Selectați Pagina

Cu grai de Duh Sfânt Mă fac cuvânt și intru în cartea Mea cea de la sfârșit de timp și Mă scriu în ea spre mărturia Mea, căci Tatăl Mă trimite, iar Eu mărturisesc lucrarea Mea, dată Mie de Tatăl ca s-o împlinesc așa cum El Mi-o dă, și nu lucrez și nu grăiesc de la Mine însumi, ci de la Tatăl iau și așa împlinesc. Lucrez venirea Mea iarăși de la Tatăl la om și lucrez prin cuvânt așa cum am lucrat la început când Dumnezeu a făcut cerul și pământul. Eu eram atunci cuvântul Tatălui, și tot așa sunt și azi, căci sunt Fiul Lui. Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acesta este numele lui Dumnezeu, și în acest nume vin Eu cuvânt în cartea Mea de azi. Amin.

îmi întăresc intrarea și puterea cea din porți și așa intru când cuvintez în mijlocul tău, poporul Meu de azi. O, învață-te să stai în așteptarea Mea, că am cu tine venirea Mea cea în Scripturi proorocită de însăși gura Mea acum două mii de ani. Caldă să-ți fie pregătirea atunci când Eu vin în sărbători la tine cu sfinții Mei, căci rugăciunile sfinților Mei îmi amintesc de-a pururi venirea Mea de acum, venirea Mea cu ei, făgăduită de Dumnezeu ca să fie, așa cum și tu ești făgăduit ca să fii și ca să-L ai pe Dumnezeu în mijlocul tău și ca să-L crești peste viața ta spre slava Sa pe pământ între oameni.

O, poporul Meu, tu trebuie să fii și să trăiești numai pentru slava lui Dumnezeu, tată. Nu uita aceasta, căci aceasta ți-am hărăzit Eu ție. Iar ca să știi cum să împlinești aceasta fă-te înaintemergător așa cum s-a făcut Ioan, botezătorul Meu, căci el a fost cel ce a mers înaintea slavei Mele între oameni, și tu trebuie să înțelegi ca unul crescut de Dumnezeu ce înseamnă slava Mea pe care o am de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii. Eu sunt lumina lumii, Eu sunt lumină și cuvânt, și viețuiesc pe pământ prin biserica Mea și sunt în ea lumina lumii. O, fă-te lumină din lumină, fiule. O, faceți-vă sufletele lumină din lumină, fiilor, ca să fiți înaintemergătorii luminii cea de la început, lumina cea necreată și care va cuprinde în lumină cu întreita sa putere lumea în ziua cea de apoi, căci Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt este ea, și prin sfinți lucrează ea de la Dumnezeu între oameni și așa îi lucrează ea pe ei și așa este ea înaintemergătoarea Mea. Limba cea de carne a omului nu poate să cuprindă slava luminii Mele, dar limba cea de duh o slăvește pe ea dinăuntrul celui luminat de ea.

Fă-ți sufletul lumină din lumină, poporul Meu, așa cum Ioan, botezătorul Meu, s-a făcut, căci Dumnezeu este lumină și așa S-a arătat El. Rugul aprins văzut de Moise pe muntele Sinai a fost lumina din care a grăit Dumnezeu lui Moise. Stâlpul de foc care a călăuzit pe Israel în pustie a fost lumina cea necreată a lui Dumnezeu, care se face înger de lumină înaintea omului. Slava Mea cea de pe Tabor, lumina cea de la început, care M-a strălucit când M-am schimbat la față înaintea ucenicilor Mei, a fost lumină ca aceea de pe muntele Sinai când Dumnezeu i-a grăit lui Moise. învierea Mea și lumina ei, pe care le-am arătat-o ucenicilor Mei în chip de înger, și apoi slava cu care am ieșit înaintea apostolului Pavel pe drumul Damascului, așa s-a arătat lumina cea de la început la mulți pe pământ, și iată, Eu sunt lumina lumii atât cât sunt în lume, atât cât Mă ține omul pe pământ ca să fiu lumină peste oameni, iar tu ajută-Mă să fiu, poporul Meu, ajută-Mă, fiule, și învață de la Mine ce înseamnă Dumnezeu pe pământ cu oamenii, învață, tată, ca Ioan Botezătorul, care n-a făcut nici o minune, dar care a fost duhul proorociei, duhul mărturisirii înaintea Mea și înaintea oamenilor și vestindu-Mă ca să se împlinească apoi vestirea lui cea mărturisitoare.

Toate cuvintele Mele rostite în mijlocul tău, poporul Meu, aceasta înseamnă lumina Mea, lumina lui Dumnezeu. Cuvântul Meu este o rugă a Mea peste tine, cerându-te să-Mi fii mărturisitor cuvântului Meu și vieții lui în tine. Uită-te la fiii oamenilor, căci dinții lor sunt arme și săgeți, iar limba lor sabie ascuțită, precum este scris, dar tu trebuie să fii mărturisitor pentru Mine vieții Mele în tine pe pământ, tată, căci vin de la Tatăl la tine, nu vin din lume, și vin și te cresc ca să fii lumina Mea în lume așa cum a fost Ioan, înaintemergătorul Meu, căci el a fost lumina care-Mi așeza calea spre oameni ca să știe oamenii că vine Fiul lui Dumnezeu la ei și ca să-L primească ei pe El.

Ioan, botezătorul Meu, se face lumină a Mea în mijlocul tău, poporul Meu, căci sunt venit la tine cu sărbătoarea lui cea îndătinată și sunt cuvântul lui când el grăiește acum în mijlocul tău. Amin.

O, fii ai luminii care vă crește ca să fiți mărturisitorii lui Hristos! Fiți înțelepți pentru credința voastră în cuvântul lui Dumnezeu, care vă crește azi pe voi, ca nu cumva amăgitorul să vă facă să pierdeți darul credinței, ca nu cumva diavolul cel de demult să vă dea spre necredință. Lucrați ca să meritați acest dar, pe care omul trebuie să și-l hrănească în el când Dumnezeu i-l dă, căci prin acest dar atâți înaintași au biruit cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu. îndrăzniți cu credința! Dumnezeu este cuvânt între voi mai mult decât în toate vremile de sub cer și sunteți hrăniți cu lumina cuvântului Său, pe care trebuie să-l împliniți ca niște fii născuți din cuvântul lui Dumnezeu, naștere care trebuie să se vadă din cer și de pe pământ peste voi. Fiți mari cu credința și cu ascultarea, căci diavolul e neliniștit ca să vă cadă din credință, dar lupta voastră să fie în Hristos, Care vă face pe voi lumină din lumină pe pământ. Dacă vreți să învățați puterea credinței, învățați-o de la mine. Dacă vreți să știți puterea duhului mărturisirii, învățați de la mine. Dacă vreți să fiți înaintemergători ai slavei lui Dumnezeu, care va cuprinde lumea în ziua cea de apoi, în ziua arătării Lui, învățați de la mine, căci eu mărturiseam despre lumină. Iubiți lumina, și nu este grea această lucrare! Iubiți taina luminii, căci fiii oamenilor iubesc întunericul acestui veac trecător! Iubiți pocăința pentru cele ce ați greșit și pentru cele ce n-ați greșit și însușiți-vi-le pe toate cele spuse despre voi din lumea cea vrăjmașă mie și vouă! Iubiți postul și rugăciunea și cereți la Dumnezeu darurile acestea, care au lucrat din mine între oameni cu puterea lor, căci ele m-au întărit în duhul mărturisirii lui Hristos și mi-au fost putere pentru El. Sfinții s-au osândit pe ei înșiși înaintea Domnului cu cele ce au greșit și cu cele ce n-au greșit, și așa au învățat ei oamenii să se pocăiască. Osândiți-vă și voi pentru cele greșite și pentru cele negreșite de voi și iubiți duhul pocăinței, căci drepții Domnului sunt cei ce se pocăiesc, și care prin credință sunt vii, sunt cei vii. Amin. Iubiți în voi viața lui Hristos, Care S-a lăsat osândit spre iertarea multora, și așa să fiți voi fiii lui Dumnezeu pe pământ, căci limba cea de carne nu poate grăi mărirea fiilor lui Dumnezeu, dar limba cea de duh are în ea descoperirea lui Dumnezeu de-a pururi, duhul mărturisirii, arma celor credincioși, care se prefac din slavă în slavă ca fii ai lui Dumnezeu pe pământ, și pe care lumea nu-i poate birui, fiindcă biserica lui Hristos nu este biruită, căci așa este scris. Amin.

Eu, Doamne, am lucrat peste poporul Tău duhul credinței, duhul mărturisirii și duhul pocăinței, și Te rog pentru credința lui, întărește-l Tu cu slava lucrărilor Tale peste pământ, că pe pământ e vremea lepădării de credință și cad oamenii, cad și tot cad sub duhul necredinței și sub vălul tot mai gros al întunericului acestui veac, dar pe poporul Tău dăruiește-l Tu mereu, mereu cu darul credinței sfinte, care doboară dintre Tine și om despărțirea, o, Doamne, și aceasta să învețe în ziua aceasta de sărbătoare poporul Tău și așa să crească el mărturisitor al Tău în calea venirii Tale, căci Tu vii și tot vii cuvânt de slavă pe pământ, și pe calea credinței fiilor poporului Tău vii, și fericiți sunt și vor fi cei credincioși venirii Tale și cuvântului Tău de ieri și de azi, căci acelora toate li se vor ierta și vor fi aceia fiii credinței și vor fi fiii lui Dumnezeu pe pământ și vor sta aceștia înaintea Ta. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu, mare este darul credinței sfinte și biruința cea de la el, și din înălțimile cerești vine el peste fiii credinței. Credința îl sfințește pe om; ea îl îndumnezeiește și-l călăuzește umplându-l de duhul mărturisirii cea pentru Dumnezeu. Fiți înțelepți întru credința voastră, fiilor, ca nu cumva amăgitorul să vă facă să pierdeți darul credinței. Voi prin credință să fiți vii și să-Mi fiți fii, căci cei necredincioși sunt morți și ca morții lucrează. Cei necredincioși sunt morți față de cei credincioși, căci omul fără de credință este mort, iar cei credincioși stau lângă Dumnezeu cu duhul și cu fapta și cu viața, pe când cei necredincioși se duc cu lumea, căci sunt morți ca și lumea. O, nu vă temeți de cei morți, căci Dumnezeu este al celor vii. Amin.

O, poporul Meu, învață lucrarea fiilor lui Dumnezeu, învață, tată, de la cei ce au biruit prin credință și prin iubire și prin lumină! Nașterea ta cea de sus, aceasta să cauți tu în toată vremea înaintea Mea. Cuvântul Meu, care te naște, aceasta să împlinești tu când Eu îți aduc să lucrezi. Așa înseamnă lucrarea nașterii de sus, iar cei ce nu înțeleg aceasta, să învețe, căci am venit în lume să fiu lumina lumii, să luminez calea omului și să vadă omul și să știe lucrarea vieții peste el, s-o știe tot omul care crede prin darul credinței sfinte, să știe ce înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ. Amin.

O, poporul Meu, te-am povățuit, tată, iar tu să împlinești povața Mea ca să fii fiul Meu, căci Eu prin ascultare de Tatăl sunt Fiul Lui, și așa să fii și tu, ca Mine să fii și ca Mine să asculți, și vei lua de la Tatăl Meu nume mare, nume de fiu al Său și plată de fiu al Său, plata ascultării de Dumnezeu, poporul Meu. Amin, amin, amin.