îl poartă unul sau celălalt.
O, nu vă răzbunați singuri, voi, fii ai Domnului, și voi, fii ai oamenilor! Slujiți dragostei! Ea rabdă îndelung și nu se mânie, ci se apleacă și nu se trufește. O, fii ai cuvântului Domnului, aveți grijă de fructul rugăciunii voastre! Nu-l lăsați pe diavolul să se răzbune în voi în vremea când vă faceți rugăciunea, căci cei răzbunători își întorc rugăciunea spre păcat. Dacă întristați adânc Duhul Cel Sfânt al fraților voștri, zadarnic vă rugați Domnului în vremea rugăciunii voastre. Fiți netulburați și fiți mulțumiți în rugăciunile voastre, ca nu cumva să se nască în voi duhul răzbunării pe frați în timp ce vă rugați, căci aceasta este voia diavolului. O, nu dați vina pe semenii voștri și nici pe voi când vă vine în inimă răzvrătirea! Părinții cei sfinți ai bisericii lui Hristos au așezat în ziua aceasta peste biserică pomenirea Evangheliei Domnului despre rugăciune și despre post, căci în ziua aceasta se vestește că începe vreme de post de cincizeci de zile pentru pregătirea sufletească și trupească și duhovnicească a omului credincios și sfânt și a omului credincios și păcătos prin slăbiciuni, ca să se înfrâneze el de la cele slabe în el măcar când vremea vestește post și rugăciune așa cum știe omul din părinți. O, ce frumos a fost în ziua aceea când Domnul Și-a luat ucenicii și S-a suit în munte să învețe mulțimile spunându-le lor despre cei fericiți întru El și întru ale Lui dureri, și apoi ce frumos i-a învățat cum să facă milostenie în taină pentru răsplata ei apoi și cum să se roage Tatălui în taina inimii, spre răsplata rugăciunii lor, și ce cuvinte să ducă la Tatăl și apoi să-L roage pe Tatăl să-i păzească de ispite și să ierte greșalele semenilor lor, ca și Tatăl să ierte greșalele lor, căci dacă omul nu va ierta semenilor lui, nici Tatăl nu va ierta lui greșalele lui; o, și-i învăța apoi pe toți, de pe munte îi învăța și le spunea pentru zilele de post să postească tainic, cu fața senină și curată și cu capul miruit, ca să le răsplătească lor Tatăl, și i-a învățat încă să nu-și pună inima la nimic de pe pământ și nici la truda mâinilor lor, ca nu cumva comoara lor să fie pe pământ, căci omul nu crede că nu poate să slujească la doi stăpâni, ci mai bine să-L lase pe Tatăl să le dea lor cele de trebuință lor, iar ei să caute împărăția Tatălui cu ei, și fiecare zi se va îngriji de trebuințele ei pentru fiii ascultării, și a mai zis apoi Domnul la mulțimi: «Nu judecați, ca să nu fiți judecați, căci cu judecata cu care judecați veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați vi se va măsura vouă», și i-a învățat atunci iubirea și toate roadele ei, și toți stăteau uimiți de învățătura Lui, ca a Unuia Care are putere și nu ca învățații lor. Iată ce pomenire dulce a învățăturii lui Iisus Hristos Domnul, Cel Care S-a vorbit cu Tatăl la începutul făpturii și apoi a luat lut cu mâna și m-a plămădit pe mine după chipul Lui și a suflat peste mine din El suflet viu, și eu am stat pe picioare înaintea Lui, ascultându-I cuvântul spus peste mine, și pe care eu l-am călcat apoi, iar călcarea peste Dumnezeu este moarte. Vin acum cu Domnul și iată, grăiesc mulțimilor de pe pământ. O, de mi-ar auzi ele mărturisirea mea cea plină de suspin!
O, are Domnul durere mare acum în mijlocul poporului Lui și Se teme să grăiască despre ea, Se teme Dumnezeu de răzbunarea cea de la om. O, a prins Domnul frică de om și are grijă să-Și ocrotească lucrarea Sa cu care umblă pe pământ ca să-i tragă pe toți la Tatăl, precum este scris, căci dacă El n-ar veni acum, nimeni, nimeni de pe pământ n-ar mai striga la oameni să se întoarcă la Tatăl, căci oamenii toți fac altceva pe pământ, și nu e Domnul vinovat că omul nu vrea să împlinească voia și cuvântul Său cel rostit, ci e omul vinovat pe pământ, așa cum am fost eu în rai.
O, trăiți cu temere de Dumnezeu, fii ai cuvântului Său, și trăiți sub binecuvântare, fiilor, căci cel ce iese de sub binecuvântare moare, măi fiilor, fiindcă lumea este moarte pentru cei iubitori de Dumnezeu pe pământ, dar cei săraci cu duhul rămân cu Domnul, fiilor, rămân cu harul Lui. Amin.
O, Domnul meu și Dumnezeul meu, am plâns cu Tine în cuvânt rana Ta cea grea de la mine și de la om, ca să port cu Tine rana Ta cea grea. O, nu mai poți s-o duci, și îți vine să Te mânii de la durerea Ta cea de la om. Ți-e suspinul înăbușit că nu poți să grăiești, Doamne. O, pace Ție! O, milă îți este de omul care Te disprețuiește și de fiul care Te pedepsește lovind în slava Ta! Tu ești Mielul Cel junghiat și ești mereu străpuns de om. Pace Ție de la cei ce suferă cu Tine îndelung pe pământ, dar dă-le și lor pacea ca un bun, ca un milos ce ești! Fă Tu cu ei izbăvire de sus, izbăvire a lor din dureri, o, Doamne! Amin, amin, amin.
– O, tu cel ce M-ai mângâiat în rana Mea cum n-ai putut să faci atunci în rai după ce M-ai rănit lăsându-Mă în suspin pe urma ta, iată, acum M-ai mângâiat în rana Mea, căci ai băut multă durere mult timp. O, aștept untdelemn pe rane, dar numai păcătoșii cei iertați știu puterea durerii și puterea vindecării apoi peste rane. Ai venit lângă Mine și ai spus poporului Meu despre ziua când Eu M-am suit în munte și am grăit despre fericirea celor fericiți cu Mine și despre toate faptele drepților Mei, pe care trebuie să le lucreze cei ce se mântuiesc. Acum Eu grăiesc poporului Meu și iarăși îl îndemn spre viață binecuvântată pentru pașii lui. Amin.
Poporul Meu, o, poporul Meu, ascultă, tată, Evanghelia iubirii Mele! Deschide Evanghelia Mea în zi de duminică și trăiește cu Mine zilele cele de atunci, când mulțimile învățate de Mine stăteau minunate de învățătura Mea cea plină de putere. O, tot așa îi învăț și azi pe cei ce Mă aud de la acest izvor, dar răzvrătirea cea de azi asupra lucrării Mele din partea îngerilor negri, care-i călăuzesc pe cei îndoielnici, Mă însăgetează mereu această răzvrătire. Tatăl însă Mă umple de putere să-i dau omului învățătură, Eu și cei din cer. Amin.
Și acum, voi, cei unși în grădinița Mea de cuvânt, slujitori ai rugăciunii înaintea Mea, începeți jertfă pe altar pentru sufletul care a plecat nepregătit de pe pământ acum, pentru însoțitorul lui Verginica, fiilor. Acest fiu a fost slab, bietul de el, și a căzut sub călăuzirea îngerului cel negru, iar îngerul lui cel alb a suspinat lângă el toată viața lui apoi. Puterea vrăjitoriei și a farmecelor sub care el a fost ținut după căderea lui din brațul Meu și al trâmbiței Mele nu Mi-a dat loc să-l dezrobesc altfel, decât prin ridicarea lui de pe pământ, ca apoi să Mă lupt cu arme cerești să-l curăț pe el de pe pământ și până la cer, căci neascultarea lui și umblatul lui fără binecuvântare din loc în loc l-au căzut pe el între tâlhari, care abia, abia au mai lăsat în el viață în vremea lui de pe pământ. Eu mereu l-am strigat, dar el a fost legat cu negre legături și nu m-a putut ajuta să le desfac de pe el. Acum, voi aduceți, din ziua aceasta și până la serbarea învierii Mele, aduceți jertfă de rugăciune și de curățire a lui, aduceți lumânare și prescură și vin pe altar și rugăciune pentru desfacerea lui de sub legături. Pomeniți aparte numele lui, cu certare peste diavolul cel negru, care l-a călăuzit pe el, și apoi vom birui, fiilor unși. O, sunteți îndurerați mult, tată. Voi căuta să vă alin, tată. Mă voi lupta pentru voi și pentru lucrarea Mea și voi nimici Eu trufia care lovește în voi de peste tot, dinăuntru și din afară, și voi arăta curând, curând cât de adevărat sunt Eu întru această venire a Mea, căci trebuie să arăt celor îndoielnici că Domnul este acest cuvânt, că Eu, Domnul, sunt Cel ce grăiesc și că nu câștigă nimic împotriva Mea sau a voastră cei ce dau să spună că nu sunt Eu cuvântul cel de azi, care vine cu norii, căci Eu așa vin, și vin cu toți îngerii Mei întru venirea Mea, precum este scris.
O, poporul Meu, împărtășește-te cât mai des, și bine pregătit, cu trupul și sângele Meu, căci nimeni nu va mai putea birui pe pământ decât prin Mine, tată, prin trupul și sângele Meu, căci așa este scris pentru cei biruitori, care mărturisesc lucrarea Mea și cuvântul Meu cel de ieri și cel de azi. O, îmi vine să Mă mânii, îmi vine să dau cu vărguța cea usturătoare în cei ce se răzvrătesc. Nu mai pot purta durerea aceasta pe obrazul Meu cel sfâșiat și Duhul Meu umilit și biruit de om. Să stau, oare, așa biruit? Să joc și Eu în placul omului? O, Eu nu-i pot ocroti de căderi și de pierzare pe cei ce cad din brațul Meu lovindu-Mă peste el și dându-Mă de la cârma pazei cea pentru ei. O, să se căiască cei răzvrătiți! Eu, Domnul, le dau lor putere să se căiască și să se lepede de sine și să nu-și arunce crucea, ci să se poarte după Mine cu crucea și cu dragostea cea pentru ea. Amin. Pe cei călăuziți de îngerii negri, care au putere prin răzvrătirea inimii omului, prin mintea de sine a omului, Eu, Domnul, îi îmbiu pe ei pe drumul crucii, drumul cel cu duh dătător de viață pe el, drumul cuvântului Meu de azi, căci suferința este cea care-l naște mereu, mereu pe om în Dumnezeu. Amin.
O, nu fugi, nu fugi de suferință, poporul Meu! Cei ce fug cad și nu-și agonisesc decât suferință pentru vecii. O, stai, tată, în brațul Meu durut și nu-Mi da peste braț ca să Mă lovești depărtându-Mă de tine! O, nu te pot ocroti decât în Mine și în mijlocul lucrării Mele, fiule. Căiește-te de tot ce ai împotriva Mea și mușcă-ți limba duhului și a trupului când primești îndemn de la îngerul cel negru să te răzvrătești și să te clatini de pe calea Mea cea de azi, fiule! îngerul cel negru hrănește cugetul omului când omul se desparte de Mine, dar Eu Mă port cu înțelepciunea cea de sus după om și îi arăt prin ea pe îngerul cel alb, pe care să-l asculte și să-l urmeze și să nu-l lase pe el biruit de îngerul cel negru al vieții omului. O, dacă omul ar vedea lucrarea îngerilor care îl călăuzesc pe el, atunci ar avea înțelepciunea toată și ar lupta prin ea, dar cel ce crede ce îi spun Eu, acela este cel ce vede. Amin.
O, fiilor duruți ai poporului Meu, purtați, tată, cu răbdare toate ale vremii de azi, care bat dinăuntru și din afară peste voi. întăriți-Mă peste voi, căci celor ce s-au clătinat întru Mine și întru voi, Eu, Domnul, le voi deschide lor ochii mari ca să vadă cu ei, căci nu pot purta durerea și obrazul Meu sfâșiat și Duhul Meu umilit și biruit de om.
Aștept mângâiere de la cei ce Mă îndurerează. Aștept, și îl îndemn pe poporul Meu la răbdare, la dreptate, la credință mare, la rugăciune și la post, iar postul să fie hrănit cu mult cuvânt din cer, căci cine nu citește cuvântul Meu cade și se rătăcește, și cuvântul scris îl judecă pe el. O, Mi-e dor, Mi-e tare dor de mângâiere de la cei ce-Mi fac rană grea!
Binecuvântată să fie vremea poporului Meu cea de până la sărbătoarea învierii! Eu, Domnul, îți spun, poporul Meu, de pe acum îți spun urarea învierii ca să te alin și ca să audă îngerii răi, și îți spun: Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! E vreme de mare cumpănă, dar ascultă-Mă întru toate, tată, ca să fii tu cel binecuvântat de cuvântul Meu pentru cei ce ascultă de el, pentru cei ce nu Mă părăsesc pe Mine și pe tine, poporul Meu. Amin, amin, amin.