Lucrarea Duhului Sfânt se slăvește cu mare taină peste om, căci omul, din pricina puținei lui statornicii, ar fi să dea prea greu răspunsul față de măreția lui Dumnezeu, Care îl călăuzește pe om. Am stat cu cerul Meu de sfinți și de îngeri în văzduhul cortului alb, sub care am chemat la masa Mea poporul, pe poporul Meu cel de demult, și pe cel de azi poporul Meu. Am privit cu părintească duioșie. I-am așezat să stea și să privească și să asculte glasul sărbătorii toți cei ce au fost pomeniți după ce și-au lăsat trupul, iar Eu, Domnul, M-am făcut cuvânt de Duh Sfânt. Inimile celor adunați s-au mângâiat de la lucrarea Mea cu voi peste ei, copii lucrători, dar trebuie, tată, să avem mulți ucenici lucrători și mărturisitori, căci lucrarea mărturisirii a avut în toată vremea puterea să-i cheme pe oameni la înviere și la credință și la umilință și la viață apoi.
Iată, acum, duhul mărturisirii intră în cartea Mea cu poporul Meu și îl învață pe el darul acesta, că e mare, mare dar mărturisirea. Cu el Îmi culegeau dintre oameni apostolii Mei pe cei ce se ridicau spre dragoste de Dumnezeu și spre credința care-l mântuiește pe om din moartea păcatelor. Iată, duhul mărturisirii se slăvește învățând cu putere de lângă Mine prin sfinți pe cei ce s-au adunat la izvor în zi de praznic de Duh Sfânt, și le voi da lor glasul celor ce mărturisesc, glasul sfinților Mei. Amin.
– Cu tine veniți, în taină de Duh Sfânt a sărbătorii de Rusalii, mărturisim, Doamne, pe cele ce nu se văd de ochii omenești, dar se văd cu duhul credinței, și apoi cu duhul dragostei de cele cerești, o, Învățătorule milos. O, ce frumos ai învățat Tu azi poporul, ce frumos! O, ce frumos am stat și noi, ascultând și hrănindu-ne din gura Ta! Noi, sfinții Tăi, am fost și pe pământ, și suntem și acum de lângă Tine mărturisitori ai Tăi peste oameni. Viața noastră plină de Tine pe pământ mărturisea pe pământ și în cer, Doamne, căci iubirea cea pentru Tine se slăvea din noi și mărturisea lucrarea ei. O, așa să ai și azi ucenici, Doamne, iar numărul lor să se înmulțească, și Tu să Te mângâi, că mare, prea mare, prea dureroasă Îți este durerea și rana de la nedragostea omului, de la necredința lui și de la atât de marea lui depărtare de Tine, Doamne. Carnea pe care o tot mănâncă omul, omorând animalul sau pasărea ca să mănânce el carne, această cădere mare a omului îi întunecă lui trupul și mintea și inima și puterea de a se opri de la acest păcat. Nu se mai poate întoarce omul în Scripturile poruncilor vieții, și în care spune: «Să nu ucizi, omule». O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne! o, cât de greu Îți este Ție pe pământ cu omul, dar cât de milos ești Tu pentru om! N-ai putut, de două mii de ani aștepți să poți, dar n-ai putut să Te bucuri de un popor cu totul curat de duhul cărnii, Doamne. Duhul cărnii este ceea ce îl stăpânește pe om, iar omul, chiar dacă dă să Te iubească, nu Te poate iubi, Doamne, căci Tu trebuiești iubit cu toată ființa și fapta omului, și nu cu picățica, Doamne. O, cum să poată omul lucra poruncile vieții, și pe care Tu le-ai scris pe piatră cu deget de foc ca să le lași oamenilor, cum să poată oamenii să le pună peste ei când ei nu se uită și nu vor să nu uite că în capul poruncilor stă scrisă porunca iubirii de Dumnezeu din tot cugetul, din tot sufletul și din toată puterea omului, ca să le poată el împlini apoi pe toate celelalte porunci scrise sub porunca cea mare, mama poruncilor, mama care naște pe celelalte porunci în omul care împlinește porunca Ta cea dintâi peste om? O, cine poate împlini poruncile vieții fără să o împlinească pe cea întâi între ele, Doamne? Noi, sfinții Tăi mărturisitori, rostim cuvântul mărturisirii noastre pentru Tine și spunem poporului Tău cel de demult al Tău, și apoi celui ce se naște acum și de acum, ca să împlinească în el viața și poruncile ei, și spunem așa: Ascultă, Israele, poruncile Domnului, Care îți spune ție: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu te lăcomești spre cele ce nu sunt ale tale, căci Domnul când a scris poruncile vieții s-au stârnit tunetele și fulgerele și trâmbițele cerești, și muntele fumega tot, și Israel a văzut și s-a temut foarte, căci Se coborâse Dumnezeu pe munte în foc și se ridica fum de pe munte ca fumul din cuptor, și tot muntele s-a cutremurat sub slava aceasta», așa precum este scris în Scripturi. Ascultă, Israele de azi și de mâine, ascultă glasul poruncilor și umple-te de râvnă mistuitoare pentru Domnul Dumnezeul tău, căci de atunci și până în zilele acestea n-a putut Domnul să Se bucure de un popor împlinitor de porunci, căci omul nu poate să creadă și să nu mănânce carne.
O, Israele, o, Ierusalime, nu trebuie să mănânce omul carne, căci Domnul a scris cu deget de foc poruncile vieții și i-a spus să nu mănânce carne, căci când a spus «Să nu ucizi», a spus să nu mănânci carne, omule. O, nu te uita, nu te uita în Scripturile care scriu că omul a mâncat carne și că Domnul a zis ca omul. O, nu asta are omul de făcut. Omul trebuie să se uite în porunci și să le împlinească. Amin. Aceasta mărturisim noi, sfinții Domnului, sfinții cu care Domnul vine când El vine cuvânt pe pământ, însoțit de slava Lui, de îngerii și de sfinții Lui. Cel ce ucide ca să mănânce, acela face și desfrânare apoi, căci mâncatul de carne îl desparte pe om de Dumnezeu, și omul își alege trupul și gustul lui, așa cum Israel și-a ales carnea, și pentru ea nu L-a mai iubit pe Dumnezeu.
O, popor al Domnului, nu fi mic la înțelepciune. O, nu trebuie să mănânce omul carne. Omul trebuie să se întoarcă la începutul lui și să se uite la glasul Domnului când Domnul i-a spus omului ce să mănânce de pe pământ, și apoi i-a spus ce să mănânce din rai. Omul trebuie să citească în Scripturile cele de la început și să vadă în ele căderea omului prin neascultare și să învețe din aceasta și să se cutremure, și apoi să ia calea vieții, calea cea cu ascultare de Dumnezeu pe ea. Amin.
Noi, sfinții Tăi, Doamne, am grăit poporului Tău adunat la izvor și am mărturisit lui durerea Ta cea de la om și am strigat la el să Te asculte și i-am spus că omul nu trebuie să mănânce carne, ci numai ce i-ai spus Tu să mănânce. Amin. Am voit să mărturisim ca să Te mângâiem, Doamne, căci duhul mărturisirii are putere prin lucrarea lui, și iată, stau acum să mărturisească și cei pomeniți cu sufletele lor pe jertfelnicul la care ei sunt chemați spre învierea lor, Doamne, și iată, așa se întregește azi duhul mărturisirii, care de lângă Tine lucrează acum și îl învață pe poporul Tău înțelepciunea vieții, o, Doamne al sfinților și al mărturisitorilor Tăi. Amin, amin, amin.
– Din neamul cel mare și atât de mare cât toate veacurile de oameni de până acum, Doamne, dintre cei atât de mulți la număr pomeniți acum pe jertfelnicul Tău de foc, în care sunt puse la ars păcatele oamenilor ca să fie oamenii iertați de ele și să învieze trupurile lor apoi, noi, cei ce am fost desprinși din trupul poporului Tău care a auzit glasul Tău din vremea aceasta, mărturisim și noi că poporul Tău cel adevărat de azi este cel ce se sfințește pentru Tine cu trupul, cu sufletul și cu duhul, Doamne. Cât am fost noi pe pământ în trupul poporului Tău, n-am înfăptuit în noi duhul și trupul vieții, căci am fost fără de înțelepciune și n-am învățat din Scripturi viața. Îi spunem poporului Tău cel de ieri, și îi spunem și celui de azi popor al Tău, îi spunem noi, cei care acum mărturisim din cele ce nu se văd, și în care se văd cele făcute de oameni cât stau ei pe pământ, îi spunem lui, pe de-a dreptul îi spunem să nu mănânce carne, să nu mai mănânce carne de acum. La toți oamenii de pe pământ le spunem că omul nu trebuie să mănânce carne, că omul nu trebuie să facă desfrânare, și că trebuie să citească în Scripturi poruncile lăsate de Tine pentru om, Doamne. Îi spunem poporului Tău cel de ieri și cel de azi al Tău, îi spunem că ascultarea de Tine este salvarea lui, și apoi salvarea pământului și a oamenilor de pe el, Doamne; și îi spunem lui să se apropie tot mai mult de izvorul glasului Tău și să se hrănească și să învieze, căci moartea nu este alta decât neascultarea, care alungă de la om învierea și viața. Mărturisim neascultarea noastră, care ne-a dus la suferință pe pământ și la lacrimi de păreri de rău în cer, dar în cer avem mare mijlocitor pe trâmbița Ta, vasul din care noi ne-am adăpat pe pământ cu cuvântul Tău, pe care din neînțelepciune noi l-am călcat.
Îți mulțumim că ne-ai dat din poporul Tău milă pentru noi pe cei ce lucrează cu Tine spre mântuirea neamului omenesc, Doamne. O, păstrează-i Tu pe ei sub scutul Tău cel de nebiruit și învață-i, mereu, mereu învață-i să Te asculte, căci neamul omenesc de aici, și cel de pe pământ, are nevoie de slujitori de-ai Tăi curați și sfinți prin ascultare și prin jertfire, Doamne. Și acum le mulțumim lor că ne iubesc, și mărturisim de lângă Tine cuvântul Scripturii, cuvânt cu putere de înviere în el, și care spune așa: «Iubirea, ca moartea e de tare, și o biruiește pe ea». Amin, amin, amin.
– Și acum, Eu, Domnul, alinându-Mă de la duhul mărturisirii, Îmi odihnesc Duhul, Mie și celor ce Mă poartă cuvânt peste pământ, și iarăși voi coborî cuvânt, ca să întregesc lucrarea acestei zile lungi de sărbătoare de Duh Sfânt, întreită zi de serbare peste poporul Meu, și să-Mi învăț poporul și să-l ajut pe el să Mă împlinească în el. Amin. Mângâindu-l îl voi învăța pe el și chemându-l îl voi chema și îl voi apropia pe el de mântuirea lui cea de la Mine. Amin, amin, amin.